Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

5. Savarsirea tainei (impartasirea)

Prin citirea ultimei parti din anafora (Rugaciunea Sf. Jertfe / dipticele) se incheie partea slujbei in legatura cu Jertfa, care constituiei primul scop al Sf. Liturghii. Partea care urmeaza de aici inainte sta in legatura cu taina, adica impartasirea credinciosilor, care constituie scopul indirect, dar ultim, al Sf. Lit.

Rostirea Rugaciunii Domnesti (Tatal nostru), inainte de impartasire, inseamna ca acum credinciosii se simt destul de pregatiti sa se socoteasca fii ai lui Dumnezeu si sa-L roage sa ne dea nu numai „painea noastra...” ci si „painea ce cereasca”, adica Trupul lui Hristos.

Inaltarea Sf. Trup deasupra discului, inainte de frangerea lui = ridicarea Domnului pe cruce sau invierea. Cuvintele „Sfintele, sfintilor” = Sfintele Daruri se dau numai celor sfinti, adica celor care s-au pregatit si sunt vrednici sa le primeasca (are sensul crestinismului primar).

Cuvintele „Unul (e) Sfant, unul (e) Domn...” cu care credinciosii raspuns = ei nu se simt vrednici sa se numeasca sfinti, ci recunosc ca unul singur a fost cu adevarat sfant.

Frangerea Sf. Agnet in 4 parti = imaingea rastignirii si a mortii pe Cruce. Ea imita si ne aminteste si frangerea painii la Cina de catre Mantuitorul.

Dupa frangerea Sf. Trup si asezarea partilor lui pe sf. disc in forma de cruce, se pune in potir partea cu IS, in care s-a facut impungerea cu copia si din care a curs Sangele; aceasta reunire a Sf. Trup cu Sf. Sange reprezinta Invierea.

Caldura, adica apa calda binevuantata, pe care preotul o toarna in sf. potir = apa care a curs, odata cu sangele din coasta Domnului. Spre deosebire de cea turnata la Proscomidie, ea e calda, fiind menita se dea senzatia adevarata a sangelui viu si cald – caldura fiind semnul vietii. Caldura = caldura Duhului Sf., aratand ca, chiar in moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sf. Trup.

Turnarea caldurii in Sf. Sange are si scopul de a reprezenta inveierea Domnului, simbolizata prin punerea particelei IS din Sf. Agneț in potir. Dupa unii, turnarea caldurii in sf. potir = pogorarea Sf. Duh peste Biserica, la ziua cincizecimii, ori caldura credintei cu care trebuie sa ne impartasim.

Preotii se impartasesc intai, la altar, ca Sf. Apostoli in camera Cinei celei de taina. De aceea, la Lit. arhiereasca, arhiereul ii impartaseste pe toti ceilalti slujitori, precum Hristos Insusi a dat Sf. Sai Ucenici.

Turnarea in sfaltul potir a celor 2 parti din Sf. trup destinate impartasirii credinciosilor (NI si KA) – deci unirea deplina a Sf. Trup cu Sf. Sange = Invierea Domnului, refacerea integritatii Sfintei Sale umanitati despartita in 2 prin moarte.

Turnarea restului painii de pe sf. disc (miridelor pt sinti si credinciosi) exprima unirea desavarsite a tuturor membrilor Bisericii triumfatoare si luptatoare cu Hristos. Pentru ca unirea aceasta se va realiza prin invierea noastr adin morti, a carei incepatura e Invierea Domnului, de aceea turnand in sf. potir partile din Sf. Trup si miridele, preotul zice tropare din randuiala Invierii, astfel:

-- cand toarna partile din Sf. Trup, fiind vorba de Invierea Domnului, zice „Lumineaza-te, lumineaza-te...”;

-- la miridele pentru sfinti zice: „O, Pastile cele mari...” in care ne rugam ca in ziua cea neinserata a imparatie lui Hristos, sa ne bucuram si noi de unirea cu El;

-- turnand miridele pentru credinciosii vii si morti, spune „Spală, Doaamne, pacatele...”.

Indeosebi pentru credinciosii care nu s-au putut impartasi, aceasta impreunare a miridelor scoase pentru ei cu Sf. Sange inlocuieste unirea reala. Precum spune chiar formula respectiva, Sangele Sfant in care sunt turnate miridele spala pacatele celor pentru care s-au adus aceste miride.

Inaltarea sf. potir si aratarea lui in vazul credinciosilor, la cuvintele „Cu frica lui Dumnezeu” si „Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau” = aratarile Mantuitorului dupa Inviere, lucru care se vede si din raspunsul credinciosilor: „Bine este cuvantat...” si „Vazut-am lumina cea adevarata...”. Cantarea din urma este una dintre stihirile de la sithoavna Vecerniei din ajunul Rusaliilor – imnul de slava pe care-l cantau neofitii care primeau botezul.