1.2. Izvoare indirecte.
Sunt toate acele scrieri şi informaţii care conţin referinţe întâmplătoare de interes liturgic, aluzii la unele practici cultuale, etc.
a. Sfânta Scriptură este un izvor atât pentru istoria şi formarea cultului creştin pe fundamentul ebraic (Pentateuh) cât mai ales pentru înţelegerea sa teologică. Cultul creştin încă de la apariţia sa s-a bazat pe studierea şi cunoaşterea unor texte biblice atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament. Cât priveşte istoria şi formarea cultului creştin, Sf. Scriptură ne furnizează informaţii preţioase în cărţile Exod, Levitic, Deuteronom (fundamentul ebraic al cultului) precum şi în Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistola I Corinteni, Evrei.
b. Scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale Scriitorilor Bisericeşti 13 care tratează în mod direct sau indirect anumite chestiuni privitoare la cult. Între cele mai importante Apologia I a Sf. Justin Martirul; Didahia Apostolilor; Epistola I Corinteni a Sf. Clement Romanul, ş.a.
c. Canoane ale Bisericii, norme liturgice şi rânduieli monahale
Unele sinoade ecumenice, locale sau endemice au emis canoane şi norme privitoare la anumite practici liturgice (În special Sinodul local din Laodiceea, Sinodul Quinisext (Trulan – 692) precum şi deciziile sinoadelor permanente (endemice) din Constantinopol sau ale altor Biserici locale, ori eparhii.
Între rânduielile monahale, cele mai cunoscute sunt cele ale Sf. Pahomie cel Mare şi ale Sf. Vasile cel Mare (Regulile Mari şi Regulile Mici), ale Sf. Casian şi ale Sf. Benedict de Nursia (ambii sunt consideraţi organizatorii monahismului apusean).
Dostları ilə paylaş: |
