Manual biblic

Capitolul 3. Cristos - Jertfa de ispăşire pentru păcatele oamenilor

De ce evreii? (1-20). Dacă evreii, în problema păcatului, sunt pe

aceiaşi poziţie cu celelalte naţiuni în faţa lui Dumnezeu? Răspunsul:
pentru ca lor să li se încredinţeze oracolele lui Dumnezeu şi ei să
pregătească calea pentru venirea lui Cristos. Sub conducerea lui
Dumnezeu, poporul evreu a fost întemeiat pentru a servi un scop spe-
cial, elaborarea planului lui Dumnezeu de veacuri pentru răscum-
părarea omenirii. Dar oare aceasta înseamnă că automat ei sunt mai
buni decât celelalte popoare în faţa lui Dumnezeu? Nicidecum!

Unul din scopurile Legii a fost acela de a-1 face pe om să înţeleagă

că este păcătos (20) şi că are nevoie de un Mântuitor.

Cristos: ispăşirea noastră (21-31). în natura eternă a lucrurilor, după

cum păcatul este păcat, binele este bine, iar Dumnezeu este drept şi
nu poate îngădui îndurarea în afara sferei dreptăţii. Păcatul trebuie
pedepsit. Dumnezeu a luat asupra sa pedeapsa ce i se cuvenea omului
pentru păcatul lui în Persoana lui Cristos.

De aceea. El poate ierta păcatul omului şi îi poate considera pe cei

care acceptă cu recunoştinţă jertfa Mântuitorului ca posesori ai
neprihănirii lui Cristos.

Capitolul 4. Cazul Iui Avraam

Este invocat deoarece cei care susţineau că neamurile trebuie să

devină mai întâi prozeliţi evrei şi numai după aceea să devină creştini
îşi bazau insistenţa cu care cereau să se facă circumcizia pe
promisiunea făcută lui Avraam, potrivit căreia dacă nu se trăgea cineva
în mod firesc din Avraam, acea persoană trebuia să se supună tăiem
împrejur. Pavel explică faptul că promisiunea a fost dată lui Avraam,
pe baza credinţei sale, pe când acesta nu era încă tăiat împrejur, şi că
moştenitorii lui Avraam sunt toţi aceia care posedă o crsdinţă ca a lui,
şi nu neapărta cei tăiaţi împrejur. Credinţa a fost elementul principal
din viaţa lui Avraam, nu tăierea împrejur!

Capitolul 5. Cristos şi Aclam

Pavel scoate în evidenţă eficacitatea morţii lui Cristos ca ispăşire

pentru păcatul omenirii datorită unităţii rasei lui Adam.

Cum ar putea cineva, de unul singur, să moară pentru alţii? S-ar

putea ca cineva să moară în locul cuiva şi aceasta ar fi drept într-o
oarecare măsură. Dar ca Unul să moară pentru milioane de oameni -
aceasta cum se explică?

ROMANI

587

Răspunsul lui Pavel: oamenii nu sunt de vină că sunt păcătoşi. Ei

se nasc asftel şi vin pe lume fără să fie întrebaţi dacă o vor. Pur şi
simplu s-au trezit pe lume cu un trup şi o fire păcătoasă. Dar, spune
Pavel, întemeietorul omenirii, Adam, nu a avut la început o fire
păcătoasă.

Pavel explică în continuare doctrina ispăşirii lui Cristos pentru

păcatul nostru, nu printr-o raportare în chip fizic la fiecare membru al
omenirii, ci ocupând poziţia de Cap al omenirii.

Adam - căpetenia naturală a omenirii. Cristos - Căpetenia spiri-

tuală. Ceea ce a făcut o căpetenie, Cealaltă a desfăcut. Păcatul unui
om a adus moartea omenirii. Prin urmare, moartea unui om este
suficientă pentru a aduce viaţă celor care vor să o primească.

Capitolul 6. care e atunci motivaţia sa de a trăi o viaţă frumoasă?

Dacă nu mai suntem sub Lege, ci Cristos este Acel care ne iartă

păcatele, atunci de ce să nu continuăm să păcătuim? Să păcătuim mereu
pentru ca şi Cristos să ne ierte mereu!

Pavel răspunde la această întrebare arătând că aşa ceva este

imposibil şi de neconceput. Cristos a murit ca să ne salveze de păcatele
noastre. Iertarea sa ne este dată cu scopul de a ne face să urâm păcatele.
Noi nu putem fi şi slujitorii păcatului şi slujitorii lui Cristos. Trebuie
să-1 alegem ori pe unul, ori pe altul. Nu se poate să-I fim plăcuţi lui
Cristos în timp ce continuăm să trăim în păcat.

Asta nu înseamnă că putem birui păcatul cu desăvârşire, situându-

ne dincolo de nevoia de a beneficia de îndurarea Sa. Dar înseamnă că
în esenţă există două căi, două moduri de viaţă: Calea lui Cristos şi
calea păcatului. în inima noastră aparţinem fie uneia, fie alteia, dar nu
amândorura.

Cristos, întruparea desăvârşită a Legii lui Dumnezeu, ne asigură

motivaţia de care avem nevoie pentru a trăi frumos şi ne dă şi puterea
de a lupta pentru a ajunge la acea sfinţenie desăvârşită de care vom
avea în cele din urmă parte prin harul Său.

Capitolul 7. De ce a fost dată Legea?

Dacă nu mai suntem sub Lege, atunci de ce a fost dată Legea? Ea

nu a fost dată ca o schemă de a realiza mântuirea, ci ca o mărturie
pregătitoare, menită să-1 educe pe om în aşa fel încât acesta să-şi
recunoască nevoia sa după un Mântuitor: să ne facă să cunoaştem
deosebirea dintre bine şi rău. Nu vom avea nici o dorinţă de a-L urma
P^e Mântuitorul şi nu-L vom aprecia cum se cuvine atâta timp cât nu
ne dăm seama de neputinţa noastră.

Lupta dintre firea pământească carnală şi cea spirituală (14-25).

^Ne întrebăm dacă nu cumva este vorba aici de o imagine a propriei
'upte lăuntrice a apostolului. La I Corinteni 4:4 Pavel spune că nu ştie
sa aibă vreun lucru pe care să şi-1 poată imputa. Totuşi trebuie să fi
simţit impulsuri puternice în natura sa, împotriva cărora a dus mereu

588

o luptă aprigă. Altfel nu ar fi putut scrie cuvintele acestea niciodată.
Nespusa lui recunoştinţă faţă de Cristos pentru faptul că 1-a izbăvit de
ceea ce i se părea un lucru imposibil de părăsit ne aminteşte de
neţărmurita bucurie a lui Luther când şi-a dat seama şi el dintr-o dată
că Cristos poate face pentru el ceea ce se străduise el în zadar să facă
singur o viaţă întreagă. Este o ilustrare a puterii Legii asupra sufletului
deprimat şi apăsat sub sentimentul neputinţei de a trăi pe măsura ei -
eliberarea şi uşurarea aflate în Cristos.

Capitolul 8. Legea Duhului

Este unul din cele mai iubite capitole din Biblie
Duhul Sfânt locuieşte în noi (1-11). în Cristos nu numai că avem
păcatele iertate, ci în plus suntem înzestraţi cu o viaţă nouă. O naştere
din nou. Viaţa noastră naturală, ca să spunem aşa, este impregnată cu
Duhul lui Dumnezeu - un duh nou, o natură divină se naşte în noi,
într-un fel similar modului în care viaţa noastră fizică, natura adamică
cu care ne naştem e prezentă în noi prin părinţii care ne-au dat viaţă
pământească.

Viaţa noastră naturală este de la Adam. Dar de la Cristos primim o

viaţă divină, lată care este adevărata realiatate a fiinţei noastre. S-ar
putea s-o simţim sau nu, să fim conştienţi de ea sau nu, dar ea e prezentă
în noi negreşit. O acceptăm prin credinţă, căci ea există în noi dincolo
de nivelul conştiinţei noastre - este o viaţă divină, născută din Duhul
lui Dumnezeu şi aflată sub călăuzirea Lui plină de iubire. Tăcută dar
neobosită, ea lucrează mereu în noi până când obţine controlul absolut
asupra întregii noastre fiinţe şi ne trasnfonnă după însuşi Chipul lui
Dumnezeu. Această viaţă va înflori în glorie venică, nemuritoare în
ziua învierii.

Obligaţia noastră faţă de Duhul (12-17). Umblarea după Duhul

înseamnă că, în timp ce ne bizuim în întregime şi implicit pe Cristos
în ce priveşte mântuirea noastră, noi vom lupta şi ne vom da toate
silinţele de a trăi cât mai mult pe măsura Legii Sale. Pavel explică cât
se poate de limpede că Harul lui Cristos nu ne scuteşte de obligaţia de
a face tot ce ne stă în putinţă de a trăi o viaţă frumoasă. Umblarea
după pornirile firii înseamnă a ne deda la satisfacerea tuturor dorinţelor
noastre carnale.

Trupul nostru este came. Unele dorinţe carnale sunt legitime şi

necesare. Altele sunt însă greşite. De cele greşite trebuie să ne ferim
cu desăvârşire. De celelalte trebuie să beneficiem, insă cu atenţie, ca
nu cumva să depăşim măsura.

Creaţia care suferă (18-25). întreaga creaţie naturală, inclusiv noi

înşine, gemem după un sistem de existenţă mai bun, care va fi
descoperit în ziua răscumpărării împlinite a lui Dumnezeu, când trupul
acesta al morţii (7:24) va fi eliberat prin libertatea gloriei cerului, aflată
acum în diferite stadii de creaţie. Este un concept măreţ al lucrării lui

ROMANI

589

Cristos.

Mijlocirea Duhului (26-30). Nu numai că Duhul Sfânt, care
locuieşte în noi, este garanţia învierii şi gloriei noastre viitoare, ci,
prin rugăciunile Sale în favoarea noastră noi suntem asiguraţi că
Dumnezeu face ca tot ce ni se întâmplă să lucreze spre binele nostru.
Noi putem uneori uita să ne rugăm. Dai' Duhul nu uită niciodată.
Dumnezeu ne va duce la un bun liman. Niciodată să nu uităm să ne
încredem în El.

Inviolabila dragoste a lui Cristos (31-39). El a murit pentru noi,

ne-a iertat, ni s-a dat prin Persoana Duhului Sfânt. Dacă suntem ai
Lui, nici o putere de pe pământ, din cer sau din iad nu-L poate împiedica
pe Domnul să ne ducă la Sânul Său pe veci. Este unul din cele mai
magnifice pasaje din Biblie.
Capitolele 9, 10,11. Problema necredinţei evreilor

Una din cele mai mari pietre de poticnire în calea primirii

Evangheliei lui Cristos pe scară mondială a fost necredinţa evreilor,
în vreme ce un număr considerabil de mare de evrei, în special în
Iudeea, deveniseră creştini, în general naţiunea nu numai că nu credea,
ci se împotrivea cu înverşunare Evangheliei.

Conducătorii evrei îl răstigniseră pe Cristos. Ori de cât ori aveau

ocazia îi prigoneau acum pe credincioşii Lui. Evreii necredincioşi
erau aceia care îi făceau necazuri lui Pavel oriunde mergea.

Dacă Isus a fost cu adevărat Mesia Cel prezis de Scripturi, cum se

face că însuşi poporul lui Dumnezeu L-a respins? în aceste trei capitole
Pavel oferă răspunsul.

Durerea şi întristarea lui Pavel pentru Israel (9:1-5). Un mod foarte

expresiv de a zice: ar fi gata aproape să-şi dea sufletul pentru ei.

Suveranitatea lui Dumnezeu, 9:6-24

în acest pasaj Pavel nu discută predestinaţia unor persoane

individuale la mântuire sau condamnare, ci afirmă suveranitatea
absolută a lui Dumnezeu de a alege şi a pune naţiuni în poziţia de
conducători ai lumii, aşa încât la urmă să îi aducă pe toţi şi pe toate la
supunerea de El. Puternica declaraţie (16) poate să cuprindă şi persoane
individuale. Alte pasaje similare cuprind persoane individuale: Fapte
2;23; 4:28; 13:48; Romani 8:28-39.

Cum împăcăm suveranitatea lui Dumnezeu cu libertatea voinţei

umane nu ştim. Dar ambele doctrine sunt expuse clar în Biblie. Noi le
credem pe amândouă. însă a le explica, a încerca să arătăm cum pot fi
ambele adevărate - aceasta e o chestiune pe care trebuie s-o lăsăm
deocamdată pe seama altora. Unele lucruri pe care le vedem astăzi
întunecat într-o zi le vom vedea limpede, aşa cum suntem şi noi
cunoscuţi.

Respingerea Israelului şi adoptatre neamurilor a fost prezisă în

Scripturi (9:25-33). Astfel în loc să ne poticnim de acest lucru, trebuie
590

să ne fi aşteptat la el.

Evreii sunt singuri de vină (1:1-21). Nu Dumnezeu i-a făcut pe
evrei să îl respingă pe Cristos. Ei au făcut-o de bună voie. A fost doar
o simplă chestiune de auzire (8-17). Evreii au auzit şi totuşi au ales să
nu asculte (18-21). Cum împăcăm aceasta cu textul de la 9:16, nu
ştim. Poate că vom înţelege mai bine în ziua aceea.

Mântuirea Israelului 11:1-36

Respingerea lui Cristos de către Israel este temporară. Vor veni

zilele când întrega naţiune Israel va fi mântuită (26). Când exact,aici
nu se afirmă. Nici nu se spune dacă va fi în legătură cu întoarcerea lor
în Palestina, ci doar se afumă faptul că se va întâmpla. Unul din cele
mai întunecate momente din cadrul istoriei umane este suferinţa de
veacuri a acestui popor trist şi neascultător. Dar într-o zi totul se va
sfârşi. Israel se va întoarce cu pocăinţă la Dumnezeu ca să capete
înţelepciunea de nepătruns a providenţei lui Dumnezeu.

Capitolul 12. Viaţa transformată

Un capitol minunat. Ne aminteşte prin tonul lui de predica de pe

munte a lui Isus. Pavel în mod obişnuit încheia orice discuţie teologică
cu un îndemn fierbinte la un trai creştin. Tot aşa face şi aici. în
capitolele precedente el a insistat asupra adevărului că poziţia noastră
înaintea lui Dumnezeu depinde de îndurarea lui Cristos şi nu de faptele
noastre bune. Aici el insistă tot atât de mult asupra faptului că îndurarea
aceea, care iartă cu atâta har, este tocmai ceea ce ne dă îndemnul
irezistibil de a face fapte bune şi ne transformă în întregime concepţia
noastră despre viaţă.

Umilinţa Duhului (3-8). Se referă în special la conducătorii bisericii.

De atâtea ori, poziţia de conducere - care ar trebui să ne facă smeriţi -
în realitate ne îngâmfă. Şi de multe ori o persoană cu un anumit talent
este înclinată să dispreţuiască valoarea unor talente deosebite pe care
le pot avea şi alţii (vezi I Corinteni 12:14).

Calităţile cereşti (9:21). Dragostea frăţească, urarea răului, în spe-

cial a răului din noiînşine. Sârguinţa, voioşia, bucuria, răbdarea. Duhul
de rugăciune. Ospitalitatea, identificarea cu cei care suferă.
Preocuparea pentru ceea ce este vrednic de cinste. Atitudinea paşnică.
Absenţa resentimentelor.

Capitolul 13. Ascultarea de legile civile

Guvernul civil este rânduit de Dumnezeu (1), chiar dacă este adesea

condus de oameni răi, pentru a restrânge acţiunea elementelor
criminale din societatea umană. Creştinii trebuie să fie cetăţeni care
respectă legea guvernului sub care trăiesc, prin toate atitudinile şi
relaţiile vieţii, călăuzindu-se după principiile regulii de aur (8-10),
dându-şi toate silinţele de a trăi onorabil şi ţinând întotdeauna cont de
alţii.

ROMANI

591

Zorii zilei care se aproprie (11-14). Noaptea e pe sfârşite; se apropie

ziua. Se referă la indivizi care au fost creştini pentru o vreme, sau
poate la era creştină care se apropie de sfârşitul ei, de împlinirea ei.
Sau se referă şi la una şi la alta. Venirea Domnului în Slavă ori plecarea
noastră la El prin moarte.
Capitolul 14. Să nu ne judecăm unii pe alţii

în lucruri cum ar fi consumul diferitelor alimente şi ţinerea unor

anumite sărbători. Deşi nu se specifică, probabil Pavel s-a referit aici
la carnea închinată idolilor ca jertfă (vezi I Corinteni 8). în ce priveşte
sărbătorile, trebuie să fie o referire la insistenţa evreilor ca şi neamurile
să ţină Sabatul precum şi alte sărbători evreieşti. Ziua Domnului, prima
zi din săptămână, a fost dintotdeauna ziua creştinului. Dacă, în plus,
un creştin dintre neamuri dorea să ţină un sabat evreiesc, aceasta era
privilegiul lui. Darnu trebuia să insiste ca şi alţii să-i urmeze exemplul.

Capitolul 15:1-14. Unitatea frăţească

O continuare a îndemnurilor din capitolul precedent. Bănuim din

16:17 şi din discuţia asupra zilelor şi felurilor de mâncare din capitolul
14 că Pavel aflase despre faptul că unii creştini evrei de la Roma erau
hotărâţi să impună datinile evreieşti creştinilor dintre neamuri.

Capitolul 15:15-33. Planul lui Pavel de a merge la Roma

Dacă Pavel ar fi fost cum sunt unii, de îndată ce a primit încre-

dinţarea de la Domnul să fie apostol special pentru neamuri, ar fi
pornit imediat spre Roma, capitala "neamurilor", şi şi-ar fi instalat
acolo sediul de evanghelizare a imperiului roman.

Un motiv pentru care nu a făcut aşa a fost probabil faptul că din

ziua de Rusalii (Fapte 2-10) la Roma exista o biserică creştină, iar
misiunea lui Pavel a fost de a transmite numele lui Cristos în acele
regiuni în care Cristos nu ajunsese să fie cunoscut. Planul lui era acela
de a cuceri teritoriile pe care Dumnezeu binevoia să i le dea, înaintând
tot mai mult spre vest. Şi acum, după 25 de ani, după ce a sădit
Evanghelia temeinic în Asia Mică şi Grecia, el e gata să plece spre
Spania, şi să facă un popas la Roma (24). El a ajuns la Roma cam
peste trei ani după ce a scris aceste cuvinte. (Dacă a fost într-adevăr
în Spania, vezi în Fapte 28).

Capitolul 16. Chestiuni personale

Este un capitol de salutări personale. Sunt date douăzeci şi şase de

nume de conducători ai bisericilor cu care Pavel a fost prieten.

Fivi (1-2) a fost purtătoarea Epistolei, aflată probabil cu treburi la

Roma. Chencrea este portul de est al Corintului.

Priscila şi Aquila (3-5) locuiseră înainte la Roma (Fapte 18:2) şi

fuseseră cu Pavel la Corint şi Efes iar acum erau din nou la Roma. O
biserică se aduna în casa lor.

592

Epenet (5), primul convertit din Asia, aflat acum la Roma.

Măria (6). Observaţi câte Marii sunt în Biblie.

Andronic, Iunia (7) sunt rudele lui Pavel, acum oameni în vârstă
căci erau creştini de mai demult decât Pavel şi stătuseră la închisoare
cu el.

Ampliat, Urban, Stache, Apele (8-10), prieteni de ai lui Pavel.

Casa lui Aristobul (10) şi a lui Narcis (11), probabil erau biserici
în casele acestora. Herodian, o altă rudă a lui Pavel.

Trifema, Trifosa, Persis (12), nume de femei.

Rufus (13), probabil fiul lui Simon care a dus crucea lui Isus (Marcu
15:21), al cărui mamă se interesase de bunăstarea lui Pavel ca o mamă
adevărată.

Asincrit (14) şi fraţii care sunt cu ei, adică biserica lor.

Filolog (15) şi sfinţii care sunt cu ei, în adunarea lor.

Terţi (22) în a cărui casă omul acesta a scris la dictarea lui Pavel.

Gaius (23) în a cărui casă locuia Pavel în vremea aceia şi care era
un loc general de întâlnire al creştinilor de la Corint.

Erast (23) trebuie să fi fost un om cu o deosebită influenţă fiind

casierul oraşului Corint.

I CORINTENI

Despre starea de dezordine din cadrul Bisericii

în cadrul Bisericii existau partide, imoralitate, hrană închinată

idolilor, abuzuri la Cina Domnului, apostoli falşi, probleme în căsnicie,
purtări necuviincioase în adunare, femeile nu-şi cunoşteau locul în
Biserică, erezii privitoare la înviere.

Corint

Era metropola comercială a Greciei. Situată pe un istm al Greciei,

la vreo 80 de km vest de Atena (vezi harta de la pagina 575). Unul din
cele mai bogate şi mai importante oraşe din Imperiul Roman. Populaţia
de 400.000 era întrecută doar de cea a Romei, Alexandriei şi Antiohiei.
Se afla pe principalul drum comercial din Imperiul Roman, porturile
sale fiind renumite centre comerciale mondiale. "Un oraş renumit şi
voluptos, unde se întâlneau viciile Estului şi ale Vestului." Aici a stat
Pavel un an şi jumătate, în a doua sa călătorie misionară, prin anii 52-
53 şi a înfiinţat una din cele mai măreţe biserici, dezvoltată chiar la
umbra filozofiei ateniene.

Prilejul scrierii epistolei

Cam la trei ani după plecarea lui Pavel de la Corint, pe când se afla

la Efes, la vreo 320 km spre răsărit, peste Marea Egee, desfăşurându-
Şi cea mai minunată lucrare a întregii sale vieţi deosebite, a fost trimisă
o delegaţie de conducători de la Corint ca să-1 consulte pe Pavel în
problemele şi dezordinele foarte serioase care se iviseră în cadrul
Bisericii. El mai scrisese o scrisoare care nu s-a păstrat (5:9), cum nu
s-au păstrat nici altele pe care probabil le-a scris. Cele două cetăţi se
aflau pe ruta comercială şi între ele circulau tot timpul vase.
__ Data. Primăvara anului 57, înainte de Rusalii (16:8). Pavel plănuia
să petreacă iarna următoare la Corint (16:5-8), ceea ce a şi făcut (Fapte

Capitolul 1. Fracţiuni în sânul Bisericii

La Corint, ca pretutindeni, cu excepţia Ierusalimului, nu aveau un

°c mare, central unde să se adune creştinii. Clădirile de biserici nu au
început să se ridice decât 200 de nai mai târziu, când epoca persecuţiilor
"icepuse ^s^ treacă. Ei se adunau în mod obişnuit prin case sau săli
Publi_ce dacă reuşeau să le obţină pe acestea. în general se adunau
°nunde era posibil. Existau foarte mulţi creştini la Corint. Nu era o

593

594

biserică anumită mai mare care să-i strângă pe toţi, dar existau multe

adunări mici, fiecare cu conducătorul ei. Acestea se pare că începuseră
să aibă rivalităţi între ele, în loc să coopereze la cauza generală a lui
Cristos, în acel oraş depravat.

Unii din greci, cărora le plăcea atât de mult speculaţia intelectuală

şi erau atât de mândri de cunoştinţele lor, se lăudau cu interpretările
lor filozofice ale creştinismului. în plus faţă de această grupare a lor
în jurul doctrinei unuia sau a altuia, ei se raliau ca partizani sub
conducerea unuia sau a altuia. Astfel Biserica era scindată în fracţiuni,
fiecare încercând să pună asupra lui Cristos marca lui proprie, o
practică ce din păcate mai continuă şi astăzi pe o scară alarmantă.

Capitolul 2. înţelepciunea lui Dumnezeu

Partida acestor aşa-zişi învăţaţi a intrat în focul criticii lui Pavel.

Corint era aproape de Atena, unde atmosfera era dominată oameni
egoişti care făceau paradă de filozofia lor. Spiritul Atenei penetrase
Biserica de la Corint.

Pavel era un om cu pregătire universitară, un învăţat de frunte al

generaţiei sale. Dar el dispreţuia această paradă deşartă a cunoştinţelor.
Adevărata ştiinţă şi erudiţie ar trebui să ne facă umili şi mai înţelegători
faţă de cei neştiutori.

Capitolul 3. Biserica e mult prea mare pentru a fi făcută
proprietatea unui singur individ.

Pretenţiile lor filozofice erau un semn al copilăriei lor spirituale

care tindeau a distruge Biserica şi care au produs atâtea dezbinări
(17) şi nu au dus la nimic bun (12-15). Biserica este prea mare pentru
a deveni cuibul exclusiv al unui grup de asemenea partizani (21-23).
De ce nu erau atât de maturi încât să-şi dea seama de acest lucru?

Capitolul 4. Autoapărarea Iui Pavel

Trebuie să fi existat un grup destul de mare de conducători ai

bisericilor, convertiţi de-ai lui Pavel, care, în absenţa lui, dobândiseră
o anumită putere şi îşi dădeau acum importanţă încercând să atragă
biserica de partea lor. Ei deveniseră aroganţi, lăudăroşi şi nerespectuoşi
faţă de Pavel. De unde rezultă şi această apărare a lui Pavel.

Capitolul 5. Cazul de incest

Unul din ei trăia pe faţă cu nevasta tatălui său. Iar Biserica, în loc

să aplice disciplina, se mândrea cu libertatea de care se bucurau ei,
adăpostind în mijlocul lor un astfel de om. Pavel a spus că el trebuie
să fie dat pe mâna Satanei (5), adică să fie excomunicat oficial din
biserici, din două motive: în primul rănd pentru a servi de exemplu şi
a împiedica răspândirea acestui rău, iar în al doilea în speranţa că cel
vinovat va fi adus la pocăinţă. Din nou găsim o referire la acest caz tn
II Corinteni 2.

I CORINTENI

595

Capitolul 6:1-8. Neînţelegeri între creştini

Foarte nepotrivite pentru membrii unei religii a dragostei frăţeşti:

_să-şi aducă neînţelegerile la un tribunal păgân. Creştinii vor fi asociaţi
_cu Dumnezeu în judecata finală a lumii; totuşi iată că nu sunt în stare
să-şi rezolve certurile (2-7). De ce nu erau mai degrabă gata să sufere?