Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

XXVI. XPYZEION KQAS.-LANA DE AUR

CONSEORATA « E U L U Î MARTE ÎN REGIUNEA MUNTÓSA NUMITĂ COLCHIS (C OLT i).

1. Legenda grecescă despre Phrixus şi Helle. Argonauţii plecă spre Colchis.

Legenda Argonauţilor se reduce la o vechime forte depărtată, însuşî Homer amintesce de acesta espediţiunc ca de un eveniment archaic.

De legenda Argonauţilor sunt legate o mulţime de cestiunî istorice, etnice si geografice cu privire la ţerile din partea de jos a Istruluî. Cu deosebire se face amintire în legenda Argonauţilor de o stare de cultură forte înaintată a populaţiuniî de la Istru (Oceanos potamos), si de o serie de monumente forte remarcabile din- punct de vedere al artcT, al religiuniï şi al moravurilor.

Conţinutul acestei legende este următoriul:

Athamas, un rege vechiü pelasg din Theba BeoţieT, ţinuse mat ântâiu în căsătoria pe Ino, fica lui Cadm. însă după un timp óre-care densul repu-dieză pe Ino din ordinul oracululuî, apoî ia în căsătoria pe Nephele si are cu densa un fiu cu numele Phrixus şi o fică cu numele Helle. însă Nephele móré, ér Ino, care ajunge de nou soţia luî Athamas si la putere în casa densului, începe se persecute pe copiii Ncpheleî. în aceste timpuri o secetă si fornetc marc întemplându-se în Beoţia, Ino sfătuesce pe Athamas se consulte oraculul din Delphi. Pe de altă parte însă, Ino lucreză pe sub mână ca oraculul se dee respunsul, pe care-1 doria densa, şi anume că acesta calamitate, ce bântuie Beoţia, nu va înceta de cât numaî atunci, când regele Athamas va sacrifica pe unul din copiii seî. Athamas, după ce primesce respunsul oracululuî, chiemă de la câmp pe fiiul sëu Phrixus, ér pentru formă i dice se aducă tot-o-dată si berbecele cel maî frumos din turmă. Acest berbece însă, după darul unei divinităţi, începe se vorbescă si desco­pere luî Phrixus şi surorcî sale tolc planurile insidiosc ale mameî lor ma-^Scere, şi apoi îndemnă pe copii se încalece pe densul, ca se le scape vieţa din pericul.

După altă variantă a acestei vechi legende, regele Athamas silit de lucră-

^ot"iî câmpurilor, cari suferiaü din causa acestei secete, duce pe Phrixus la

^altar'u, însă Nephele trimite un berbece cu lâna de aur, ce-1 primise ca

"^ar de la Mercuriu, ca so-I transporte copiii prin aer, peste păment şi mare,

până în ţinutul numit Colchis. Hclle cade în marc la strimtórea dintre Europa şi Asia, care în urma acestei nefericiri primcscc numele de Hel­lespont, ér Phrixus ajunge în ţinutul Colchilor. Aicî densul în semn de mulţămire pentru scăparea sa, sacrifică berbecele luï Joe Phyxios, ér pelea o dăruiesce regelui Ai e t e, din ţera numită Aia, care apoî o ţintuesce în Colchis pe un stejariü din pădurea consecrată deuluï Marte şi unde era pădită de un balaur neadormit ').

Acesta este pe scurt tradiţiunea legendară, grecescă, despre originea lâneï séu pelceleï de aur din ţinutul Colchilor.

în timpurile aceste domnia peste lolcus din partea de sud-ost a Thcsalieï regele P e li as, care usurpase corona acestui mic ţinut înlăturând pe fratele seu vitreg Eson. Ca se scape însă si de fiul acestuia lason, Pelias î-1 trimite, ca së-ï aducă lâna cea sfântă de aur din pădurea cea umbrosă a deuluï Marte din Colchis.

lason se adreseză către cei maî celebri eroi aï epoceï sale, ca së-1 în-soţescă în acesta căletoriă. După vechile legende luară parte la acesta espe-diţiunc: Hercule, Castor si Pollux fiiï luï Joe, Thcseu fiul lui Egeu, Anceu fiul luï Lycurg, Leit fiul luï Alector, Orpheu marele cântăreţ, Zete si Calais fiiï luï Boreas din regiunea Geţilor ²) şi în fine alţi eroï tinerï din lolcus, din Orchomen şi Pylos.

ToţÎ aceşti eroi doritori de gloria, 54 la numër, numiţi de altmintrelea şi Minyî³), se îmbarcă pe corabia numită Ar g o, ce o construise spre acest scop lason cu ajutoriul Atheneî, şi în care deiţa pusese o bucată din stejariul cel profetic al Pelasgilor de la Dodona.

înainte de plecare eroiî argonauţi depun cu toţii jurămentul de credinţă si supunere faţă de lason. în acest jurăment eï invocă maï ântâiu divini­tatea vechiului Oceanos séü Lstruluï, a Pontuluï si aie apcï ccleï cstreme Thetys, apoî pe Proteu şi Triton, divinităţi de o ordine secundara de lângă acelaşî Ocean homeric ⁴).

') Apollodori Bibi. I. cap. 9. — Apollonil Rhodil Argonauticon. Ed. Didót. 1878. — Orpliei Argonautica, Ed. Schneider, Jenáé, 1803. -- IModori Siculi lib. IV. c. 40 seqq: — riiilostepimni Cyrcnacl fragra. 37 in Fragmenta Hist, grace. Vol. III (Ed. Didót), p. 34.

²) Silii It.ilici Punica, lib. VIII. v. 501—5.02.

Calais, Boreae qucm rapta per auras Orithyia vago Geticis nutrivit in antris.

) Ccï maï mulţî Argonauţi î-şl reduceau originea lor la M i n y a s, un vechiű şi avut rege, care întemeiase oraşul Orc h omenos din Beoţia, si a cărui mamă a fost ^Cal'irrhoe, fica Oceanului (Islrului).

⁴) Orphei Argonautica, v. 333.

2. Regiunea muntosă numită Colchis lângă Istrul de jos.

Evenimentul din timpurile eroice cunoscut sub numele de espediţiunea Argonauţilor pentru cucerirea lâneî de aur avuse în lumea antică un mare resunet.

în fond acesta legendă se referia la o ţeră miraculosă, superiorii în civi-lisaţiune ţinuturilor meridionale. Locuitorii regiunii, peste care domnia fai­mosul rege Aiete, se bucurau de o escelentă bună-stare economică, pastorală si agricolă, precum si de avuţii enorme metalice ^J).

Avuţielc de aur ale regelui Aiete, ce domnia peste Colchis, aü fost fa-bulóse în totă anticitatea.

Pliniu amintesce de camerele de aur ale acestui rege, de grindile, de co­lumnele si stâlpii de argint aï palatului soţi *}. în camerele sale de aur, dice Mimnermus, erau închise radele soreluï ^a).

Ér Argonauţii, după cum ne spune poema orphică, sosind la capitala lui Aiete, retraseră uimiţî, când vodură pe acest rege preumblându-se pe malul rîuluî într'un car de aur, pe care densul strălucia întocmai ca un sore, ca-cï hainele sale reversau numai lumină ').

Vom esamina mal ântâiu legenda argonautică din punct de vedere al tradiţiunilor geografice, pentru ca se putem pătrunde în secretele istorice ale acestiţî eveniment legendar.

încă în anticitatea grecescă se observase, că cele mat vechî date geo­grafice despre espediţiunea Argonauţilor nu corespundeau la părţile de resărit ale Măril-negre, séü la ţinuturile de lângă Caucasul-asiatic.

După vechile legende, mama regelui Aiete era fica marelui fluviu Ocean os, seu alstrulul. însuşi regele Aiete ia în cusătoria pe Idyia o fică a Oceanului⁶); ér splendida sa reşedinţă se afla tot lângă rîul Oceanos seu Istru ⁶).

Phrixus, după cum ne spune Hesiod, fugind de persecuţiunile mameî sale mascere vine în Scythia ⁷j; ér nici de cum în Colchis din părţile meridionale a Caucasulul asiatic, care de fapt nu aparţinea nici Scythieî europene, nici Scythieî asiatice.

') Stmbonis Geogr. lib. I. 2. 39.

') Plinii II. N. lib. XXXIII. 15.

") Strnbonis Gcogr. lib. I. 2. 40.

⁴) Orphei Argonautică, v. 811 seqq.

⁵) Hcsiodi Theog. v. 956 seqq. — Apollodori Bibi. I. 9. 23. 6.
') Homerl Odyss. X. 137. — Strabonis Geogr. I. 2. 10.

') Hcsiodl Fragm. LIX.

în poema epică a luî Valeriu Flacc teatrul evenimentelor celor maî în­semnate din legenda argonautică este Scythia europeană. Aiete este un rege al Scythieî ^l), regatul sëu se afla sub Ursa cea mare, ort cu alte cuvinte în aceeaşi parte din regiunea nordului ^z), pe care vechile geografii o atribuiau Geţilor.

în templul cel magnific al Soréiul, ce forma cu deosebire splendórea capitalei luî Aiete, Argonauţii vëd statua robustului Atlas, de aï caruï genunchi se frângcau undele Oceanului, ér pe porţile de aramă ale acestui templu era reprcsentată învingerea, ce o reportase Geţii asupra regelui egiptean Sesostris ³). Capitala regelui Aiete se afla aşa dar în ţera popo­rului celui vitéz al Geţilor, de lângă Istru.

Regiunea geografică, peste care domnia regele Aiete, portă la autorii vechi numele de .A Ta, adecă «Ţeră» ⁴). însuşi numele regelui aîtjttjc este numai o formă ..derivată din ATa ^b), cu înţelesul de «Ţeran> ⁶). Acesta

1) Valorii Flacei Arg. 1.2: Scythici . . . Phasidis oraş.— Ibid. L v. 43—44:
ferus Aeetes Se y t h i am Phasinque rigentem Qui colit. — I b i d. v. 345: scythicus
_{r e x} _ i b i d. v. 503. — I b i d. VIU. 185: ingens Scythici ruit cxitus I s t r i.

2) Talerii FIncci Arg. Hb. V. v. 318: Soligenam A ce tem media regnare sub A r c t o.

^sj Talerii Fl.icci Argon. lib. V. v. 408 seqq. :

. . . . ăst illi propcre monstrata capessunt

Limina

stat fcrreus Atlas

Ocean o, gcnibusquc tumcns infringitur unda .... Ad geminas fcrt ora fores, cunabula gentis C o l c h i d o s hic ortusque tuens: ut prima Sesostris Intulerat rex bella Getis;....

⁴) Panly-TVlssowa, R. E. v. Aia. — Steplianns Byz., v. 4>ac:ţ: aa:ţ rcóU; rTjc Aţa?.

⁵) Stephanas Byz,, v. Ala.

Er aeniî Chiustcngii Şi boerii Dobrogii .... Haraciü mare că-mi dedea .... — Da 'mpëratul ce făcea ?

⁶) Cuvântul de «aian», pi. «aienï», cu înţelesul de pamêntenï, autochtonï, ni se
maî presintă. şi astă-di în pocsicle eroice române din Dobrogea:

Carte mândă că scria: Dc-î găsi oî aencscî SX le scrii împerătescî.

Bur aci a, O călCtoric în Dobrogea, p. 120-125.

In alia baladă, la Ruradă p. 127 :

Cărucer m'oiű face

Şi pe drum oiü trece

Cu mărfuri acnescî,

Aenescî şi domne.scî.

Cuvêntu! »aians introdus probabil de coloniile comerciale Milesiene, a trecut şi în limba turcescă. însă perdendu-şt înţelesul primitiv şi avênd numaï semnificaţiunea de

Aia séü «Ţera» renumită pentru avuţiele sale fabulóse este ţinta espediţiuniÎ Argonauţilor¹).

însă unde era C o I c h i s ?

în tradiţiunile argonautice Colchis ne apare numaï ca o regiune muntosă din regatul cel întins al luî Aiete, numit în particular Aia, séü Ţeră, şi în general Scythia ²).

După poetul Ovidiu, poporul cel marţial al Colchilor locuia în partea de nord a Dunării de jos. Numaï acest fluviu mare, ne spune densul, separă regiunea oraşului Tomis de regiunea Colchilor, unde o-dată venise eroul cel legendar lason, ca se răpescă lâna de aur. «Aruncat în mijlocul unor populatiunî ostile, scrie Ovidiü din esiliul seu, eu sufer aicî cele mai estreme chinuri şi nicï nu este vre un esilat maî departe de patria sa de cum sunt eu. Numaï eu singur sunt trimis la gurile Istruluï celuï cu şepte braţe, unde polul de ghiaţă al nordului se radimă pe umeriï meî. Apele Istruluï de abia maî pot se formeze o barieră între mine şi între lasigï, Colchï, órdele Méteréé si Geţî» ³).

«notabil». Că acest termin csistase pe teritoricil Dobrogeî încă înainte de invasiunea turcescă, avem o probă la geograful Ptolemeu, care amintesce spre sud de gurile Du­nării, séü de insula Peuce, pe aşa numiţii Oîffjvoio! (III. 10. 4), unde ave'm o formă greco-latină a cuventuluî românesc păstrat în Dobrogea de Aienî (A^!.-f|tEţ).

*) în legendele posteriore despre Argonauţi, teritoriul, unde se afla reşedinţa Aicte, maî portă şi numele de Cytaea, adecă Cutaea (Kuw.î<: -(aia. Apoli. Rh. IV. 511); Cytaea terra (.Val. Flac. VI. 693); Cytaeis (Kuiaiiţ. Steph. Byz. v. kut«). Acseaşi populaţiune este amintită la Ptolcmcni (III, 8) sub numele de Kot-íjvoio!, avênd locuinţele sale pe teri­toriul Daciei, în părţile din jos ale Şiretului. Pe o inscripţiune romană (C. I. L. VI. nr.

2831) ne maî apar şt Cives Cotini ex provincia Mommsen suplinesce : Moesia

superiore, în loc de inferiore, căreia i se atribuise în timpurile din urmă ale imperiului şi părţile de rcsărit ale Daciei. Chiar şi astă-dî mai întimpinăm în Moldova conumele de Cotin (Şezătoarea, Fălticeni, An. II. p. 14). — Se maî presintă în regiunile Buzoului şi Şiretului încă o numire topografică analogă cu forma vechia de Kuţotic. Ast-fel aflăm în apropiere de Colţi, pe teritoriul comunei Păltineni,""un munte însemnat avond numirea de Cat i a ş. Tot acolo un përâu Că t i aş şi un sat Cătiaş, cătun al comunei Chiosd, situat spre S. V. de comuna Colţi; ér pc teritoriul com. Filescî lângă gura Şiretului avem balta Cătuşa, în fine Cătieşcni este numele unei cete de moşneni din com. Păltincnî.

^!) După poema orphică (v. 821—824,1006—1012) Aiete avea domnia peste ţera Cytea, Kutvjîîa •f'j.l'j.v, şi peste ţinutul Colchilor, K'JX/uw ^ùipov. Numai ca un simplu ţinut din regiunea Aia ne apare Colchis şi la Stephan Byzantinul (v. actţ).

") Ovidii Trist. lib. II. 1. v. 191—192:

lazygcs, et Colchi, Mctereaque turba, Getaeque Danubii mcdiis vix prohibentur aquis.

Tot ast-fel, în părţile de apus ale Mării-negre, seu între munţii Riphaei şi

H'C. DHNSUŞ1ANU. 31

Ér în alt loc acelaşi poet latin se esprimă ast-fel: «Consideră, că în părţile aceste venise o-dată fiul lui Eson, si cu ce laude mari î-1 încărcase posteritatea, cu tóté că greutăţile luï au fost mult maî uşore si maï micï de cât ale nóstre»¹).

în fine în altă poemă a sa, Ovidiu ne înfaţişeză pe Medea rostind urmă-tórele cuvinte către lason: «ér tatăl meii (Aiete) domnesce peste întregă regiunea din partea stângă a Pontului până în Scythia cea aco­perită de neuă» ^s).

Colchil poetului Ovidiu, cari locuiau lângă un alt trib resboinic numit de densul Me t e re a turba, erau ast-fel identici cu faimoşii Col c hi din legendele argonautice.

Originea si înţelesul numirii topice de Colchis aü remas până astă-dl neesplicate.

în regiunile superióre ale Carpaţilor, locuite o-dată de triburi pastorale pelasge, noi întîmpinăm forte adese ori numirea orografică de Colţi, un cuvent a cărui semnificaţiune este: vêrfurï de stânci ascuţite şi proeminente.

Acelaşi înţeles î-1 avuse în timpurile preistorice şi numirea grecescă de Colchis, ce ne apare în legenda Argonauţilor⁸).

Ceraunii (Cerneî), ne apare posiţiunea geografică a Colchilor la Mela (I. 19) şi la Pliniu (VI. 11. 1). însă faţă de confusiunea enormă geografică, ce o făcuse autorii gre-cescï delà Herodot ïncoce, nicï Pliniu, nici Meta, nu mat sciaü cu siguranţă, în ce parte a Măriî-negre se aflau Riphaei şi Ceraunii. ') Ovlilil Ep. ex Ponto. I. 4. v. 23—26.

Adspice, in has partes quod venerit Acsone natus, Quam laudcm a sera posteritate ierat. At labor illius nostro leviorque minorque. ») Oviuii Heroid. XII. v. 27.

Scythia tenus iile (pater meus Aeetes) nivosa

Omnc tenet Ponti qua plaga laeva jacet.

La Ovidiu, ca şi la cel alalţî geografi grecesc!, partea stângă a Pontului euxin era cea de apus. (Trist. I. 8. v. 39. —I. 11. v. 31.).

³) Limba grecescă ne avênd sunetele pelasge, sou barbare, de i şl n, le esprima forte

adese ori prin litera y. Ast-fel autorii grccescî scriau KoXylç, un cuvent, care în limba

română se pronunţă astă-dî Colţî şi care de sigur tot ast-fel se pronunţase de inJigeni

?i m vechime. Un alt esemplu analog î-1 aflăm la istoricul Nicolae Damascenul din

timpul împăratului August. Pe lungă legaţii, pe cari i trimesese regele Por (Pandion)

vn India, ca se încheie un tractat de alianţă cu Romanii, se afla, după cum ne spune

autor, ţi un Indian, care ajungând la Athena şi acum urîndu-i-se se maï trăiescă,

se desbracă in pelea golă, se unse. apoi se urcă pe rog şi se arse, 6r pe mor-

^m " ^{sêe a fos}t pusă următorea inscripţiune în limba grcciscă: «Sărmanul Ţegan, In-

m Bargosa (Zapjiavo; x.^f*''' 'I'^iţ «nô Bap-for»);), care urmând obiceiul strămoşesc

După Apolloniu Rhodiu, eruditul poet alexandrin, poporul cei resboinic al Colchilor locuia pe colţurile, av.óníXoi, munteluï Caucas '). Inlîmpinărn

204. — Colţii (cv-o-sXoi), stânci enorme cu forme piramidale în comuna Colţi (Ko)./_oi, Colchi) din jud. Buzêû în România. După o fotografia din a. 1900. A se vedé pag. 532.

aicî acelaşi Caucas, celebru în legendele şi tradiţiunile vechimii. Este Cau-caşul de lângă Istru, séü din părţile de nord ale Thracieî.

al Indienilor s'a trecut singur la Dumncdei» (S t rab o, Ed. Didót, lib. XV. 1. 74 fine. Cf. 'bid. p. 1034). După cum résulta din textul satiric al acestei inscripţiunî cuvêntul Ţegan ^OI"Í C e g,in (xvf'-ív) nu este un nume propriu personal, ci un cuvent etnic, identic în formă şi în înţeles cu numirea de Ţîgan. ') Apollonii liliodii lib. III. v. 1275-6.

O deosebită importanţă economică si strategică o avuse în timpurile vechî zona cea muntosă a judeţului Buzeü, în apropiere de gurile Dunării şi de oraşele comerciale ale Scythieï micï (Dobrogeï). Pe valea rîuluï Buzëu, care tăia în doue arcul de sud-ost al Carpaţilor se afla vechia liniă de comunicaţiune între Marea-negră si între părţile interiore ale Transilvaniei, ale acestei corone făîmose de munţi, avută de turme, de cereale, de vinuri escelente şi metale.

în acesta regiune a BuzeuluT, acoperită de păduri seculare, cu păşuni esce­lente fenaţe şi islasurl întinse, cu stânci prăpăstiose, piscuri înalte şi ascuţite, se află situată o comună însemnată românescă, ce portă numele de Colţi, avênd o populaţiune de 2080 locuitori şt 4 biserici. Legănul acestei comune i-1 formeză satul aşa numit Colţi, aşedat la picioreîe unor stânci sëlbatece cu formele de colţî (fig. 204) şi can de fapt portă acesta numire¹). Un alt cătun al acestei comune Colţi portă numele de Măţcrca, ér în partea de sud a comunei Colţi se află muntele numit de asemenea Măţerea acoperit numai cu puţină pădure²).

Aceste doue sate, Colţî şi Măţerea, din plaiul Buzëuluï, sunt «Colchi, Metereaque turba» aï luï Ovidiu, tribun pastorale, cari trecând cu tur­mele lor pe teritoriul Scythieï micï, inspirau o-dată atâta teróre poetului obicinuit să trăiască numai în vieţa cea moleşită a Romei imperiale, de­parte de populaţiunile cele severe şi belicóse ale munţilor.

Phasis. — Pe lângă teritoriul Colchilor, după cum ne spun legendele an-ticităţil, curgea rîul cel repede numit Phasis şi care avea o deosebită importanţă economică şi comercială. Lângă Phasis, ne spune Suida, se pro­ducea rasa cea frumosă de cai ⁸), admirată de Greci. Lângă Phasis se stabilise încă din timpuri forte depărtate anumite colonii comerciale ioniene (Milesiene).

După cum am avut ocasiunea a ne convinge mai adese ori, o mulţime infinită de numiri topografice, de cursuri de apă, triburi, comune şi oraşe de pe teritoriul Barbarilor, aü fost alterate în literatura geografică grecescă, unele modificate numai în formă, ér altele schimbate cu totul, vechil geografi, istorici şi poeţi, întrebuinţând în locul numirilor originale numai simple

') Teritoriul comunei Colţî ne apare locuit şi în epoca neolitică. Lângă stâncile de !a fig. 204 ţeraniî găsesc adese orï aschiî de silex şi hârburi cu cenuşă. Un monument, ce aparţine de asemenea timpurilor primitive, se află în cătunul Alunis pen-dente de comuna Colţî. Este o bisericuţă săpată din întregul în o stâncă de petră. După tradiţiunea poporală, acest vechiü sanctuariü a fost sSpat în stâncă de către un pëcurariu (cioban).

^J) lorgulescu, Diet, geogr. jud. Buzeü, p. 317.

') Snidas, v. «Kaiavou

traducţiunî grecescT, ceea ce a causât si va causa şi în seculele viitóre difi­cultăţi enorme sciinţeî istorice.

Acelaşi cas ni se presintă şi cu numirea rîuluî Phasis în geografia Argo­nauţilor. Phrixus sosind în Colchis, ne spun legendele vechi, sacrifică ber­becele cel miraculos luï Zeuc

Acest epitet, ori conume, de Phuxios, ce se atribuia lui Joe, ne apare pentru prima oră în legenda Argonauţilor. El este fără Îndoiélâ un epitet local al marii divinităţi, pe care o adorau Colchiî, o numire după altarele, séü tem­plul, unde Phrixus sacrificase berbecele. De fapt, originea cuvéntuluï Phuxios se reduce, atât după formă cât şi după circumstanţiele geografice, la aceeaşî numire topică indigenă, ce în literatura grecescă ni se presintă sub forma de Phasis, fiind-că, după cum ne spun vechii geografi maï csista si un oraş cu numele Phasis, situat la punctul, unde rîul Phasis eşia din strimtorilc munţilor, oraş întemeiat de Milesienî ²). Grecii ccî vechi schimbau forte adese ori sunetul [5 cu 'f, cu deosebire în cuvintele Pelasgilor din. părţile de nord ale Eladeî. Ast-fel cî diceaü «I'pirfe; în loc de Bpt'ys; ³), Philippos în loc de Bilippos, Phalacros în loc de Balacros, Pherenice în loc de Berenice, după cum de fapt pronunţau Macedonenii. Ei mai diceau i>a!.Gc în loc de B'Jaioç la luna séü timpul, în care era usul de a se consulta oracul hyperboreu de la Delphi⁴).

Numele adcverat al rîuluî Phasis, atât după situaţiunea geografică a teri­toriului Colchis, după posiţiunea oraşului Phasis, cum şi după epitetul local de Phuxios, ce se atribuia marelui deu de la Colchis, nu putea se fie în limba grecescă de cât Buxios, ori mal corect B uzi o s, adecă Buzë ul de astă-dî, rîul cel important, ce trece din o ţcră în alta prin arcul de sud-ost al Carpaţilor.

Acesta identitate între rîul Phasis si Buzeü se mal confirmă şi prin poema argonautică a lui Apolloniu Rhodiu, care amintesce ca popor vecin cu Colchiî, séü lângă Phasis, pe BoCvjpîc (Buzeres ⁶), la Pliniu şi Mêla Eux e ri ^fi), o numire fără îndoielă formată după numele rîuluî Buzëu. Se mai confirmă

') Apollódon Bibi. lib. I. 9. 1. 6.

^!) Melac lib. I. c. 19. — Stephaiius Byz., v. as;c;. — După Scylax (Peripl. 81.) Pliasis era un oraş grecesc. ') Hcrodoti lib. VIL 73.

⁴) Plutavqno, Oeuvres. (Ed. 1784) Tome XIII. Demandes gr. p. 105. ^s) Apollouii Rliodii lib. II. v. 396. 1244. ⁶) Plinii lib. VI. 11. — Melae lib. I. 107. La Paul y-Wissowa, R. E. v. Buxcri.

si pria împrejurarea, că riu! Phasis în regiunile sale superióre, avea numele de Boas¹), şi în fine, că oraşul Phasis se afla situat la punctul unde rîul Phasis eşia din strimtorilc munţilor ²), adecă acolo unde noî avem astă-dî oraşul Buzău.

Sa r an g e s. — Faimosul Phasis din geografia Argonauţilor maî avea si un afluent important, care purta numele de S a ranges³). Amêndoue aceste rîurï ne apar apropo de aceeaşi mărime, cu deosebire, că Phasis era repede ⁴), lat si cu vuitori ⁵), ér Saranges domol.

Rîul Saranges din poema orphică ne apare la Pliniu sub numele de S uri us⁶), de fapt unul şi acelaşi cu Şiretul de astă-dî, al cărui curs se împreună cu Buzëul lângă comuna Măxinenî, pe câmpia cea vastă de lângă Dunărea de jos.

Aceeaşi fisionomiă, pe care o avuse în vechime Phasis şi Saranges, ne o presintă astă-dî Buzëul şi Şiretul. Panta, pe care curge rîul Buze ü, ne spune Dicţionarul Societăţii geografice române, fiind forte înclinată, face ca tíuzeul să fie unul din rîurile cele maî repedt ale ţereî⁷). Albia sa fiind acoperită cu bolovani mari face dificilă trecerea prin vad. Lărgimea albieï sale atinge 300 si 400 metri⁸). Ér despre Şiret, ne spune colonelul lannescu în Geografia sa militară: Fundul rîuluî Şiret nisipos în partea -superioră, devine nămolos în partea inferioră a cursului seu. înclinarea albiei este mică, din care causa cursul rîuluî este domol ⁹).

Maî este de remarcat, că în judeţul Buzculuî noi maî întîmpinăm şi astă-dî o comună, ce portă numele de Ş ar în ga ^lu). O probă destul de evidentă, că în nomenclatura geografică din ţinuturile aceste, Saranges era o formă usitată.

') Procopil Bell. Pers. II. 29. — Ibid. Bell. Goth. IV. 2. — Leqiunea corectă se parc a fi Bosa nu Doas, după cum Ungurii din Transilvania numesc şi astă-dî Bodza cursul superior al acestui rîu.

^a) Plinii lib. VI. 4. 4: (Oppidum bábuit) in faucibus Phasin.

') Or|)hoi Arg. v. 1052.

⁴) Ovidii Met. lib. VII. v. 6.

⁵) Apollonii Hhodii lib. II. v. 400—401. 1261. — Euslatlili Cornm. in Dionys. v. 689.
^e) Plinii lib. VI. 4. 5; II. 106. 5.-Rîul numit de Pliniu Surius şi care se vărsa în

Phasis la punctul, de unde corăbiile mari nu puteau merge maî departe în sus, core­spunde ast-fel numai la Şiret şi nu este in nici un cas de a se confunda cu Siriu, un alt afluent al Buzouluî in munţî şi în apropiere de isvórcle acestuia.

') Marele Diet, geogr. al României. Voi. II p. 130.

⁸) lannescu, Geografia militară, I (1889), p. 126.

") IttUiiescn, ibid. p. 162. ^to) lorculcscu, Diet. p. 477.

Lângă Saranges, acest afluent considerabil al rîuluï Phasis, ne spune poema orphică, se afla stabilită şi o grupă de Sin di¹). Este aceeaşî po-pulaţiune numită si la Apolloniu Rhodiu Sindi, care î-şî avea locuinţele sale din sus de gurile Dunării⁵).

în fine încă o circumstanţă hidrografică. După Hecateu şi Pindar^ rîul Phasis (împreunat cu Saranges) nu se versa de a dreptul în mare (sic tïjv ftaXaaoav), ci în fluviul cel admirabil şi gingantic al lumiî vechi, Oceanos³), seu Istru. Tot în Dunăre se varsă şi apele Buzëuluï unite cu ale Şiretului. Este însă de remarcat, că Şiretul cel domol, îndată de la confluenţa sa cu Buzëul cel repede, î-şl schimbă direcţiunea sud-ostică şi curge de aci înainte spre resărit pe albia naturală a Buzeuluî. Acesta este causa, că în anticitate Phasis, séü Buzëul de astă-di, a fost considerat ca rîu principal, ér Saranges, séü Şiretul, numaî ca un afluent al seu ⁴).

') Orpliei Arg. v. 1046.

>) Apollonii Rhodii lib. IV. v. 322.

") Hecataei fragm. 187. 339 în Frag. Hist, grace. I. p. 13. 26, — Pindari Pyth. IV. 211. 251. — La Hcsiod (Thcog. v. 340) Phasis este un fiu al fluviului Oceanos.

⁴) Alte date geografice cu privire la regiunea vechilor Colchî. După Apolloniu Rhodiu rîul Phasis isvoria departe din munţii Amarantilor (II. v. 399 — 400: 'Ajiapav/cuv t-r^iiu-ev t£ cpsuiv) Amaranţi luî Apolloniu Rhodiu sunt un popor, un trib Numele lor ni s'a conservat până astă-dî sub forma de Mărunţiş, comună situată în sinul Carpaţilor pe ambele maluri ale rîului Buzeü. După Eratosthene însă, rîul Phasis isvoria din munţii aşa numiţi Mo se i (Pliniu, VI. 4. 4: Phasis . . . Oritur in Mo schi s. La Strabo, XI. 14. 1: M&o'x/.y.a op-/]. La Mela, I. 19: Mo schi ci), în părţile superióre ale jud. Buzèu, lângă frontiera Transilvaniei, o grupă însemnată de munţi portă şi astă-dî numirile de M uşa m a r e, M u ş a m i c ă şi M u ş i c a. Pe lângă aceşti munţii curge unul din afluenţii rîuluï Buzèu, numit Basca mică (lorgulcscu, Diet, geogr. Buzeu, p. 343—344). După cum ne spune Scylax (c. 82) dincolo de poporul Colchilor î-şî avea locuinţele sale tribul numit Buzeres, la Pliniu şi Mela Buxeri. Ei locuiau după Strabo (XII. 3. 18) pe muntele cel stâncos Ixu8Î3f]ţ, ale căruiramificaţiuni se împreunau cu munţii numiţi Moschica, situaţi de asupra Colchilor. Scudises din Geografia lui Strabo, după nume şi posiţiune, se vede a fi unul şi acelaşi cu muntele cel vast din sus de Cheile Buzeuluî, numit Spcdiş. Dincolo de Buzeres locuia, după cum ne spune tot Scylax (c. 83), un alt trib numit 'Exr/siptci; (Ekechiries). Avem aici o formă etnică după numele unei localităţi, întru adevCr din sus de muntele Spediş, în partea stângă a rîului Buzâu, apropo de frontiera Transilvaniei, se află muntele numit astă-di Tehereu (Charta României meridionale, 1856, scara: 57,600, foia 72). Un alt munte din apropiere şi care face parte din masivul Tătarului ne apare pe Charta specială a Statului major austriac cu numele de Chic h e r e u. Locuitorii nu­miţi de Scylax Ekechiries sunt aşa dar grupele pastorale de pe munţii Tehereu ori C h i cher e u, c!in părţile supcriore ale riuluî Buzeu. în poema lui Valeriu Flacc despre Argonauţi (VI. 130. 155) se mai face amintire de triburile colchicc Cessa;»; si Coastcs.

3. Capitala şi reşedinţa, regelui Aii te (Dia, Dioscurias, Sevastopolis, astă-dî Tirighina).

Capitala şi reşedinţa regelui Aiete, se afla după cele mai csacte fântâne istorice, situată la gurile rîuîul Phasis¹), al căruî afluent important era Saranges.

Poema orphică ne descrie ast-fel splendórea acestuî memorabil xiras: «Din aintea palatului şi a rîuluî celuî încântătoriu se ridică împreşmuirea neaccesibilă a cetăţii, înaltă de 9 stânjeni, apărată de turnuri şi mase pu­ternice de petre tăiate frumos, şi încunjurată cu 7 muri circulari. Trei porţi uriese de aramă se află în zidurile cetăţii, ér murul, ce trece pe dea­supra lor, e încoronat cu crénelé aurite. De asupra pe grinda porţilor se

Aceştia se par a fi vechii locuitori din comunele numite astă-dî T is au şi Chios d, situate în părţile muntose ale Buzëuluî. Rîul Phasis coborîndu-se din munţii Amarantilor, ne spune Apolloniu Rhodiu, trecea prin câmpul C i re e u (n:2iov Kipxacov. II. 400—401). Este o numire, ce ni se presintă adese-orî în regiunea, unde rîul Buzeă ese din strimtorile munţilor. O «p o én ă C ar c e a» se află pe teritoriul comunei Viperescî de lângă rîul Buzëuluî. «Chirculésca» este numele uneî moşii de pe teritoriul comunei Similésca situată pe malul drept al Buzeului. O altă moşia «C h i r cu l 6 s c a» în apropiere de cea de ântâiu se află pe teritoriul comunei Costcscî. Tot în aceste părţi amintesce istoricul Kotino de un rîu numit C â re e a, ce isvoria din plaiul Slăniculuî şi se varsă în BuzeQ (lorgulescu, Diet, geogr. Buzeu, 179. 162. 564). Pliniu (VI. 4. 5) şi Stephan Byzantinul (v. Al?.) amintesc încă de doue afluente ale rîuluî Phasis, unul cu numele de. Hippos şi altul C y a n e o s, şi carï par a fi identice cu Valea Calului (probabil o albia vechia a Slăniculuî) şi Căinau, ce amăndoue se varsă in Buzeu. în apropiere de oraşul Phasis şi de rîul IVfjviţ (Cyaneos). Scylax (§. 81) mai noteză încă doue ape curgătore, Aspo^iuţ jvOT7.jj.it şi Xopso; noTajii;, ce par a corespunde la păreicle de asta-dî Ru­sa veţi şi Urs ő e, de pe teritoriul satelor cu aceleaşi numiri. Stephan Byzantinul maî face amintire de o localitate, din regiunea Colchilor, numită tutjv:;. Este fără îndoială aceeaşi comună, care ne apare astă-dî sub numele de To hani în partea de sud-vest a jud. Buzeu. La acesta localitate se pot aplica cuvintele lui Arrian (Peripl. 6), că Tyana ^{m Ca}Ppadocia (?) a fost o-dată numită T h o a n a. O altă localitate din ţinutul Colchilor avea după Stephan Byzantinul numele de Havjvic. în regiunea Carpaţilor numirea topică e Poieni este forte usitată. Un cătun al comunei Colţi mai portă şi astă-dî numele oienă, avênd 35 case. Regiunea de jos a rîuluî Phasis ne apare la autorii vechî plină ^{6 m a?tinî} ?' 'acurî fluviale, întocma după cum este şi astă-dî câmpia Buzeuluî. Apolloniu °^ >u ace amintire de unul din aceste lacuri prin cuvintele: áo;5oc síc/.ij.ívtiv 'Ajjux-( • 1220). Pară îndoielă, că fântânele geografice, de cari se folosise Apolloniu, nau Ia cel rnaî considerabil lac de lângă termurii rîuluî Phasis, séü Buzeu, un lac, mai portă şi _m timpurile nústre numirea de «Balta Amară». - Pollonii Rhodiî Argon. lib. II v. 402-40Ï. 1267.— Orplifti Argon. v. 763-764.

I

află aşedată statua divinităţii, pe care Colchil o adoreză sub numele de Diana (Artemis). Ea este deiţa Porţilor, călărcţa cea sgomotosă, aţintită cu privirile în depărtare şi revorsând o lumină tremurătore întocma ca o văpaia de foc» ^J). Când lason sosesce cu soţiî şei la gurile rîuluï Phasis, Aiete cu ficelé sale, Chalciope, vëduva decedatului Phrixus si cu Medea încă nemă-ritată, eşise Ia preumblare pe câmpul de lângă rîu «într'un car de aur, pe care Aiete strălucia întocma ca un sore, că-cl aurul de pe hainele sale re­versa numai lumină; pe cap el purta o coronă de rade strălucitorc, scep­trul seu lucea întocma ca un fulger, ér de ambele sale laturi şedeau ficelé sale».²).

Despre cetatea si palatul cel magnific al lui Aiete mal aflăm încă urmă-tórele notiţe la Apolloniu Rhodiu³):

lason, însoţit de copiii lui Phrixus si de doï eroi al trupei sale, intră în oraşul şi în palatul lui Aiete. «EI se opresc mai ântâiu în vestibul şi lason admiră aici murii lui Aiete, porţile cele largi, columnele, ce se înălţau pe lângă păreţii de petră aï palatului decorat în partea superioră cu triglife de aramă (capete de grindï). Apoï el trec în tăcere peste prag, de lângă care se ridicau în sus viţe de via cu foî verclî si pline de flori, ér de sub viţe curgeau în continuii patru fântâni săpate si construite de Vulcan, una de lapte, alta de vin, a treia de mir frumos mirositorii! si a patra de apă. Din partea de apus a acestei fântâni din urmă curgea apă caldă, în care se scăldau figurele Pleiadelor, ér din partea de resărit curgea din o stâncă apa rece ca ghiaţa. Ast-fel de lucruri divine, sciuse se esecute măiestrul Vulcan în palatul regelui Aiete» ⁴).

In fine, în oraşul lui Aiete, ne spune Valeriu Flacc, se aflau şi altarele