Istoria Romei

Eueen Cizek

C riza Republicii Romane

145
Pompeius, Sulla a cucerit Roma, după un scurt asediu. S-au dat lupte de stradă în inte- -riorul Romei. Astfel s-a declanşat primul adevărat război civil roman. Pentru prima oară, cu excepţia ceremoniilor triumfului, legiunile (lui Sulla: 35.000 de soldaţi) au călcat în picioare solul sacru pomerial al Romei. Sulla punea astfel în operă o lovitură I de stat militară. Erau anihilate şi regulile instituţionale. Lovitura de stat a lui Sulla con-figura, după opinia noastră, un laborator unde se experimenta distrugerea Republicii, '-a statului-oraş-Cetate, chiar devenit teritorial. Fără îndoială, procesul lichidării M Republicii va fi lung şi dureros.

Represiunea a fost brutală. Marius, împreună cu fiul său, s-a refugiat în Africa. I Oare cu permisiunea secretă a lui Sulla? Execuţiile au fost totuşi limitate. Numai ^: doisprezece oameni, inclusiv Marius şi Sulpicius, au fost declaraţi „duşmani publici" -. de către senat şiSau exilat. O singură voce a protestat: cea a lui Quintus Mucius Scaevola. Sulpicius Rufus a fost ucis. Senatul a votat rapid o nouă legislaţie, de altfel slab cunoscută, potrivit căreia orice propunere de lege, supusă adunărilor populare, trebuia în prealabil aprobată de senat. Comiţiile centuriate deveneau singura adunare populară eficientă, pentru a bloca pe tribunii plebei. Sulla a anulat însă alegerile consulare pentru I anul 87 î.C. Fuseseră aleşi consuli un marianist înveterat, Lucius Cornelius Cinna, şi un personaj şters, Gnaeus Octavius, susţinut de Sulla. Grăbit să-şi înceapă campania în est, Sulla a părăsit Roma. S-a deplasat în Campania în scopul pregătirii expediţiei militare.

în absenţa lui Sulla, dezordinea a reînceput la Roma. Cinna a regrupat victimele loviturii de stat, a rechemat exilaţii şi, prin intermediul unui tribun al plebei, a intentat un proces lui Sulla, care poruncise omorârea unor cetăţeni fără să le permită să facă apel la popor. Optimaţii au rezistat. Octavius a ripostat prin destituirea lui Cinna şi înlocuirea lui cu un flamen al lui Iupiter, Lucius ... Cornelius Merula, personaj lipsit de anvergură politică. Tulburările se prelungeau la Roma. Cinna a părăsit Roma. Dar Marius a debarcat în Etruria, în fruntea a zece legiuni, recrutate printre I marianişti şi, poate, printre sclavi. Italicii, mai ales samniţii, l-au sprijinit pe Cinna. S-a obţinut chiar ralierea unei legiuni a lui Sulla. Cinna a ocupat Ostia, ameninţând Roma cu înfometarea. în continuare, Marius şi Cinna au asaltat Roma, apărată cu dârzenie de trupe senatoriale. Asediul a I fost cumplit, din pricina caniculei din vara Iui ^S7 şi a unei epidemii de ciumă, declanşată ev. doi ani în urmă. Au pierit 11.000 de soldaţi din armata marianîstă şi 6.000 din cea a senatului, sub impactul epidemiei sau al operaţiilor militare. Senatul, în interiorul căruia prevala un grup conciliator, ostil prelungirii războiului civil, a capitulat. Din nou străzile Romei au fost însângerate. Au survenit execuţii sumare, inclusiv a consulului Octavius.

Marianiştii erau stăpânii Romei, din nou guvernate, chiar efemer şi prin proceduri ilegale, dspopulares. Marius şi Cinna s-au desemnat ei înşişi consuli pentru anul 86 Î.C. Dar. tocmai când se pregătea să purceadă în Asia pentru a lupta atât împotriva lui Mitridate, cât şi lui Sulla, Marius a murit de pleuresie la 13 ianuarie 86. Locul său în fruntea marianiştilor. ca secondant al lui Cinna. a fost luat de Gnaeus Papirius Carbo. Cinna s-a desemnat el însuşi consul pentru anii 85 şi 84 î.C, fără avizul comiţiilor. Colegul său pentru aceşti doi ani a fost Papirius Carbo. Cinna a avut meritul de a fi pus capăt teroarei, deşi instaurase tirania la Roma. Mulţi italici au fost înscrişi pe listele cetăţeneşti. Devalorizarea monetară a fost însoţită de radierea unor datorii. A fost j

restaurat învăţământul retoricii latine, suprimat în 92 î.C, şi a fost implantată o colonie romană la Capua. Senatul era înspăimântat şi docil. Cinna a murit în primăvara anului g4. Papirius Carbo a fost proconsul în 83 î.C şi din nou consul, a treia oară, în 82 î.C, împreună cu fiul lui Marius.

între timp Sulla repurtase victorii strălucite în Orient. Mitridate, de fapt Mithridates VII Eupator, a fost un inamic primejdios al Romei. Acţiunea sa nu trebuie bagatelizată, cum procedează unii necunoscători ai istoriei romane. Dacă lăsăm deoparte hoardele cimbrilor şi teutonilor, el a fost cel mai periculos adversar al Romei, de la înfrângerea lui Hannibal. Devenit rege al Pontului în 120 î.C, la doar unsprezece ani, sub regenţa mamei sale, a trăit şapte ani refugiat în munţi. în 111 î.C, s-a întors la putere şi şi-a lichidat fizic mama şi fratele. A ajuns singurul stăpân al unui stat bogat şi bine situat. Era înalt, bjond, inteligent, tenace, devorat de ambiţie, lipsit de scrupule, perfid, într-un amestec de barbarie şi de cultură, sub dublă infkienţă, a tradiţiilor parte şi a elenismului. El se reclama de la gloria Ahemenizilor medo-perşi. Mitridate şi-a impus dominaţia asupra ceraţilor greceşti de la Marea Neagră, asupra Colchidiei şi, la nordul mării, asupra Crimeei şi starului Bosforului cimmerian: controla o mare parte din Marea Neagră. Asia Mică era de multă vreme fragmentată. Sub ochii vigilenţi ai romanilor, galaţii, bithynienii, cappadocienii etc. îşi disputau o întâietate relativă, după eliminarea Siriei seleucide. Mitridate'şi-a propus unificarea Asiei Mici. A încheiat alianţe cu alţi regi din Orient, ai părţilor, armenilor- etc. Şi-a instalat protectoratul asupra Cappadociei şi Bithyniei. Roma i-a impus în zadar evacuarea acestor regate, încă din 104 î.C, Roma începuse să se neliniştească. în 99 î.C, în cursul unui pelerinaj în Orient, Marius l-a întâlnit pe Mitridate şi, la întoarcerea la Roma, a prevenit senatul asupra pericolului pontic. Când, în 89 î.C, regele Bithyniei, incitat de guvernatorul roman al provinciei Asia, a întreprins un raid punitiv în teritorii pontice, Mitridate a reacţionat imediat şi a deschis ostilităţile. El îşi reorganizase şi întărise armata cu ajutorul instructorilor greci.

Mitridate profita, desigur, şi de crâncenul război cu socii. El a reluat proiectul lui Antisthenes din Rhodos, având ca ţintă distrugerea puterii romane, cel puţin în est. S-a străduit să pună în operă o mare coaliţie elenistică şi antiromană. Mitridate a biruit rapid trupele romane din Asia şi aliaţii lor. A fost zdrobit Nicomedes, regele Bithyniei. A ocupat din r.ou Cappadocîa şi apoi provincia Asia. Proconsulul Asiei, Gaius Cassius, şi legatul său Manlius Aquillus au fost înfrânţi. Aquillus a fost capturat de Mitridate. care l-a ridiculizat şi ucis. După ce îl legase de un măgar, l-a omorât turnându-i aur pe gât, până l-a sufocat. A pierit batjocorit guvernatorul Ciliciei, Quintus Oppius. într-o singură zi. Mitridate a masacrat sau a lăsat să fie masacraţi romanii din provincia Asia, unde se profila o încercare de romanizare. Au pierit între 30.000 şi 150.000 de italici. Nu se mai văzuse în antichitate o asemenea baie de sânge; însă Mitridate se afişa ca liberatorul Asiei. Au fost necesare trei războaie, desfăşurate între 88 şi 62 Î.C. spre a-l lichida pe Mitridate. în primul război, Mitridate a debarcat în Grecia, unde s-au răsculat împotriva romanilor şi de partea sa Atena, Eubeea, Beoţia, Sparta, întregul Peloponez. Numai Rhodosul, Thessalia şi Macedonia nu au părăsit, aparent, tabăra romană; la sfârşitul anului 88 Î.C Sulla a înaintat prin Epir.

El a învins trupele lui Mitridate şi ale rebelilor greci la Cheroneea şi la Orchomenos. După un lung asediu, în care apărarea a fost condusă de doi filosofi,

146