James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

In întinderile de secară

Ţăranii mulţumiţi se joacă-ntr-o doară. 2⁰⁵

Paris : drăguţul de el, drăguţ-îneîntat. O siluetă înaltă în homespun păros se ridică din um­bră dezvăluindu-şi ceasul ajutător.

— Mi-e teamă că am întîrziat la Homestead. încotro-şi îndreaptă paşii ? E-aici ceva de exploatat.

— Pleci, întrebară sprîncenele însufleţite ale lui John Eglinton. Te vedem diseară la Moore ? Vine şi Piper.

— Piper ? pică-n vorbă domnul Best. S-a-ntors Piper ? Peter Piper a picat un pic de piper pe pipa lui. L-a

picnit.

— Nu ştiu dacă pot. E joi. Avem şedinţă. Dacă scap

la vreme.

Yoghini în scufie la cutie acasă la Dawson. Isis jâră văl. Cartea lor în pali, pe care-am încercat-o noi s-o amanetăm. Cu picioarele încrucişate sub el, la umbra umbrelei, tronează, logos aztec, funcţionînd la niveluri astrale, suprasufletul lor, mahamahtma. Şi ermetiştii cre­dincioşi aşteptînd lumina, copţi pentru tovărăşia novicilor, chetei, jur-împre jurul lui. Louis H. Victory, T. Caulfield Irwin. Doamne ale lotusului îi slujesc, ochi în ochi, cu glandele pineale licărindu-le. El tronează, pătruns pe deplin de zeul său, Buddha sub platani. Golf al sufletelor, în golf înghiţindu-i. Suflete de bărbaţi, suflete de femele, mînji de suflete. în golful ţipetelor jeluitoare, rotindu-se, iiuturînd, jeluiesc.²⁰⁶

în mediocritate chintesenţială

De ani de zile în sipet de carne în suflet de femeie stă.

— Se zice că vom avea o surpriză, Frterară, spuse biblio­tecarul puritan, prietenos şi grav. Umblă zvonul că domnul Russell strînge laolaltă o cunună din versurile poeţilor noştri mai tineri. Aşteptăm cu toţii încordaţi.

încordat privi în conul de lumină al lămpii unde luceau trei chipuri iluminate.

Vezi asta. Să ţii minte.

Stephen îşi coborî privirile peste pălăria largă, fără cap, atîrnată de măciulia toiagului de frasin sprijinit acum

229

de genunchi. Casca şî sabia mea. Atinge-o uşor cu două degete arătătoare. Experienţa lui Aristotel. Una sau două? Necesitatea este ceva în virtutea căreia este cu neputinţă ca un lucru să fie altfel decît este. Argăl, o pălărie este o pălărie.²⁰⁷ Ascultă.

Tînărul Colum şi Starkey. George Roberts e cu partea comercială. Longworth are să-i facă ceva reclamă în Express. O, chiar ? Mi-a plăcut Ciobanul de Colum. Da, cred că el are lucrul acela straniu, geniul. Chiar crezi că are cu adevărat geniu ? Yeats îi admira versul acela : Ca în pămînt sălbăticit un vas grecesc. l-l admira ? Sper c-ai să reuşeşti să vii diseară. Vine şi Malachi Mulligan. Moore i-a spus să-l aducă şi pe Haines. Ai auzit gluma domnişoarei Mitchell cu Moore şi Martyn ? Că Moore întruchipează păcatele tinereţii lui Martyn ? Grozav de spiritual, nu ? Te face să te gîndeşti 3a Don Quijote şi Sancho Pânza. Doctorul Sigerson spune că epopeea noastră naţională rămîne de abia de acum încolo de scris. Moore e omul pentru aşa ceva. Un cavaler al tristei figuri aici, printre noi, la Dublin. Cu fustanelă galbenă ? O'Neill Russell ? Da, da, el trebuie să dea glas limbii măreţe de odinioară. Şi Dulcineea lui ? James Stephens lucrează acum la nişte schiţe foarte spirituale. S-ar zice că ajungem şi noi importanţi.

Cordelia. Cordoglio. Cea mai însingurată dintre fiicele lui Lir.

împins la colţ. Acuma, lustrul tău cel mai franţuzesc.

— Mulţumesc foarte mult, domnule Russell, spuse Stephen ridicîndu-se. Dacă aţi fi atît de bun să-i daţi scrisoarea domnului Norman...

— A, da. Dacă el crede că-i atît de importantă, are să intre. Avem aşa de multă corespondenţă.

— înţeleg, spuse Stephen. Mulţumesc.

Domnul să te răsplătească. Ziarul porcilor. Bivolilor binevoitor.

— Şi Synge mi-a promis un articol pentru Dana. Au să ajungă să ne citească. Simt eu că da. Liga gaelică are nevoie de cîte ceva în irlandeză. Sper c-ai să vii diseară. Adu-l şi pe Starkey.

Stephen se aşeză.

230

Bibliotecarul puritan reveni dinspre cei care-şi luaseră rămas bun. înroşindu-şi chipul, spuse :

— Domnule Dedalus, punctele dumitale de vedere sînt cit se poate de interesante.

Scîrţîia în sus şi în jos, ridicîndu-se pe vîrfuri mai aproape de cer preţ de-un pantofior de fată²⁰⁸, şi, la adăpostul zvonului celor care ieşeau, spuse cu glas scăzut :

— Punctul dumitale de vedere este, deci, că ea nu i-a fost credincioasă poetului ?

Un chip alarmat mă întreabă. De ce-a venit la mine ? Politeţe, sau o lumină lăuntrică ?

— Unde există o împăcare, spuse Stephen, trebuie să fi tost întîi o despărţire.

— Da.

Crist vulpea în cioareci de piele, ascunzîndu-se, hăituit în furcile copacilor loviţi de trăsnet, de chiotele şi goana vînătorii. Neştiutor de muiere, ieşind singuratec la vînă-toare. Femei şi-a cîştigat sieşi, stirpe slabă, tîrfă a Babi-lonului, cucoană de juzi, soaţă de hangii graşi. Vulpea şi gîştele.²⁰⁹ Şi în Piaţa Nouă un trup lălîu şi necinstit, odinioară trupeş, odinioară dulce, proaspăt ca şi* scorţi­şoara, acum cu frunzele căzîndu-i, toate, golaşe, înspăi­mântată de mormîntul îngust şi neiertător.

— Da. Aşadar crezi...

Uşa se închise după cei plecaţi.

Liniştea se înstăpîni deodată în chilia boltită, retrasă, linişte a aerului cald şi îngîndurat.

Lampa unei vestale.

Aici cîntăreşte el lucruri care n-au fost să fie : ce-ar mai fi trăit să înfăptuiască Caesar, dac-ar fi dat crezare prezicătorului ; ce-ar fi putut să fie ; disponibilităţile posibilului ca posibil; lucruri neştiute ; ce nume purta Achile cînd a adăstat printre femei.

Gînduri în sicrie în jurul meu, în sarcofaguri de mumii, îmbălsămate în mirodeniile cuvintelor. Thoth, zeul bibliotecilor, zeu-pasăre, cu coroană lunară. Şi am auzit glasul acelui mare preot al Egiptului. în cămările zu­grăvite încărcate cu cărămizile cărţilor. ²¹⁰

înţepenite acum. Odinioară vii în minţile oamenilor. Ţepene : dar o mîncărime a morţii este în ele, să-mi spună

231

în ureche o poveste dulceagă, să mă îndemne să le sfarăm vrerea.

— Sigur, spuse gînditor John Eglinton, dintre toţi oamenii mari, el este cel mai enigmatic. Nu ştim nimic, decît că a trăit, şi a suferit. Nici măcar atîta. Alţii se apleacă la întrebarea noastră.²¹¹ O umbră pluteşte peste tot restul. ^0*-—•->.

— Dar Hamlet e atît de personal,; nu ? pleda domnul Best. Vreau să spun, un fel de document personal, înţelegi, despre viaţa lui privată. Vreau să spun, mie nu-mi pasă nici atîtica, înţelegi, cine e omorît, cine e vinovat...

Depuse o carte inocentă pe marginea pupitrului, surî-zîndu-şi sfidarea. Documentele lui personale în original. Ta an bad ar an tir. Taim imo shagart.²¹² Pune-i şi unt englezesc deasupra, John micuţule.

Spuse John, micuţul Eglinton.

— Mă aşteptam la paradoxuri din ce ne-a povestit Malachi Mulligan, dar te avertizez că dacă vrei să-mi zdruncini convingerea că Şhakespeare este Hamlet, ai în faţa dumitale o sarcină dificilă.

îngăduie-mi.

Stephen înfruntă veninul ochilor vătămători licărin-du-i întunecaţi sub sprîncenele încruntate. Un vasilisc. E quando vede l'uomo l'attosca, Messer Brunetto²¹³, îţi mulţumesc pentru vorba asta.

— Aşa cum noi, sau maica noastră Dana, ne ţesem şi ne destrămăm trupurile, spuse Stephen, de la o zi la alta. şi moleculele lor sar ca pe-o suveică încolo şi-ncoace, tot astfel artistul îşi ţese şi destramă imaginea. Şi aşa cum negul pe pieptul meu, în dreapta, este acolo unde era cînd m-am născut, deşi trupul meu a mai fost ţesut din ţesătură nouă, iarăşi şi iarăşi de atunci, tot astfel, prin stafia părintelui neodihnit mă priveşte neclintit imaginea fiului mort. în clipa intensă a imaginaţiei, cînd mintea, cum spune Shelley, este un cărbune pîlpîitor, ceea ce am fost eu, este ceea ce sunt, şi ceea ce în putinţa lucrurilor aş putea ajunge să fiu. Tot astfel, în vremea viitoare, sora bună a trecutului, pot să mă văd pe mine însumi aşa cum stau acum aici, doar din răsfrîngerea a ceea ce voi fi atunci.

232

Drummond din Hawthornden ţi-a fost aici de ajutor să sari peste gard, şi-ncă în stil mare. ²¹⁴

— Da, spuse domnul Best tinereşte, eu îl simt pe -Hamlet tînăr de tot. Amărăciunea poate vine de la tată, dar pasajele cu Ofelia, sigur vin de la fiu.

A-ncurcat borcanele. El este tatăl meu. Eu sînt fiul lui.

— Negul acela piere cel din urmă, spuse Stephen rîzînd.

John Eglinton făcu o strîmbătură deloc plăcută.

— Dacă asta ar fi un semn particular al geniului, spuse, atunci geniul s-ar găsi pe toate drumurile. Piesele anilor din urmă ai lui Şhakespeare, pe care le admira Renan atît de mult respiră un alt-spirit.

— Spiritul împăcării, suflă bibliotecarul.

— Nu poate fi împăcare, spuse Stephen, dacă n-a fost

o despărţire.

Am mai spus asta.

— Dacă vreţi să ştiţi care au fost faptele ce şi-au aruncat umbra peste infernul timpului din Regele Lear, Othello, Hamlet, Troilus şi Cresida, uitaţi-vă să vedeţi cînd şi cum se ridică umbra. Ce îmblînzeşte inima omului. Naufragiat în furtuni crîncene, mult încercat, ca un alt Ulise, Pericles, prinţ al Tyreniei ?

Capul, cu bonetă ascuţită roşie, izbit de vînturi, orbit de sarea amară a valurilor.

— Un copil, o fată pe care s-o strîngă în braţe, Marina.

— înclinarea sofiştilor către cărările lăturalnice ale apocrifelor este o cantitate constantă, identifică John Eglinton. Drumul mare e lipsit de varietate dar el te conduce la cetate.

Mare om Bacon : s-a cam mucegăit. Şhakespeare, păcatele tinereţii lui Bacon. Saltimbanci ai cifrului bătînd drumul mare. ²¹⁵ Căutători în marea căutare. Care-i ceta­tea, bunilor meşteri ? Murmurul numelor proprii : A. E., eon, Magee, John Eglinton. La răsărit de soare, la apus de lună : Tir na n-og. Cu ghete amândoi şi cu toiaguri.