Longin popescu, ion

Traseele vacanţei

„Pensiunea cu cai mulţi!”

La cinci kilometri de Sfântu Gheorghe, Covasna, pe un podiş ce rămâne înverzit până la prima zăpadă, se întinde proprietatea lui Nicolae Vrânceanu - neam de mocani din Breţcu, nepotul „chiaburului” Nicolae Vrânceanu (pe a cărui cruce stă scris: „Aici odihneşte omul care n-a obosit niciodată”). Desfăşurată pe zeci de hectare, cumpărate în ultimii 15 ani de la localnicii din satul Sâncrai, moşia lui Vrânceanu a crescut pe deal în sus, până la liziera unei păduri de fag. Cărări şerpuinde sfâşie pajiştea pe care paşte în tihnă o herghelie de lipiţani. Câţiva kilometri de garduri albe marchează teritoriul. Mii de puieţi de tei te duc cu gândul în viitor, când vor potopi zarea cu mirosul florilor. Este o lume în facere, un tărâm abia trecut de la vis la împlinire.

Dacă ridici privirea spre sud, peste Câmpul Covasnei, Ţara Bârsei te întâmpină cu munţii şi dealurile ei curbate. Este Arcul Intracarpatic, cu Postăvarul şi Cristianul Mare - vârfuri albastre de strajă. Spre răsărit, lanţurile Breţcului şi Ciucei mărginesc poarta Baraoltului. La nici 20 de kilometri se află Braşovul, iar la jumătate din această distanţă, dormitează tristă vestita staţiune imperială Vâlcele.

Dacă eşti o fire meditativă, de pe platoul lui Vrânceanu îţi trebuie o zi întreagă să cuprinzi toată bogăţia peisajului. Dar dacă ai ajuns aici, e greu de spus că îţi mai rămâne timp de meditaţii. Pentru că ai ajuns la una dintre cele mai dinamice şi fermecătoare pensiuni turistice din ţară: „Pensiunea cu cai mulţi”. Dacă-ţi plac caii, aici e locul potrivit pentru tine, începător sau avansat în arta echitaţiei. Dacă nu-ţi plac caii, şi nici peisajele panoramice şi bulzul pe grătar, atunci eşti turistul altei pensiuni...

Cu familia în şa
Nicolae Vrânceanu are copii mulţi. În afară de cel mic, Ciprian Ioan, care abia învaţă să meargă, toţi ceilalţi stau bine în şa. Îmbrăcaţi în mândre costume populare de pe Valea Oituzului, înfăşuraţi în tricolor, Gabriel, Vlad, Alexandru, Valentin şi Nicolae, alături de tatăl lor, defilează la cererea turiştilor, atunci când se întâmplă să fie toţi acasă. Dacă nu, fiecare vizitator primeşte un CD cu familia în şa, surprinsă în diferite ocazii. Cei şase Vrânceni sunt nelipsiţi de la marile sărbători ale românilor. Cele mai spectaculoase sunt 1 Decembrie şi 15 august - ziua în care, în 1916, batalioanele române au trecut Carpaţii în Transilvania. Tatăl şi fiii deschid defilările, iar la vederea mândrilor călăreţi, trecătorul, român sau ungur, rămâne mut de admiraţie. Nicolae Vrânceanu ştie cât de frumoasă este echipa sa mobilă de feciori. De aceea, filmul nenumăratelor ei defilări face parte din oferta turistică a pensiunii sale. Este un legământ făcut memoriei bunicului Nicolae, ciobanul viteaz din trecătoarea Oituzului.
„E vremea de a reconstrui ţara începând cu fiecare palmă de pământ şi cu fiecare suflet de om”
La „Pensiunea cu cai mulţi” nu mergi ca un simplu turist, în căutare de odihnă. Aici vii să înveţi să călăreşti, să asculţi poveştile Oituzului, să te relaxezi într-unul dintre puţinele ranch-uri autentice din România. Pe lângă cei 19 cai şi nenumărate păsări de curte aferente unei mari gospodării ţărăneşti, câteva vulpi, căprioare, iepuri şi jderi, protejate într-o minigrădină zoologică, te aşteaptă să le admiri de aproape. Tot ce se bea şi se mănâncă la pensiune provine din surse proprii şi din sat. Ţăranii, în marea lor majoritate secui, sunt bucuroşi că au unde să-şi vândă produsele din gospodărie. Meniul pensiunii cuprinde mâncăruri ca la bunica din Buzău, dar şi gulaş şi papricaş local. Pensiunea a devenit un spaţiu multicultural, un loc de învăţătură şi de dezbatere dintre români şi maghiari, un adevărat forum al toleranţei. Localnicii sunt bucuroşi că „românul de pe deal” a adus dezmorţirea satului şi locuri de muncă. Aşa cum stă scris pe un panou din sala culturală, fiindcă pensiunea are şi aşa ceva, pentru Nicolae Vrânceanu e vremea „de a reconstrui ţara începând cu fiecare palmă de pământ şi cu fiecare suflet de om”. Iar la această reconstrucţie sufletească, el mizează şi pe vecinii săi maghiari. Convins de acest adevăr, „cow-boy-ul de Sfântu Gheorghe”, cum i se mai spune, a înălţat un drapel tricolor în mijlocul proprietăţii. Este acelaşi drapel cu care defilează călare la 1 Decembrie.

Prin construirea pensiunii şi a terenului de echitaţie, Vrânceanu a realizat investiţia vieţii sale. După părerea lui, este un semn concret că schimbarea vieţii româneşti este posibilă. „Să vină oamenii, să vadă”, spune, „cum poate fi sfinţit un loc dacă ai voinţă, munceşti pe brânci şi te înţelegi cu vecinii. Este un mic punct de plecare în reconstruirea României. Mi-am pus tot sufletul în zidirea acestei lucrări”.

Lotzi, Zoli, Tamaş şi Aron
Înscrieţi-vă în clubul de echitaţie „Sfântu Gheorghe” din Sâncrai! Din el fac parte români şi maghiari, fiindcă iubirea de cai trece dincolo de barierele etnice. Îngrijitori la grajduri sunt Lotzi, Zoli, Tamaş şi Aron, tineri secui din partea locului, aflaţi tot timpul la dispoziţia turiştilor, cu şeile şi trăsurile pregătite, cu glumele româneşti învăţate. Vorbesc româneşte greoi şi cu accent, dar au bunăvoinţă. Iarna, te invită la plimbări cu sania şi îţi dau lecţii de schi. Primăvara, vara şi toamna, îţi oferă raiduri în trăsuri sau călare. La trăsurile cu spiţe albe, musai să înhami cai albi. Aşa sună porunca tradiţiei.
* * *
În august recent, zeci de „amazoane” şi copii au luat parte, pentru prima dată după 50 de ani, la finala pe ţară a întrecerilor de călărie. Construcţia lui Vrânceanu a fost astfel omologată la nivel naţional. Şi-a pus cizmele, cravata, pălăria şi jacheta de cow-boy. Pozând marţial, călare pe unul dintre lipiţanii preferaţi, cu drapelul clubului desfăşurat în vânt, fericitul moşier de Sâncrai declară:

„Să ştergem tot ce a stricat comunismul, să reparăm tot ce se mai poate repara. Români şi unguri să înodăm tradiţia interbelică în turism”.

La concurs, un loc de frunte i-a revenit fiului său, Alexandru, de 12 ani. Îmbrăcat într-un impecabil costum de jochei, bine strâns în şa pe armăsarul Macedon, el a impresionat publicul cu salturile perfecte, efectuate cu alură de profesionist. Coincidenţa de nume cu vestitul împărat (Alexandru Macedon) a fost sarea şi piperul din îndemnurile suporterilor.

„Cal-călăreţ, două suflete pereche”, spune Vrânceanu. „Aşa sunt Alexandru şi Macedon al său. Copiii crescuţi din primele clipe cu animale, şi în special cu cai, sunt parte din cel mai înţelept sistem de educaţie. De aceea, mulţi părinţi îşi trimit copiii la noi în tabără. Vin cu frică, nici n-au mai văzut cai de aproape, dar pleacă beţi de fericire, ştiu să călărească”.

Oferta unui paradis
„Ne preocupă promovarea cailor de rasă în România”, spune Vrânceanu. „Ştiu că oamenii de munte sunt oameni de acţiune. Iar eu sunt un om de munte. Am 19 cai, armăsari, mânzi, iepe şi ponei. Filosofia pensiunii noastre se inspiră din tradiţia crescătorilor de cai de la munte. După primul cal şi primul grajd, am fost luat de val. Mi-am amintit de tinereţe, când mergeam călare la nunţi. Tradiţia din satul nostru, Poiana Sărată, cere ca fiecare fecior să ştie să stea în şa şi să dea copitele cailor cu cremă încă din fragedă pruncie. Avem 36 de locuri de cazare la nivel de două margarete. Avem suficiente trăsuri, să transportăm o nuntă întreagă pe dealuri. Spunem poveşti şi punem pe video filme cu cai. Găzduim discuţii despre cai, iar pentru curioşi oferim lecţii de creştere a cailor. Îi învăţăm cum se iubesc, cum comunici cu ei”.

Preţurile sunt promoţionale, între 20-30 euro pensiune completă, inclusiv servicii de călărie. La o astfel de ofertă, poţi spune că niciodată toamna nu fu mai frumoasă la Sâncrai. Sunaţi la 0267.351.351 sau 0723.594.903 şi „luaţi-vă o întâlnire”, vorba poetului, cu Nicolae Vrânceanu şi lipiţanii lui de elită.

Reportaj publicat în nr. 690 al revistei Formula AS


Reportaj de la Izvorul Mureşului (jud. Harghita)

Traseele vacanţei

„Izvorul Mureşului, dragoste pe viaţă”

Potrivit Institutului de Meteorologie, Izvorul Mureşului e satul cel mai însorit din România. Din câte zile ne binecuvântează sfântul soare în timpul unui an, cele mai multe aici au fost numărate. Pare de necrezut, dar în timp ce la Joseni, la „polul frigului”, câţiva kilometri mai la deal, ninge timpuriu şi crapă pietrele de ger cinci luni pe an, la Izvor soarele zâmbeşte pădurilor de brazi argintii peste 250 de zile pe an.

În vreme ce la Miercurea Ciuc sau la Odorhei, adică în vecini, plouă sau cade grindină, la Izvor e cer senin. Nimeni nu poate explica acest miracol, dar oamenii sunt mulţumiţi şi fără explicaţii. E bine să locuieşti la Izvorul Mureşului, chiar dacă nu poţi cultiva decât cartofi şi flori. Iar dacă tot s-a dus vestea poieniţelor cu zmeură, fâneţelor şi cărărilor secrete ce duc spre locul sacru de unde izvorăsc cele mai mari râuri din România, Mureşul şi Oltul, şi dacă drumeţiile fantastice spre Hăşmaşul Mare tot de aici „izvorăsc”, de ce n-ar fi Izvorul un loc unic de popas la sfârşit de săptămână? Din Bucureşti, îţi trebuie patru ore să ajungi. Din Neamţ, Roman şi Bacău, două-trei ceasuri. Bicazul, Topliţa şi Gheorghienii sunt la o aruncătură de băţ.

Trenurile care se îndreaptă spre Moldova, venind dinspre Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Braşov şi Târgu Mureş, cu popas obligatoriu la Ciceu, pe aici trec. Pentru romantici, sosirea acceleratului în gara de la Izvor este o imagine de neuitat. Merită să vii până aici doar să vezi garniturile albastre strecurându-se printre brazi. Aerul e dens, albastru, mirositor a flori de grădină. Trenul taie în două un paradis. Zgomotul lui nu mai deranjează pe nimeni, face parte din decor. Când mai „lucrau” locomotivele cu aburi, pufăitul lor era dus de ecou până în creierii munţilor. Astăzi, a rămas doar ţăcănitul ritmic de „ace” al garniturilor electrice şi fluiericiul ferm al şefului de gară. Plin de vile construite cu gust şi de pensiuni care de care mai atrăgătoare, răsfirate printre grădini, cu faţadele inundate de muşcate şi de flori albastre de foaie-n fir, satul respiră o intimitate veselă, punctată de flăcările scoruşilor portocalii, răsăriţi pe toate cărările. Oaze de salvie roş-albă, de petunii mov şi de scânteuţe de culoarea rodiilor răsar printre proprietăţi liniştite, spre care te conduc alei şerpuitoare, „stropite” de o spuză de pietricele albe. La Izvorul Mureşului, e bine să mergi pe orice vreme. Vă stau la dispoziţie, deja, cincisprezece pensiuni de toate categoriile.

„Arany Szarvas” Panzio (Pensiunea „Cerbul de Aur”)
Pensiunea „Cerbul de Aur” aparţine lui Şandor Domokoş, un întreprinzător din Sândominic. Lăcătuş de mină la Bălan, moştenitor de case ţărăneşti de la bunicul Şandor Ianoş, gazdă pentru nunţi şi botezuri, acest secui veşnic în mişcare îşi atrage turiştii cu oferte incredibile. Pentru o cameră cu baie şi televizor, el cere 10 euro (360.000 de lei) pe noapte. Pentru mic dejun şi cină, te „iartă” cu 8-9 euro. „Cerbul de Aur” (Panzio Arany Szarvas) din Izvorul Mureşului este un mic complex de case gemene, ascunse între brazi, cu piscină, miniteren de fotbal, grătar în aer liber, plită pentru gulaş. În cele patru dormitoare, cu trei băi, sufragerie şi bar, e loc pentru opt-zece persoane.

La cerere, vecina Ana Bota, administratoarea, poate găti celebra supă de bograci, o specialitate săsească de neuitat. Dar oferta lui Şandor nu se opreşte aici: dacă ai făcut rezervare la una din pensiunile lui (are două şi în Sândominic) şi ţi s-a stricat maşina pe o rază de 100 km, te remorchează gratuit şi-ţi oferă o maşină să circuli până se termină reparaţia. O şaretă de 216 ani, restaurată, poate fi folosită, gratuit, pentru plimbările locale. Cine vine a doua oară să locuiască la Şandor beneficiază de 10% reducere la cazare. Cine vine a treia oară, de 20%, iar cine vine a patra oară nu plăteşte nimic o noapte. Dacă cineva şi-ar propune să facă o nuntă la ţară, în salonul de o sută de persoane din curtea casei lui Şandor, ar putea avea mari surprize. Iată câteva: întreaga masă mare (ciorbă, friptură, cârnaţi, şniţel, pulpe de pui la grătar, cu garniturile aferente, cu două cafele, 100 ml palincă, un litru de vin de Focşani) costă numai 290.000 de lei (douăsutenouăzecidemii). În plus, şareta pentru plimbat mirii şi lăutarii sunt „din partea casei”, adică nu costă niciun ban. Pentru amănunte, sunaţi la 0744.399.270 sau la 0744.846.587 şi întrebaţi de Akos Bokor, responsabilul de turism al asociaţiei familiale Şandor.

La căsuţa cu zorele
Despre Ildiko Şandor şi căsuţa ei dintre flori, între care domină zorelele, cu o curte în pantă plină de zmeură şi pomi fructiferi, am mai scris în revista noastră. Etajul se află în lucru, la parter a mai fost construită o baie, iar bucătăria în care „vrăjitoreşte” gospodina a fost lărgită. Aşezată chiar la capătul de jos al pârtiei de schi, între gretzeşi (brazi) argintii, micuţa pensiune are acum acces direct la şoşea, în centru, lângă complexul „Veveriţa”. Pentru cine a mai fost în ospeţie la doamna Ildiko şi nu poate uita cât de bine a mâncat la masa din curte, de sub măr, reamintim cele mai căutate feluri care, cum spune ea, „fac bine la inimă”: papricaş de pui cu smântână, sărmăluţe, gulaş de fasole boabe, miel umplut, alte mâncăruri secuieşti cu sosuri iuţi de-ţi crapă măseaua.

Turiştii, cei mai mulţi tineri, revin cu mare plăcere în casa Şandor, unde găsesc intimitate şi bun gust. Rămâne în „arhiva” familiei cazul olandezilor care, uluiţi de spuza de flori de pe lângă casă, s-au aplecat şi le-au pupat. Până nu se trec, puteţi face acelaşi lucru dacă vă faceţi o rezervare la tel: [phone] sau 0745.992.946 // 0745.629.279.

„Genţiana”, casa cu 50 de trandafiri
Construită iniţial ca o vilişoară de lemn pentru familie, „Genţiana” a devenit pe nesimţite adăpostul ideal al celor ce cutreierau munţii după ciuperci şi flori de câmp. Veneau seara târziu şi băteau în poartă, rugându-se să fie lăsaţi să doarmă pe jos. Familia ofiţerului pensionar Gheorghe Stoica s-a văzut confruntată cu o „realitate în formare”, cum spune doamna Mia, gazda permanentă a drumeţilor. Practic, soţii Stoica şi fiica lor, Ramona, au cunoscut nemijlocit explozia din ultimii ani a turismului rural, trezindu-se „daţi afară” din propria casă. Se înţelege că au fost nevoiţi să ridice un al doilea corp de clădiri, cu băi şi tot ce trebuie. Dar n-au abandonat lemnul, fiindcă îl consideră „cel mai cald material din care omul îşi poate ridica adăpost pe pământ”. Atmosfera e patriarhală, amintind de povestirile bucolice de altădată. Lume bună, artişti şi intelectuali îşi fac rând să obţină un loc de dormit în camerele cu iz ţărănesc de busuioc.

Preţurile sunt mici, nu treci de 250.000 de lei cazarea cu mic dejun. Dacă pofteşti la cină, te mai costă 100.000, iar dacă te hotărăşti să iei prânzul gătit de doamna Mia, alţi 150.000 de lei. Gazda e mai tot timpul zâmbitoare, pusă pe glume şi petrecere. Cu mâna ei a plantat 50 de tufe de trandafiri şi 80 de fire de crini galbeni, ungureşti, dar şi nenumărate „ţigarete” portocalii aduse „de la cuscra” din Bretania - nişte flori ciudate, în formă de ţigară aprinsă. A semănat „discordie” între petunii, polemizându-le la întâmplare şi obţinând cele mai surprinzătoare combinaţii de culori. A domolit, cu trunchiuri de mesteceni aşezaţi în cascadă, firul de apă care-i trece prin grădină, nu mai lat de trei palme, pe care-l poţi seca „dintr-o sorbire”. Nu-ţi vine să crezi că e Mureşul în „copilărie”, la vârsta la care n-a învăţat încă să meargă „în picioare”. Pentru curioşi, facem precizarea că în septembrie încep să înflorească genţienele prin toată curtea (genţiana este floarea desenată pe bancnota de 10.000 de lei). Dacă vreţi să le mirosiţi de aproape, sunaţi la 0740.918.848.

„Bianca”, turism cu poarta deschisă
Regina pensiunilor din Izvorul Mureşului este „Bianca”, o vilă de trei stele, cu 9 dormitoare elegante plus o cameră pentru copii, o bucătărie spaţioasă şi un salon de 90 m.p., ale cărui fotolii de piele şi frumosul şemineu din cărămidă colorată te îndeamnă la chef şi lenevire. Proiectată a fi doar reşedinţă familială de vacanţă, vila a intrat în circuitul turistic graţie dorinţei celei al cărei nume îl poartă, Bianca, fiica lui Constantin şi Ecaterina Ileana, o familie mixtă româno-maghiară din Miercurea Ciuc. Bianca, elevă la Liceul de Turism, i-a asigurat pe părinţi că nu au nimic special de făcut pentru a intra în lumea turismului, trebuie doar să lase poarta deschisă. În câteva minute s-au oprit cei dintâi trecători cu rucsacurile în spinare, şi n-a trecut mult până au intrat pe alee primele maşini.

Concepută de arhitectul Mihai Covaciu din Sfântu Gheorghe, vila este o expresie nonconformistă a imaginaţiei sale, fiind una dintre cele mai frumoase construcţii din judeţ. Ridicată din zid, cu prea puţine „nervuri” din lemn, sfidează în aparenţă specificul locului. Dar propune eleganţă şi stil, pentru buzunare potrivite cu preţul negociabil de 300 de euro pe zi, pentru închirierea întregului spaţiu, cu mic dejun inclus, fiind favorizate grupurile de 15-20 de persoane, şi doar 500.000 de lei camera, la subsol şi mansardă, de asemenea cu mic dejun.

În pachetul de servicii oferite de „Bianca” intră sauna şi sala de sport. Apropierea de pârtia de schi constituie un avantaj pentru sezonul rece, iar distanţele mici până la Lacul Roşu (45 km), Cheile Bicazului (50 km), Castelul medieval Lăzarea (30 km), Catedrala catolică din Şumuleu (30 km), Piatra Unică din Hăşmaş, monument al naturii (25 km), sunt motive convingătoare pentru a vă opri din drum, în vacanţă, să faceţi cunoştinţă cu zona din care izvorăsc Mureşul şi Oltul. Chiar şi aceste izvoare au devenit obiective turistice, iar pentru amenajarea lor familia Ileana face investiţii, în colaborare cu primăria din Voşlobeni. Dacă doriţi şi masă, atunci intră „în pâine” doamna Piroşca, o bucătăreasă din sat, din mâinile căreia vei primi cele mai gustoase mâncăruri secuieşti şi româneşti ce se pot găti astăzi în România. Amintim doar clătitele cu banane, brânzoaicele cu stafide, păstrăvul ardelenesc cu slănină, unt, smântână şi pătrunjel verde, muşchiul ţigănesc, afumături cu brânză şi mămăligă la ceaun, şomloyul cu găluşte şi câte altele. Pentru rezervări, sunaţi la 0744.592.662 sau 0266.316.661; fax: [phone].
* * *
Cândva, Izvorul Mureşului era doar un punct de harta taberelor de tineret, fieful aşa-zisului instructaj comunist, unde scăpau de ochii lumii progeniturile nomenclaturii, în frunte cu Nicu Ceauşescu. Astăzi, este locul de vis al vacanţei oricărui român ce iubeşte drumeţia şi aerul curat din pădurile rămase încă în picioare.

Este o destinaţie turistică de care te poţi îndrăgosti pe viaţă.

Reportaj publicat în nr. 580 al revistei Formula AS