Lista acronimelor şi abrevierilor

Calificări oferite de centrele de formare profesională pentru adulţi

- număr -

Denumire centru	Număr meserii pentru care este autorizat centrul	Denumire centru	Număr meserii pentru care este autorizat centrul	Denumire centru	Număr meserii pentru care este autorizat centrul
CRFPA Braşov	14	CFP Bistriţa Năsăud	9	CFP Neamţ	20
CRFPA Călăraşi	27	CFP Brăila	5	CFP Maramureş	23
CRFPA Cluj	23	CFP Buzău	2	CFP Mehedinţi	6
CRFPA Dolj	26	CFP Botoşani	11	CFP Olt	8
CRFPA Teleorman	15	CFP Caraş Severin	12	CFP Prahova	25
CRFPA Vâlcea	24	CFP Dâmboviţa	14	CFP Suceava	9
CFP Alba*	0	CFP Hunedoara -Deva	14	CFP Sibiu	2
CFP Arges	16	CFP Hunedoara - Petroşani	8	CFP Timiş	5
CFP Bacău	13	CFP Iaşi	27

*Notă: În prezent, Centrul de Formare Profesională nu este funcţional
Dezvoltarea insuficientă a segmentului de meserii pentru care centrele proprii ale ANOFM deţin autorizare este reflectată şi în numărul cursanţilor din anul 2005. Din totalul celor 42.996 persoane care au beneficiat de serviciile de formare profesională finanţate de ANOFM în cursul anului 2005, numai 18.582 (43,2%) au participat la cursurile organizate prin centrele proprii, după cum urmează:

- 11.514 persoane au participat la cele 614 cursuri organizate de centrele de formare profesională ale agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (cele mai solicitate cursuri fiind cele de: lucrător în comerţ, ospătar, zidar, operator introducere, validare şi introducere date, bucătar);

- 7.068 persoane au participat la cele 418 cursuri organizate de centrele regionale de formare profesională a adulţilor (cele mai multe cursuri fiind cele de: zidar, operator introducere, validare şi introducere date, ospătar, bucătar, dulgher tâmplar parchetar).
În prezent, infrastructura publică de formare nu este suficient dezvoltată pentru a permite creşterea numărului de persoane cuprinse în cursurile de formare profesională şi extinderea/diversificarea categoriilor de beneficiari. Necesitatea dezvoltării reţelei de centre proprii ANOFM este susţinută şi de numărul scăzut al furnizorilor de formare profesională autorizaţi. Până în prezent au fost autorizaţi un număr de 1214 furnizori de formare, cu următoarea distribuţie regională: Nord-Est: 152, Sud-Est: 143, Sud: 120, Sud-Vest: 115, Vest: 122, Nord-Vest: 157, Centru: 182 şi Bucuresti-Ilfov: 202. Mai mult, furnizorii privaţi sunt localizaţi în principal în oraşele mari şi, prin urmare, accesul şomerilor la aceştia presupune cheltuieli de transport şi, în unele cazuri, de cazare.
Reţeaua de centre de formare pentru adulţi este în continuare subdezvoltată în ceea ce priveşte distribuţia teritorială, infrastructură şi echipamente, precum şi numărul de calificări pentru care furnizează training. Finanţarea acestui domeniu va dezvolta spaţiul necesar pentru derularea de training, asigurarea echipamentelor şi modernizarea centrelor existente, creşterea şi diversificarea abilităţilor profesionale a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, formare în noi calificări, corespunzătoare cerinţelor pieţei, corespunzător cerinţelor Ordonanţei de Guvern nr.129/2000, republicată, privind formarea profesională adulţilor.

Turism

România a reprezentat înainte de 1990 o destinaţie turistică importantă pentru piaţa est-europeană, promovând, cu precădere, produsele turistice de litoral, staţiunile balneare, programele culturale şi mănăstirile din nordul Moldovei şi Bucovina. Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului, devenind necompetitivă în raport cu exigenţele cererii turistice şi ale produselor turistice similare de pe piaţa internaţională. Deşi toate cele opt Regiuni ale ţării, îndeosebi cele rămase în urmă ca nivel de dezvoltare, dispun de un valoros potenţial pentru dezvoltarea turismului, în prezent (2003), contribuţia turismului la creşterea economiei naţionale este, încă, redusă (2,13%¹⁹ din PIB în 2003).

Motoarele industriei turistice româneşti sunt, în fapt, câteva segmente care funcţionează bine: agroturismul, turismul balnear şi montan, turismul de circuit şi de eveniment.
Regiunile deţin un potenţial turistic însemnat din punct de vedere al cadrului natural, cultural şi istoric. Diferenţele de la o regiune la alta în ce priveşte valorificarea potenţialului lor turistic sunt determinate atât de condiţiile istorice de dezvoltare a acestora, cât şi de infrastructura generală a ţării, fapt care a împiedicat, deseori, dezvoltarea unor zone de mare atractivitate, dar cu grad scăzut de accesibilitate şi a facilitat dezvoltarea altora. Un exemplu în această direcţie îl constituie evoluţia Văii Prahovei, în comparaţie cu culoarul Rucăr-Bran, cât şi cu Valea superioară a Buzăului.
România dispune de un potenţial turistic diversificat şi echilibrat distribuit, concentrat în special în zona Munţilor Carpaţi (incluzând staţiunile montane, balneare şi balneo-climaterice), Marea Neagră precum şi zone cu tradiţii culturale vechi (Bucovina, Moldova, Transilvania, Banat, Dobrogea). O caracteristică importantă este dată de faptul că zonele nedezvoltate concentrează cele mai importante obiective şi atracţii turistice. Aceste areale pot fi revitalizate prin valorificarea potenţialului lor turistic, natural şi cultural.
Au fost identificate două categorii de potenţial turistic: zone cu potenţial turistic complex şi de mare valoare (24% din suprafaţa ţării), care includ Parcurile Naţionale şi Rezervaţiile Biosferei, monumente naturale, arii naturale protejate, valori de patrimoniu cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case memoriale şi zone cu potenţial turistic ridicat (34% din suprafaţa ţării), care includ cel puţin una din următoarele categorii: rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional, valori de patrimoniu cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case memoriale. (Sursa:Document în Lucru - Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, secţiunea VI-Turism, anexa 3).
În afara acestor areale, există o serie de atracţii turistice, naturale şi antropice, care oferă oportunităţi pentru dezvoltarea turismului, chiar dacă au o densitate mai redusă (Sursa: Document în Lucru - Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, secţiunea VI-Turism, anexele 5 şi 6).
Peste o treime din apele minerale ale Europei sunt localizate în România. De altfel, prin staţiunea Băile Herculane, atestată documentar încă de pe vremea romanilor (secolul 2 e.n.) România poate fi considerată, pe bună dreptate, una din ţările fondatoare ale turismului balnear. Circa 160 de staţiuni balneare - unele de talie europeană, altele de interes local - reprezintă tot atâtea posibilităţi de a trata o serie de afecţiuni (reumatismale, nervoase, etc.).
Infrastructura turismului a cunoscut modificări majore după 1990, dar calitatea acesteia s-a îmbunătăţit vizibil, aspect reliefat de studiul efectuat printr-un Program Phare¹⁷ de care a beneficiat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. În 2005, capacitatea de cazare (număr locuri) arată că aproximativ 18% din capacitatea de cazare turistică a României se regăseşte în staţiunile de pe litoralul Mării Negre (exceptând Constanţa), 29,7% în Bucureşti şi reşedinţele de judeţ (exceptând Tulcea), 19,4% în staţiunile balneoclimaterice, 16,6% în staţiunile montane, 0,96% în Delta Dunării (inclusiv Tulcea) şi 15% în alte destinaţii turistice.
Capacitatea de cazare (număr de locuri) pe Regiuni evidenţiază diferenţe semnificative între regiuni. Regiunea Sud-Est deţine cea mai mare capacitate de cazare (47%), fiind urmată, la mare distanţă de Regiunea Centru (12,5%) şi Regiunea de Nord-Vest (9,2%). Se poate aprecia că, în perioada următoare, distribuţia capacităţii de cazare pe regiuni de dezvoltare va fi echilibrată, datorită interesului manifestat de către entităţile implicate în turism, dar şi sprijinului acordat de autorităţile locale. Cu toate acestea, este de aşteptat ca şi în perioada următoare să continue a se dezvolta turistic zona litorală a Mării Negre şi Delta Dunării, precum şi arealele carpatice şi subcarpatice.
Grafic 13

Sursa: INS - „Capacitatea de cazare, 2006”

Structurile turistice de primire şi îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice şi programele turistice sunt realizate stereotip şi de calitate modică iar raportul calitate-preţ este neconcludent. De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externe pentru România.
Astfel, sunt necesare modernizarea, relansarea şi dezvoltarea turismului românesc şi crearea unor produse turistice moderne şi competitive pe piaţa turistică. Se impun, astfel, dezvoltarea ofertei de agrement şi de animaţie, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice şi de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în ţările cu tradiţie turistică din lume.
Principalii indicatori de turism reflectă disparităţi la nivel regional, atât în ceea ce priveşte numărul de turişti, cât şi gradul de utilizare a capacităţii de cazare.
Tabel 23

Evoluţia principalilor indicatori în turism între 2000 - 2005