Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

*) Polybii Hist. lib. XXXIV. 5. 9: 'O (Eu-^upoi MesTfjvtoţ) jilvtot ft «'.ţ .|±;«v

") Strabonis Geogr. lib. II. c. 4. 2: x^P»'' t' "aîX"""*. — Ibid. lib. VII. 3. 6: ™P

din secuiul al Ill-lea a. Chr., sub numele de Peuce (lïe'JXTj), o numire, pe care Eratosthene o derivă de la specia de arborî îteu/yj (brad), ce crescea "n acesta insulă *). în realitate însă ïïeuxr] era numai o formă grecisată a _uneî numiri indigene.

în poema epică despre Argonauţi, ce se atribue lui Orpheu, se amintesce lângă gurile rîuluî Oceanos séű ale Istrulul de locuitorii aşa numiţî P ac ti ^!), si cari nu erau alţii de cât PancheiT lui Evhemer.

Diferite numiri topografice similare ni se presintă până în dilele nóstre în părţile de jos ale Dunării. Din aceste vom aminti aici următorele: Pan-galia, unul dia oraşele cele mal însemnate ale Dobrogeî în evul de mijloc, situat spre sud de Constanţa pe ruinele vechiului Calatis ³); Pan ga, vale spre nord de comuna Dăienî; Pan c es cl, têrg în judeţul Roman; alte trei co­mune numite Pănccscl în judeţele Putna, Bacău, Roman; Pa n ci u, o comună urbană în judeţul Roman; P ane ea, dél în judeţul Prahova.

Putem aşa dar stabili cu o deplină convingere istorică, că numirea de Peuce, pe care geografii grecesc! din timpurile din urmă ale anticităţil o atribuise insulei formate de braţele Dunării, este una şi aceeaşi numire geo­grafică cu Panchea luî Evhemer. Insă filosoful Cyrenaic estinde acesta nu­mire şi la o parte însemnată din Scythia mică, séü Dobrogea ').

Se mal presintă aici încă o circumstanţă geografică, pe care nu putem trece cu vederea. După cum scrie Evhemer, regiunea, séü insula, numită Panchea, se afla situată în apropiere de altă insulă mal mică, considerată însă de sfântă, şi care nu póté fi alta de cât insula Le u ce, căreia până în timpurile din urmă ale anticităţil i r>c atribuise epitetul de sacră ⁵), divină si luminosă ⁶).

') Stephanns, Thesaurus gr. L. v. Híóx-r]. Nomen insulac ab arboris nomine derivat Eratosth. ap. schol. Apoll. Rh. : 2ia ta K&XXàç s/siv íreűv.at. — Cf. Scymnus, v. 785-790. ') Orplicl Argonaulica (Ed. Schneider, 1803) v. 1070-1073:

3la TUOIJLatOC xi'V 'Affût . . .

evO-a v.al evO^a jj^oTirtv &~rivea '-f-oXa 'ApxTeituv ts 'j'jvoc AsXííuv t* afspctiyuiv.

") Jirecftk, Gesch. d. Bulg. 1876, p. 400. — In un portulan manuscris din a. 1351 in Biblioteca Laurcnciană din Florcnţia: Pangnlla.

) Intr'o vechime forte depărtată gura principală a Dunării se afla mult maî spre

^sua. AsMcl Herodot (fi. 34), care după cum se vede avuse înaintea sa nisce fântâni

geografice mult maî vechî, no spune, că Istrul se versa in mare in faţă de oraşul

'lopc al Asiei mici. — Cf. Aristotele, Meteor, d. I. 13; si De generat, anim. V1H. 28.

'} Scylacls Periplus c. 68: Asux-q, Upà toù 'A^XXitu;;.

'} A se vedé mai sus p 97.

Regiunea, ori insula, Panchca, siluată în apropiere de marc, între Scyţî si Geţi, ne apare încă din timpurile luî Evhemer ca un colţ fericit de păment, unde interesele economice si interesele comerciale făceau so se întâlnescă si stabi-lescă diferite grupe de locuitori din ţinuturile vecine şi din insulele măriî egcc.

Populaţiunea Pancheeî, ne spune Evhemer, afară de locuitorii autochtonï cari se numiaii Pancheï, se mal compunea din următorele triburi, ce imigrase mal tardiü acolo, anume Scythî, OceaniţÎ (seu locuitori din părţile superiore ale Oceanului, Istrulul), Cretenî, Indieni şi în fme Doi.

Acest! Doi, despre cari ne spune Evhemer, că locuise o-dată în numër considerabil în Panchea, de unde el aü fost apoi espulsaţî, nu sunt de cât Dai! lui Strabo ^J), un nume, sub care ccî vechi înţelegeau pe Daci, séü triburile pastorale de la CarpaţI. Tot ale lor au fost după cum résulta din Evhemer oraşele D o ia şi Da l is, din cari cel de ântâiu se pare a fi identic cu D a us d ava al lui Ptolemeu, situat între braţele Dunării²), ér al doilea a fost probabil comuna cea însemnată de păstori, numită astă-dî Dăienî în Dobrogea.

în ce privesce pe Crctenil imigraţi în Panchea, el nu sunt de cât pre­mergătorii preistorici al coîonielor comerciale Milesiene de la Dunărea de jos. însuşi Miletul, acest oraş înfloritoriu şi puternic de pe formuriî Asiei mici, a fost la început numai o colonia Cretcnă.

în fine Evhemer în descrierea Pancheeî mal face amintire de o grupă de locuitori imigraţi, pe cari densul i numesce In d i. După Apolloniu Rhodiu, pe câmpul cel vast şi deşert, ce se întindea de la gurile Istrulul în sus, locuiau în timpurile mal vechi aşa numiţii Sindi³). Indi lui Evhemer imi­graţi în insula Panchea şi Siridi luî Apolloniu Rhodiu din sus de gurile Dunării ne apar ca unul si acelaşi popor de rasă pelasgă. După cum ne spune Pliniu, rîul cel mare al Asiei, Indus, era numit de locuitorii indigeni Si n d u s ⁴). De aici se esplică pentru ce geografii vechi identificau numirea de Sindi cu Indi. Despre locuitorii numiţi Indi de la Istru mal avem şi o tra-

') Stral)01lis lib. VII. 3. 12: Aaxoiic . . . o'rlc olpii Aaooţ xaXeîoS-a; te naXaiov a'f' ou xal •napa to:ţ 'Attixoî; ircsroX'.ns ta t ui v oîv.stuiv avocata Feicti x
*) Ptolciuaci Gcogr. III. 10. 6: Mrtt&û no-r.i\e>.ţ «ÎSf AcioucSitua vy' l¹-'¹' •{<*"; Tipicxa vs' |iî' -f".

") Apolloiiii Rhodii lib. IV. v. 322. — După istoricul Timonax câmpul Sindilor (tiv lívtojv iîî3ioy) sc întindea până Ia punctul, unde Istrul se despărţia in doue albn sau până la cataracte, după cum vom vedé mal tardiü (Fragm. Hist, grace. IV. 522. !)•— O altă grupă de Sindi locuia după Scylax (§. 72) lângă lacul Meotic: Mstà Sè.M«t^^ai ïîvïoi fa-voţ. La aceştia se refere pasagiul Im Evhemer, unde scrie, că dupl cum se spune, din Panchea se póté vedé Indica ('Ivîix-îj), ca şi învëluita în ccţă.

') Plinii lib. VI. 23. 1: Indus incolis Sindus appellatur.

geografică, în o vechia baladă sérbéscà teritoriul actual al Ţereî-românescî portă numele de India¹).

Ca centre mal însemnate ale populaţiuniî din Panchea, afară de Doia si Dalis, Evhemer maî amintesce oraşele Hyracia, Occanis şi Panara.

Hyracia pare a fi vechiul oraş încunjurat cu murï Heraclea, ce esistase o-dată în apropiere de gurile Istruluï, care însă în timpurile Ini Pliniu era dispărut²). Ér Oceanis este probabil vechiul Axium séü Axiopolis, de pe ţermurele drept al Dunării, lângă Raşova de astă-dî. în fond Occanis si Axium era una şi aceeaşi numire.

în ce privesce organisaţiunea politică si socială a locuitorilor din Panchea, ea ne presintă întru tóté caracterele instituţiunilor tradiţionale ale Myper-boreilor şi Dacilor.

în totc oraşele Pancheeî, după cum ne spune Evhemcr, clasa ort casta dominantă o formau preoţii. Eî erau nu numai miniştrii altarelor, dar tot-o-dată şi cârmuitoriî poporului. Pe lângă funcţiunile sacerdotale, preoţiî din Panchea maî concentiase în manile lor tóté puterile politice şi juridice.

Aceeaşi formă de guvernare a aflăm şi la Hyperboreî. După cum ne spune Hecateu, descendenţii regelui Boreas aveau nu numai domnia po­litică peste insula cea sfântă a Hyperboreilor, dar erau tot-o-dată şi admi­nistratorii templului celui mare al lui Apollo ³). Aceleaşi instituţiunî naţionale teocratice le aveau şi Dacii⁴).

în fine comuniunea de averi, ce o aflăm la triburile agricole şi pastorale din Panchea, are între Iote caracterul vechilor instituţiunî pelasgo-gete.

') Hnsdeu, Etymologictim magnum Romániáé. Tom. IV. Introducere, p. CXXXV.

*) Plinii lib. IV, 18. 5: Jamquc Thracia altcro latere a Pontico littore incipiens, ubi Ister amnis immergitur, vel pulcherrimas in eo parte urbes habet . . . . Hera-cleam habuit, et Bizonen terrae hiatu raptam.— Acesta Heracleă paru a fi fost situată lângă braţul de sud al Istruluï, numit astă-dî al Sf. George, ér la Ptolemeu (III. 10.2) Inariacion stoma, unde regele Filip II al Macedoniei voise se ridice o statuă lui Hercule (Justini lib. IX. 2: vovisse se [Philippum] statuam Herculi, ad quam in ostio Istri ponendam se venire). Confcrcsce şi notiţa lui Arrian despre sacrificiul, ce-) face Ale-sandru cel Mare lângă Delta Dunării lui Joe Sotcros, lui Hercule şi Istruluï (De exp.

<-'x. I. 4. 5) _ Maţ _cstc de notat aicî, că una din gurile Nilului încă era consccrată luî

^orcu!e şi purta numele de stoma Heracleoticon (Taciţi Ann. II. 60. — Strabo, .II. 1. 35.- Diodor, I. 3. 37).

_' ^{0 Siculi lib. II. 47: RasiXîueiv îi f?)<; itoXsujc taur/jţ x*i tou tsjiévouç Jjcáp'xíiv}

_tut? ^{Strubonis lib}- VII. 3. 11; XVÍ. 2. 39. - Jornandis De Get. orig. c. 5. - O consti-^U''^{Une ana}'os;ă o aflăm şi la triburile pelasge ale Cappadociei (Strabo, XII. 2. 3).

Ne sunt cunoscute următorele versuri ale lui Horaţiu: Maî bine trăesce poporul cel rigid al Geţilor, ale căror moşii nehotărnicite produc recolte pentru toţî. Aici nime nu cultivă pămentul mal mult de un an; ér după, ce unul şi-a îndeplinit munca sa, până când el se odihnesce, vine altul si-1 înlocuiesce cu asemenea îndatorire ^l). Ér Criton, care trăise în timpul lui Traian si scrisese o istoria a Geţilor, ne spune într'un fragment al sëu, ce a römas la Suida, că o parte din Gefl aveau să îndeplinescă lucrările de agricultură, iar cel ce urmau pe rege în resboiű, adecă militarii, îngrijiau de castele ^!).

Originea comuniunii de averi la poporul pelasg se reducea la timpurile cele fericite ale lui Saturn.

în acesta privinţă scrie Trog Pompeiu : că Saturn a fost un rege cu sentimente de dreptate aşa de înalte, în cât în timpul, când domnise densul, nime nu a servit unul altuia, şi nici nu a avut cine-va vre-o avere particulară, ci tóté eraü comune şi neîmpărţite, ca un singur patrimoniu al tuturor ⁸).

4. Olympul Triphyliu din insula Pancheeî.

în insula Panchea, după cum ne spune Evhemer, se afla un munte con-secrat deilor, care mal ântâiu se numise Scaunul lui Ura n, érmaïtârdiu Olympul Triphyliu.

Acest munte sfânt al Pancheeî purta după Evhcmer conumelc de TpiyuXcoc, fiind-că locuitorii acestei memorabile insule se compuneau din trei ginţi, Tpt'c şi yoXfy trib. O etimologia viciosă. Triphylul din insula Panchea nu putea se fie de cât un Trimonţiu séu Tpc'f uXXov, de la tpic şi
de faţă vér f séü pisc, după cum în timpurile Iul Pliniu un munte al

¹) Horatil Od. lib. IH. 24:

Campcstrcs melius Scythae ... Vivunt et rifţidi Gctac; I m m c t a t a quibus jugera libéras Frugcs et Ccrcrcm ferunt .... ') Snidns, v. DoumV-î.

») Justin! Hist, ex Trogo Pompeio, lib. XLIII, l: rcx Sa turnus tantae justitiae traditur, üt ncque scrvierit sub illő quisquam, ncque quicquam privatac rei ha-ouerit: séd omnia communia et indivisa omnibus fuerint, vcluti unum cunctis patrimonium esset.

anieï _se numia Trifolium¹) si după cum im munte cu numirea de u se află în judeţul Prahova (România) spre nord-vest de cătunul

Scurtescî^a).

încă din cea maî obscură anticitate, credinţele poporale atribuise o pu­tere mistică numeruluî combinat de treî. Trinitatea este o vechia dogmă eligiosă, pe care o aflăm esprimată în mod simbolic în formele rituale şi diferite monumente ale epoceî pelasge. Marele deü din Panchea se nu­mise Tpi'fúXioc, séü mai corect TptcpuXXto?, nu după numërul ginţilor din Panchea, ci după cele trei înălţimi ale muntelui sfânt, întocmai, după cum la Grecî Joe avea conumele de 'OX6|XKtoc, la Troianî Id acuş şi la Romanï Capitolinus, după munţii, ce erau consecraţî maiestăţii divine ca o re­şedinţa demnă pe păment.

O reminiscenţă religiosă despre Olympul Triphylliu din părţile de jos ale Istruluî, o aflăm si astă-dî în tradiţiunilc locuitorilor românî din Dobrogca. Colindele române din acesta parte a Dunării de jos celebreză cu deosebită pietate pe Maica Domnului, care luând în braţe pe fiul de curênd născut, plecă se urce cel treî munţi sfinţi, vechia reşedinţă a divinităţilor ante-creştine din acesta regiune.

Reproducem aicî un specimen din aceste colinde particulare ale Dobrogeî: Ér Maica sfântă Măria Fiu la braţe că-şî lua, Cărăruia si-o lua, Cărăruia la triî munţî, Urcă-şî munte, urcă-sî doi, Când fuse la munte de triî Puse jos se s'odihnescă, Coconaş se-şî prcmenescă . . . ^s).

De asemenea mai aflăm si astă-dî în aceste părţî ale Istruluî de jos unele resturi importante din vechiul cult al luî Zsúc Tpt'fúXXto?. Tradiţiunile popo­rale de pe teritoriul Dobrogeî, cum şi din unele părţî ale judeţelor vecine, Brăila şi Covurluî, atribue o deosebită importanţă religiosă unuî sfânt cu numele de Tri f séű Triful, ale cărui caractere însă sunt cU totul ante-creştmc. Acest sfânt Trif séü Triful este după credinţele poporale române divinitatea, care dă rod pămentuluî. El fructifică ţcrinele séü câmpurile de ') Plinii H. N. lib. XIV. 8. 9,

) Un oraş cu numele de Tpicooî.ov este amintit la Ptolemeu (III. 8) în Dacia, în re-Riunea de sus _a Prutului

' Comunicată de înv. I. Negrcscu, com. ParachioT, jud. Constanţa. O variantă la B u-^a (O cSletoriă in Dobrogea, p. 51—53), ér alte variante din acelaşi judeţ în colcc-^ţiunea nostru inedită,

arătură, grădinile, pomiï, viile; le apără de distrugerea gadinilor si a ferelor sëlbatece; el este mai mare peste turme şi vite, favoriseză producţiunea li-vedilor, peste tot el este protectorul întregeî economii rurale şi pastorale ¹). Cultul lui Trif seu Triful întrece după cum vedem pe al tuturor celor-alaltt sfinţi creştini. El este un fel de conducătorii! al naturel. El m aï are si astă-dl o parte din atributele divinităţii supreme, a Iul Zsoç eùpûorox, care după Hesiod, face pămentul se producă cele trebuincióse pentru traiul ómenilor, face se crescă în munte ghinda pe stejari, înmulţesce albinele, face ca oile se fie încărcate cu lâna, si câmpurile se producă recolte abun­dente ²). Atât după nume, cum şi după caracterele cultului seű, Trif séű Triful este identic cu marea divinitate, pe care Evhemer o numesce zêijî

în fine în alte colinde române, cari se ocupă cu lucrările şi bine-facerile agriculture!, s'a mai conservat o importantă reminiscenţă despre un stâlp misterios de aur, unde se adunau şi trierau recoltele de pe câmpurile arate:

Apoî carele pornia

La s talpul d e aur

Cu aria de argint,

Ca şi care nu mal sunt;

Grâul pe ariă-1 întindea . . . ³)

Séü în altă variantă :

S'o dus la stâlpul de aur,

La aria de argint,

Unde boieri nu mai sunt . . . ⁴)

Este afară de orî-ce îndoială, că acest stâlp de aur, de care fac amintire colindele agrare române, nu era o ficţiune poetică, ci o columnă reală istorică de o însemnătate particulară, ridicată în timpurile preistorice lângă un templu óre-care. Agricultorii din Panchea, ne spune Evhemer, lucreză pămentul, ér fructele le aduc si pun în comun, pe cari apoi preoţii le împărţesc între agricultori după meritele şi activitatea fie-cărul. însă dacă acest stâlp de aur al tradiţiunilor române este identic cu columna de aur, de care ne vorbesce Evhemer, nu putem sci. Noi ne mărginim a constata aici numai

*) După respunsurile primite la Ce s t io n ar iul nostru is t ori c diu comunele Gârliciu, Gârdănescî, Oltina, Seimenil-mari, j. Constanţa, şi Gârla-mare, j. Mehedinţi.

²) Hesiodi Opera et Dies, v. 230 seqq.

³) Mândrescu, Literaturi şi obiceiuri poporane, p. 220.

⁴) Rcteganul, Colecţiune inedită. Partea I. Datinele Crăciunului, p. 435, în Biblioteca
Academiei române,

faptul, că în ţerilc române mal esistă şi astă-dî reminiscenţa unul celebru stâlp de aur al timpurilor archaice, cântat în colindele plugarilor ').

Inscripţiunea de pe columna cea memorabilă de aur, de lângă rîul Ocea-nos séü Istru, consacrată, marilor divinităţi pelasge, lui Uran, Saturn, Joc, Apollo şi Dianeî, conţinea, după Evhemer, o descriere sumară a evenimen­telor marî politice si religiose, ce se petrecuse în timpurile acestei dinastii divinisate. Cu alte cuvinte acesta inscripţiune cuprindea istoria întemeiăriî marelui imperiu pelasg, despre care vom vorbi maî târdiu; monument de o estremă importanţă pentru civilisaţiunea vechia europenă, şi care forte probabil a dispărut pentru tot-de-una.

i) în colindele romane, în cari se cântă magnificenţa Mănăstirii albe, clin insula de lângă gurile Dunării, se mal face amintire, în unele de un «jeţ de aur scris», în care şede Dumnedeö, ér în altele de «jeţuri de aur scrise», in cari şed Bunul Dum-nedeű şi Moş Crăciun, ín Babilon, după cum ne spune Herodot (I. 183) încă se afla un mare simulacru de aur, ce représenta pe Joe sedând. Lângă deu se afla aşedată o masă mare de aur, un scăunel pentru picióre şi un tron, tot de aur.

XXV. XPYSEA MHAA — MERELE DE AUK ALE GAEÉI.

După vechile traditiunï greccscï a un-spre-dccea lucrare, pe care regele Eurystheu din Mycena o impusese lui Hercule a fost së-ï aducă merele de aur, y_poasa [XT/Xa, din grădina d oilor, ce se afla lângă muntele Atlas din ţera Hyperboreilor.

Despre originea tradiţională a acestor mere istoricul Phcrecyde din sec. V a. Chr. scrie următorele: că la căsătoria lui Joe eu Junona, Gaea, séü Terra, adusese ca dar nisce mere de aur cu ramuri, pe cari deiţa Ju­nona admirându-le forte mult a dat ordin să le planteze în grădina de i lor¹), numită şi grădina Hesperidelor ²), de lângă muntele Atlas, în ţera Ilyperboreilor, şi fiind-că fetele lui Atlas culegeau în conţinu merele acestea pe furiş, deiţa Junona puse un balaur gigantic, ca păditoriu al gradinei.

Hercule, după ce primesce de la Eurystcu însărcinarea, ca së-ï aducă merele de aur de lângă muntele Atlas, plecă din Argos, căletoresce peste Macedonia, Illyria, si vine în ţera Hyperboreilor, unde libereză mal ântâiu pe Prometheu din catenelc sale. în semn de mulţumire Prometheu sfătuesce pe Hercule, ca se nu mergă în persona după mere, ci se róge pe Atlas, ca se i le aducă. Hercule plecă la Atlas, i enareză însărcinarea, ce o pri­mise de la Eurysteu si-1 rogă se-I aducă cele trei mere de la Mesperide. Atlas i îndeplinesce dorinţa, ér Hercule ia merele şi le duce la Eurystheu ³).

Acum însă începe o nouă faşă în istoria răpirii acestor mere de aur.

Regele Eurystheu, se convinge în fine, că s'a sëvêrsit un act de impietate cu răpirea acestor mere şi le dăruesce luï Hercule. Acesta la rendül seü avênd aceleaşi scrupule nu voiesce se ţină merele pentru sine', ci le dă Mi-nervel, care le aduce înapoi la locul de unde au fost luate, fiind-că era un sacrilegiu, dice Apollodor, că acele mere se fie duse în altă parte.

După alte traditiunï Hercule plecă din Argos cu oştire numerdsă ca se potă lua de la Hyperborel aceste daruri preţiose şi sfinte.

Era o espediţiune formală de resboiü, a-cpatsía *), întocma precum a fost

') Phcrccydis lib. I. frag. 33 a : e?; tiv tùv 8-îuiv xîjîtov, Sc y,v rapa tu) "AtXavu. — Cf. ibid, fragm. 33 in Fragmenta Hist, grace. I. p. 78—79.

') Despre Hesperidele de lângă nul Occanos, ori de lângă Atlas şi Rhipaei, vom vorbi _maï ]_a vale, într'un capitul special.

') Apollodori Bibi. U. 5. 11. — A se vedé maï sus la pag. 453 figura luï Hercule ţinond merele luate de la Hesperide.

⁴) Sti-abonis Geogr. lib. III. ₂. 14.

I

espediţiunea pentru luarea ciredilor Iul Geryon şi a Argonauţilor pentru răpirea şi transportarea în Thesalia a lâneï de aur.

Acesta este pe scurt istoria legendară a merelor de aur din ţera Hy-perboreilor.

După cum ne spune Pherecyde, aceste făimose mere de aur, ce se păstrau într'un loc sfânt de lângă muntele Atlas, constituiau un dar nupţial, ce-1 făcuse Gaea la căsătoria nepoţilor sëï, Joe cu Junona. Avem aicï un act caracteristic din vechile ceremonii ale căsătoriei pelasge.

Datina de a se da mireseî la încredinţare unul seu doue mere s'a mal păstrat până în diua de astă^dl la poporul român, cu deosebire în ţinuturile de peste CarpaţT.

în acesta privinţă părintele FI. Marian din Bucovina scrie următorele: «în alte părţî ale Transilvaniei, si anume despre Maramureş, peţitorii (adecă omenii de încredere ai tînëruluT, care voiesce a se căsători) după ce maï ântâiii iau pe departe pe părinţii feteî şi cunosc din vorbele acestora, că ar voi^so-şî mărite fata, unul scote de sub suman o ploscă de rachiu, ér cel alalt un măr si le pun pe masă. Plosca e ca tóté ploscele, însă mărul se deosibesce mult de alte mere. în el sunt băgaţî de regulă vreo doï, treï, taleri, vr'o câţî-va puişori (banî merunţî de argint) şi cel puţin un galbin . . . şi fie-care ban trebue se fie nou. La vederea acestora toţt ceî din casă se conving pe deplin, că ospeţiî aceştia sunt peţitori. Toţî o sciu, că mărul e semnul încredinţării . . . . în aceste părţi încredinţarea se face printr'un măr. Peţitorii dau fetei în mână un măr înzestrat cu bani¹)».

Se prcsintă acum cestiunea, dacă aceste mere, cărora vechimea le mal atribuia şi o putere fcrmecătoria, aü fost întru adevër de aur, adecă obiecte preţiose consecrate deilor, ori dacă ele aü fost numai simple fructe naturale.

Chiar şi istoria răpirii acestor trei mere, trimiterea unei espediţiunî, in frunte cu cel mal celebru erou al vechimii; ca se le potă lua; ducerea lor în părţile meridionale ale Greciei şi în fine aducerea lor erăşî înapoi, ne pun în evidenţă faptul, că aceste mere nu erau nisce fructe naturale, supuse stri-

') Mariand, Nunta la Români, p. 104.— în Bucovina acesta ceremonia se face cu doue mere:

Constantine Bălucele ! Legă calul de zebrele Şi-I dă fên eu floricele,

Şi-I adapă în covăţele,

Şi ia 'n mână doue mere

Vin' la mama şi me cere.

Mărianfi. Nunta la Români, p. 152.

In alte părţi ale Transilvaniei sub decursul ospcţuluî maï face nunul încă o cinste 'mei sale, predându-î adecă un măr mare şi chindisit cu crucerl (Ibid. p. 753).

căciuniî, ci obiecte preţiose de artă cu tradiţiunî vechi şi cu o însemnătate religiosă particulară ").

în cântecele tradiţionale române se maï face şi astă-dî amintire de obi­ceiul, ce era introdus la familiele princiare de a se da miresei orî mi-reluî ca semn de încredinţare un măr întru adevër de aur ²).

Tot de aur aii fost ast-fel şi merele, pe carï le dăruise Gaea Junoneî în aceste timpuri vechï ale fericirii pelasge, numite alt-cum şi vécul de aur.

Memoria acestor mere de aur, ca dar făcut din partea uneî divinităţi, s'a maï păstrat încă până astă-dî în tradiţiunile române.

Ast-fel într'o colindă poporală română, Hercule figureză sub numele de Troian, după cum tot ast-fcl figureză şi în alte tradiţiunî de la CarpaţÎ şi Balcani ³). Acest Herculc-Troian după ce se închină, dimineţa la iconă, Dum-nedeü i aruncă în polă doue mere de aur, întocma cum Jupiter Elicius, în urma rugăciunilor lui Numa, face së-ï cadă din ceriu scutul cel memorabil, de care era legată sortea imperiului roman.

») Tradiţiunea despre cele d du e orî trei mere de aur din ţera Hyperboreilor nu este identică cu legenda despre arborele mitologic, ce producea mere de aur; o con-(usiune, care de altmintrelea se făcuse şi în anticitatea clasică.

Dară socrul mare vine Cu triî fete ca şi dine Şi la mire se uita Şi din graiü i cuvênta:

• 
  «Numai una e miresă
  Pentru Răducan alisă,
  Dacă vrea s'o dobendesră.
  Trebuie să si-o cunoscă».!
  
• 
  Răducan în griji se bagă,
  Că nu-î lucru cam de şagă .
  
• 
  Apoi îancu Sibinian
  (Dascălul luî Răducan),
  Om vitéz dar cam iclén,
  

^J) Marîcncscu, Balade II, p. 71—72:

Măr de aur 'mî scotea Şi pe masă M punea; P'urmă sabia trăgea, Către fete aşa dicea:

— «Care e din voî miresă
Se ic mărul de pe masă,
Dară care nu mi fină

Se-şî ia-séma dea sa mână; Şi mirusa mâna întinde, Mărul be pe masă-1 prinde.

— Toţî privia se minuna,
Se trăescă le striga,

De ospeţ se apuca

Multe due s'ospèta . . . Din contra obiceiul, ca fetele se dee mere de aur celui ales, î-1 aflăm amintit în următoriul cântec tradiţional:

Ştefan Vodă ce-mï făcea ? Fetele că le 'mbrăca, Tore la un port era, Mere de aur le da

Şi el că Ic 'nveţa:

— Care voué vi s'o părea

Mer i ş őr e le veţi da ...

Toc ii eseu, Mater, folkl. I. 180.

De asemenea maï aflăm într'o colindă, ce ni s'a comunicat din corn. Grind, j. Ialomiţa, .îi refrenul: Mer de aur junilor. °) A se vedé maï sus p. 427.

Dar mai an s'a sculat Bădica Troian, Pe ochï negri s'a spSlat, La iconă s'o închinat, Dumnedeü că i-ajutat, Doue mere de aur în polă i-a aruncat . . . ')

Séü în altă variantă:

Bucuraţi-ve boierï mari,

Cum s'a bucurat Troian imperat,

Când cele treî mere de aur

în polă la Sfântul George le-a aruncat . . . ²)

După acesta variantă din urmă Troian primesce de la Dumnedeü merele de aur, pe carï densul le dăruiesce apoï Sfântului George. După cum vedem, sub numele de Sfântul George, ca protector al agricultureî (Feupfoc), fi-gureză în acesta colindă Eurystheu, celebrul rege al Myceneî.

în fine, în alte variante acelaşi Eurystheu ne apare sub numele de Irod, şi el dăruesce merele de aur plugarilor :

Dar când a înserat
Pe la Irod împërat am umblat,
^: -' El în odae ne-a chemat

Şi mâna în busnariű a băgat, • Şi a scos doue mere de aur înfundate, Pe de o parte ne-a făcut şi nouă dreptate Ca se umblăm cu plugul pan' la morte . . . ⁸)

Că aceste mere legendare de aur au fost o-dată obiecte consecrate în un templu óre-care, probabil al lui Apollo (Helios, Phoebus, Sórele) din téra Hyperboreilor, mal résulta din următorca colindă.

Maica Domnului (Latona pelasgă) dice către fiul seü :

Taci copile, nu mal plânge, Că marna ţie ţt-a da Doue mere într'aurele, Ca se te tot joci cu ele ... ⁴)

') Comunicată de înv. G. Năstăsescu din corn. Puiescî, j. Tutova. ') Comunicată de înv. G. Urechiă din corn. Buda, j. Tecuciű.

') Comunicată de înv. Pr. I. Ştefănescu, corn. Ilavârna, j. Dorohoiu. — în altă variantă Primită din. corn. Rădcnî, j. Botoşani:

Ér Irod împërat s'a bucurat, Plugăraşiî a numărat Doue mere de aur le-a aruncat. . . ⁴)Bârseann, Cincï-decï de colinde, p. 7.—Gazeta Transilvaniei, Nr. 268 din 1-895.-

Faima despre merele de aur din ţerile Daciei străbătuse departe în epoca preistorică, nu numaî până la Mycena din Pelopones, dar încă până la Pe-lasgiï de Ia Marea baltică.

La Li t vani, popor vechia pelasg, se mal cânta încă din prima jumătate a secuiului trecut, şi póté că se maî cântă şi astă-dî următorea doină poporală :

Astă-cJÎ noî bem alus (olavină),

Er mâne piecăm de aici

Si mergem în Ţera-ungurescă,

Acolo rîurile sunt de vin,

Acolo-s merele de aur

Şi pădurile-s grădini *).

Wo die Strömc Wein sind, Wo die goldnen Acpfel (Aukso Oboláczei;, Und die Wăldcr Garten.
După cum ni se comunică din com. Hăngulescî (j. Râmnicul-sărat) uncie colinde poporale din ţinutul de acolo sunt adresate «Mărului, mcrişor de aur», cuvinte, sub cari este a se înţelege, nu pomul, ci ţin obiect consecrat de aur, în forma unuT măr. — în alte colinde religiose române se maî amintesce, cum Iuda biruind a intrat în raid şi a luat luna, sorele, crucea şi bulzul, söű mărul, de aur, al junilor (IMrseanu, Colinde p. 11. 3). *) Ehesa, Dainos, odcr Lilthauischc Volkslieder, Berlin, 1843, p. 57:

Heute trinkcn wir Alus; Morgen zich'n wir wandernd In das Land dcr Ungarn (I Wcngerujû Zémç);