Ioan lăCĂTUŞU

Implicaţii geopolitice ale autonomiei şi enclavizării

O analiză din perspectivă geopolitică a realităţilor din judeţele Covasna şi Harghita arată că ne aflăm în faţa unei zone nostalgice a unei pan-idei. După K.Haushofer – Pan-ideile sunt acele idei cu care operează populaţiile pentru a desemna un spaţiu şi o direcţie de expansiune considerate legitime. Altfel privită panideea este o agregare între o etnie şi ceea ce ea consideră că este teritoriul ei de expansiune legitimă. Apare astfel o ideologie etnospaţială.

Profitând de contextul internaţional favorabil şi de greutăţile prin care a trecut România în ultimii ani, o parte a elitei maghiare locale este de părere că “nedreptatea istorică pricinuită de Trianon” poate şi trebuie să fie corectată acum, prin crearea unui statut special. În aceste condiţii, “autoguvernarea” concepută cu mult peste autonomia locală şi autogospodărire, cu pretenţii de a accede la atribute inalienabile statului, conduce la transformarea grupului etnic într-un “stat în stat”.

Pornind de la faptul că sunt numeric majoritari, majoritatea liderilor maghiari din Covasna şi Harghita acţionează ca un grup etnocultural care se foloseşte de prerogativele democraţiei şi se mobilizează din punct de vedere etnopolitic, dar felul în care încearcă promovarea intereselor proprii, vine adesea în conflict cu cele ale majorităţii româneşti.

Pentru liderii populaţiei maghiare, sud-estul Transilvaniei, reprezintă nu numai o panidee, o zonă nostalgică, dar în acelaşi timp, o “redută”. A existat şi există un interes deosebit pentru păstrarea unei majorităţi maghiare în zonă. După pierderea majorităţii maghiare în principalele oraşe din Transilvania, susţin liderii respectivi, trebuie împiedicată o asemenea evoluţie demografică în localităţile urbane şi rurale din secuime. În concepţia elitei maghiare locale, şi nu numai, “autoguvernărilor” din Covasna şi Harghita le revin răspunderi în păstrarea şi afirmarea identităţii maghiare a populaţiei din “diasporă”- (prin aceasta înţelegând populaţia maghiară din celelalte localităţi ardelene), precum şi pentru “maghiarimea” din Moldova (ceangăii maghiari). Modul cum este concepută autonomia de către unii lideri UDMR tinde să ducă la instaurarea de facto a unei frontiere interne asupra căreia Statul Român nu-şi mai exercită integral autoritatea. Ultimele recensăminte ale populaţiei înregistrează un număr mic de “nostalgici” ce declară că aparţin etniei “secuieşti”.

Cert este că, astăzi, urmaşii secuilor de ieri se consideră maghiari şi nimic mai mult, autoidentificându-se întru-totul cu etnia maghiară. La nivelul mentalităţilor colective din zonă este prezentă încă prejudecata, conform căreia maghiarii din Ungaria nu întotdeauna se raportează pozitiv la secui (la maghiarii din Secuime), ci dimpotrivă, cu o anumită maliţiozitate.

Maghiarii din zonă au caracteristici distincte izvorâte din condiţia de “minoritate majoritară”.

Secuii, deveniţi maghiari, ca şi ungurii în general, se luptă pentru un trecut mai bun şi nu pentru un viitor mai bun. (Adrian Severin).

În prezent, denumirile “secuime”, “ţinut secuiesc”, “secui”, folosite în continuare în discursul public, semnifică regiunea în care trăiesc cetăţeni de etnie maghiară caracterizaţi prin anumite particularităţi de limbă, port, tradiţii, obiceiuri etc