Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

N-am de ce să fiu îngrijorată, gândi ea. În unele pri­vinţe Simone e mai matură decât mine.

— Aş vrea ca Vulturul să ne fi dat mai multe amănunte cu privire la călătoria de întoarcere, se plânse Richard. N-a vrut să ne spună cât va dura, sau dacă vom dormi tot dru­mul, sau ceva clar.

— Spune că nu ştie sigur, îi reaminti Nicole. Există variabile „incontrolabile”, care pot duce la multe scenarii diferite.

— Tu-l crezi întotdeauna, se opuse Richard. Eşti extrem de încrezătoare...

Soneria de la uşă le întrerupse conversaţia. Katie se ridică şi se întoarse cu Vulturul.

— Sper că nu v-am deranjat de la masă, se scuză omul-pasăre, dar avem multe de făcut azi. Am nevoie ca doamna Wakefield să vină cu mine.

Nicole luă ultima sorbitură de cafea şi-l privi circumspectă.

— Singură? întrebă ea.

Era conştientă de un vag sentiment de frică. În cele şaisprezece luni de când se aflau la Baza de Tranzit, nu părăsise niciodată apartamentul doar cu Vulturul.

— Da, răspunse Vulturul, singură. Există o sarcină pe care numai dumneavoastră o puteţi realiza.

— Pot beneficia de zece minute, să mă pregătesc?

— Categoric.

În timp ce Nicole lipsi, Richard îl bombardă pe Vultur cu întrebări.

— La reve-dere, spuse Benjy făcându-i cu mâna mamei sale după ce uşa se închisese deja.

Era un document lung. Nicole calculă că i-ar fi luat cel puţin zece-cincisprezece minute să-l citească în întregime cu glas tare.

— Aţi terminat studierea? întrebă din nou Vulturul. Ne-ar plăcea să începem cât mai repede filmarea, cum o numiţi dumneavoastră.

— Explicaţi-mi din nou ce se întâmplă cu această înregistrare video după ce o realizez.

— O transmitem către Pământ cu mai mulţi ani înainte de sosirea voastră acolo. Asta le va da semenilor voştri oameni timp suficient ca să răspundă.

— De unde veţi şti dacă ei o vor auzi?

— Am solicitat un simplu semnal de răspuns care face cunoscută recepţia.

— Şi ce se întâmplă dacă nu primiţi acest semnal?

— Există planuri pentru situaţii neprevăzute.

Nicole avea mari reţineri cu privire la citirea mesaju­lui. Se întrebă dacă putea să aibă timp ca să discute docu­mentul cu Richard şi Michael.

— Ce vă îngrijorează? întrebă Vulturul.

— Totul. Pur şi simplu nu mi se pare corect. Mă simt de parcă aş fi folosită ca să vă promovez scopul, şi cum nu ştiu exact care e scopul vostru, mă tem că sunt o trădătoare pentru specia umană.

Vulturul îi aduse un pahar cu apă şi se aşeză lângă ea în studioul extraterestru.

— Să privim treaba logic, începu el. V-am spus foarte limpede că principalul nostru obiectiv este să adunăm informaţii detaliate despre speciile care călătoresc prin galaxie. Corect?

Nicole încuviinţă din cap.

— De asemenea, am construit în Rama un habitat pen­tru două mii de pământeni şi vă trimitem pe dumneavoas­tră şi familia dumneavoastră înapoi, ca să-i adunaţi pe oamenii aceia pentru un voiaj de observaţie. Tot ce faceţi prin această înregistrare video este să informaţi Pământul că suntem pe drum şi că cei două mii de membri ai speciei voastre, împreună cu mostre reprezentative ale culturii, tre­buie să se întâlnească cu noi pe orbita lui Marte.

— Textul documentului este foarte vag, protestă Nicole arătând spre notebook-ul dat de Vultur. Nu se indică sub nici o formă care va fi soarta finală a acestor oameni, doar că vor fi „îngrijiţi” şi „observaţi” în timpul unei călătorii oarecum neclare. De asemenea, nu există nici o menţiune despre motivul pentru care vor fi studiaţi oamenii, sau despre Baza de Tranzit şi inteligenţa care o controlează. În plus, tonul este categoric ameninţător. Eu le spun pământenilor care recepţionează această transmisie că dacă un contingent de oameni nu se întâlneşte cu Rama pe orbita lui Marte, atunci nava spaţială se va apropia mai mult de Pământ şi „îşi va obţine specimenele într-un mod mai puţin organizat”. Asta este o afirmaţie clar ostilă.

— Dacă doriţi, puteţi redacta dumneavoastră frazele, atâta timp cât ideea rămâne neschimbată, răspunse Vulturul, dar trebuie să vă spun că noi avem multă expe­rienţă cu acest tip de comunicare. La specii asemănătoare cu a voastră, am avut întotdeauna mai mult succes când mesajul n-a fost foarte precis.

— Dar de ce nu mă lăsaţi să iau documentul cu mine în apartament? L-aş putea discuta cu Richard şi Michael şi l-am putea redacta împreună pe un ton mai blând.

— Pentru că înregistrarea video trebuie să fie pregătită azi de dumneavoastră, insistă Vulturul. Suntem deschişi pentru discutarea modificărilor de conţinut şi vom lucra cu dumneavoastră cât timp e nevoie. Dar secvenţa trebuie ter­minată înainte de a vă întoarce la familie.

Glasul suna prietenos, dar înţelesul era absolut limpede. N-am de ales, gândi Nicole. Mi se ordonă să înregistrez banda. St, uită preţ de câteva secunde la crea­tura de lângă ea. Vulturul e doar un robot, îşi zise, simţind cum îi creşte supărarea. Îşi îndeplineşte instrucţiunile pro­gramate... Nu cu el trebuie să mă cert.

— Nu, spuse brusc, spre propria-i uimire şi clătină din cap. N-am s-o, fac.

Vulturul nu era pregătit pentru acel răspuns. Se lăsă o tăcere lungă. În ciuda agitaţiei emoţionale, Nicole era fas­cinată de însoţitorul ei. Ce se petrece cu el acum? se întrebă. În echivalentul lui de creier au loc noi şi complicate opera­ţii logice? Sau primeşte semnale din altă parte?

În cele din urmă, Vulturul se ridică.

— Ei bine, asta-i o adevărată surpriză, rosti el. Nu ne-am aşteptat să refuzaţi să faceţi înregistrarea video.

— Atunci înseamnă că n-aţi fost atent la ce am spus... Mă simt ca şi cum dumneavoastră, sau cine vă comandă, mă folosiţi... şi intenţionat îmi spuneţi cât mai puţine cu putinţă... Dacă vreţi să fac ceva pentru voi, cel puţin unele dintre întrebările mele ar trebui să primească răspuns.

— Ce anume doriţi să ştiţi?

— V-am spus deja, răspunse Nicole, vizibil frustrată. Ce dracu' se petrece în realitate în locul ăsta? Cine sau ce sunteţi dumneavoastră? De ce vreţi să ne ţineţi sub obser­vaţie? Şi întrucât sunteţi băgat în treaba asta, ce aţi zice să-mi daţi o explicaţie bună pentru faptul că trebuie să lăsăm aici o „pereche reproducătoare”? Niciodată nu mi-a plăcut ideea să-mi destram familia, ar fi trebuit să protestez de la început cu mai multă forţă. Dacă tehnologia voastră e atât de minunată încât poate crea ceva precum această incredibilă Bază de Tranzit, de ce nu luaţi pur şi simplu un ovul uman şi nişte spermă...

— Calmaţi-vă, doamnă Wakefield, zise Vulturul. Nu v-am mai văzut până acum atât de agitată. Vă catalogasem ca fiind cel mai stabil individ din grupul vostru.