Istoria Romei

celui de Justinien, Paris, 1990, pp. 49-54; M. Le Glay, Empire, pp. 353-356; Jean Bonfartigue, L 'empereur Julien et la cuhure de son temps, Paris, 1992; J. Sirinelli. op. cit., pp. 34l-349.

⁵ Pentru succesorii lui Iulian, vezi W. Heering, Kaiser Valentinian I, Jena, 1927; J.R. Palanque, Saint Ambroise et l Empire romain. Contribution ă l 'histoire des rapports de l Eglise et de l Etat â la fin du quatrieme siecle, Paris, 1933; id., „L'empereur Maxime", colocviul Les empereurs romains d'Espagne, Paris, 1965. pp. 255-267; A. Nagl. „Valentinianus", Real-Encyclopădie, 7 A, 1948, col. 2158-2204; C. Schuurmans, „Valentinen I-er et le Senat romain", Antiquite Classique, 1949, pp. 25-38; M. Fortuna, L'imperatore Craziano, Torino, 1952; A. Alfoldi, A Conflict ofldeas in the Late Empire; the Clash between the Senate and Valentinian I, Oxford, 1952, pp. 3-47; id., „Valentinien I, le dernier des grands Pannoniens", Revue d'Histoire Comparee, serie nouă, 3, 1946, pp. 3-24; I Hahn, „Zur Frage der sozialem Grundlagen der Usuipation Procopius", Acta Antiqua Academiae Scientiarum Hungariae, 6, 1958, pp. 199-211; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 178-l83; 514-515; Robert Turcan, „L'abandon de Nisibe et l'opinion publique (363 apr. J.-C.)", Melanges Piganiol, Paris, 1966, pp. 875-895; R. Soraci, L 'imperatore Gioviano, Catania, 1968; A. Demandt, „Der Tod des ălteren Theodosius", Historia, 1969, pp. 598-626; J. Ziegler, Zur religose Haltung der Gegenkaiser im 4. Jahrhundert n. Chr, Kallmiinz, 1970, pp. 74-85; A. Piganiol, V Empire chretien, pp. 48-84; 169; 177-l80; 190-204; 22l-229; 685; P. Petit, op. cit., pp. 623-633; S. Mazzarino, La fine, pp. 171 şi urm.; H. Matei, op. cit., pp. 25; 140-l41; 157; 195; 300-301; 316-317; M. Christol-D. Nony op. cit., pp. 247-249; P. Chuvin, op. cit., pp. 54-58; M. Le Glay, Empire, pp. 356-363.

⁷ Privitor la Theodosius şi la complicatele vicisitudini ale timpului, vezi W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers Theodosius des Grossen, Miinchen, 1953; E. Stein-J.R. Palanque, op. cit., pp. 202; 525-534; H. Bloch, „The Pagan Revival in the West at the End of the Fourth Century", Conflict beween Paganism and Christianity, ed de A. Momigliano, Oxford, 1953, pp. 193-213; H.J. Diesner, Kirche und Staat im spătromischen Reich, Berlin, 1963, passim; Andre Chastagnol, „Les Espagnols dans l'aristocratie gouvernamentale â Pepoque de Theodose", colocviu, Les empereurs romains d'Espagne, Paris, 1965, pp. 269-292; J.J. Sheridan, „The Altar of Victory, Paganism's Last Battle", Antiquite Classique, 35, 1966, pp. 186-206; A. Lippold, Theodosius der Grosse und seine Zeit, Stuttgart, 1968; J.F. Matthews, „The Historical Setting of the Carmen contra paganos", Historia, 1970, pp. 464-469; J. Ziegler, op. cit., pp. 85-l04; F. Camfora, Simmaco e Ambroglio o di un 'antica controversia sulla tolleranza e sull' intolleranza, Ban, 1970; A. Piganiol, L Empire chretien, pp. 270-271; 233-296; P. Petit, op. cit., pp. 633-641; H. Matei, op. cit., pp. 23-24; 35; 119; 209; 284-285; 29l-292; 317; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 247; 249; 252; 262-263; P. Chuvin, op. cit., pp. 58-77; M. Le Glay, Empire, pp. 36l-365. Până la cea de a doua călătorie a lui Theodosius la Roma, clarissimatul de la Roma avusese tendinţa să se cramponeze atât de tradiţiile Capitalei, cât şi de păgânismul ancestral. Intelectualizat, acest clarissimat, în păgânismul său militant, ralia opoziţia retorilor şi filosofilor, mai ales a bastionului anticreştin de la Atena. Pâgânismul politic al marilor familii exalta cultele tradiţionale sau soteriologice, revigorate de neoplatonism şi de o religiozitate ardentă şi mistică. Pe medalioane contorniate (piese de bronz, oferite de marii seniori romani, ca daruri de anul nou) emerge o propaganda energică în favoarea panteonului păgân. Bacchus şi Hercule, Cybele şi Attis, în mod deosebit Isis, ocupă un loc de cinste. Se propagă o literatură anticreştină. în cursul bătăliei de la râul Frigidus, stindardelor creştine ale trupelor lui Theodosius, forţele lui Eugenius şi Arbogast le-au opus flamuri, care îl figurau pe Hercule. Pe munţii înconjurători, păgânii au aşezat efigiile lui Iupiter, menite sâ-l oprească pe Theodosius. Cum am notat mai sus, pâgânismul

646