James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

70

garete de bărbăţiile lui taureşti. Şi ce, zice domnu Dixon da pînă n-a ajuns aicia fermieru Nicholas care este eunuc a"p^us ^^e *~^{a SC0}P^{lt un} colegiu întreg de doftori, care nici nu era mai breji deloc decît el. Acuma luaţi-o din loc, zice, şi vedeţi de faceţi cum v-o învăţa văru-mea bun lord Harry şi mai luaţi de aici blagoslovire de fermier, şi zicînd aşa s-a plesnit tare cu palma peste şăzut. Da şi blagoslo-veala asta şi plesnetu jos tot l-au ajutat la ceva, zice domnu Vincent, şi ca să nu se dea bătut i-a arătat zburdălnicie care era cît două d-ale ăluilant şi uite aşa fetică, soaţă, stareţă şi văduvă şi pînă în ziua de az au să zică că mai bine şi mai bine să îi ofteze lui la ureche pe întuneric pe prin grajduri au să-l lase să le lingă pe la ceafă cu limba lui lungă şi sfinţită cît să se cunoască prin pat cu cel mai de soi şi mai chipeş flăcău din toate cîmpiile Irlandiei. Şi încă un altul să-şi mai spuie şi el vorba : L-au îmbrăcat, zice, şi în iie cu funduliţă şi în fotă şi cu basmăîuţă şi cu bete şi cu mînecuţe la mădulare şi i-a« tuns şi cîrlionţu şi peste tot l-au frăcat cu spermanţăt şi i-au şi zidit staul ia tot cotu drumului cu iesle şi jgheab de aur pline ochi cu fînu cel mai bun din piaţă să înfuîice şi să balige după poftă. Şi atunci tata credincioaselor (că aşa îi ziceau) se făcuse gras de abia mai ieşea la păscut. Ca să direagă aiasta damele şi damzelele noastre viclene venea de îi ducea nutrăţu în poala rochii şi el cum se umfla la burtă odată se ridica în doao picioare şi le arăta cucoanelor o taină şi mai mugea şi scotea răget pe idiomu lui taurăsc şi toate dă-i după el. Aşa e, zice altu, că aşa îl răsfăţau că nu mai suferea să crească pe pămînturile ţării decît iarbă verde pentru el (că numai coloarea asta îi plăcea) şi a înfipt şi scîndură pe un deal în rm'jlocu insulei cu scriitură şi zicea : Pe legea Iu lord Harry, verde în valuri să se volbure iarba în văi. Şi, zice domnu Dixon dacă adulmăca vrun hoţ de turme în Roscommon sau prin pustiu sau prin Connemara sau vrun gospodar prin Siigo care să fi semănat vrun pumn de muştar sau vro mină de sămînţă de gulie îl prindea pandaliile şi o lua pe coclauri pîn toată ţară să desgroape cu coarnele tot ce se semănase şi asta din porunca lui lord Harry. Că la început a fost gîlceavă între ei, zice domnu Vincent, şi lord Harry l-a dădut pe fermieru Nicholas la toţi dracii şi îi zicea că îi ţiitor belit de-şi ţine şeapte tîrfe

71

în casă şi lasă că îl învăţ eu minte, zicea. îl fac eu să simtă cum pute iadu, zice, că am aicea coardă de bou de la taica lăsată. Da într-o seară, zise domnu Dixon, cînd lord Harry îşi peria pielea lui regească să se ducă şi el la masă că cîş-tigase la întrecerea de bărci (că el la barca lui are lopeţi late şi aşa scrie la întrecere toţi ăilanţi să vîslească cu fur­cile de fîn) s-a văzut în oglindă că se asamănă al dracu cu un taur şi a citit în nuşce terfeloaga ce-o ţinea pe acolo şi murdară de pe urmele de degete soioase că se şi cobora prin stînga din stirpea ălui taur campion de la romani, Bos Bovum, va să zică pe latinească de baltă patroanele jocului. Atunci, zice domnu Vincent, lord Harry s-a vîrît cu capu în troaca de adăpat la vaci în văzu tuturor curte­nilor şi l-a tras afară pe loc le-a spus la toţi cum i este numele ăl nou. Pe urmă, cu zoaiele şiroaie pe el, s-a vîrît în fotă veche că fusese a bunică-sa şi a luat şi grămăti-ceasca carte a idiomului tăuresc să buchisească decît că n-a învăţat din ea doar primele prănume .că l-a şi copiat mare şi îl tot răpiţea pe de rost şi iară cînd ieşea să se plimbe îşi împlea buzunările cu cridă să îl scrie unde îi venea lui chef, colo pe o piatră sau pe masă la ceainărie sau pe sacu de bumbac sau pe pluta undiţii. Ce mai. el şi tauru Ir-landiei s-au făcut priatini nesmintiţi ca cămaşa cu spina­rea. Aşa erau, zice domnu Stephen, şi fîrşitu storiei a fo.^t că bărbaţii pe insulă, dacă au văzut că nu e ajutoriu că fomeile necuvincioase era toate de un gînd, au făcut plută de trecere, s-a suit pe ea singuri cu boarfele lui fiecare, au ridicat catargu, au suit pe vărgi, au lăgat învărgătura, au puns-o în vînt, au lăţit trei pînze în vînt, şi tot cîrmind în vînt şi peste valuri, cu vira ancorii, trâgînd cătră stînga s-au tot dus pe mare să dezvălească iară ţara Americii. Ce a şi fost prilej, zice domnu Vincent, ca contramaistoru să izvodească cîntecele marinăresc :

Papa Petre e doar papă lapte Bărbatu e bărbat mai mult prin faptă.

Vrednicul bărbat ce-l ştim, jupîn Maladii Mulligan, acuma s-au arătat în pragul porţii cît discipolii îşi gătau apologul însoţit de un prieten care numai atunci îl nime­rise, tînăr seniore, numele lui Alee Bannon, mai nou la

r

oraş. cu gînd aşezat să-şi strîngă pe parale brevete de o fi-ţir sau de cornet la miliţie şi să se scrie să meargă la răz­boaie. Jupînul Mulligan s-a înduplecat cu politeţuri să arate semn de îmbucurare la aceasta şi mai mult că sta deopo­trivă cu o osteneală a lui ca să curme boala de se vorbise despre ea. Şi a vîrît prin mînă la toţi acolo strînşi cărti­cele care tot az pusese să le tragă la stambă la jupîn Quinnill cu zicere în caractir frumos aplecat : Kir Maladii Mulligan, înroditoriu şi incubatoriu, pe insula Lavibay. Osteneala şi gîndul lui, cum zise lăţindu-şi înţelesul mai înainte, era să se tragă îndărăt din hora plăcerilor de le­nevie care era petrecerea de samă a lor ca şirele Papagalos Fluşturatec şi a sirelui Papălapte Cemaie la oraş şi să se închine alor mai înalte strădanii per.tru care maşinăria noastră trupească socotită este. Aha, să ascultăm de asta, bunule şi prietine, a zis jupîn Dixon. Nu fac îndoială că amiroase a afemeiare. Aide, şădeţi, şi unul şi altul. Tot banul ăla îl plătiţi şi din şăzut şi din picioare. Jupîn Mulli­gan s-a învoit la poftire şi, mai pe larg fâcînd discurs de asta, zicea cum la acela fusese împuns de oareşcare pre-judecare pe cauzele stearpiciunii, şi propritoare şi îngrădi-toare, acum să fie că poprirea de felul ei din asuprire la măritiş sau împuţinării cumpănirii la fel sau să fie că în­grădirea venea de la vătămări din părinţi dădute sau din năravuri rele de cu sine dobîndite. îl ustura ca şi rana, zicea, să vază culcuşul nuntesc drămuit de cele mai dragi zăloage ; şi să gîndească la atîtea femei de farmec pline şi cu mădularele podoabe, căzute pradă unor popi scîrbavnici, care îşi ascund flacăra sub obroc în vro mînăstire întune­coasă sau îşi rumpt floarea femeiască în labe de dihor pu­turos cînd ar putea aşa de bine să înmulţească cuibarele de fericiri, şi jertfindu-şi scula de nepreţuit a părţii lor femeieşti cînd suta de voinici ar sta la îndemînă să o mîn-gîie, aceasta, le stătea el chezăşie, făcea inima lui să plîngă. Să dreagă astă frângere (ce el o socotea pricinuită de scă-pătare a căldurii mocnitoare), şi sfătuindu-se cu anume sfetnici de ispravă cu diudicaţie cîntărind treaba aceasta, s-a hotărît să agonisească pentru sine cu fişicuri peşin şi pentru veac pămîntul liber de pe insula Lambay de la stă-pînul lui, lordul Talbot de Malahide, conservatoare şi nu prea la îndemînă cu ai noştri dinspre stăpînire. Avea în gînd