I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

Liturgica şi celelalte discipline

Menţionăm încă de la început că Liturgica are un loc privilegiat între celelalte discipline. Cultul în forma sa externă şi internă atinge cel mai de aproape sufletul omenesc. Toate celelalte discipline ca Dogmatica, Morala, Exegeza Biblică, Patristica, Dreptul canonic vizează în general un grup restrâns de specialişti, cel al “teologilor”, creştinilor administrându-li-se doar de părţi şi elemente din acestea. Liturgica în schimb, pentru că se ocupă de studiul cultului trebuie privită ca o disciplină de sinteză; Pastorala, Omiletica, Dogmatica, Morala, Ştiinţele Biblice, Muzica, etc. toate se intersectează cu slujbele Bisericii. Pe de altă parte ea nu este doar apanajul teologilor, pietatea populară ori monahală aducându-şi de-a lungul timpului însemnată contribuţie la apariţia sau evoluţia diferitelor rânduieli de cult.

Nici o disciplină nu este atât de apropiată Liturgicii ca Teologia Dogmatică: «În clasificarea oficială, teologia dogmatică este disciplina care reuneşte concluziile tuturor celorlalte discipline şi le ordonează într-un întreg echilibrat şi convingător (…). Dacă Sf. Tradiţie şi Sf. Scriptură sunt izvoare ale dogmaticii, nici una nu poate fi dedusă pur şi simplu din texte şi dovezi, oricare ar fi ele, biblice, liturgice, patristice, etc. Pentru a folosi cum se cuvine izvoarele acestea, dogmatica trebuie să accepte mărturia Scripturii şi Tradiţiei nu în forma textelor ci în deplinătatea şi interrelaţionarea semnificaţiei lor teologice. Astfel între Scriptură ca text şi folosirea sa în dogmatică stă Teologia biblică iar între cult şi folosirea sa dogmatică stă Teologia Liturgică».⁶

Din păcate, deşi se recunoaşte că «în nici un alt cult creştin, actele de cult nu sunt aşa de dense şi de bogate în conţinut dogmatic» că «orice act de cult este expresia specifică şi precisă a unui conţinut dogmatic», Liturgica continuă să fie considerată doar “o teologie practică”, fiind ca atare înscrisă în aşa-numita Secţie Practică a Teologiei. Acest fapt a dus, sub influenţa Apusului, la o ruptură între studiul teologiei şi experienţa liturgică, «separând teologia noastră de unul din cele mai vitale şi naturale rădăcini: tradiţia liturgică».⁷

Faţă de Teologia Biblică, liturgica stă poate în cel mai apropiat raport; Scriptura şi Tradiţia oferind fundamentul unui cult bazat pe revelaţia divină. Din acest motiv textele liturgice sunt împodobite sistematic cu pasaje din cărţile Sfintei Scripturi, lecturile biblice nelipsind din rânduielile importante ale cultului creştin.

Ocupându-ne şi de istoria cultului, slujbelor, Liturgica are strânse legături cu Istoria, aceasta furnizându-i informaţiile necesare pentru elucidarea unor aspecte privind motivele externe şi interne ale evoluţiei cultului. În studierea evoluţiei istorice diferitelor rânduieli, de un real folos ne pot fi Paleografia şi Arheologia.

Disciplina Dreptului canonic şi bisericesc stă într-un raport apropiat cu Liturgica deoarece nenumărate hotărâri dogmatice şi canonice au avut ca obiect cultul, ierarhia etc., iar altele, mai cu seamă cele de natură dogmatică au fost reflectate în textele liturgice.

Nici domeniul artelor majore sau minore nu trebuie uitat. Mai cu seamă Pictura şi Arhitectura pot furniza o importantă mărturie despre evoluţia cultului. Cât priveşte Muzica şi Poezia sunt cele care împodobesc textele liturgice oferind o formă atractivă rânduielilor de cult.

Cât priveşte Istoria Religiilor, acesta oferă o seamă de date care pot contribui la elucidarea originii sau provenienţei diferitelor forme sau înţelesuri ale unor ceremonii şi rituri, mai ales cele privitoare unor practici comune şi altor civilizaţii (înmormântarea, naşterea, sărbători etc.).

5.