Longin popescu, ion

„Dacă Statul român îşi continuă nepăsarea de azi, în următorii 20-25 ani nu va mai fi urmă de român în Miercurea-Ciuc”

În 1936, în volumul bilingv „Transylvania”, istoricul american de origine română Titus Podea, scria: „După Marea Unire de la 1918, ungurii erau singura naţionalitate din Transilvania care refuza cu încăpăţânare să vadă schimbările profunde produse de război. Ei continuau să creadă că românii erau numai stăpâni vremelnici şi că vor putea recâştiga în curând vechile privilegii între vechile hotare ale Ungariei milenare”. Într-adevăr, chiar de la instalare, în 1919, autorităţile române din Arad s-au confruntat cu refuzul funcţionarilor maghiari de a-şi accepta colegii, de a vorbi româneşte ori de a elibera acte în limba română. Au fost organizate cursuri gratuite, au fost stabilite termene largi, reînnoite de câteva ori, cu scopul de a-i determina pe contabilii, agenţii şi conţopiştii de la Primărie şi Prefectură să înveţe măcar formulele uzuale, precum „bună ziua”, „ce doriţi”, „cum vă numiţi” etc. Vreme de doi ani, largheţea românească ar fi putut să dea grai şi pietrelor, numai câtorva dintre funcţionarii maghiari nu. Ca urmare, cei care au refuzat, în 728 de zile (!), să înveţe minimum 50 de cuvinte în limba oficială a Statului au fost, pe bună dreptate, concediaţi.

Au trecut 85 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Ţara. Dacă ne-am lua după planurile politicienilor maghiari din România (între care se disting „durii” din jurul lui László Tökes şi Katona Adam), dar şi după unele ziare din Harghita şi Covasna, am rămâne cu impresia că ungurul, o dată cu laptele mamei, suge şi intoleranţa faţă de român. În viaţa reală însă, maghiarul şi românul trăiesc normal, se înţeleg, se acceptă de secole. Oricine locuieşte în oraşe şi mai ales în sate mixte româno-maghiare poate confirma acest lucru. Cum ai urcat însă în „ierarhie”, ajungând în Consiliile locale şi judeţene, în Primării şi Parlament, chiar şi în mediile de afaceri, „geometria” devine variabilă, noţiunile europene îşi pierd deseori sensul, gradul de toleranţă scade, iar şovinismul („exclusivism naţional” - DEX, p. 929) capătă amploare. Liderii maghiari de azi calcă de multe ori pe propriul lor interes, de dragul de a-şi vedea conaţionalii „singuri”, izolaţi de români în chiar inima Ţării Româneşti. În toiul frământărilor politice din interiorul UDMR, privind reînvierea Regiunii Autonome Maghiare - un simbol demn de Ungaria Sovietică a lui Bela Kun -, mulţi români din zonă sunt împinşi să ia drumul pribegiei. Un om de afaceri din Harghita, pe care, pentru a-l proteja, îl vom numi, în continuare, Filip Olah, şi-a luat curajul de a ne spune povestea sa. Spre deosebire de alţi afacerişti şi intelectuali români, el a ales să rămână pe loc şi să-şi facă auzită vocea în diverse ocazii. Deşi ar putea părea de necrezut, în România anului 2003, există oameni care se tem să vorbească deschis despre problemele din ţara lor. Teama de represalii pe plan local este puternică şi se bazează pe experienţa ultimilor 13 ani. Cum aleşii locali maghiari au discutat recent, la Sfântu Gheorghe, despre Ţinutul Pământurilor Secuieşti - o nouă Regiune Autonomă Maghiară cu... faţă umană, îl înţelegem perfect pe interlocutorul nostru.
„Am fost schimbat din funcţie pentru că nu vorbeam maghiara”
- Recent, în cadrul unei şedinţe a Parlamentului, un deputat arăta că peste 70% din investiţiile străine din Transilvania aparţin oamenilor de afaceri unguri. Acest procent este, desigur, mult mai mare în Harghita şi Covasna. Cum aţi reuşit să deschideţi o afacere ca român, într-un mediu destul de puţin primitor pentru români?

- Prin tenacitate şi perseverenţă. Când am fost atacat, am atacat şi eu. Când mi s-au pus beţe în roate, am răbdat şi am trecut de toate obstacolele. După 1990, situaţia românilor din zonă a fost foarte grea. Eu însumi am fost schimbat din funcţie, pentru că nu vorbeam maghiara. În locul meu a fost numit un maghiar fără nicio calificare în domeniul respectiv. Singura lui calitate era... etnia maghiară. Până la urmă, mi-am deschis propria firmă. În scurt timp, am trecut „graniţele” judeţului, intrând în afaceri cu parteneri din străinătate. Asta a fost, de altfel, norocul meu.

- Îmi amintesc de unele relatări de presă despre fierbinţii ani '90-'91, când mulţi români din Harghita şi Covasna au fost ameninţaţi cu moartea şi forţaţi să-şi părăsească slujbele şi să-şi vândă proprietăţile...

- Atunci au plecat atât de mulţi, încât s-a constituit şi o asociaţie a românilor alungaţi. Şi eu şi toţi colegii de birou am primit telefoane de ameninţare. Mi-au scris pe uşă, m-au însemnat cu un „X”. Dar nu m-am lăsat intimidat. A fost un puseu de şovinism puternic. Se legau de copiii care vorbeau româneşte afară, la joacă. Au separat şcolile române de cele maghiare. Aceasta a fost cea mai mare traumă şi cea mai absurdă măsură şovină. Împărţeau, la Crăciun, cadourile din străinătate numai copiilor maghiari. S-a ajuns la separatisme în discoteci, în cârciumi. Au fost bătuţi tineri români pentru că au cântat româneşte într-un bar.

- Vorbind de afaceri, pe lângă obstacolele încriminate de toată lumea în tranziţie, aţi întâmpinat şi greutăţi provocate de apartenenţa dvs. etnică?

- Bineînţeles. Dar, văzând că nu mă las, că mă ţin de cuvânt, că am prieteni maghiari, s-au calmat pe moment, schimbând strategia. Mai pe faţă, mai pe ascuns, continuă totuşi să-mi pună piedici. Există şi o asociaţie separatistă, Asociaţia Micilor Întreprinzători Maghiari, unde românii nu sunt acceptaţi. Asociaţia are un explicit caracter naţional maghiar, fiind astfel „eligibilă” pentru diverse facilităţi acordate de Budapesta.

„Un post pierdut de un român nu va mai fi nicio-dată ocupat tot de un român”
- Puteţi nominaliza câteva dintre şicanele care vi se fac în afaceri, domnule Olah?

- Astăzi nu mai suntem în 1991, când se dădeau telefoane şi se desenau X-uri pe uşi. Astăzi se lucrează mai subtil. Spre exemplu, puţinele firme româneşti din oraş sunt supuse unui bombardament de reclamaţii anonime. Ba la Poliţie, ba la Garda Financiară, ba la Curtea de conturi. Nu este an în care să nu avem toate reclamaţiile posibile. Când verifică, la adresa indicată de reclamant, poliţia nu găseşte pe nimeni. Parcă ar fi vorba de o organizaţie specializată în acest război de gherilă. Cum o duc mai bine, majoritatea oamenilor de afaceri români sunt tocaţi cu aceste pârăciuni, sunt scoşi din ritm, blocaţi luni în şir şi ajung astfel în pragul falimentului. Este ceea ce se urmăreşte de fapt. Şi în sectorul bugetar funcţionează un algoritm ciudat: un post pierdut de un român nu va mai fi niciodată ocupat tot de un român. Românul e foarte greu de promovat într-o funcţie, deoarece intervine mereu raportul de 31 (maghiari) la 6 (români) din Consiliul Judeţean. După ce se votează, nimeni nu are şanse. Când e vorba de probleme mărunte, locale, se mai fac unele excepţii. Dar când vin porunci de la Centru, de la UDMR, totul rămâne bătut în cuie. Am prieteni consilieri la Judeţ. Ei îi apreciază pe consilierii maghiari: sunt foarte conştiincioşi, plătesc cotizaţiile la timp, fac ce li se spune. Ceea ce se stabileşte în şedinţă, aia se face. Avem multe de învăţat de la ei.

- Este vorba de cei care i-au învăţat să-şi pună căştile în şedinţe?

- Mi s-a spus că, deşi fiecare scaun din sala de şedinţe are ataşată câte o cască, le folosesc numai cei şase consilieri români, care nu ştiu bine ungureşte. Când vorbesc românii, colegii maghiari nu-şi pun căştile, pentru că ei, fiind totuşi educaţi în şcoli normale, înainte de 1989, au învăţat româneşte. Este un drept câştigat, la care, se înţelege, nu vor renunţa niciodată. Va fi mult mai greu în viitor, când ne vor lua locul elevii de azi, din şcolile maghiare „purificate”. Deja se văd rezultatele separării şcolare: când intri în magazine sau în restaurante, tinerii vânzători sau ospătari nu înţeleg ce doreşti. Aceste lucruri există şi nu serveşte nimănui să fie ascunse. Degeaba se tot ocolesc; colegii maghiari asta gândesc, asta fac. Că spui, că nu spui, astea se întâmplă. Nu ştiu cât ar fi de fericiţi să nu mai aibă români printre ei, nu-mi dau seama. Dar pentru mulţi, România nici nu prea există. Dacă Statul român îşi continuă nepăsarea de azi, în următorii 20-25 ani nu va mai fi urmă de român în Miercurea Ciuc.

„În anumite specialităţi, nu există locuri de admitere pentru copiii români”
- Ca fost profesor, bănuiesc că ştiţi care este situaţia actuală în învăţământ...

- Sunt multe specialităţi inaccesibile copiilor români. Din nomenclatorul de la Inspectoratul Şcolar se poate vedea că specialităţi precum sportul, artele plastice, muzica (la licee) şi meseriile de ospătar, cofetar, tehnician silvic, agent pentru protecţia mediului etc. (la şcolile profesionale) lipsesc din programa de admitere a şcolilor în limba română. În total, 20 de secţii nu au locuri pentru români. Ca urmare, elevii români pleacă în alte judeţe şi, după absolvire, nu se mai întorc. Cu timpul, îi trag şi pe părinţi după ei. Ceea ce trebuia înfăptuit... Pe de altă parte, dacă la Liceul „Octavian Goga” au fost şase clase cu predare în limba română anul trecut, anul curent au rămas doar patru, deşi cereri ar fi fost pentru patru clase şi trei sferturi, chiar cinci. În loc să pluseze cu un sfert de clasă, au preferat să taie trei sferturi. Anul ăsta taie la patru, anul viitor la trei, pe urma taie de tot.

- „Octavian Goga” a fost desemnat ca liceu cu predare în limba română. Este frecventat şi de elevii maghiari?

- Din fericire, da. Părinţii care gândesc corect îşi trimit copiii aici, să înveţe româneşte. Ei înţeleg că este absurd să trăim separaţi, deoarece cu toţii, români şi maghiari, călcăm pe aceleaşi trotuare prăfuite, ne stricăm maşinile în aceleaşi gropi infernale, suportăm acelaşi grad de sărăcie şi corupţie. Nu acelaşi lucru se întâmplă la liceele maghiare: românii nu sunt admişi acolo, deşi destui ar dori să înveţe ungureşte. Îmi pare rău, de exemplu, că fiul şi fiica mea nu vorbesc această frumoasă limbă, deoarece au prieteni maghiari şi sunt momente când ar fi bucuroşi să citească Petöfi în original. Este o separaţie stupidă, care aduce numai rău tuturor. O separaţie izvorâtă din minţi anacronice, nostalgice. De altfel, România e singura ţară care tolerează o asemenea anomalie pe teritoriul ei.

- Până la urmă, care ar fi soluţia cea mai realistă de care ar trebui să ţină seama politicienii de la Bucureşti?

- După mine, singura soluţie e convieţuirea, prietenia, buna înţelegere. Mai ales în afaceri, nu poţi să invoci la nesfârşit etnia, când semnezi nişte contracte. Noi, românii, ar trebui să luăm exemplu de la maghiari, cel puţin în politică. În judeţele noastre, ar trebui să existe un singur partid: Partidul Românilor. Şi nu 10-15 formaţiuni care se ambiţionează să-şi depună liste separate. Uneori, reuşesc să se înţeleagă pe plan local şi să depună o listă unică. Vine însă ordinul de la Centru şi-i vezi pe toţi: „Ne pare rău, Bucureştiul nu ne lasă!”. Dacă nu se schimbă modul de abordare a vieţii politice din zonele în care românii sunt minoritari în ţara lor, la viitoarele alegeri nu vom mai avea consilieri români. Pragul de 5% nu e bun pentru o zonă ca asta. Cei de la Bucureşti nu pricep importanţa unităţii noastre, a fiecărui vot care nu se pierde. Practic, sunt destui politicieni la Bucureşti care habar n-au de realitatea din Transilvania, iar dintre cei care o cunosc, o dată ajunşi la putere, fac foarte puţin în interesul locuitorilor ei.

Interviu publicat în nr. 562 al revistei Formula AS

Interviuri cu reprezentanţii românilor din Covasna