Ideologie şi mit în lingvistica românească


Superioritatea popularului



Yüklə 112,87 Kb.
səhifə13/25
tarix09.01.2022
ölçüsü112,87 Kb.
#94300
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   25
5.4. Superioritatea popularului

Dincolo de eforturile de a face discursul accesibil (v. supra), chiar cu riscul de a-i coborî nivelul ştiinţific, prima etapă a impunerii regimului, cea a „dictaturii proletariatului”, a insistat, în mod previzibil, asupra limbii populare. Aceasta a fost evaluată pozitiv şi a antrenat evaluări pozitive ale scriitorilor al căror stil avea o factură oral-populară; ideea s-a păstrat până mai târziu:

„Numai intelectualitatea progresistă, în frunte cu scriitorii noştri clasici, înţelegea să cultive şi să folosească limba în interesul maselor populare” (Iordan 1956: 31);

„se constată o eliberare a românei literare de sub influenţa limbii textelor religioase şi o apropiere de limba vorbită a poporului" (Rosetti, Cazacu, Onu 1971: 36, s.n.);

„scriitorii progresişti (...) iau atitudine fermă faţă de aceştia şi preconizează crearea unei literaturi naţionale, adică a unei literaturi cu un conţinut izvorît din realităţile româneşti şi exprimată într-o limbă literară creată pe baza limbii vii a poporului" (id., 39, s.n.).

În opoziţia cult vs. popular, primul termen a primit conotaţii negative, cu atât mai mult cu cât, istoric, cultura modernă fusese modelată după cea occidentală (principalul adversar vizat de discursul sovietic, v. infra). În această perspectivă, operele Şcolii Ardelene şi ale latiniştilor de mai târziu, de exemplu, au fost judecate cu multă asprime.

Idealizarea popularului va persista multă vreme după încheierea primei faze, staliniste – şi există în bună măsură şi azi – , pentru că avea rădăcini solide în romantismul secolului al XIX-lea.

Nu s-a perceput nicio contradicţie între idealizarea limbajului popular şi obsesia normativă a regimului totalitar, care însemna, în limbă, condamnarea trăsăturilor populare în favoarea limbii literare, a vorbirii cultivate.




Yüklə 112,87 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin