James Clavell

— Totomi ar depinde de reuşita planului.

— Mă nvoiesc.

— Îmi vei dă ascultare? Pe cinstea ta?

— Da. Pe bushido, pe slăvitul Buddha, pe viaţa mamei mele, a nevestei şi a urmaşilor mei.

— Bine, spuse Toranaga. Hai să pecetluim înţelegerea.

Merse spre parapet. Puse un picior pe marginea ambrazurii, apoi chiar pe parapet. La şaptezeci de picioare dedesubt se afla grădina interioară. Lui Hiro matsu i se tăie răsuflarea, uluit de îndrăzneala fără rost a stăpânului său. Îl văzu întorcându se şi făcând semn lui Yabu să stea lângă el. Yabu îi dădu ascultare. Cea mai mică atingere îi putea trimite pe amândoi de a rostogolul la pieire.

Toranaga îşi desfăcu chimonoul şi dădu la o parte fâşia de pânză din jurul şoldurilor, iar Yabu făcu la rândul său la fel. Amândoi urinară, îşi împreunară jeturile şi priviră stropii ce udau grădina de dedesubt.

— Ultima învoială pe care am pecetluit o în acest chip a fost cu însuşi Taiko, spuse Toranaga, foarte uşurat că şi putuse goli băşica. Asta a fost când el s a hotărât să mi dea ca feudă Kwanto, Cele Opt Provincii. Desigur că atunci Hojo încă le stăpânea şi ne era duşman, aşa că mai întâi a trebuit să le cuceresc. Erau ultimile provincii care ni se mai împotriveau. Bineînţeles, onoarea îmi cerea să renunţ imediat la feudele mele ereditare: Imagawa, Owari şi Ise. Chiar şi aşa, am fost de acord şi am urinat pe învoială. Îşi desfăcu picioarele pe parapet cu uşurinţă, potrivindu şi mai bine fâşia de pânză din brâu, de parcă s ar fi afla chiar în grădină şi nu cocoţat ca un vultur la o asemenea înălţime. A fost o înţelegere bună pentru amândoi. L am învins pe Hojo şi am luat cinci mii de capete în acel an. Am terminat cu el şi cu tot clanul lui. Poate că ai dreptate, Kasigi Yabu san. Poate că mă poţi ajuta aşa cum l am ajutat eu pe Taiko. Fără mine Taiko n ar fi ajuns niciodată Taiko.

— Te pot ajuta să ajungi regent unic, Toranaga sama, dar nu Shogun.

— Bineînţeles. Aceasta e singura onoare la care nu râvnesc, oricât de mult ar spune duşmanii mei că da. Toranaga sări pe lespezile de piatră, fiind din nou în siguranţă adăpost. Privi înapoi spre Yabu, care încă stătea pe parapetul îngust aranjându şi eşarfa. Fu grozav de ispitit să i dea iute un brânci pentru obrăznicia lui. Dar se aşeză jos. Ce ţi face băşica, Pumn de Fier?

— Istovită, stăpâne, foarte istovită.

Bătrânul merse la margine şi se uşură şi el peste parapet, mulţumit, dar nu se urcă acolo unde se cocoţaseră Toranaga şi Yabu. Era bucuros că nu trebuia să pecetluiască târgul cu Yabu. Ăsta e un târg pe care eu n o să l onorez niciodată. Niciodată.

— Yabu san, toate astea trebuie să rămână secrete. Cred că ar trebui să pleci în următoarele două sau trei zile, spuse Toranaga.

— Da. Cu armele şi cu barbarul, Toranaga sama?

— Da. Vei pleca pe mare. Toranaga privi spre Hiro matsu: pregăteşti galera.

— Nava e gata. Armele şi praful de puşcă sunt încă în cale, răspunse Hiro matsu, oglindindu i se dezaprobarea pe chip.

— Bine.

Ai izbutit, voia Yabu să strige. Ai armele, îl ai pe Anjin san, ai totul. Ai cele şase luni. Toranaga n o să pornească războiul atât de curând. Chiar dacă Ishido îl asasinează în următoarele câteva zile, tu ai totuşi totul. O, Buddha, apără l pe Toranaga până ajung pe mare!

— Mulţumesc, spuse, cu vădită sinceritate. Niciodată n o să ai un aliat mai credincios.

După ce Yabu plecă, Hiro matsu se întoarse spre Toranaga.

— N ai făcut bine ce ai făcut. Mi e ruşine de înţelegerea asta. Mi e ruşine că sfatul meu contează atât de puţin. E limpede că am trăit mai mult decât ţi am fost de folos şi sunt foarte istovit. Scârnăvia asta de daimyo ştie că te suceşte ca pe o păpuşă. Ai văzut, a avut până şi neruşinarea să şi poarte sabia Murasama în faţa ta?

— Am văzut, spuse Toranaga.

— Cred că zeii au aruncat vreo vrajă asupra ta, stăpâne. Să nu ţii cont de o asemenea batjocură şi să l laşi să se bucure în faţa ta. Îi îngădui lui Ishido, să te facă de râs în faţa noastră, a tuturor. Mă opreşti pe mine şi pe noi toţi să te apărăm. Îi refuzi nepoatei mele, o doamnă samurai, onoarea şi pacea morţii. Ai pierdut controlul asupra Con­siliului, duşmanul tău te a manevrat cu iscusinţă şi acum urinezi pe un târg solemn, care e un plan atât de dezgustătpr cum n am mai auzit vreodată, şi faci asta cu un om care se îndeletniceşte cu murdării, otrăviri şi trădări, cum a făcut şi tatăl lui mai înainte.

Toranaga nu i răspunse, se uită doar la el, atent şi liniştit de parcă n ar fi scos o vorbă.

— Pe toţi kami, vii sau morţi, eşti vrăjit, izbucni Hiro matsu. Eu te întreb şi ţip şi te batjocoresc şi tu doar te uiţi la mine. Unul dintre noi e nebun. Cer îngăduinţa să mi fac sepukku, sau dacă nu mi dai această pace, am să mă rad în cap şi am să ajung călugăr, fac orice, orice, numai să mă laşi să plec.

— N ai să faci nici una, nici alta. Dar ai să trimiţi după preotul barbar Tsukku san.

Şi apoi Toranaga izbucni în râs.

CAPITOLUL 19

Părintele Alvito cobora dealul de la castel în fruntea obişnuitului său grup de călăreţi iezuiţi. Toţi erau îmbrăcaţi ca preoţii budişti, afară doar de crucea şi de mătăniile pe care le purtau la brâu. Erau patruzeci de călăreţi, toţi japonezi, toţi fii de viţă nobilă ai unor samurai creştini, toţi studenţi ai seminarului de la Nagasaki, care l însoţeau la Osaka. Toţi călăreau cai buni cu harnaşamente birie lucrate şi erau tot atât de disciplinaţi ca suita oricărui daimyo.

Călări în trap iute prin pădure şi de a lungul străzilor oraşului, fără să bage de seamă căldura soarelui, către misiunea iezuită, o casă mare de piatră, în stil european, aflată lângă docuri, ridicându se deasupra construcţiilor îngrămădite în jur – camere pentru tezaur şi depozite de mărfuri – unde se purta tot negoţul şi se făceau toate plăţile pentru mătase din Osaka.

Alaiul trecu tropăind prin marile porţi de fier din zidul înalt de piatră, intră în curtea centrală, pavată cu lespezi, şi se opri lângă uşa principală. Servitorii aşteptau deja să l ajute pe părintele Alvito să descalece. El se lăsă să alunece din şa şi le dădu frâul. Pintenii îi zornăiră pe dalele de piatră în timp ce înainta cu paşi mari de a lungul galeriei străjuite de coloane din corpul principal al clădirii. Dădu colţul, trecu pe lângă capela micuţă şi intră pe sub arcade în curtea interioară, care adăpostea o fântână şi o grădină liniştită. Uşa an tecamerei era deschisă. Îşi alungă neliniştea, îşi luă un aer calm şi păşi înăuntru.

— Este singur? întrebă.

— Nu, nu, nu este, Martin, spuse părintele Soldi, un napolitan mărunt, blajin, ciupit de vărsat, care era secretar al Părintelui Inspec­tor de aproape treizeci de ani, dintre care douăzeci şi cinci în Asia. Căpitanul General Ferriera e cu Eminenţa Sa. Da, păunul e cu dânsul. Dar Eminenţa Sa a spus să intri imediat. Ce nu e n ordine, Martin?

— Nimic.

Soldi mormăi şi se întoarse la ascuţitul penei sale.

— "Nimic" a spus înţeleptul părinte. Ei, o să aflu eu destul de curând.

— Da, spuse Alvito, plăcându i bătrânul.

Se îndreptă spre uşa din celălalt capăt. Un foc de lemne ardea în cămin luminând mobila frumoasă şi masivă, cu patina vremii şi strălucind de atâta frecat şi lustruit. Un mic tablou de Tintoretto, o Fecioară cu Pruncul, pe care Părintele Inspector îl adusese cu el de la Roma şi care totdeauna îi plăcuse lui Alvito, atârna deasupra căminului.

— L ai văzut iar pe englez? strigă după el părintele Soldi.

Alvito nu i răspunse. Bătu la uşă.

— Intră.

Carlo dell'Aqua, Părintele Inspector al Asiei, reprezentantul personal al Părintelui General ăl iezuiţilor, omul cu rangul cel mai mare şi deci cel mai puternic din Asia, era şi cel mai înalt dintre ei. Măsura şase picioare şi trei inci şi avea un fizic pe potrivă. Sutana i era portocalie, crucea deosebit lucrată. Avea părul alb, cu tonsură, şaizeci şi unu de ani şi era napolitan prin naştere.

— A, Martin! Intră, intră. Puţin vin? spuse el, vorbind o por­tugheză cu minunate inflexiuni italiene. L ai văzut pe englez?

— Nu, Eminenţă. Doar pe Toranaga.

— Veşti proaste?

— Da.

— Puţin vin?

— Mulţumesc.

— Cât de proaste? întrebă Ferriera.

Oşteanul stătea lângă foc, în scaunul de piele cu spătar înalt, mândru ca un şoim şi tot atât de colorat – era fidaglio, Căpitanul General de pe Nao del Trato, Corabia Neagră a acestui an. Avea în jur de treizeci şi cinci de ani, era zvelt, suplu şi impresionant.

— Cred că foarte proaste, Căpitane General. De pildă, Toranaga a spus că problema negoţului pe anul ăsta poate să aştepte.

— Negoţul nu poate s aştepte şi nici eu, asta e ştiut, spuse Ferriera. Pornesc cu refluxul. Am crezut că totul a fost aranjat cu luni în urmă. Din nou Ferriera blestemă legile japoneze care cereau ca toate navele de comerţ, chiar şi ale lor proprii, să aibă autorizaţii de intrare şi de plecare. N ar trebui să fim legaţi de nişte legi prosteşti ale băştinaşilor. Ai spus că întâlnirea asta nu e decât de formă, că te duci doar să iei hârtiile.

— Aşa ar fi trebuit să fie, dar m am înşelat. Poate că ar fi mai bine să  ţi explic...

— Eu trebuie să mă ntorc imediat la Macao să pregătesc Corabia Neagră. Am cumpărat deja de un milion ducaţi cele mai bune mătăsuri la târgul din februarie, de la Canton, şi vom transporta pe puţin o sută de mii de uncii de aur chinezesc. Am crezut că am spus o limpede că fiecare bănuţ din Macao, Malacca şi Goa şi fiecare para pe care negustorii şi mai marii oraşului îi pot lua cu împrumut sunt investiţi în afacerea de anul acesta. Şi fiecare bănuţ al domniilor voastre.

— Cunoaştem tot atât de bine ca şi dumneata importanţa ei, spuse dell'Aqua tăios.

— Îmi pare rău, Căpitane General, dar Toranaga e preşedintele Consiliului Regenţilor şi obiceiul este să mergem la el, spuse Alvito. El n a vrut să discute problema negoţului din acest an, nici a autorizaţiilor dumitale. A spus, de la început, că el nu este de acrod cu asasinatul.

— Cine e, părinte? spuse Ferriera.

— Despre ce vorbeşte Toranaga, Martin? întrebă dell'Aqua. Să fie vreun şiretlic? Asasinat? Ce legătură are asta cu noi?

— El a spus: "De ce vreţi voi, creştinii, să mi asasinaţi prizonierul, pilotul?"

— Ce?

— Toranaga crede că încercarea de asasinat din noaptea trecută a fost îndreptată asupra englezului, nu asupra sa. El mai zice c a mai fost o încercare în închisoare.

Alvito îşi pironi ochii asupra soldatului.

— De ce mă acuzi, părinte? spuse Ferriera. O încercare de asasinat? Eu? În castelul Osaka? Asta i prima oară în viaţa mea când mă aflu în Japonia!

— Tăgăduieşti c ai avea vreo ştire despre asta?

— Nu neg că, cu cât mai repede îl vedem mort pe eretic, cu atât mai bine, spuse Ferriera cu răceală. Dacă olandezii şi englezii încep să  şi răspândeacă murdăria lor în Asia, o să avem mari necazuri. Noi toţi.

— Avem deja necazuri, spuse Alvito. Toranaga a început prin a spune că el a înţeles de la englez că sunt obţinute profituri de neînchipuit din monopolul portughez asupra comerţului cu China, că portughezii ridică peste măsură preţul mătăsurilor, pe care doar ei le pot cumpăra din China, plătind pentru ele cu singurul produs pe care chinezii vor şă l accepte la schimb, argintul jeponez, argint pe care de asemenea îl socotesc la un preţ prea mic. Toranaga a spus: "Pentru că există o duşmănie între China şi Japonia, iar negoţul direct între noi nu este îngăduit, şi numai portughezii au permisiunea să facă negoţ, atunci trebuie ca portughezii să răspundă oficial – în scris – acuzaţiei de speculă a pilotului." El te "invită", Eminenţă, să înaintezi regenţilor un raport asupra ratelor de schimb: argint pentru mătase, mătase pentru argint, aur pentru argint. A adăugat că el, bineînţeles, nu se împotriveşte ca noi să avem un câştig mare, dar să fi pe seama chinezilor.

— Veţi refuza, bineînţeles, o cerere atât de obraznică! spuse Ferriera.

— Ar fi foarte greu.

— Atunci îi daţi un raport fals.

— Asta ar primejdui toată poziţia noastră, care se bazează pe încredere, spuse dell'Aqua.

— Poţi să ai încredere într un jappo? Bineînţeles că nu. Profiturile noastre trebuie să rămână secrete. Eretic blestemat!

— Îmi pare rău că trebuie s o spun, dar Blackthorne pare deosebit de bine informat.

Alvito privi fără să vrea către dell'Aqua, nemaiţinând seama de oştean pentru o clipă.

Părintele Inspector nu spuse nimic.

— Ce altceva a mai spus jappo ăsta? întrebă Ferriera, prefăcându se că nu văzuse schimbul de priviri dintre ei, dorind să poată cunoaşte măsura cunoştinţelor lor.

— Toranaga îmi cere să i fac rost, până mâine după amaiză, de o hartă a lumii cu hotarele între Portugalia şi Spania, numele papilor care au aprobat tratatele şi datele lor. El "cere", în trei zile, o explicaţie în scris privind "cuceririle" noastre din Lumea Nouă şi "doar pentru curiozitatea mea" – au fost exact cuvintele lui – doreşte să ştie cantitatea de aur şi argint luată – de fapt, el a folosit cuvântul lui Blackthorne "jefuită" – de Spania şi Portugalia din Lumea Nouă. De asemeni, mai cere o altă hartă care să arate întinderea imperiilor Spaniei şi Por­tugaliei în urmă cu o sută de ani, cu cincizeci de ani şi astăzi, laolaltă cu poziţiile exacte ale bazelor noastre din Malacca până în Goa – pe care el le a numit foarte clar; erau scrise pe o bucată de hârtie – şi, de asemeni, numărul mercenarilor japonezi folosiţi de noi la fiecare dintre bazele noastre.

Dell'Aqua şi Ferriera erau îngroziţi.

— Asta categoric trebuie refuzat, explodă oşteanul.

— Nu poţi să l refuzi pe Toranaga, spuse dell'Aqua.

— Cred, Eminenţă, că daţi prea mare importanţă poziţiei lui, spuse Ferriera. Cred că Toranaga ăsta nu e decât un rege despot printre atâţia alţii, încă un păgân ucigaş, de care sigur nu trebuie să ţi fie teamă. Refuzaţi l. Fără Corabia Neagră, ei sunt la pământ. O să ne ceară în genunchi mătăsurile noastre chinezeşti. Fără mătăsuri, n au să mai fie chimonouri. Au nevoie de negoţul nostru. Eu zic să l lăsăm naibii pe Toranaga. Putem negocia cu regii creştini, cum le zice? Onoshi, Kiyama şi ceilalţi regi creştini din Kyushu. La urma urmelor, Nagasaki e acolo, noi suntem puternici acolo, tot negoţul se face acolo.

— Nu putem, căpitane, spuse dell'Aqua. Acesta este prima ta vizită în Japonia, aşa că n ai nici o idee despre problemele noastre de aici. Da, ei au nevoie de noi, dar noi avem şi mai multă nevoie de ei. Fără bunăvoinţa lui Toranaga – şi a lui Ishido – o să ne pierdem influenţa asupra regilor creştini. O să pierdem Nagasaki şi tot ce am construit de peste cincizeci de ani. Ai sprijinit cumva atacul asupra acestui pilot eretic?

— De la bun început i am spus deschis lui Rodrigues, şi oricui a vrut să m asculte, că englezul e un pirat primejdios care o să molip­sească pe oricine se apropie de el şi, deci, trebuie înlăturat în orice chip cu putinţă. Eminenţa voastră aţi spus acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. La fel şi dumneata, părinte Alvito. N a reieşit aşa la întâlnirea noastră cu Onoshi şi Kiyama de acum două zile? N ai spus dumneata că piratul e primejdios?

— Da. Dar...

— Părinte, să nu mi o iei în nume de rău, dar uneori e nevoie ca soldaţii să îndeplinească lucrarea Domnului în cel mai bun chip cu putinţă. Trebuie să ţi spun că am fost furios pe Rodrigues că n a pus la cale un "accident" în timpul furtunii. Dintre toţi, el trebuia să înţeleagă lucrul ăsta cel mai bine! Pe trupul lui Cristos, uite ce a făcut deja acel diavol englez cu însuşi Rodrigues. Bietul nătărău îi e recunoscător pentru că i a salvat viaţa, când ăsta i cel mai simplu şiretlic din lume ca să câştigi încrederea cuiva. Nu s a lăsat Rodrigues păcălit şi l a lăsat pe pilotul eretic să i uzurpe locul pe propria i dunetă şi astfel aproape să fie omorât? Cât priveşte încercarea de la castel, cine ştie ce s a întâmplat? Asta trebuie să fi fost poruncită de vreun băştinaş, ăsta e un şiretlic japonez. Nu mi pare rău c au încercat, sunt doar scârbit că n au izbutit. Când o să pun eu la cale îndepărtarea lui, puteţi să dormiţi liniştiţi, că aşa se va întâmpla.

Alvito sorbi din vin.

— Toranaga a spus că l trimite pe Blackthorne în Izu.

— Peninsula din est? întrebă Ferriera.

— Da.

— Pe uscat sau pe mare?

— Pe mare.

— Bine. Atunci, îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar s ar putea ca tot echipajul să piară pe mare într o regretabilă furtună.

Alvito spuse rece:

— Şi eu regret că trebuie să ţi spun, Căpitane General, că Toranaga a zis, îţi redau întocmai vorbele lui: "Pilotului i se pune gardă personală, Tsukku san, şi, dacă i se întâmplă vreun accident, voi pune în spatele cercetării lui toată puterea mea şi toată puterea regenţilor şi dacă, din întâmplare, un creştin sau altcineva care are, fie şi pe departe, legături cu creştinii, se face vinovat, este foarte posibil ca edictele de expulzare să fie reexaminate şi toate bisericile, şcolile şi lăcaşurile creştine vor fi închise deîndată."

Dell'Aqua spuse:

— Ferească Dumnezeu să se întâmple asta!

— Se laudă! spuse Ferriera dispreţuitor.

— Nu, greşeşti, Căpitane General. Toranaga este tot atât de deştept ca Machiavelli şi tot atât de necruţător ca Attila. Alvito îşi întoarse privirea spre dell'Aqua. Ar fi uşor să se dea vina pe noi dacă i se întâmplă ceva englezului.

— Da.

— Poate că ar trebui să mergeţi la izvorul necazurilor voastre, spuse tăios Ferriera. Îndepărtaţi l pe Toranaga.

— Nu i timp de glume, spuse Părintele Inspector.

— Ceea ce a mers de minune în India, Malaya, Brazilia, Peru, Africa, şi oriunde altundeva, o să meargă şi aici. Eu însumi am făcut o de zeci de ori în Malacca şi Goa cu ajutorul mercenarilor japonezi, iar eu n  am nici pe departe influenţa şi cunoştinţele voastre. Îi putem folosi pe regii creştini. Îl vom ajuta pe unul din ei să l îndepărteze pe Toranaga, dacă el e problema. Câteva sute de conchistadori ar fi deajuns. Dezbină şi cârmuieşte. Am să vorbesc cu Kiyama. Părinte Alvito, dacă ai tălmăci...

— Nu i poţi pune pe japonezi pe acelaşi taler cu indienii sau cu barbarii analfabeţi, ca incaşii. Aici nu poţi să dezbini şi să cârmuieşti: Japonia nu e ca alte naţii. Absolut deloc, spuse dell'Aqua obosit. Căpitane General, trebuie să ţi cer oficial să nu te amesteci în politica acestei ţări.

— De acord. Vă rog uitaţi ce am spus. A fost nedelicat şi naiv să fiu atât de deschis. Din fericire furtunile sunt ceva firesc în acest timp al anului.

— Dacă se întâmplă o furtună, asta e n mâinile Domnului. Dar dumneata nu îl vei ataca pe pilot.

— Ah?!

— Nu. Şi nici nu vei ordona nimănui s o facă.

— Sunt legat prin jurământ faţă de regele meu să i distrug duşmanii. Englezul este un duşman al naţiei mele. O căpuşă, un pirat, un eretic. Dacă hotărăsc să l elimin, asta i treaba mea. Sunt Căpitanul General al Corăbiei Negre de anul acesta, prin urmare guvernator de Macao în acest an, cu puteri de vicerege asupra acestor ape în anul acesta şi, dacă eu vreau să l elimin pe el, sau pe Toranaga, sau pe oricine altcineva, o s o fac.

— Atunci ai s o faci împotriva ordinelor mele directe şi deci te aşteaptă excomunicarea imediată.

— Asta e dincolo de puterea Eminenţei voastre. E o chestiune a trupului, nu a spiritului.

— Poziţia Bisericii aici este, din păcate, atât de amestecată cu politica şi cu negoţul de mătase, încât totul poate atinge Biserica. Cât trăiesc eu, jur pe mântuirea sufletului meu că nimeni nu va pune în primejdie aici viitorul Sfintei Biserici!

— Vă mulţumesc că aţi fost atât de explicit, Eminenţă. Mă voi strădui să cunosc mai îndeaproape problemele japonezilor.

— Îţi sugerez s o faci, de dragul nostru al tuturor. Creştinismul e tolerat aici numai pentru că toţi daimyo sunt absolut convinşi că, dacă ne izgonesc sau ne interzic credinţa, Corăbiile Negre n or să se mai întoarcă niciodată. Noi, iezuiţii, suntem căutaţi şi avem o oarecare influenţă numai pentru că suntem singurii care vorbim japoneza şi portugheza şi putem tălmăci şi face pe mijlocitorii pentru ei în ale negoţului. Din păcate pentru credinţă, ceea ce cred ei nu e adevărat. Sunt sigur că negoţul are să continue, indiferent de poziţia noastră şi de poziţia Bisericii, pentru că neguţătorii portughezi sunt mult mai preocupaţi de propriile lor interese egoiste decât de slujirea Dom­nului.

— Pesemne tot atât de limpezi sunt şi interesele egoiste ale clericilor care vor să ne forţeze – mergând până la a cere Sanctităţii Sale puteri legale – să ne forţeze să navigam în orice port vor ei şi să facem negoţ cu orice daimyo hotărăsc ei, indiferent de riscuri.

— Uiţi cine eşti, Căpitane General!

— Eu n am uitat că anul trecut Corabia Neagră s a pierdut cu tot echipajul, între Japonia şi Malacca, cu peste două sute de tone de aur la bord şi argint în valoare de cinci sute de mii de crusados, după ce a fost întârziată, fără rost, până n anotimpul prost, la cererea Eminenţei voastre. Sau că această catastrofă a ruinat aproape pe toată lumea, de aici până în Goa.

— A fost o măsură necesară din pricina morţii lui Taiko şi a politicii interne de succesiune.

— N am uitat că, acum trei ani, Eminenţa voastră i a cerut viceregelui de Goa să amâne Corabia Neagră, s o trimită doar când şi în ce port hotărâţi, şi că el a respins această cerere socotind o un amestec neobrăzat.

— Asta a fost ca să l supunem pe Taiko, ca să creem o stare de lipsuri în toiul războiului său prostesc cu China şi Coreea, a fost din pricina martiriului de la Nagasaki, pe care l poruncise, din pricina atacului său nebunesc asupra Bisericii, din pricina edictelor de expul­zare ce abia le emisese, alungându ne pe toţi afară din Japonia. Dacă lucrezi cu noi şi ne urmezi sfatul, întreaga Japonia are să fie creştină într o singură generaţie! Ce e mai important, negoţul sau mântuirea sufletelor?

— Răspunsul meu e mântuirea sufletelor. Dar, pentru că m aţi luminat în problemele japoneze, daţi mi voie să pun problemele japoneze la locul lor de drept. Numai argintul japonez face să curgă mătasea şi aurul Chinei. Câştigurile uriaşe pe care le obţinem şi le trimitem la Malacca şi Goa, şi de acolo la Lisabona, susţin întregul nostru imperiu asiatic, toate forturile, toate misiunile, toate ex­pediţiile, toţi misionarii, toate descoperirile, şi acoperă cheltuielile multora, dacă nu chiar ale tuturor acţiunilor noastre din Europa, îi împiedică pe eretici să ne covârşească şi îi ţine departe de Asia, care le ar oferi toată bogăţia de care au nevoie spre a ne distruge, pe noi şi Sfânta Credinţă, la noi acasă. Ce e mai important, părinte, creştinătatea spaniolă, portugheză şi italiană sau creştinătatea japoneză?

Dell'Aqua îl străfulgeră pe soldat cu privirea.

— Să fie clar o dată pentru totdeauna: nu – ai – să – te – amesteci – în – treburile – acestei – ţări!

Un cărbune căzu din cămin şi se împrăştie pe covor. Ferriera, care era cel mai aproape, îi făcu vânt cu piciorul la loc.

— Şi dacă eu sunt... dacă am să mă supun, ce se va întâmpla cu ereticul? Sau cu Toranaga?

Dell'Aqua se aşeză crezând că a învins.

— Nu ştiu, pentru moment. Dar numai gândul de a l elimina pe Toranaga e ridicol. El e foarte îngăduitor cu noi şi cu creşterea negoţului – vocea îi deveni mai tăioasă – şi, ca atare, cu sporirea profiturilor voastre.

— Şi ale voastre, spuse Ferriera, muşcând din nou.

— Profiturile noastre sunt închinate lucrărilor Domnului. Aşa cum bine ştii. Dell'Aqua turnă obosit puţin vin şi i l oferi, încercând să l domolească. Haide, Ferriera, să nu ne certăm aşa. Problema asta, a ereticului e îngrozitoare, da. Dar cearta nu duce la nimic. Noi avem nevoie de sfatul tău, de mintea ta, de puterea ta. Crede mă, Toranaga este vital pentru noi. Fără el ca să i ţină în frâu pe ceilalţi regenţi, toată ţara asta s ar întoarce înapoi la anarhie.