James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

pastor venal. Mai uşoară decît chestiile astea cu cremă. Cele cinci sute de soaţe ale lui toate. S-au distrat atunci pe săturate.

— Muştar, domnule ?

— Mulţumesc.

împinse sub fiecare din aceste felioare pe care le ri­dica binişor stropii gălbui. Vieţile lor. Gata, l-am ter­minat. .Şi a ajuns mai mare, tot mai mare, colosal.

— Cine-l organizează ? spuse. La drept vorbind, e cum s-ar zice o societate pe acţiuni. Cu participări la cheltuieli şi profituri.

— Mda, acuma îmi aduc aminte, spuse Flynn Năsosul, băgîndu-şi mîna în buzunar să se scarpine în josul pînte-celui. Cine-mi spunea ? Nu-i şi Blazes Boylan băgat în chestia asta ?

O zbucnire de aer cald, arşiţă a muştarului, i se aşeză domnului Bloom pe inimă. îşi ridică ochii şi întîlni pri­virea unui ceas coleric. Două. Ceasul cîrciunii merge cu cinci minute înainte. Timpul nu stă pe loc. Acele se mişcă. Două. Nu-i încă.

Atunci diafragma i se ridică de poftă, coborî apoi ia­răşi înlăuntrul trupului său, jinduind iarăşi prelung, cu un fel de dorinţă.

Vin.

Sorbi, simţindu-i mirosul, lichidul întăritor şi, îndem-nîndu-şi cu fermitate gîtlejul să-l grăbească în jos, îşi depuse delicat paharul.

— Da, spuse. De fapt, el este organizatorul. Nici o teamă. Asta nu înţelege nimic. ^u2

Flynn Năsosul trase pe nas şi se scarpină. Un purice care se ospătează pe cinste.

205

r

— A dat lovitura, îmi spunea Jack Mooney, cu me­ciul acela de box în care Myler Keogh l-a bătut pe sol­datul din cazarma de la Portobello. Păi, cică l-a luat pe bătăuşul ăla mic şi l-a sechestrat în comitatul Carlow...

Sper că picătura asta din nas n-are să-i cadă în pahar. Nu, şi-a smiorcăit-o la loc.

— Aproape o lună, omule, pînă i-a dat drumul. L-a pus să sugă ouă de raţă dracului pînă la noi ordine. Ca să-l ţină de la băutură, mă-nţelegi ? Oho, Blazes e-un tip şmecher de tot.

Davy Byrne îşi făcu apariţia din barul din spate în cămaşă cu mînecile ridicate cu un pliu, ştergîndu-se pe buze de două ori cu şervetul. Molfăie şi el ca prostul. Şi cu surîsul unsuros pe toată faţa lui sătulă. A pus prea multă untură peste napi.

— Şi-acuma uite că s-a căpătuit, spuse Flynn Năsosul. Nu ne vinzi şi nouă-un pont pentru Cupa de aur ?

— Eu în astea nu mă bag, domnule Flynn, răspunse Davy Byrne. Eu nu-mi pun banii mei pe mîrţoage. -

— Aicea să ştii că ai dreptate, spuse Flynn Năsosul. Domnul Bloom îşi mînca sandviciul în fîşii, pîine

proaspătă bună, cu satisfacţie dezgustată, muştarul iute, savoarea cu miros de picioare a brînzei. Sorbituri din vinul său ales îi îmblînzeau cerul gurii. Asta nu-i deloc astringent. Şi la vremea asta are gust mai plin, cînd nu e prea rece.

Un bar plăcut, liniştit. Drăguţă tejgheaua asta de lemn. Plăcută. îmi place aşa cum e rotunjită.

— Eu nici nu mă gîndesc să intru în chestii de-astea, spuse Davy Byrne. Caii ăştia pe mulţi i-au dus la sapă de lemn.

Păi cîrciumarii merg oricum la sigur, ce să mai şi joace. Autorizaţi să vîndă .bere, vin şi băuturi spirtoase pentru consum la faţa locului. Cap cîştig eu pajură pierzi tu.

— Adevăr grăieşti, spuse Flynn Năsosul. Dacă nu eşti băgat cu-ăia care aranjează pontul. Acuma nu mai e joc cinstit. Da' Fenehan le mai află cîteodată. Astăzi îl dă cîş-tigător pe Sceptru. Favorit e Zinfandel, al lordului Howard de Walden, care-a cîştigat la Empson. Morny Cannon îl

206

călăreşte. Eu aş fi putut să scot şapte contra unu pe Saint Amant acum două săptăroîni.

— Chiar ? spuse Davy Byrne...

Se îndreptă spre vitrină şi luînd de acolo registrul de casă, cam uzat, îi cercetă atent filele.

— Pe cuvîntul meu că aş fi putut, spuse Flynn Năsosul trăgînd pe nas. Ăsta a fost un cal cum nu mai vezi. Saint Frusquin i-a fost tată. A cîştigat pe o furtună, era iapa lui Rothschild, îi puseseră doar vată-n urechi. Jachetă al­bastră , şi şapcă galbenă. Dracul să-l ia pe găliganul ăla de Ben Dollard cu John O'Gaunt al lui. El m-a făcut să pierd ocazia. Mda.

Bău resemnat din paharul lui înalt, alunecîndu-şi de­getele pe picioruşul paharului.

— Mda, spuse oftînd.

Domnul Bloom, mestecînd în picioare, îşi coborî ochii pe suspinul celuilalt. Un idiot cu nasul mare. Să-i spun de calul ăla pe care Lenehan ? Dar ştie şi el. Mai bine lasă-l să uite. Du-te şi mai pierde nişte bani. Cretinul şi banii lui. Picătura aia iar îi iese din nas. Rece trebuie să-i fie nasul cînd sărută o femeie. Şi totuşi lor s-ar putea să le placă. Bărbile ţepoase le plac, de pildă. Nasu­rile reci ale cîinilor. Bătrîna doamnă Riordan căreia-i ghiorăiau maţele şi cu terrierul ei Skye la hotelul City Arms. Molly care-l lua mereu în braţe. O, căţeluşul meu mic ham hamhamham !

Vinul pătrunse şi înmuie aluatul amestecat de pîine muştar şi o clipă înainte brînză frămîntată. Bunişor vin. Are gust mai bun pentru că nu mi-e sete. Sigur, după baie mă simt aşa. Doar o înghiţitură sau două. Pe urmă pe la ora şase pot. Şase, şase. Timpul va fi trecut atunci. Ea...

Focul îmblînzit al vinului îi mocnea în vene. Chiar că aveam nevoie. Mă simt aşa fără vlagă. Ochii săi priveau, fără înfometare, şiruri de cutii de conserve, sardele, căngi de homar viu colorate. Ce lucruri stranii şi-au ales oa­menii de mîncare. Le scot din scoici, le scobesc cu acul din cochilii, le smulg din copaci, scot melcii din pămînt cum mănîncă francezii, sau din mare cu momeala sau cîrligul. Peştii ăştia proşti nu se învaţă minte nici într-o mie de ani. Dacă n-ai şti, ar fi chiar primejdios să bagi

207

orice aşa în gură. Bobite de-astea otrăvitoare. Boabele de lemn cîinesc. Le vezi rotunde şi le şi crezi bune. Cu­lorile astea ţipătoare trebuie să te facă atent. Merge vestea din gură în gură. îl încerci pe cîine întîi. Te-atrag $i cu mirosul şi cu aspectul. Roade ispititoare. Cornete cu îngheţată. Cremă. Instinctul. De pildă, plantaţiile de portocali. Au nevoie de irigaţie artificială. Bleibtreu-btrasse. Da, dar ce faci cu stridiile ? Cînd te uiţi la ele parcă ar fi nişte scuipături. Scoici murdare. Şi-al dracu-iui de greu de deschis. Cine le-o fi descoperit ? Se hrănesc cu gunoaie, cu scursori din canale. Spumos şi stridii Red Eank. Au efecte asupra puterilor sexuale. Afrodisiac. El a fost la restaurant la Red Bank azi-dimineaţă. O fi stat la masa cu stridii ca un peşte bătrîn. Poate că-i trup tînăr la pat. Nu. Iunie e lună fără stridii. Dar sînt unii cărora le place vînatul înainte de termen. Iepure de braconaj, întîi să prinzi iepurele. Chinezii mănmca ouă vechi de cinzeci de ani, albastre şi înverzite. Mese cu cîte trei­zeci de feluri. Fiecare fel e poate inofensiv dar se-ames-tecă înăuntru. O idee de roman poliţist cu otrăviri. Arhi­ducele Leopold era acela ? Nu. Da, sau era Otto unul dintre Habsburgii ăştia ? Sau cine era ăla care-şi mînca mătreaţa de pe cap ? El se descurca cel mai ieftin la masă. Sigur, ăştia-s aristocraţi. Pe urmă ceilalţi se iau după ei ca să fie la modă. Şi lui Milly ceara de pământ şi făina. Aluaturile astea crude îmi plac şi mie. Jumătate din stri­diile pe care le pescuiesc le-aruncă înapoi în mare ca să ţină preţurile cît mai ridicate. Ieftine. Nu le-ar mai cum­păra nimeni. Icrele negre. Recepţii în stil mare. Vin alb de Rin în pahare verzi. O petrecere de lume bună. Lady cutare. Perle pudrate peste sîni. Ceea ce se cheamă elite. Creme de la creme. Cer feluri de mîncare speciale ca să poată pretinde că sînt. Pustnicul cu un pumn de boabe îşi stăpîneşte ascuţişurile cărnii. Ne cunoaştem doar, vino să mănînci la mine. Nisetru regal. Către decanul magistra­ţilor municipali, Coffey, măcelarul, are de la excelenţa sa dreptul să vîndă vînat de pădure. Şi-i trimite înapoi cîte o jumătate de vacă. Banchetul pe care i-am văzut cum îl pregăteau cînd am'fost acolo la bucătăriile preşe­dintelui Curţii. Bucătarul şef cu coiful alb ca un rabin. Raţă combustibilă. Varză cîrlionţată d la duchesse de

203

Parme. Mai bine să scrie direct pe menu să ştii şi tu ce mănînci prea multe condimente strică fiertura. Mă pricep şi eu niţel. O mai dreg cu nişte cuburi de supă sintetică Edwards. Gîşte îndopate pînă nu se mai mişcă. Homarii fierţi de vii. Mai luaţi de aici din potîrniche. Nu mi-ar displăcea să fiu chelner într-un hotel de lux. Bacşişuri, haine de seară, doamnele pe jumătate goale. îmi daţi voie să vă mai îndemn la puţin file de somon cu lămîie, domnişoară Dubedat ? Da, vă rog, pe dată. Şi s-a şi servit, da, pe dată. Cred că-i un nume hughenot. Ţin minte că era o domnişoară Dubedat la Killiney. Du, de la, franţu­zeşte. Şi totuşi, e-aceeaşi mîncare de peşte, poate bătrînul Micky Hanlon din strada Moore poate tot din acelaşi peşte şi-a scos banii, spintecîndu-l, băgîndu-şi degetele pînă la încheieturi prin urechi şi prin măruntaie, şi el nici nu ştie să scrie, şi se strîmbă de zici că-i dracu' curat. Muiski A Haşa Ha. Ignorant ca o cizmă, dar e-un om de cincizeci de mii de lire sterline.

Lipite de geam două muşte bîzîiau, lipite una de alta.

Vinul licăritor îi mai întîrzie o clipă pe cerul gurii, se lăsă înghiţit. Strivesc în prese strugurii de Burgundia, Căldura soarelui este. Parcă ar fi o mîngîiere tainică să-mi spună ceva o amintire. Mîngîiate astfel, simţurile pătrunse de licoare, îşi amintiră. Ascunşi sub ierigile săl­batice pe Howth. Sub noi golful adormit cerul. Nici un sunet. Cerul. Golful purpuriu în preajma capului Leului. Verde la Drumleck. Verdegalben spre Sutton. Cîmpuri sub mare, linii şterse cafenii în iarbă, oraşe îngropate. Şi-l revărsase peste haina mea părul, urechelniţe printre paiele pe landă mina mea strecurîndu-i-se ei sub ceafă, ai să mă şifonezi toată. O, minunat a fost ! Proaspătă-moale cu unguente mirositoare mîna ei atingîndu-mă : ochii ei asupra-mi nu s-au întors într-o parte. Pierdut peste ea m-am aplecat, buzele pline pe de-a-ntregul des­chise, i-am sărutat gura. Ium. încet mi-a alunecat în gură fursecul cu susan cald şi mestecat. într-o pulpă siropoasă o măcinase gura ei dulce şi acrişoară cu salivă. Ce bucurie ; am mîncat-o ; bucurie. Viaţă tînără, îmi dădeau buzele ei întinzîndu-se. Buze moi, calde, lipicioase, dens atrăgîn-du-mă. Flori erau ochii ei, ia-mă, ochii consimţind. Pie-

209
îricele rostogolindu-se. întinsă şi nemişcată. O capră. Ni­meni. Sus pe Ben Howth rododendroni, o capră păşind sigură, coacăzele legănîndu-şi boabele plecate. Ascunsă sub ferigi ea rîdea cald închisă în sine. Ameţit m-am aplecat asupră-i, am sărutat-o ; ochii, buzele ei, gîtul ei întins, pulsînd, sînii ei de femeie plini în bluza de voal de călugăriţă, cu sfîrcurile grase semeţ înălţate. Cald o căutam cu limba. Ea m-a sărutat. Am fost sărutat. Con­simţind toată mi-a zburlit moale părul. Sărutată, m-a sărutat.

Eu. Şi eu acum.

Lipite, muştele bîzîiau.

Ochii lui plecaţi urmăreau venele tăcute ale tăbliei de stejar. Frumuseţe : se încovoaie, curbele acestea sînt fru­museţea. Zeiţe cu forme frumoase, Venus, Iunona; curbele formelor pe care le admiră o lume, le văd la mu­zeul bibliotecii înalte în holul rotund, zeiţe goale. Ajută digestiei. Lor nu le pasă cum arată oamenii. Toate des­chise vederii. Niciodată vorbind, vreau să spun nu unor oameni ca Flynn. Să zicem c-ar vorbi Pygmalion şt Gâ-lateea ce-ar spune ea prin cuvînt ? Muritorule ! Te-ar pune la locul tău. Sorb nectarul la masă cu zeii, platouri de aur, numai ambrozie. Nu ca mesele noastre prăpădite, berbec rasol, morcovi şi păstîrnac, o. sticlă de Allsop. Nectarul ; închipuie-ţi, să bei electricitate ; hrana zeilor. Formele de frumuseţe ale femeii sculptate iunonian. Fru­mosul nemuritor. Şi noi îndesîndu-ne mâncarea printr-o gaură şi scoţînd-o prin spate : hrană, chin, sînge, fecale, pămînt, hrană : trebuie să-l hrănim aşa cum băgăm căV-buni într-o locomotivă. Ele n-au. Nu m-am uitat niciodată. Am să mă uit astăzi. N^are să mă vadă paznicul. Să mă aplec să las să-mi cadă ceva să văd dacă ea.

Picurînd un mesaj tăcut dinspre vezică îndemnîndu-l să meargă să facă să nu facă aici să facă. Bărbat şi ter-minîndu-şi treaba îşi goli paharul pînă la fund şi porni, şi ele li se dăruiesc bărbaţilor, celor conştienţi de băr­băţia lor, se culcă cu iubiţii, bărbaţii, un tînăr s-a bucurat de ea, în curte.

Cînd sunetul ghetelor lui nu se mai auzi Davy Byrne spuse din registrul lui :

210

₍— Ce e de fapt ? Nu lucrează la asigurări ? '_ A plecat de-acolo de mult, spuse Flynn Năsosul. Contractează reclamele pentru Freeman.

— îl cunosc bine din vedere, spuse Davy Byrne. Are

vreun necaz ?

:— Necaz ? spuse Flynn Năsosul. N-am auzit. De ce ?

— Am băgat de seamă că era în doliu.

- — Era ? spuse Flynn Năsosul. Da, chiar, era. L-am întrebat cum merg lucrurile pe-acasă. Ai dreptate, zău. Era în doliu.

— Eu nu ating niciodată subiectul ăsta, spuse cu uma­nitate Davy Byrne, dacă văd că un domn are necazuri de felul acesta. Nu faci decît să le aduci aminte.

— Nu e nevasta, oricum, spuse Flynn Năsosul. L-am întîlnit alaltăieri cînd ieşea tocmai de la lăptăria irlandeză pe care o ţine nevasta lui John Wyse Noian pe strada Henry şi-avea o oală cu smîntînă în mină s-o ducă acasă la jumătatea lui. Ea e bine hrănită, îţi spun eu. Ce-i mai bun.

— Şi zici că lucrează pentru Freeman ? spuse Davy

Byrne.

Flynn Năsosul strînse din buze.

— Nu-şi cumpără el smîntînă din reclamele pe care le contractează. De asta poţi să fii sigur.

— Şi atunci cum ? întrebă Davy Byrne scoţîndu-şi nasul din registru.

Flynn Năsosul execută nişte pase rapide prin aer cu degete de scamator. Făcu cu ochiul.

— E mason, spuse.

— Ce vorbeşti ? spuse Davy Byrne. -

— Şi-ncă cum, spuse Flynn Năsosul. Ordine stră­veche liberă şi consimţită. Lumină, viaţă şi iubire, pe Dumnezeul meu. îl ajută ei. Asta mi-a spus-o un, de, nu spun cine.

— Adevărat ?

— A, e o confrerie grozavă, spuse Flynn Năsosul. Nu te uită cînd te văd la pămînt. Cunosc pe unul care a tot vrut să intre şi el, dar ei se ţin închişi ca o stridie. Zău, şi bine-au făcut că nu le primesc pe femei.

Davy Byrne surîsecăscăîncuviinţă toate în acelaşi gest :

211

— liiichaaaaaaaach !

— A fost odată o femeie, spuse Flynn Năsosul, care s-a ascuns într-o pendulă să vadă ce dracu' fac ei acolo. Dar dracul să mă ia dacă n-au mirosit-o şi-au scos-o afară şi-au juruit-o pe loc ca mare maestru. Era una din alea Saint Leger din Doneraile.

Davy Byrne, mulţumit după căscat, spuse cu ochii încă înecaţi în lacrimi :

— Adevărat ? E-un om cumsecade, liniştit. îl văd deseori aici şi nici o singură dată nu l-am văzut, înţe­legi, să întreacă măsura.

— Nici Dumnezeu din cer n-ar putea să-l facă să se îmbete, spuse cu încredere Flynn Năsosul. Cînd se încălzesc lucrurile, odată-l vezi cum se strecoară afară. Nu l-ai văzut cum se uita la ceas ? A, nu erai aici. Dacă-l inviţi să bea ceva cu tine primul lucru pe care-l face e să-şi scoată ceasul să vadă cît poate să bea. Iţi spun, pe Dumnezeul meu, c-aşa face.

— Sînt unii aşa, spuse Davy Byrne. Eu zic că-i un om în care poţi să ai încredere.

— Nu-i băiat rău, spuse Flynn Năsosul trăgînd pe nas. Se ştie chiar că, uneori nu s-a dat în lături să-şi ajute un prieten la nevoie. Ce-i al lui e-al lui. Bloom are şi el. da, părţile lui bune. Dar e un lucru pe care el n-are să-l facă niciodată.

Cu mina mîzgăli o semnătură invizibilă alături de grogulsău.

— Ştiu, spuse Davy Byrne.

— Nimic negru pe alb, spuse Flynn Năsosul.

Paddy Leonard şi Lyons Cocoşul intrară. Tom Roch­ford îi urma, netezindu-şi cu mîna vesta de culcarea cla-retului.

— Ziua, domnule Byrne.

— Ziua, domnilor.

Se opriră în faţa barului.

— Cine stă să susţină ? întrebă Paddy Leonard.

— Eu oricum şed, răspunse Flynn Năsosul.

— Ei, ce luăm ? întrebă Paddy Leonard.

— Eu iau o limonada, spuse Lyons Cocoşul.

— Ce face ? strigă Paddy Leonard. De cînd, pentru Dumnezeu ? Tu ce iei, Tom ?

212

— Cum stai cu canalizarea ? întrebă Flynn Năsosul sorbind din paharul lui.

Drept răspuns Tom Rochford îşi apăsă mîna pe stern şi sughiţă.

— Te-ar deranja dacă te-aş ruga să-mi dai un pahar cu apă rece, domnule Byrne ? spuse.

— Sigur, domnule.

Paddy Leonard privi chiorîş spre tovarăşii săi de băutură.

— Doamne-ajută-mă şi mă miruieşte, spuse, uite la cine vreau eu să dau de băut ! Apă rece şi limonada ! Doi băieţi care-ar fi în stare să sugă whisky dintr-un pi­cior umflat. Asta are-n mînecă un nume de cal dracului pentru cupa de aur. Cică-i sigur, mortal.

— Zinfandel, nu ? întrebă Flynn Năsosul.

Tom Richford vărsă praful dintr-o hîrtiuţă răsucită în paharul cu apă aşezat în faţa lui.

— Gastrita asta blestemată, spuse înainte de a bea.

— Bicarbonatul face foarte bine, spuse Davy Byrne. Tom Rochford încuviinţă din cap şi bău.

— Zinfandel este ?

— Să nu spui, făcu cu ochiul Lyons Cocoşul. Eu arunc cinci şilingi pe contul meu.

— Spune-ne dacă eşti om şi du-te şi la dracu', spuse Paddy Leonard. Cine ţi-a vîndut pontul ?

Domnul Bloom în drum spre afară ridică trei degete în semn de salut.

— La revedere, spuse Flynn Năsosul. Ceilalţi se întoarseră să se uite.

— Ăsta-i tipul care mi l-a vîndut, şopti Lyons Co­coşul.

— Pfrut ! spuse Paddy Leonard cu dispreţ. Domnule Byrne, domnul meu, o să luăm două jamesonuri mici de-ale dumitale după asta şi o...

— Limonada, adăugă politicos Davy Byrne.

— Mda, spuse Paddy Leonard. Un biberon pentru bebeluşul.

Domnul Bloom mergea acum spre strada Dawson, netezindu-şi dinţii cu limba. Ar trebui ceva verde : spa­nac să spunem. Pe urmă, cu aparatul ăsta cu raze Ront-gen s-ar putea.

213

Pe aleea Ducelui un terrier famelic vărsă o zeamă urîtă de oase pe pietrele caldarîmului şi o lipăi apoi cu zel reînnoit. Necumpătare. Restituire cu mulţumiri după ce s-a digerat pe deplin conţinutul. La început dulce apoi savuros. Domnul Bloom ocoli prudent. Rumegători. Felul al doilea. îşi mişcă falca de sus, vezi. Mă întreb dacă Tom Rochford are să facă ceva cu invenţia aia a lui. îşi pierde vremea s-o explice în faţa lui gură-cască ăla de Flynn. Tipii slabi cu gura mare. Ar trebui să fie o sală sau un loc în care inventatorii să se ducă şi să-şi vadă de invenţiile lor. Bineînţeles, atunci ar -da buzna şi toţi şarlatanii.

Fredona, prelungind în ecou solemn, sfîrşiturile fie­căreia dintre măsuri :