I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

3.1. Apostolii

În Biserica primară, Sfinţii Apostoli deţin o putere şi autoritate unică, ei fiind aleşi de însuşi Domnul Iisus Hristos, prin chemarea personală, şi “hirotoniţi” de Duhul Sfânt. Purtători ai harului pentru Biserica din care fac parte, apostolii nu s-au considerat nici o clipă deasupra Bisericii. Ascultători faţă de colegiul apostolilor şi de bătrânii Bisericii, Petru şi Ioan merg în Samaria pentru a propovădui.

Cât priveşte lucrarea lor, deşi acoperă ansamblul tuturor slujirilor eclesiale,⁵³ departe de ceea ce credem, nu era nicidecum sacerdotală ci predicatorială. Colegiul apostolilor refuză slujirea socială pe motivul unei slujiri superioare:«Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.» (Fap. 6, 2); iar Pavel subliniază şi mai mult “slujirea cuvântului”: «Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci ca să binevestesc.» (1 Cor., 1, 17). Conţinutul slujirii apostolice constă în propovăduirea “liturgică” a Evangheliei,⁵⁴ de a da mărturie despre Hristos:«Şi-mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeia.» (Fap. 1, 8; 10, 41; 1 Petru 5, 1 şa.).

Misiunea lor specifică a fost aceea de a organiza comunităţile creştine întemeiate de ei, potrivit cu misiunea Bisericii, de a propovădui Evanghelia, de a mijloci primirea harului Sf. Duh şi de a îndruma pe credincioşi. În lucrarea lor, prin delegaţie şi în virtutea harismelor dăruite Bisericii de Duhul Sfânt, Apostolii au transmis o parte din slujirile diaconale altor membrii. Misiunea, puterea şi darurile lor apostolice au fost personale, dar ei au transmis darurile Duhului Sfânt, necesare lucrării liturgice, prin intermediul ritului “punerii mâinilor”. (Trebuie reamintit faptul că Biserica primară nu cunoaşte alt rit al transmiterii harului şi a harismelor, de aceea hirotonia nu era o practică rezervată exclusiv slujirii sacerdotale.). Demn de remarcat este că Apostolii n-au avut niciodată impresia că ei transmit puterea aceasta. Totul era pus pe seama Duhului, căci toate slujirile din Biserică îşi au un singur izvor: «Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi Apostoli (αποστολους); al doilea profeţi (προφητας); al treilea învăţători (διδασκαλους)…»(1 Cor., 12, 28).

Textul citat anterior, “in extenso” pare să vorbească de o ierarhizare a slujirilor în cadrul comunităţilor eclesiale: Apostoli, profeţi, învăţători şi celelalte harisme (vindecători, conducători, vorbitori în limbi etc.). De asemenea la Ierusalim apare de timpuriu o ierarhie locală (aparent condusă de «Iacob şi fraţi») căreia se adresează Petru după ieşirea din temniţă (Fap. 12, 17) şi care deliberează şi hotărăşte când sunt chestiuni sensibile (Fap. 15). Care este această ierarhie eclesială? Şi mai ales are ea ceva din sensul pe care i-l atribuim noi azi?