Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

Colinda, s. Ungurent, j. Tecucifl. Colecf. n. ined.
⁴) Caracterul de mândri (superbi, venusti) şi voinici (valentes, corpore magni) i-l
au păstorii români şi în vechile nóstre colinde:

Turme multe şi bărbate

Venite tot de departe

Tocmai de Ia medă-nopte (de Ia CarpaţÎ);

Ciobani mândri şi voinici,

numaï de păstorii ar del e n ï. Apollónia Rhodiu în Argonauticele sale amin-tesce de asemenea lângă gurile Istruluï de păstorii ceï sëlbatecï, Ttotfiévsç afpauXot, *), carï sunt ast-fel identicï eu Cyclopiï de pe ţormurele Pontuluï, despre carï ne vorbesce Odyssea.

Téra Cyclopilor poseda, după Homer, o putere de rodire escepţională. Aicî pămentul, fără se mai aştepte grija lucrătorilor, producea de sine grâu, orz şi viţe încărcate cu struguri, fecundat numaï de ploile cele mâniose ale ceriuluï. Este acceasï regiune, care devenise legendară şi în anticitatea clasică pentru fertilitatea sa cea estra-ordinară; este pămentul cel bine-cuvêntat al Hy-pcrboreilor din nordul Istruluï, şi pe care Hecateü Abderita î-1 descrie ast-fel:

«Famentül acesteï tërï este forte bun, şi fertil întru tóté, ér clima are o temperatură escelentă, din care causa fructele se produc aicï de doue orï pe an» ²).

Ér geograful Mêla ne vorbesce despre regiunea Hyperboreilor, ca si Homer despre ţera Cyclopilor. El o numesce un «p am en t, care pro­duce recoltele de sine» ³), fára se maî fie arat şi semenat.

Pămentul Tëreï-românescï şi al Moldoveï s'a bucurat până în dilele nóstre de renumele unei regiunî protegiate de ceriu, în ce privesce puterea sa de producţiune şi abundenţa recoltelor sale.

în a. 1599 Michaiü Vitézül, marele Domn al Tënï românescï, aflându-se pe câmpul de la Şelimbru, declară nunţiului apostolic Malaspina, «că densul n'a intrat în Transilvania pentru pofta de domnia, orï ça se verse sângele creştinilor, fiind-că densul putea se trăescă în deplină siguranţă si fericit pe pămentul seu, în Ţera-românescă, unde dacă ară cine-va o sin­gură dată şi împrăsciă semenţa, cresce grâul» *).

Ér cu cincï-decï de anî maî târdiu (1648), călugărul minorit Marcus Bandinus, archiepiscopul Marcianopoleî, sub a cărui administraţiune se aflau şi bisericele catolice din Moldova, descrie ast-fel calităţile cele escelente ale acesteï tërï: «Cât de mare este bunătatea pămentuluî Moldovenesc

') Apollodori Argon. IV. 317.

^a) Hecatael Abderitae De Hyperboreis, fragm. 2 (ex Diodori Siculi lib. II. c. 47).

") Melae De situ Orbis, lib. III. c. 5: Hyperborei super Aquilonem Rhipaeosque montes sub ipso siderum cardine jacent... Terra angusta, aprica per ac fertilis.

•) Egli (Michèle) mi replico, che non per libidine di dominare, ne per sete che havesse di sparger il sangue Christiano (avveniva in Transilvania) .... e che a lui bastava di poter viver sicuro nella sua provincia di Valacchia, nella quale con una sola arătura spargendosi il semé, nasceva il formento (Scrisórea nunciuluî Ma­laspina către cardinalul Sân Georgio din 14 Nov. 1599. Hurmuzaki, Documente, III-P- 511).

nu va pute se o créda uşor cine-va, până nu vede cu ochiï. A i c î p ă-mêntul se ară numaï o singură dată, chiar dacă n'a mal fost cultivat nici când şi chiar dacă e plin cu mărăcini, îndată ce agricultorul a spin­tecat cu plugul faţa pămentuM şi a semënat grâu, ori alte sëmènfe, el culege vesel un seceriş îmbelşugat Ba încă se întemplă une-orf, că un pă-inent arat o singură dată se sémëna de doue ori şi produce rôde abundente . . . . Chiar şi viile, dacă le sapă cine-va mimat o singură dată într'un an întreg şi legă viţele încărcate de struguri, este o muncă prea de ajuns . . . . Turmele de oî sunt aşa de numerose, în cât sunt câţî-va boieri, dintre carî unul singur are câte 24 miï proprii ale sale, ér oile sunt aşa de mari, încât străinii privindu-le din depărtare, cred, că sunt boi séü vaci; singur numaï coda uneï oî moldovene are o greutate cât o jumetate de <5ie nemţescă» ^J).

După cum vedem, fera cea fáimósa a Cyclopilor, aceea unde singur numaï ceriul făcea se germineze şi crescă recoltele, ni se presintă ca una şi aceeaşi regiune cu pământul cel atât de fecund al Tëreï-românescï şi Moldovei..

Despre posiţiunea geografică a ţerel Cyclopilor mal avem încă un im­portant document ante-istoric.

După cum ne vorbesce Homer în alt loc al Odysseeî sale, în vecinătate cu pămentul Cyclopilor se afla fera numită Hyper ea (Tîrspsta) de la bnép, şi «?«, adecă «Tera-de-dincolo» ²), o vechia espresiune geografică, pe care o mal întrebuinfeză şi astă-dl poporul din Tcra-românescă şi Moldova, când vorbesce despre Ardei seu Transilvania.

Din cele espuse până aici résulta aşa dar, că construcţiunile, pe carî autoriï grecesc! le numiaü cyclopice, aparţin în ce privesce originea acestui

') Marci Bandiul VJsitatio generális (Ediţiunea Academiei române, Bucurescî 1895), p. 135: quanta verő sit bonitas Moldavie! soli, nisi quis oculis conspiciat, non facile sibi persvadebit. Hic semel aratur terra, etiam si nunquam culta, herbisque inutilibus oppleta, modo findatur aratro, sive triticum, sive aliud quodcunque semen terrae concredatur copiosam laetus agricola messem trahere solet. Quinimo non semel accidit, ut semel arata telius bis semina recipiat, et fructus copiose producat . . . Adeo numerosae oves, ut nonnulli sint ex Baronibus, quorum unus vi-ginti quatuor millia suarum ovium recensét. O vos verő tam grandes, ut Advenae remotius intuendo boves aut vaccas esse putent. Sola cauda ovis Moldavicae medietatem ovis Germanicae ponderat. — Ér G. Reicherstorffer, care cunoscea fcirte bine Moldova, caracteriseză acesta regiune în broşura sa Moldáviáé Chorogra-phia publicată la a. 1541 (Ilarianu, Tesaur, III, 152) prin versurile următore:

Sponte sua multos geminata messe racemes,

Laetaque non cultus munera reddit ager. ') Homeri Odyss. VI. v. 4.

sistem de fortificaţiune, populaţiunilor pastorale de la nordul Istruluî de jos.

îiitru adevër cel maî archaic gen de construcţiunl cyclopice, atât din punct de vedere technic, cum si strategic, î-1 aflăm la triburile pastorale ale Carpaţilor.

în apropiere de Sarmizegetusa, capitala Dacilor, Columna luï Traian ne înfătiseză pe o culme înaltă şi prăpăstiosă, în sînul unor munţi greu de străbătut, o construcţiune cyclopică de o enormă estensiune ^J).

Muriî acestei cetăţÎ ne presintă treî sisteme de construcţiune, fie-care sistem din o epocă diferită ²).

Partea principală a acestei periferii murale este construită din petre po­ligonale, maî mult orî maî puţin brute şi aşezate unele lângă altele fără o linie orisontală aparentă. Aceştia sunt muriï primitivï aï acesteï mari acro­pole; incontestabil anteriori murilor cyclopicî de la Mycena şi de la Tirynth s).

O a doua parte din murii acropolei Dace este construită din petre tăiate în formă cubică şi asedate în liniî regulate. Aceste petre, având în vedere proportiunile lor faţă de înălţimea Porţii principale, ne apar de aceeaşî mărime ca si petrele cubice din muriï Myceneï. Chiar şi Porta acro-poleî Dace ne presintă acelaşi stil ca şi Porta de la Mycena.

în fine ultima parte a circumferenţeî murale este formată din petre tăiate în

') Froelmer, La Colonne Trajane, PI. 146-149.

³) Murii acropolelor de la Mycena, Troia şi Athena încă presintaü diferite sisteme de construcţiune.

') După cum vedem din specimenul, ce-1 publicăm la pag. 475, muriï vechii acropole Dace erau formaţi din câte dóue séü treî straturi de petre neregulate şi câte un rond de trunchiuri gróse de arbori asedate în liniî transversale. Acesta combinaţiune de petre şi de lemne în construcţiunile cyclopice seu pelasge, era o procedare technică forte vechia, în acesta privinţă Perrot şi Chipiez (Grèce primitive, p. 479) scriu următorele: Enfin, et ceci est un des caractères originaux de la construction mycénienne, le bois n'y était pas seulement apposé ou superposé à la muraille ... il y pénétrait, il s'y mêlait intimement. A Troie et à Tirynthe, lorsque l'on a examiné ce qui reste du mur ... on y a remarqué des vides qui sont aujourd'hui remplis des cendres et des débris carbonisés; on a reconnu que ces vides représentaient des poutres h ori son-tales. Insă muriï primitivi aï Myceneï întocma ca şi ceï de la acropola Dacilor eraü formaţi din petre şi trunchiuri transversale ér nu orisontale, după cum acesta se constată din petra cea monumentală de la porta Myceneï (Fig. 168 p. 317), care ne în-făţişeză un specimen din vechii muri ai acestei cetăţi, susţinuţi în mod simbolic de Co­lumna ceriului, în fine maî vedem lângă murii acropolei Dace si o galeria de lemn acoperită, cum a esistat la Tirynth şi la Athena, ér pe cresta murilor o serie de cre­neluri, a căror origine de altmintrelea se reduce la primele începuturi ale fortificaţiuniî (Perrot et Chipiez, Grèce primitive, p. 663-664).

formă parelelopedică, şi acesta porfiune aparfine fără îndoielă unor timpuri preistorice mal târdie.

planul acestei cetăţi preistorice, aï căreî murî ne înfâţişeză ăst fel trei epoce de architectură, ocupa jumotate din spirala Columnei. Fără îndoielă că in-tenţiunea artistului Apollodor din Damasc a fost se înfăţişeze lumiî romane o iconă cât se póté mai fidelă a acestei puternice fortificaţiunl cyclopice. Din nefericire Commentariele lui Traian despre greutăţile cele enorme ale rësboiuluï cu Dacii s'au perdut, însă noî aflam despre acesta formi­dabilă cetate a Daciei o notiţă forte importantă în estrasele, ce ne-aù rëmas din istoria luï Dió Cassiu. «Traian>, ne spune acest autor, «î-sî dede totă silinţa, ca se ajungă pe înălţimile, de unde se apărau Dacii, el luă o colină după alta cu perderî imense, .... şi ocupă munfiï lor cei încunjuraţi cu zidurî, unde află armele, maşineie de rësboiu, captivii şi însemnele, ce le luase eï de la Fuscus» *), în a. 86 d. Chr. ^!). Acestea se petrec în cursul primului rësboiu eu Daciï.

Esista aşa dar în Dacia o grupă întinsă de fortificaţiunî particulare pe vârfurile unor munţi stâncos!, şi carî constituiau punctul cel maî deficit pentru cucerirea acesteî ten.

Cetatea cea uriaşă de pe Columna lui Traian, représenta aşa dar tipul caracteristic al munţilor fortificaţi aï Dacieï, una din posiţiunile sale stra­tegice, cele mai puternice.

Acesta vastă fortificaţiune a Dacilor, ne presintă în partea sa maî archaică (Fig. 203, p. 475) acelaşi sistem de construcţiune, din bolovani poligonali, pe care-1 aflăm şi la construcţiunile cele mal vechi cyclopice ale Troici, la o parte din zidurile Myceneî şi la acropola Athene! ⁸).

Prin posiţiunea sa enorm de dificilă, prin întinderea sa estraordinar de mare, cum şi prin stilul seu architectonic, ea este o adevărată construcţiune de giganţi, după cum tot «Giganfî> ⁴) numesce Marţial pe Daci, când vorbesce despre rësboiul lui Domiţian.

^l) Dion Cassius, Histoire romaine. (Ed. Gros et Boisséc), Tome IX, lib. LXVIII c. 8-9: ff\ *, f u <•* i paiaveţ îp-rj te eyueteixiojieva ^«fc.

) Corncliu Fuse, prefect al cohortelor pretoriane, fusese însărcinat de imp. Do-

^m>ţian cu comanda generală a trupelor în resboiul al doilea cu Daciï (Sue t on ii

• FI- Domitianus, c. 6. — Jornandis De Getarum origine, c. 13. — E u tropi i

"U. 23: a Dacis Oppius Sabinus consularis, et Cornelius Fuscus prae-

^ectus praetorio, cum majnis exercitibus occisi sunt).

') Schliemann, Mycènes, p. 81. — Boetticher, Die Akropolis von Athen, 1888, p 60. M Martialis Epigr. VIII. 50.

200. —Fragment din murii primitivi ai acropolei de la

Bali-dag în Troada, presupusă de uniï a fi Pergamul

MPriam. După SchJiemann, Ilios, p. 239. —P err o t et

Chipiez, La Grèce primitive, p. 236.

201. — O parte din muriî acropolei de la Mycena, forma din petre poligonale de mărime neegală şi ajustate cu deosebit artă, Alt-cum o simplă imitaţiune a stilului primitiv. Dup Se h li e m an n, Mycènes, fig. 18..

w

202. —O parte din murii aşa numiţi cyclopicï aï citadelei de la Tirynth în Argolis. După Schlie-mann, Tirynthe, fig. 135.

203 — O parte din murii poligonali, cyclopicï, aï uneï vaste acropole Dace, construită pe o culme înaltă, stâncosă şi prăpăstiosă. Din jos pe o colină maî mică se vede figura împerătuluî Traian, încunjurat de statul seu major. Este momentul suprem al luptei, împeratul plin de îngrijire, ţine pe mâna stângă gladiul şi dirigeză operaţiunile de asalt, în faţa sa un principe maï tênër (Hadrian) pare a-ï inspira curagiű. După Froehner,

La Colonne Trajane, PI. 147.

Ruinele acesteï superbe cetăţi preistorice maï esistă în parte si astă-dî şi ele formeză una din cele maï curióse anticităţî ale Transilvaniei *).

în partea meridională a acesteï tërï, pe masivul cel înalt şi vast al Car-paţilor, ce se întinde între Turnul-roşu, Sibiu, Miercurea, Sebeş, Orëstie, Haţeg şi Vulcan, acolo unde pe chartele geografice noî nu vedem de cât pădurî şi munţî nestrăbătuţi, cutrieraţî şi astă-dî numaï de pastoriï românï, se află cea mai importantă ruină de cetate a Transilvaniei. Este o intinsă acropolă în mijlocul unei pădurî urieşe de fagi, construită pe cresta unuï dél înalt, numit Grădisce, a căruî lungime este de 3 ore, si a căruî lă­ţime, unde poéna se lărgesce maî mult, este de l oră. în partea de sud şi de nord, acesta înălţime este apărată prin pâreţî de stâncî prăpăstioşi de o adâncime înfiorătore. De ambele părţî curg doue ape de munte, Rîul-alb la sud şi Valea albă la nord. Ér jur împrejur o altă seria de înălţimi for­tificate, şi văi strimte, estrem de. dificile nu numaï în timp de resboiu dar şi în timp de pace. Forma acestei cetăţT, pe care poporul român o numesce «Grădiscea de la Muncel», este circulară şi ea are o periferia de 1.200 paşi séű 560 stânjinî (1062.031 m.), ér după alte date 1280-1290 paşî (1141.68 m.).

După cum vedem, aria acropolei de la Muncel este cu mult maî vastă de cât a acropolelor de la Troia, de la Tirynth, de la Athena şi chiar de cât a Myceneï, a căreî periferia este numaï de 925 metri ^s).

Masele zidurilor acesteï cetăţî formeză astă-dî numaï grămedî enorme de ruine. Aceşti muri, după cum ne spun archeologiî Ackner şi Neigebaur, erau construiţi din petre frumos tăiate în formă cubică seu paralelopipedă, şi aşe-date unele peste altele fără nici un ciment^s). în unele locurï maï subsistai! încă aceste ziduri, pe la a. 1838, în înălţime de un stânjin şi maî bine în vechia lor posiţiune şi construcţiune. însă trebue să constatăm aici, că nu

') Arch i v des Vereines fur siebenb. Landeskunde, I (1844) 2. p. 17—33. — Ibid. N. F. Bând XIV, p. 108 —112. — Neigfibaur, Dacien aus den Ueberresten des klassischen Al-terlhums, p. 96-104. — Ackner, Die rom. Alterthümer und deutschen Burgen Sieben-Iwgens, 1857, p. 11-12. - uooss, Chronik d, arch. Funde Siebenbürgens, 1876, p. 39-40.

^z) Perrot et Chipiez, Grèce primitive, p. 309: .De toutes les acropoles dont les en­ceintes datent de cet âge reculé, celle de Mycènes est donc la plus spacieuse.

³) Cel dot archeologï aï Transilvaniei, Ackner şi Neigebaur, carï visitase pe la a. 1838 şi 1847 ruinele acesteï Grădisce, au avut după cum vedem maî multă atenţiune ^{a a}«ea parte din muriî fortăreţe?, ce era formată din petre tăiate cubice şi para-'elopipedice. Lucrul este esplicabil. în ochiï dênsilor acest mod de construcţiune în­făţişa o stare maï înaintată de civilisaţiune materială şi morală, şi credeau ast-fel, că acesta parte a constructiuniï presintă un interes maî înalt istoric.

întréga fortificaţiunea acesta era formată din petre tăiate. O parte din muriî acestei acropole a fost construită din bolovanï brutï de stâncă, după cum acesta se constată din ruinele, ce s'aü aflat în interiorul si esteriorul acestei cetăţi *). Esistaü aşa dar la cetatea de la Grădisce treï genurï de constructiune întocma ca şi la murii acropolei Dace. Ele erau ast-fel identice _nu numai după posiţiunea geografică, după tăria lor strategică dar şi după modul lor de constructiune *).

Porta principală a acropolei de la Grădisce se afla în partea de medă-di. Aicï se mai vedea pe la a. 1838 o deschide'tură în zid, pe care poporul român o numia «La Portă», ér în apropiere de acesta intrare se aflau cădute jos doue columne de porfir syenitic, avênd o formă cilindrică. Ele craii lungî de 4' (1.264 m.), ér grosimea lor avea un diametru de 2 */,' (0.79 m.). Alte doue porţi par a fi fost, una în partea de resărit si alta în partea de apus. în afară de periferia cetăţii, însă în apropiere de zidurï, se maï ve­deau în partea de sud, resturile unuï templu antic de o formă ro­tundă cu un diametru de 15 stânjeni (28.447 m.). Mal subsistaű aici şi basele de porfir, pe cari aü fost aşcdate columnele templului, însă aceste columne pe la a. 1838 erau dispărute, ori póté acoperite de ruine. Ér la o depărtare de 100 paşi de ruinele templului se mal vedeau doue altare frumóse, însă forte simple, fără inscription!, unul de porfir syenitic si altul de marmoră albă. Se mal cunosceaü aici resturile unul vechiü apeduct, format din tuburi de lut ars, îmbrăcate pe din afară cu petre tăiate şi scobite; de asemenea şi remăşiţele unul circ (agora?) în afară de muri, ce fusese încunjurat cu un zid gros de 2 V/ (0.79 m.) format din petre tăiate, avend o periferia de 115 paşi (101.777 m.) şi o lăţime de 90' (28.447 m.). In fine s'aù mai aflat aici urmele unul stabiliment balnear, ce o-dată fusese pavat cu mosaic; precum şi basinul unul lac artificial, pe lângă ale cărui margini se vedeau împrăsciate petre mari tăiate.

') Archív d. Vereines für siebenbürgische Landeskundc, I. 2. (1844), p. 19: Dér Schutt inner dcr Burg und ausser derselben besteht aus einer mit Urfels-bruchstücken, Mortel, ganzen und zerbrochenen Backsteinen, Mauer- und Hohl-ziegeln, Fragmentcn von Urnen, irdenen Geschirren und Wasserröhrcn vermischten Érdé.

*) Froehner (La Colonne Trajane, p. 21 nr. 90) face o confusiune între Grădiscea de la Muncel şi Grădiscea de la Haţeg (Várhelyi şi acesta este causa, pentru care densul crede, că cetatea cea betrână de pe Columna lui Traian ar fi însuşi Sar-^mizegetusa, capitala Dacilor, însă Sarmizegetusa romană era construită pe şes, şi în Jurul satuluï numit astă-di Grădisce (între Haţeg şi Porţile-de-fer ale Ardeiului) nu se ^{află nicl} o înălţime cu ruine dace ori romane. Acropola de pe Columna lui Traian este

HUtt.

Ca monumente de artă se-aü descoperit în ruinele acestei acropole, un relief, ce représenta un cap cu barbă, acoperit cu coif, ér de asupra capului o roşă, o sabia Dacă, arc şi săgeţi. Un al doilea relief înfăţişa un bărbat ţinend în mâna stângă o lance şi călcând pe un om mal mic, ambele aceste figurt neîmbrăcate. S'a mal descoperit aici un basin oval de porfir forte frumos lucrat, lat de 3' (0.948 m.) şi lung de 4¹/»' (1.422 m.). Săpături sistematice însă aici nu s'aü făcut, si ast-fel suntem încă departe de a cunosce întreg materialul sculptural al acestei civilisaţiunî. Aceşti munţi aü mal avut şi o epocă neolitică. Se-au aflat la Grădiscea de la Muncel doue securï de ser­pentin şi un ciocan de amfibol. Au mai esistat în acesta regiune şi o in­dustria siderugică ante-romană. Lângă délül numit Sub-Cununî se-aü desco­perit urmele uneï topitorî de fer, s'aü mal aflat în ruinele cetăţii de la Muncel o nicovală de fer de formă cubică, cu o greutate de 88 pfundî (49.280 chi-logr.) şi avênd patru colţuri prelungite, ca se potă fi aşedată pe ele. Ea avea aşa dar acelaşi tip cum este figurată pe monumentele sculpurale antice şi nicovala lui Vulcan. Ér un dél în apropiere de «Grădisce» maî portă şi astă-dî numele de «Ruda», un cuvent, ce în vechia limbă poporală din Dacia desemna locul, de unde se estrăgeau metalele ¹).

Acest oraş dispărut avuse aşa dar o vieţă de prosperitate fecundă în curs de o lungă serie de secule, şi probabil că acesta betrână şi puternică cetate a fost mama mal multor fortăreţe pastorale pelasge din ţinuturile meridionale.

Vieţa acropolei de la Grădisce înceteză de o-dată cu cucerirea Dacieî. Columna din forul luî Traian ne înfăţiseză trista iconă, cum soldaţii romani după asaltul lor desperat, încep se demoleze, din ordinul şi sub ochii îm-përatuluï, murii acestei superbe şi glorióse cetăţi, ce a fost stâlpul cel mal puternic de apărare al Dacieî. Probă că ea n'a mal fost reconstruită, este, că în ruinele sale nu s'au descoperit nici un obiect de artă romană ^a).

Acropola de la Muncel nu era însă singurul munte fortificat din acest vast masiv al Carpaţilor.

în partea de nord a acestei măiestose acropole se mal vëd şi astă-dî

un munte fortificat şi Dio (lib. LXVIII, c. 8. 9) face anume deosebire între <£*pa, 8fQ Iviem^icfilva şi între paotXeia Dacilor.

*) La Grădiscea de la Muncel se-aü maî descoperit pe la începutul secuiului trecut (1800—1806) cam la o mia monete de aur cu inscripţiunea KOSflN, ér în apropiere, lângă culmea Anicşuluî, un alt nurner însemnat de monete de aur cu inscrip­ţiunea regelui Lysimach din Macedonia.

) Monetele romane, ce se-aű aflat aici, încă nu trec maî departe de timpul luî Traian fără predicatul de D ac i cu s (Gooss, Chronik, p. 40).

'nele uneï alte cetăţi antice, ce portă numele de Feţele-albe, amendóue

narate una de alta numaî prin o prăpastia adâncă. O a treia fortificafiune

formată din bolovani bruţi de stâncă (Bruchsteine) a fost, după cum ne

relateză archeologil Ackner şi Neigebaur, nu departe laPetra-roşiă, unde

au Descoperit de asemenea resturile unuî apeduct antic şi petre tăiate

risipite, în fine ruinele altor cetăţî din aceeaşi regiune şi înfiinţate după

celeasî principii strategice se maï vëd pe înălţimile de la Ciata, Luncanî,

Ocolisul-mic şi carî tóté portă numele de Gr ă dis c e.

Vechimea acropolei de la Muncel şi a fortificaţiunilor dimprejur a in­spirat un adevërat respect archeologilor de peste Carpafl.

în acesta privinţă scrie Ackner: «Eü am visitât regiunea acesta, cu deo­sebire masivul Carpaţilor dintre Valea Jiului, valea Mureşului, Sibiu şi Haţeg, în repeţite rêndurï, dar mal în urmă însoţit de cavalerul Neigebaur, însă am trebuit se ne convingem îndată, că încep end de la Vêrtope (séü din partea de nord-vest a Gradisceï Munceluluï) şi până la Maleia (lângă Petroşani), cu deosebire diferitele ruine de cetăţî şi de oraşe, ce au fost construite aici pe piscuri înalte şi ascunse prin păduri nestrăbătute, precum şi cele mal multe obiecte antice descoperite aici ne presintă un caracter cu totul de­osebit, de cum î-1 aü anticităţile romane de pe locurile plane ori din alte părţi ale Transilvaniei. Aici se-aü aflat mal multe rnonete grecesc! cu de­osebire de aur, mal multe fortăreţe cu o formă circulară, construite pe culmi şi pe piscuri înalte de munţi greu de urcat, ér cărămidile, ce se află în aceste ruine, sunt seu mal mari de cât cele romane, ori sunt de altă formă, în fine resturile vechilor construcţiunî, ce mal subsista astă-dl ne presintă în orî-ce privinţă un tip cu totul deosebit» *).

Acestea sunt faimoşii «munţi fortificaţi» séű «încinşi cu ziduri» al Dacilor (5p7] avrsteixia|ilva), a căror cucerire enorm de grea aduse o gloria imensă espediţiunil lui Traian.

*) Ackner, Die römischen Alterthümer ... in Siebenbürgen (Wien, 1857). p. 12: Da ic dicse Gegend .... mit dem Ritter Neigebauer besucht habe, so rnussten wir uns ad uberzeugen, dass von Virtosz oder Vurtope bis Meleja, namentlich die in-bitten auf den hohen Bergkuppen imUrwalde verborgenen Schloss- und rumé», und die meisten daselbst gefundenen Gegenstânde aus dér altén Zeit men ganz anderen Charakter habenals die im Flachlande und auch sonst enbürgen vorkommenden römischen Alterthümer. Hier sind meh-gnechische und besonders Goldmünzen gefunden worden, mehrere Festungen

en schwer ersteiglichen Bergrücken und Bergkuppen von abge-
•utjcjetei* r
^. ^auart, die Ziegel entweder viel grosser oder von anderer Form;

vorhandennen Übcrreste dér altén Bauwerke habén in jeder Hinsicht einen

în acest vast complex de fortificaţiunî muntose posiţiunea strategică cea maî importantă era Grădiscea de la Muticei. Pentru ca acest centru prin­cipal de apărare se potă fi espus unuï asalt, inimicul avea se lupte cu o seria de alte înălţimi fortificate si tot cu atâtea pericule se străbată prin o mulţime nenumerată de văi strimte si înfundate.

Acelaşi sistem de apărare î-1 aveau si triburile pastorale ale Thracieî, carî, după limbă, după obiceiuri şi rasă, constituiau una şi aceeaşi naţiune cu Geţii şi cu Dacii din nordul Istrulul.

în anul 26 d. Chr. «sub consulatul lui Lentul Getulicul si al lui Calvisiu», scrie Tacit, «se acordară ornamente de triumf lui Poppaeu, care supusese triburile, ce locuiau munţii cel înalţi al Thracieî . . . . Anume se lăţise faima între locuitorii aceştia, că Romanii voiesc së-ï împrăsciă prin teri depărtate şi së-ï amestece cu alte naţionalităţi . . . . Eî însă declarară, că dacă Romanii voiesc se le impună jugul sclaviei ca la nisce învinşi, atunci el aü fer şi tinerime de ajuns, cu inimi gata, şi pentru libertate şi pentru morte. Tot o-dată el arătară fortăreţele lor ridicate pe stânci, unde î-şî retrăsese părinţii si familiele lor, si ne ameninţau cu un rësboiu de munte teribil şi sângeros> ¹). Căpeteniele acestor Thracî munteni, purtau după Tacit numele de Dinis, Turesis şi Tarsa, numiri pelasge

După cum vedem caracterul munţilor fortificaţi al Daciei, şi în particular al acropolei de la Muncel, era, că aceste incinte de apërare, prin înălţimea si posiţiunea lor cea tare, eraü aprópe inespugnabile, dificile nu numai la asalt, dar dificultăţile de apropiere erau mari chiar si în timp de pace. Ele ne apar ca fortificaţiunile unei grupe sedentare de păstori, adăpostiţi în dosul Parângului, departe de starea de barbaria, ajunşi pe un grad înaintat de civilisaţiune si constituiţi aci în o vieţă urbană plină de prosperitate. Nicăirî pe teritoriul Eladel şi al Troiel nu ni se presintă un sistem de apőrare în o formă atât de vastă si puternică ca în Dacia ²). Incintele murale ale

ganz anderen Typus. — Conf. Neigebaur, Dacien, p. 97 seqq. — Gooss, Chronik dcr archâologischen Funde Siebcnburgens, p. 39.

<•) Taciţi Annal. lib. IV. c. 46-50.

^s) Nu numai masivul cel puternic de la Parâng, dar întreg ă linia Carpaţilor este plină de fortificaţiunî ridicate pe vârfurile stâncilor (apoi reparate şi folosite în diferite epoce), şi pe carî poporul român le numesce cetăţile urieşilor. O vechia fortificaţiune de lângă comuna numită Tălmaciű în Transilvania, unde Oltul începe se taie linia Car­paţilor, a fost construită, după cum ne spun tradiţiunile locale, de către uriesï (Millier, Siebenb. Sagen, p. 7), ér gigantul, ce locuia în acesta cetate, se numia Tur sân (Torre-schöng). Cu privire la acesta numire notăm aicî, că în petiţiunea Scaunelor Sălisce şi Tălmaciu înaintată în a. 1871 ministrului ung. de interne V. Thot, ne apare într'un act

Tirynthuluï, ale Troici şi Atheneï eraű aşedate pe înălţimi mediocre *) şi ele ni se presintă din punctul de vedere strategic defensiv numaî ca o copia slabă a munţilor fortificaţî din Dacia.

Resumăm :

Originea construcţiunilor de aperare, pe carî autoriï grecescï le numesc cvclopice, a acelor fortificaţiunl murale, ce încoronau cóstele stâncose ale daturilor şi munţilor ^!), se reduce atât după nume, după principiele de aperare, cum si după sistemul de construcţiune la yaca KuxXwrauv, séű la regiunea păstorilor pelasgl din nordul Istruluí de jos »).

• de la l^g23 (P^aS' ²⁹) ^{un martore} din comuna Cacova cu numele de Jacob T urs. Un caracter cyclopic se pare a-I ave şi cetatea aşa numită, Zidina Dachilor, construită pe vêrful unui pisc înalt (Gradeţ) din j. Mehedinţi, despre care scrie Bol Ii ac: «Cu mari greutăţi am putut urca şi nici o altă cetate Dacă până aci, cu aşa întindere şi tăria, pe o aşa înălţime n'am întâmpinat . . . Aci petra este ruptă din munţii vecini şi aruncată pre acest pisc cu forţă de titan, apoi aşe dată prin gramă-dire şi încleştată printr'un ciment ca şi petra (Esc. arch, din 1869, p. 60-61). Epoca neolitică o aflăm representată şi Ia Zidina Dachilor. în împrejurimile acestei cetăţi s'aü aflat un topor séű târnăcop de serpentin (Fig. 14, p. 35) şi un ciocan-topor găurit forte elegant (Fig. 28, p, 37. A se vedé şi Tromp. Carp., Nr. 1010 din 1872, p. 3).

.*) Terrot et Chipiez, La Grèce primitive, p. 660: les acropoles de Troie, de Ti-rynthe et d'Athènes, n'ont.au regard de la plaine, qu'une très faible élévation.— Singur numai acropola Myceneî avea o importanţă strategică. Ea era strimtorată între munţi şi murii eî încoronau mal mult seu mal puţin cóstele abrupte (P err o t et Chipiez, Grèce primitive, p. 661).

') Studiele făcute asupra murilor de la Mycena şi Tirynth aü constatat, că adevăratul caracter al construcţiunilor numite cyclopice nu consistă în mărimea bolovanilor. Petrele poligonale din murii Myceneî nu aü de loc proporţiunî colosale. Tot ast-fel şi petrele din murii de la Tirynth încă nu erau aşa de masive cum le descrie Pausania. Ér TroianiI la început construise cu materiale mici (A se vedé Schliemann, Tirynthe, p. 166 scqq.— Perrot et Chipiez, Grèce primitive, p. 474).

') După Aristotele, Cyclopiî (adecă păstorii cel violenţi homerici) au fost cel de ântâiu, _carï _au construit turnuri, séű fortificaţiunl de apărare pe înălţimi. Plinii H. N. VII. S7: Turres, ut Aristoteles, Cyclopes (se. primi aedificarunt).