Ioan aurel pop



Yüklə 1,55 Mb.
səhifə9/28
tarix27.10.2017
ölçüsü1,55 Mb.
#15734
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   28

nepermis de mult specificul ţărilor româneşti locale, al autonomiilor

în mijlocul cărora s-au născut şi care le-au imprimat şi lor, adunări

lor, anumite particularităţi; 5) în urma studierii concrete a acestor

adunări pe zone geografice distincte, iar uneori chiar pe anumite seg

mente temporale din intervalul secolelor XIV—XVI (cazul Bana

tului), vom trage de fiecare dată concluziile necesare, vom sublinia

elementele de generalitate, vom face clasificările care se impun etc.

3)


Cu alte cuvinte, tratarea pe zone a acestor instituţii româneşti n-a eliminat studiul tematic sau tipologic, ci a îmbinat cele două modalităţi, accentuînd calea inductivă.

Izvoarele păstrate nu sînt la fel de numeroase pentru toate regiunile româneşti studiate, de aceea activitatea mai restrînsâ a unor adunări, aşa cum apare ea astăzi, poate să nu reflecte decît trunchiat o realitate mult mai bogată în secolele XIV—XVI. De asemenea, poate părea ciudată studierea în acelaşi loc, de pildă, a unei adunări de plîngere a cnezilor supuşi pe o moşie nobiliară din Banat şi a unei adunări a cnezilor liberi maramureşeni, care, după datină, dădeau în stăpînire o moşie românească unui titular român, sau a unei adunări haţegane de judecată din secolul XIV şi a uneia boiereşti făgă-răşene (ca scaun de judecată) de pe la 1600. Insă aceste adunări atît de deosebite ca scop, chiar dacă pînă la urmă îşi prelungesc existenţa mai mult ca scaune de judecată, fiindu-le diminuate, eludate sau desfiinţate de către autorităţi vechile atribuţii de altă natură, au cîteva elemente comune foarte importante : ele sînt instituţii alcătuite din români (mai ales cnezi sau urmaşi ai acestora), activează în folosul românilor, se conduc după rînduielile româneşti, deşi sînt obligate la unele adaptări impuse de instituţiile străine. Acestea au fost suficiente motive pentru a le studia împreună, pe zone şi a le cerceta natura unică, fără neglijarea totuşi a particularităţilor inerente.

V.2. ŢARA HAŢEGULUI

Posibilitatea stabilirii competenţelor adunărilor cneziale şi nobiliare româneşti din Ţara Haţegului în evul mediu depinde de modul în care se iau în considerare factorii care au condiţionat evoluţia societăţii româneşti locale1. Pe de o parte, trebuie subliniat faptul că Haţegul se înscrie în rîndul acelor regiuni ale Transilvaniei care au conservat statornic şi plenar o serie de instituţii feudale româneşti2, pe de altă parte, din secolul XIV începînd, se cuvine relevată pătrunderea, în general cu puţin succes, a rîuduielilor străine, de tip feudal apusean, pe care le promova noua dinastie angevină3. De aceea, documentele secolelor XIV—XV reflectă în plan instituţional tocmai această lume hibridă, în care străvechea ordine tradiţională suferă o serie de influenţe din afară. Adunările cneziale4 sînt o asemenea realitate românească, transformată parţial, în acord cu exigenţele

»Şt. Pascu, Voievodatul, UI, p. 351-573; IV, p. 13-fi»

2 D. Gr. Pleşia, La noblesse, p. 190-191.

3 M. Holban, Din cronica relaţiilor, p. 233.

4 Ioan A. Pop, Adunările cneziale, p. 2097 — 2110; V. Achim, O instituţie, p. 191 — 203;

R. Popa, Ţara Haţegului, p. 260-264.

85
unui stat care se străduia să uniformizeze variatele structuri etnice, social — economice, politice, juridice, culturale, confesionale etc. de pe cuprinsul său.

"*De aceea, nu se va putea surprinde niciodată integral specificul originar, necontaminat de infuziuni alogene, al acestor instituţii ro-iieşti. Documentele oglindesc o perioadă în care aceste adunări, pentru a supravieţui, încearcă să se adapteze ele însele rigorilor impuse de oficialitate. înnobilarea unora dintre cnezi, adică recunoaşterea prin document scris a calităţii lor de feudali, apropie aceste adunări de universitates nobilium, iar organizarea districtului Haţegului3 de către oficialitate, în locul vechii „ţări"", cum o numeau în continuare localnicii, face ca aceste ioruri locale de judecată să fie adesea prezidate de castelani, vicevoievozi şi chiar voievozi ai Transilvaniei, în locul voievozilor locali7, care, probabil, îndeplineau odinioară acest rol. „Ţara" sau voievodatul Haţegului, înainte încă de organizarea ca district sau provincie (adică înainte de încercările de includere în cadrele administrativ — juridice ale regatului), trebuie să fi cunoscut existenţa acestor adunări româneşti, cu funcţii mult mai largi decît cele judiciare. Din păcate, reflectarea acestor foruri în documente şi chiar emiterea de documente în cadrul lor reprezintă o fază adaptată noilor realităţi, faz.ă în care sînt greu de surprins concret vechile rosturi politice, economico-sociale, militare, administrative etc. pe-care acestea trebuie să Ie fi avut în vechime8.

Oricum, fie şi numai atribuţiile judecătoreşti, pe care le reflectă prioritar documentele privitoare la aceste adunări, sînt relevante pentru un stadiu anumit de dezvoltare a societăţii feudale româneşti din Transilvania. Cel dinţii document cunoscut, referilor la această problemă este din I iunie 13609, a fost emis la Haţeg şi are în atenţie, între altele, o problemă privind stăpînirea asupra pămîntului : înaintea „adunării cnezilor şi a oamenilor de orice altă stare şi seamă din districtul Haţeg", Alicu, fiul Jui Murgu se plînge de cotropirea, moşiilor Răehitova şi Mesteacăn, cire i s-ar cuveni lui după dreptul izvorînd din cnezat ; pîrîţii Stoian şi Boian, fiii lui Muşină (Muşana) de Densuş şi Balotă, Baiu, Şurş (sau Şerb) şi Nan, nepoţii şi ceilalţi fraţi ai lor, cu alte rude au spus, dimpotrivă, că un anume Costea, bunicul lui Balotă, Baiu, Şurş şi Nan, precum şi tatăl lor s-au aşezat ca întemeietori pe sus-zisa moşie Răchitova, cu ajutorul lui Muşana^ tatăl lui Stoian şi Boian, acest Muşana rămînînd cu două părţi din

6 I. Drăgan, Originile, p. 25—38.

6 Cea dinţii pomenire documentarii a ţării Haţegului f Terra Hars:ec) se face in 1247 în Diploma cavalerilor loaniţi [D.H.H.. !>. I, p. 22, jir. 10). ' Ioan A. Pop, Despre voievozi, p. 147-154.

* Vezi, pentru comparaţie, situaţia din Banat, Ia V. Aciiim. op. cit., p. 192— 193,

* ti.li.II., C, XI., p. 906-510.' nr. 482.

86
Răchitova ; moşia Mesteacăn a fost aşezată şi întemeiată de acelaşi Muşana. Deci moşiile au fost împărţite între urmaşii lui Costea şi ai lui Muşana şi stăpînite ele ei, fără ca Micu să aibă vreun amestec în această stăpînire. In cadrul ritualului judecăţii, cei 24 de asesori juraţi (12 cnezi, 6 preoţi şi 6 români de rînd) au depus mărturie că acele moşii atîrnă de fiii lui Muşaua şi de nepoţii lui Costea, în felul în care arătaseră aceştia. Astfel, mai ales că Micu n-a putut aduce nici o dovadă scrisă în sprijinul poziţiei sale, vicevoievodul, care prezida adunarea (în calitate de castelan de Haţeg), a recunoscut că o treime din Răchitova aparţine nepoţilor lui Costea, iar două treimi din ea şi toată moşia Mesteacăn trebuie să fie, pe veci, după dreptul de cnezat, ale fiilor lui Muşana. Deci judecata s-a făcut în acord cu normele dreptului cnezial, atît în privinţa stăpînirii, cit şi a împărţirii dreptului de stăpînire între urinaşi. Nici una din părţi nu a avut act scris care să-i susţină calitatea de stăpîn, iar cnezii şi ceilalţi participant, la adunare au adeverit că moşiile respective sînt aie nepoţilor iui Coste;, şi ale fiilor 'ui Muşana. Decizia finală aparţine vîce-voievodului Transilvaniei10. în cele (cel puţin) şase zile de funcţionare, adunarea haţegană din 1360 (ce pare să corespundă aţii de bine ca şi componenţă structurii tripartite a societăţii medievale) a contribuit, cum s-a văzut, şi la „restaurarea" unor drepturi ale cnezilor, fără ca documentul să dea alte amănunte în acest sens.

în 1363, acelaşi vicevoievod Petru, în urina daniei de către rege a moşiei Zlaşti, ţinînd de cetatea Deva, lui I^adislau, fiul lui Muşat de Almaş şi fiilor săi, Petru, Ioan, I/aţcu şi Muşat, se vede obligat de voievodul Transilvaniei să ţină judecată şi ,,să facă dreptate" între acest Ladislau cu fiii săi, pe de o parte şi cnezii Stroia şi Zeicu (Ţeicu) pe de altă parte, care s-au împotrivit respectivei danii11. Judecata se ţin : la Haţeg, înaintea nobililor ţării din comitatul Hunedoara şi ,,a tuturor cnezilor şi bătrînilor români din districtul Haţeg". Gnezii Stroia şi Zeicu n-au avut un document care să ateste că, prin defrişare în desimea pădurilor şi prin dreptul cnezial, strămoşii lor şi ei au stăpînit moşia Zlaşti, de aceea vicevoievodul cu nobilii au respins întîmpinarea cnezilor, atribuind respectiva moşie, cu dreptul cnezial aferent, lui I/adislau şi fiilor săi12. Judecata se face, în acest caz, după obiceiul regatului şi după rigorile actului scris, cnezii şi bătrînii districtului Haţeg trebuind să accepte această procedură.

Peste aproape un sfert de secol, în 1387, „juzii, juraţii şi toţi oaspeţii, cnezii şi crainicii din districtul Haţeg, de pe rîul Strei, din Hunedoara, din comitat (sic) şi din Dobra" dau de ştire la Deva că înaintea lor cnezuî din satul Călantil Mic. cu fratele său de sînge au zălogit

l" M. Holban, op. cit., p. 238-240.

11 D.R.H., c. Xn, p. 130-133, nr. 157.

"M. Holbau, op. cit., p. 240-242.

87
moara lor de pe Strei pentru 20 de florini, vreme de 16 ani, luiIoan, fiul lui Nicolae de Pişchinţi şi Binţinţi, castelanul Devei13. Este o adunare exclusivă a autorităţilor locale haţegane şi huneroderne, in evasi-totalitate româneşti (excepţie fac acei hospitcs), care certifică o modificare vremelnică a regimului de folosinţă a une-i mori aflate în proprietate cnezială.

Alte două procese legate de cnezi şi cnezate s-au judecat la Haţeg,, respectiv la Sarmizegetusa în 1398: în cel dinţii, castelanul Ştibor cu cei 12 juraţi ai „provinciei" Haţeg, înaintea voievodului, tot Ştibor, al Transilvaniei, aplanînd un conflict între cuezii —fraţi I>ra-gotă şi Ion de Rîul Alb, (numiţi fumaşi domini), pe de o parte şi cnezii — fraţi Ianustin, Basarab şi Costea de Rîuşor, (numiţi honesti viri) pe de altă parte, privind censul cnezial datorat regelui, hotărăsc ca primii sa plătească o cincime de marca de argint, iar ceilalţi patru cincimi de marcă în contul acestei dări (cei din urmă nu recunosc că s-au angajat să plătească şi partea celor dinţii, adică cincimea de marcă)14; în al doilea proces, „juraţii şi toţi oaspeţii şi românii din cetatea Haţegului şi din cele ce ţin de ea" (pertinenţii's eiusdem), adeveresc prin document scris, emis de ei, că Filea (Philes) şi Ştefan, strămoşii lui Valentin şi Dan au făcut să rodească şi au amenajat cnezatul posesiunii Pala Marc (Băuţar)18. Adeverirea rezulta în urma unei cercetări făcute de juraţi la Sarmizegetusa, în prezenţa voievodului Ştibor. Acest din urmă document din 1398, emis de forul de judecată haţegan şi care mărturisea temeiurile proprietăţii lui Valentin şi Dan asupra cnezatului Pala, este socotit fără valoare in 1402 de către Nicolae, voievodul Transilvaniei, care adjudecă posesiunile Bauţar, adică Pala Mare şi Mică, cu cnezatele lor cu tot (pe baza unui act de danie al regelui din 1390 şi a unui document al capitlului din

13 AXM, Dl. 29435; Hurm., megy im se poate traduce decit

1/2, p. 73, nr. 54. în mod paradoxal, forma Yar-

megy nu se poate rracuce aecn prin comitat. Părerea că scribul ;i corupt X'arhely (Sarniizegetusa) în Varmegy răniine o supoziţie greu de demonstrat (Vezi C, Feneşan, Districtul' Dobra. p. 302 - 303). Pin acest document, în care pe prim plan apare forul de judecată din Haţeg, deşi moara era pe Strei şi din documentul anterior de la 1363,

aşa se expli.. .

vechile libertăţi .şi obiceiuri ale românilor din districtul Dobra. era menţionată apartenenţa acestor români, în afara scaunului districtual, la scaunele de judecată din Peva şi Haţeg (Cf. C. Feneşaii, op. cit., p. 309).

" Hurm, 1/2, p. 397, 'nr. 330; Doc. Val., p. 508, nr. 458. Cnezii din Rîu Alb afirmă că cincimea de marcă a fost totdeauna plătită în numele lor, ea parte a unui cens global datorat pentru mai multe sate, ai căror titulari au fost mereu ei. Despărţirea cincimii de marcă din censul global, conform sentinţei date da juraţi, marchează disoluţia unei devălmăşii cneziale, în sensul că Rîu.şorul şi Şerelul rămîn de-acum înainte in proprietatea exclusivă a familiei cneziale din Rîuşor (Cf, K. Popa, Structures, p. 305)

" Ortvay, Temes, p. 318 323.

88
.Arad, de punere în stăpînire, din acelaşi an), unor orăşeni din Timişoara, anume judele Mihail cu fratele său lacob1".

în primele două decenii ale secolului al XV-lea au fost emise cele mai importante documente ale forurilor cneziale şi nobiliare româneşti din Ţara Haţegului, din şirul celor ce au ajuns piuă la noi. Ast-1V3, în 1402, în Haţeg, cei 12 juraţi (inclusiv cei doi castelani ai cetăţii) şi Kdunărea nobililor şi cnczilor din district, pe cîud şedeau la judecată sprt a dezbate pricinile înfăţişate pentru cercetare, atestă că dintre nobili si cnezi s-au ridicat Oancea cu Ioan, Vladul şi I,itovoi, fiii acelui Oancea, Zlauf, cu ruda sa Ştefan şi cu fiii săi Dionisie şi vStanciul, •care, din cauza lipsurilor, au vîudut lui Ştefan de Rîu Bărbat o şe-sime din părţile lor de posesiune din Fărcădin şi Ohaba, pentru 100 de florini17. Peste cinci ani, în 1407, tot la Haţeg, voievodul Transilvaniei face cunoscut că cei 12 asesori juraţi, rînduiţi în districtul sau ţinutul Haţegului, au venit ei înşişi înaintea sa şi au depus mărturie, povestind prin viu grai că, mai demult, Andrei, fiul lui Dusa de Den-suş, în viaţă fiind, 1-a primit in faţa juraţilor drept fiu al său adoptiv pe nobilul bărbat Xicolae, fiul lui Martin de Densuş, adică fiul surorii sale şi 1-a făcut părtaş la posesiunile şi drepturile sale de posesiune, de oriunde le-ar fi avut18. Adopţiunea sau înfierea se făcuse însă fără document scris, iar acum, văduva lui Andrei, doamna Marena, urma să desăvîrşjaseă cele începute de soţul său in privinţa acestui Xicolae. Spre deosebire de acest act, care se referă la o chestiune trecută şi recunoscută la 1407 înaintea voievodului, în 1411, instanţa de jude-cată haţegană, lără imixtiunea vreunei persoane sau autorităţi străine („juraţii, împreună cu cnezii şi ceilalţi români din districtul Haţeg, în =cauuul lor de judecată";19, rezolvă pricina dintre Dobrotă, preot şi protopop al românilor, parohul pe veci ai bisericii Sf. Nicolae din Rîu Bărbat, cu (iii şi rudele sale (31 de persoane), pe de o parte şi fiii lui I/elu (5), pe de altă parte. Din document reiese că prin 1380 — 1390, înaintea juraţilor şi a tuturor cnezilor ţării Haţegului, unul din cei şapte fraţi copărtaşi care stăpîneau cnezatul Rîu Bărbat, neavînd urmaşi, a lăsat, cu voia celorlaţi devălmaşi, partea lui de cnezat lui Lelii, fiul lui Giurcă. Această cedare de drepturi făcută înaintea adunării cuezilor, nefiind consemnată atunci în scris, este confirmată acum, în 1411, în beneficiul celor cinci fii ai Iui Lelu. Al doilea element al acestei înţelegeri are ca obiect o porţiune (poate o jumătate) ■din a şasea parte a cnezatului Rîu Bărbat (probabil este vorba tot despre o şeptime, ţinînd scamă de modul de stăpînire iniţial), rămasă, se pare în stăpîairea copărtatiîor, după condamnarea la moarte pen-

w M. Holbări, op. cit., p. 227-223, 244; Ioan A. Pop, încercări, p. 41-44.

17 ANII, Dl. 74.658. Re „'est la Mdlyusz, III. p. 223/ nr. 1877.

18 A.NTM, ni. 42924. Re^st la Mdlyusz, H/2, p. 61, nr. 5583.

19 Soivom-Kekete, P., Vdzlatok, p, 24-27. Regest [a Csdnki, V, p. 155-156.
tra infidelitate şi executarea nobilului Petru, fiul lui Corlat, stăpînui acesteia. Porţiunea respectivă din cnezat este acum cedată fiilor lui Ivelii, în schimbul unor ,,servicii' pe cart- aceştia urmau să le facă celorlalţi devălmaşi. Al treilea element al înţelegerii se referă la ohaba (vila libera) între Ape (Wyzkuz), vecină eu cnezatul Rîu P.ărbat şi identică, probabil, cu Hobiţa, în a cărei stăpînire sînt recunoscuţi (de către ceilalţi devălmaşi şi de adunare) fiii lui Lelu cu protopopul Dobrotă şi fratele acestuia, Xeagu, şi j)e care ei şi înaintaşii lor o aveau din vechime în chip ereditar20. Pentru consfinţirea acestei complicate înţelegeri, unul din cei avantajaţi net de pe urma ei, anume Earbu, fiul lui Lelu, a rugat adunarea să emită un document privilegial întărit cu pecetea acestei instanţe, lucru care s-a şi făcut. Nu peste mult timp, în anul următor (1412), acelaşi Barbu, fiul lui Lelu, caracterizat drept cnez de Rîu de P.ărbat, ni numele său şi al celor patru fraţi ai săi, arată regelui acest document (,,litteras iuratorum et ia:: ■ versorum keneziorum ceterorumque YTalachorum de districtu castri Hathzak"), pe care suveranul îl aprobă, acceptă şi ratifica-1.

Un nou scaun de judecată este pomenit ia 24 februarie 1412 în cetatea Haţeg, prezidat de voievodul şi vie?voievodul Transilvaniei şi alcătuit din nobili, cnezi, asesori şi juraţi--, lii.ca.drul judecă;.;;' s-a ridicat dintre împricinaţi cnezul nobil Muşina, lini Iu; Stoian ■ Densuş, în numele său si al fraţilor săi, Ioan şi Pagan, cerînd şi ( b-ţinind transcrierea şi întărirea unui document, din 1407, ai voievozilor anteriori ai Transilvaniei, prin care li se dăruia acestor densuşeu posesiunea Petros (Pytrus).

Urmaşii acelui Lelu, care obţinuseră atitea P\ ■..:Y>PJO ii iinti adunării româneşti din 1411, se m\i-~',--vxy.& iarăşi '. ■l!l;;ta îi; 141.--, tot la Haţte;;S. Şi de această dată forul haţegen csie exclusiv î< şi cnezial („iurati kenezii de districtu cast:: Haachak") ; în cad sau, fiii iui Leiu, adică Earbu şi Ştefan (doi din cei cinei), cu Stanei fiul iui Barbu încheie o înţelegere cu un grup de vreo 16 perso i (Ladislau, fiui lui Earbu, Stoica, iiv.) • i Radu, Barbu, fiul lui Stoic Grigore, fiul lui Staneiu ş.a.), în sensul că aceştia din urmă au cedat lui Earbu, fiul lui Lelu şi XV.KV]:.< sal< f ele şi fiul) o jumătate : moşia cnezatului lor, cu toate folosinţele, cu excepţia a două ii de pămînt arător. în schii ti i irbu ci rateli : : au se angaj* să nu-i mai tulbure pe Ladislau, Stoica, Barbu şi ceilalţi eopărtaşi în stăpînirea lor. Documentul, care emană de la un for obişnuit cu justiţia orală, nu spune despre care cnezat este vorba. Conform unor

20 Vezi analiza documentului la K. !'<.;v. ( re;aiul, p. 51 S8.

21 Solyom-Fekete V. op. cit., p.24-29.

22 .-iXS, fond Revay, arh. Kendeffi, fasc. -87, fasc. I, nr. I: copie microfoto U

A.S.B., colecţia microfilme, rola 25/R. CelioSlovacu, raclf.'îe 3-4.

22 Solyom-Pfckete F., op. cit., p. 32. Rtgest la Csdnki, V, p. 156.

90
indicii geografice şi istorice, cnezatul în cauză ar putea să fie Baru Mare, după cum s-a afirmat recent-4. Scrisoarea cttezilor juraţi este întărită cu sigiliul Jor, al forului de judecată şi, peste şase ani, este confirmată de voievodul Transilvaniei, Nicolae Csâki2-"'. Deci Barbu, Ştefan şi Stanciul, urmaşii lui Ivelu, au ieşit şi în acest caz din devălmăşie, obţimnd recunoaşterea stăpînirii directe şi concrete asupra unei jumătăţi de cnezat, ce se adaugă desigur celorlalte stăpîniri.

De la această dată încoace (adică după 1418), documentele ]>ăstrate nu mai pomenesc nici o adunare de judecată exclusiv românească in ţara Haţegului. Astfel, în 1435, cîjid voievodul Transilvaniei eon-îisea cnezilor din Rîuşor, anume Costea, Stanciul şi popa Vîlcu şi rudelor şi urmaşilor Jor, pentru necredinţă şi fugă în Moldova, întreg cnezatul lor, adică jumătatea cnezatului format din moşia Rîuşor şi din ohaba lor (vila libera) Serei, sînt chemaţi iarăşi juraţii cu adunarea nobililor şi cnezilor districtului Haţeg-6. „După sfatul şi învoirea acestora" (consilia d voluntatc corundem), voievodul donează acest cnezat nobililor Mihail, Basarab şi Ioan, fiii lui Ioan de Rîuşor, căzut în lupta cu turcii de lîngă cetatea Haţegului din 1420. Iu 1436, un document emis de rege pomeneşte încă o adunare românească ha-

gană, întrunită cu ocazia unei cercetări de natură juridică. Sigis-mund de Luxemburg porunceşte voievodului Transilvaniei să cerceteze dacă Andrei, fiu) răposatului Mihail de Peşteana a fost stăpin

1 şi înaintaşii săi), după cum pretinde, asupra părţilor sale de posesiune din Peşteana, Răehitova, Dumbrăviţa, Breazova, Brădet, Sarmizegetusa, Ostrov şi Poieni, pentru ca suveranul să procedeze la o nova donaţia. De a îmenea, cercetarea trebuia să mai evidenţieze, spune documentul regal, dacă părţile respective de moşie au fost stăpîuite in chip nobiliar sau nu, dacă acest Andrei este şi în prezent stăpîn şi a ;upra cîtor sesii iobăgeşti se exercită stăpîuirea în fiecare ice te părţi. Ia fina-, se cere ca pomenita cercetare să se facă împreună cu vecinii şi megieşii şi cu ceilalţi nobili si nenobili din dis-■ . iul Haţegului21.

Da altfel, toate adunările româneşti care mai sînt cunoscute în . Haţegului în a d >u j imătate a secolului al XV-lea si la începutul secolului XVI au fost prilejuite de asemenea cercetări şi audieri nartori cu ocazia punerilor în stăpînirea unor moşii, cu ajutorul oamenilor de mărturie vrednici de crezare, capitulări şi regali (sau

■ rodali)28. Aceste din urmă adunări, întrunite în prezenţa unor trimişi ai forurilor străine de Haţeg, nu mai iau hotăriri proprii, nici

" R. P-)pa, Cn-\itul. p. 61 -6:1.

25 Solyom-Fekete F. -■/>. a.'., p. 31-33.

=« DRH, D. I. p. 31H -32), nr. 220.

" A.Vil, ni. 23.782. Re.crest la Csdnhi, V, p. 216.

£8 A. A. Rusa, Adunările româneşti, p. Iti-) -180.

ii.
nu emit documente, ci mărturisesc doar despre titularii unor moşii şi despre hotareJe acestora. Din punct de vedere oficial, aceşti vecini, megieşi şi comprovinciali, unii cu rol de martori, alţii cu roi de co-jurători, se întîlnesc fiindcă aşa cere tipicul feudal, cînd se produc punerile in stăpînire, deşi procedura nu este respectată întocmai, iar componenţa lor este mult mai largă decît ar.pretinde asemenea ocazii29.

Analiziud documentele respective, constatăm şi alte abateri serioase de la regula oficializată privitoare la punerile în stăpînire. în zilele de 17—18—19 decembrie 1453, pe baza donaţiilor (de fapt, confirmărilor) regale din 13 şi 15 noiembrie 145330, omul eapitular, Dominic, paroh de Deva, ar fi trebuit să străbată un drum de circa 50 de kilometri prin localităţile Sâlaşu, Rîu Alb, Sînpetru, Densuş, Vad, Rîuşor, Rîu Bărbat şi sa aştepte, conform regulei, cîte trei zile (împreună cu omul regelui), la faţa Jocului in vederea apariţiei eventualilor împotrivitori. Chiar dacă n-ar fi aşteptat cele trei zile legiuite, drumul acesta era imposibil de făcut între 17 şi 19 decembrie. De aceea, s-a presupus, pe bună dreptate, că adunarea nobililor şi cnezilor ha-fegani (vecini, megieşi şi comprovinciali), întrunită probabil la Haţeg în acele zile, a servit omului eapitular şi oamenilor de mărturie regali drept mijloc de înfăptuire a respectivelor puneri în stăpînire pentru nobilii din Sălaş31, Rîu Alb32, Rîuşor33, Vad34, Sînpetru35, Densuş şi Ciula36. Acelaşi gen de puneri în stăpînire s-au înfăptuit în 23 februarie 1457, cu ocazia unei noi adunări româneşti (probabil, reunită tot la Haţeg), în favoarea nobililor din Bar, Unciuc, Rîu de Mori, Rîu. Bărbat şi Sălaşu37.

în 1496, o adunare românească formată din 88 de persoane (nobili) întrunite la Balomir depune mărturie în legătură cu drepturile reale de stăpînire ale familiilor Cîndea din Rîu de Mori şi Copaz de Vad asupra unei păduri. Adunarea, în prezenţa oficialităţilor, a avut loc la 1 mai (duminica)38. Pentru anumite stăpîniri din Ciula şi Far-cădinul de Sus, 225 de nobiJi români haţegani, întruniţi iu august

sint formate, einn s-a văzut, cjin ctte

l> Ibidem, p. 177—180, Aceste „adunări 88, 225 sau 150 de membri.

311 Idem, Un formular, p. Î55— 156-

Kusu, Un formular, p. 167—168); Dl.

"AXAT, PI.'29.495 (publicat de A. A 74661.

"AÎÎM, DI. 29494.

».i\M, Dl. 29808; Hurm.. U/2, p. 18-19.

34 A.\*M, Dl. 29497.

" AXM, Dl. 29498.

"ANM, Dl. 30.814.

»' A.\'M, Dl. 29505; Dl. 36510; Dl. 29504 (cel din urmă, publicat de Hurm U/2. p. 90— 91). Vezi .şi A. A. Rusii, Adunările româneşti, p. ;7

»*ANM, Dl. 31157; A. A. Kusu, Adunările rvmutnţti, p. 1/3.

92
1508 (la Fârcădinul de Jos, azi Unirea), participă la 1 august (marţi/ în calitate de martori la o cercetare condusă de oficialitate39. în împrejurări asemănătoare, este pomenită o altă adunare românească în aceeaşi zonă din sud — vestul Transilvaniei. [Astfel, la 19 iunie 151740, Ioan Zapolya scrie nobililor români haţegani Radul de Rîu. Bărbat, Stanciul de Măţeşti, Dionisie de Peşteana şi Petru de Rîu Alb că, prin mijlocirea lor (ca arbitri), nobilul Cîndea, fiul răposatului Ladislau (preotul din Şerel), voieşte să iasă din indiviziunea în care se afla cu fraţii săi de sînge, preotul român din Şerel şi Danciul de Şerel, în stăpînirea bunurilor părinteşti din Şerel şi Rîuşor. Pomenitul Cîndea de Şerel, pentru sine şi fraţii săi, s-a îngrijit să prezinte respectivul document al voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, în duminica dinaintea Sînzienelor (21 iunie), tot în anul 151741, în faţa adunării ,,unor nobili din acele părţi ale Transilvaniei", strînşi în tîrgul Haţeg. Datorită locului de întrunire şi a problemei aflate în cercetare, trebuie să presupunem că este vorba tot despre o adunare a nobilimii româneşti de origine cnezialâ din ţara Haţegului. Cîndea de Şerel a cerut acestei adunări să se procedeze la respectiva împărţire, după cum poruncea voievodul Transilvaniei, în acord cu dreptul regatului, dar Nistor de Paroş, procurator al fraţilor acestui Cîndea, a relatat că o asemenea ieşire din indiviziune şi partajare de bunuri avusese loc mai demult (superioribus temftoribus) între fraţi. în faţa acestor complicaţii, voievodul Ioan Zapolya, care prezida respectiva adunare, scrie nobililor Stanciul de Măţeşti, Ioan Diacul de Hăşdat şi Mihail de Bîrcea Mică (probabil juzi ai nobililor din comitatul Hunedoara) despre stadiul acestei dispute, urmînd, probabil, ca cei patru arbitri nominalizaţi la 19 iunie să-şi intre în rol, în vederea unei împăcări.


Yüklə 1,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin