I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

3.2. Ierarhia eclesială sacramentală: diaconi, preoţi, episcopi

Întâi de toate trebuie menţionat că slujirile sacerdotale nu erau atât de clar osebite de celelalte lucrări în Biserică aşa cum le privim noi azi. Apostolii şi colaboratorii lor lucrează şi acţionează în virtutea Duhului. Ei se roagă pentru comunitate, boteză, aduc Euharistia, îndrumă, îndeamnă, propovăduiesc, organizează. Deşi nu posedăm date mai amănunţite asupra locului, timpului şi modului instituirii de către Sf. Apostoli a ierarhiei bisericeşti în cele trei trepte ale sale, totuşi, prezenţa ei este incontestabilă. Foarte curând în scrierile Noului Testament întâlnim episcopii, preoţii şi diaconii.

Deşi termenul de prezbiter desemna la început pe toţi slujitorii Bisericii indiferent în ce treaptă se aflau, iar termenul de diacon denumea orice formă de slujire în Biserică, cu timpul denumirile treptelor ierarhice s-au fixat: numirea de episcop s-a dat celei mai înalte trepte, cea de prezbiter sau preot s-a păstrat pentru treapta a doua, iar cea de diacon pentru treapta a treia, credincioşii nehirotoniţi fiind numiţi fraţi sau sfinţi.

Treapta diaconiei este cea mai limpede pomenită în scrierile Noului Testament; asupra instituţiei diaconale nefiind nici un dubiu. În Fap. 6,6 se spune că Sf. Apostoli s-au rugat şi şi-au pus mâinile (hirotonit) peste cei şapte bărbaţi propuşi de obştea din Ierusalim. Despre ei aminteşte şi Sf. Ap. Pavel la Filip. 1,1 şi 1 Tim. 3, 8-13 când descrie condiţiile intrării în treapta diaconatului. Funcţia lor era de a ajuta Apostolilor, episcopilor şi preoţilor; de a-i degreva de anumite sarcini administrative. Foarte curând însă funcţiunea lor depăşeşte cadrul strict al agapelor căci îi întâlnim propovăduind şi chiar botezând (Fap. 6,10; 7,2 şu.; 8,28).

Puţin mai dificil este clarificarea termenilor preot şi episcop care par a fi folosiţi interschimbabili în Noul testament. Astfel Sf. Ap. Pavel cheamă la sine pe preoţii Bisericii din părţile Efesului, iar în cuvântarea rostită către ei îi numeşte episcopi: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi» (Fap. 20,28). Iar la Filip. 1, 1 Pavel se adresează: «tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus celor ce sunt în Filipi, episcopilor împreună cu ei şi diaconilor». E greu de presupus că în Efes şi mica cetate Filipi existau mai mulţi episcopi şi diaconi, omiţându-se preoţii. De aceea se întrebă Sfântul Ioan Hrisostom: «Erau oare mai mulţi episcopi ai unei singure cetăţi? Nicidecum ci, pe preoţi I-a numit aşa. Căci, atunci, încă aveau nume comune, episcopul chemându-se şi diacon şi preoţii în vremea veche se numeau episcopi şi diaconi ai lui Hristos şi episcopii se numeau preoţi»⁵⁵.

Ceea ce noi considerăm cea mai înaltă treaptă ierarhică, episcopatul, e amintită clar de cinci ori (I Petru 2,25 - cu trimitere la slujirea Mântuitorului; Fap. 20,28; Fil. 1,1; I Tim. 3,2 şi Tit 1,7).

Drepturile şi îndatoririle episcopilor erau de a organiza Biserica şi de a hirotoni şi aşeza preoţi prin cetăţi: «Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi în cetăţi, precum ţi-am rânduit» (Tit. 1,5; cf. 1 Tim. 3, 8-10) de a sfătui (I Tim. 4, 13; 2 Tim. 2, 25-26), de a pedepsi sau răsplăti (I Tim. 5, 17-29), de a veghea asupra vieţii bisericeşti şi conduce întreaga turmă din cuprinsul episcopiei lor (Tit 2; 3).

Treapta preoţiei, de asemenea e amintită: «Pentru aceea te-am lăsat în Creta ca să aşezi preoţi (πρεσβυτερους) în cetăţi» (Tit 1,5). «Pe preoţii cei dintre voi îi îndemn eu, cel împreună preot … păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră» (I Petru 5, 1-2). Petru şi Barnaba au hirotonit preoţi în fiecare Biserică (Fap. 14,23). Ei aveau aceiaşi slujbă ca episcopul: de a învăţa pe credincioşi (I Tim. 5,17; I Tim. 5,17; Tit 1,2) de a săvârşi Sf. Taine (I Cor. 4,1; Iacob 5,14).

Întrebuinţarea un timp nedistinctă a termenilor de episcop şi prezbiter unul în locul celuilalt, chiar dacă desemnau uneori aceleaşi persoane, fiindcă terminologia s-a fixat ceva mai târziu, nu înseamnă că între treptele ierarhice n-a fost o distincţie de funcţiune şi putere. Chiar dacă numirile erau la început sinonime, niciodată însă nu s-au făcut confuzii de atribuţii între treptele ierarhice.

Din textele amintite mai sus reiese clar că nimeni nu putea săvârşi slujirea sacerdotală fără chemarea Bisericii, harul primit prin hirotonie şi trimitere din partea episcopului. Astfel, prin rugăciuni şi punerea mâinilor Sf. Apostoli, au fost instituiţi cei şapte diaconi, prin punerea mâinilor au aşezat Sf. Pavel şi Barnaba preoţi în Biserici, şi de asemenea prin punerea mâinilor Sf. Pavel au fost hirotoniţi ca preoţi şi apoi ca episcopi şi aşezaţi Timotei şi Tit episcopi în Efes şi respectiv în Creta. De aici se vede că episcopii şi diaconii au fost instituiţi în treapta respectivă printr-o lucrare liturgică ritul punerii mâinilor, prin rugăciune şi invocarea Duhului Sfânt. Acest rit nu este o simplă ceremonie, ci o Taină prin care se transmite harul dumnezeiesc în vederea împlinirii slujirii preoţeşti. (Fap. 20,28; 1 Tim. 4,14; 2 Tim. 1,6).