Tu, cărticica mea, ia-ţi zborul, Ca să-ţi saluţi nepăsătorul celitoriu. Tu, scrisă — deşi eu asta nu am vrut — într-un grai englezesc sărac, urît.
— Fumul de turbă i s-a suit la cap, îşi dădu cu părerea John Eglinton.
Noi aici în Anglia simţim asta. Tîlhar copleşit de penitenţă. S-a dus. L-am afumat la fund ca pe-o scrumbie. Piatră verde licăritoare. Smaragd prins în inelul mării.
— Lumea nici nu-şi dă seama cît de primejdioase pot fi cîntecele de iubire, îi avertiză ocult oul aurifer al lui Russell. Mişcările care lucrează revoluţii în lumea largă se nasc din visele şi viziunile unui ţăran de pe coline. Pentru ei pămîntul nu e solul pe care să-l exploatezi, ci mama vie şi iubitoare. Aerul rarefiat al academiei şi al arenei produce cîte un roman de şase parale, cîntecelu4 de cabaret, şi Franţa dă floarea cea mai de preţ a corupţiei în Mallarme, însă viaţa ce se cuvine s-o rîvnim li se revelează doar celor săraci cu Duhul, viaţa feacilor lui Homer.
De la aceste cuvinte, domnul Best îşi întoarse un chip neameninţător către Stephen.
— Mallarme, ca să vezi, spuse, a scris poe^nele acelea mifXmate în proză pe care ni le citea Stephen MacKenna la Paris. Acela despre Hamlet. Zice : IZ se promene, lisant au livre de lui-mime, înţelegi, citind cartea despre sine însuşi. Descrie cum a fost reprezentat Hamlet într-un oraş franţuzesc, înţelegi, un oraş de provincie. I-au făcut şi afişe.
Mîna în care nu ţinea carnetul scria cu graţie semne mici prin aer.
HAMLET
ou
LE DISTRAIT Piece de Shakespeare
Repetă către încruntarea din-nou-întunecată a lui John Eglinton j
223
— Piece de Shakespeare, mă-nţelegi. Ceva atî' franţuzesc, punctul de vedere franţuzesc. Hamlet ou.
— Un prăpădit cu gîndurile aiurea, termină Stephen. John Eglinton rîse.
— Da, cam aşa ar fi, spuse. Oameni foarte cumsecade, fără îndoială, dar deprimant de lipsiţi de pătrundere in unele privinţe.
O somptuoasă şi statică exagerare a unei crime. m
— Călău al sufletului, l-a numit Robert Greene m, spuse Stephen. Nu degeaba a fost fecior de măcelar, rotin-du-şi toporişca înzăpezită şi scuipîndu-şi în palme. Nouă vieţi s-au luat pentru una, a tatălui său. Tatăl Nostru carele eşti în Purgatoriu. Hamleţii în kaki nu şovăie să tragă. 193 Şi abatorul năclăit de sînge din actul cinci t
o prevestire a lagărelor de concentrare cîntate de domnul Swinburne m.
Cranly, cu ordonanţa lui fără grai, urmărind mersul bătăliilor, de departe.
Puii şi soaţele duşmanilor ucigaşi pe care nimeni Alt decît noi cruţatu-i-am...
între surîsul saxon "şi ţipătul yankeu. Diavolul şi marea cea adîncă.
— îi place lui să creadă că Hamlet e doar o poveste cu stafii, spuse John Eglinton întru lămurirea domnului Best. Precum băiatul grăsan din Pickwick, vrea să ne facă să simţim carnea cum ni se încrîncenează.
Ascultă ! Ascultă ! O ascultă !195
Şi carnea trupului meu îl aude ; încrîncenîndu-se, aude. Dacă vreodată tu ai...
— Ce este o stafie ? spuse Stephen vibrînd de energie reţinută. E unul care s-a topit întru impalpabilitate prin moarte, prin absenţă, prin schimbarea felului de a fi. Londra elisabetană era la fel de departe de Stratford cum este Parisul corupt de feciorelnicul Dublin. Şi ci-
224
ne-i stafia din limbo patrum, reîntorcîndu-se în lumea care l-a dat uitării ? Cine e regele Hamlet ?
John Eglinton îşi foi trupul slab, lăsîndu-se pe spate, să cumpănească.
Preluînd.
— E ceasul acesta al unei zile în miezul lui iunie, spuse Stephen, cerîndu-le atenţia cu o privire grăbită. S-a' înălţat drapelul pe teatrul de lîngă chei. Ursul Sackei -son mormăie în vizuina de alăturea, grădina Paradisului. Mateloţii care au navigat pe vremuri cu Drake îşi mestecă acum rimaţii printre plebeii care se-nghesuie la parter.
Culoare locală. Bagă aici tot ce ştii. Fă-ţi-i complici.
— Shakespeare a ieşit din casa hughenotului din Silvei- Street şi înaintează acum pe lîngă cuştile cu lebede, de-a lungul cheiului. însă nu mai adastă să arunce îi mituri lebedei mamă, care-şi conduce trupa de pui către
ştii. Lebăda Avonului are alte gînduri. JSti Alcătuirea locului acţiunii. Ignatius Loyola, dă zor, ajută-mă !197
— începe piesa. Se arată un actor de sub streaşină de umbră, învestmîntai în armura învechită a unui ţap de la curte, un bărbat îndesat cu glas adînc. Este stafia, regele, un rege care nu e rege, iar actorul este Shakespeare care a studiat Uamlet toţi anii din viaţa lui ce nu i-au fost deşertăciune, spre a ajunge să joace rolul spectrului, îşi rosteşte, cuvintele către Burbage, actorul tînăr, oprit acum în faţa lui, nemişcat, de ceastălaltă parte a norilor de pînză cerată, ehemîndu-l pe nume :
Dostları ilə paylaş: |