Louis-ferdinand céline

În 1931 îşi părăseşte cabinetul privat de consultaţii şi se angajează medic-şef al dispensarului municipal Clichy, rue Fanny, 10.

În primăvara lui 1932 cunoaşte în împrejurări roman­tice pe tânăra evreică germană Erika Irrgang... Corespon­denţa dintre ei, publicată mai târziu, ne poate lăsa să eti­chetăm relaţia dintre ei cu expresiunea „amitié amou­reuse".

În vara lui 1932 încheie redactarea Călătoriei. Depune un exemplar al romanului la Gallimard şi un altul la Denoël et Steele. În octombrie apare Voyage au bout de la nuit de Louis-Ferdinand Céline la Denoël et Steele, pseudonimul, unul dintre prenumele mamei sale, era menit să-l apere pe autor de indiscreţii, curiozităţi, admiratori şi admi­ratoare, sărăcie şi dureri de cap...

Deşi în 30 noiembrie este virtualul câştigător al premiu­lui Goncourt, premiul i se acordă totuşi la 7 decembrie lui Guy Mazeline (autorul dumneavoastră preferat), pentru romanul Lupii.

Lui Céline i se acordă premiul Théophraste-Renaudot.

Oripilat de tapajul făcut în jurul cărţii sale, Céline pleacă în decembrie în Germania. La cererea Societăţii Na­ţiunilor, secţia igienă, va studia influenţa şomajului şi a mizeriei şomajului asupra sănătăţii într-o ţară aflată în plină criză.

În 1933 publică comedia în cinci acte Biserica (Denoël et Steele). Piesa e dedicată dansatoarei daneze Karen Marie Jansen, iar pe frontispiciu, portretul autorului e în­locuit cu masca celebră „L'Inconnue de la Seine".

La 1 octombrie Louis-Ferdinand Céline pronunţă un discurs la Médan cu ocazia celei de a 3l-a aniversări a morţii lui Zola.

Începe să lucreze la cel de-al doilea roman al său Mort à credit, călătoreşte din nou în Statele Unite. În 1935 o cunoaşte pe Lucette Almanzor, viitoarea sa soţie, care la acea vreme frecventa ca şi el cursul de dans al doamnei d'Alessandri. În martie 1936 la aceeaşi editură Denoël et Steele apare Mort à credit. Voyage au bout de la nuit este tradus în limba rusă de Louis Aragon şi Eisa Triolet.

În decembrie la Denoël et Steele Céline publică Hom­mage à Emile Zola precedat de Apologie de „Mort à credit" de Robert Denoël.

În decembrie 1937 publică Bagatelle pour un massacre (Denoël). Este constrâns să-şi dea demisia de la dispensarul din Clichy. În noiembrie 1938 publică L'École des cadavres (Denoël).

In 1939 autorul pamfletului l'École des cadavres, este condamnat pentru calomnie ca urmare a unei plângeri depuse de M. Rouquès. Ediţia este interzisă.

Cele două pamflete care i-au făcut un rău imens lui Céline, trebuie s-o spunem astăzi cu toată sinceritatea, sunt absolut nule ca valoare literară. Anumiţi celinieni de ul­timă oră încearcă, în Franţa, să acrediteze ideea că aceste două pamflete ar trebui republicate pentru valoarea lor pur literară... Aceşti inşi ar fi trebuit să-şi manifeste cu­rajul când aproape de moarte, Céline, înfometat şi bolnav, era injuriat de toate nulităţile literare franceze.

Nu au aceste pamflete nici o valoare literară, sunt tot ce poate fi mai ilizibil şi pe deasupra sunt şi o jalnică ilus­trare a ceea ce poate face un scriitor când se amestecă în politică şi în chestiuni sociale fără să se priceapă cu adevărat.

La 2 august 1939 Franţa declară război Germaniei na­ziste. Doctorul Destouches vrea să se angajeze ca medic pe întreaga durată a războiului dar cererea nu-i este admisă, dată fiind infirmitatea sa. În noiembrie totuşi Louis Destouches se îmbarcă la bordul pachebotului înarmat Shella, ca medic al marinei de război.

În octombrie 1940 Céline se reîntoarce la Paris unde se instalează la al cincilea etaj al unei case din rue Girardon, 4. În 1943, etajul de dedesubt va fi ocupat de doamna Si­mone şi Robert Champfleury, personaje foarte importante ale Rezistenţei franceze. Apartamentul soţilor Champfleury va deveni locul de reuniune şi mai ales ascunzătoarea cea mai sigură a persoanelor din rezistenţă. Doctorul Destouches nu ignora nimic din ceea ce se întâmpla dedesubtul lui, ba mai mult, va îngriji într-o zi un om care fusese torturat de Gestapo. Din apartamentul domnului Champ­fleury se auzea foarte bine vocea crainicului de la radio Londra, aparatul fiind dat mai tare dinadins pentru ca ve­cinul să-l pată auzi şi el.

Recomandăm celor interesaţi de „colaboraţionismul" lui Céline să lectureze în volumul editat la „L'Herne", „L. F. Céline" (volum reunind Cahiers de L'Herne nr. 3 şi nr. 5, 1963 şi 1965) textul lui Robert Champfleury intitulat Céline ne nous a pas trahis şi pentru a vedea cum autorii mediocri (Roger Vailland în cazul de faţă) nu scapă nici un prilej când e vorba să asasineze un autor genial. Între 1940 şi 1944 Céline mai publică Beaux Draps şi Guignol's Band şi se căsătoreşte cu Lucette Almanzor.

La 6 iunie 1944 are loc debarcarea Aliaţilor în Normandia. În iulie Céline părăseşte Parisul însoţit de Lucette, actorul Le Vigan şi motanul Bébert. Soseşte la Singmaringen unde va fi oficial medicul coloniei franceze până în martie 1945. În februarie reuşeşte să obţină ausweis-ul special care-i va permite să treacă frontiera germană pentru a se stabili în Danemarca. Soseşte la Copenhaga şi se ascunde împreună cu Lucette în locuinţa dansatoarei Karen Marie Jansen, plecată în Spania. Céline află de moartea mamei sale survenită la 6 martie.

Judecătorul de instrucţie de pe lângă „Cour de justice de la Seine" emite un mandat de arestare pe numele Louis-Ferdinand Destouches, zis Céline. La 18 decembrie 1945 ataşatul legaţiei franceze la Copenhaga, G. De Girard de Charbonnière cere ministrului danez al Afacerilor străine, Gustave Rasmunsen, „să provoace de urgenţă arestarea şi extrădarea" lui L. F. Céline. Céline şi Lucette sunt arestaţi. Lucette va sta şi ea două luni şi jumătate în închisoare, Céline va sta încarcerat paisprezece luni la Vesterfangsel. Cât va dura detenţia lui Céline, Lucette Destouches va locui într-un hambar şi va da lecţii de dans balerinelor de la Opera din Copenhaga.

În 1947 Céline este eliberat din ordinul ministrului de Justiţie danez care ordonează să fie internat la Ryshospitalet în Copenhaga, şi începe să lucreze la Féerie pour une autre fois, I.

În 1943, ca răspuns la articolul lui Jean-Paul Sartre Portrait de l'antisémite, apărut în Temps modernes (decem­brie 1945) Céline publică A l'agité du bocal. În acelaşi an publică în Cahiers de la Pléiade, Casse-pipe.

La 26 aprilie 1951, tribunalul militar din Paris decide că legea amnistiei din august 1947 este aplicabilă lui Louis-Ferdinand Céline, medaliat militar şi grav rănit în răz­boiul din 1914, şi astfel scriitorul se poate reântoarce în Franţa.

În august 1951, Céline semnează un contract pentru Voyage au bout de la nuit, Mort à credit, Guignol's Band şi Casse-pipe cu Gallimard. Toate cărţile lui Céline vor apărea de acum încolo la Gallimard: Féerie pour une autre fois, I (1952), Feerie pour une autre fois, II şi Normance (1954), Entretiens avec le professeur Y (1955), D'un château l'autre (1957), Ballets sans musique, sans personne, sans rien (1959), Nord (1960).

La 1 iulie, 1961, sâmbătă, Céline e doborât de o con­gestie cerebrală. Tocmai termina ultimul episod al dulcei sale epopei scandinave. Cartea are un titlu graţios: Rigodon, numele unui vechi dans francez. Timp de trei zile moartea sa este ţinută secretă. La 4 iulie, sub o ploaie fină, prietenii şi câţiva admiratori îl conduc pe Céline pe drumul vechiului cimitir din Meudon.

Cel care împarte cu Proust şi cu Malraux gloria de a reprezenta romanul francez al secolului 20, L. F. Céline, rămâne autorul a două incomparabile cărţi, Voyage au bout de la nuit şi Mort à credit.

Prima, Călătorie la capătul nopţii pe care o prezentăm azi tradusă în româneşte publicului nostru a fost ceea ce în limbaj curent numim o carte „epocală", care şi-a creat un public imens şi de asemenea a creat alţi scriitori, ca americanul Henry Miller ori ca francezul Jean Paul Sartre, al cărui roman Greaţa e tot într-un fragment din Călătorie la capătul nopţii. Să urmărească cu atenţie cititorii noştri episodul cu dansatoarele engleze de la cinematograful „Tarapout" şi să-şi dea seama că zece pagini din Céline fac mai mult decât 300 de pagini scrise de un oarecare. Obligaţi să rezumăm în câteva pagini cariera lui L.F. Céline încheiem acest text sumar cu cuvântul lui Henri Mondor „de L'Académie française", medic, prefaţatorul ediţiei Céline din Pléiade, prietenul discret şi salvator când în viaţa autorului nostru totul nu era decât amărăciune:

„Sub semnul înaltei triade iniţiale, fatalitate, poezie, magie, Céline nu mai e, ascuns, înconjurat de ură, decât autorul blestemat prin excelenţă. Totuşi, într-un jurnal care nu e dintre acelea care îl iubesc ori îl iartă de orice vină, oare nu s-a scris recent: „A vorbi despre romanul contemporan fără a-l cita pe Céline e ca şi cum a-i evoca Romantismul fără Victor Hugo"?
Cezar Ivănescu

1 Déroulède (Paul), scriitor şi om politic francez, născut la Paris (1846–1914), preşedinte al Ligii patrioţilor, autor al volumului de versuri "Cântecele soldatului" (n. tr.).

1 Carnot (Lazare), membru al Convenţiei şi matematician francez, născut la Nolay (1753–1823). Este unul dintre creatorii geometriei moderne. Membru al Comitetului salvării publice, a creat cele paisprezece armate ale Republicii şi a conceput toate planurile campaniei; a fost supranumit Organizatorul victoriei. A fost exilat în timpul Restauraţiei ca regicid. (n. tr.)

2 Dumouriez (Charles François du Périer), general francez născut la Cambrai (1739–1823), ministru al Afacerilor străine în 1792. A câştigat bătăliile de la Valmy, Jemmapes şi a cucerit Belgia. Bătut la Neerwinden (1793) a fost demis de Convenţie şi a trecut la duşmani (n. tr.).

1 Cavalerista Eisa – eroină franceză care a luptat în primul război mondial, (n. tr.)

1 Costum din patru piese (în engl. n. tr.)