Istoria Romei

numen divin ocrotea actele sale (Caes., C, 1, 6-7; Luc, 1, vv. 223-278; Suet., Caes., 32; 83; Plut., Caes., 32; App., Cm., 2, 35, 138-l40; DC, 41, 4). Prin cuvântări înflăcărate, Caesar motiva soldaţii din legiunea ce pătrunsese în Italia. între timp înaintau, în marş forţat, spre Italia alte două legiuni din Gallia: a VIII-a şi a XII-a. Cohorte ale legiunii a XIII-a ocupau în nordul Italiei Pisaurum (azi Pesaro), Fanum (azi Fano), Ancona, în 13 şi în 14 ianuarie. Soldaţii lui Caesar îşi făcuseră apariţia pe „calea Cassia", uia Cassia, care, prin Trasimen, ducea direct spre Roma. Desigur, senatul dispunea de două legiuni la Capua. Totuşi aceşti soldaţi ai armatei din Gallia erau oare gata să lupte împotriva fostului lor comandant, pe care îl adorau, şi a ex-camarazilor de arme? Panica bântuia la Roma. în ziua de 17 ianuarie, Pompei a părăsit în grabă Roma, urmat, în ziua următoare, de consuli, anumiţi senatori şi chiar de partizani ai lui Caesar. Situaţia este dramatică. Debandada cuprinde pe republicanii optimaţi. Gaius Cornelius Marcellus fuge fără să-şi aştepte colegul. Noul consul, Lucius Cornelius Lentulus Crus, încearcă să ia el visteria statului, dar trebuie să abandoneze în subsolul templului lui Saturn cea mai mare parte din ea (Caes., C, 1, 14; Cic, Att., 7, 1l-l5). în zorii zilei, mai degrabă pe ascuns, Cicero îşi depăşeşte ezitările şi fuge de asemenea din Roma (Cic, Att., 7, 10).

în cursul lunii februarie, Caesar, întărit de cele două legiuni sosite din Gallii, îşi continuă înaintarea. în cele din urmă îl blochează pe Pompei, care dispunea de douăzeci de cohorte, în Brundisium, de unde acesta reuşeşte să scape şi, pe 17 martie 49, să se îmbarce, noaptea în tăcere, având Grecia drept destinaţie. Lua cu el un fel de legitimitate a statului: consulii, cea mai mare parte dintre magistraţi, foarte numeroşi senatori. împreună cu el, Republica părea să emigreze dincolo de Adriatica. Reîntors la Roma, în 31 martie, Caesar nu a putut reuni un adevărat senat, încearcă să se bazeze pe plebea nevoiaşă a Romei şi pe populaţia Italiei. Făgăduieşte plebei Romei o gratificaţie în bani (75 de denari pe cap de plebeu) şi întreprinde o distribuţie gratuită de grâu. Este sprijinit de unii tribuni ai plebei. Acaparează o mare parte din rezerva în aur şi în argint a trezoreriei statului, în pofida împotrivirii tribunului Lucius Metellus. Ameninţat cu moartea, acesta cedează. Caesar determină votarea unei legi care stipula acordarea cetăţeniei romane întregii populaţii libere din Gallia cisalpină. în peninsulă, îşi asigură o bază clientelară remarcabil de amplă. însă Caesar îşi dă seama că este prins la mijloc între forţele lui Pompei, în curs de organizare în Grecia şi în Orient, şi trupele pompeiene din Hispania. De aceea, după o şedere de opt zile la Roma, Caesar lansează un război fulger împotriva pompeienilor din Hispania. încredinţează gestionarea Romei, în calitate de prefect, pretorului Marcus Aemilius Lepidus, viitorul triumvir. în drum spre Hispania, cetatea greacă Massilia refuză să-l primească şi îi închide porţile. Lasă acolo un segment din trupele sale, alcătuit din trei legiuni care asediază oraşul, constrâns până la urmă să capituleze. Grecii din Massilia, veche republică oligarhică, se simţiseră solidari cu optimaţii. La sfârşitul lui octombrie 49, asediul Massiliei luase sfârşit (Caes., C, 2, 16-22; Suet., Ner., 2; DC, 41, 25). între timp, în fruntea a trei legiuni - a VIII-a, a XII-a, a XIII-a -, Caesar începe operaţii militare dificile în Hispania, în primăvara şi vara anului 49. Dar Lucius Afranius, legatul Hispaniei Citerior, învins la Ilerda, este obligat să capituleze, la 2 august 49. Este de asemenea înfrânt eruditul şi scriitorul Marcus Terentius Varro, legatul Hispaniei ulterior, la sfârşitul lunii septembrie 49. De la Ebru la Gades, Caesar pusese stăpânire pe Hispanii. însă, în Africa, unul dintre secunzii lui Caesar, Gaius Scribonius Curio, este înfrânt şi ucis. La Roma, adjuncţii lui Caesar ţin situaţia politică sub control. După exodul nehotărâţilor spre tabăra lui Pompei, în ciuda protestelor, proferate de Cicero de la distanţă (Cic, Att., 9, 9; 15), reclamându-se de la un precedent din 217 î.C, Lepidus „crease" pe Caesar ca dictator, cu