James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

(Din rugul de sacrificiu se înalţă fum răşinos de camfor. Vălul de fum înmiresmat se întinde ca un ecran şi apoi se destramă. Din cadrul ei de stejar o nimfă cu părul negru despletit, uşor învestmîntată în culoarea artistică a ceaiu­lui întunecat, coboară dinspre grota ei şi trecînd printre cipreşii cu crengi înlănţuite se opreşte dreaptă în faţa lui Bloom.)

CIPREŞII (Frunzele murmurîndu-le): Sora. Sora noastră. Şşşşş.

NIMFA (Blînd) : Muritorule ! (Cu blîndeţe.) Nu, nu plînge. BLOOM (Se tîrăşte gelatinos pe sub crengi, bălţat de razele de soare, cu demnitate) : Postura asta. Am simţit că se aştepta din partea mea. Puterea obişnuinţei. NIMFA : Muritorule ! M-am găsit în tovărăşia necuve­nită, dansatoare dezgolindu-şi picioarele, vînzători ambu­lanţi, pugilişti, generali populari, actori de pantomimă lip­siţi de moralitate cu pantaloni strimţi de culoarea pielei şi dansatoare ispititoare de dansuri îndrăzneţe. La Aurora

191

şi Karini, muzică şi dansuri, senzaţia secolului. Eu îmi ascundeam farmecele în hîrtie ieftină trandafirie care mi­rosea a petrol. Eram înconjurată de zvonurile obscene ale babalîcilor de la club, poveşti care să stîrnească poftele tinerilor pofticioşi, reclame de rochii transparente, zaruri controlate şi sutiene umplute artificial, căptuşeală de su­tiene, articole garantate, şi brîie cu recomandaţii semnate de domni cu hernie strangulată. Numai sfaturi utile pen­tru persoane căsătorite.

BLOOM (Ridicînd un cap de ţestoasă spre poala ei) : Noi ne-am mai întîlnit şi înainte. Pe o altă stea. NIMFA (Cu tristeţe) : Articole de cauciuc. Garantate, nu se rup. Marca furnizată aristocraţilor. Corsete de bărbaţi. Vindec spasmurile, sau dacă nu, dau banii înapoi. Mărtu­rii spontane pentru minunatul dilatator de sîni al docto­rului Waldmann. Bustul meu s-a dezvoltat cu patru in ci în trei săptămîni, relatează doamna Gus Rublin anexînd fotografia.

BLOOM : Vrei să spui în Photo Bits ? NIMFA : Asta vreau să spun. M-ai luat cu tine, m-ai în­rămat în cadra de stejar şi foiţă poleită, m-ai aşezat deasu­pra patului conjugal. Nevăzut de nimeni, într-o seară de vară, m-ai sărutat în patru locuri. Şi cu un creion iubitor mi-ai umbrit ochii, pieptul şi părţile ruşinoase. BLOOM (Ii sărută umil părul lung) : Curbele tale clasice, frumoasa mea nemuritoare fiinţă. Eram fericit să te pot privi, să-ţi aduc laude, ţie, alcătuire a frumuseţii, aproapa să înalţ rugile mele către tine.

NIMFA : In nopţile întunecoase, ţi-am ascultat laudele. BLOOM (Repede) : Da, da. Vrei să spui că... Somnul dez­văluie partea cea mai rea din oricine, poate cu excepţia copiilor. Ştiu că am căzut din pat, sau mai bine zis am fost împins. Vinul cu fier se spune că vindecă sforăitul. Pentru celelalte chestii, e invenţia aia englezească, am pri­mit prospectul acum cîteva zile, trimis pe o adresă gre­şită, pretinde că face vînturi inofensive fără zgomot. (Oftează.) Aşa a fost totdeauna. Frivolitate, numele tău e căsătoria.

NIMFA (Cu degetele peste urechi) : Şi ce cuvinte. Astea nu sînt în dicţionarul meu.

192

BLOOM : Dar le-nţelegeai ? CIPREŞII : Şşş.

NIMFA (Îşi acoperă faţa cu mina) : Ce n-am văzut eu în camera aceea ? Spre ce lucruri au trebuit să privească ochii mei ?

BLOOM (Scuzîndu-se) : Ştiu. Lenjerie personală mur­dară, partea necuvenită întoarsă în sus. S-a desfăcut 3a cusături. De la Gibraltar e-un drum lung pe mare, şi da demult.

NIMFA (îşi pleacă încet capul) : Mai rău ! Mai rău ! BLOOM (Reflectează cu prudenţă) : Scaunul acela găurit vechi. Nu atît greutatea ei. Ea trăgea atunci şaptezeci de kilograme. A cîştigat nouă livre după ce-a înţărcat. Era crăpat şi nu fusese bine lipit. Şi ce ? Şi oala aceea absurdă cu o singură toartă cu motiv portocaliu.

(Se aude zgomot de cascadă în revărsare luminoasă.) CASCADA:

Hulaphuca huîaphuca. Hulaphuca hulaphuca.

CIPREŞII (împletindu-şi crengile) : Ascultă. Şoapte. Ea are dreptate, sora noastră. Noi am crescut pe lîngă acea cascadă Hulaphuca. Noi sîntem cei care dăruim umbră în zilele voluptuoase de vară.

JOHN WYSE NOLAN (Apare din fund, în uniformă a gărzii forestiere irlandeze, scoţîndu-şi pălăria cu pană) : Prosperaţi ! Dăruiţi-vă umbra în zilele languroase, voi copaci ai Irlandei !

BLOOM (Cu torsul bombat, cu umerii drepţi, căptuşiţi, într-un costum tineresc, imposibil, cu dungi cenuşii negre, prea strimt pentru el, pantofi albi de tenis, ciorapi cu bor­dură răsfrînţi şi şapcă de şcoală, roşie, cu insignă) : Eram un adolescent, în perioada de creştere. Mi-aj ungea atît de puţin, o trăsură zgîlţîindu-mă, mirosurile amestecate de la toaletele de damă, înghesuiala pe treptele Teatrului Re­gal, căci lor le place îmbulzeala, instinctele mulţimii şi semiîntunericul cu miros aţîţător din teatru lasă frîu li­ber viciului. Chiar listele de preţuri pentru vestmintele lor intime. Şi pe urmă căldura. Au fost pete în soare în

193

13 — Ulise, voi. n

vara aceea. Tocmai se terminase şcoala. Prăji turele muiate în vin. Zile fericite.

(Zilele fericite, elevi de curs superior în jerseuri şi şor­turi albastre şi albe de fotbal, domnişorul Donald Turn-hull, domnişorul Abraham Chatîerton, domnişorul Owen Coldberg, domnişorul Jack Meredith, domnişorul Percy Apjohn, cu toţii strinşi într-un luminiş printre pomi şi strigvnd către domnişorul Leopold Bloom.)

ZILELE FERICITE : Slăbănogule ! Să ne trăieşti încă o dată ! Ura !

BLOOM (Un lungan deşirat, cu mănuşi groase, călduroase, cu fularul peste gură, ameţit de bulgării de zăpadă primiţi, se luptă să se ridice în picioare) : încă o dată ! Am şaispre­zece ani ! Mă simt ca de şaisprezece ani ! Ce frumos ! Hai să sunăm la toate soneriile de pe strada Montague. (Strigă fără vlagă.) Ura pentru bătrîna şcoală ! ECOUL : Nu ţi se mai scoală !

CIPREŞII (Foşnind): Are dreptate ea, sora noastră. Şoapte. (Sărutări şoptite se aud în toată pădurea. Chipuri de hamadriade răsar de prin scorburi şi printre frunze, înflorind printre flori.) Cine ne-a profanat tăcuta noas­tră umbră ?

NIMFA (Sfioasă, printre degetele încet răschirate) : Aici!

In aer liber ?

CIPREŞII (Unduind în jos, spre ea) : Surioară, da. Aici

pe iarba noastră feciorelnică.

CASCADA:

Hulaphuca hulaphuca Phucaphuca phucaphuca.

NIMFA (Cu degetele larg desfăcute) : O, ce infamie ! BLOOM : Eram precoce. Tinereţea. Faunii. Am adus şi eu sacrificii zeului pădurii. Flori care înfloresc primăvara. Era la vremea împerecherii. Ispitele capilare sînt un fe­nomen natural. Lotty Clarke, cu părul de in, am văzut-o în toaleta ei de noapte, draperiile nu erau bine trase, cu binoclul de operă al lui tata săracul. Şireata, mesteca iarba cu poftă. Se rostogolea pe pantă în jos la podul Rialto ca

194

să mă ispitească cu revărsările ei de tinereţe revărsată. Se cocoţa în pomi acolo şi eu... Nici un sfînt n-ar fi rezistat. M-a luat în stăpînire demonul. Şi pe urmă, cine ce-a

văzut ?

(Viţelul timpuriu, un viţel alb, îşi împinge rumegînd capul cu nări umede prin frunziş.) VIŢELUL TIMPURIU : Io. Mio mo-am văzut. BLOOM : îmi îndeplineam o nevoie firească. (Cu patos.) Nici o fată nu vroia cînd încercam şt eu cu fetele. Eram prea urît. Nu voiau să se joace...

(Sus pe muntele Ben Hoicth printre rododendroni trece o capră bătrînă, cu ugerele atîrnîndu-i, cu coada scurtă şi groasă, lăsînd să cadă în urma ei baligi mici globulare.) CAPRA (Behăie) : Meghegaghegg ! Mneeeeaaah ! BLOOM (Fără pălărie, roşu la faţă, plin tot de spini şi de scaieţi) : Eram chiar logodiţi. Cazul se schimbă după cir­cumstanţe. (Priveşte intens in jos în apă.) Treizeci şi două de-a berbeîeacuri pe secundă. Coşmare de ziare. Profetul Ilie a ameţit. Căzut de pe faleză. Tristul sfîrşit al unui funcţionar de la imprimeriile naţionale. (Prin aerul de ar­gint tăcut al verii momîia lui Bloom, înfofolită ca o mu­mie, se rostogoleşte rotitoare dintre stîncile de la Capul Leului înspre apele purpurii care-l aşteaptă oglinditoare.) MUMIA MOMIII : BbbbblllUbbbblblblodşîbg ?

(Dinspre largul golfului dintre luminile de la Bailey şi Kish se arată plutind vasul Erin's King, trimiţînd câire ţărm o pană tot mai largă de fum de cărbune prin coşu-i mare.)

CONSILIERUL NANNETTI (Singur pe punte, în haine de alpaca închise, cu faţă de gaie galbenă, cu mina în deschi­zătura jiletcii, declamă) : Cînd ţara mea îşi va lua locul printre naţiunile lumii, atunci, şi nu înainte, să-mi fie scris epitaful. Eu am... BLOOM : Terminat. Prff.

NIMFA (Cu superioritate) : Noi nemuritoarele după cum ai văzut astăzi nu avem o asemenea parte a corpului şi nici păr acolo. Noi sîntem reci ca piatra şi pure. Nei ne hrănim cu lumină electrică. (îşi arcuieşte trupul într-o crispare lascivă, băgîndu-şi degetul arătător în gură.) Mi-ai vorbit. Te-am auzit pe la spate. Cum ai îndrăznit... ?

195