Introducere scurte consideraţii privind situaţia instanţei în anul 2014 Tribunalul Ilfov

Învăţământul profesional al personalului auxiliar de specialitate s-a organizat trimestrial şi a constatat în elaborarea unor teme de către grefierii desemnaţi, sub îndrumarea judecătorului responsabil şi susţinerea acestora.

Temele au privit în principal activitatea grefierilor şi modificările aduse legislaţiei.

Secţia Civilă a prezentat următoarele teme:

Nr. crt.	Tematica	Judecător responsabil	Referent/ moderator	Locul desfăşurării
1	Primire şi înregistrare documente dosar. Citarea părţilor la prim termen. Efectuarea borderourilor. Raporturile de serviciu cu publicul. Inaintare dosare în calea de atac conform Noului Cod de procedură civilă. Evidenţa activităţii la serviciul arhivă.	Stela Florentina Ivan	Grefieri-registrator Laura-Daniela Tomuleasa Grefier-arhivar Larisa Elena Nicu	Tribunalul Ilfov
2	Procedura prealabilă în materia contenciosului administrativ şi fiscal. Citarea şi comunicarea actelor de procedură conform Noului Cod de procedură civilă şi potrivit Buletinului Procedurii de Insolvenţă	Stela Florentina Ivan	Grefieri: Marioara Rusu Simona Camelia Ionescu	Tribunalul Ilfov
3	Procedura în faţa primei instanţe. Sesizarea instanţei de judecată. Dispoziţii generale. Cererea de chemare în judecată. Intâmpinarea. Cererea reconvenţională.	Stela Florentina Ivan	Grefieri: Victoria Florentina Adam Camelia Elena Stancu	Tribunalul Ilfov
4	Inchiderea procedurii de insolvenţă. Comunicarea hotărârii. Cazurile de dizolvare a persoanelor juridice.	Stela Florentina Ivan	Grefieri: Ana-Maria Păun Maria Mădălina Trandafirescu	Tribunalul Ilfov

În cadrul Secţiei Penale s-au prezentat următoarele teme:

Nr. crt.	Tematica	Judecător responsabil	Referat/moderator	Locul desfăşurării
1	Măsurile preventive în lumina Noului Cod de procedură penală	Răzvan Păştilă	Grefieri: Andrei Magdalena Dobre Ioana	Tribunalul Ilfov
2	Înregistrarea în aplicaţia ECRIS a cauzelor având ca obiect măsurile preventive	Răzvan Păştilă	Grefieri: Dincă Dan Ţolea Elvira	Tribunalul Ilfov
3	Şedinţa de cameră preliminară	Răzvan Păştilă	Grefieri: Călin Veronica Florescu Cecilia	Tribunalul Ilfov
4	Căile de atac şi înaintarea dosarelor la instanţa de control judiciar	Răzvan Păştilă	Grefieri: Mirică Lili Vladimirescu Alina	Tribunalul Ilfov

La nivelul Judecătoriei Buftea se încurajează instruirea grefierilor de şedinţă la indicaţia judecătorului pentru realizarea redactării acelor hotărâri judecătoreşti ce privesc probleme simple de drept, precum şi a redactării încheierilor de şedinţă. Şi în rândul grefierilor se constată existenţa interesului personal în autoperfecţionare, inclusiv prin urmarea unor forme de învăţământ universitar în domeniul dreptului.

Mai mult, lunar, în cadrul şedinţelor de învăţământ profesional s-au elaborat teme de către personalul auxiliar al instanţei, care au fost şi susţinute.

De asemenea, în cursul anului 2014, la Judecătoria Cornetu, lunar, au avut loc şedinţe de învăţământ profesional, separat pentru judecători şi pentru personalul auxiliar, în care au fost prezentate teme prin care s-a urmărit perfecţionarea continuă a magistraţilor şi a grefierilor, şedinţele fiind conduse de judecătorul cu atribuţii în acest sens.

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE MODIFICĂRI LEGISLATIVE, CU IMPACT ASUPRA ACTIVITĂŢII INSTANŢEI ÎN CURSUL ANULUI 2014

a) În materie civilă
Cea mai importantă modificare legislativă a constituit-o intrarea în vigoare, începand cu 19 octombrie 2014, a Legii nr. 138/2014 (publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014), ce aduce o modificare substanţială reglementărilor anterioare privind procedura civilă şi legislaţia conexă, (spre exemplu Legea executorilor judecătoreşti, Legea contenciosului administrativ ori Ordonanţa de urgenţă privind taxele  judiciare de timbru).

În rândurile ce urmează, vom prezenta principalele puncte ce inovează în mod substanţial procedura civilă şi care au avut un impact semnificativ asupra activităţii instanţei.

       Articolul 200 alineatul 1, s-a modificat într-un sens pozitiv, ce trebuie salutat, dat fiind ca verificarea competenţei instanţei se va face incă din faza procedurii regularizării, sporind eficacitatea principiului dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil.

      Articolul 457 aduce, de asemenea, un răspuns la dezbaterile şi contradicţiile din doctrină şi anume, atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac prevăzute de lege.

       O modificare neaşteptată este adusă prin art.  484, care exclude strămutarea de hotare, aşa cum era prevăzut în vechea reglementare, dintre situaţiile ce conduc la suspendarea de drept a hotărârii în calea de atac a recursului, în prezent figurând printre acestea, doar desfiinţarea de construcţii, plantaţii ori alte lucrări cu aşezare fixă sau alte cazuri expres prevăzute de lege.

      În ceea ce priveste executarea silită, modificările sunt substanţiale, prin noua lege renunţându-se la procedura încuviintării executării silite de catre instanţa de judecată, revenindu-se la încuviintarea executării de catre executorul judecătoresc. Articolul 665 se modifică într-un sens pozitiv, detaliind procedura aplicabilă începând cu 19 octombrie 2014 .

     A fost introdus un nou articol, 640¹, ce aduce o noutate privind învestirea cu formulă executorie, învestire a cărei procedură este detaliată în cele 6 alineate ale articolului, deşi se renunţase la aceasta din perspectiva noului cod în varianta sa iniţială, învestire ce se va aplica titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.

       Una dintre modificările esenţiale şi indispensabile se regăseşte în art. 650, care aduce în sfârşit răspunsul la dilema “pierderii instanţei de executare” fără înlocuirea acesteia în perioada cuprinsă între 16 iulie 2014, când a fost admisă excepţia neconstituţionalităţii vechilor prevederi din art. 650 şi 19 octombrie 2014, soluţionând incertitudinea creată. Astfel, în prezent, instanţa de executare este  judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

De asemenea, o serie de decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale, în materie civilă, şi-au pus amprenta asupra activităţii instanţei.

Dintre acestea menţionăm:

Prin Decizia nr. 686 din 26.11.2014 Curtea Constituţională a admis exceptia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Prin Decizia nr. 1/17.02.2014 pronuntata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 20/2013 au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Prin Decizia nr. 7/8.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4/2014 a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
b) În materia dreptului muncii:

Deşi nici Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi nici Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, legi cadru în materia soluţionarii conflictelor nu au suferit modificări de substanţă în cursul anului 2014, o serie de decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii şi-au pus amprenta asupra activităţii instanţei, fie în sensul modificării practicii acesteia în soluţionarea cauzelor având ca obiect conflicte de muncă, fie în sensul creşterii încărcăturii.

În acest sens menţionăm:

Prin Decizia nr. 3/12 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1/2014 au fost admise recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi, în consecinţă, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă.

Prin Decizia nr. 8/8.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 7/2014 au fost admise recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

De asemenea s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b din Codul muncii raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa, din cuprinsul deciziei de concediere, a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

Prin Decizia nr. 5/23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie şi Justitie - completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept a fost admisa sesizarea formulata de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, în dosarul nr. 2493/40/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi în consecinţă s-a stabilit că dispoziţiile art. 34 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu se aplică drepturilor salariale ale personalului angajat în baza contractelor de finanţare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.

c) În materia asigurărilor sociale

Prin Decizia nr. 9/13.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apei Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, s-au stabilit următoarele:

1.      în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege şi persoanele care făceau parte, în perioada de referinţă, din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială instaurată în România după data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, în măsura în care fac dovada că se încadrează într-una dintre ipotezele reglementate de lit. a) - e) ale aceluiaşi alineat şi îndeplinesc şi celelalte condiţii impuse de lege.

2.   în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate dîn motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare:

a)   noţiunea de „domiciliu obligatoriu" se referă numai la situaţia în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecinţa îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului, iar nu şi la cazurile în care persoana în cauză şi membrii familiei sale au avut limitată doar libertatea de circulaţie;

b)   pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei - soţul/soţia şi copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă, sub rezerva îndeplinirii aceloraşi condiţii ca şi persoana principal vizată de măsura administrativă.

Prin Decizia nr. 10/20.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I Civilă în dosarul nr. 7259/95/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

S-a stabilit, în consecinţă, că "termenul general de prescripţie legal" din cuprinsul art. 47 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 este termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, respectiv art. 2.517 din Codul civil.

d). în materie penală

Apreciem că cele mai mari modificări legislative intervenite în cursul anului 2014 au fost în materie penală urmare intrării în vigoare a noilor coduri, respectiv:

▪ Legea nr. 286/2009 privind Codul penal şi Legea nr. 187/2012 privind punerea sa în aplicare;

▪ Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare;

precum şi a legilor privind executarea pedepselor, şi anume:

▪ Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

▪ Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Printre modificările esenţiale aduse în materie penală, de către Codul penal, enumerăm:

▪ situaţia plurităţii de infracţiuni care, în noua modificare legislativă, se sancţionează mai aspru: dacă se comit mai multe infracţiuni în concurs, pedeapsa rezultantă e stabilită potrivit sistemului de cumul juridic, dar cu un spor obligatoriu şi fix - de exemplu, pentru pedepse cu închisoarea, judecătorul va aplica pedeapsa cea mai grea şi un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, iar pentru o pedeapsă cu închisoarea şi una cu amenda, se aplică amândouă; pentru recidivişti (primul termen al recidivei urcă de la 6 luni la 1 an închisoare), dacă noua infracţiune este comisă postcondamnatoriu, la noua pedeapsă se aplică restul neexecutat din pedeapsa anterioară, iar dacă noua infracţiune este comisă postexecutoriu, limitele pedepsei pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate. Pentru infracţiunile continuate şi cele complexe, pedeapsa poate urca până la maximul special, la care se poate adaugă un spor de 3 ani.

▪ Liberarea condiţionată: Condamnatul aflat în executarea pedepsei în penitenciar poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei, dar numai dacă şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile civile şi a executat o durată minimă de 20 ani pentru condamnarea la detenţiune pe viaţă, 3/4 pentru închisoarea mai mare de 10 ani şi 2/3 pentru închisoarea până în 10 ani (pentru femeile şi bărbaţii de 60 ani fracţiile sunt 2/3 şi 1/2). Dacă perioada rămasă de executat este de minim 2 ani, cel liberat are de executat anumite măsuri de supraveghere şi obligaţii.

▪ situaţia condamnaţilor minori, care nu mai pot fi sancţionaţi cu închisoarea, ci li se pot aplica (dacă au peste 16 ani, iar cei între 14-16 ani doar dacă au discernământ) numai măsuri educative - unele sunt neprivative de libertate (stagiul de formare civică maxim 4 luni, supraveghere 2-6 luni, consemnarea la sfârşit de săptămână 4-12 săptămâni, asistarea zilnică 3-6 luni), altele privative de libertate (pentru minorii sancţionaţi în trecut şi dacă pedeapsa legală este mai mare de 7 ani: internarea într-un centru educativ 1-3 ani, internarea într-un centru de detenţie 2-5 ani sau 5-15 ani);

▪ instituţia reabilitării, pentru orice condamnare la pedeapsa amenzii ori a închisorii până la 2 ani sau cu suspendare sub supraveghere operează reabilitarea de drept dacă în curs de 3 ani condamnatul nu a mai comis o nouă infracţiune. Pentru celelalte condamnări, reabilitarea trebuie solicitată unui judecător; termenele de reabilitare sunt mai mici ca în Codul penal 1969.

În afara instituţiilor de drept enumerate mai sus, prin noul Cod penal s-au adus o serie de modificări la grupele de infracţiuni, în sensul introducerii unor infracţiuni noi (exemplu: eutanasierea, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, obstrucţionarea justiţiei, falsificarea unei înregistrări tehnice, s.a.), s-au modificat limitele de pedepasă, cauzele care înlătură răspunderea penală, cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei, precum şi natura pedepselor complementare şi a măsurilor de siguranţă.

În ceea ce priveşte modificările aduse prin noul Cod de procedură penală şi aceastea au fost esenţiale, fiind introduse, alături de principiile clasice (al aflării adevărului, al prezumţiei de nevinovăţie, al dreptului la apărare, al respectării demnităţii umane) principii noi, precum cel al dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil (art. 8), al separării funcţiilor judiciare în procesul penal (art. 3), al obligativităţii acţiunii penale strâns legate de cel subsidiar al oportunităţii (art. 7) al dreptului la libertate şi siguranţă (art. 9), ne bis în idem (art. 6), iar în materia probaţiunii, al loialităţii în obţinerea probelor (art. 101).

Din categoria acestor noi principii, prin adoptarea celui referitor la separarea funcţiilor judiciare în procesul penal s-a sperat la îmbunătăţirea în mod considerabil a calităţii actului de justiţie. Acest principiu proclamă şi garantează că în procesul penal se exercită patru funcţii judiciare:

- de urmărire penală (prin organele de cercetare penală şi procuror),

- de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cursul urmăririi penale (prin judecătorul de drepturi şi libertăţi),

- de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată (prin procedura de cameră preliminară) şi

- de judecată (de către instanţele de judecată în completuri legal constituite).

Judecătorul de drepturi şi libertăţi va soluţiona cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări referitoare la măsurile preventive, la măsurile asigurătorii, la măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, la actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, la administrarea anticipată a probelor, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

În procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a trimiterii în judecată, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, precum şi orice alte cauze prevăzute de lege.

Prin instituţia camerei preliminare, proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal.

Camera preliminară este o instituţie nouă, inovatoare, ce are ca scop înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. Prin reglementarea procedurii camerei preliminare se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată, de legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (art. 342). Prin această instituţie de drept procesual penal se urmărește producerea unui efect direct, pozitiv asupra celerităţii soluţionării unei cauze penale şi împiedicarea, pe durată nedeterminată, a începerii cercetării judecătoreşti. În acest context, procedura camerei preliminare cuprinde reguli care elimină posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la parchet, datorită faptului că legalitatea probatoriului şi a trimiterii în judecată sunt soluţionate în această fază.

Judecata în fond a fost concepută ca un complex de acte procesuale şi procedurale specifice, având ca scop pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, întemeiată în egală măsură pe lege şi pe adevăr. Procurorul, ca titular al acţiunii penale, trebuie să dovedească acuzarea, prin administrarea de probe. Pe cale de consecinţă este regândit rolul judecătorului, care va veghea cu preponderenţă ca procedurile ce se desfăşoară în faţa sa să aibă caracter echitabil, principiul rolului activ nemaifiind consacrat ca atare în partea generală a codului. În acest scop, dacă apreciază necesar, judecătorul va putea dispune administrarea şi a altor probe decât cele indicate de acuzare sau de apărare.

În cursul judecăţii a fost eliminată posibilitatea extinderii acţiunii penale sau a procesului penal, instituţii care duceau la soluţionarea cu întârziere a cauzei cu care a fost sesizată instanţa. Cu privire la noile fapte descoperite în cursul judecăţii, se reglementează desfăşurarea de proceduri distincte de urmărire penală, pentru a nu se ajunge la întârzierea sau la diluarea cauzei iniţiale deduse judecăţii.

În materia măsurilor preventive, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se realizează reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.

În privinţa arestării preventive, este prevăzut, la nivel de principiu, caracterul său excepţional şi, totodată, caracterul subsidiar al acesteia în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Pentru a da eficienţă principiilor menţionate, este recunoscută competenţa procurorului sau, după caz, a judecătorului de libertăţi, de a dispune luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, instituţii ce sunt reglementate ca măsuri preventive distincte. În ceea ce priveşte instituţia cauţiunii, noutatea este reprezentată de faptul că, spre deosebire de reglementarea anterioară aceasta garantează nu doar participarea inculpatului la procesul penal, ci şi plata despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune şi a amenzii. Sub acest aspect, s-a stabilit că plata sumelor anterior menţionate din cauţiune are caracter prioritar faţă de confiscarea acesteia, chiar şi în situaţia înlocuirii măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală românească s-a introdus o nouă măsură preventivă, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărindu-se, prin introducerea acestei instituţii, lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.

În vederea asigurării unei practici judiciare unitare au fost modificate dispoziţiile privind recursul în interesul legii şi introdus un mecanism nou - sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept.

Noul Cod de procedură penală cuprinde unele proceduri speciale, în scopul asigurării eficacităţii administrării actului de justiţie, fiind prevăzute reglementări care asigură accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple, avându-se în vedere accelerarea procedurii, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor, dintre acestea menţionăm acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cuprinsul căruia inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condiţiile acordului său şi astfel, de a participa la procesul de luare a deciziei în cadrul stabilirii pedepsei.

De asemenea, au fost introduse noi reglementări şi în privinţa exercitării controlului judiciar, fiind introdusă o nouă cale de atac, respectiv contestaţia şi eliminată calea de atac a recursului. Astfel, în noua reglementare sunt prevăzute ca şi căi ordinare de atac - calea de atac a apelului şi contestaţiei, iar ca şi căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare, recursul în casaţie şi revizuirea.

În aplicarea noilor dispoziţii în materie penală au fost pronunţate, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o serie de Decizii, printre care enumerăm:

▪ Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, pronunţată în dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr. 289/120/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni şi s-a stabilit că: În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

▪ Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2/1/2014/HP/P, prin care s-a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 530/303/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv dacă prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei. În aplicarea art. 5 din Codul penal, stabileşte că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.

▪ Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. 4/1/2014/HP/P, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București Secţia I Penală prin încheierea din data de 20 februarie 2014, în dosarul nr. 200/93/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 şi s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

▪ Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. 5/1/2014/HP/P, prin care s-a admis sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 48654/3/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunii în formă continuată, respectiv, dacă infracţiunea în formă continuată reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei şi s-a stabilit că în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată.

▪ Decizia nr. 6 din 26 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. 6/1/2014/HP/P prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr. 179/122/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei în ipoteza în care este vorba de tentativă,
În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 din Codul penal, în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al tentativei).

▪ precum şi alte decizii de aplicare imediată, prin care s-au stabilit determinarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracţiunilor continuate, prin sintagma „maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" se înţelege maximul special prevăzut de lege pentru infracţiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracţiunea continuată; aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, prin care se stabileşte că la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.