Istoria Romei

Puterea absolută a lui Caesar

Aceste reforme sunt în parte rodul energiei uluitoare a lui Iulius Caesar. Programarea minuţioasă a existenţei sale ilustra de asemenea aceeaşi energie, aceeaşi vitalitate şi o voinţă de fier.

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

Programul de existenţă cotidiană a Iui Caesar a fost înfăţişat de regretatul Michel Rambaud. încă din perioada proconsulatului gallic, Caesar se deprinsese să alterneze prezenţa în rândurile militarilor cu inspecţiile administrative. Chiar când se afla în mijlocul armatei, el intervenea în viaţa politică. în timpul călătoriilor, scriitorul Caesar dicta texte ori lua note. Era purtat îndeobşte în lectică. Deşi s-a întâmplat ca, în situaţii limită, el să parcurgă etape de 100-l50 km călare sau într-o trăsură. Mergând spre Gallia, şi-a scris tratatul filologic aticisto-analogist „Despre analogie", De analogia. Michel Rambaud observa că deplasările lui Caesar prefigurau turneele imperiale ale împăratului Hadrian. Pretutindeni Caesar impunea gestiunea sa autoritară. La întoarcerea din Hispania, unde ajunsese, în 49, la Gades (azi Cadix), redusese Massilia la zidurile ei şi la două comptuoare: în Gallia narboneză această putere greacă devenise anacronică. în Orient, restructurase complet harta provinciilor şi regatelor clientelare. Pretutindeni impunea taxe şi rechiziţii. După Thapsus, a înmulţit dările plătite de provincia Africa. După Munda, a sancţionat foarte sever aşezările favorabile pompeienilor şi a alcătuit un nou statut provincial al Hispaniilor. La întoarcere, „fruntaşi", primores, ai Romei, l-au aşteptat la Narbo. Se pare că Caesar putea dicta concomitent secretarilor săi patru scrisori. Citea, scria şi dicta în acelaşi timp. Şi-a modelat cu migală un secretariat amplu. Deasupra secretarilor obişnuiţi, liberţi ori sclavi, librarii, dintre care păstra unul în permanenţă alături de el, se aflau şefi de birouri sau de cabinet, personaje de ranguri diverse, precum Faberius, Pompeius Trogus din Vasio (azi Vaison-la-Romaine), tatăl istoricului, care conserva pecetea lui Caesar, şi Hirtius, viitorul consul al anului 43. Dispunea totodată de agenţi de influenţă, precum Curio, Balbus din Gades, cavaler roman, Caelius, Mattius. Numea guvernatori devotaţi sieşi, ca Decimus Brutus, guvernator în Gallia, sau Quintus Comificius şi Gnaeus Domitius Calvinus, trimişi să gestioneze primul Illyria şi celălalt Asia. începând din 49 î.C, Marcus Antonius, ca magister equitum, a fost mâna sa dreaptă. L-a servit fidel şi Salustiu. Această organizare se întemeia îndeosebi pe relaţii personale, de natură clientelară. Totodată Caesar a recurs la un lux ostentativ şi la generozităţi de factură populistă: se ofereau plebei banchete costisitoare, spectacole şi jocuri. Este ceea ce Michel Rambaud definea drept cezarism ". In acelaşi timp visteria Romei suferea de o acută lipsă de numerar. Crizele financiare au afectat statul roman.

Această energie, acest program de viaţă explică amploarea reformelor făurite de către Iulius Caesar, pe timpul scurtelor şederi la Roma, însă şi din provinciile unde acţiona. Caesar a început prin a utiliza autoritatea sa de proconsul. In calitate de pontif maxim, el a putut invalida desemnările guvernatorilor de provincie, operate de senat pentru anul 49 î.C, căci a declarat nule sărbătorile latine, rit indispensabil învestirii pro-magistraţilor. Printre cei invalidaţi se numără, desigur, Domitius Ahenobarbus, numit succesor al său în Gallii. După primele victorii din Hispania, datorită unei „legi despre dictator", lex de dictatore, a dobândit noi competenţe, care i-au permis să prezideze comiţiile. După ce a fost ales consul, Caesar a abandonat atribuţiile dictatoriale. La sfârşitul lui 48, i s-a atribuit o nouă dictatură pentru anul 47. în absenţa lui Caesar, în 48, nu s-au putut desfăşura alegeri consulare pentru anul 47 î.C. Magistraţii acestui an au fost aleşi abia în toamna aceluiaşi an. De asemenea, în 46 Î.C. nu au avut loc alegeri consulare pentru anul 45. în 47 î.C, la sfârşitul anului, au devenit consuli Quintus Fufius Calenus şi Publius Vatinius. în 45 î.C, după ce fusese consul fără coleg, la sfârşitul lui octombrie, a cedat consulatul foştilor săi „legaţi", Quintus Fabius Maximus şi Gaius Trebonius. Nu numai conciliul plebei şi comiţiile tribute erau dominate de Caesar, ci şi comiţiile centuriate. Totuşi puterea absolută a lui Caesar s-a lovit, în 49, 47

194