James Joyce ulise

— Uite-l şi pe Jimmy Henry, spuse domnul Jr'ower. tocmai o ia spre Kavanagh.

— Mda, spuse Martin Cunningham. Hai şi noi.

În faţă la Maison Claire, Blazes Boylan îl ocoli pe cumnatul lui Jack Mooney, stând să cada de-a-n picioarelea de beat c” era, şi care se îndrepta spre mahalaua liber-taţilor.

John Wyse Noian rămase în urmă cu domnul Power, în timp ce Martin Cunningham îl apucă de braţ pe un omuleţ cu aspect îngrijit, îmbrăcat într-un costum pepit şi care trecea, nesigur, dar cu paşi grăbiţi, prin faţa ceasurilor din vitrina lui Micky Anderson.

— Pe ajutorul de primar îl cam dor bătăturile, îi spuse John Wyse Noian domnului Power.

Continuară pe după colţ spre vinăria lui James Kavanagh. Trăsura oficială goală li se oprise în faţă la staţia de la Poarta Essex. Martin Cunningham vorbind tot timpul arăta mereu lista la care Jimmy Henry nu se uita.

— Şi e şi John Lunganul Fanning acolo, spuse John Wyse Noian, în mărime naturală.

Silueta înaltă a lui John Fanning Lunganul umplea cadrul uşii în care se oprise.

— Bună ziua domnule ajutor de şerif, spuse Martin Cunningham, când se opriră toţi şi salutară.

John Fanning Lunganul nu le făcu loc. îşi scosese cu un gest hotărât ţigara de foi din gură şi ochii lui mari inteligenţi şi agresivi alunecau încruntaţi peste feţele lor.

— Părinţii conscripţi îşi continuă adică deliberările lor paşnice? spuse către adjunctul de notar cu o voce amplă, sarcastică.

Păi e iadul de care ar trebui să se teamă orice creştin cinstit, spunea Jimmy Henry enervat, cu blestemata asta de limbă irlandeză a lor. Unde-i comisarul şef, voia el să ştie să ţină ordinea în sala de consiliu. Şi bătrânul Barlow, cu buzduganul lui cu tot, zace-n pat cu astmul lui, şi nu-i buzduganul pe masă, nimic să ţină ordinea şi nici măcar prezenţa legală nu-i constituită şi Hutchin-son, lordul primar e la Llandudno şi micul Lorcan Sherlock care face pe locum tenens pentru el. Limba asta irlandeză dracului, a strămoşilor noştri.

John Fanning Lunganul suflă o pană de fum printre buze.

Martin Cunningham le vorbea pe rând, răsticindu-şi vârful bărbii, adjunctului notarului şi ajutorului de şerif, în vreme ce John Wyse Noian păstra tăcerea.

— Ce Dignam era ăsta? întrebă John Fanning Lunganul.

Jimmy Henry făcu o grimasă şi-şi ridică piciorul sting.

— O bătăturile mele, spuse. Haideţi sus, pentru numele lui Dumnezeu, să mă aşez şi eu niţel undeva. Uff! Ooo! Fii atent!

Iritat, îşi făcu loc pe lingă şoldul lui John Fanning Lunganul şi trecu înăuntru şi în sus pe scări.

— Haide cu noi sus, îi spuse Martin Cunningham ajutorului de şerif. Nu cred că l-ai cunoscut, sau poate că-l ştiai totuşi.

Împreună cu John Wyse Noian, domnul Power îi urmă înăuntru.

— Era un suflet de om cumsecade, spuse domnul Power către spinarea impozantă a lui John Fanning Lunganul urcând către John Fanning Lunganul în oglindă.

— Unul mărunt. Dignam de la biroul lui Menton, era, spuse Martin Cunningham.

John Fanning Lunganul nu-şi amintea de el. Tropăit de copite de cai răsuna prin aer.

— Ce-i asta? spuse Martin Cunningham.

Cu toţii se întoarseră aşa cum erau; John Wyse Noian coborî iarăşi. Din umbra răcoroasă în cadrul uşii văzu caii trecând pe strada Parlamentului, harnaşamentele şi chişi-ţele lucioase lucind în soare. Treceau vioi prin faţa ochilor lui reci, neprietenoşi, fără să se grăbească. în şeile cailor din frunte, săltând în frunte, călăreau călăreţii însoţitori.

— Ce era? întrebă Martin Cunningham când îşi re-luară înaintarea în sus pe scări.

— Lordul locotenent general şi guvernator general al Irlandei, răspunse John Wyse Noian din josul scărilor.

Păşind pe cârpetul cel gros, Buck Mulligan îi şopti cu panamaua la gură lui Haines:

— Fratele lui Parnell. Acolo, în colţ.

Îşi aleseră o masă mică lângă fereastră în fata unui bărbat cu chip prelung a cărui barbă şi privire fixă se aplecau atent asupra unei table de şah.

— Ăsta e? întrebă Haines, răsucindu-se în scaun.

— Da, spuse Mulligan. E John Howard, fratele lui, comisarul nostru de poliţie.

John Howard Parnell mută calm un nebun alb şi gheara lui cenuşie îi urcă iarăşi spre frunte unde rămase nemişcată.

O clipă apoi, pe sub streaşină aceasta, ochii priviră grăbiţi, licărind ca cei ai unei fantome, spre adversarul său şi apoi căzură iarăşi spre un colţ unde se pregătea o mişcare.

— Am să iau un. melange, spuse Haines către chelneriţă.

— Două melanges, spuse Buck Mulligan. Şi adu-ne şi nişte brioşe şi unt şi şi nişte prăjituri.

După ce ea se îndepărtă spuse râzând:

— Noi îi spunem P. D. P. localului ăsta, pentru că-s prăjituri al dracului de proaste. O, dar ai pierdut mult că nu l-ai auzit pe Dedalus despre Hamlet.

Haines îşi deschise cartea pe care tocmai o cumpărase.

— Îmi pare rău, spuse el. Shakespeare este ţinutul vî-nătorilor veşnice fericite pentru toţi cei care şi-au pierdut busola.

Matelotul cu un şi-gur picior zbiera către curtea casei din strada Nelson nr. 14.

— Anglia aşteaptă…

Vesta primăvăratecă a lui Buck Mulligan se scutura veselă în râsul lui.

— Ar trebui să-l vezi, spuse, când trupul lui îşi pierde busola. Aengus rătăcitorul, îi spun eu.

— Sunt sigur că are o idee fixe, spuse Haines, ciupin-du-şi îngândurat bărbia cu degetul mare şi arătătorul. Stau şi mă gândesc ce ar putea să fie. Persoanele de felul acesta au întotdeauna o chestie de asta.

Buck Muliigan se aplecă grav peste masă.

— I-au luat ăştia minţile, spuse, cu viziuni ale iadului. N-are să reuşească niciodată să ajungă la limpezimea atică. Nota proprie lui Swinburne, a tuturor poeţilor, moartea albă şi naşterea sângerie. Asta e tragedia lui. Nu poate să fie poet. Bucuriile creaţiei…

— Pedeapsa întru veşnicie, spuse Haines, aprobând scurt din cap. înţeleg. L-am abordat astăzi dimineaţă în problema credinţei. Era ceva care-l apăsa, mi-am dat seama. E într-adevăr interesant, pentru că profesorul Po-korny din Viena are de spus ceva interesant în privinţa asta.

Ochii atenţi ai lui Buck Muliigan o văzură pe chel-neriţă venind. O ajută să-şi descarce taya.

— Nu reuşeşte să găsească nici o urmă de iad în miturile vechi irlandeze, spuse Haines printre ceştiie'care înveseliseră masa. Pare să-i lipsească ideea morală, simţul destinului, al retribuţiei. E ciudat că are tocmai această idee fixă. Scrie ceva pentru mişcarea voastră?

Cufundă două bucăţi de zahăr cu abilitate în sensul lungimii în frişca umflată. Buck Muliigan tăie o brioşă fierbinte în două şi întinse unt peste adâncitura fumegândă. Muşcă cu poftă o bucată moale.

— În zece ani, spuse, mestecând şi râzând. Are să scrie ceva în zece ani.

— Asta pare cam departe, spuse Haines gânditor, ridi-cându-şi linguriţa. Totuşi nu m-aş mira dacă are să scrie ceva până la urmă.

Gustă o linguriţă din conul umplut cu cremă al ceştii sale.

— Asta e frişca autentică irlandeză, presupun, spuse cu condescendenţă. Nu vreau să fiu tras pe sfoară.

Profetul Ilie, ambarcaţiune plutitoare, afiş puţin mototolit, plutea spre răsărit pe lângă chilele navelor şi şalupelor, într-un arhipelag de dopuri, pe lângă strada New

Wapping pe lângă bacul de la Benson şi pe lângă schoone-rul cu trei catarge Rosevean venind de la Bridgewater cu o încărcătură cu cărămizi.

Almidano Artifoni trecu pe strada Holles pe lângă grajdurile lui Sewell. în spatele lui, Cashel Boyle O'Con-nor Fitzmaurice Tisdall Farrell cu baston-umbrelă-parde-siu legănându-i-se ocoli felinarul din faţa casei domnului Law Smith şi, traversând, înainta prin piaţa Merrion. La distanţă în urma lui, un tânăr orb îşi pipăia cu bastonul drumul pe lângă zidul Parcului Colegiului.

Cashel Boyle O'Connor Fitzmaurice Tisdall Farrell înainta până la ferestrele luminoase ale domnului Lewis Werner, apoi se întoarse şi păşi înapoi prin piaţa Merrion, baston-umbrelă-pardesiu legănându-i-se în ritmul mersului.

La colţ la Wilde se opri, se încruntă în numele profetului Ilie anunţat pe faţada de la Metropolitan Hali, se încruntă la terasele îndepărtate ale pajiştilor ducale. Cu dinţii de şobolan dezgoliţi, murmură:

— Coactus volui.

Porni spre strada Clare, scrâşnindu-şi cuvântul de mânie.

Pe când trecea pe lângă ferestrele dentale ale cabinetului domnului Bloom legănarea pardesiului său mătură brutal la o parte din înclinarea lui bastonul subţire pipăin-du-şi drumul, şi el trecu grăbit mai departe, înghiontind un trup lipsit de tendoane. Tânărul orb îşi întoarse faţa bolnăvicioasă după silueta care se îndepărta cu paşi mari.

— Blestemul lui Dumnezeu pe capul tău, spuse el acru, oricine ai fi! Eşti mai orb decât mine, bastard de căţea!

Peste drum de barul lui Ruggy O'Donohoe, domnişorul Patrick Aloysius Dignam, strângând tare în mână livra şi iumătate de cotlete de porc după care fusese trimis la Mangan, fost Fehrenbach, înainta fără să se grăbească pe călduroasa stradă Wicklow. Era prea mare plictiseală să stea în salon cu doamna Stoer şi doamna Quigley şi doamna MacDowell şi cu storurile lăsate şi toatele smior-căindu-se şi sorbind câte o gură din acel sherry superior rosti adus de unchiul Barney de la Tunney. Şi mâncând bucăţele din prăjitura de casă, dând din fălci tot timpul şi oftând.

Ieşind din aleea Wicklow îl opri vitrina de la madame Doyle, modista curţii regale. Stătea acum să se uite la cei doi boxeri goi până la brâu ridicându-şi unul spre altul mănuşile rotunde. Din oglinzile laterale doi domnişori Dignam în doliu priveau tăcuţi cu gura deschisă. Myler Keogh, idolul Dublinului, îl va întâlni pe sergentul major Bennett, pumnul din Portobello, pentru un premiu de 50 de lire. Doamne, ăsta ar fi un meci de văzut, Myles Keogh, ăsta-i tipul care-l provoacă pe ăla cu centura verde. Doi şilingi intrarea, pentru soldaţi jumătate de tarif. Aş putea s-o întind pe şest, mama nici n-ar băga de seamă. Domnişorul Dignam din stânga lui se întoarse spre dreapta şi în dreapta lui domnişorul Dignam se întoarse şi el, cu şapca într-o parte, cu gulerul ridicat într-o parte ieşit în sus. încheindu-şi-l la loc, cu bărbia ridicată în aer, văzu imaginea Măriei Kendall, încântătoare subretă, alături de cei doi aşi ai pumnului. Una din tipele alea care le pun în pachetele de ţigări care le fumează Stoer care când l-a prins bătrânul lui a văzut el pe dracul.

Domnişorul Dignam îşi trase gulerul în jos şi porni mai departe fără să se grăbească. Asul pumnului care pocneşte cel mai tare era Fitzsimmons. O copită la lingu-rică de la ăsta te-azvârle cât-colo, băiete. Dar unul care se pricepe ca la carte era Jem Corbet, înainte ca Fitzsim-rnons să fi scos untul din el, oricât s-ar fi eschivat el încolo şi încoace.

Pe strada Grafton domnişorul Dignam văzu o floare roşie la colţul gurii unui fante elegant cu o pereche de umblători pe cinste şi stând s-asculte la ce-i spunea un beţiv şi rânjind toată vremea.

Nu se vedea tramvaiul de Sandymount.

Domnişorul Dignam mergea în jos pe strada Nassau, trecându-şi cotletele de porc în mâna cealaltă. Gulerul îi

Biblioteca Judeţeană,

— cujj – ieşi din nou în afară şi el şi-l potrivi la loc. Butonul ăsta blestemat era prea mic pentru butoniera cămăşii şi capătul îi tot ieşea dracului. întâlni nişte băieţi de şcoală cu ghiozdane. Nu mă duc nici mâine, stau acasă până luni. întâlni alţi elevi. Bagă ei de seamă că sunt în doliu? Unchiul Barney spunea că o bagă în ziarul de diseară. Atunci au să vadă cu toţii în ziar şi au să citească numele meu acolo şi numele lui tata.

Faţa i se făcuse cenuşie toată în loc să fie roşie cum era şi o muscă îi umbla pe ea până la ochi. Ce scârţâia când i-au înşurubat şuruburile la sicriu şi cum bufnea când îl ducea în jos pe scări.

Tata era înăuntru şi mama care plângea în salon şi unchiul Barney le spunea oamenilor cum să întoarcă la colţul scării. Ce sicriu mare şi înalt şi părea aşa greu. Cum s-a întâmplat? Noaptea trecută tata era beat şi stătea pe palierul scării şi urla după ghetele lui să se ducă la Tunney să mai bea ceva şi părea aşa îndesat şi scurt aşa numai în cămaşă. N-am să-l mai văd niciodată. Asta e moartea. Tata a murit. Tatăl meu a murit. Mi-a spus să fiu cuminte cu marna. N-am mai auzit lucrurile celelalte care le-a mai spus dar i-am văzut limba şi dinţii când încerca să spună mai bine. Săracul tata. El a fost domnul Dignam, tatăl meu. Sper că e în Purgatoriu acum pentru că s-a dus la spovedanie la părintele Conroy. sâmbătă seara.

William Humble, lord de Dudley şi lady Dudley, însoţiţi de locotenent colonelul Hesseltine, ieşiră după dejun în caleaşca pornind de la reşedinţa viceregelui. în caleaşca de după ei se aflau onorabilele doamna Paget, domnişoara de Courcy şi onorabilul Gerald Ward, aghiotantul de serviciu.

Cavalcada trecu prin poarta cea mică a Parcului Phoe-nix salutată de poliţişti respectuoşi şi înainta mai departe pe lângă podul regal în sus pe cheiurile de nord. Viceregele era cât se poate de cordial salutat în drumul său prin metropolă. La podul Bloody domnul Thomas Kernan de partea cealaltă a râului îl salută zadarnic de departe. între podurile Reginei şi Whitworth caleştile viceregale ale lordului Dudley trecori mai departe fără să fie salutate de domnul Dudley White, licenţiat în drept şi licenţiat în litere, care se oprise pe cheiul Arran în faţa prăvăliei cu amaneturi a doamnei M. E. White, la colţul străzii Arran pipăindu-şi nasul cu degetul arătător, neputându-se lămuri dacă ar fi ajuns mai repede la Philsborough schimbând de trei ori tramvaiul sau oprind o trăsură sau pe jos prin Smithfield, dealul Constituţiei şi gara Broadstone. Sub portalul Palatului de Justiţie Richie Goulding, cu servieta sa purtând marca Collis şi Ward îl văzu cu surprindere. Dincolo de podul Richmond în pragul biroului lui Ileuben J. Dodd, avocat, agent pentru Asociaţia de asigurări patriotice, o femeie mai în vârstă care era gata să intre se răzgândi şi întorcându-se pe lângă vitrina de la King surise credulă reprezentantului Majestăţii Sale. Din ecluza sa din zidul cheiului Wood sub birourile lui Tom Devan râul Poddle scotea în semn de credinţă o limbă de scursoare lichidă de canal. Deasupra perdeluţelor de la ferestrele barului hotelului Ormond, aur alături de bronz, capul domnişoarei Kennedy alături de capul domnişoarei Douce priveau şi admirau. Pe cheiul Ormond domnul Şi-mon Dedalus, urmându-şi drumul său de la vespasiană spre biroul ajutorului de şerif, se opri în mijlocul străzii şi salută adânc cu pălăria. Excelenţa Sa binevoi să-i întoarcă salutul domnului Dedalus. De la colţul străzii Cahiii reverendul Hugh C. Love, licenţiat în litere, îşi aduse neobservat omagiul, cu gândul la lorzii deputaţi ale căror mâini binevoitoare împărţiseră odinioară parohii bogate. Pe podul Grattan, Lenehan şi M'Coy care-şi luau tocmai rămas bun unul de la altul, priviră caleştile trecând. Tre-când pe lângă biroul lui Roger Greene şi pe lângă tipografia mare roşie a lui Dollard, Gerty MacDowell, aducând scrisorile cu prospectele de linoleum Catesby pentru tatăl său imobilizat în pat, îşi dădea seama după pompa afişată că era vorba de lordul şi doamna locotenent dar nu putu să vadă ce toaletă avea Excelenţa sa doamna pentru că tramvaiul şi camionul cel mare galben de mobile de la Spring trebuiseră să se oprească tocmai în faţa ei pentru că trecea lordul locotenent. Dincolo de manufacturile da tutun ale lui Lundy şi Foot, din portalul umbrit al vinăriei lui Kavanagh, John Wyse Noian surise cu răceală neobservată către lordul locotenent general şi guvernator general al Irlandei. Prea onorabilul William Humble, lord de Dudley. Marea Cruce a Ordinului Victoria, trecu prin faţa ceasurilor mereu ticăitoare ale lui Micky Anderson şi a manechinelor de ceară în costume şic şi cu obraji proaspeţi de la gentilomul Henry dernier cri James. Dincolo, în faţa porţii de pe strada Doamnei Tom Rochford şi Flynn Năsosul priveau cavalcada apropiindu-se. Tom Rochford observând că ochii lady-ei Dudley se opriseră asupra lui îşi scoase repede degetele mari din buzunarele vestei sale de culoarea claretului şi îşi scoase şapca în faţa ei. O încântătoare soubrette, Mărie Kendall, cu obrajii ţipători şi fustele sumese, surise ţipător din afişul ei de sus spre William Humble, lord de Dudley şi locotenent colonelul H. G. Hesseltine şi de asemenea spre onorabilul Gerald Ward, aghiotant. De la fereastra P. D. P.-ului Buck Mulligan, vesel, şi Haines, grav, priveau de sus echipajul viceregal peste umerii unor clienţi curioşi, ale căror siluete masate întunecau tabla de şah pe care John Howard Parnell o privea cu intensitate. Pe strada Downes, Dilly Dedalus, ridicându-şi privirea mioapă din franceza elementară a lui Chardenal, văzu umbrele de soare deschise şi spiţe de roată rotindu-se în văpaia soarelui. John Henry' Menton, umplând cadrul uşii de la Commercial Buildings, privea fix cu ochii lui de moluscă apoşi de vin, ţinând un ceas de aur mare gros vânătoresc la care nu se uita în mâna lui stingă care nu-l simţea într-însa. Când copita din faţă a calului lui King Billy se săltă în aer, doamna Breen îl trase pe grăbitul ei soţ de sub copitele călăreţilor de pe flancul cavalcadei. Ii strigă la ureche vestea. Înţelegând, el îşi trecu volumele peste piept la stânga şi salută cea de a doua caleaşca. Onorabilul Gerald Ward, aghiotant, surprins agreabil, se grăbi să răspundă. La colţul Ponsonby o siluetă înaltă, slabă, obosită, asemănătoare unei sticle, purtând litera H se opri şi alte patru sticle albe cu joben se opriră în spatele lui ELYS, în timp ce călăreţii de pe flancuri tropăiau prin faţa lor împreună cu caleştile. Peste drum de magazinul de muzică Pigot, domnul Denia J. Maginni, profesor de dans etc, în costum de culoare deschisă, păşea cu gravitate, ajuns şi depăşit de un vicerege şi neobservat de acesta. Pe lângă zidul de la locuinţa rectorului venea bine dispus Blazes Boylan păşind cu pantofii lui galbeni şi cu ciorapii albaştri ca cerul cu model cu ceasuri, păşind în ritmul refrenului de la Fata mea-i o fată din Yorkshire.

Blazes Boylan înfăţişa pieptarelor albastre ca cerul ale călăreţilor din frunte şi desfăşurării lor de paradă o cravată albastră ca cerul, o pălărie de paie cu boruri largi aşezată în unghi cochet şi un costum de serj indigo. Manile sale înfundate în buzunarele jachetei uitară să salute dar el oferi celor trei doamne admiraţia îndrăzneaţă a ochilor săi şi floarea roşie dintre buzele sale. Pe când treceau pe strada Nassau, Excelenţa Sa atrase atenţia consoartei sale care se înclina răspunzând la saluturi, asupra programului muzical în curs de desfăşurare în Parcul Colegiului. Nevăzuţi, în armuri de sunete de aramă, tineri highlandezi suflau din trompete şi băteau în tobe după cortegiul în trecere.

Dar chiar dacă ea-i doar o muncitoare Şi nu poartă straie bogate

Barabum

Totuşi eu sunt un fel

De voinic din Yorkshire în ochii ei

Mica mea roză din Yorkshire

Barabum.

De cealaltă parte a zidului, participanţii la cursa de un sfert de milă handicap. M. C. Green, H. Thrift, T. M. Patey, C. Scaife, J. B. Jeffs, G. N. Morphy, F. Stevenson, C. Ad-derly, şi W. C. Huggard îşi luară plecarea pe rând. Tre-când pe lângă hotelul lui Finn, Cashel Boyle Fitzmaurice Tisdall Farrell privea printr-un monoclu furios printre căleşti la capul domnului E. M. Solomons la fereastra vice-consulatului austro-ungar. Mai departe, pe strada Leinster, lângă poarta Colegiului Trinity, un soldat credincios al regelui, trompet de elită, îşi atinse şapca de vânător. Pe când caii lucioşi treceau majestuoşi prin piaţa Merrion, domnişorul Patrick Aloysius Dignam aşteptând, văzu saluturi adresându-i-se domnului cu pălărie înaltă şi-şi ridică şi el şapca lui nouă neagră cu degete unsuroase de la htrtia cu cotlete de porc. Gulerul i se ridică şi el. Viceregele în drum spre inaugurarea bazarului Mirus pentru a contribui la fondurile spitalului Mercer trecea cu suita sa către strada Lower Mount. Trecu pe lângă un tânăr orb în faţă la Broadbent. Pe strada Lower Mount un pieton într-un macferlan cafeniu, mâncând o bucată de pâine uscată, trecu repede şi scăpând neatins prin calea viceregelui. La podul Royal Canal de pe afişele de pe palisadă domnul Eugene Stratton, cu buzele sale groase rânjitoare ura tuturor oaspeţilor bun venit în oraşul Pembroke. La colţul bulevardului Haddington două femei cu rochiile murdare de nisip se opriră şi ele împreună cu o umbrelă şi o bocceluţă în care se rostogoleau ciocnindu-se unsprezece scoici, să privească cu admiraţie pe lordul primar şi doamna primăreasă fără lanţul Iui de aur. Pe bulevardele Northumberland şi Landsdowne, Excelenţa Sa acuză punctual primirea saluturilor din partea a patru pietoni răzleţi bărbaţi, salutul a doi mici elevi din poarta grădinii casei despre care se spunea că fusese admirată de răposata regină când vizitase capitala irlandeză împreună cu soţul ei, prinţul consort, în 1849 şi salutul vajnicilor pantaloni ai lui Almidano Artifoni înghiţiţi de o uşă tocmai închizându-se.

lângă aur ascultând potcoavele, oţelclincheBronz nind.277

Sonsolenscse impersinense.

Pieliţe, sugând pieliţe de pe o unghie butucănoasă, pieliţe.

Oribil! Şi aur fulgerând mai tare.

O notă-n cvintă răguşită sunând.

Plaf. Bum albastru-nflorind în.

Păr de aur strâns în coc înalt.

Roză tresăltând pe sâni mătăsoşi în satin, roză de Castilia.

Triluri, triluri: Idolores.

Ia ocheşte! cine-i în… ochiadă de aur?

Cline chinchenind în bronz milos.

Şi o chemare pură, prelungă, zvâcnind. Chemare jin-duind stins murind.

Ademenitoare. Dulci cuvinte. Dar iată! Stelele luminoase se sting. O roză! Note limpezi ciripind răspunsuri. Castilia. Se-arată zorile.

Clinchet de birjă lejer clinchenind.

Monedă sunând, ceas bătând.

Mărturisire. Semnez. Dac-aş. Pocnet de jartieră. Să nu te părăsesc. Plici La cloche! Plici pe coapsă. Mărturisire. Caldă. Iubita mea, adio.

Birje. Bloo.

Bum pe coarde disonante. Când iubirea soarbe. Război! Război! Timpane.

O pânză! Un voal vălurind pe valuri.

Pierdut. Sturzul fluid fluierând. Totul e pierdut acum.

Corn. Cocoarne.

Când a văzut întâi. Vai. mie!

Clipocire vâseoasă. Zvâcnire mustoasă.

Ciripitoare. O, ademenire. Ispititoare.

Martha! Vino!

Clapclop. Clipclap. Clapiclap.

Doamnena maia uzitaş aceva.

Surdul cu chelie Pat a adus hârtie şi cuţit şi-a luat.

O chemare-n miez de noapte, clar de lună, şoapte: departe, departe.

Mă simt atât de trist. P. S. Atât de singuratec înflorind. Ascultă!

Cornul de mare rece ţepos şerpuit. Ai tu? Fiecare şi pentru celălalt, plescăit şi muget tăcut.

Perle; unde ea. Rapsodiile lui Liszt. Hissss.

Nu crezi?

Nu am; nu, nu; cred; Lidlyd. Cu un coc cu un caro. Negru.

Cuecouadâncă Haide, Ben, hai.

Aşteaptă tu-n timp ce-aşteaptă. Hi hi. Aşteaptă tu-ri timp ce hi.

Dar stai şi-aşteaptă!

Adine în întunecosul miez al pământului. Comoara impură adânc împlântată.

Naminedamine. Toţi s-au dus. Toţi au căzut.

Micuţă, cu tremurătoarele foi de ferigă ale părului ei feciorelnic.

Amin! Scrâşnea de furie.

În sus. în jos şi-n sus. Un rece baton iscându-se.

Bronzalydia lângă minaurita.

Cu bronz, cu aur, în verdeoceanic de umbră. Bloom. Bătrânul Bloom înfloritul.

Se-alintă, se zbate cu cară cu co.

Rugaţi-vă pentru el! Rugaţi-vă oameni buni! r Degetele lui gutoase bătând darabană-n ritm.

Bigbenaben. Big Benben.

Ultima roză castiliană a verii rămasă în bum floare mă simt atât de trist singur.

Pihi. Un vânt mic vântind pihi.

Oameni adevăraţi. Lid Ker Cow De şi Doll. Ba, da. Oameni ca voi. Ridicaţi-vă cu cline şi clunc.

Fff! Ou!

Unde-i bronzul de-aproape? Unde-i aur de departe? Unde-s copitele-n trap?

Rrrpr. Kraaa. Kraandl.

Atunci, nu până-atunci. şi eppripfftappful. Fi-va pfrvrâtt. Gata. începem!

Bronz lângă aur, capul domnişoarei Douce aiături de capul domnişoarei Kennedy, peste perdeluţele ferestrei de la barul Ormond auzeau copitele viceregale trecând, sunându-şi oţelul.