Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

Mariano, Poesil pop. Tom. I, p. 30.

I

Cesar Bolliac, distinsul archeolog si numismat român, publicase în Nr.939 al «Trompetei Carpaţilor» din a. 1871, o serie de monete Dace, din carî una de argint (fig. 43) ne presintă un deosebit interes istoric.

Pe avers, acesta monetă ne înfăţişeză bustul unei divinităţi fcmenine, pe Cybele seu Dea Mater, o figură, ce ca tip presintă o marc asemănare cu statueta Cybeleî descoperită de Sëulescul în ruinele TirighineÎ. Ér pe reversul moneteî se vede figurat un leu, atributul particular al deiţeî Cybele. De asupra leului inscripţiunea mai mult de jumëtate stersă:

...... PAXI

Er sub piciórele leului: AIHT

în tot caşul acesta monetă nu este din timpul legendarului rege Aiete. Ea însă se raportă la capitala şi la teritoriul peste care domnise o dată Aietc.

Primul şir conţine fără îndoielă numele particular al oraşului şi al doilea al poporului sou confederaţiunil. Noï vom restitui şi ceti acesta inscripţiune ast-fel :

adecă: Dioscurias, oraşul venerabil al Ai e ni I or.

4. Lâna de aur ^^n paladin al triburilor pelasge pastorale si agricole.

lason cu ajutorul Medceï, a celebreï fermecătore, învinge si balaurul cel teribil din pădurea consecrată deuluï Marte şi răpesce lâna de aur.

Acesta lână avea după legende o origine divină ^l). Ea avea o deosebită importanţă religiosă, economică si politică, pentru vechile triburî pelasge de la Carpaţî şi pentru triburile, ce se stabilise pe pământul Eladeî.

După cum ne spune Pindar, oraculul pelasg din Castalia lângă Delphi ordonase lui Pelias se pregătescă o espediţiune, ca se aducă înapoi lâna de aur a berbeceluT, cu care fugise Phrixus ²). Ér Valeriu Flacc ne înfăţişeză pe Pelias adresând următorele cuvinte lui lason : «Tu, care aï energia şi curagiul bărbătesc, plecă scumpul meu, şi adă înapoi pentru cupola templului grecesc pielea cu lâna oieî nephelee ⁵>. în fine după un alt oracul, regele Aiete avea să-şî picrdă domnia, când i se va fura lâna de aur ⁴).

') Mcnecratis Tj-ril fragm. in Fragm. Hist, grace. II. p. 344.

') Pinűari Pyth. IV. v. 164.

') Yalerií Flacci Argon. I. 55 seqq.

⁴) I'liulyOVlssowa, Real-Encyclopüdie, v. Aictes. — Diodori Slcnli lib. IV. 47. 6.

După cum vedem, diferite destine, de bună stare economică¹) şi politică erau legate de posesiunea acestei lâne de aur.

Ne aflăm aicî în faţa unei cestiunï enigmatice istorice, dacă acesta lână de­dicată deuluï Marte în pădurile Colchilor era numai o simplă pelcea naturală de berbece ²), ort un obiect consecrat de metal şi ast-fel nesupus stricăciunii.

Aurul în cultul si în sacrificiele pelas-ge a fost tot de una materialul cel mai preţios.

Gaeea, marea divinitate a poporului pelasg, presintă la nunta lui Joe eu Tunona merele tradiţionale în aur.

Vulcan divinul măiestru al anticităţiî dăruesce lut Joe, părintelui deilor si al omenilor, o viţă cu fol şi cu struguri de aur, lucrată cu multă artă de densul ^!). Croesus renumitul rege al Lydie! dăruesce templului din Ephes bol de aur *).

Paladiul protector al Scythilor agricoli a fost, după cum ne spune He-rodot, un plug, o secure cu doue tăişuri si o fială de aur, obiecte, ce că-duse din ceriu ⁶).

Din acest gen de obiecte preţiose de artă, cu origine divină, făcea parte si lâna de aur dedicată deuluï Marte în ţera cea avută a regelui Aietc.

Poetul Pindar numesce acesta lână de aur a Colchilor a-fârcov otpwuvatv, adecă nesupusă stricăţiunil, ncperitóre °). După Valeriu Flacc ea a fost un monument, din metalul, séü aurul, cel mal pur ⁷). Lr după altă tradiţiune, ce o aflăm la poetul Ovidiu, nu numai lâna, dar şi berbecele a fost de aur ⁸). Şi întru adever, valórea nepreţuită a acestei lâne o aflăm esprimată în forma alegorica prin cuvintele, că era pădită de un balaur neadormit, întocmai ca si făimosele mere de aur ale Gaeeî.

*) Marte (Mavors al poeţilor latini, Ares la Grecï) cărui i era consecrată lâna de aur, a fost în timpurile vechi divinitatea protectóre a păstoriei şi agriculture!.

^J) în cultul vechi ú pelasg lâna, ori pielea de oie cu lână, au avut tot de «na un rol însemnat (Cf. Pausania, VIII. 43.11.— Polemonis lliensis frag. 88 în Fragm. Hist, grace. III. 144. — Servius in Aen. IV. 374). — La poporul român mal esistă şi astl-dï usul religios, ca Ia pomana, ce se face după înmormântarea celui decedat, sa se dée preotului o piele de óié sóü de berbece (Marianü, înmormântarea, p. 363).

^s) Homed llias parva, ed. Didót, fr. 3. p. 595.

*) Herodoli lib. I. 92.

^l) Hcrodotl lib. IV. c. 5.

') Piudavl pyth. IV. 23.

') Talerii Placci Argon, lib. V. v. 231: ardenţi quercum complexa.métallo.

^e) Ovidli Heroid. XII. 202. 203. Medea către lason:

Aureus ille aries villo spectabilis aureo Dos mea.

207. — Lupta Eroilor Argonauţi cu balaurul din Colchis (Colţi) ajutaţi de Medea. (A se vedé p. 550, nota 1).

în fine nu trebue să perdem din vedere importanţa estra-ordinară a acestei lâne : celebrul oracul pelasg de la Delphi ordonă aducerea acestei lâne şi pentru esecutarea acestei sentinţe se alieză tóté dinastiele pelasge de pe teritoriul Eladeî^!).

Espediţiunea Argonauţilor în Colchis pentru aducerea lânel de aur face parte din seria cea legendară de misiuni si acţiuni pentru luarea obiectelor sacre din ţerile de la nordul Istrulul de jos, cum a fost însărcinarea dată lui Hercule de Eurysteu, ca să iee merele de aur de la Hyperboreiï de lângă Atlas; se aducă din «ţera Istriană», séű din «Istria», cerbóica cu cornele de aur, pe care nimfa Taygeta o dedicase Diane! *), si se iee

') Lupta Argonauţilor cu balaurul Colchic pentru lâna de aur (A se vedé pictura de vas de la pag. 549 după Monum. delP Instit. archeol., V. tav. XII).— în mijlocul scenei e înfăţişat un arbore înalt şi puternic de stejariu. Pe unul din ramurele sale, in partea stângă, e suspendată lâna de aur. Balaurul, păditoriul lâneï, vë4end pe Argonauţi se incolăcesce furios pe lângă trupina arborelui, în partea stângă lason (HASON) avênd în fie-care mână câte o lance, atacă balaurul. El pare însă obosit de luptă, înfiorat şi desperat, în partea drept ă Hercule (HPA.LIV), avênd o atitudine dispusă pentru retragere, ridică maiul, ca se lovescă balaurul. Pe marginele sceneî, în partea de jos, se vëd încă alţî trcî Argo­nauţi, unul isbit la păment, ér doï cercă se maî lupte din depărtare, însă cu puţin curagiű. Lupta se pare apropo perdută pentru eroii Argonauţi, în acest moment critic se vede în secţiunea superioră Med e a (MII A EI A) într'un splendid costum istrian, alergând repede pe culmea déluluï în jos în ajutoriu! Argonauţilor, în mâna stângă ca ţine caseta cu farme­cele, ér cu mâna dreptă aruncă doue foi descântate asupra balaurului, ca se-1 adormi în drépta şi în stânga MedeeI sunt eroii G e ţî, fiii lui B or e a s, purtând aripe în spate (pennas genitoris. Ovid. Met. VI. 713). Calais (K A A AÏS) plin de resoluţiune şi cu o privire firmă aruncă asupra balaurului arma cea înfricoşată naţionala, pilul cu fer lat. în dosul MedeeI se vede Zetes, fratele lui Calais, ţinond în mâna stângă o oglindă magică (simbolul luncî ; Suidas, v. OîTiaXvj -fuvTj) şi avund privirile aţintite asupra vrăgitorii. în partea inferioră este înfăţişat un rîu mare şi lin curgătoriu (Oceanos potamos) cu ornamente de pescî fiuviatili şi marini.

') Figura berbeceluï lui Phrixus a fost pusă pe ceriu între constelaţiunile,

sub cari se fac semînăturile (Eratosthenis c. 19. — Hygini Fab. 138. — Idem, Poet.

astron. 11.20. —Manilii Astron. III. v. 302; IV. v. 515; V. v. 33. — Columellae R. R.

!'t>. X. v. 155).— După Du pu is (Origine de tous les cultes, VI. 271) berbecele lui

nrixus numit la autorii latini: aries, princeps zodiaci, ductor exercitus zo-

^laci' dux i^reg's, princeps signorum, ovis aurea, Jupiter libycus, es e faimosul miel al religiuniî creştine şi sub numele de «mielul Pascilor» în re-l'giunea Jidovilor. Mai adăugem, că după Columella (XI. c. 2) în 16 ale Calendelor lui Aprilie (17 Martie) sórele intră în constelaţiunea berbeceluï. Cf. Isidori Hisp, lib. III. 24: io mense, qui est 'anni princípium, solem in co sign o (ari«tis) cursum suum agere (Gentiles) dicunt.

') Pniuarl Olymp. III. 27 seqq. — Sehol. Pindari, Olymp. III. 52: b^\smv Sa i-íice (tíjv

de la Hippolyta, regina Amazónelor, brâul cel preţios (Cwotijp), ce i-1 dăruise deul Marte, ca simbol al ântâietăţil¹).

5. Argonauţii răpind lâna de aur se întorc spre Elada. Cele doue cursuri preistorice ale Isiruluî, unul spre Adria (Adrian), altul spre Pontul euxin.

lason râpesce lâna de aur, ia cu densul şi pe Medea, fica luî Aiete, apoî îmbarcându-se cu soţii sëï pe corabia Argo plecă spre Elada.

Despre întorcerea Argonauţilor spre părţile meridionale ale peninsulei, esistaü în anticitate maî multe versiuni.

Cea maî vechia tradiţiune este, că eroiî Argonauţi se intőre cu corabia lor Argo, navigând spre apus, pe apele frumosului rîu Oceanos ²). EI căle-toresc pe valea munţilor Rhipaei, trec pe lângă stâncile cele periculose ale fluviului Oceanos (cataracte), apoi prin strimtorea munţilor Rhipaei³), şi prin Pontul erythreu (Podul Ruşaveî ⁴); ér din Oceanos, Argonauţii transportă pe umerî renumita lor corabia în timp de 12 due treccnd peste délurï pustii până când ajung în apele mării interne (mediterane).

După a doua versiune, pe care o aflăm la Apolloniu Rhodiu si la Valeriu Flacc, Argonauţii se întorc cu corabia lor către Elada pe apele Istruluî în sus.

Este una si aceeaşi tradiţiune, numai cu numiri geografice maî moder-nisate. Oceanos potamos din timpurile ante-homerice şi Istrul din timpurile istorice, erau unul şi acelaşi fluviu gigantic al lunreí vechi. Apele .şi văile sale servise ca drum spre apus pentru triburile pelasge încă în epoca neo­litică, anterioră Argonauţilor ⁶).

In legenda despre întorcerea Argonauţilor pe Istru în sus ni se presintă

sXaţov) xal ypoooxtpiuy àtti 'loTpcaç' 6 fàp 6'f|Of)ÍSa Tpá'}ac TOiaÚTf]V a&ffjV ).éftt x«l ITííaavSpoc 6 Ka|j.e'.píf>!; x'xl «tipsv-u^t (He siód i Carraina. Ed. Didót. p. 7).

*) Apollodori Bibi. lib. II. 5. 9.

') Pliidnri Pyth. IV.—Sehol. A p ol Ionii Rho di i la IV. v. 259: ') Orphel Argon. v. 1079. 1123.

') Findari Pyth. IV. 251.— La Orphen (Arg. 1048): Sià otî:vyjc 'Epofoia?.

⁶) După o altă versiune, pe care o aflăm la Timacu (în Diodor Sic. IV. 56) Ar-gonauţiî ar fi navigat pe fluviul Tan ai s in sus. Tanais, este aicï numaï o altă numire, sub care figureză Istrul în geografia vechia. — A se vedé maî sus p. 386 nota 2.

doue cestiunï importante geografice, despre carï s'a scris mult, dar carï aü rëmas obscure până în diua de asta-dï.

Istrul, ne spune acostă versiune din urmă, avea doue ramurï, séü braţe; d'n carï unul se vărsa în Pontul euxin, ér altul curgea spre interiorul Adrieï, si fiind-că regele Aiete aflând de răpirea ficcï sale, ocupase îndată

rile pontului, lason aducându-şî aminte de învăţaturile preoţilor din Theba Ernpetuluî¹), că fluviul Istruluï se compune din doue braţe, din cart unul _curge spre apus, densul a trecut cu corabia Argo din Pontul euxin dea-dreptul în Marea adriatică. Avem aicî o simplă fabulă poetică.

Acesta ficţiune despre împreunarea Pontului euxin cu Marea adriatică prin mijlocirea Istruluï î-sï luase originea sa dintr'o simplă neînţelegere a vechilor fântâne geografice. Vom reproduce aicî cele maï autentice texte.

Istrul, ne spune geograful Scymnus, divisându-se în doue albiï, un ram al sëu curge spre interiorul Adrieï, etc tôv 'ASpíav ^s), Aceleaşi idei geo­grafice le vedem esprimate şi la istoricul Theopomp din sec. IV a. Chr.^s), l_a geograful Hipparch din sec. II a. Chr. *) şi la scholiastul luî Apolloniu Rhodiu ⁶), că una din gurile, orï unul din cursurile Istruluï, se vărsa spre Adria, eí? töv 'ASptav.

Tóté aceste texte au una şi aceeaşi origine. Nicî unul din geografii şi literaţii amintiţi maï sus nu vorbesc despre 'ASptatixov ítáXayoc, séü de Marea adria­tică, ci numaî despre o regiune enigmatică, nedefinită maï de aprópe, .ele tôv 'A8p£av, tot-de-una cu forma semnificativă de acusativ ⁶).

însă în ce parte a lumiï vechï se afla situată acesta regiune, maritimă ori continentală, pe care autorii grecesc! o numesc în mod constant numaï 'ASpiav, tot-de-una cu un fel de nesiguranţă şi precauţiune geografică ?

Vom cerca mai ântâiu se cunoscem în ce parte a vechiului continent european, fluviul cel mare, Dunărea, se despărţia în doue ramurï.

Istrul, ne spune Apolloniu Rhodiu, îndată ce intră pe hotarele Thracilor

') Apollonii Rhodii Arg. IV. v. 260. 282 seqq.

^a) Scyiuni Orb. Descr. v. 776: xál Suai U nepioxiCojuvoţ (o^vIaTpoţ) xai elţ tiv 'ABpiav peî. ^J) Strabonis lib. VII. 5. 9: «pijai îe b 0sonojj.noc; . . . x ai tő töv "Icstpov évï tiùv sto-(iáTtov el ţ töv 'A 8 p ta v èj^aXXîtv. *) Hipparch la Strabo lib. I. 2. 15.

⁵) Sehol. Apollonii Rhodii, IV. p. 321: Katà Se ti tiv SívSiuv mSíov axí{et«« ó
totajUít lotpoc, v.al tí [xèv a&toü ^,eo|).« élt töv 'ASpíav, tő Sí élt töv EíSís'.vov kóvtov slo-
páXXst (Frag. Hist. Grace. IV. p. 522). — Diodori Siculi lib. IV. 56: Tootooţ fap & xfovot
"H sfçev ùiîoXagovtaç, töv èv tù> üóvTtp nXsíooi OTÓ|j.aaiv tîepîOfo|jiev(;v "lotpov xal toy el; töv

A piav exjíáXXovitx ttjv púatv sye'.v ani ţâiv «íituv TÓniuv.

⁶) A se vedé maï sus pag. 392 nota 4 şi pag. 355 nota 8.

si ale Scythilor se diviséza în doue braţe, din cari unul se varsă în marea Ionică ^J). Mai clar ne vorbesce Jornande istoricul Geţilor şi al Goţilor. Mun­tele Caucas, scrie densul, începe de la Marea Indică, se prelungesce către Syria, ér din Syria întorcându-se spre medă-nopte cobora Ia Pontul euxin, trece peste Scythia, unde se numesce Taurus, şi atinge apoi şi cursul Istruluî la punctul, unde rîul acesta se despărţesce în doue ramuri ^î).

Résulta aşa dar din aceste date precise, ce le aflăm la Apolloniu Rhodiu şi Jornande, că regiunea geografică, unde Istrul se despărţia în doue cursurt de apă, se afla la strimtorile Carpaţilor lângă cataracte, si întru adevër, că aici se începeau în timpurile vechî hotarele geografice, de o parte ale T hra-cieî, de altă parte ale Scythieî vechi.

Chiar si braţul al doilea al Dunăriî, care «se arunca în lăuntru (ori în afară) spre Adrian» portă la geografii grecescl numele de Istru.

Ast-fel Hipparch scrie: «Esistă un rîu, ce portă acelaşi nume cu Istru, şt care se aruncă în afară spre Adrian ³)». Ér Strabo se esprimă ast-fel : «Unii cred, că un rîu óre-care Istru, luându-sî începutul seu din Istru l cel mare, curge în afară spre Adrian*)».

Acest braţ mitologic al Istruluî, care curgea prin regiunea numită Adria, séü Adrian, se întorcea iarăşi, după un circuit óre-care, în albia fluviului principal. «Dunărea, ne spune Cosmografia lui Julití Honoriu, «isvoresce din Alpî si urmându-sî cursul seu înainte se desparte în doue, apoi ambele aceste cursuri se împreună din nou formând un singur fluviu ⁶)».

Este aşa dar evident: în vechile texte ale geografiei Istruluî, ce se ocupau numai cu litoralul şi cu afluenţii acestui mare fluviu comercial, nu putea fi vorba de Marea adriatică, seu de sinul Ionic, ci de o regiune óre-care muntosă, numită Adria, séű Adrian, a căreî posiţiune geografică se afla în nemijlocită apropiere de hotarele Thraciel şi ale Scythieî.

Intru adevër din unul şi acelaşi masiv vast, séü nod orografic, unde catena

') Apollonii Rhodii Arg. IV. v. 285.

²) Joruaudis De Get. orig. c. 8: Caucasus ab Indico mari surgens . . . ad Pontú m
usque descendit : consertisque collibus, Histri quoque fluenta contingit, quo
amnis scissus dehiscens.

³) Hipparcll la Strabo (I. 3. 15): eîvai tiva djkovu|lov uïj "ioTpw TroTajiov ixpaXXovra eïç
tôv 'ASpiay.

⁴) Straboiils lib. I. 2. 39: oi K xai rcoTajiiv "loipov Ex too [(E-faXoo "laxpou fijv
^a?/,V êy.ovra sxfioXXesv eîî tiv 'A o p ia v (paoí.

⁵) Jnlii Ifouorii' Cosmographia (in Riese, Geographi latini minores, p. 38J: Fluvius
Danuvius nascitur ex Alpibus. procédons geminatur, hoc est, officiuntur duo, [qui
mtra se includunt Pynnoniorum civitatesj. redeunt ad unum qui fucrant t'acti duo, et

Carpaţilor atinge Istrul, î-sï ia începutul seu, un rîu însemnat al Ardéluluï (Transilvaniei) numit St r ei ü (g. Streli, m. Sztrigy), de fapt numai o formă diminutivă din îs te r¹). El isvoresce în apropiere de basinul celor doue Jiurï ale Transilvaniei. De la comuna Petros cursul seu ia direcţiunea spre interiorul Ardeiului, traverseză ţera Haţegului, se versa în Mureş, cu Mureşul în Tisa şi apoi cu Tisa împreună în Dunăre.

Acesta este rîul cel enigmatic, numit de geografii grecesc! al doilea Istru, ce «se arunca în lâuntru (ori în afară) spre Adrian» séü Ardei, si despre care se mal spunea, că se întorcea erăşî în Istrul cel mare.

Realitatea geografica este aşa dar evidentă. Regiunea cea muntosă din nordul Istrulul de jos, séü Ardeiul, figureză în tradiţiunile argonautice sub numele de Adrian, în tocmai după cum tot cu acesta numire con­stantă de «Adrian» ni se presintă Ardeiul si în geografia lui Scymnus ^!) si în istoria despre rcsbelul lui Alesandru cel Mare cu Geţiî ^s).

Acesta confusiune geografică despre cele doue braţe ale Dunării, unul cu direcţiunea spre Adrian si altul spre Pontul euxin, s'a putut forma numai pe basa unei vechi charte topografice a preoţilor din Theba Egipetulul, o chartă pe care S trei ui, séü Istrul cel mic din Ardei, era înfăţişat, din erore, numaî ca o simplă ramificaţiune a Istrulul celui mare.

6. O mulţime enormă de locuitori din Regatul Iul Aiete

persecuta pe A r g on a u ţi până la. Adriatic ă.

El rëmân şi se stabilesc în Istria.

Originea şi limba Românilor Islrienl.

După tradiţiunile, ce le aflăm la autorii greccscl si romani, vechil locuitori al Istriei erau de origine din regatul lui Aiete. EI se stabilise acolo în tim­purile Argonauţilor.

«Gintea Istri enilor», scrie Trog Pompeiü, «l-şî trage originea sa de la Col c hi I, pe cari i trimisese regele Aiete, ca se persecute pe Argonauţi şi pe răpitorii ficel sale. Aceşti Colchi trecură din Pont în apele Istrulul

per non parva solus procurrcns cfficitur in oblongam rutunditatem, quae rutunditas oppidum Peuce includit.

^l) Ca şi costeiű (1. castellum), albeiű, ncgreiü (1. nigellus din niger).

*) A se vede maî sus p. 389 nota 1.

") Strnbonîs lib. VII. 3. 8 : yi\A 8£ ntoXtfiatoc ó Aá-j-ou xata taútfjv fíjv stpatsíav ou|i.|u;at tű) 'AXE^ávSpcu KîXtoiç tout tupi táv 'ASp'.av ipiXiaţ x*l çevîcç /ápiv.

apoï luând urmele Argonauţilor, eï înaintară pe albia rîuluî Sava până aprópe de isvórcle sale, ér din Sava î-sï transportară corăbiele lor peste culmile munţilor până la tormuriï Măriî adriatice, aflând că tot ast-fel făcuse maî înainte şi Argonauţii din causa corăbiei lor celei marî. Insă aceştî Colchî ne maï putênd se găsescă pe Argonauţi, si fie, că le era frică de mânia regeluï Aiete, dacă se vor întorce înapoi fără résultat, fie, că li se urîse de o călotoriă atât de lungă şi dificilă, el se asedară lângă Aquileia şi aü fost numiţi Istri după numele rîuluî, pe care navigase de la mare încoce» ^]).

Aceeaşi tradiţiune preistorică despre vechia populaţiune a Istrieî o aflăm reprodusă şi la cronicariul Isidor din Sevilla (sec. VI—VII). «Gin te a Istrien ilor», scrie densul, «î-şi trage originea sa de la Colchiï, carï au fost trimes! se persecute pe Argonauţi. EI, după ce esiră din Pont, intrară în apele Istrulul şi după numele rîuluî, pe care venise de la mare încoce, aü fost numiţi Istri» ³).

In acesta tradiţiune, aşa după cum ne-o comunică aceşti doi autori latini, întîmpinărn doue erori principale.

Trog Pompeiü şi Isidor din Sevilla, maï eraü întru cât-va de părere, că vechile locuinţe ale Colchilor din regatul lui Aiete se-ar fi aflat în părţile de resărit ale Mării negre. Aceste erau întru adever ideile geografice cele maï rëspândite în timpurile din urmă ale anticităţil, cu privive la Colchiï din legenda argonautică. O necsactitate, pentru care nu putem face responsabili nici pe Trog Pompeiu, nici pe Isidor din Sevilla, caii nu se ocupase în special cu partea istorică a acestei legende.

O a doua erőre, ce ni se presintă în tradiţiunca lui Trog Pompeiü, este, că Colchiï stabiliţi lângă sînul mării Adriatice sear fi numit Istri după fluviul Istrulul, pe care navigase după ce eşise din Pont. Avem aici o simplă ipotcsă lipsita de orî-cc valorc scientifică şi care de sigur, că nu mulţimea nici pe înveţatul Trog Pompeiu.

') Justlnl Hist. Philipp. ex Trogo Pompcio, lib. XXXII c. 3: Istrorum gentem fama est originem a Colchis ducere, missis ab Aeeta rege ad Argonautas, rap-toresquc filiae perscquendos: qui ut a Ponto intraverunt Istrum, alveo Savi fhiminis penitus invecti, vestigia Argonautarum insequentes, naves suas humeris per juga montium usque ad littus Adriatic! maris transtulerunt; cognito, quod Argonautae idem propter magnitudinem navis priores fecissent: quos ut avectos Colchi non rcperiunt, sive metu régis, sive taedio longae navigationis, juxtaAquileiamconsedercjIstriqueexvocabulo amnis, quo a mari concesserant, appcuati. — Cf. Apollodori Bibi. lib. I. 9, 24. 25.

') Isidorl Origines, lib. IX. c. 83: Iströrum gens originem a Colchis ducit, qui rmssi ad Argonautas persequendos ut a ponto recesserunt intraverunt Istrum fluvium, ^{a voc}abulo amnis, quo a mari recesserunt appellati sunt.

MO

Numele de I s tri ne apare, încă din o epocă forte depărtată, ca un ape­lativ etnografic general pentru tóté triburile pelasge, ce locuiau pe câmpiele, văile si în regiunile cele muntóse ale Istruluî de jos.

în vechile genealogii ale popórelor preistorice se formase chiar un părinte mitologic, sub numele de Is t ros¹), pentru Istrieniî din părţile de jos ale Dunăriî. Thraciî si Geţiî de la Dunărea de jos sunt numiţî în poema geo­grafică a lui Scymnus, Istri²); la Trog Pompeiü eî ne apar ca Istriani ³J. în fine la Mela sub numele de Istriei figureză locuitorii din părţile de jos ale Dunăriî până lângă rîul Tyra seu Nistru *).

Trupele, ce le trimise regele Aiete cu vasele plutitóre, ca se persecute pe Argonauţi, aű fost, după cum ne spune Apolloniu Rhodiu, într'un numőr atât de enorm, în cât de mulţimea lor cea mare resunaű tóté apele ⁶).

Aceşti locuitori din regiunea cea muntósa a Colchilor, orï maï bine dis din regatul lui Aiete, ne maï putônd se aducă înapoi pe Medea, remaseră lângă Adriatică. O parte din eî se stabili în peninsula Istriei si în cele doue insule vecine numite în antititate Apsoros ^e), astă-dî Cherso şi Ossero ⁷), ér alţiî în insula cea fecundă şi plăcută a Pheacilor, astă-dî Veglia ⁸), şi în insula din apropiere numită Ar b e ⁹). în fine o altă parte însemnată

') Apollodori Bibi, lib. II. 1. 5. 4.

») Scymui Orb. Descr. v. 391: 0păxsţ "hrpot Xs-fo|xevot. — Cf. maï sus p. 389.

') Justin! lib, IX. 2: Istrianorum rex.

⁴) atelae De situ Orbis, lib. II. c. 1.

⁶) Apollonii Rhodii lib. IV. v. 236—241. 1001.

«) Ptoleniíiei Geogr. lib. II. 16. 8. — Orphoi Argon, v. 1033: 'A^opr.Seç. — Pllnlu (UI. 140): insHlae Absortium. — Stephanus U)'/.: 'A^upuïeç.

') Hyginl Fab. XXIII: Colchi qui cum Absyrto vénérant, timentes Aeetain illic remanserunt, oppidumque condiderunt, quod Absyrti nomine Absorin appellaverunt. După vechile tradiţiunî Apsyrtos a fost fiul regelui Aiete din nimfa Asterodea. Este un nume familiar, în regiunea muntosă a judeţului Buzeü mai esistă şi astă-dî în comu­nele Mănesci şi Sârulescî doue cete şi doue cătune de moşnenî, numite Apostarî. La aceste tribun se reduce fără îndoielă numele locuitorilor stabiliţi în insulele A p-sor t ide s.

⁸) In Odyssea Iui Homer insula Pheacilor este numită £x^£P'^v) (Scheria). La Apol­
loniu Rhodiu (IV. v. 984-990) ea portă numele de Apeirávf) (Secere), Arjou; Spur, (Se-
cerea Dicî, Cybeleî), Koopijtcç y&ùiv (Curetum terra), în inscripţiunile romane insula
Veglia este numită Curictac, la Strabo Ceryctice şi Cyrictice. Lucan (IV. 406)
amintesce de populaţiunea acestei insule sub numele de; belaci gente Curetum. Ér
la Cesar (B. C. III. io) ea ne apare sub numele de Corcyr.a.

⁹) La Apolloniu Rhodiu ca figurezâ sub numele de ayjgûî âprcvj; o confundă însă cu
insula Pheacilor (Veglia). în C. I. L. III. nr. 2931 este numită A r b a.

din trupele cele numerose ale regelui Aicte î-şî alese locuinfe pe ţermuriî Illyrieî, uniî pe teritoriul ocupat de Ncstii ¹), lângă gurile rîuluî Naro, astă-dî Narenta, alţii întemeiară oraşele Oricum lângă golful Avloneî ²) si Cholchinium şeii Ol chin i u m, astă-dî Dulcigno în regiunea Monte-negruluî ³).

în ce privesce vechimea acestor Istrienî de lângă Marea adriatică, faptul este positiv, că ei ne apar stabiliţi în acesta regiune încă din timpuri forte obscure.

Cea de ântâiu amintire geografică despre denşiî o aflăm la istoricul He-cateu din Milet născut pe la a. 549 a. Chr. *).

Maî esistă însă o tradiţiune importantă despre vechimea lor în părţile aceste la istoricul Timaeu din Sicilia (sec. IV a. Chr.).

După căderea Troieî, ne spune acest autor, eroul Diomede (cel maî brav după Achile şi Aiax) întorcându-se la Argos, a scăpat numaî cu mare greu­tate, ca se nu fie ucis de soţia sa. Atuncî el se înl.orse spre Italia si avu se lupte în părţile aceste cu balaurul Colchic, care devasta insula Pheacilor ⁶).

După istoricul Timaeu aşa dar, migrafiunea şi descălecarea Istrienilor în părţile de sus ale Adriaticeï aparţinea timpurilor anterióre resboiuluï troian.

Din acesta tradiţiune, care de altmintrelea face parte din ciclul eroilor homericï, mai résulta tot-o-dată, că balaurul cel legendar, care pădia merele de aur de la muntele Atlas în ţcra Hyperboreilor, balaurul, cu care avură se lupte Argonauţii pentru răpirea lâneï de aur, balaurul, care urmărise pe Argonauţi până la Adriatică, si în contra căruia avu se lupte Diomede, ca erou mercenar în insula Pheacilor, a fost balaurul cel glorios, cu o falca în sus, cu alta în jos, de la Istru, stégül de rősboiű al triburilor Dace, în contra căruia trimiseră si Romanii atâtea espcdiţiunî mari dincóce de Dunăre.

Afară de traditiunï si afară de numirea etnografică de I s tri, ce s'a dat acestor triburi pelasge de la Adriatică, noi maî aflăm încă unele urme im-

') Apollóiul Rhodii lib. IV. v. 1215.

²) Apollonii Rhodii Argon. IV, 1214.— Plinii lib. III. 26. 4: Oppidum Oricum
a Colchis conditum.

³) Plinii lib. III. 26. 3: Olchinium, quod antea Colchinium dictum est, a Col­
chis conditum.

*) Stephanus Byz. v. "Jotpot.

^s) Thnaei fragm. 13 in Fragm. Hist, grace. (Ed. Didót) I. p. 195: riv Ko\%i*bv Spa-o-'Ta Xuj.a

ortante despre originea accsteî populaţiunî şi în topografia istorică a Istrieî.

O vechia localitate din părţile de rosărit ale Istrieî, séü din regiunile Albonei portă la Pliniu numele de Alutae¹). Un alt oraş pe ţerrnurele Adriaticeî, nu departe de Aquileia, era numit în epoca romană Altinum ^a). Sunt doue apelative etnice pentru cele de ântâiu triburï, carï aü întemeiat aceste localităţi. Etimologia acestor numiri se reduce fără îndoiclă la Aluta séü Alutus fluvius din Dacia.

O altă grupă stabilită în părţile de resărit ale peninsulei portă la Pliniu numele de M en t o res ⁸), adecă Munteni ⁴). Aici, în silaba din urmă avem un rotacism (r în loc de n), ér cea laltă parte a cuvêntuluî este o formă coruptă de autorii grecescï ⁵). însuşi Pliniu, atât de ilustru prin cunoscinţele sale cele vaste, se plânge, că-i este ruşine, că densul trebue so se folosescă în descrierea Italiei cu datele grecescï ⁶).

Afară de triburile numite la Pliniu Mentores în interiorul Istrieî, navi-gatoriul si geograful grecesc Scylax, care trăise în timpurile lui Dariu Hy-staspe mai amintesce în golful Adriaticeî si insulele Mentorides ⁷), adecă Muntenesc!.

Originea numirii etnografice de Mentores se reduce Ia Istrul de jos. în poema geografică a lui Scymnus din sec. I a. Chr. figureză sub numele de Mentores o populaţiune, ale cărei locuinţe se aflau de asupra «T h ra­cilor numiţi Istri» ⁸). Aici fára îndoiélâ e vorba de locuitorii din «Mun­tenia» geografică de la Istru (Ţera muntenescă, Valachia montana, Trans­alpina, Multany la autorii poloni ⁸).

') Plinii lib. III. 25. — Un sat cu numele de Al t i ni se află astă-di în Istria' spre nord-vest de valea Montoneî (Special-Karte, f. Z. 24. C. IX).

") Maî notăm aicî o curiosă conexiune. Altinum era aşedat lângă fluviul numit in vechime Si li s, astă-^î Sil şi Sille. Aceeaşi numire, orï mai bine dis aceeaşi etimologia istorică, o are Jiul (germ. Schill, ung. Sili, Zsil), rîul principal din regiunea centrală a Olteniei de la Istru. Se pare, că triburile de Olteni aşcdate la Altinum, aü dus şi localisât lângă Adriaticâ şi numele riuluî J i u.

") Plinii lib. III. 25. 1.

⁴) O formă analogă de mu n t ari o aflăm la Românii din munţii apuseni ai Transil­vaniei. Muntarî, sunt cei însărcinaţi cu pădirea vitelor la munte (Frân cu, Românii din munţii apuseni, p. 25).

•) Ptolemeu (III. 14. 35) amintesce de muntele Mi n the (MívS-f) í?oc) ín Pelopones.

') Plinii lib. III. 20. 8: Pudet a Graecis Italiae rationcm mutuari.

') Scylacis Periplus, §. 21.

*> ScymnI Orb. Descr. v. 394.

Muntenij în Dacia ne apare şi la Strabo (VII. 3. 1). Ţera Geţilor, scrie dönsul,.

lermmuL gcograiic de Munteni devenise în anticitate un apelativ etnic pentru diferite triburi pelasge, Ligurî ^l) şi IstrienT, ce emigrase în timpurï depărtate de la CarpaţT şi se stabilise în regiunile de sus ale peninsulei italice, în inscripţiunile romane mal aflăm şi conumele familiare de Montanus în Montona, Montanus şi Mo n t ani a în Aquileia, Muntana în Verona *), Montana în Senia în faţa insulei Veglia, Montanus în lader (Zara), Muntana în Salona ³). Sunt apelative geografice ereditare, aplicate unor tri-burî séü familiï emigrate. Ele ne indică, că originea primitivă a acestor familiî a fost într'o regiune numită Montania, adecă Muntenia. Alăturea de Montanus si Montana noi maî aflăm pe teritoriul Istriei şi în regiunea vecină conumele geografice de Mess i us în Piquentum, un alt Mes s iu s pe teritoriul Vene­ţilor, un Messius, Dacco şi D e ci a în Aquileia şi o femeia supranumită Dacia în Verona ⁴). Mai notăm aici, că un vechiu oraş Istriei, situat în apro­piere de Pinguente, portă astă-dl numele de Montona. în fine, Slavii din peninsula Istriei numesc până în dilele nóstre Bre s ani, adecă Munteni, pe locuitorii din districtul Capodistria şi pe cel din comunele vecine ale di­strictului Pinguente ⁶). O numire, pentru care literaţii Istriei nu pot so afle nici o esplicaţiune, nici în configuraţiunea terenului, nici în tradiţiunile locale.

O a treia numire geografică din regiunea Istriei, a cărei origine se reduce la Istrul de jos este Tcrgeste, cu variantele sale de Tregeste şi Tre-gesten⁶), séü Triestul de astă-dî. Tregeste a fost în epoca romană unul din oraşele maritime cele mai importante ale Istriei, o mare piaţă de deposite pentru importul, ce se facea din regiunile barbarilor şi exportul către ţinu­turile meridionale.

Care era însă originea istorică a numelui de Tergeste, nici un autor nu ne póté spune.

care la început e ângustă, întindondu-se pe lângă Istru cuprinde în partea sa meri­dională şi o parte ore care a munţilor (jj.ép&c tt tmv ôp<ùv), apoï începe a se deschide spre medă-nopte.