Ioan lăCĂTUŞU

Adevărul despre sfârşitul autonomiei secuieşti şi implicaţiile asupra românilor din zonă
Sub raport religos, până în secolul al XVI-lea, secuii erau catolici. Reforma acestui veac pătrunde la ei sub forma calvinismului (pe văile Mureşului şi ale Târnavelor, de unde înaintează pe Olt până în Trei Scaune); în Odorhei şi în unele sate din jur s-a răspândit unitarianismul. Totuşi, o bună parte au menţinut catolicismul. La recensământul din 1930, reformaţii formau majoritatea populaţiei judeţului Covasna (40,2% din totalul populaţiei judeţului, iar romano-catolicii doar 32,3%.). În 1992, din totalul populaţiei judeţului Covasna, 65,25% şi-au declarat apartenenţa la religia romano-catolică şi numai 12,66% la religia reformată, în timp ce în judeţul Harghita, romano-catolicii, au format şi formează majoritatea populaţiei judeţului (65,7%, iar reformaţii doar 13,6%, la recensământul din 1992); (Lăcătuşu, 2002).

În vremuri mai bune, sau mai vitrege, având o elită locală formată din numeroase şi vrednice personalităţi, prin hărnicie, pricepere şi spirit gospodăresc, secuii, alături şi împreună cu românii, au construit în localităţile din arcul intracarpatic un bogat patrimoniu cultural şi spiritual, parte integrantă a patrimoniului naţional.

Prezervarea şi afirmarea identităţii lingvistice, culturale şi confesionale a tuturor locuitorilor din această parte de ţară reprezintă indiscutabil, un drept şi o datorie a reprezentanţilor acestora, cât şi a statului român. Formele prin care se urmăreşte obţinerea acestui deziderat, trebuie aliniate însă la practica de astăzi şi de mâine şi nu la cea de ieri.