tremurîndu-şi arătătorul prin aer.) Blemblem. (Lynch ii
ridică binişor cu beţigaşul fusta şi juponul alb. Ea şi le
aşază la loc.) Stai cuminte. Respectă-te. (Sughiţă, apoi îşi"
apleacă repede pălăria canotieră pe sub care îi licăre roşu
părul vopsit.) O, scuză-mă !
ZOE : Lumină de rampă, Charley. (Se îndreaptă spre can-
delabru şi face luminile mai mari.)
KITTY (Privind mioapă spre jetul de gaz lampant) :
Ce-are-n seara asta ?
LYNCH (Cu voce adîncă): Intră acuma fantomele şi vîr-
colacii.
ZOE : Bateţi din palme pentru Zoe.
(Beţigaşul din mina lui Lynch scapără, se face, un vătrai de aramă. Stephen în picioare la pianina pe care şi~a lăsat pălăria şi toiagul de frasin. Repetă cu două degete aceeaşi serie de cuvinte fără sens. Florry Talbot, o tîrfă grasă, lălîie, într-o rochie şleampătă decolorată, se tolăneşte cu picioarele desfăcute pe colţul canapelei, cu antebraţul atîrnîn-du-i moale peste rezemătoare, ascultînd. Un neg greoi îi cade peste pleoapa somnoroasă.)
KITTY (Sughiţă încă o dată zvîcnindu-şi piciorul de cal) : O. scuzaţi.
ZOE (Prompt): Se gîndeşte băiatul la tine. Fă-ţi nod la cămaşă.
(Kitty Ricketts îşi apleacă uşor capul. Şarpele boa de la gîtul ei se descolăceşte, alunecă, îi cade peste umeri, pe spate, pe braţe, peste scaun, jos, pe duşumea. Lynch îi culege rotocoalele cu vîrful bastonului. Ea îşi întinde gingaş gîtul, strîngîndu-şi-l la loc. Stephen aruncă o privire peste umăr spre silueta cu şapca pusă pe dos.) STEPHEN : La drept vorbind nici n-are vreo importanţă dacă Benedetto Marcello a redescoperit chestia asta sau a inventat-o el. Ritualul e în fond odihna poetului. S-ar putea să fie un vechi imn pentru Demeter, sau dimpotrivă ceva întru gloria Coela enarrant gloriam Domini. E susceptibilă de noduri şi de moduri pînă la hiperfrigian sau mixolidian şi de texte tot atît de divergente cum ar fi popii dănţuind în jurul lui David, vreau să spun Circe sau ce spun altarul lui Ceres şi David dîndu-i g^es din grajd
160
basistului lui cu atotputernicia lui. Mais, nom de nom, asta-i altă căciulă. Jetez la gourme. Faut que jeunesse se passe. (Tace, arată spre şapca lui Lynch, surîde, rîde.) Pe ce parte e bosa ta a cunoaşterii ?
ŞAPCA (Cu posomorala plictisită) : Bah ! Asta e pentru că aşa e. Minte de femeie. Grecul ovrei e ovreiul grec. Extremele se ating. Moartea e forma cea mai de sus a vieţii. Bah !
STEPHEN : Tu ţii minte destul de exact toate erorile mele, lăudăroşeniile, greşelile. Cît am să-mi mai închid ochii la lipsa asta de loialitate ? Piatră de tocilă ! ŞAPCA : Bah !
STEPHEN : Uite încă una pentru tine. (Se încruntă.) Cauza e că premisa fundamentală şi dominanta sînt separate de cel mai mare interval posibil care... ŞAPCA : Care ce ? Mergi pînă la capăt. Vezi că nu poţi. STEPHEN (Cu efort) : Intervalul care. Este elipsa cea mai mare posibilă. Consistentă cu. Ultima reîntoarcere. Octava. Care. ŞAPCA : Care ce ?
(Afară gramofonul începe să zbiere Oraşul sfînt.) STEPHEN (Deodată) : Care a mers pînă la capătul lumii ca să nu se străbată pe sine însuşi. Dumnezeu, soarele, Shakespeare, un comis voiajor, traversîndu-se în realitate pe sine însuşi devine el însuşi acel sine însuşi. Stai o clipă. Stai o secundă. Dracu' să-l ia pe-ăla cu scandalul lui pe stradă. Şinele care în sine a fost ineluctabil condiţionat să devină. Ecco !
LYNCH (Cu un chicot ironic, rînjind către Bloom şi Zoe Higgins) : Ce discurs erudit, ce spuneţi ? ZOE (Repede) : Dumnezeu să se îndure de capul tău de prăpădit, el ştie mai multe decît ai uitat tu în toată viaţa ta.
(Florry Talbot îl fixează cu o stupiditate obeză pe
Stephen.)
FLORRY : Cică vine ziua judecăţii în vara asta.
KITTY : Nu !
ZOE (Izbucneşte într-un hohot de rîs) : Doamne Dumnezeule nedreptule !
FLORRY (Ofensată) : Păi, scrie şi în ziare despre Anticrist ! O, mă gîdilă piciorul.
161
11 - Ulise, voi. II
Dostları ilə paylaş: |