Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

HPAKAHEIHS EIAQAON. —UN SIMULACRU PREISTORIC AL LUÏ HERCULE ÎN ALBIA KlULUÏ CERNA.

Faima despre căletoriele si faptele luï Hercule în părţile de nord aie Istruluï mal trăesce şi asta-dï în legendele poporului român.

Poetul Pindâr în odele sale face amintire despre căletoriele luï Hercule la Hyperboreï ^.despre persecutarea ccrboiceï cu cornele de aur până în tera numită Istria de lângă Pontul euxin. Gramaticul Apollodor aminT tesce de asemenea despre venirea luï Hercule la muntele Atlas din ţera Hyperboreilor, unde el libereză pe Prometheu din catenele sale. Hercule ia parte la espediţiunea Argonauţilor ²) pentru a duce în ţerile meridionale un vechiü paladiü al păstorilor pelasgï, lâna de aur din pădurea cea sfântă a luï Marte. Herodot ne comunică tradiţiunea, după care Hercule apare ca protopărintele Agathyrsilor, Scythilor şi Gelonilor, şi amintesce de urma sa cea gigantică, lungă de doi coţi, imprimată în o stâncă de pe ţermurele rîuluî Tyras (Nistru).

în colindele poporale române acest ilustru erou al timpurilor preistorice, este celebrat ca junele, care se luptă cu leul (Nemeic); în baladele române­sc cântă învingerea si tăiarea balaurului celuî gigantic al lumii, luptele sale cu Marté (Marcociü = Mavors), relaţiunile sale de amor cu Echidna, (Şer-póica), căletoria sa în părţile meridionale ale Dunării de jos pentru căutarea hergheliei de cal a regelui Diomede din Thracia (Dobrisanul ⁸), persecutarea cea straşnică a cerboiceï cu cornele de aur (a ciutei gălbiore) prin munţii Jiuluî şi al Oltului. Peste tot în cântecele poporale române, el este eroul căletoriu ⁴), după cum tot ast-fel î-1 înfăţişeză şi tradiţiunile grccescî.

Numele, sub care Hercule, acest nemuritoriü erou al lumii pelasge, figureză în cântecele şi legendele poporului român este lovan Iorgovan ⁵), braţ de

') Plndari Olymp. III. 14. 27.

^J) Orphei Argon. v. 118.

^s) Cântec eroic din comuna Gârla-mare, j. Mehedinţi. Colecţiunea nostrâ.

⁴) Tocilescu, Materialurî folkl. I. 34. 274. 1298.

) Hercule sub numele de lovan era cunoscut şi anticităţiî clasice, însă. autorii grecescï şi latini au preferat se întrebuinţeze o simplă formă tradusă in locul unei forme poporale tradiţionale. După teogonia pclasgo-grecescă Hercule era fiul luî Joe. Ast-fel b Homer (II. XIV. 250) şi la Hesiod (Theog. v. 316) Hercule este numit numaî simplu ^A'ôç uteţ, adecă «fiul lui Joe», fără a i se mal adauge şi numele particular de 'HpaxXíjí, cu tóté că Joe avuse după legende o mulţime infinită de fii. Tot ast-fel şi la Virgil

busdugan, mândru falnic căpitan, lován cel tare şi mare ; el este eroul, care a cutrierat lumea în lung şi în lat, şi care a învins tóté halele seu monştrii din lume ^]).

Cu deosebire memoria faptelor lui Hercule este localisată în Oltenia si în părţile vecine ale Bănatului, unde el ne apare în epoca romană ca deul tutelar al regiunii Cerneî, adorat ca Hercules invictus, Hercules sanctus, Hercules salutiferus ²), si unde se aű descoperit un numër însemnat de statue aie sale.

Aicî în mijlocul Cerneî, ne spun tradiţiunilc poporale române, a esistat o-dată un chip colosal al lui Hercule, un vechiü monument, pe care cântecele nóstre eroice î-1 aduc în legătură cu legenda uneî frumose feciore, ce locuia într'o pescere din munfiî Cerneî.

Vom reproduce maî ântâiu tradiţiunea antică despre relaţiunile de amor ale luï Hercule cu nimfa Echidna, ce locuia în o regiune muntosă numită «P ă dur ó s a» (Hylea) de lângă Scythia.

Grecii, cart locuiesc lângă Pontul euxin, scrie Herodot, povestesc următo-rele despre originea Scythilor. Hercule întorcându-se cu ciredile, ce le luase

(Aen. VIII. 301), Hercule este numit numai simplu lovis proles. O vechia inscripţiune din teritoriul Pelignilor (Abruzzo) este dedicată lui Here l o I o vi o, şi alta în Roma, din timpul imperiului, luï Herculi lovio (Preller-Jordan, R. M. I. 1881 p. 187). Tóté aceste diferite date grecesd şi romane ne arată, că în tradiţiunile poporale Hercule se numia Io va n. Al doilea nume poporal al luï Hercule în legendele române este lorgu, I or ga şi Iorgovan, o numire, ce corespunde Ia forma grecescă de Pewpyic, adecă arătoriul. Pe unele monete ale împeratuluî Commod din a. 192, Hercule e înfăţişat tră­gând brasda Romei cu un plug cu 2 boî (Eckhel, Doctr. num. VII. 131. — Taciţi Ann. 1. XI[. 24). De asemenea esista în Italia o tradiţiune despre Hercule, că el cel de ântâiu, a împărţit agriî ostaşilor, carî se luptase în espediţiunile sale (Dionys. I. 22). Er în legendele române «Brasda» cea mare a luï Novac maî este numită şi «Brasda luï Iorgovan» (Spineanu, Diet, geogr. Mehedinţi, 161). în ce privesce însă numirea de Iorgovan, acesta nu este de cât o formă compusă din lorgu si Iova n, o repetare finală a numelui precedent, forte usitată de altmintrelea în colindele şi cântecele eroice române, ca: Novac Baba-Novac, Ion Sânt-Ion, Ilie Sânt-Ilie, spre a se da ast-fel o strălucire maî eroică, maï religiosă persónelor, cărora vechimea le-a acordat o deosebită celebritate, în evul de mijloc părinţiî bisericii aü cercat se maî creeze şi un Hercule creştin; pe S f. George, care se se lupte cu balaurul, însă hagiologiî critici aü pus la îndoielă, nu numaî patria Sfântului, dar şi csistenţa sa. în Martirologiul roman nu se aminlesce nimic despre acesta luptă. Peste tot lui Sf. George începe a i se atribui luptă cu balaurul numaî din secuiul al XlV-lea încoce (A se vede: Acta Sanctorum Hungáriáé. Tyrnaviae, 1743, U. 231. — Farlati Illyricum sacrum, I. 649. 681).

') Densuşianu Ar., Revista crit.-lit. An. V. p. 7.6.

^a) C. I. L. III, nr. 1566. 1569. 1570. 1571. 1573. 1573-a.

de la Geryon, a venit si în téra acesta, pe care acum o locuiesc Scythiï, si care atunci era pustia, însă ajungându-1 o vreme grea si un ger, el se acoperi cu pelea leului şi adormi, în acest timp epele de la carul seu, pe carï le slobodise, ca se pască, dispărură, ca si când ar fi fost un destin divin ¹). Hercule desceptându-se începu se-sî caute epele, şi cutrierând tóté ţinuturile din giur, sosi în urmă în o regiune, al căreî nume era Pădurosa (Hylea). Aci locuia într'o pescere nimfa Echidna (Vipera, Şerpoica), care avea o natură mixtă. De la brâu în sus era femeia, ér de la brâu în jos serpoică, şi ea domnia peste Scythia întréga. Hercule vëdênd'o a rëmas uimit, apoï a întrebat'o dacă nu cum-va i-a vëdut epele sale retăcite. Ea i rëspunse, că epele sunt la densa şi i le va restitui, dacă mai ântâiu se vor culca amêndoï. Hercule petrecu apoï maï mult timp la Echidna si avu cu densa treï fii, pe Agathyrsos ²), pe Gelonos si pe Scythes ^s). In urmă Echidna restituindu-ï epele, Hercule plecă maï départe. Ceï treï fiï aï luï Hercule şi aï Echidneï, au fost, după tradiţiunea, ce ne-o comunică Herodot, întemeiatoriï dinastielor regale, a Agathyrşilor (din Transilvania de asta-dï) a Gelonilor (din părţile Podolieï) si a Scythilor din nordul Măriî-negre.

Herodot crede, că regiunea numită Hylea séü Pădurosa, patria nimfeî Echidna, se afla în apropiere de rîul Borysthene (Nipru) în Scythia.

însă după tradiţiunile anterióre epoceï luï Herodot, reşedinţa Echidneï, a acestei femei legendare, nu se afla în ţinuturile Scythieî din nordul Măriî-negre, ci în ţinutul Ar i milo r de la nordul Istruluî.

«Echidna cea divină si cu inimă neînfrântă», scrie Hesiod, «era de ju-mëtate nimfă cu ochi negrii şi gene frumóse, ér de jumëtate un şerpe gi­gantic. Deiï i destinaseră ca locuinţă o pescere celebră sub o stânca din o vale încunjurată de munţî, departe de deiî nemuritorii şi de omenii mu-ritorî. Aicî în ţinutul Arim i l or se retrăsese sub pâment misera Echidna, nimfă nemuritore, si nesupusă bëtrâneteï în totă vieţa sa» ⁴).

Vechia legendă despre întâlnirea luï Hercule cu Echidna s'a maï păstrat în parte până astă-dî în cântecele eroice ale poporului român.

') Un rcsunet din vechia tradiţiune, pe care o amintesce aid Herodot, î-1 mai aflăm în urmatoriul fragment din ţinutul Sucevei:

Pe maluî parcului

Pasce murgul lorguluî

Murgul pasce şi nechază lorgu dorme şi viseză.

Şezătoarea (FSltieeiit) An. I. p. 12.

^a) După alte tradiţiunî vechî, Echidna a fost fica luï Agathyrsos I şi mamă a luï Agathyrsos II (Roscher, Lexicon à. gr. u. rom. Myth. I. 1214). ³) Herodotl lib. IV. 8. 9. «) Hesiodl Theog. v. 295 seqq.

Conţinutul acesteî tradiţiunî este următoriul ^J) :

Iorgovan, un vitéz mare din părţile de resărit, vine so vcneze cerbi şi căpriore în munţii Cărunţi (aï Cerneï), ori după alte vari­ante în munţii Vergiï, orï Co­vergii, Şovergiî, (Snrmaţieî?), seu se caute o fată frumosă din Munţil-de-aur. Sosind la Cerna, Iorgovan plecă căjare într'o Joi de dimineţă pe malul apeî în sus, armat cu arc şi să-geţî şi având cu sine şoimî de la Bogaz (de la gurile Dunării) şi ogari din Provaz, ér înaintea sa mergea luând séma căţeua sa cea istcţă numită Yija. In aceste timpuri însă Cerna era un rîu mare, sőlbatec şi cu apă negră. Talazurile sale erau înalte ca mănăstirile şi ea curgea cu un urlet înfiorătorii!. Cerna rëpu-sese pe toţi voinicii (eroiî vechi), câţî s'aü dus pe rîu în sus. lor- 197. — Hercule, tip pel a sg, după idealul govan negăsind nici un vad, pe artiştilor romani din periodul din urmă al anti-

cităţii. Statuetă de marmoră albă, înaltă

unde sa potă trece pe cel alalt _{de 0}.28 m, aflata în a. 1876 la Alba-Regală,
mal al apel, se adreseză Cerne! vechia Hcrculia din Pannónia inferioră. Eroul
_„ „ „ „, . tine în mâna stângă merele luate de Ia Hcspe-

cu rugarea, se-şi moie talazele, ;_{idc> er mâna dre}^fa_{ptă 0 racjima un puternic}

se-şî încete urletul, së-ï arate rnaiu (măciucă). De pe braţul stâng i atârnă în

vadul, se nu-1 repună si întru J^os P^{elea cea mare a leuluî Nemeic}' ^După

, ' Arch.-Epigr. Mittheilungen aus Oester-

adever së-ï spună, pe unde _reich. _Jhg. _m. _p. 125.

póté trece, fiind-că densul a

Purces şi _a venit, după cum a fost ursit, ca se găsescă aci şi se iee cu

sine o fată solbatecă mândră şi voinică. La rugarea luï, Cerna i re-

i Ca fân t an e am întrebuinţat următrjrele colecţiunî: Alccsandri, Poesiî poporale; Teodorescu, Poesiî populare; Tocilescu, MateriaÎurî folkloristice (I. 1. 2.); Den-^SuŞian_u Ar., Revista critică-literarâ (An. V); Alexici, Texte (I); Catană, Balade; ^Urada, O călătorie în Dobrogea; Şezătoarea (Fălticeni); în fine Colecţiunea _ineditl

spunde : se mcrgă pe rîu în sus până se va osteni, până la treï paltineï — la délül rotat, la malul săpat — acolo trecând pe cel alalt ţermure, densul va se nimcrcscă la o stană de petră cu muşchiul de o şchiopă, unde este dusă, si unde e ascunsă fata selbatecă, mândră şi voinică. Iorgovan pornesce după cum l' înveţă Cerna, şi urcând pe vale în sus ajunge la treï paltineï, apoi trecând vadul sosesce în urmă la stana de petră, cu muşchiul de o şchiopă, în sus ridicată '). Aci sub acesta stâncă, la umbra adâncă, plângea ascunsă frumósa fecioră, cu faţa ca luna, cu per aurit, pe umert leit, cu un graiü frumos şi glas mângâios ²). Iorgovan îndată, ce o vede, i spune, că dra­gostea eï l'a pedepsit amar pe acest păment, că el a cutrierat lumea în lung şi în lat, şi n'a aflat pe alta, care se semene cu densa, şi pe care s'o iee de soţia. Ea însă i respunde, că Iorgovan se-şî aducă bine aminte, că o-dată aü slujit amêndoï în casă la o mândră crăiesă ⁸), că el a sărutat'o şi a însărcinat'o ; însă de fala luï, de rëul mameï şi de ruşinea taiciî, ea s'a pedepsit, s'a pustelnicit, s'a pribegit şi aci a venit pe o vale adânca sub lespedî de petră, de vent nebătută, de nimenî vedută⁴) şi unde s'a selbătecit. Şi fiind-că tênëra fecioră nu voia se esă din pescere, Iorgovan, perdêndu-sï minţile ⁶), asmuţă asupra acesteî nefericite fete, soimiï, ogariï şi îndemnă pe Vija ⁶), se sape sub petră, ca s'o scotă la lumina dileî. La voinţa stăpânului, şoimiî şi câniî se reped numaî de cât în pescere, încep se sgârie faţa cea albă, nebătută de vent şi nevedută de om, a fecioreî pribegite.

') Acesta este pescerea a sa numită Gaura Fetei situată pe linia frontierei dintre România şi Bănat în partea de nord-vest a comunei CostescI din judeţul Mehedinţi. Am visitât acesta pescere în anul 1899 însoţiţi de preotul şi primarul comunei Costescî. Poiana paltinilor (în cântecele lui Iorgovan, La treï paltineï) se află din jos de acesta pescere, în partea despre Cerna.

²) în altă variantă română acesta fecioră apare ca o nimfă frumos cântătore. Ast-fel
cetim in Dicţionarul geografic al judeţului Mehedinţi, de Spineanu (p. 161) următorele: «Aid
(la Gaura Feteî) Iorgovan atras de cântecul unei dine s'a oprit puţin spre a o asculta.
Dar fiind-că apa Cerneî urla prea tare, Iorgovan a dis către apa Cernei următorele cuvinte:
încetă Ccrnă, încetă, s'aud glas de fată>, etc.

³) Legendele grecesci încă făceau amintire, că Hercule fusese în serviciul unei regine
numite Omphale din Lydia (Apollodori Bibi. II. 6. 3).

⁴) La H e si o d (Theog. v. 302): «departe de deiî nemuritori şi de omenii muritori».

⁶) După tradiţiunile grecesci Hercule, persecutat de deiţa Junona, ajunsese de doue ori în stare de furia (Apollodori Bibi. II. 4. 12; 6. 2)

») O statuă antică, ce a fost descoperită în anul 1736 la Băile de la Mihadiă încă ne înfăţişeză pe Hercule avênd lângă sine un câne puternic, care-şi îndrepteză cu atenţiune privirile sale asupra eroului, gata în tot momentul se esecute ordinele sale. Se află re­produsă la Pop o vi c i u, Băile lui Hercule, Tab. III.

în zëdar ea plânge şi rog.1 pe Iorgovan se-şî chieme şoimii şi ogariî, caiT o pişcă, o sgâriă, şi copilaşul i plânge, însă Iorgovan înfuriàndu-se şi maï mult

di ..

198. —Pescerca numită «Gaura Fetei» situată în apropiere de riul Cerna, (spre N V. de com. Costescï, j. Mehedinţi), identică, după vechile tradiţiunî get grafice, şi după legendele române, cuPescerea nimfei Echidna. După o foto­grafia din a. 1899.

voiesce acum se o repună cu totul. Atunci fata pribegită şi pustelnicită în suferinţele şi desperarea ei blestemă ast-fel pe Iorgovan:

lovane, Io van e, Dare-ar Dumnedeü, Tu că mi-î pleca, Prin Cerna mi-ï da, Cerna-I apă rea. Dare-ar Dumnedeü La mijloc de Cerna

Cal se poticnésca,

Pe tin' te trântésca

Şi se mi te facï

Steniuleţ de piotră

Cu muschiu de-o şchiopă,

Căluşelul tëu

Rendurică negră,

Pe Cerna së-mï umble,

Şi sera se tragă,

Pe tine së-mï dormă. Blăstemul de fată

E ca şi ăl de tată,

Te ajunge îndată. El că mi-şî pleca

Prin Cerna că da,

Calul poticnia,

Pe el mi-1 trântia,

Precum ea dicea;

Si el se făcea

Steniuleţ de petră

Cu muşchiul de-o şchiopă, .

Căluşelul luï

Rendurică negră,

Pe Cerna umbla,

Şi sera trăgea,

Pe el se culca,

Precum ea dicea ¹).

Acesta este tradiţiunea română despre «misera si nefericita> Echidna, cum o numesce Hesiod, şi care în alte fragmente ale poesieï nóstre po­porale ne maî apare şi sub numele de «Serpoică», acelaşî cuvent eu grecescul Echidna ^s).

*) Cântec eroic popular comunicat de înv. G. Vlădescu, din com. Vrata, j. Mehedinţi. După ce Iorgovan s'a înecat, ne spune o altă variantă, tênëra fecioră a fost măritată «c'un ficior de craiü tot de peste plaiu» (Teodorescu, p. 419). Este tradiţiunea de la Herodot, care face din Echidna pe mama luï Agathyrsos.

C ă prior a codrului Du-më 'n valea Oltului, Dar, oiu maï zări o-dată

^a) La Alecsandri (Poesiî pop. p. 313) aflăm următoriul fragment:

Pe şerpoica cea de fată,

Care amar m'a înşelat

Şi în codri m'a băgat . . . .

Cosicicira eî Doî bălăureî
Alte urme despre originea mitului grecesc, ce ne înfăţişeză pe acesta nimfă ca o semi-şerpoică, le aflăm în o baladă despre Iorgovan:

De guri încleştaţi Pe spate lăsaţi ....

Revista crit.-lit. 1897, p. 24.

Din punct de vedere istoric acesta figură împetrită a luï Hercule nu putea se fie de cât o statuă primitivă, săpată în stâncă via *), ce în epoca preistorică a fost dedicată acestuî mare erou, al căruî cult era o-dată atât de puternic în părţile Cerneî şi unde astă-dî maï esistă atâtea legende despre densul.

în ţinuturile pelasge, Hercule, ca erou naţional, avea simulacre încă din timpurile cele maï depărtate.

După cum ne spune Pliniu, cea maï vechia statuă în Italia, a fost a luï Hercule din Forum Boarium, consecrată de Evandru ^!). Ér Pausania scrie, că în satul numit Hyett din Beoţia, locuit de Pelasgî, esistă o statuă primitivă a luï Hercule şi care de fapt nu era alt-ceva de cât un bolovan inform după obiceiurile bëtrânescï, Xi&oç apfdç xatà tô àpy_oûbv ³).

Legenda română despre statua cea colosală a lui Hercule din Valea Cerneî este tot o-dată si legenda apoteoseî acestuî erou.

Despre ultimele evenimente din vieţa luï Hercule, nici Homer, nicï Hesiod, nu amintesc nimic. Insă, după naraţiunile post-homerice culese de Apollodor, adevërata causa a morţiî luï Hercule a fost trecerea peste un rîu periculos de munte, în fond este aceeaşî tradiţiune, pe care ne-o înfăţişeză şi legendele române.

Hercule, scrie Apollodor, sosi cu frumósa Deianira, fica luï Oeneu, la rîul Even, o apă selbatecă. Hercule trecu de a dreptul prin rîu fără frică, ér pe Deianira o încredinţa centaurului Nessus, care pentru senti­mentele sale de dreptate obţinuse de la deî privilegiul, se trecă pe căletorî peste acesta apă fugătore, firesce pe lângă o remuneraţiune órc-care. In timpul acestei trecerî, Nessus admirând frumseţele Deianireï, cercă se o silescă, însă când ajunse pe cel alalt mal, Hercule trase cu arcul asupră-î şi-î străpunse pieptul cu săgeta, în ultimele sale momente Nessus, ca se-şl resbune asupra luï Hercule, înveţă pe Deianira se pregătescă cu sângele înveninat din rana sa o alifia de dragoste pentru Hercule. După un timp óre-care, Hercule avênd se facă un sacrificiu luï Joe pe promontoriul Cenaeon din Eubea, Deianira, ca se-I câştige şi maï mult iubirea, i trimise pentru acesta ceremonia o cămeşă solemnă unsă cu alifia, ce o învoţase Nessus *).

') Tote variantele române localiseză acesta metamorfosă a lui Hercule în mijlocul rîuluï Cerna.

') Plinii H. N. lib. XXXIV c. 16.

') Pausaniae Descr. Gr. IX. 24. 3.

*) Numele centaurului N e s s o s este de asemenea o formă alterată grecescS. Intr'un fragment, ce ni se comunică din corn. Parachiol, j. Constanţa, despre mergerea luï Ior­govan pe valea Cerneî în sus, se amintesce de un «Niţă, fëtul luï Mimiţă>.

Se întâmplă însă, că în timpul sacrificiului, Hercule apropiându-se de foc, cămeşa se încăldi şi veninul de hydra, cu care a fost infectat sângele luï Nessus, pëtrunse în corpul eroului ^l). Hercule vddênd acum, că nu maî póté scăpa cu vieţă, î-şî construi singur, în mijlocul durerilor sale, un rog pe muntele Oeta, se aşedă pe acest pat de lemne si începu se róge pe tre­cători se se îndure de densul şi so-î pună foc. însă nimenî nu cuteză. Un singur păstoriu cu numele Poias, care-şi căuta turmele sale retăcite ²), cuprins de milă pentru suferinţele eroului, i făcu acest ultim serviciu, ér Hercule drept mulţămită i dărui arcul şeii ³).

în fine maî aflăm la Herodot încă o altă tradiţiune, după care rîul D y ras, din Thessalia, la vestea, că Hercule arde viu, cşi din albia sa şi alergă repede, către locul de suferinţă al eroului, ca së-ï salveze vieţa cu apele sale, së-ï stingă rogul ⁴).

Amôndoue aceste legende antice, aduc aşa dar sfârşitul vieţcî lui Hercule în legătură cu un rîu ore óre-care repede curgetoriű.

Esaminând fondul acestor naraţiuni cu privire la ultimele momente ale eroului, tradiţiunca română ne apare ca fântână originală a mitului grecesc, anume că rîul Cerna este acela, care a causât inórtca marelui eroü pelasg.

Nimfa Deianira, cu care voiesce Hercule se trecă peste un rîu sël-batec, nu este alt-ceva de cât D ierna ⁵), numele cel vechiü al Cern ei; ér numirea de Even (Küyjvof), pe care autoriï grecescï o dau nulul, peste

') Legendara cămeşă a luî Hercule mai este şi astă-di amintită în unele frag­mente ale poesieî nóstre poporale, însă sub o formă maî puţin mitică, ca o «cămişă mândră flore, spoiala de fată mare, şi uscată cu foc de Ia inimioră» (Şezătoarea, Fălticeni, I. 13; III. 153).

³) Ovidiu (Metam. IX. 233) numescc pe acest păstoriu «Poeante saturn», adecă născut din Pocas. Numele de Poias, este fără îndoiolă un simplu epitet topic, în cântecele poporale române ceî maî distinşi ciobani sunt de la Poicnarî, seu Poiana din Tran­silvania (Pojana, eines dcr grossten rumănischen Dorfer mit 4030 Einwohnern, die be-dcutende Viehwirthschaft treiben. B i el z, Handbuch der Landeskunde Sicbenburgens. 1857 p. 405).

Vin nouă ciobani De la Poienari, Tot prima-primarî, Cu căciuli de urs,

Că nu sunt supuşT, Nalte şi moţate Pornite pe spate, Cată (a) strinătate . . .

Tocii s se u, MaterialurI folkl. I. p. 3.

³) Apollodori Bibi. II. 7. 6. 5. — Ibid. II. 7. 7. 14. , ⁴) Herodoti lib. VII. 198.

⁵) Ptolemaol Geogr. III. 8. 4: Aispva. — Pe Tabula Peutingeriană Tier na; ér pe o inscripţiune de la Mihadiă (C. I. L. III. nr. 1568) Static Tsiernensis.

trece eroul, este numele poporal al lui Hercule din nordul Jstruluî, Ivan ^J) seu I o va n ^!).

Vieta sa ca păstoriu ^s), agricultoriu şi luptătoriu cu arcul seu săgeta *), cu husduganul ⁶), măciuca ^e), sabia séü paloşul, cu suliţa, cu şoimiî şi câniT; căle-toriele sale prin lume, mal mult pe uscat de cât pe mare ; un eroii care utrierâ munţii după leï, porcï sëlbatecï, cerbï, fete, bălaurî; epitetele sale de Râmlean ⁷), Român ⁸), Mocan ⁹) şi Craiovean, ce i se dau în le­gendele române; tradiţiunile, cari î-1 pun ca protopărintele Agathyrşilor,

o

Gelonilor, Scythilor, şi Latinilor ¹⁰); forţele sale corporale, tipul seu fisic, cultul seu particular în ţinutul Cerneî, — tóté aceste ne presintă pe un erou pelasg din nordul Istruluï de jos ⁿ).

') Tocilescn, Materialuri folkl. I. 34. — De asemenea şi în colecţiunea nostră, j. Te­leorman.

^J) Maî esistă încă o tradiţiune română, care pune de asemenea sfirşitul vieţei lui Iorgovan, séü Hercule, în ţerile aceste. «Iorgovan întorcându-se de la urmărirea ba­laurului ajunge la malul drept al O! te tulul. De aci voind se sară cu calul pe cel alalt mal a cădut şi a murit, fiind-că se sleise şi puterile calului de atâta gonă» (înv. D. Dogariu, corn. Câncnî, j. Gorjj. După altă legendă din com. Drăgoescî, j. Gorj, Ior­govan a cădut la pescerea de la Polovragî lângă Olteţ, când a voit se sară cu calul seu dintr'un dél în altul.

») După'legendele grecescl, Hercule până Ia etatea de 18 am a fost păst or i ű (Pauly, R. E. v. Hercules, p. 1159. 1160.— Apollodori Bibi. II. 4. 9).

⁴) Hercule, după cum spuneau ceî vechî, a înveţat arta de a trage cu arcul de la un păstoriu scyth, cu numele de Teutarus (Frag. Hist, graec. II, p. 29, frag. 5. 6).

⁶) în cântecele eroice române, arma principală'a Iui Hercule este busduganul, de
unde şi epitetul seu de «Bra ţ-dc-busdugan». Eroul Achilc încă avea busdugan, pe
care însă Homer î-1 numesce «sceptru străpuns cu cuie de aur» (axr₍~Tpov XP^U~
osioiţ YjXoioi rtEitappvov. Ilias, I. 245-246).

') Poetul epic Pi sân dru din Rhodos, care trăise, după unii înainte de Hesiod, după alţii in Olympiada a XXXlII-a (648—645 a. Chr.) şi scrisese o poemă despre faptele lui Hercule, au fost cel de ântâiu, ne spune Suida (v. Ilsisavîpoc), care atribuise lui Hercule măciuca, ponaXov.

⁷) «Ficior de Râmlean» (Alecsandri, p. 14. — Teodorescu, p. 420), adecă din
naţiunea Râmilor seu Arâmilor. Un Hercoles Romanillianus era adorat şi
în Roma (Fabretti Corpus Inscript. ital. p. 584).

') Ca «Român vitéz» la Alexicî (Texte, I. 105) şi în Colecţiunea ndstră (BălescI, J- Dolj). Ca «viţă de Rumân» într'un fragment de Ia Vaşcău (Bihor).

) In numerose variante ale cântecelor nóstre eroice, Iorgovan apare ca «Ficior de °îocan, mocan năsdrăvan» etc., ér după o tradiţiune din corn. Găliciuica, j. Dolj, ^e' mal purta şi chică înodată. ^lti Dionysii Halic. lib. I.e. 43. ' E^s'stă însă unele tradiţiuni poporale, cari ne spun, că Iorgovan era «fiu de îraperat

Herodot în căletoriele sale prin iigipet şi Fenicia, cercase cu deosebire a se informa despre originea tradiţiunilor şi a cultuluï lui Hercule, însă, după cum ne spune densul, nu a putut se afle, nicï de la Egiptenï, nicï de la Fenicieni, care a fost adevërata patria a luï Hercule, de cât numaî atât, că cultul acestui erou era forte vechiu ^J).

Poetul Homer în Odyssea sa consacră memoriei lui Hercule câte-va cu­vinte, carî sunt de o valóre nepreţuită pentru însemnătatea, ce o avuse într'o vechime forte depărtată monumentul cel legendar din valea Cerneî.

Ast-fel densul amintesce de un curios simulacru a luï Hercule, de o figură reală, însă fără vicfă a eroului, pe care o numesce Şbjv 'HpaxXTjeojv, sfCíüXov, idolul puterii lui Hercule ²).

Acesta formă fără de suflet a lui Hercule, şi care nu era o statuă cioplită de mâna omenescă, se afla după Homer în părţile estreme ale rîuluî Oceanos potamos (s. Istru), acolo, unde la Plato ne apare patria Hyperborcilor celor pil ^s), şi unde după cum ne spune Hesiod, Joe aruncase în o pescere adâncă pe balaurul cel gigantic al lumii vechi ⁴).

Este aşa dar fără îndoielă, că idolul puterii lui Hercule, de care ne vor-besce Homer, acesta statuă primitivă de lângă Oceanos potamos (s. Istru) era unul şi acelaşi simulacru tradiţional cu figura cea împetrită a eroului de pe valea Cerneî, de care amintesc cântecele nóstre eroice ⁶).

de la scăpătat» (Cătană, Balade, p. 56), séü că «venise din părţile de resărit> (SâmburescI j. Olt), orî «de peste Dunăre» (corn. lonesd, j. Dolj), însă tóté aceste tradiţiunî diferite române (precum şi grecescî, feniciene, egiptene) î-şî aveau sorgintea lor in împrejurarea, că Iorgovan séü Hercule a fost un eroü călătoriű.

>) Herodoti lib. II. 43. 44.

') Ilonieri Odyss. XI. 601. — Conf. Hesiodi Theog. 950.

') Platonis Axiochus (Ed. Didot, Vol. II. p. 561).

⁴j Hesiodi Theog. v. 820-868.

*) Este de notat, că soldaţii romani, cari lucrau la spargeri de stânci, adorau pe un Hercules Saxanus (Preller-Jordan, Rom. Myth. I. [1881] p. 1873), o numire, ce din punct de vedere religios şi tradiţional, nu putea se aibă alt înţeles decât de «Hercule cel prefăcut in stâncă».