Lista acronimelor şi abrevierilor

< 20.000	20.000-99.999	> 100.000
TOTAL
România	207	82	25	314
Nord-Est	26	14	5	45
Sud-Est	24	6	5	35
Sud	32	14	2	48
Sud-Vest	29	8	3	40
Vest	30	10	2	42
Nord-Vest	29	9	4	42
Centru	37	17	3	57
Bucureşti-Ilfov	2	2	1	5

Sursa: Anuarul Statistic al României, INS, 2006
Distribuţia oraşelor pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare mai numeroasă a acestora în regiunile Centru (57 oraşe), regiune care înglobează o mare parte a provinciei istorice Transilvania, provincie cu o reţea urbană veche şi bine structurată şi Sud (49 oraşe), dar pentru că este regiunea cu cel mai mare număr de judeţe (7). Există o distribuţie teritorială relativ echilibrată a oraşelor mari în cadrul ţării. Cele mai importante centre urbane regionale, sub aspectul mărimii demografice, sunt: Iaşi – 307.377 (Nord-Est), Constanţa – 306.332 locuitori, Galaţi – 298.366 locuitori, Brăila – 218.744 locuitori (Sud-Est), Ploieşti – 233.699 locuitori (Sud), Craiova – 300.182 locuitori (Sud-Vest), Timişoara – 303.640 locuitori (Vest), Cluj-Napoca 310.194 locuitori, Oradea – 206.223 locuitori (Nord-Vest), Braşov – 282.517 locuitori (Centru) şi Bucureşti – 1.924.959 locuitori (Bucureşti-Ilfov).
Declinul economic al oraşelor şi deteriorarea continuă a calităţii vieţii din mediul urban a generat un fenomen tot mai intens de migrare a populaţiei urbane spre mediul rural. Începând cu anul 1997, ponderea fluxurilor urban-rural (26,8%) a depăşit ponderea fluxurilor rural-urban (22,6%) în totalul fluxurilor migratorii la nivel naţional. În anul 2005, fluxurile migratorii urban rural erau încă dominante deţinând 29,6% din total fluxuri. Urmare a acestui fenomen, la care se adaugă scăderea natalităţii şi migraţia în afara graniţelor ţării, populaţia urbană la nivel naţional a scăzut de la 12,4 milioane de locuitori în 1995 la 11,8 milioane locuitori în 2005. Majoritatea oraşelor care ar fi trebuit să se comporte ca motoare de creştere pentru regiunile înconjurătoare, au înregistrat scăderi semnificative de populaţie, diminuarea funcţiilor urbane şi, implicit, a afectat potenţialul de creştere economică. De asemenea, sistemul de transport urban nu este totdeauna propice întăriri relaţiilor şi contactelor dintre judeţe. Ca rezultat, nici azi nu se poate spune că există o piaţă regională a forţei de muncă ceea ce explică de ce un şoc pe piaţa muncii a condus deseori la migraţia forţei de muncă spre alte centre urbane mai dezvoltate din aceeaşi regiune.
Oraşele mari, cu o structură mai diversificată a activităţilor economice, au putut amortiza mai uşor şocul restructurării industriei, utilizând forţa de muncă disponibilizată din industrie în sectorul serviciilor şi comerţului.
Analiza regională a pieţei muncii în mediul urban pentru anul 2005 relevă disparităţi generate de oportunităţile diferite de dezvoltare.
Şomajul reprezintă o problemă cu care se confruntă majoritatea oraşelor din toate regiunile ţării, trecerea la economia de piaţă amplificând decalajele dintre cererea şi oferta forţei de muncă. Ratele mai scăzute ale şomajului întâlnim în oraşele din partea de vest a ţării, în regiunile Vest, Nord-Vest (7,0% fiecare) precum şi în Regiunea Bucureşti-Ilfov (6,7%), regiuni caracterizate prin dezvoltare economică mai ridicată. În general, ratele şomajului în oraşele mari şi prospere sunt la un nivel relativ scăzut.
Rata de ocupare în mediul urban al celor opt regiuni de dezvoltare indică valori superioare, în anul 2005, pentru Regiunile Bucureşti-Ilfov (60,1 %) şi Centru (55,8%), cea mai mică rată a ocupării înregistrându-se în Regiunea Sud-Vest (46,2%).
Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate ale economiei naţionale în mediul urban evidenţiază pentru anul 2004 următoarea configuraţie: 4,0% în agricultură, 41,7% în sectorul industriei şi construcţiilor, respectiv 54,3% în servicii, inclusiv comerţ. Procentul încă ridicat al populaţiei urbane ocupate în agricultură, deşi în scădere (a fost 6,9% în 1996) este legat de probleme de clasificare, ţinând cont că în ultimele decenii au fost declarate oraşe, aşezări cu o pondere ridicată a forţei de muncă ocupată în agricultură. După 1990, ca urmare a restructurării industriei din aceste oraşe noi, o mare parte a populaţiei disponibilizate şi-a reluat ocupaţiile agricole.
Pentru perioada 1996-2004 ponderea populaţiei ocupate în sectorul serviciilor a crescut (54,3% în 2004 faţă de 46,8% în 1996), rămânând totuşi la un nivelul scăzut comparativ cu media UE. Sectorul secundar (industrie şi construcţii), s-a menţinut la un nivel ridicat îndeosebi pe baza construcţiilor, aflat într-o dinamică explozivă.