(MĂRFURI)
1. Evoluţia de ansamblu a comerţului exterior cu bunuri
al României în a doua jumătate a secolului al XX-lea
O privire retrospectivă asupra situaţiei economico-sociale a
României la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea
ne conduce la constatarea că ţara noastră se caracteriza printr-un nivel
scăzut de dezvoltare. Aceasta rezultă, pe de o parte, din rămânerea în
urmă economică faţă de ţările Europei Occidentale, având în vedere
caracterul predominant agrar al dezvoltării societăţii româneşti din
prima jumătate a secolului al XX-lea, cu toţi paşii deloc neglijabili
făcuţi în industrie în anii interbelici. Pe de altă parte, această stare era
datorată şi importantelor distrugeri suferite pe teritoriul României în
timpul celui de-al doilea război mondial, multiplicate inclusiv de sumele
plătite sub formă de datorii de război, deoarece României nu i s-a recunoscut
calitatea de beligerant, deşi prin participarea umană, materială
şi, mai ales, pierderile suferite, ţara noastră s-a situat pe locul 4 în
rândul naţiunilor aliate antihitleriste.
1.1. Dezvoltarea volumului valoric al comerţului exterior
şi evoluţia soldului balanţei comerciale
Analizând pe o perioadă de 50 de ani evoluţia volumului valoric
al comerţului exterior al României, rezultă că în anul 2000 faţă de anul
264
1950 exportul FOB (franco la bordul vasului sau franco frontieră) a
crescut de 48,9 ori, în timp ce importul FOB s-a majorat de 49,6 ori
(de la 212 la 10366 milioane dolari SUA la export şi de la 243 la
12050 milioane dolari la import).
În anii ’50, ’60 şi ’70 ritmul exportului şi importului a fost aproximativ
acelaşi. În anii ’80, în schimb, exportul a devansat sensibil importul,
pentru ca, în anii ’90, situaţia să se inverseze, respectiv importul
României a devansat exportul.
Cât priveşte evoluţia soldului balanţei comerciale a României
(diferenţa între export şi import) rezultă că, începând cu anul 1950
până în anul 1974, deci 25 de ani, au existat solduri negative, care la
serii de câte 5 ani, cumulat, nu au depăşit câteva sute de milioane
dolari SUA. În perioada 1975-1979 însă, importurile au devansat mult
mai mult exporturile, soldul negativ cumulat fiind de 2 miliarde dolari
SUA. Între 1980-2000 evidenţiem anii ’80 cu un sold excedentar cumulat
de peste 15 miliarde dolari SUA, pentru ca în anii ’90 situaţia să
se inverseze şi soldurile negative an de an să depăşească o valoare
cumulată de 18 miliarde dolari SUA. În concluzie, în ultima jumătate
de secol XX, timp de 35 de ani s-au înregistrat solduri negative în
balanţa comercială a României şi 15 ani solduri pozitive, excedentare.
Calculând gradul de acoperire a importului cu export (export: import,
rezultatul înmulţit cu 100), observăm că, timp de 30 de ani, respectiv
din 1950 până în 1979, acesta a oscilat în jurul a 90%. Apoi, în anii ’80
a atins cote pozitive între 111,3-127%, pentru ca în anii ’90 acest grad
să devină subunitar, situându-se între 77,2 şi 79,7%.
1.2. Mutaţii în structura fizică a exportului şi importului în perioada
1950-2000
Analiza celei de-a doua jumătăţi a secolului XX privind grupele
de produse la exportul şi importul României ne permite să remarcăm
marile mutaţii ce au avut loc în schimburile comerciale ale României
cu străinătatea.
În legătură cu evoluţia structurii exportului României rezultă
următoarele concluzii:
1. Grupa maşini, utilaje şi mijloace de transport de la o pondere
de 4,2% în 1950 în totalul exportului, în 1989 atinsese 29,3%, iar în
1990 (an în care au continuat livrările de comenzi cu ciclu lung de fabricaţie,
dar volumul exportului a scăzut aproape la jumătate) s-a situat la
265
30,3%, cifră caracteristică ţărilor industrializate. Această pondere se
datora exportului în ţările socialiste unde greutatea specifică a exportului
de maşini atinsese în anul 1989 un procent de 56,7%. În anii ’90
ponderea a scăzut la 14-15% în totalul exportului României, pentru ca
în anul 2000 să fie de 18,5%.
2. Grupa de combustibili, materii prime minerale, metale a deţinut
o pondere de peste 30% timp de 40 de ani, din 1950 până în 1990.
În perioada anilor ’90 ponderea s-a diminuat atingând şi 22,3% şi
niciodată 30%, marcând un fenomen pozitiv al reducerii exportului de
astfel de materii prime şi produse cu grad redus de prelucrare.
3. Grupa de produse chimice, îngrăşăminte, cauciuc într-o perioadă
de 5 decenii a reuşit să fie prezentă la export de la 1,7% în 1950
la 10,5% în 1985, să se menţină în 4 ani din deceniul ’90 până în 1996
la ponderi peste 10%, pentru ca apoi să asistăm la o bruscă diminuare
până la 5,6% în anul 1999, ceea ce reprezintă un fenomen negativ.
4. Grupa produselor agroalimentare în anul 1950 atinsese peste ¼
din exportul României (25,7%), pentru ca în 1980 ponderea să se
reducă la 12,7%, iar în anii ’90 să nu atingă nici 10%, respectiv în
1989-1999 în jur de 5%, iar în anul 2000 să coboare la 3,3%, cifră
anormal de mică faţă de potenţialul agroalimentar al României.
5. Grupa de mărfuri industriale de larg consum (ce include şi
mobila) a avut o creştere continuă a ponderii în totalul exportului
României de la 1,3% în 1950 la 16-18% între 1970-1980, pentru ca în
anii 1999-2000 să se situeze de departe pe primul loc între grupele de
bunuri la export cu un procent de peste 40% (47% în 1999 şi 44,2% în
anul 2000).
Referitor la evoluţia importului României în perioada ultimilor
50 de ani, concluziile sunt următoarele:
1. Grupa maşini, utilaje şi mijloace de transport în anii ’50, ’60 şi ’70,
deci timp de 30 de ani a deţinut o pondere de peste 30%, situându-se pe
primul loc în importul României aducând o contribuţie meritorie la industrializarea
României. În următoarele decenii, însă, respectiv, anii ’80-’90,
ea s-a aflat între 20-30%. În anul 2000 a atins 31,5%.
2. Grupa de combustibili, materii prime, minerale, metale în anii
’50, ’60 şi ’70 a înregistrat o pondere între 20-35% din totalul importului
României. În anii ’80, însă, ea a depăşit constant 50% (între 50,3 şi
56,6%). În anii ’90, urmare a diminuării drastice a producţiei industriale
a României, ponderea a scăzut continuu de la 48% în 1990, apoi
27,3% în 1997 şi 17.6% în 1999, pentru ca în anul 2000 să fie de 21,3%.
266
3. Grupa de produse chimice, îngrăşăminte, cauciuc a deţinut o
pondere ce nu a depăşit 10% în totalul importului României între 1950
şi 1992 (între 4,5 şi 19,5%). În schimb, din 1993-1997 a început să
crească la peste 11-12%, în 1999 a atins un procent de 13%, iar în anul
2000 10,4%, în condiţiile căderii producţiei chimice româneşti.
4. Grupa produselor agroalimentare într-o perioadă de 40 de ani
(1950-1989) a avut o pondere sub 10% în importul total al României,
cel mai des situându-se sub 5%, perioadă în care magazinele noastre
nu deţineau un sortiment diversificat de bunuri provenite din
străinătate. În anii 1990-1993 ponderea s-a ridicat brusc la 13,2-
15,9%, pentru ca în anii următori să se stabilizeze la 7-8%.
5. Grupa de mărfuri industriale de larg consum în peste 40 de
ani a înregistrat o pondere ce nu a depăşit 5,5% (excepţie în 1950 a
fost de 10,5%). După 1991 asistăm la o creştere neîntreruptă a ponderii
astfel că în 1997 atingea 18,4%, iar în anii 1999-2000 se ridica la 24,3,
respectiv 22,8%, piaţa românească fiind practic invadată de mărfuri
străine.
1.3. Orientarea geografică a comerţului exterior al României
în perioada 1950-2000
În comerţul exterior al României la sfârşit de secol XIX şi început
de secol XX, pe primul loc s-a situat Austro-Ungaria. După primul
război mondial până în 1944, locul întâi l-a deţinut Germania. Începând
cu 1945, când s-a încheiat al doilea război mondial, şi în primii
ani ’50, asistăm la radicale reorientări geografice ale comerţului
exterior al României după ce ţara a intrat în sfera de influenţă a URSS.
Astfel, putem desprinde câteva concluzii din analiza pe o perioadă de
50 de ani (1950-2000):
a) Timp de 20 de ani (1950-1970), URSS a deţinut o pondere
mai mare de 50% în comerţul exterior al României (de la 83,2% în 1950
la 56% în 1970, cifră cumulând schimburile de mărfuri cu toate ţările
socialiste).
b) Treptat, România şi-a diversificat comerţul exterior cu ţările
capitaliste şi cu ţările în curs de dezvoltare (de la 16,8% în 1950 la
44% în anul 1970), diminuându-se astfel dependenţa faţă de Uniunea
Sovietică.
c) În anii 1975 şi 1980 ponderea ţărilor nesocialiste în comerţul
exterior al României ajunsese să o depăşească pe cea a ţărilor socialiste.
Aceasta a fost perioada de maximă deschidere spre ţările occidentale,
când ţara noastră a devenit membră a GATT, FMI şi a Băncii
267
Mondiale şi s-au semnat numeroase acorduri comerciale şi de
cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică pe termen lung cu ţările
capitaliste şi ţările în curs de dezvoltare. În anul 1980 se ajunsese la un
echilibru între schimburile cu marile grupe de state, respectiv cu ţările
membre CAER ponderea fiind de 34,6%, cu ţările capitaliste
dezvoltate de 33% şi cu ţările în curs de dezvoltare de 26%.
d) În perioada 1981-1989, treptat a avut loc o inversare a orientării
geografice a comerţului exterior al României, astfel că în ultimii
ani ai perioadei ţările socialiste ajunseseră la o pondere ce depăşea
60%, în timp ce ţările nesocialiste scăzuseră în pondere sub 40% (între
35,8-38,1%).
e) Din anul 1990 până în anul 2000, însă, situaţia se inversează
din nou foarte brusc, respectiv ţările capitaliste dezvoltate şi ţările în
curs de dezvoltare ajungând să deţină o pondere de 68-73,8% între anii
1990-1992, pentru ca în anul 2000 să depăşească 80%. Concomitent,
ponderea relaţiilor cu ţările în tranziţie sau socialiste s-a redus sensibil
de la 31,4% în 1990 la 17,5% în anul 2000.
2. Comerţul exterior al României în perioada 1990-2000
Activitatea de comerţ exterior în România, în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea, a fost influenţată în evoluţia sa puternic descrescătoare
atât de factori interni, cât şi de factori externi.
Dintre factorii interni sunt de relevat, în primul rând, prăbuşirea
producţiei de bunuri şi servicii la jumătate şi chiar la trei sferturi, la
unele ramuri, faţă de anul 1989. De asemenea, o influenţă nefastă a
avut-o liberalizarea bruscă a comerţului exterior prin lichidarea
monopolului de stat, concomitent cu creşterea exponenţială, de circa
1000 ori, a numărului de agenţi economici cu activitate de exportimport
lipsiţi de cunoştinţe de specialitate şi de experienţă. Liberalizarea
fără discernământul necesar a importului şi exportului a provocat
dezechilibrul cronic al balanţei comerciale, cu influenţe din cele mai
negative asupra deficitului contului curent al balanţei de plăţi externe
şi a consolidării proprii a rezervei valutare şi, implicit, a stabilităţii
cursului valutar. Mai trebuie adăugat în acest lanţ al neîmplinirilor şi
faptul că noul tarif vamal de import al României nu a reuşit să-şi
îndeplinească rolul de instrument principal al politicii comerciale,
respectiv prin aplicarea de taxe vamale pentru protejarea producţiei
naţionale, precum şi faptul că măsurile de politică economicofinanciară
au fost nearticulate şi incoerente, ceea ce nu a permis o
268
redresare a evoluţiei comerţului exterior al României în anii ’90 ai
secolului XX.
Cât priveşte factorii externi, care au avut un impact deosebit de
nociv asupra comerţului exterior al Românei, ei pot fi sintetizaţi după
cum urmează: pierderea unor importante pieţe externe de desfacere şi
de aprovizionare, vecine şi mai puţin depărtate, prin dezintegrarea
CAER şi dezmembrarea Uniunii Sovietice; declanşarea şi persistenţa
unor războaie şi conflicte militare în ţări partenere comerciale
importante ale României (Irak, Iugoslavia), unele cu implicaţii zonale
însemnate (comerţul cu ţările riverane Dunării); încheierea unor acorduri
cu Uniunea Europeană, cu AELS şi CEFTA, care, în condiţiile
reducerii drastice a producţiei, îndeosebi industriale, în România, îşi
dovedesc ineficienţa prin înregistrarea de solduri deficitare, ce au
depăşit an de an 1 miliard dolari SUA; asistenţa financiară externă
nesemnificativă în raport cu cea acordată altor ţări (Polonia, Ungaria)
sub formă de investiţii sau împrumuturi, de către mari ţări ale lumii
sau organisme internaţionale (FMI, BM, BERD, BIE etc.) ş.a.
Deosebit de îngrijorător pentru ultimul deceniu al secolului al
XX-lea a fost caracterul cronic al deficitului balanţei comerciale,
îndeosebi în calculul export FOB – import CIF, respectiv între anii
1991-1994, soldul negativ cumulat a fost de 6011,1 milioane dolari, iar între
1995-1998, acesta a fost de 12088,7 milioane dolari, respectiv s-a dublat.
Situaţia negativă a continuat şi în anii 1999-2002, când deficitul cumulat
a fost de peste 12 miliarde dolari SUA, iar în anul 2003 a atins 6
miliarde dolari SUA.
2.1. Locul comerţului exterior al României în comerţul mondial
cu bunuri (mărfuri)
Cum în lume există aproximativ 200 de state şi teritorii, apreciem
că prezintă importanţă modul în care a evoluat comerţul exterior
al României şi de aici poziţia sa în comerţul mondial. În acest sens
sunt de semnalat următoarele aspecte:
– exportul şi importul, cumulat, pe locuitor, au avut, în ultimii
20 de ani, o curbă sinuoasă (tabelul nr. 7).
Tabelul nr. 7
– în dolari SUA –
1980 1989 1994 1997-1999
1100 900 560 850
269
– pentru perioada anilor 1997-1999, exportul s-a situat la nivelul
de 370 dolari/ locuitor, în timp ce importul a fost mai mare cu 110
dolari, respectiv 480 dolari SUA/locuitor;
– ponderea comerţului exterior al României în comerţul mondial
s-a redus puternic în ultimul sfert de secol (tabelul nr. 8):
Tabelul nr. 8
– în procente –
1975-1980 1988-1989 1994 1997-1999
0,60-0,70 0,40 0,14 0,18
Ponderea României în populaţia lumii de 0,38% şi în suprafaţa
terestră de 0,21%, iar în comerţul mondial de 0,18%, demonstrează o
participare sub posibilităţi la schimburile comerciale internaţionale cu
bunuri (mărfuri); aceeaşi tendinţă de recul s-a manifestat şi în poziţia
ocupată de România în exportul mondial. Astfel, în anul 1988, România
se situa pe locul 38, pentru ca în anul 1999 să coboare pe locul 60.
O comparaţie cu alte ţări europene relevă faptul că în timp ce
ponderea comerţului exterior al României în comerţul mondial cu bunuri
(mărfuri) a scăzut vertiginos la export de la 0,53% în anul 1985,
la 0,16%, în anul 1997, deci o diminuare de peste trei ori, în schimb, la
import, reculul este mult mai mic, de la 0,42% la 0,21%.
2.2. Modificări substanţiale în structura fizică a exportului,
a importului şi a soldului balanţei comerciale, pe grupe de produse,
în perioada anilor 1990-2000
Pe fondul mutaţiilor deloc favorabile pe plan atât intern, cât şi
extern în ceea ce priveşte activitatea de comerţ exterior a României în
anii ’90, analiza structurii fizice ne permite să formulăm o serie de
concluzii de mare importanţă.
În ceea ce priveşte grupa produselor agroalimentare (animale
şi produse ale regnului animal, produse vegetale, grăsimi şi uleiuri,
produse alimentare, băuturi şi tutun), în întreaga perioadă 1990-2000,
importurile au depăşit exporturile cu 100-1100 milioane dolari. Media
anuală a importurilor a fost în perioada 1990-2000 de aproape 900 milioane
dolari, în timp ce media anuală a exporturilor a fost de numai
cca 400 milioane dolari SUA. De aici, un sold negativ, cumulat pe
întreaga perioadă, în balanţa comercială a acestei grupe de produse,
cifrat la – 5382,7 dolari SUA, cu un grad de acoperire a importurilor
270
cu exporturi româneşti de produse agroalimentare de 45,1%, incredibil,
dacă avem în vedere potenţialul agroalimentar al ţării noastre.
Referitor la grupa produselor minerale, analiza importului şi
exportului în perioada 1990-2000 evidenţiază scăderea volumului
valoric al acestora. Astfel, dacă reducerea exportului de la 1136,0 milioane
dolari în 1990 la 504,7 milioane dolari în 1999 poate fi apreciată
ca un fenomen pozitiv, în sensul diminuării vânzării în străinătate
de produse inferior prelucrate, în schimb contracţia importului de la
3895,6 milioane dolari, în anul 1990, la 1251,2 milioane dolari în anul
1999 (un recul de cca 68%) demonstrează, ţinând seama şi de scăderea
producţiei interne, neutilizarea la cote ridicate a capacităţilor de producţie,
fenomen ce nu avea loc în anii ’80.
Analiza locului grupei de produse ale industriei chimice (produse
chimice, materiale plastice, cauciuc şi produse din cauciuc) în
exportul şi importul României în perioada 1990-2000 suscită un deosebit
interes în condiţiile în care ţara noastră a devenit un importator
net în toţi aceşti ani. Media anuală a importurilor a fost de peste 1100
milioane dolari, în timp ce media anuală a exporturilor în perioada
analizată a fost de numai 600 milioane dolari SUA. Această evoluţie
nefavorabilă a făcut ca în întreaga perioadă 1990-2000 să se acumuleze
un sold deficitar în balanţa comercială la această grupă de produse
de – 4238,1 milioane dolari SUA.
Grupa de produse ale industriei uşoare (piei crude şi tăbăcite,
materii textile şi produse încălţăminte) a manifestat cel mai mare dinamism
în dezvoltarea exportului, cât şi a importului, România fiind net
exportator între anii 1990-2000, cu excepţia anului 1992. Dacă, la
export, creşterea în anul 2000, faţă de anul 1990, a fost de 4,6 ori,
totuşi la import ea este mult mai pronunţată, respectiv de 7,3 ori. Desigur
că o investigare a fenomenului şi mai în profunzime, cu referire la
importul de produse second hand, ar releva şi alte aspecte neliniştitoare
privind tendinţele în schimburile comerciale cu străinătatea. În
acelaşi context, preocupantă este şi ponderea crescândă a exportului în
lohn (import de materii prime şi semifabricate sau componente şi
subansamble, prelucrarea în ţară şi exportul sub formă de produse
finite), activitate care nu permite totuşi o valorificare deplină a
resurselor materiale şi umane ale României.
Grupa de produse din lemn, inclusiv mobilier, situează România
în perioada 1990-2000 ca net exportator. În anii 1999-2000, exportu-
271
rile au depăşit 1 miliard dolari SUA, iar importurile peste 500 milioane
dolari, respectiv 600 milioane dolari, cu tendinţă de creştere.
La grupa articole din piatră, ciment, ceramică şi sticlă, analiza
importului şi exportului României în perioada 1990-2000 relevă o
situaţie neîntâlnită în anii ’70 şi ’80. Este vorba de faptul că pentru
prima dată, în anii 1990 şi 2000, importurile au devansat exporturile
româneşti. În anii 1991-1995, soldul pozitiv al balanţei comerciale cel
mai ridicat la această grupă a ajuns în jur de 40 milioane dolari SUA
în anul 1994, pentru ca în anii 1996-1997 să se situeze sub 10 milioane
dolari SUA, prefigurând viitoarea poziţie a României, de importator
net, din anii 1998 şi 2000.
Referitor la grupa metale comune şi articole din metal,
România s-a aflat în perioada anilor 1990-2000 în poziţia de exportator
net. Semnificativ este faptul că, dacă exportul în 2000, faţă de 1991, a
crescut de 2,6 ori, importul s-a mărit în aceeaşi perioadă de 3,7 ori şi
la sortimente cu valorificare superioară.
În ceea ce priveşte grupa de produse ale industriilor constructoare
de maşini, analiza importului şi exportului din perioada 1990-
2000 evidenţiază faptul că, exceptând anul 1991, în toţi ceilalţi ani
România s-a încadrat între ţările de tip importator net. Dacă în anul 2000
exportul prezenta un plus de 14,3% faţă de cel înregistrat în 1990, în
schimb, importul ajunsese să fie cu 93,3% mai mare la sfârşitul perioadei
menţionate faţă de anul 1990. În cei 11 ani analizaţi, soldul deficitar
cumulat al balanţei comerciale la această importantă grupă de produse a
înregistrat impresionanta valoare de – 13903,1 milioane dolari SUA.
2.3. Mutaţii în orientarea pe zone geografice a exportului
şi importului României în anul 2000 faţă de anul 1990
Anii ’90, în contextul trecerii României la economia de piaţă şi
al abandonării sistemului de planificare centralizată, precum şi al
prăbuşirii relaţiilor economice şi comerciale între fostele ţări socialiste
din cadrul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), au adus
importante modificări în orientarea geografică a comerţului exterior
românesc.
Astfel, evoluţia orientării exportului României pe zone
geografice, în perioada 1990-2000, se prezintă după cum urmează
(tabelul nr. 9):
272
Tabelul nr. 9
Orientarea exportului României, pe zone geografice,
în anul 2000 faţă de anul 1990
– în procente –
1990 2000 Diferenţa
Total export 100,0 100,0 –
Europa 70,4 85,5 +14,1
din care:
UE 33,9 63,8 +29,9
CEFTA 9,1 8,2 -0,9
Alte ţări din Europa 27,4 13,5 -13,9
Africa şi Orientul Mijlociu 14,1 6,8 -7,3
Asia şi Oceania 7,3 2,9 -4,4
America 8,2 4,8 -3,4
Sursa: Aspecte privind evoluţia comerţului exterior al României în perioada
1990-2000, lucrare elaborată de Centrul de Promovare a Comerţului
Exterior, ANEIR, 2001.
Cât priveşte orientarea importului României pe zone geografice
în anii 90, datele indică modificări şi mai importante decât cele din
orientarea exportului României (tabelul nr. 10).
Tabelul nr. 10
Orientarea importului României, pe zone geografice,
în anul 2000 faţă de anul 1990
– în procente –
1990 2000 Diferenţa
Total import 100,0 100,0 –
Europa 61,1 85,8 +24,7
din care:
UE 21,8 56,6 +34,8
CEFTA 11,3 8,9 -2,4
Alte ţări din Europa 28,0 20,3 -7,7
Africa şi Orientul Mijlociu 26,0 1,5 -24,5
Asia şi Oceania 5,9 7.0 +1,1
America 7,0 5,7 -1,3
Sursa: Aspecte privind evoluţia comerţului exterior al României în perioada
1990-2000, lucrare elaborată de Centrul de Promovare a Comerţului
Exterior, ANEIR, 2001.
273
2.4. Principalele 10 ţări partenere în comerţul exterior al României,
în anii 1996-2000
Analiza în detaliu a mutaţiilor intervenite în ce priveşte primii
10 parteneri la exportul României, în perioada anilor 1996-2000, ne
permite următoarele concluzii:
– în primul rând, asistăm la o schimbare de lider în exportul
românesc, pe locul întâi trecând Italia, urmată de Germania, care, în
perioada 1990-1996, a deţinut locul fruntaş. Semnificativ este şi faptul
că se observă o evidentă devansare a Germaniei de către Italia, ca
pondere, în totalul exportului românesc în anii 1999 şi 2000, respectiv
Italia ajunge să deţină 23,3% şi 22,4%, în timp ce Germania numai
17,8% şi 15,7%;
– în al doilea rând, se relevă faptul că există o stabilitate în
ocuparea locurilor 3-6 în exportul românesc de către Franţa, Turcia,
Marea Britanie şi SUA. În ceea ce priveşte locurile 7-10, reiese că
Ungaria şi-a îmbunătăţit sensibil poziţia, urcând de pe locul 9 pe
locul 7, Grecia a pierdut un loc, iar Olanda de pe locul 5 a ajuns pe
locul 8. Cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o Bulgaria, care de pe
locul 18 a urcat pe locul 10;
– în al treilea rând, în perioada analizată 1996-2000, înregistrăm
un dinamism diferenţiat al evoluţiei exporturilor primilor 10 parteneri
ai României, faţă de o creştere medie, pe total, în anul 2000, de
28,2% în raport cu anul 1996. Astfel, exportul României în Bulgaria a
crescut de 4 ori, în Marea Britanie de 2,2 ori, în Ungaria de peste 2 ori,
în SUA de aproape 2 ori, în Grecia cu 83,3%, în Italia cu 67%, în
Turcia cu 60,1%, în Franţa cu 56,9 %. Sub media creşterii s-a situat
Germania, cu o majorare de numai 9,4 % în anul 2000, faţă de 1996,
în timp ce în relaţia cu Olanda exportul s-a diminuat cu 4,3%;
– în al patrulea rând, se evidenţiază faptul că printre primele
10 ţări partenere în exportul României se află 6 ţări membre ale Uniunii
Europene, care, în 1996, deţineau 50,1 % din totalul exportului românesc,
pentru ca în anul 2000 această pondere să se majoreze la 56,7%;
– în al cincilea rând, este de subliniat tendinţa pronunţată de
contracţie a exportului României, manifestată printr-o creştere puternică
a ponderii primilor 10 parteneri în exportul românesc, respectiv
de la 60,2% în anul 1996 la 72,7 % în anul 2000, ceea ce, printre
altele, restrânge dispersia bunurilor româneşti în cât mai multe ţări ale
lumii în condiţii de eficienţă sporită.
274
Cât priveşte schimbările înregistrate în poziţia primelor 10 ţări
în importul României, în perioada anilor 1996-2000, putem formula
următoarele concluzii:
– în primul rând, ca şi la exportul României, la importuri
observăm o inversare în ce priveşte deţinerea locurilor 1 şi 2 de către
Germania şi Italia. Astfel, începând cu anul 1997, Italia trece pe
primul loc, iar ponderea acestei ţări în totalul importului României se
apropie de 20% în anul 1999, concomitent cu realizarea unui decalaj
crescând între ponderea ei şi cea a Germaniei (1998 = 0,2%, 1999 =
2,5%, iar în anul 2000 = 4%);
– în al doilea rând, se evidenţiază faptul că, în perioada analizată,
Federaţia Rusă se află în mod constant pe locul 3 la importul
României (în timp ce la exportul României această ţară nu se regăseşte
între primii 10 parteneri), iar Franţa ocupă, în toţi anii 1996-2000,
locul 4. Totodată, este de remarcat că sunt ţări care câştigă câte 2
locuri în ierarhia primelor 10 ţări din care importă România, respectiv
Marea Britanie şi Ungaria, ajung în anul 2000 pe poziţiile a 5-a şi a 6-a,
iar Grecia trece de pe locul 9 pe locul 8. Ţările care au pierdut poziţiile
anterioare sunt SUA (de pe locul 5 trece pe locul 7), iar Austria, de pe
locul 6 pe locul 9. Kazahstan, aflată în anul 2000 pe locul 10 la
importul României, ocupa în anul 1996 abia poziţia 72;
– în al treilea rând, se constată că dacă pe totalul importului
României există o creştere de 14,2 % în anul 2000 faţă de anul 1996,
în ce priveşte evoluţia importului din primele 10 ţări partenere, aceasta
se diferenţiază sensibil de medie. Astfel, cu mult peste media creşterii
menţionate mai sus se află Kazahstan, de unde s-a importat în această
perioadă de 268 de ori mai mult (în 1996, importul din această ţară a
fost insignifiant), Grecia (de unde practic importul s-a dublat),
Ungaria (+ 77,5%), Marea Britanie (+ 62,2 %), Franţa (+ 42,4%) şi
Italia (+ 39,5%). În schimb, în perioada analizată, importurile s-au
redus din Rusia cu 21,8%, SUA cu 10,4%, Austria cu 5 % şi Germania
cu 4,3%;
– în al patrulea rând, la importul României, ca şi la export,
printre primele 10 ţări partenere se află 6 ţări membre ale Uniunii
Europene, care şi-au majorat ponderea în totalul importului ţării
noastre de la 42,3 % în anul 1996 la 46,4% în anul 2000;
– în al cincilea rând, se relevă o uşoară tendinţă de contracţie a
importului României prin majorarea ponderii, în anul 2000, faţă de
anul 1996 a primelor 10 ţări partenere la 66,7 % faţă de 64,2%. Dar
275
această majorare de 2,5 % este net inferioară celei de la exportul în
acelaşi grup al primelor 10 ţări partenere, a cărui creştere de 12,4 %
reprezintă, în fapt, un fenomen negativ în comerţul exterior al unui
stat, mai ales, dacă structura fizică a bunurilor livrate în străinătate în
perioada analizată abundă în mărfuri cu valoare adăugată scăzută.
IV. COMERŢUL EXTERIOR AL ROMÂNIEI CU SERVICII
Schimburile internaţionale de servicii comerciale constituie a
doua componentă principală a contului curent al balanţei de plăţi a
României. Ele reprezentau la export, în anul 2000, o pondere de 0,12%
din exporturile mondiale de servicii, deci chiar mai puţin decât ponderea
exportului de mărfuri româneşti în exportul mondial (0,18%) şi
mult mai puţin decât ponderea la servicii comerciale a Poloniei
(0,7%), Cehiei (0,6%) sau Ungariei (0,4%) în anul 1996.
În acelaşi timp, exporturile româneşti de servicii, deşi au ajuns
să deţină în anul 2000 cca 16% din totalul cumulat al exporturilor
României de bunuri (mărfuri) şi servicii, deci mai mult decât o dublare
a ponderii lor faţă de anul 1989, când aceasta era de 7,4%, prezintă,
totuşi, o rămânere în urmă faţă de media mondială, situată la 20%,
inclusiv faţă de media Uniunii Europene, ce depăşeşte 25%.
Mari schimbări de direcţie şi intensitate în evoluţia comerţului
exterior cu servicii al României de la începutul anilor ’90 aveau să
situeze ţara noastră, în perioada următoare (1993-2000), în rândul ţărilor
cu evoluţii similare statelor dezvoltate, unde ponderea cea mai
mare în totalul schimburilor internaţionale de servicii o deţine capitolul
Alte servicii.
1. Evoluţia volumului valoric al comerţului exterior cu servicii
Din analiza modului în care a evoluat volumul valoric al exportului
şi importului României de servicii comerciale în perioada anilor 1993-
2000, pe baza datelor din tabelele nr. 11 şi 12, rezultă o creştere de 2,2 ori
a acestor două operaţiuni de comerţ exterior pe parcursul a 8 ani, cu un
ritm mediu anual de 27,5%.
276
Tabelul nr. 11
Evoluţia volumului valoric al exportului de servicii comerciale al
României, în anii 1993-2000
– în milioane dolari SUA –
Serviciul
comercial 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total export 799 1044 1494 1563 1524 1217 1367 1754
din care:
Transport 291 381 471 572 588 504 536 652
Turism 197 414 590 529 526 260 252 359
Alte servicii 311 249 433 462 410 453 579 743
Sursa: Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996, 1997, 1998, 1999 şi Buletinul
lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a României.
Tabelul nr. 12
Evoluţia volumului valoric al importului de servicii comerciale
al României, în anii 1993-2000
– în milioane dolari SUA –
Serviciul comercial 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total import 904 1215 1819 1948 1938 1871 1786 1992
din care:
Transport 341 403 604 692 565 633 571 666
Turism 195 449 697 666 681 458 402 420
Alte servicii 378 363 518 590 692 780 813 906
Sursa: Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996, 1997, 1998, 1999 şi Buletinul
lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a României
2. Modificări în structura exportului şi importului
de servicii comerciale
Datele prezentate în tabelul nr. 13 permit investigarea evoluţiei
ponderii diferitelor categorii de servicii comerciale atât la exportul, cât
şi la importul României, în perioada anilor 1993-2000.
277
Tabelul nr. 13
Mutaţii în structura exportului şi importului de servicii
comerciale ale României, în anii 1993-2000
– în procente –
Tipul de servicii 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total export 100 100 100 100 100 100 100 100
din care:
Transport 36,4 36,5 31,5 36,7 38,6 41,4 39,3 37,2
Turism 24,6 39,6 39,5 33,7 34,5 21,4 18,4 20,5
Alte servicii 39,0 23,9 29,0 29,6 26,9 37,2 42,3 42,3
Total import 100 100 100 100 100 100 100 100
din care:
Transport 37,7 33,2 33,2 35,5 29,2 33,8 23,0 33,4
Turism 21,5 36,9 38,3 34,2 35,1 24,5 22,5 21,1
Alte servicii 41,8 29,9 28,5 30,3 35,7 41,7 44,5 45,5
Sursa: Calculat pe baza datelor din Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996,
1997, 1998, 1999 şi Buletinul lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a
României.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Botez Octavian Gh., Militaru, Mădălina, Comerţul internaţional şi comerţul
exterior al României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2004.
2. Sută Nicolae (coordonator), Comerţ internaţional şi politici comerciale
contemporane, Editura Eficient, Bucureşti, 2000.
3. Sută Nicolae (coordonator), Comerţul exterior şi politica comercială a
României în perioada de tranziţie la economia de piaţă, strategii de
dezvoltare, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
278
PARTEA a II-a
POLITICI COMERCIALE ALE STATELOR.
POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI
1. DEFINIREA, OBIECTIVELE ŞI TIPOLOGIA
POLITICII COMERCIALE EXTERNE
Definirea politicii comerciale externe a statelor
Prin politică comercială externă se înţelege totalitatea reglementărilor
adoptate de către un stat, respectiv cele cu caracter juridic, administrativ,
fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar ş.a. în scopul
promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi/sau al
apărării economiei naţionale de concurenţa străină.
Obiectivele politicii comerciale externe
1. Majorarea substanţială a producţiei de export şi a exporturilor
propriu-zise.
2. Încurajarea exportului unor anumite grupe de produse prin
diversificarea vânzărilor, în străinătate, de bunuri cu valoare adăugată
sporită şi productivitate a muncii ridicată, inclusiv a serviciilor.
3. Luarea unor măsuri de apărare pe linie de import faţă de concurenţa
bunurilor şi serviciilor comerciale provenite din străinătate.
4. Stimularea schimburilor comerciale cu anumite ţări şi zone
geografice în vederea îmbunătăţirii raportului de schimb prin creşterea
puterii de cumpărare a exporturilor.
5. Realizarea unui echilibru dinamic al balanţei comerciale.
Din punct de vedere al orizontului de timp, obiectivele pot fi stabilite
pe termen lung, mediu şi scurt.
Tipologia politicilor comerciale externe
1. După criteriul domeniului de aplicabilitate:
– politici comerciale de export;
– politici comerciale de import;
– politici comerciale de tranzit.
2. După numărul partenerilor şi felul acordurilor încheiate:
– politică comercială unilaterală;
– politică comercială bilaterală;
– politică comercială regională sau subregională;
279
– politică comercială interregională;
– politică comercială plurilaterală;
– politică comercială multilaterală.
3. După instrumentele de politică comercială externă utilizate:
– politică comercială tarifară (vamală);
– politică comercială netarifară (inclusiv paratarifară);
– politică comercială promoţională şi de stimulare a exportului.
4. După gradul de protecţie a producţiei:
– politică comercială autarhică;
– politică comercială protecţionistă;
– politică comercială a liberului schimb.
2. INSTRUMENTE UTILIZATE
ÎN POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ
A. POLITICA COMERCIALĂ TARIFARĂ (VAMALĂ)
A STATELOR
1. TAXELE
VAMALE
– după scopul impunerii • fiscal
• protecţionist
• de import
– după obiectul impunerii • de export
• de tranzit
• ad-valorem
– după modul de percepere • specifică
• mixtă
• autonomă (unilaterală)
– după modul de stabilire • convenţională
(contractuală)
• preferenţială
Clauza naţiunii celei mai favorizate
Clauza naţiunii celei mai favorizate este prevederea dintr-un tratat
internaţional prin care o parte se obligă să acorde celeilalte părţi
tratamentul cel mai favorabil acordat sau care va fi acordat unui stat
terţ. Această clauză a devenit după al II-lea război mondial un element
esenţial al majorităţii tratatelor internaţionale.
Aplicarea cea mai largă a acestei clauze s-a făcut prin GATT*,
potrivit căruia orice avantaje acordate de două state Părţi Contractante
________________
* GATT – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
280
se extind automat şi asupra celorlalte. Excepţia se aplică pentru zonele
de comerţ liber, uniunilor vamale şi la traficul de frontieră. Excepţia
sub formă de tratamente preferenţiale se mai aplică în cazul acordării
acestora de către ţările dezvoltate pentru ţările în curs de dezvoltare,
precum şi în cadrul unor aranjamente (acorduri) încheiate între ţările
în curs de dezvoltare.
Clauza menţionată constituie cheia de boltă a întregului sistem
comercial multilateral, fiind reglementată prin art. I al GATT – 1994.
Acelaşi tratament este stipulat şi în art. II al GATS*.
Principalele domenii de aplicare a clauzei sunt: exporturi; importuri;
tranzit; regimul misiunilor diplomatice, consulare şi altele; privilegiile,
imunităţile şi tratamentul lor general; drepturile de proprietate
intelectuală; serviciile comerciale.
2. TARIFELE
VAMALE
– după gruparea
mărfurilor
• Nomenclatorul cf.
Convenţiei privind sistemul
armonizat şi de codificare a
mărfurilor (1983)
• Nomenclatoare proprii
Nomenclatorul SITC/ONU
– după numărul de coloane
ale taxelor vamale
• simple
• compuse
3. TERITORIUL
VAMAL
• acelaşi ca dimensiune cu teritoriul naţional
• diferit ca dimensiune de teritoriul naţional
mai mare mai mic
• zonă de liber schimb • zone libere, porturi franco
• uniune vamală • antrepozite vamale reale
sau nominale
4. REGIMURI
VAMALE
• definitive (includ
exportul şi importul de
mărfuri)
• suspensive
• tranzitul vamal • perfecţionare pasivă
• antrepozitul vamal • admiterea temporară
• perfecţionare activă • transformarea sub control
vamal a mărfurilor
________________
* GATS – Acordul General privind Comerţul cu Servicii
281
B. POLITICA COMERCIALĂ NETARIFARĂ
A STATELOR ŞI INSTRUMENTELE UTILIZATE
Clasificarea barierelor netarifare conform GATT
1. Bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor
(restricţii cantitative la import).
2. Bariere care implică o limitare indirectă a importurilor prin
mecanismul preţurilor.
3. Bariere care decurg din formalităţile vamale şi administrative
la import.
4. Bariere care decurg din participarea statului la activităţile comerciale.
5. Bariere care decurg din standardele aplicate produselor importate
(obstacole tehnice).
B1. Bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă
a importurilor (restricţii cantitative la import) şi a exporturilor
a) Interdicţii (prohibiri) la import sau la export
– Totale selective
• în UE
la importul de legume
– Parţiale temporare
b) Contingente de import şi export cu plafoane maxime cantitative/
valorice pentru un an
– Globale
– Bilaterale
c) Licenţele de import sau export (autorizaţii pe 2/4/5 luni)
C1 – Automate
– Neautomate (discreţionare, prin care se exercită un control
riguros al contingentelor)
– Globale – pe bază de contingent de import – global cu men-
ţionarea ţărilor
C2 – deschise – fără plafonare (din categoria
licenţelor automate)
– Individuale
– specifice – cu plafon maxim cantitativ
sau valoric pe ţară
282
d) limitări „voluntare” la export (autolimitări)
– Bilaterale
– Multilaterale
e) acorduri privind comercializarea ordonată a produselor
– limitarea negociată şi controlată la anumite produse şi grupe
de produse vizează produsele manufacturate
B2. Bariere netarifare care implică indirect o limitare
a importurilor prin mecanismul preţurilor
a) Prelevări variabile (OMC nu mai permite aplicarea lor)
b) Preţuri minime şi preţuri maxime la import
c) Ajustări fiscale la frontieră (bariere paratarifare)
– Taxa asupra valorii adăugate (TVA)
– Taxa în cascadă
– Taxa de acciză
– Taxe portuare, statistice, sanitare, consulare
d) Taxe de retorsiune
– Anti-dumping
– Compensatorii (anti-subvenţii)
e) Depuneri bancare prealabile în valută la import
B3. Formalităţi vamale şi administrative la import
1. Evaluarea mărfii în vamă
• 1948 – Art. 7 în GATT
• 1950 – Convenţia internaţională cu privire la evaluarea mărfurilor
în vamă
• 1979 – Codul de conduită pentru evaluarea vamală prevede
stabilirea a 5 metodologii:
• valoarea de tranzacţie la import (preţul din factură –
CIF – cost, asigurare, navlu)
• valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice exportate
în aceeaşi ţară
• valoarea în vamă a mărfurilor similare
• preţul unitar cu care se vând mărfurile importate, din
care se deduc comisioane, beneficii, speze şi taxe suportate
în ţara de import sau a vânzării mărfurilor
• valoarea calculată a mărfii exportate (cost materii
prime, cost fabricaţie, beneficii, alte cheltuieli exportatortransport,
asigurare până la frontiera importatorului) –
valoarea CIF
283
2. Documente şi formalităţi suplimentare cerute la importul mărfurilor
• număr mare
• formate diferite
• reguli greoaie de completare
• penalizări în cazul completării greşite
B4. Bariere care derivă din participarea statului
la activităţile comerciale
1. Achiziţiile guvernamentale
– favorizarea firmelor naţionale de către stat în dauna firmelor
străine
2. Comerţul de stat
– acordarea de privilegii întreprinderilor de stat naţionale (pe
linie fiscală, de preţ etc.), discriminând firmele particulare străine în
operaţiuni de export/import
3. Monopolul de stat asupra importului de produse
– limitarea importurilor anumitor produse
– stabilirea unor preţuri ridicate pentru restrângerea importurilor
B5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate
produselor importate
– obstacole tehnice –
1. Norme sanitare şi fitosanitare
2. Norme de securitate tehnică şi de calitate
3. Norme privind ambalarea, marcarea şi etichetarea
4. Norme privind securitatea publică
C. POLITICA COMERCIALĂ PROMOŢIONALĂ
ŞI DE STIMULARE A EXPORTURILOR
I. Instrumente (măsuri) promoţionale practicate pe plan
internaţional
1. Negocierea şi încheierea de tratate de comerţ şi navigaţie,
acorduri comerciale şi de plăţi etc.
2. Participarea la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate
şi organizarea de astfel de manifestări pe teritoriul propriu
3. Reprezentarea comercială în ţările partenere, organizarea de
secţii economice ale ambasadelor în străinătate, precum şi de reprezentanţe
comerciale
284
4. Prestarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor
externi, acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate
5. Diverse modalităţi de publicitate externă pentru a face cunoscute
produsele destinate exportului, inclusiv prin site-uri pe Internet.
Măsurile promoţionale au ca obiectiv influenţarea potenţialilor
clienţi externi pentru a cumpăra produse disponibile sau ce vor fi disponibile.
II. Instrumente (măsuri) de stimulare a exporturilor
1. La nivel microeconomic (întreprindere):
– reducerea costurilor
– îmbunătăţirea calităţii produselor
– creşterea performanţelor tehnico-economice
– acordarea de stimulente personale (prime, sporuri)
2. La nivel macroeconomic: – stimulente bugetare
– stimulente fiscale
– stimulente financiar-bancare
– stimulente valutare
2.1. Măsuri de stimulare a exportului de natură bugetară
a. Subvenţiile directe de export
• statul acordă sume de bani întreprinderilor pentru a face
competitiv exportul
b. Primele directe de export
• stimulare producător pentru creşterea volumului expor-
tului şi al noilor produse industriale de export
c. Subvenţiile indirecte de export
• stimulare îndeosebi a IMM-urilor
– informaţii comerciale gratuite
– asistenţă tehnică gratuită sau parţial plătită
– studii de piaţă gratuite sau parţial plătite
– încurajarea participării la târguri şi expoziţii
– încurajarea campaniilor de publicitate în străinătate
2.2. Măsuri de stimulare a exportului de natură fiscală
a. Facilităţi fiscale pentru mărfurile exportate:
– scutiri de taxe
– reduceri de taxe la export
– restituiri de taxe
285
– scutirea condiţionată
de la plata taxelor la import
vamale (drawback)
b. Facilităţi fiscale acordate exportatorilor:
– scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe venit provenit
de pe urma exportului
2.3. Măsuri de stimulare a exportului de natură financiar-bancară
a. Credite de export
• credit cumpărător
– credit acordat direct importatorului de către o bancă
din ţara furnizorului
• credit furnizor
– credit acordat direct importatorului de către furnizor
(exportator)
• liniile de credit
– se deschid în baza unor acorduri guvernamentale
• credite de asistenţă
– se acordă de către agenţii guvernamentale ale ţărilor
dezvoltate
b. Asigurarea şi garantarea creditelor de export
• asigurarea creditelor de export
– pentru credite furnizori
• garantarea creditelor de export
– pentru credite cumpărător
2.4. Măsuri de stimulare a exportului de natură valutară
a. Primele valutare
Exportatorii preschimbă valuta obţinută în moneda
naţională la un curs de schimb mai avantajos decât
cursul oficial (curs cu primă)
b. Deprecierea monedei naţionale (dumping valutar)
Firmele exportatoare pentru valuta străină încasată din
livrările în străinătate primesc în schimbul acestei valute
o sumă în monedă naţională cu atât mai mare, cu
cât este mai mare deprecierea acesteia pe piaţa internaţională.
Dumpingul valutar este considerat ca măsură de stimulare
neloială a exportului.
286
3. GATT – ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE
(VAMALE) ŞI COMERŢ. GENEZĂ, DEFINIRE, OBIECTIV,
STATUT, STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ, ACTIVITATE
DESFĂŞURATĂ, PRINCIPII DE BAZĂ
Statutul GATT
Partea I art. I – II
Partea II art. III – XXIII Convenit în anul 1947
Partea III art. XXIV – XXXV
Partea IV Comerţ şi
Dezvoltare
art. XXXVI – XXXVIII – Adăugat în anul 1966
Tipuri de
concesii în
negocieri la
Rundele
GATT
I
Geneva
(Elveţia)
1947
II
Annecy
(Franţa)
1949)
III
Torquay
(Anglia)
1955-
1956
IV
Geneva
1955-
1956
V
DILLON
Geneva
1960-
1962
VI
KENNEDY
Geneva
1964-1967
VII
Tokio
Japonia
1973-
1979
VIII
Uruguay
1986-
1994
Produse industriale
1. Tarifare 45000
(peste
50% din
valoare
com.
mondial)
5000
(inclusiv
consoli
-dări)
8700
reduceri
cu 25%
faţă de
nivelul
din 1948,
consolidări
pe
3 ani
4300
reduceri
inclusiv
consolidări
acoperind
un
volum
de 2,5
mild $
4400
concesii
acoperind
un volum
de 4,9
mild $
6300,
concesii în
medie cu
35% în timp
de 5 ani
• concesii
ţară cu ţară
şi produs cu
produs
x x x
• reducere
lineară şi
reciprocă a
taxelor
vamale cu
un procent
convenit
x x
Runde de negocieri
comerciale
multilaterale cu
o mare diversitate
de domenii,
tarifare, netarifare
şi de promovare
şi stimularea
exportului
2. Netarifare
• eliminare
sau reduceri
restricţii
cantitative
x x x x x Cod antidumping
x
287
Mecanismul de negociere comercială multilaterală a concesiilor
tarifare în cadrul rundelor GATT (acum OMC)
Etapa I
Înaintarea către ţările membre GATT a cererii de reducere
tarifară pe bază de listă de produse şi cuantum de reducere a nivelului
taxelor vamale; trimiterea cererii la Secretariatul GATT, care o
difuzează la P.C. (părţi contractante).
Etapa II
Înaintarea ofertei de reducere tarifară din partea ţărilor membre
care au primit cererea de reducere; trimiterea ofertei la Secretariatul
GATT, acordându-se prioritate P.C. care au înaintat cereri de reducere
a taxelor vamale.
Etapa III
Începerea şi desfăşurarea de negocieri şi încheierea Protocolului
cu rezultatele negocierilor; protocolul încheiat se înaintează Secretariatului
GATT.
4. OMC – ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI
Principalele funcţii ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului:
1. Facilitatea implementării, administrării şi funcţionării acordurilor
anexate;
2. Punerea la dispoziţia membrilor săi a forumului de negocieri
necesare pentru asigurarea valorificării drepturilor, respectării obligaţiilor
care rezultă pentru aceştia din acordurile anexate, precum şi a unui
cadru pentru negocieri viitoare referitoare la convenirea şi aplicarea de
noi măsuri în scopul dezvoltării relaţiilor comerciale multilaterale;
3. Administrarea Organului de reglementare a diferendelor;
4. Administrarea Mecanismului de examinare a politicilor comerciale
naţionale;
5. Cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca
Mondială în vederea asigurării unei mai mari coerenţe a politicilor
economice globale.
Principiile fundamentale ale sistemului comercial mondial
adoptate de OMC:
1. Nediscriminarea, pe baza aplicării clauzei naţiunii celei mai
favorizate şi a tratamentului naţional;
2. Eliminarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului prin
negocieri multilaterale;
3. Reciprocitate în asumarea de angajamente;
288
4. Folosirea taxelor vamale, ca principal instrument de politică
comercială şi interzicerea, în principiu, a restricţiilor cantitative;
5. Previzibilitatea regimului de import graţie consolidării taxelor
vamale şi a angajamentelor negociate privind accesul la pieţe, în sensul
că acestea nu pot fi mărite şi, respectiv, înrăutăţite cu excepţia
situaţiilor în care se acordă o compensaţie adecvată;
6. Contracararea concurenţei neloiale prin măsuri antidumping,
taxe antisubvenţie, precum şi prin limitarea şi eliminarea subvenţiilor;
7. Transparenţa măsurilor de politică comercială prin publicarea
şi notificarea la OMC;
8. Aplicarea unui tratament mai favorabil ţărilor în curs de dezvoltare
(solicitarea de la acestea de angajamente mai reduse, acordarea
de termene mai lungi pentru aplicarea angajamentelor asumate).
GATT – 1994: CELE 4 REGULI PRINCIPALE*
Prima regulă: Protejarea industriei interne numai prin tariful
vamal, respectiv prin taxe vamale.
A doua regulă: Taxele vamale trebuie reduse şi consolidate împotriva
unor majorări viitoare.
A treia regulă: Aplicarea tratamentului naţional.
A patra regulă: Aplicarea tratamentului naţional.
Conţinutul fiecărei liste naţionale de concesii
la RUNDA URUGUAY, anexată
la Protocolul de la Marrakech (Maroc), 1994
Dostları ilə paylaş: |