Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

Descoperirea Sfintei Treimi în Noul Testament

Textele trinitare ale Noului Testament pot fi împărțite în trei categorii:

• 
  Trinitatea persoanelor în unitatea finite
  
• 
  Existenta a trei Persoane reale şi deosebite între ele
  
• 
  Unitatea în Trinitate sau unitatea Ființei celor trei Persoane
  

Treimea în unitate

„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19)⁶⁷. Acesta este unul din clasicele texte ale doctrinei trinitare deoarece aici sunt amintite cu nume toate cele trei Persoane dumnezeiești. Cuvintele Tatăl şi Fiul înseamnă totdeauna persoane, iar cuvântul Sfântul Duh pus alături de celelalte două Persoane, nu se poate referi decât tot la o persoană. Faptul că sunt Persoane cu adevărat mai reiese şi din faptul că citim „... în numele...”. Expresia aceasta nu e folosită decât în raport şi adresata unor persoane şi nicidecum lucrurilor ori altor entităţi.

Ele sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, pentru că Tatăl este Principiul în Divinitate, El are ființa divină în Sine şi nu a primit-o de la nimeni; a doua Persoană are ființa Sa din Tatăl, prin nașterea eternă, de aceea ea se numește Fiu; a treia i-şi are ființa tot din Tatăl, dar prin purcedere eternă şi se cheamă Sfântul Duh. Ființa tuturor este una singură şi aceeași. Este unică. Ea exista o singură dată în cele trei Persoane. Expresia „în numele” arata că cele Trei Persoane au o singură autoritate și o singură ființa.

Trei Persoane

1. 
   „Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1,35). Din cuvintele îngerului deducem existenta a trei Persoane reale şi deosebite între ele.
   
2. 
   „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Mt. 3, 16-17). Aici avem revelaţia efectiva a celor trei Persoane. Fiecare e înfățișată ca persoană reală şi deosebită de alta. Glasul Tatălui se adresează Fiului numindu-l Fiul Său cel iubit, iar Duhul Sfânt în chip de porumbel se coboară asupra Fiului.
   
3. 
   „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului „(În. 14, 14-16); „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (În. 15, 26). La fel ca mai sus, şi în această cuvântare de despărțire întâlnim cele trei Persoane pe Tatăl, Fiul şi Mângâietorul adică Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl.
   
4. 
   „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Cor 13, 13). Sfântul Pavel se arată un cunoscător şi un propovăduitor al dreptei credințe în Sfânta Treime, identificând cu adevărat trei Persoane distincte dar unite în ființa, şi că din partea fiecărei persoane izvorând câte un dar. Tatăl da darul pe care Fiul îl merită şi Duhul Sfânt îl împărtășește.
   

În afară de versete şi trimiteri în care se vorbește despre Taina Treimii şi despre cele trei Persoane concomitent, mai găsim totuşi şi locuri în care este revelata fiecare Persoană în parte.

Astfel Sf. Ev. Matei vorbește despre Persoana Tatălui „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5, 16). Tot Tatălui atribuindu-i rațiune (Mt. 6, 32); voința (În. 5, 30); iubire (În. 5, 20) etc.

Persoana Fiului. Are rațiune (Mt. 11,27) întrucât cunoaşte în mod direct pe Tatăl; are voința (În. 17, 24); iubește pe oameni şi lucrează pentru binele lor, jertfindu-şi chiar viața pentru ei.

Persoana Sfântului Duh. El e trimis pe pământ în locul Domnului, ca Mângâietor al Sfinților Apostoli, şi al omenirii (În. 14,26; 15,26). Misiunea Lui va fi şi de a învăța pe Sfinții Apostoli ce să vorbească, atunci când vor fi persecutați (Lc. 12,12) Aceasta înseamnă că El are rațiune, voința şi iubire faţă de oameni, deci proprietăți ce numai o persoană le poate avea.

Unitatea în Treime

Cele trei Persoane au unitate de ființa, de atribute şi de activitate. Ființa lor este unică şi nu este multiplicata în Persoanele Sfintei Treimi şi trebuie înțeleasa ca o unitate numerică absolută, de aceea şi este Un singur Dumnezeu. Pentru ca atributele țin de ființa, tocmai de acea şi atributele lor sunt comune.

1. 
   Unitatea ființei Fiului şi a Tatălui o arată Hristos când spune:” Eu şi Tatăl Meu una suntem” (În. 10,30) sau „Tatăl este întru mine şi eu intru Tatăl” (În. 10, 38). Deci se observa că nu e vorba doar de relații morale ci de unitatea ființei Fiului şi a Tatălui.
   
2. 
   Unitatea fiinţei Sfântului Duh cu a Tatălui se vede din versetul: „Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.” (1 Cor 2,11). De aici vede ca Duhul Sfânt are o cunoștința perfectă despre Tatăl cum numai Dumnezeu poate avea
   
3. 
   Unitatea tuturor ființelor dumnezeiești se vede printre altele din explicarea pe care o dau Sf. Apostoli textului din profetul Isaia 6, 1-10. Isaia vede pe Domnul Savaot (pe Tatăl) stând pe un tron înalt şi zicând către el: „Şi El a zis: "Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea” (Îs. 6,9). Sf. Ioan Apostolul referindu-se la același loc, zice că Isaia când a văzut pe Domnul Savaot a văzut de fapt pe Fiul:” Zis-a Isaia acestea, fiindcă a văzut slava Lui (a Fiului) şi a grăit despre El. Deci după aceste exegeze rezulta că Isaia a văzut pe Dumnezeu cel unul în ființa şi întreit în Persoane.
   

Ortodoxia învață „două dogme” comune principale: dogma despre Sfânta Treime (Triadologia) și dogma despre întruparea și Răscumpărarea lui Iisus Hristos (Iconomia). Tradiția răsăriteană n-a separat teologia de oikonomia.

Este doctrina fundamentală a creștinismului, mărturisită în Simbolul de credință (381); nu e vorba de un singur nume, ci de trei nume. Doctrina despre Trinitate are mai multe afirmații:

1. 
   Unicitatea lui Dumnezeu, Care Se descoperă că Unul, deci există un singur Dumnezeu pentru că există un singur Tată, căci Tatăl este originea Ființei, Fiul Cel Care Se naște din Tatăl, iar Duhul este Cel Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul. Astfel, unitatea divină este trinitară, iar trinitatea este una;
   
2. 
   Consubstanțialitatea Treimii este afirmată de Sinodul I ecumenic (325), care folosește termenul homoousios. Treimea are o singură ființă, iar persoanele nu împart ființa divină;
   
3. 
   Dumnezeirea unică subzistă în trei Persoane distincte, adică: Tatăl Care e nenăscut și fără de început; Fiul Care Se naște numai din Tatăl; și Duhul Care purcede numai din Tatăl. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu sunt simple nume ale Ființei divine, ci sunt deosebite prin relațiile lor de origine. Fiul nu e Tată, Tatăl este Cel Care naște, Fiul e născut, Duhul e purces, iar Fiul nu naște pe Duhul și nici nu-L purcede;
   
4. 
   În unitatea de ființă, Persoanele își manifestă distincțiile personale în raport cu Tatăl, adică în relațiile care există între Ele;
   
5. 
   Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt au aceeași adorare și slavă „Cred în Duhul Sfânt... Cel Ce cu Tatăl și cu Fiul este împreună adorat și împreună mărit...”;
   
6. 
   În relație cu iconomia sau cu „pogorârea”, Cele trei Persoane operează, în mod personal, ca trei actori: în raport cu creația, Tatăl este Creatorul; Fiul este cauza; iar revelația lui Dumnezeu s-a făcut prin Fiul în Duhul. Așadar, Treimea are o singură natură și o singură lucrare, dar și personală, deoarece fiecare lucrează opera comună, după proprietățile personale;
   
7. 
   Sfinții Părinți folosesc diverse formule pentru a exprima această lucrare trinitară (de la, prin, în, din, în afară, ș.a.);
   
8. 
   „Însușirile ipostatice sunt indicate în Dumnezeu, fiind într-un raport unele cu altele, căci ipostasurile se deosebesc între ele, dar nu după ființă” (Sf. Grigorie Palama -Tomul aghioritic-, 132, Filocalia VII, p. 514);
   

Teologia trinitară susține că, atât existența ipostatică a Persoanelor treimice, cât și comuniunea interpersonală în sânul tatălui sunt cu putință deoarece Dumnezeu este iubire. Caracterul trinitar al Bisericii și al Tainelor merită să fie subliniat. Biserica este una în Hristos (Gal. 3, 28), ca un trup cu multe mădulare, ca un templu zidit din multe „pietre vii”.

O înțelegere adecvată a creștinismului presupune nu numai acceptarea și mărturisirea doctrinei despre Treime, ci și transpunerea ei în practică, în cult și într-un mod de viață trinitară. Astfel Liturghia înnoiește ființa Bisericii după chipul Sfintei Treimi.

Învățătura despre Sfânta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața duhovnicească a credincioşilor. Așa cum Persoanele Sfintei Treimi există una în alta și din alta, într-o unitate ființială, tot așa creștinii formează o unitate și o comuniune de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. Controversele trinitare, ca și cele hristologice au fost animate și de faptul că circulau multe ambiguități ți confuzii în legătură cu termenii folosiți pentru sistematizarea doctrinei ortodoxe (ousia și hypostasis; substantia și persona).