James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Kino

11 şilingi

Pantaloni

Bună ideea asta. Mă întreb dacă plăteşte chirie compa­niei, în fond, cum poţi să fii proprietarul unei ape ? Curge mereu, după curent, nu e niciodată aceeaşi, pe care în şu­voiul lunecător al vieţii noi o scriem. Pentru că viaţa e un şuvoi curgător. Toate locurile sînt bune pentru reclamă. Şarlatanul ăla de doctor pentru sfrinţie şi le lipea prin clo­setele publice. Acum nu i le mai văd. Strict confidenţial. Dr. Hy Franks. Nu-l costa nici un sfanţ, ca şi pe Maginni, pro­fesorul de dans care era el însuşi o reclamă. Avea oameni să le lipească sau şi le lipea el singur pe furiş cînd intra să se descheie la pantaloni. Tip suspect. îşi găsise şi locul unde să şi le pună. AFISAJUL OPRIT. ASFRINTIJUL OPRIT. Pentru cîte un tip pe care-l arbe buba.

180

Dacă şi el... O ! Ce-ar fi ?

Nu...Nu.

Nu, nu. Nu cred. N-ar avea curaj, sigur ?

Nu. Nu.

Domnul Bloom mergea mai departe ridicîndu-şi ochii îngînduraţi. Să nu mă mai gîndesc la asta. E trecut de unu. Bila ceasului de la căpitănia portului a căzut. Ora Dunsink. Fascinantă cărticica aceea a lui Sir Robert Ball. Paralaxă. N-am înţeles niciodată exact. Uite-un preot. Aş putea să-l întreb pe el. Pare să fie din greacă : Paralelă, paralaxă. Mă tu-n pisoză, cum îi zicea ea pînă i-am spus eu despre transmigraţia sufletelor. E, prostii.

Domnul Bloom surîse e, prostii, către două din fe­restrele căpităniei portului. La urma urmelor, ea are drep­tate. Vorbe mari pentru nişte lucruri obişnuite numai ca să le audă sunînd frumos. Spirituală chiar nu poţi să zici că e. Poate să l'ie şi brutală de-a dreptul. Ţi-o trînteşte de la obraz. Şi totuşi, nu ştiu. Spunea de pildă că Ben Dollard are o voce de bas baril tonă. Are picioare ca nişte butoaie şi ai fi zis că-l auzi ca dintr-un butoi de-o tonă ? Asta nu-i spiritual ? Ăilalţi îi ziceau Big Ben. Nu e deloc aşa de nostim ca voce de-o tonă. Are o poi'tă de mîncare de albatros. îţi mănîncă singur un bou. Şi cum înghiţea la bere ca un căpcăun. Butoi de bere Bass. Vezi ? E cu schepsis.

O procesiune de bărbaţi îmbrăcaţi în alb înaintau încet spre el pe partea carosabilă a străzii, cu pancarte împodobite cu panglici roşii. Solduri. Ca preotul de-azi dimineaţă : am păcătuit, am pătimit. Citi literele stacojii de pe cele cinci pălării înalte, albe : H.E.L.Y.S. Sînt de la magazinele lui Wisdom Hely. Y, rămas mai la urmă, scoase o bucată de pîine de după pancarta lui, şi-o vîrî în gură şi începu s-o mestece mergînd mai departe Hrana noastră de bază. Trei şilingi pe zi, tot bătîndu-şi picioarele prin rigolă, stradă după stradă. Cît să-şi ţină pielea şi osul, pîine şi fiertură. Nu sînt oamenii lui Boyl, nu : de-ai lui M'Glade. Nici ăsta nu prea face cine ştie ce afaceri cu reclame din astea. I-am sugerat odată să facă un fel de

>

181

caretă transparentă, cu două fete mai drăguţe înăuntru, să stea acolo să scrie, scrisori, caiete, plicuri, cu cerneală. Pariez că aşa ceva ar fi prins. Nişte fete frumoase care stau să scrie îţi atrag numaidecît atenţia. Toată lumea moare să ştie ce anume scriu ele acolo. Dacă te-opreşti pe stradă şi te prefaci că te uiţi la ceva, pe loc se strîng, douăzeci în jurul tău. Vor să profite şi ei. Şi femeile. Curiozitatea. Stâlpul de sare. N-a acceptat bineînţeles, pentru că nu i-a venit lui primul ideea. Sau sticluţa cu cerneală pe care i-am propus-o tot eu. cu o pată falsă din

lioid negru. Ideile lui de reclame, ce să-ţi spun, cum a fost aia cu conservele pusă sub anunţurile mortuare, secţia carne congelată. Nu-i nevoie să le lingi. Ce anume ? Plicurile noastre. Salut, Jones, un-te duci ? N-am timp, Hobinson, mă grăbesc să cumpăr singura gumă de încredere pentru şters petele de cerneală, Kansell, de viazare prin magazinele Helly, strada Doamnei 85. Bine c-am scăpat din banda aia. Ce mă mai munceam să Li casez bani de la mănăstirile alea. Mînăstirea Tranquiila. Era o maică drăguţă acolo, era chiar dulce de tot. Coafa şi vălul îi veneau tocmai bine pe căpşorul ei aşa micuţ. Sora ? Sora ? Sînt sigur că fusese dezamăgită în dragoste, după ochii ei. Foarte greu să te tîrguieşti cu o femeie din

aa. Am tulburat-o de la rugăciunile ei în dimineaţa aceea. Dar îi părea bine că mai vede şi ea ceva din lumea •de afară. E ziua noastră mare, mi-a spus. -Sărbătoarea Maicii Domnului a Muntelui Cârmei. Un nume dulce şi el : caramelă. A înţeles, cred că a înţeles după felul în care. Dacă s-ar fi măritat, s-ar fi schimbat cu totul. In fond, poate chiar o duceau greu cu banii. Cu toate astea .gătesc numai cu unt de calitatea întîia. Lor să nu le dai untură. Mi se-ntoarce stomacul pe dos cînd văd cum picură untura. Lor le place untul şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Cînd îl gusta Molly, şi-şi ridica voaleta. Sora cum ? Pat Claffey, fiica amanetorului. Se zice că o călugă­riţă ar fi inventat sîrma ghimpată.

Traversă strada Westmoreland cînd S-ul cu apostrof trecu prin faţa lui tîrşîindu-şi picioarele. Magazinul de .•biciclete Hover. Astăzi sînt cursele. Cît a trecut de atunci ? Anul ia care a murit Phil Gilligan. Eram pe strada

182
Lombard, în cartierul de vest, atunci. Stai niţel, eu eram ia firma lui Thom. Am- căpătat slujba la Wisdom Hely în anul cînd ne-am căsătorit. Şase ani. Acum zece ani : în nouăzecişipatru a murit el dă, aşa e, cînd a fost focul cel mare de la Arnott, Val' Dîllon era primar. Dineul de îa Glencree. Consilierul Robert O'Reilîy care şi-a turnat paharul de porto în supă înainte de a da semnalul de pornire. Fîeaşfleaş ce-şi mai hrănea cu lichid persoana. N-ai fi putut s-auzi nici ce cînta orchestra. Pentru ce-am primit pînă acum la masa aceasta să ne facă Domnul. MiHy era- fetiţă mică atunci. Molly avea taiorul acela cenuşiu elefant cu brandenburguri. Era un taior cu croială bărbătească şi cu nasturi ascunşi. Ei nu-i plăcea pentru' că eu mi-am scrîntit gliezna în prima zi cînd şi I-a pus: la picnicul corului pe muntele Sugarloaf. Ca şi cum din cauza asta. Pălăria de gală a bătrîhul'ui Gbodwin dată cu o chestie lipicioasă. A fost şi picnicul muştelor atunci. N-a mai avut rochie ca aia. I se mula ca o mănuşă, la umeri, la şolduri. Tocmai începuse să se facă durdulie bine. Plăcintă cu carne de iepure am avut atunci la masă. Se uitau toţi după ea.

Fericit. Mai fericit atunci. ^m Ce bine era în od aceea cu tapetul de hîrtie roşie de la Dockrell, un şiîing ;i nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun, american ; fiori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Şi ce nostimă era,, săpunită toată. Da pe atunci era frumoasă. Acuma — fotografiile. Atelierul de dagherotipie de care mi-a povestit tata, săracul. E o înclinaţie ereditară.

Mergea pe marginea trotuarului.

Şuvoiul vieţii. Cum îl chema pe individul acela care semăna cu un preot şi care se uita întotdeauna cu coada ochiului cînd trecea ? Ochi slabi, ca o femeie. S-a oprit la Citron, pe promenada sfîntul Kevin. Pen şi mai cum. Pendennis ? Mă lasă memoria. Pen... ? sigur, au trecut ani de atunci. Zgomotul tramvaielor probabil. La urma urme­lor, dacă nici el nu şi-a adus aminte la tipografie acolo de numele şefului de ecliipă pe careul vede în fiecare zi.

Bartell d'Arcy era tenorul, tocmai începuse să se afinne pe atunci. O conducea acasă după repetiţii. Un tip

133

r

îngîmfat cu mustaţa dată cu ceară. I-a dat cîntecul acela Vîntul care suflă dinspre miazăzi.

Ce vînt era în noaptea cînd m-am dus s-o iau cînd era reuniunea lojii în chestia cu tichetele de loterie atunci după concertul lui Goodwin în sufrageria de gală sau sala cu panouri de la reşedinţa primarului. El şi cu mine în spate. Foile cu partitura ei mi-au zburat din mînă pe lîngă gardul liceului. Am avut noroc că nu s-au. Lucruri din astea ei îi strică tot cheful pe toată seara. Profesorul Goodwin care-o ţinea de braţ, în faţă. Nu prea mai era sigur pe picioroangele lui, bietul bătrînel. Concertele de adio. în mod irevocabil ultimele apariţii pe scenă. Poate luni de zile sau poate pentru totdeauna. Mi-aduc aminte cum rîdea ea în vînt, cu gulerul ei larg ridicat. La colţul cu bulevardul Harcourt mai ştii ce furtună ? Brrfu ! I-a suflat în sus fustele şi boa-ul de la gît aproape l-a sufocat pe bătrînul Goodwin. Se făcuse roşie-roşie la faţă de vînt. Mi-aduc aminte, cînd am ajuns acasă am stîrnit focul şi am fript bucăţile de piept de berbec pentru un supeu în toată regula şi cu sos de Chutney cum îi plăcea ei. Şi cu rom fierbinte. Din faţa căminului o vedeam în dormitor cum îşi desfăcea corsetul. Albă.

Cum fîşîia şi pe urmă cădea moale corsetul ei pe pat. Era întotdeauna cald încă de la căldura ei. îi plăcea să şi-l desfacă singură. A stat pe urmă pînă după două, să-şi scoată acele din păr. Milly culcuşită în pătucul ei. Fericit. Fericit. Asta a fost noaptea cînd...

— O, domnule Bloom, ce mai faceţi ? . — A, ce mai faceţi, doamnă Breen ?

— N-ar avea rost să mă plîng. Cum se mai laudă Molly ? N-am mai văzut-o de o veşnicie.

— Roşie în obrăjori, spuse domnul Bloom vesel. Ştiţi, Milly are acum o slujbă la Mullingar.

— Ei, fugi ! Trebuie că se umfă-n pene !

— Da, la un atelier fotografic acolo. Şi se simte în elementul ei. Şi-ai dumneavoastră ?

— S-au făcut mărişori, spuse doamna Breen. Cîţi o fi avînd ? Unul nou nu se vede.

— Sînteţi în negru, văd. N-aţi avut....
— Nu, spuse domnul Bloom. Vin tocmai de la o înmormîntare.

Prevăd că toată ziua azi au să mă piseze. Cine-a murit, cînd şi de ce a murit ? Astea-s întrebări de care nu scapi orice ai face.

— O, Doamne, spuse doamna Breen. Sper că nu era o rudă apropiată,

La urma urmelor, hai să-i cîştig compasiunea.'

— Dignam, spuse domnul Bloom. Un vechi prieten. A murit pe neaşteptate, săracul. Boală de inimă, cred. Azi-dimineaţă a fost înmormîntarea.