Istoria imperiului bizantin

Turcii îsi urmeazã însã mai departe opera lor de distrugere în Asia Micã si situatia imperiului era din cele mai jalnice.

La aceste nenorociri se adaugã acum rãzboiul civil. Slãbiciunea împãratului si avaritia ministrilor sãi trezise nemultumirea generalã. Mântuirea nu putea veni decât, ca în atâtea rânduri, de la armatã. Doi militari nobili ridicã atunci armele, în acelasi timp, în Europa si Asia, pentru a ajunge la tron. Nikephoros Bryennios, care avea o reputatie ele mare general si câstigase multã faimã la Dyrrachion, ridicã (1078) o armatã compusã din bulgari din Thracia, din slavi macedoneni, franci, uzi si greci si porneste asupra Capitalei. Dar jaful acestor trupe, pe care nu stiu sã-1 înfrâneze, indignã populatia din preajma Constantinopolului si Biyennios trebui sã se retragã în Thracia. Mai norocos fu Nikephoros Botaneiates, care se ridicase în Asia. Prin noi concesiuni fãcute turcilor selgiucizi, el îsi atrase sprijinul lor si se proclamã împãrat. Când ajunse la Niceea, clerul, nobilimea si poporul se rãscularã în Constantinopol si-1 silirã pe Mihail VII sã abdice si

"' Anna Comnena, ecl. Reifferscheid I, 1. 682
sã se retragã, cu rangul unui episcop ele Ephesos, în mãnãstirea Studios.

6. Nikephoros UI Botaneiates

(7 ianuarie 1078-1 aprilie 1081) ';

Se urcã în astfel de împrejurãri pe tron. Umanitatea de care era însufletit acest nou împãrat 1-a fãcut, afirmã Attaleiates, sã se intereseze îndeaproape de legiuirile în vigoare, ca si ele cele lãsate în uitare, îngrijin-du-se a îndrepta dispozitiile ce-i pãreau prea aspre, sau pe cele controversate66.

Dupã penitenta pe care i-o impusese Ambrosius, pentru cruzimea cu care poruncise uciderea populatiei din Thessalonic, Theodosius cel Mare se convinsese cât de inuman este sã se execute imediat o sentintã de moarte, si decretase sã nu se pedepseascã cu moartea un om, înainte de a trece un interval de 30 de zile dupã cea din urmã sentintã împotriva lui. Legea aceasta cãzuse în desuetudine si Attaleiates afirmã cã Botaneiates, în marea sa filantropie, a reînnoit-o si a tinut s-o transmitã si împãratilor urmãtori. De aceea el a publicat o novellã, prin care confirma legea lui Theodosius cel Mare pentru totdeauna (eiq to SirtveKet). Examinând aceste lucruri cu mãrinimie, împãratul -spune mai departe Attaleiates - a introdus în aceastã novelã un adaus propriu, dispunând ca si dupã cele 30 de zile sã i se aminteascã iarãsi împãratului, si astfel sã se îndeplineascã scopul sentintei, sau sã se ierte67.

6(1 Attaleiates, ecl. Bonn.

6" Attaleiates, ed. Bonn, p. 314—315.

683

NICOLAE BÂNESCU

Din acelasi înalt sentiment de justitie, Botaneiates a cãutat sã reglementeze situatia sotilor în caz de nebunie a unuia dintre ei, punând în vigoare o lege a lui Leon Filosoful, cãzutã în desuetudine, completând-o prin stabilirea mãsurilor ce trebuiau aplicate in diferite cazuri, pânã la divortul final68.

în sfârsit, tot el a asigurat printr-o lege soarta slujitorilor împãratilor (oi tcov (3aaiA,ecov •depaTre'UTcd), expusi mai totdeauna, dupã moartea protectorului lor, la confiscãri de avere si la exil de cãtre urmasi69.

Cât priveste situatia politicã din interior, celãlalt pretendent, Bryennios, fu înfrânt la Kalaura (KccA.a'Opf]), în Thracia, ele Alexios Comnenos, învestit ele împãrat în calitate ele domestic al scholelor. Dar abia se isprãvise cu acesta, când un nou pretendent se ridicã în persoana generalului Basilakes, ce urmase la Dyrrachion. Pe Vardar fu biruit ele Alexios si se refugie în Thessalo-nic. Cu toatã vitejia sa, si acesta fu însã biruit de talentul superior al lui Alexios. Locuitorii predau orasul, iar pe Basilakes în mâinile lui Alexios, care la rândul sãu îl predã oamenilor lui Botaneiates. Acestia pe drum îl orbesc, la o fântânã numitã de atunci n TErryn BcccnXaKto'u (la satul Clempina). Aceeasi soartã avu Constantin Ducas, fratele lui Mihail VII, proclamat ele trupele din Asia Micã. El fu predat de chiar aceste trupe lui Nikephoros Botaneiates, care-1 sili sã îmbrace haina ele cãlugãr. Mai serioasã fu ridicarea unui al patrulea pretendent, Nikephoros Melissenos, în 1079.

" Ibidem, p. 312. 9 Ibidem, p. 316-317.

684
Acesta fãcuse o strasnicã opozitie la alegerea lui Bota-neiates si lua acum armele pentru a-1 detrona. El provenea clintr-o veche si bogatã familie aristocraticã, iar legãturile numeroase pe care le avea în nobilimea bizantinã dãclea miscãrii sale un caracter primejdios. Lipsit de sentimente patriotice, el nu se dãdu în lãturi, pentru a-si asigura ajutorul turcilor, de a încheia cu Suleiman un tratat, prin care se îndatora sã împartã cu el provinciile si orasele pe care le vor smulge împreunã lui Botaneiates. Aceasta înlesni cuceririle turcesti: Niceea fu cuprinsã (1081), iar Kyzikos prãdat. Alexios Comnenos refuzã de a merge si împotriva noului rebel, sub pretextul înrudirii sale cu dânsul (Melissenos o tinea în cãsãtorie pe sora lui), în realitate, poate, fiindcã nu vroia sã se mai expunã pentru un împãrat cu totul incapabil. In locul sãu fu trimis loan proto-vestiarios, care fu bãtut în fata Niceei.

Situatia se complicã acum pentru Botaneiates. Normanzii amenintau cu rãzboiul asupra Constantinopo-lului, provocati de incapacitatea împãratului. Mihail VII, pe când era pe tron, cãutase sã câstige prietenia puternicului Robert Guiscard, si, în acest scop, plãnuise cãsãtoria fiului sãu Constantin cu fiica acestuia. El o adusese la Constantinopol cu o sorã a ei, pentru a fi educatã pânã la cãsãtorie. Acum Botaneiates le închide într-o mãnãstire si aceasta aduce ruptura definitivã cu Guiscard.

în afarã de aceastã nouã primejdie ce si-o atrãgea asupra sa, împãratul intrã în conflict cu cel mai bun general al imperiului, Alexios Comnenos.

Fatã de starea aceasta precarã a statului, si de vârsta înaintatã a împãratului, numirea unui succesor for-

685

NICOIAE HANESCU

mã acum obiectul unei mari intrigi la Curte, împãrãteasa Mãria, sotia lui Michail VII, pe care Botaneiates o luase scandalizând Biserica, spera sã pãstreze tronul pentru fiul sãu. Dar, spre uimirea generalã, împãratul îl alese ca urmas pe nepotul sãu Synaclenos. Ea se ridicã atunci împotriva acestei alegeri care o jignea, împãrãteasa avea legãturi de familie cu Comnenii, si cu familia Ducas. Pentru a strânge aceste legãturi, ea-1 adoptã pe Alexios (începutul anului 1081).

Vaza cea mare a acestui general, legãturile sale cu armata, rezerva sa fatã ele rãscoala lui Melissenos, îl fãcu odios împãratului. Acesta n-avu totusi curajul sã întreprindã ceva împotriva lui si atunci Borilos si Ger-manos se hotãrãsc a pune mâna pe cei doi Comneni spre a-i orbi. Alexios scãpã la Tzurulon (la Apus de Selymbria), uncie o armatã se adunase pentru a se împotrivi înaintãrii lui Melissenos. Odatã cu dânsul ies din Constantinopol prietenii sãi, generalii cei mai buni: viteazul Georgios Palaeologos, Pakurianos, Um-bertopoulos. loan Ducas vine si el în tabãra lor; la sfatul acestuia, ei îsi asazã lagãrul la Shiza70. Acolo ei îl proclamã pe Alexios împãrat si pornesc asupra Capitalei, ocupând un punct însemnat, aproape de ziduri, la Aretai, unde Romanos IV construise o vilã, cu vedere asupra orasului si mãrii.

Situatia era criticã. Melissenos, care se afla cu trupele sale la Damalis, pe coasta asiaticã, îi propusese Iui Botaneiates o împãrtire a imperiului si ministrii sãi îl sfãtuiau sã primeascã. Aflând de cele întâmplate, el trimite soli cu o scrisoare, cerând Comnenilor sã-1 aso-

Anna Comnena, ed. Reifferscheid, II, p. 6.

686
cieze la domnie, lãsându-i Rãsãritul, spre a le da concursul. Comnenii îi oferirã numai rangul de caesar si Thessalonicul, dar întârziarã redactarea actului scris pe care solii trebuiau sã i-1 ducã"'.

Cucerirea orasului prin asalt era cu neputintã. Palaeo-logos izbuti atunci sã-1 cumpere pe un mercenar german - Anna Comnena ne-a pãstrat numele-. Gilprak-tos, care apãra cu trupa sa întãririle la Blachernae; acesta îi deschise lui Alexios Poarta Charisianã. Orasul suferi cumplit de pe urma armatei nãvãlitoare, care-1 tratã ca pe o cetate cuceritã prin asalt. Varegii erau gata sã apere palatul, când Nichephoros Botaneiates, pier-zânclu-si curajul, la sfatul patriarhului, îsi cãutã azil la Sfânta Sofia. El renuntã la coroanã, cãlugãrindu-se. Alexios ocupã palatul, în timp ce trupele sale prãdarã, fãrã frâu, pânã noaptea. A doua zi, la l aprilie 1081, Alexios fu încoronat în biserica Sfânta Sofia ca împãrat.

Astfel se puse capãt tulburãrilor care slãbiserã imperiul. Un om de o energie deosebitã, cu mari însusiri politice, lua acum în mâinile sale frâiele imperiului. El e întemeietorul unei noi si strãlucite dinastii, cea a Comnenilor, care dãdu imperiului în decãdere încã un veac de glorie si mãrire.

"' Ibidem, II, 8.

687

NOTELE EDITORULUI

PAR