Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') Plinii lib. III. 24. 3: Vagicnni Ligures, et qui Montani vocantur. — Ciceronis Agr. II. 35: Ligures, montani, duri atquc agrestes. — în o inscripţiune din re­giunea Milanuluî M o n t u n a t e s v i c a n i (C. f. L. V. n r. 5604). — Cf. L i v i u (XXVIII. 46) şi Tacit (Hist. II. 12).

") C. I. L. Voi. V. nr. 423. 1241. 1307. 3808.

^s) C. I. L. Voi. III. nr. 3017. 2927. 2624.

⁴) C. I. L. Voi. V. nr. 449. 210. 1298. 1645. 1252. 3647.

⁵) Bc-Franceschi, Sulle varie popolazioni dell' Istria (în diariul «L'Istria» a. 1852,
P- 225). — Numele de B e r c h i n i şi M o n t a n a r i se mal atribue si locuitorilor din
districtul Castelnuovo (L'Istria. 1851, p. 80; 1852, p. 231).

') Ravennatis Cosmographia. Ed. Finder, p. 255. 257.

Geografii Strabo si Ptolemeu amintesc în părţile de rCsant ale JJaciel o grupă etnică însemnată cu numele de Tyregetae (cu variantele de Tyri-getae, Tyragetac, Tyrangitae, Tyrangotae ^J). Locuinţele acestor Tyregeţî se aflau după Strabo maî depărtate de mare, èv ttq ^.Eao^aia, însă în apropiere de gurile Istruluî, lângă Peucinî, Britolagî ²) şi Harpi séü Carpî.

Apelativul de Tyregetae, după cum o probeză terminaţiunea geogra­fică de ttjc şi făt, este o formă grecescă şi care corespunde Ia forma latină de Tyregenae. O probă decisivă în acesta privinţă o avem în numele oraşului de la gurile Şiretului, care ne apare sub formele de Dinogetia si Dinogenia, Diogctia şi Diogenia⁸). Ast-fel, că după nume şi după posiţiunea lor geografică, Tyregeţiî (s. Tyrangoţiî) lui Strabo şi aï lui Pto­lemeu, erau locuitorii de lângă gurile Şiretului, al căror centru politic a fost Dinogetia, numită în manuscriptele vcchî şi Dirigothia, séü Tirighina, o-dată capitala cea opulentă şi puternică a regelui Aictc ⁴).

Oraşul numit Tergeste, séü Tregeste, al Istricï ne apare ast-fel întemeiat de anumite tribun de Tyregeţî, ce emigrase în timpurile preistorice de la Dunărea de jos.

O inscripţiune romană din Pannónia infcrioră amintesce de un Domatius Tcrgitio (Tergitius) negociator⁶) adecă un comerciant din Tergitia, séü Tergeste. Un Trygetus libertus ⁶) ne apare pe o inscripţiune de la Milan. Un alt Trygetus este amintit pe o inscripţiune din Dyrrachium ⁷), oraş situat îrrtre Olchinium si Oricum, în regiunea, unde după Apolloniu Rhodiu si după Pliniu se stabilise o parte din Colchiî, ce emigrase în timpurile Argonauţilor.

In fine noï mai aflăm pe teritoriul Istriei vechi o localitate ce portă numirea, în formă grecescă de Peucetiae⁸), ér în formă latină de Paucinum şi Pucinum⁹). Peuce era, după cum seim, numele insuleî celei mari din delta Dunării, ér Peucinî se numiau locuitorii acestei insule.

Gestiunea istorică, ce ne ocupă în caşul de faţă, devine ast-fel clară.

O Slrnljonis Gcogr. (Ed. Didót) lib. II. 5. 12; III. 4. 17; VII. 4. 17. — Ptolemaci Gcogr. (Ed. Didót) lib. III. 10. 7.

') Britolagiï locuiau «deasupra gurilor Dunării», probabil lângă lacul Brateş.

^a) Ptolemnci Geogr. Ed. Didót. Vol. I. p. 458.

⁴) Nurnclc Tyregeţilor nu derivă de la rîul Tyra (Nistru), şi nicï nu eraü stabiliţi acolo.

') C. I. L. Voi. III. nr. 4251.

⁶) C. I. L. Voi. V. nr. 5891.

') C. I. L. Voi. III. nr. 619.

⁸) Plinii lib. III. 25. 1.

•J Ptolemaei Geogr. (Ed. Didót) lib. III. 1. 24.

Vechiî locuitori aï Istriei eraü originali de la Dunărea de jos nu numai după tradiţiunl, şi după numele lor geografic de Istri, dar şi după topografia istorică a acestei peninsule ^]).

în ce privesce naţionalitatea séü filiaţiunea etnică a acestor Istrienï de la Adriatică, ci ne apar încă în timpul republice! romane ca un ram al fa­miliei latine, însă al familiei latine estra-italice.

în anul 221 a. Chr. Romanii cuceriră peninsula Istriei şi cea de ântâiu grijă a lor a fost so consolideze în părţile aceste autoritatea statului roman si so asigure calea cea mare de comunicaţiune pe uscat între Italia, Illyria si Pannónia. Pentru acest scop, senatul roman întemeia în a. 182 lângă golful Triestulu! oraşul Aquilcia cu fortificaţium puternice, care însă după numele seu de 'A-x.'jXr/a (Achillea) se vede, că esistase şi mai înainte ca un port comercial al Adriaticel.

însă acum se ivi în sînul senatului roman o cestiune importantă politică: dacă e mal bine se trimită la Aquileia o colonia latină, orî o colonia ro­mană, în fine părinţii consens! se hotărîră pentru o colonia laţi na ²). în cursul timpului Romanii mal acordară apoi «drepturile poporului latin» locuitorilor din Alutae si Flanat.es în Istria ³), precum şi oraşelor Fertinates si Curictae din Veglia ⁴).

Faptele în sine sunt destul de éloquente. Populaţiunca indigenă pe care Romanii o aflase stabilită în regiunea Aquileieî, în Istria şi în insula Curictae, astă-dî Veglia, era, în ce privesce religiunea, instituţiunile sale naţionale şi simpatiele politice, mai aprópe de păstorii latini de cât de elementele hete­rogéné însă latinisate ale Romei.

Vechile oraşe ale Istriei, cu tóté că nu erau întemeiate de Romani, portă

') Mal notăm aici urraătorele: Buzcrcs şi Sapircs, după cum seim, formau doue tribun însemnate din regatul lui A iot e. Un sat numit Buz ari şi un cătun Puzzeri se află în distr. CapodistrieI(Special-Orts-Repertorium d. oesterr.-illyr. Kustenlandes, 1894, p. 75. 80). Ér Anonimul din Ravena amintesce in Istria oraşul Siparis, la Guido Sapara.

*) TitI Livii lib. XXXIX. c. 55: lllud agitabant, uti colonia Aquilcia deduceretur; nee satis constabat, utrum Latinam, an civium r o m a n o r um, deduci placcret. Postremo latinam potius colon iam deduccndam Patres censucrunt.

³) Fia n a ţ i I séù locuitorii din Flanona adorau pe deul vechia latin I anus (C. I. L. III.
w. 3030).

⁴) Plinii lib. III. 25.— Alte oraşe din Istria căpetară prerogativele cetăţeniei
romane. Oppida I s t r i a e civium rom. Aegida, Parentium, colonia P o l a . • •
quondam aColchis condita (Pliniu, III. 23. 2). De asemenea şi colonia Tergeste
(Pliniu, III. 22. 2). Bcneiîciele cetăţeniei romane au maî fost acordate oraşelor «întemeiate
de Colchî» î_n Dalmaţia, C o l c h i n i u m s. Olchinium (Pliniu, III. 26. 3) şi Oricum.

^N'C. DENSUŞ1ANU. Síi

însă aprópe tóté nume latine: Parcntium, Capris, Albona, Ruginum (Ru-vigno, Ruigno), Ningurn, Piranum, Flanona, Pola, Alutae, Silvum (Silvium) Arsia etc.

în ce privescc numele vechia naţional al locuitorilor indigeni din Istria, acesta se parc a fi fost Râmi cu diferitele sate variante de Râm n î, R cm I, R i m î, R u m î, R â m l e n î, Armâni, A r i m a n î.

Ast-fel noi întcmpinăm în inscripţiunile romane din regiunile aceste urmă-tórcle conume personale: Romulus în Montona'), Romulus Bizegoni f. în Aquileia ²), Romulus si Rom ui i an us în Concordia spre apus de Aquileia lângă rîul Romatinus³), Rominus pe teritoriul Mediolanuluî ⁴), Remus în Vicetia şi Trident⁵), Remniius, Re m m i a în Patavium, Vicetia şi Verona ^c), Remmia în Arbc ⁷), R h orne în Salona ⁸) Rum no, Rum ia fica lui Tatuca Vervex, si Roma în Noric ^IJ), Armonia în Pola ¹⁰) şi Ar-minu ⁿ) în Brixia ¹²).

>) C. I. L. voi. V. nr. 423.

>) C. I. L. voi. V. nr. 1045.

») C. I. L. voi. V. nr. 8669. 8662.

«) C. I. L. voi. V. nr. 5662.

5) C. 1. L. voi. V. nr. 3180. 5033.

») C. I. L. voi. V. nr. 2837. 8110, 285. 320. 321. 3701.

') C. I. L. voi. III. nr. 3125.

s) C. Î. L. voi. III. nr. 2083.

⁹) C. I. L. vol. 111. nr. 4966. 5350. 5667.

¹⁰) C. I. L. voi. V. nr. 41. — Armonia este un nume familiar etnic întocma ca şi
Histria mater, Hi s ter liberlus (C. I. L. voi. V. nr. 243. 1444).

¹¹) C. I. L voi. V. n r. 4844. — Numele de Arimanni şi Asemăn n i î-I aflăm întrebuinţat
pentru populaţiunca vechia romanică din Italia superiori până în s<>c. XII. Privii. Henr.
II. reg. Germ. ann. 1014: Cunctos Aremannos in civitate Mantuae (Du Cange, Gloss,
med. latin. v. Herrimanni).

") Teritoriul cel vast al Veneţilor cu oraşele Aquileia, Concordia, Patavium, Vicetia, Verona şi cu ţinuturile alpine ale Carnilor, forma în epoca romană, dim­preună cu Istria, una si aceeaşi regiune etnografică, ér în evul de mijloc una şi aceeaşî provincia eclesias t i că. Farlnhis, Illyrici sacri Tom. I. (1751) p. 128-129: m ar i ti m am Vene t iac partém, quae suberat Patriarchae Gradensi, o!im dcnominatam fuisse Istriam supra mare. Nec verő dubium est quin Istria etiam Aquilejam, cum universa Carnia, Venetiamque omnem comprchenderct; id quod vetustissima monumenla declarant etc. . . . Immo Hundius ex antiquis Chartophylaciis Veronám nominat alpcstrem Istriae urbem .... Ferdinandus Ughcllus tom. V. Ital. sac. de Patriarch. Aquil. Tridentum etiam Istriae attribútum fuisse existimat.—Despre numele Istriei estins şi la Dalmaţia, Farlatus (I. 329) se csprimă ast-fcl: Hoc tamen interest, quod in aliquibus Catalogis Istria supra marc in ipsani Dalmatian! Il-

Un vechili ora.ş clin părţile aceste, probabil în Istria, care însă dispăruse în timpurile Romanilor, portă !a Pliniu numele de Iramine ¹). De sigur, că forma vechia naţională a acestei numiri a fost Arimini, însă o localitate diferită de Ariminium din Umbria. Un sat de lângă Pola purta pe la a. 990 d. Chr. numele de R u m ian u m ²); alte diferite cătune de pe teritoriul Istriei ne apar astă-dî sub numele de Rim (Roma), Rimnjak, Rumaţî, Romeo ⁸).

Sunt numiri, cari după cum vom vedé mai târdiu, nu derivă nici de la Roma, care cucerise cu armele ţinuturile aceste, nicï de la vechiul trib Ramnes de lângă Tibru, ci de la un apelativ archaic al raseî pelasge, ale căreî centre puternice aü fost Ari mi delà Istru ⁴) şi Áramáéi (séü Aramani în forma latină) de la nordul Mării negre ⁵).

La acesta vechia populnţiune pelasgă a Istriei se vede, că a aparţinut si grupa de locuitori, care începând de pe la finele sec. XVII-lea ne apare în literatura etnografică si linguistică sub numele de Românii Istrienî.

Numeral acestor Români a fost o-dată forte însemnat, nu numaî în pe­ninsula Istriei, dar şi în regiunile vecine. Nu csistă un district în părţile Istriei, în care noi se nu întempinăm, aprópe la tot pasul, numiri românescî de locuri, de délurï, de munţi şi de văl, ori urme de limbă românescă în dialectele Slavilor de acolo, în fine tradiţiunl, că o-dată acesta populaţiunc rustică pelasgă a fost respândită peste întréga Istria. Astă-dî acest ram vechili al trupineï române de la Istru este aprópe dispărut. Pe la a. 1887 când noi am căletorit o parte însemnată a Istriei, mal vorbiaü româncsce toţi locuitorii din satele Bor d o, Ş uş ne vi ţa, Gradine, Letal, Villanova, Jeianî (Zejane), şi numai o parte din locuitorii de la Senovic si Posert ⁶).

Când au emigrat aceşti Români din patria lor cea vechia de la Istrul de jos, ori cu alte cuvinte, când s'aű stabilit aceşti Români lângă Adriatică, nu aflăm nici o amintire istorică, nici în cronicele Terilor românescî, nici în do-

lyricam .... jus suum ac nomen protendat ... In ea quippe Notitia, cujus confectio ad Pontificatum Caelcstini terţii refeitur, una cum Gradensi Patriarchatu, duo Ar eh i e-piscopatus Dalmaţiei, Jiidrensis et Spalatensis, in Istria supra mare positi este Uicuntur.

') Dinii H. N. lib. III. 23. 4.

') Codice diplomatico Istriano. Tom. 1. an. 990.

³) Special-Orts-Repcrtorium d. oestcrr.-illyr. Küstenlandes, 1894, p. 89. 9Cr. 92. 97.

*) Hesiodi Theog. v. 304. — Homcri Ilias, II. v. 783. — Cf. mai sus pag. 139.

⁵) Dinii Hb. VI. 19. 1: Ultra sunt Scytharum populi . . . illos . . . antiqui Ara-
maeos (appellavcre).

⁶) Pe la a. 169S se mal vorbia românesce în satele Opchiena (Opcina). Tribi-
cluano (Tribiciano) şi G r o p a d a de lângă Trie st (Irenco, Hist, di Trieste, p. 334).

cuincntele Transilvaniei, Ungarieï, Croaţiei, Istriei, Veneţiei, nici în actele patriarchatuluî din Aquileia.

Opiniunile, ce le avem până astă-dî despre originea geografică si despre vechimea acestor Românî dm Istria —- emigrafî, după unii în sec. al XIV-lea, ér după alţiî în secuiul al X-lea al ereî nóstre ^l) — sunt absolut lipsite de orl-ce fundament real. Ele nu se baseză nicî pe cercetări istorice, nicï pe studiul individualităţii etnice a acestui popor la faţa locului. Din contra, până unde putem străbate înapoi cu făclia documentelor istorice, noî în-tempinăm în continuu urme de esistenţa acestcî naţionalităţi vlachc pe teri­toriul Istrieî şi în insulele vecine.

încă în timpurile republice! romane esista în părţile de sus ale Italiei, cum si în insula Veglia, o vechia popuîaţiune bl ac ă.

Pe arcul de triumf de la Susa (Segur.ium), ridicat în onórca împëratuluï August la a. 8 a. Chr., se amintesce o grupă însemnată de locuitori din Alpiî Cotticî, ce purtau numele de B e l a c i ²). Este fără îndoielă una şi aceeaşi numire etnografica cu forma de Blaci, ce ne apare si în cursul evuluî de mijloc în diferite regiuni, în cari o-dată locuise naţiunea cea mare şi puternică a Pelasgilor.

Acelaşi cuvent de «bellaci», însă cu un sens etnografic şi etimologic tot-o-dată, î-1 aflăm întrebuinţat de poetul epic Lucan spre a caractérisa populaţiunea cea resboinică din insula Cure ţi l or séü Veglia: Illic (Antonius) bellaci confisus gente Curetum, Quos alit Adriatico tellus circumflua ponto . . . . ³).

Prin acest epitet de beli ax, séü în formă aplicată de bellaci gente Curetum, poetul Lucan voiesce se csprime, că populaţiunea indigenă din insula Veglia era din nemul aşa numit al Bel a ci l o r, séü că erau eî înşişi Belacî, séü Blacï «).

*) După M i k l o s i c h din Major V l a c h i a, o regiune de lângă frontierele Bosniei şi Corbavieï (Wanderung d. Rum. p. 6). După Hasdeu din Pannónia (Diet. 1. ist. III. p. XXX), ér literatul istrian K a n d l e r consideră pe Românii din Istria ca urmaşi aï colonielor militare romane (L'Istria, An. I. n r. 11. 12. An. VII. 18. 19. 20).

') C. I. L. voi. V. nr. 7231.

^a) Lncant Phars. lib. IV. v. 406 — 407.

⁴) O popuîaţiune b l a c ă seu română a csistat si în insula A r b e vecină cu Veglia.
î '

in o scnsore cu data din A r b c, 10 luglio 1852, subsemnată D. Spiridone Murvar, şi

anexată Ja Statútum Arbensis Civitatis din BibJjoteca Academiei de Ja Agram (nr. II, d. 4.) citim următorele: Se vi sono traccie in quest' Isola délia Popolazione Valacca o Rumena,ciôsi potrà déduire dal l i n g u a g g i o, comme anche dal vestit o si di Maschi che di Feminine. Mai aflăm în «Statútum Arbensis Civi­tatis» din a. 1331—1336 şi unele disposHiunî, prin can se interdice femeilor de pe teri-

Numele naţional al locuitorilor românî din regiunile Triestulul şi din Val-darsa, a fost, după cum ne asigură literaţii Istrienî, până pe la finele sccu-luluî al XVII-lea R u m e rî (Rumârî) şi R â m l e n Î^]). Astă-dî însă aü dispărut si numirile aceste. S'a maï conservat însă apelativul de R u m ă r numaï ça un simplu conume familiar.

Tcrminul de Romarius (Româr) începe să ne apară în părţile de sus ale Italiei încă din secuiul al IX-lea încoce. O diplomă imperială din a. 895 amintesce de satul numit Romariascum ca proprietate a mănăstirii Bobbio din provincia Pavieî^!). Ér în actele sinodului de la Campostella în Campania (a. 1114) se face amintire de «Mercatores Romarii et peregrini> '). Fără îndoială, că ace.ştî Mercatores Romarii erau din părţile de sus ale Adriaticeï, unde se aflau concentrate liniile cele marî comerciale ale Europei centrale *).

în alt document de la a. 1102 locuitorii din părţile de resărit ale Istrieî sunt numiţi Latini^s). In timpurile aceste sub numele de Latinï se înţelegea în ţinuturile Istrieî şi Dalmaţiei o populaţiune deosebită de Slavi, şi care vorbia o limbă latină rustică. Latinii PresbyteruluîDiocleas sunt Vlachî⁶). Slaviî din Istria numesc până în dilele nóstre Latini pe foştii Vlachî din

toriul oraşului: pro m o r t u o boccare.... et. . . . ad plangcndum supra monumentum mortuorum; plângeri funebre caracteristice ale poporului român.

^J) Ireneo dclla Croce, História délia citta di Trieste. Veneţia, 1698, p. 334: I noştri Chichi (locuitorii de pe Carsul Istriei) addimandansi nel proprio linguaggio R u m e r i. — Antonio Coraz în Ciadul L'Istria din 1846, p. 7: Nella Va l d ar sa ..... . abita

un popolo, che se stesso altravolta R i m g l i a n i (Romani) chiamava, e che oggi adot-tando ii nome, che gli estranei gli danno, si dice Vlahi. La lingua che páriává e che ancora paria famigliarmente non è slava, non l'italiana, ma un latino rustico co-munque frammisto a voci slave .... e che essi (Cicci) dicevansi R u m e r i (Rumeni).

') Históriáé pátriáé monument a. Chartarum t. I. col. 81 D, 82 A (la J u-b a i n v î 11 e, Les premiers habitants de l'Europe, II. p. 62).

*) Du Cange, Glossarium med. et inf. latinitalis, v. Romarius: Synodus Campostell. ann. 1114 can. 23: Mercatores Romarii et peregrini non pignorentur.

*) Forma de R u m ă r u l în loc de Românul o aflăm şi în regiunile de la Carpaţi, într'un document al Moldovei din a. 1489 (Hasdeu, Arch. ist. 1.1.155). Mal notăm aici, că un oraş din părţile de nord-ost ale Daciei portă la Anonimul din Ravenna numele de Er-roerium (Ed. Finder, p. 178). De sigur, că forma poporală indigenă a fost Armârî.

⁵) Codice diplomatico Istriano, I. an. 1102. Corniţele Wodalrico dăruiesce wsericeï din Aquileia moşiele sale din Istria: castrum P i n q u e n t, . . . castrum Ba-ⁿ ' ° l. • . et castrum L e ta i... et villa ubi dicitur c o r t a l b a inter latinos, castrum ^{v e} n e r i s, villám cucul i, ét villám mimilliani ... et villám petre albe.

") Presbyter Diocleas, Regn. Slav. c. 5: totam Provinciám Latinorum, qui illő tempore Romani vocabantur, modo vero M a u r o-V l ac h i, hoc est N i g r i Latini

njgnano si pe cei din Văile ^!), cr literaţii Istriei aii considerat tot-de-una dialectul Românilor de la Adriatică ca o limbă latină rustică ²). în fine pe lângă forma de Rumâr (Romanics) ni se mai presintă în documentele Alboneï de la a 1170, 1341, 1363 ³), si conumele de Rumin, Rumen, cr în documentele insulei Vcglia Rom anus (a. 1248 *;, numirî ce sunt caracteristice pentru populaţiunca română séü blacă din părţile de resărit ale Europei meridionale. Din cele cspuse până aicï résulta aşa dar, că vechia populaţiune a Istriei era de oricine estra-italică, că ea aparţinea la trupina cea puternică şi estinsă a Pelas«ilor orientali, la naţionalitatea Arimilor de la Istru⁰); în fine, că Ro­mânii aşa numiţi Istrienî sunt a se considera clin punct de vedere istoric numai ca descendenţi din vechile triburi, ce în timpuri depărtate emigrase de la Carpaţî si cucerise Istria cu insulele vecine.

Limba naţională a acestor Români de la Adriatică este si astă-dl în formele sale fundamentale mult mal archaică de cât cele mai vechi texte, ce le cu-noscern până asta-dï din cărţile bisericesc! române.

în particular dialectul Românilor din Istria, se caractérisera prin rotacismul consonantei n între doue vocale. Esistenţa acestui fenomen pe teritoriul Istriei, al Aquileeî si al Veneţiei, o putem urmări până departe in timpurile romane, în actele sinodului de la Campostclla (a. 1114 d. Chr.) se face amintire, după cum arn vödut, de Mcrcatores Rom arii din regiunile superióre ale Adriaticel. Cu doue secule mai înainte, la a. 895, aflăm satul numit Ro-maria,scum ca proprietate a mănăstirii Bobbio. O insulă din golful Adria-

vocantur. — Ibid. c. 9: Igitur omnes congregati, tam latina, quam et sclavonica lingua qui loquehantur.

^l) Biondelli, Studii linguistic!, Milano, 1856, p. 57-59: Rcliquie d'una colonia va-la ce a sembrano ancora nell' Istria i 4080 abitanti di D i g n a n o, non che i 1130 di Văile, i quali dagli Slavi che li circondano sono chiamati Latini.

⁸) Kaudler în L'I s t r i a (A. 18-18, p. 226): lingua romanica o valacca, la quale non è altra che la lingua romana rustica. — liloiidclli, Studii linguistic!, Milano 1856, p. 57- 59: in alcune valletc, distinte nel linguaggio dell' isola (Veglia) col nome di Poglizze . . . serbano tuttuvia l'incerta tradizione, che un tempo gli avi loro par-lassero un latino ser m on c. — Appunti storico-etnografici sul! isola di Veglia. Trieste, 1882, p. 12: I Veglia n i parlavano fino allo scorso secolo un dialetto ladino o rom anei o.

') Codice dipl. Istria n o, Voi. I. An. 1275. 1363. — L'Archeografo Trie-stino, N. S. voi. I. p. 6. An. 1341.

⁴) Handler, Inscrizione romana del secolo IV. in Veglia. Trieste, 1862, p. 23.

⁶) A mai csistat în Istria şi numirea etnica de Armâni. Unul din satele Istriei, în care o-dată se vorbia românesce, portă şi astă-dî numele de Armâni ( Burada, p. 63. — Orts-Rcpertorium, 1894, p. 140) Ér un cătun şi munte de lângă Portóié este numit A r m a g n a.

ticeï ne apare în Cosmographia Iul Ravennas (sec. VII d. Chr.) sub numele de Tenaria şi Teraria ¹). O grupă din vechii locuitori al Istrieï (probabil Mon t an ar i de astă-dî) ne apar în fântânele geografice grecescî şi romane sub numele de Ment ores, unde r din ultima silabă represintă de sigur pe un « primitiv.

încă în epoca romană esista o disposiţiune particulară a limbeî latine din Istria şi din regiunile vecine pentru întrebuinţarea literei r.

în cele mai bune manuscripte ale geografiei Iui Ptolemeiü şi Mela, numele ora­şului Tergeste ne apare sub formele de Tergestron şi Tergrestum cu intercalarea unui r inutil ²). în inscripţiunile romane ale Vcroneî găsim cu­vintele cereberrimus în loc de celeberrimus ³) şi h a us t rum în loc de haustum *), unde erăşî avem un esemplu de influenţa spiritului dialectal.

Acest dialect, în care litera r substitue forte adese ori pe n, a fost o-dată forte respândit în părţile Moldovei şi în regiunea superioră a Transilvaniei. O probă în acesta privinţă ne sunt vechile monumente de limbă: Faptele Apostolilor de la Voroneţî, Psaltirea S--heiană,- Psaltirea de la Voroneţî şi fragmentele de la Măhacî.

Originea acestui fenomen limbistic aparţine epocel ante-romane. încă înainte de cucerirea Daciei dialectul pelasg (înţelegem daco-get) de la Dunărea de jos se caracteriseză prin o întrebuinţare multiplă a sunetului r. Litera r este care dă asprime cuvintelor, şi désa el întrebuinţare face ca o limbă se fie dură.

La acostă particularitate a limbeî vorbite în regiunile de nord ale Istrulul se refer cuvintele lui Ovidiu, când numesce limba Geţilor: vox fera, vox ferina, barbara verb a, murmur in ore⁵); când el înţrebuinţezâ pentru caracterisarea poporului Get espresiunile de: rigidos Getas, duros Getas, diros Getas, ferox Getes, feros Getas, trux Getes, fera gens, turba Getarum, barbara turba °J, séű când combinezăla adresa

') lliirciiiiulis Anonymi Cosmo^raphia. Ed. Finder, p. 408. ") rtolemael Gcogr. lib. III. 1. 23 (Ed. Didot, p. 336).

³) C. I. L. vol. V. nr. 3332. — Un vechia oraş din V c g l i a uparc în codicil lui Pto-
Icmeu (II. 16. 8. Ed. Didot) sub numele de Fulfinion şi Furfinion.

⁴) C. I. L. voi. V. nr. 3683.

*} Ovitlii Trist. V. 7. 17; V. 12. 55. — I b i d. Ex Ponto, IV. 13. 20. 36. — în acesta privinţă mai.sunt remarcabile următorele versuri ale Iul Ovidiu:

Sarmatico cogor plurima more loqui (Trist. v. 7. 56). Omnia barbariae loca sunt, vocisquc ferina e, Omnia sunt Getici plena timoré soni (Trist. v. 12. 55—56).