Institutul pentru Drepturile Omului din Moldovaghi d în Domeniul Promovării şi Protecţiei Drepturilor Persoanelor care Trăiesc cu hiv (pthiv) Chişinău 2010

Recomandările Internaţionale privind HIV/SIDA şi Drepturile Omului

Recomandarea 1: Statele ar trebui să adopte abordări multisectoriale pentru a crea o reţea naţională eficientă capabilă să răspundă provocărilor pe care le presupune epidemia HIV.

Recomandarea 2: Statele ar trebui să creeze organizaţii comunitare pentru a efectua activităţi în domeniul eticii, drepturilor omului şi juridic. Statele ar trebui, de asemenea, să consulte pe larg astfel de organizaţii la alcătuirea tuturor politicilor care privesc HIV.

Recomandarea 3: Statele ar trebui să revadă şi să reformeze legile din domeniul sănătăţii publice pentru ca să abordeze adecvat epidemia HIV.

Recomandarea 4: Statele ar trebui să revadă şi reformeze legislaţia penală şi sistemele corecţionale pentru a asigura corespunderea acestora obligaţiilor internaţionale din domeniul drepturilor omului şi a evita încălcările de drepturi ale omului în contextul epidemiei HIV.

Recomandarea 5: Statele ar trebui să introducă sau să îmbunătăţească legislaţia anti-discriminare pentru a proteja grupurile vulnerabile. Statele ar trebui, de asemenea, să asigure respectarea vieţii private, confidenţialităţii şi comportamentului etic în studiile care implică persoane.

Recomandarea 6 (revizuită): Statele ar trebui să adopte legi care reglementează bunurile, serviciile şi informaţiile privind HIV, pentru a asigura disponibilitatea sporită a măsurilor şi serviciilor de prevenire, informaţiei adecvate pentru prevenirea şi tratamentul HIV, precum şi medicamente sigure şi eficiente la un preţ accesibil. Statele ar trebui să asigure că toate persoanele au acces la bunuri calitative în mod durabil şi egal. Statele ar trebui să prevadă servicii şi informaţii pentru prevenirea, tratamentul, îngrijirea şi suportul necesar în caz de HIV, inclusiv antiretrovirale şi alte medicamente sigure şi eficiente, diagnostice şi tehnologii pentru tratamentul HIV şi infecţiilor oportuniste aferente.

Recomandarea 7: Statele ar trebui să implementeze servicii de susţinere juridică pentru a educa persoanele afectate de epidemia HIV în ceea ce priveşte drepturile lor. Statele ar trebui, de asemenea, să acumuleze experienţă pentru a aborda problemele juridice diverse pe care le implică HIV şi să utilizeze în acest scop alte mijloace decât instanţele de judecată, cum ar fi comisiile pentru drepturile omului, în scopul protecţiei eficiente a drepturilor persoanelor care sunt afectate de epidemie.

Recomandarea 8: Statele, împreună cu comunităţile, ar trebui să promoveze crearea unui mediu liber de prejudecăţi pentru femei, copii şi alte grupuri vulnerabile.

Recomandarea 9: Statele ar trebui să promoveze diverse metode de educaţie şi instruire, precum şi programe media creative, care sunt destinate schimbării atitudinilor discriminatorii asociate cu HIV şi SIDA şi care ar permite o mai bună înţelegere şi acceptare a diferitor aspecte conexe.

Recomandarea 10: Statele ar trebui să transpună principiile drepturilor omului în coduri de conduită, care, la rândul lor, trebuie să fie însoţite de mecanisme pentru implementarea şi executarea acestor coduri.

Recomandarea 11: Statele ar trebui să asigure mecanisme de monitorizare şi executare pentru a garanta şi proteja drepturile omului în contextul HIV.

Recomandarea 12: Statele ar trebui să-şi împărtăşească experienţa legată de respectarea drepturilor omului în contextul HIV, la nivel internaţional şi prin intermediul agenţiilor ONU, cum ar fi UNAIDS.


La nivel regional, distingem câteva documente relevante.
Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1536 din 2007

HIV/SIDA în Europa

Adunarea îndeamnă parlamentele şi guvernele Consiliului Europei să:

• 
  asigure că legile, politicile şi practicile lor respectă drepturile omului în contextul HIV şi SIDA, în particular dreptul la educaţie, muncă, viaţă privată, protecţie şi acces la servicii de prevenire, tratament, îngrijire şi suport;
  
• 
  
  Într-un caz din 1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a decis că publicarea identităţii persoanei şi statutului HIV a încălcat dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, garantate de art.8 al CEDO (Z v. Finlanda, Apl. Nr. 22009/93, 22009/93 [1997] CEDO 10 [25 februarie 1997], par. 113)
  
  protejeze persoanele care trăiesc cu HIV de toate formele de discriminare în sectoarele public şi privat, să promoveze egalitatea de gen, să asigure viaţa privată şi confidenţialitatea în cazul studiilor şi cercetărilor care implică fiinţe umane, precum şi să prevadă remedii rapide şi eficiente de ordin judiciar, administrativ şi civil în cazul încălcării drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV;
  
• 
  implementeze măsuri pentru a spori capacitatea femeilor şi fetelor adolescente de a se proteja de infectarea cu HIV, în principal prin educaţie, inclusiv educaţie de la egal la egal, şi acces la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă;
  
• 
  adopte şi implementeze politici care respectă drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV şi, prin intermediul tuturor mijloacelor media disponibile, să ocrotească acele persoane şi să le informeze despre drepturile lor;
  
• 
  interzică obligativitatea analizelor la HIV în cazul persoanelor care solicită vize de călătorii, azil, sunt în căutarea unui loc de muncă sau doresc să se înscrie la facultate în favoarea analizelor benevole;
  

Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1537 din 2007

Un viitor pentru copiii infectaţi cu HIV şi copiii rămaşi orfanii din cauza SIDA

• 
  
  Într-o cauză recentă CtEDO a obligat statul turc la plata costurilor medicale pe viaţă, ca urmare a contaminării cu virusul HIV prin transfuziile de sânge efectuat imediat după naşterea persoanei, hotărând in unanimitate că a fost încălcat art. 2 al CEDO. În pronunţarea acestei decizii CtEDO a luat în considerare, pe lângă alte aspecte importante, şi durata excesiva – de noua ani, patru luni si şaptesprezece zile – a procedurii administrative şi a dorit să prevină comiterea unor erori similare pe viitor. (Oyal vs. Turcia, 4864/05, 23 martie 2010)
  
  Statele Membre trebuie să introducă o dimensiune a copilului în politicile lor naţionale şi internaţionale privind HIV, precum şi în programele lor de dezvoltare pentru terţe ţări. Aceasta înseamnă că drepturile copiilor şi interesul lor superior, precum şi opiniile specialiştilor şi, atunci când este posibil, opiniile copiilor înşişi, trebuie luate în considerare de fiecare dată.
  
• 
  Dreptul copiilor infectaţi cu HIV la educaţie trebuie să fie recunoscut şi, respectiv, ei trebuie să fie în stare să-şi exercite acest drept fără discriminare, la fel şi dreptul la instruire vocaţională, care este esenţial pentru a ajuta persoanele tinere care trăiesc cu HIV să-şi găsească un loc de muncă. Educaţia sexuală şi informarea privind mijloacele de prevenire a bolii şi transmiterea ei sunt cruciale pentru persoanele tinere.
  
• 
  Instruirea profesioniştilor din domeniul sănătăţii nu trebuie neglijată pentru a combate prejudecăţile şi ignoranţa legate de boală, precum şi pentru a evita orice posibil refuz privind efectuarea tratamentului din partea profesioniştilor din domeniul sănătăţii, lucru care trebuie pedepsit. Campanii şi activităţi specifice de informare – preferabil de la egal la egal – sunt necesare pentru a proteja grupurile minoritare şi migrante şi pentru a le informa despre transmiterea virusului.
  

Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1785 din 2007

Răspândirea HIV/SIDA printre femei şi fete în Europa

• 
  Abilitarea fetelor şi femeilor în Europa reprezintă un factor cheie în combaterea HIV. Fetele şi femeile trebuie să fie informate corespunzător în legătură cu riscurile asociate cu un anumit comportament şi puse în poziţia în care ar avea puterea să acţioneze, ca urmare a informării. Bărbaţii au şi ei de jucat un rol în lupta contra răspândirii epidemiei: ei trebuie să evite anumite comportamente dăunătoare, specifice bărbaţilor şi să colaboreze cu femeile în vederea ruperii ciclului de inegalitate gender şi violenţă bazată pe gender.
  
• 
  În acelaşi timp, este important de a combate discriminarea femeilor şi fetelor HIV-pozitive. Analizele HIV, în particular analiza pre-natală, trebuie să fie confidenţiale. Acestea presupun un consimţământ informat şi trebuie să se bazeze pe consiliere şi informare privind opţiunile de tratament (inclusiv tratamentul pentru prevenirea transmiterii de la mamă la făt). Accesul la astfel de servicii nu trebuie să depindă de genul persoanei.
  

Capitolul III. REFLECTAREA DREPTURILOR PTHIV ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

Cadrul normativ în vigoare (legi, hotărâri de guvern, regulamente, ordine, instrucţiuni)¹

• 
  Constituţia Republicii Moldova
  

În teoria şi practica juridică există o ierarhie recunoscută a actelor normative, în virtutea căreia un act normativ subordonat legii (regulament, ordin, instrucţiune etc.) nu poate conţine dispoziţii contrare celor din lege, iar atunci când acest lucru totuşi se întâmplă, dispoziţiile legii sau ale actului normativ ierarhic superior trebuie aplicate cu prioritate. Cele descrise în acest capitol demonstrează că această regulă nu funcţionează sau funcţionează cu mari dificultăţi în Republica Moldova.

Coduri

• 
  Codul muncii al Republicii Moldova
  
• 
  Codul familiei al Republicii Moldova
  
• 
  Codul contravenţional al Republicii Moldova
  
• 
  Codul penal al Republicii Moldova
  

Legi

• 
  Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului nr. 263-XVI din 27.10.2005
  
• 
  Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr.264 din 27.10.2005
  
• 
  Legea ocrotirii sănătăţii nr.411-XII din 28.03.1995
  
• 
  Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA nr.23-XVI din 16.02.2007
  
• 
  Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova nr. 275-XIII din 10.11.1994
  
• 
  Legea cu privire la migraţie nr. 1518-XV din 06.12.2002
  
• 
  Legea cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova nr.269-XIII din 09.11.1994
  
• 
  Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.45-XVI din 01.03.2007
  
• 
  Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489 din 08.07.1999
  
• 
  Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr.289 din 22.07.2004
  
• 
  Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585-XIII din  27.02.1998
  

Hotărâri de Guvern

• 
  Hotărârea Guvernului nr.948 din 05.09.2005 privind Programul Naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010
  
• 
  Hotărârea Guvernului privind aprobarea Listei contraindicaţiilor medicale pentru persoanele care intenţionează să adopte copii nr.512 din 25.04.2003
  
• 
  Hotărârea Guvernului cu privire la instituirea Consiliului naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei nr. 825 din  03.08.2005
  

Regulamente

• 
  Regulamentul privind examinarea medicală a tinerilor înainte de căsătorie nr. 396 din 06.09.1995, aprobat în comun de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Justiţiei
  
• 
  Regulamentul cu privire la instruirea cetăţenilor străini şi apatrizilor în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.746 din 21.06.2003
  

Ordine

• 
  Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 523 din 24.12.2009 cu privire la aprobarea Ghidului naţional de tratament şi îngrijiri în infecţia HIV şi SIDA
  
• 
  Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 20 din 19.01.2007 cu privire la Standardul „Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA”
  
• 
  Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 260 din 26 iunie 2008 cu privire la aprobarea Standardului „Îngrijirea paliativă a pacienţilor cu HIV/SIDA”
  
• 
  Ordinul Ministerului Apărării cu privire la aprobarea Instrucţiunii "Despre aplicarea Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale Republicii Moldova" nr. 177 din 30.06.2003
  
• 
  Ordinul Ministerului Afacerilor Interne cu privire la organizarea activităţii secţiilor de ordine publică, secţiilor, sectoarelor şi posturilor de poliţie ale comisariatelor de poliţie nr. 200 din 10.06.2004
  
• 
  Ordinul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii despre măsurile de intensificare a lucrului cu persoanele care răspândesc maladiile sexual-transmisibile (SIDA, sifilisul, gonoreea) nr. 183/217 din 23.06.1993
  
• 
  Ordinul Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului nr.113 din 11.04.1994, Ministerului Sănătăţii nr.64 din 05.04.1994 şi Ministerului Justiţiei nr.47 din 11.04.1994 despre aprobarea şi punerea în aplicare a Indicaţiilor metodico-instructive cu privire la adopţie
  

Instrucţiuni, Standarde

• 
  Instrucţiunea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale privind modul de completare a certificatului de concediu medical nr.189 din 22.06.2005
  
• 
  Instrucţiunea cu privire la organizarea regimului antiepidemic în laboratoarele şi secţiile de diagnosticare a SIDA, hepatitelor şi altor infecţii virale la efectuarea investigaţiilor la infecţia HIV-SIDA, aprobată prin ordinul vice-ministrului sănătăţii nr. 10b-4/278 din 12.07.2004
  
• 
  Standardul „Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA”, CNSPMP şi USMF „N. Testimiţanu”, Chişinău 2007
  
• 
  Standardul „Îngrijirea paliativă a pacienţilor cu HIV/SIDA”, CNSPMP şi CS, Chişinău 2008
  

Respectarea drepturilor PTHIV în Moldova

• 
  Dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate
  

Alte drepturi conexe:

- Dreptul la asigurarea sănătăţii (art. 17 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul la educaţia sanitară a populaţiei (art. 18 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul la repararea prejudiciului adus sănătăţii (art.19 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul la acordarea concediilor medicale (art. 22 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul la libera alegere a medicului şi a formei de asistenţă medicală (art. 25 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul la informaţie despre starea sănătăţii (art. 27 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul pacientului de a ataca acţiunile personalului medico-sanitar pentru prejudicierea sănătăţii (art. 36 din Legea ocrotirii sănătăţii)

- Dreptul familiei la ocrotirea sănătăţii şi la protecţie socială (art. 46 din Legea ocrotirii sănătăţii) etc.

Accesul la servicii de sănătate umane, nediscriminatorii şi de înaltă calitate, precum şi la medicamentele de bază reprezintă una din obligaţiile sine qua non ale societăţii faţă de PTHIV. În sens practic, acest lucru înseamnă că sistemele de sănătate trebuie să dea dovadă de promptitudine şi receptivitate în ceea ce priveşte necesităţile specifice asociate cu HIV, atât ale PTHIV, cât şi ale populaţiei în întregime, aşa încât riscul infectării să fie minim.
În cadrul legislaţiei moldoveneşti, acest drept este reflectat destul de complex, luând forma mai multor drepturi distincte, cum ar fi: dreptul la ocrotirea sănătăţii prevăzut de Constituţia Republicii Moldova la art.36; dreptul la asistenţă medicală prevăzut la art.20 din Legea ocrotirii sănătăţii; dreptul la asistenţă medicală gratuită în volumul stabilit de legislaţie prevăzut la art.5 din Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului; dreptul la asigurare obligatorie de asistenţă medicală a cetăţenilor străini şi apatrizilor prevăzut la art. 26 din Legea ocrotirii sănătăţii.
La acestea se adaugă drepturile specifice ale PTHIV prevăzute, explicit sau implicit, în Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA, după cum urmează: dreptul la confidenţialitate (art.14); dreptul de a nu fi supus discriminării (art.22-27); dreptul de a beneficia de asistenţă medicală, conform legislaţiei în vigoare (art.19); dreptul copiilor infectaţi cu HIV sau afectaţi de SIDA de a beneficia de consiliere adaptată (art.6); dreptul femeilor care trăiesc cu HIV de a beneficia de contracepţie gratuită, inclusiv de sterilizare benevolă (art.6); dreptul femeilor HIV pozitive şi nou-născuţilor lor de a avea acces la tratament ARV profilactic gratuit (art.21) etc.
Aspecte privind aplicarea practică a acestor drepturi se regăsesc în întreg conţinutul prezentului ghid.

• 
  Nediscriminarea şi egalitatea în faţa legii
  

PIDCP prin art.14 şi 26 garantează dreptul la protecţie egală în faţa legii, precum şi dreptul de a fi liber în raport cu orice tip de discriminare.

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a confirmat că sintagma „orice tip” în contextul prevederilor ce reglementează nediscriminarea din conţinutul tratatelor internaţionale de drepturi ale omului include şi starea sănătăţii persoanei, inclusiv statutul HIV. De asemenea, Comitetul a îndemnat statele să ia toate măsurile ce se impun pentru a asigura că PTHIV au acces egal la tratament.

Nediscriminarea în domeniul sănătăţii publice este prevăzută în mod expres de dispoziţiile câtorva legi de profil. Este vorba de art.5 din Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului; art.5, al.1, lit. a) şi art.7 din Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic; şi art.17, al.1 din Legea ocrotirii sănătăţii. Nediscriminarea în raport cu PTHIV este reglementată de Legea cu privire la profilaxia HIV/SIDA care conţine un capitol tematic în acest sens (Capitolul VI – Interzicerea discriminării), încercând să cuprindă cât mai multe situaţii în care discriminarea PTHIV ar putea avea loc şi, prin aceasta, să prevină comportamentul discriminator la adresa lor (relaţiile de muncă, educaţie preşcolară, învăţământ, accesul la servicii de creditare şi acordare a împrumuturilor etc.)

În peisajul legislativ moldovenesc nu există deocamdată un act normativ – cadru în domeniul nediscriminării. Interzicerea discriminării persoanelor pe motive ce ţin de rasă, naţionalitate, sex, religie, apartenenţă etnică etc. este prevăzută expres în conţinutul mai multor acte normative tematice, cu ocazia reglementării diferitor domenii de activitate. Toate aceste dispoziţii sporadice vin să asigure implementarea atât a normelor internaţionale în această materie, cât şi a normei conţinute în art.16, al.2 din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căreia: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”.

În condiţiile lipsei unei culturi şi tradiţii anti-discriminare atât în societate, cât şi în mediile profesionale, se ajunge la situaţii greu de conceput, chiar ridicole, în care normele unei legi contravin vădit altor norme, din conţinutul aceleiaşi legi. Este cazul Legii cu privire la profilaxia HIV/SIDA – Legea-cadru în acest domeniu (Legea HIV/SIDA) care, aşa cum am arătat, conţine un capitol distinct prin care se interzice discriminarea, în acelaşi timp, unele norme ale aceluiaşi capitol sunt profund discriminatorii. Aşa, de exemplu, după ce la art.22, al.1 se interzice expres orice formă de discriminare la locul de muncă, iar la al.3 se arată că este interzisă concedierea pe motiv că persoana are statut HIV pozitiv, la al.4 al aceluiaşi articol se prevede că: „Lista profesiunilor şi specialităţilor la care pot fi admise persoanele cu status HIV pozitiv se aprobă de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului”, prin aceasta dându-se, practic, peste cap prevederile din alineatele 1 şi 3. De asemenea, prin art.24 „Restricţii la efectuarea unei călătorii şi la alegerea reşedinţei” din cadrul aceluiaşi capitol, se interzice aflarea pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 3 luni a străinilor care nu prezintă certificat medical de testare HIV cu rezultatul negativ. Pe lângă faptul că avem de a face cu o normă restrictivă şi discriminatorie, încadrarea unui articol cu un asemenea conţinut la capitolul care se referă la interzicerea discriminării pare lipsită de sens şi fără nicio legătură cu specificul respectivului capitol.

• 
  Dreptul de a nu fi supus imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară
  

Acest drept, prevăzut de art. 17 al PIDCP, presupune obligaţia din partea statului semnatar de a respecta intimitatea fizică a indivizilor (cum ar fi obligaţia de a obţine consimţământul informat al persoanelor înainte de testările HIV) şi necesitatea de a respecta confidenţialitatea informaţiilor cu caracter personal (cum ar fi informaţia referitoare la statutul HIV pozitiv al persoanei).

Garantarea confidenţialităţii şi protecţia datelor cu caracter personal sunt reflectate în dispoziţiile câtorva acte normative moldoveneşti relevante tematicii abordate, cum ar fi: Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic (art.12) şi Legea HIV/SIDA (art.14). În acelaşi timp, o serie de alte dispoziţii, mult mai numeroase, prin care se încalcă confidenţialitatea PTHIV, prin aceasta creându-se condiţii pentru imixtiuni arbitrare în viaţa privată a acestora, se regăsesc într-o serie de acte normative subordonate legii.
Instrucţiunea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale privind modul de completare a certificatului de concediu medical nr.189 din 22.06.2005
Respectivul act normativ prevede înscrierea diagnozei iniţiale şi finale, precum şi a tipului de tratament stabilit de către medic, în certificatele medicale prezentate la locul de muncă. Mai mult decât atât, se prevede că la închiderea certificatului de boală, în partea dreaptă de sus al acestuia, se înscrie cifrul maladiei care a determinat incapacitatea temporară de muncă. În cazul eliberării certificatului cu maladia tuberculoză, SIDA şi cancer de orice tip alăturat cifrului maladiei se înscrie „100%”, care se confirmă cu ştampila instituţiei medico-sanitare (punctele 13, 23).

În condiţiile în care respectarea confidenţialităţii datelor personale ale persoanelor infectate cu HIV este reglementată atât de contradictoriu şi protejată atât de sumar din punct de vedere normativ, abuzurile din partea celor ce sunt chemaţi să respecte acest cadru normativ, în special din partea autorităţilor din domeniul sănătăţii, sunt foarte frecvente, iar credibilitatea lor în faţa persoanelor ce trăiesc cu HIV scade dramatic. Prin urmare, tendinţa permanentă a celor din urmă de a rămâne necunoscute cu orice preţ, pentru a evita ingerinţele în viaţa lor privată, stigma şi discriminarea, se prezintă drept una firească.

Potrivit alineatului final al art.14 din Legea HIV/SIDA, „Personalul medical şi alte persoane care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, deţin informaţii privind rezultatele examenelor medicale în ceea ce priveşte infecţia HIV (maladia SIDA) sunt obligate să păstreze secretul acestor informaţii. Pentru divulgarea lor, ei sunt traşi la răspundere administrativă în conformitate cu legislaţia în vigoare”.

CC prevede o amendă de la 1000 la 1400 MDL pentru divulgarea informaţiei confidenţiale despre examenele medicale de depistare a contaminării cu virusul HIV ce provoacă maladia SIDA de către personalul medical sau alte persoane care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, deţin astfel de informaţii.

•