Manual biblic

Capitolul 6:1-8. Cele patru care de război

Mesageri ai judecăţii lui Dumnezeu care patrulează pământul aducând

la îndeplinire decretele lui Dumnezeu asupra duşmanilor Israelului. O
dezvoltare a ideii din viziunea coarnelor şi a fierarilor (1:18-21).

Capitolul 6:9-15. încoronarea lui Iosua

liste un act profetic, care amplifică viziunea Odraslei (3:8-9) şi

viziunea despre Zorobabel (4:6-9).

"Odrasla" (12) a fost numele dat lui Mesia, Cel care avea să se nască

din familia lui David şi avea să fie numit Nazarineanul (Isaia4:2; 11:1,10;
Ieremia 23:5-6; 33:15-17; Apocalipsa 5:5; 22:16). Zorobabel. guvernato-
rul, era nepotul regelui lehoiachim, care fusese dus rob la Babilon şi era
moştenitor la tronul lui David. Ceea ce se spune despre Zorobabel se
referă în parte la el însuşi, în parte la familia lui David - mai precis la
acel mare reprezentant care avea să vină.

Familiei lui David Dumnezeu îi repartizaze, printre altele, sarcina de

a construi Templul (I Cronici 28:11, 19). Solomon, fiul lui David, a
construit Templul conform cu indicaţiile tehnice date (II Cronici 2-7),
realizând cea mai măreţă operă arhitectonică din lume la ora aceea.
Zorobabel, urmaş al lui David, era acum (520-516 î.Cr.) angajat în o-
pera de reclădire a Templului. El a fost asigurat că va termina lucrarea
(4:6-9); se fac aluzii la un alt Templu, care avea să fie construit de Odrasla,
cu ajutorul multora de departe (6:12-15).

Mlădiţa sau Odrasla avea să vină din familia lui Zorobabel (mai pre-

cis a Iui David), adică din spiţa regală a poporului evreu, dar aici Iosua

381

ZAHARIA

ste încoronat şi reprezintă odrasla stand pe tronul lui David (6:12-13);

adică, o îmbinare simbolică a celor două t'uncţii:de rege şi de preot pe
care avea să le ocupe Mesia.

Capitolele 7, 8. Chestiuni legate de post

Timp de 70 de ani poporul postise în a patra, a cincea, a şaptea şi a

zecea lună (8:19), jelind distrugerea Templului. Acum când se părea că
în curând vor avea un alt Templu, se punea întrebarea dacă mai trebuie
să continue aceste eforturi. Ca răspuns, Zaharia aminteşte faptul că au
existat destule temeiuri pentru posturile lor: cum ar fi neascultarea lor şi
permanenta nevoie de smerire, dar acum posturile lor deveniseră doar o
formă exterioară de paradă a propriei lor sfinţenii, praznicele religioase
ţinându-se doar pentru plăcerea lor. Apoi, urmând obiceiul de a alterna
scenele de suferinţă de atunci, cu cele de glorie viitoare, Zaharia
zugrăveşte un tablou al epocii sale, când posturile vor fi nişte praznice
de bucurie (8:19).

Evreii care odată erau o naţiune puternică cu tradiţii din vechime

potrivit cărora ei fuseseră rânduiţi de Dumnezeul lor să fie poporul de
frunte al întregii lumi, erai: acum doar o rămăşiţă neînsemnată şi
dispreţuită care existau în ţara lor numai prin permisiunea regilor persani.
Zaharia a încercat să-i încurajeze, repelându-le mereu că această stare
de lucruri nu va dăinui în veci, ci că în curând puternicul împărat care
domnea pe vremea aceea avea să fie înfrânt iar poporul lui Dumnezeu
avea să intre în drepturile sale depline.

Imaginea lui Zaharia cu privire la Sionul prosper şi plin de pace, la

străzile sale pline de băieţi şi fete fericiţi şi bătrâni şi bătrâne (8:3-5); ca
centru al civilizaţiei lumii, cu toate naţiunile pământului venind la evrei,
ca să înveţe despre Dumnezeul lor (8:22-23) se găseşte şi în alte pasaje
(1:17; 2:4, 11; 14:8. 16). Oricare ar fi intenţia iniţială a acestor pasaje,
limbajul e negreşit o imagine remarcabilă a unor lucruri care au continuat
secole de-a rândul: anume, influenţele care au emanat din Ierusalim, în
numele creştinătăţii, dând formă istoriei şi aducând naţiunile lumii la
Dumnezeul evreilor.

Capitolele 9, 10, 11. Judecăţile lui Dumnezeu asupra naţiunilor
vecine

Capitolele 9-14 conţin lucruri care au referiri evidente la războaiele

cu grecii care au avut loc 200 de ani după Zaharia.

Capitolul 9 pare să fie o prevestire a luptelor lui Iuda cu Grecia.

Alexandru cel Mare, invadând Palestina (332 î.Cr.), a devastat cetăţile
numite în capitolele 1-7 în ordinea în care sunt numite ele aici, dar a
cruţat Ierusalimul (8). Versetele 13:17 par să se refere la continuarea

382

luptei lui Iuda împotriva ptolemeilor greci şi a seleucizilor până în
perioada Macabee.

O imagine a regelui Sionului care vine (9:10), este plasată în mijlocul

unor scene de luptă ale lui Iuda cu Grecia. Versetul 9 este citat în Nou]
Testament ca referire la intrarea lui Cristos în Ierusalim (Matei 21:5
Ioan 12:15) în acelaşi spirit (10), profetul se îndreaptă spre viitor, în
ziua triumfului final. O întrezărire a începutului împărăţiei lui Mesia.

Capitolul J(l este o prevestire a restaurării poporului împrăştiat al lui

Dumnezeu. în vremea aceea numai o mică rămăşiţă se întorsese.

Capitolul 1 I este pilda păstorilor. Turma lui Dumnezeu este

împrăştiată şi măcelărită, din pricina faptului că păstorii ei au fost falşi.
Găsim în condamnarea păstorilor falşi un tablou al respingerii Bunului
Păstor de călre ei (12:13). în mod normal nu am sesiza legătura acestui
text cu vânzarea lui Cristos de către Iuda Iscarioteanul, dacă nu ne-ar
veni în ajutor Noul Testament (Matei 26:15; 27:9-10). Faptul că este
citat constituie cheia dezlegării sensului rânduit de Dumnezeu acestui
pasaj. Respingerea adevăratului lor Păstor a fost însoţită de ruperea
legământului de ocrotire încheiat cu Dumnezeu şi de amânare a unificării
ţării.

Apoi sunt daţi pe mâna păstorului netrebnic (păstorul "idol" se spune

în Versiunea Autorizată, 15-17). Se crede că ar fi o referire la nimicirea
Ierusalimului de către romani, curând după moartea lui Irod şi
împrăştierea evreilor care au mai rămas; sau poate fi o personificare a
cruzimii cu care au fost persecutaţi evreii din perioada macabee până în
vremea fiarei din Apocalipsa 13.

Capitolele 12, 13, 14. Viziunea privitoare la viitorul Israelului

După cum capitolele 9, 10, 11 sunt numite "povara" cu privire la
neamurile din jur (9:1), lot aşa capitolele 12, 13, 14 sunt numite "povara"
cu privire la Israel (12:1). Cele două secţiuni sunt o destul de
asemănătoare. Ambele sunt o continuare a ideilor din viziunea capitolului
8, aceleaşi idei fiind îmbrăcate în alt veşmânt.

12:6.Lupta viitoare a lui Iuda cu toate naţiunile. Descrierea acestei

lupte este continuată la 14:1-8. linii consideră limbajul o reprezentare
figurată a luptei lui Dumnezeu cu naţiunle de-a lungul întregii preioade
creştine. Alţii aplică mai literal acest text, ca fiind o referire la vremurile
de pe urmă.

12:7-13:9. Jale şi doliu în casa lui David. Gândul de aici se cocentrează

în mod evident în jurul casei lui David. Deşi limbajul este greu de înţeles,
totuşi ni se înfăţişează în termeni cât se poate de clari, o tragedie care se
va întâmpla în casa lui David şi va fi un prilej de mare durere, când un
personaj de seamă va fi lovit (13:7). Mâinile sale aveau să fie străpunse
(12:10, 13:6) şi un izvor pentru păcat avea să fie deschis (13:7). Avea să

sein
un

ZAHARIA ³⁸³

ntâmple în ziua când casa lui David va fi ca Dumnezeu (12:8). Numai

n singur membru al casei lui David a fost Dumnezeu, şi acesta a fost
Isus El este identificat aici cu Odrasla, 3:8, care avea să înlăture păcatul
lumii intr-o singură zi (3:9) şi avea să zidescă casa lui Dumnezeu (6:12),
Cel a cărui domnie avea să se intindă de la o mare la alta (vezi la 6:9-
15) Este o precizare uimitoare a morţii lui Isus care nu se poate în nici
un fel aplica la vreun personaj cunoscut din istorie. Astfel, moartea
Odraslei din familia lui David avea să fie izvorul de putere al lui
Dumnezeu împotriva naţiunilor (12:2-4) şi eficienţa sa avea să aducă
înlăturarea finală a idolilor şi profeţilor falşi de pe acest pământ (13:2-

5).

14:1-2. Lupta lui Iuda cu naţiunle (vezi la 12:1-6).

14:3-21. Victoria lui Dumnezeu şi Domnia Sa universală.

Măreaţa împlinire a visurilor profetice, ziua întorcerii Domnului şi
inaugurarea împărăţiei Sale veşnice. Unii învăţaţi consideră versetele 4-
8 o profeţie a faptului că atunci când se va întoarce Domnul îşi va avea
tronul în mod literal pe Muntele Măslinilor şi că muntele acesta se va
despica în două, iar apele vor curge spre răsărit şi spre apus de la Ierusalim
iar Ierusalimul va fi centrul pelerinajelor oamenilor clin toate naţiunile
aşa cum se schiţează în versetele 10-21. Desigur, trebuie să fim
consecvenţi: dacă am acceptat atâtea alte profeţii şi afirmaţii ale Bibliei
ca adevărate, în ciuda unui limbaj greu de descifrat pe alocuri, şi am
văzut cum până şi cele mai greu de crezut din declaraţiile Bibliei s-au
împlinit ulterior, fiind confirmate cu atâta precizie, de ce nu am acceptat
şi această profeţie care se referă la întoarcerea în chip fizic a Domnului
Isus?

Rezumat al viziunilor lui Zaharia, prin care întrezăreşte venirea
lui Cristos

Moartea Sa ispăşitoare pentru înlăturarea păcatului (3:8-9; 13:1).

Va fi făuritorul Casei Domnului (6:12).

Domnia Sa universală ca rege şi preot (6:13; 9:10).

întărea Sa triumfală (9:9, citată de Matei la 21:5, Ioan 12:15).

Vânzarea Sa pentru 30 de arginţi (11:12, citată de Matei la 27:9, 10).

Dumnezeirea Sa (12:8).

Mâinile Sale străpunse (12:10; 13:6, citat la Ioan 19:37).

Păstorul lovit (13:7, citat la Matei 26:31, Matei 27:9, 10).

Avem aici afirmaţiile clare ce prezic într-un limbaj cât se poate de

concret nu numai marile doctrine ale venirii lui Mesia, Cel care avea să

•spăşească pentru păcatul omenirii, ale Dumnezeirii Sale şi împărăţiei

ale veşnice, universale, ci şi întâmplări şi momente din viaţa Sa, cum

ti intrarea în Ierusalim, călare pe mânzul unei măgăriţe, vânzarea Sa

Pentru 30 de arginţi şi altele.

MALEAHI

Mesajul final al Vechiului Testament către un popor
neascultător

Nu se cunoaşte exact perioada lui Maleahi. îm general, se acceptă

faptul că a trăit aproape la 100 de ani după Hagai şi Zaharia şi că a avut
legături strânse cu Ezra şi Neemia în reformele pe care le-au iniţiat aceştia.
Data este fixată între cea 450 şi 400 Î.Cr.

O rămăşiţă se întorsese din robie (536 î.Cr.). Sub conducerea lui

Zaharia ei rezidisaeră Templul (520-514). Apoi, 60 de ani mai târziu
(457 Î.Cr.) Ezra a venit să ajute la refacerea naţiunii. Treisprezece ani
mai târziu (44 Î.Cr.) a venit Neemia şi a ridicat din nou zidul
Ierusalimului.

Astfel, în vremea lui Maleahi, evreii se întorseseră în patria lor de 100 de

ani. Vindecaţi acum de idolatrie prin robia de care avuseseră parte, dar tentaţi
mai departe să neglijeze casa lui Dumnezeu. Preoţii se lăsaseră pe tânjală şi
decăzuseră, iar jertfele aduse la Templu erau de calitate inferioară. Se nesoco-
teau zeciuielile. Oamenii căzuseră din nou în vechea lor practică de a se căsători
cu vecinii lor idolatri (vezi Ezra 9).

Astfel, evreii, poporul favorizat de Dumnezeu mai presus de toate

celelalte popoare, descurajaţi acum de slăbiciunea lor şi strâns lipiţi de
păcatele lor, s-au lăsat într-o aşteptare letargică a venirii lui Mesia cel
promis. Maleahi i-a asigurat că Mesia avea să vină, dar pentru cei ca şi
ei aceasta va însemna judecată.

Capitolul 1. Dispreţ pentru jertfele de la Templu

Versetele 2-3 sunt citate la Romani 9:10-13, cu aplicaţie la alegerea

de către Dumnezeu a lui Iacob, şi nu cu referire la două naţiuni care au
descins din Iacob şi Esau: israeliţii şi edomiţii. Ambele popoare au fost
nimicite de babiloneni. Israel a fost ulterior restaurat, dar Edom a rămas
mai departe un pustiu.

Ofranda lor de animale bolnave, cu defecte pe care nu ar fi îndrăznit

să le aducă guvernatorului lor (8) era în realitate o insultă împotriva lui
Dumnezeu. Pe acest fond Maleahi vede ziua în care Dumnezeu, Cel pe
care poporul acesta îl dispreţuia, va deveni Dumnezeul preaiubit al
întregului pământ (11).

Capitolul 2. Căsătorii cu vecinii păgâni

Preoţii care fuseseră ordinaţi de Dumnezeu să conducă poporul şi să

384

MALEAHI 385

dea exemplu de neprihănire (5:7) erau răspunzători pentru această situaţie
deplorabilă. Ei deveniseră atât de josnici - nişte mercenari corupţi - încât
numele de preot devenise un evuvânt de dispreţ pentru oameni.

Morala decăzută cu privire la căsătorie (10:16). Evreii divorţau de

nevestele lor, ca să se căsătorească cu femei păgâne. Era de două ori un
păcat, cu efecte dezastruoase pentru creşterea copiilor.

Scepticismul era rădăcina indiferenţei lor religioase şi a moralei lor

decăzute. Observând că naţiunile din jur erau mai prospere decât ei,
oamenii îşi ziceau în sinea lor: "Ce rost are să-L slujim pe Dumnezeu?"
(Vezi la 3:13-18).

Capitolul 3:1-6. Ziua Domnului care va veni

Răspunsul lui Maleahi la scepticismul lor : va veni o zi de judecată,

când toate batjocorile lor vor primi răspuns şi se va demonstra dacă
merită să slujeşti lui Dumnezeu (5. Vezi în continuare la 3:13-18).

Capitolul 3:7-12. Zeciuelile

O altă schimbare bruscă a subiectului. A nu da zeciuială se numeşte

jefuirea lui Dumnezeu; căci prin constituţia mozaică zeciuială era
proprietate a lui Dumnezeu la care donorul nu avea mai mult drept decât
ar fi avut asupra proprietăţii unui alt om. Notaţi promisiunea de
prosperitate pe care Dumnezeu o face celor care dau zeciuială cu
credincioşie şi invitaţia pe care o face El oamenilor să-L pună la încercare
în privinţa aceasta.

Capitolul 3:13-18. Din nou, scepticism pe scară naţională

Ei nu au crezut promisiunea lui Dumnezeu cu privire la zeciuieli ci

au considerat banii şi efortul în slujba lui Dumnezeu drept o risipă,
răspunsul va demonstra care e adevărul (16:17). Acest pasaj minunat
zugrăveşte pe acei puţini la număr care, într-o vreme de apostazie gen-
erală, au avut harul de a fi notaţi pe nume de Dumnezeu, în vederea
recunoaşterii lor de mai târziu, "în ziua aceea."

Capitolul 4. Va veni ziua Domnului

De patru ori Maleahi se îndreaptă spre viitor, către "ziua Domnului6

(1:11; 3:1-6 şi 16:18; 4:1-6). O numeşte "ziua" (3:2, 17;4:1, 3, 5). Pare
să însemne întreaga eră creştină cu aplicaţie îndeosebi la vremea de pe
urmă.

îndemnul de încheiere al Vechiul Testament: Nu uitaţi Legea lui Moise

Prezicerea de încheiere a lui Maleahi: Die va aduce în scenă ziua
Domnului (5). Aşa a făcut Ilie, 400 de ani mai târziu, prin persoana lui
loan Botezătorul (Matei 3:1-12; 11:14).

Ultima virtute pomenită: dragostea părintească şi filială (6),

cuprinzând, aşa cum se citează la Luca 1:17, consideraţia pentru idealurile
strămoşilor.

386

Ultimul cuvânt din Vechiul Testament: "blestem", însemnând soarta
omenirii dacă nu vor veni Domnul Isus Cristos.

Aşa se încheie Vechiul Testament. 400 de ani au trecut după aceea,

apoi a venit Mesia, pentru care se născuse poporul evreu pentru a-1 aduce
pe lume. Aşa după cum secole de-a rândul ei respinseseră proorocii lui
Dumnezeu, tot aşa, când a venit Mesia, ei L-au respins. De atunci evreii
au fost nişte rătăcitori fără patrie pe tot pământul, tragedia şi miracolul
veacurilor.
V

1

FIRUL CONDUCĂTOR MESIANIC AL VECHIULUI

TESTAMENT

Preînchipuiri şi preziceri ale venirii lui Mesia

Vechiul Testament a fost scris pentru a crea o anticipare şi pentru a
pregăti calea pentru venirea lui Cristos. Este istoria poporului evreu,
ocupându-se în mare parte de evenimente şi exigenţele timpurilor în
care a trăit această naţiune, dar de la un capăt la altul al istoriei se face
observată ideea aşteptării şi viziunea unei Persoane Divine, care avea să
vină să domnească şi să binecuvânteze lumea întreagă. Această Persoană,
cu mult înainte de a sosi, a ajuns să fie cunoscută sub numele de Mesia.

Prezicerile şi întrezăririle privitoare la venirea Sa constituie firul

conducător al Vechiului Testament. Ele formează firul de aur care străbate
întreg Vechiul Testament, legând şi susţinând diversele sale cărţi într-
un singur tot unitar de o uimitoare unitate.

începând cu vagi aluzii, se continuă cu apariţia unor preziceri con-

crete, care pe măsură ce se desfăşoară istoria devin tot mai precise şi
mai abundente.

Şi pe măsură ce se înmulţesc aceste preziceri clare, cresc şi simbolurile

însoţitoare, imaginile, tiparele şi întrezăririle directe, aşa încât atunci
când ajungem la sfârşitul Vechiului Testament întreaga istorie a lui
J-nstos a fost deja scrisă şi prefigurată în limbaj şi simboluri, fapt care
»uat în întregimea lui, nu poate să se refere la o altă persoană din istorie
decât la Isus Cristos.

Pe lângă prezicerile şi tiparele preânchipuitoare care sunt cât se poate

e evidente, pot exista şi anumite aluzii mesianice ascunse, mai greu de

servat; apoi, unele pasaje pot avea sensuri care devin evidente doar

™Pă împlinirea lor.

int ^U^' ^no' credem că e bine să fim cu băgare de seamă în privinţa

werpretării textelor, căutând explicaţia oferită chiar de Scriptură, mai

^s '" ^cazul tipurilor sau al figurilor preînchipuitoare, fără să forţam
^ma m căutarea unor sensuri actuale.

^{l urmărit de noi} este acela de a reda în ordinea lor pasajele din
Testament care conduc lămurit la venirea lui Cristos.

^G

Lui ^amânt^{a felT}ieii va zdrobi capul şarpelui, iar şarpele va zdrobi călcâiul

387

388

Acest text pare să spună că Dumnezeu a hotărât, în ciuda păcatului
să aducă la bun sfârşit creaţia Sa, respectiv omul. Aşa după cum prin
femeie omul a căzut, tot aşa din femeie omul va fi răscumpărat. Se va
realiza printr-un Om al Lui, care va fi din sămânţa femeii, adică născut
dintr-o femeie, dar fără intervenţia omului. Pare a fi una dintre primele
aluzii la naşterea din fecioară a lui Cristos, căci numai un singur urmaş
al Evei s-a născut din femeie fără să fi fost născut de om.

Geneza 4:3-5. Jertfa lui Abel

"Cain a adus Domnului o jertfă de îmncare din roadele pământului.

Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei
lui... Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre
Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere."

Se pare că avem aici instituirea jertfei prin sânge chiar de la început

ca o condiţie prin care omul să poată fi primit de către Dumnezeu - o
aluzie primară la începutul unui lung şir de imagini şi preziceri ale morţii
mântuitoare a lui Cristos pentru păcatul omenirii.

Geneza 12:3; 18:18; 22:18. Chemarea Iui Avraam

"Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta." -

Iată o afirmaţie clară repetată de trei ori pe care Dumnezeu însuşi i-o
face lui Avraam, spunându-i prin aceasta că prin el va întemeia o naţiune
pentru scopul precis de a binecuvânta. Neamul acesta a ajuns să fie
cunoscut sub numele de poporul mesianic sau naţiunea mesianică.

Geneza 14:18-20. Melchisedec

Melchisedec, regele Salemului, preot a lui Dumnezeu, a adus pâine

şi vin şi la binecuvântat pe Avraam, iar Avraam i-a dat lui Melchisedec
zeciuială. în Psalmul 110 la versetul 4 aşa se spune despre venirea lui
Mesia: "Tu eşti Preot în veac, în felul lui Melchisedec". La Evrei 7
Melchisedec, ca rege şi preot, este numit o imagine preînchipuitoare a
lui Isus.

Astfel exista încă de mult, o umbră preînchipuitoare a acelei

PERSOANE supra-omeneşti a cărei venire pe lume ca Mântuitor al ei a
constituit scopul pentru care a fost întemeiată naţiunea ebraică. Iar w
Salem, adică la Ierusalim, Isus a fost răstignit. Pâine şi vin: ce simbol
minunat al Cinei Domnului apărut cu atâta timp înainte de realitatea p^e
care o reprezintă!

Geneza 22:1-19. Avraam îl aduce pe Isaac să fie jertfit

Un tată îşi aduce jertfă fiul, iar Fiul a fost pentru tată ca mort timp

PIRUL MESIANIC AL VECHIULUI TESTAMENT 389

trei zile (22:4): o jertfă înlocuitoare (22:13). Apoi s-a întâmplat pe muntele
Moria (22:2), adică acelaşi munte pe care Isus a fost răstignit, în acelaşi
loc unde Avraam dăduse zeciuială lui Melchisedec (14:18), Salem
aflându-se pe muntele Moria.

După cum Melchisedec pare să fi fost întruchiparea unei Persoane

din viaţa lui Avraam pe care neamul evreiesc avea s-o aducă pe lume,
tot aşa aici pare să întruchipeze evenimentul din viaţa acelei Persoane
prin care îşi va înfăptui lucrarea. Ce imagine potrivită pentru moartea şi
învierea lui Cristos!

Geneza 26:4; 28:14. Promisiunea se repetă

De trei ori i se face această promisiune lui Avraam, iar acum i se dă
lui Isaac, urmând mai târziu a i se face şi lui Iacob: promisiunea potrivit
căreia sămânţa lor va fi o binecuvântare.

Geneza 49:10, 11. Silo

Sceptrul nu se va depărta din Iuda până când va veni Silo. La El se

vor strânge popoarele. El Şi-a spălat hainele în sângele strugurilor. Este
prima prezicere clară a unei Persoane care se va ridica din cadrul neamului
lui Avraam ca să domnească peste toate popoarele, Silo, Cel care are
acest drept. El trebuiesă fie Cel pe Care-1 întruchipa Melchisedec. Avea
să se ivească din seminţia lui Iuda. Hainele Sale spălate în sângele
strugurilor ar putea fi o sugerare metaforică anticipată a răstignirii Sale.

Exod 12. Instituirea Paştelui

Izbăvirea Israelului din Egipt. Moarte întâilor născuţi ai Egiptului.

Casele Israelului marcate cu sângele Mielului. Domnul a trecut peste
cei însemnaţi astfel. Praznicul trebuia ţinut anual, din neam în neam. A
devenit praznicul sau sărbătoarea lor principală în tot Israelul ţinut cu
regularitate în amintirea izbăvirii din Egipt.

p- T^P ^cle 1400 de ani, a fost păstrat în centrul vieţii poporului evreu.

ara îndoială a fost rânduit de Dumnezeu ca o întruchipare şi anticipare

M°^{nCă 8igantică a} evenimentului de bază din răscumpărarea omenirii,

Moartea lui Cristos, MIELUL LUI DUMNEZEU, care a murit pe cruce

praznicul Paştelui, aducând izbăvire veşnică din păcat pentru toţi aceia

are sunt însemnaţi cu sângele Său, tot aşa după cum primul Paşte adusese

_Ve ^avirea din Egipt Israelului, ne arată ce mult se gândea Dumnezeu la

tfea lui Cristos, cu mult timp înainte de a se întâmpla evenimentul.

16. Ziua ispăşirii

^ată pe an. Ziua a zecea din luna a şaptea. Două capre. Una ucisă

390