Manual De Psihologie



Yüklə 1,28 Mb.
səhifə11/29
tarix08.01.2019
ölçüsü1,28 Mb.
#93287
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   29

Este un ansamblu de mijloace psihologice prin care se acţionează asupra tulburărilor psihice. Enumerăm câteva dintre cele mai recunoscute.

Marcarea reuşitelor. Se pune în evidentă fiecare reuşită şi, se încurajează; se evită evidenţierea eşecurilor la timizi, la cei care nu au încredere în forţele proprii.

Art-terapia: pictură, sculptură, discuţii libere pe marginea produsului respectiv, antrenarea în spectacole. Prin aceasta, se obţine descărcarea emoţională.

Ludoterapia. Jocuri de întrecere în grup prin care se obţine destinderea şi se ajunge la înlăturarea treptată a tensiunii.

Psihoterapia ocupaţională. Să creezi conform aptitudinilor şi intereselor pe care le ai. Realizările personale duc la plăcerea de a te realiza şi respect de sine.

Termeni de reţinut: consecinţe sociale ale comportamentului, întărire socială a comportamentului, receptivitate la consecinţele sociale ale comportamentului, recompensă, sancţiune.

Capitolul XI.

NORMALITATE şi ANORMALETATE.

PSIHICĂ şi PSIHOLOGICĂ* 23.1. Definirea personalităţi normale şi a celei anormale.

Manifestările psihice se distribuie după nişte curbe continue care au forma grafică a curbei lui Gauss. Normalul întruneşte frecvenţa medie, iar anormalul apare ca abatere de la medie. Termenii normal şi anormal nu cuprind în ei judecată de valoare sau nonvaloare, de “bine” sau “rău”, ci sunt folosiţi ca un criteriu pentru gruparea fenomenelor psihice şi înţelegerea lor prin comparaţie. Pentru a ilustra ideea de comparaţie, să urmărim exemplul următor:

În tipologia carecterologică, Heymans a folosit trei factori.: 1) emotivitate; 2) activitate; 3) rezonantă – ataşare de trecut sau prezent (primaritate – secundariat, după.

G. Berger).

Nervosul Pasionalul.

Emotivitate, bruscheţe a actelor, nu nuanţată; echilibru între ceea ce are trecere lină în viaţa afectivă primeşte şi ceea ce oferă, între datorie şi drepturi; combină înţelegerea afectivă cu cea inteligentă.

Activitate, inconstant şi neeficient în persoana se realizează dominant activitate prin activitate; este mereu activă şi creativă.

Rezonanta, un superficial ataşat de nu se ataşează de trecut, se trecut întregeşte mereu în prezent.

Un om este “normal” sau “anormal” prin comparaţie într-un sistem de referinţă. Sănătatea psihică apare ca normalitate şi asigură o bună comunicare şi relaţii adecvate ale persoanei cu lumea, cu grupul precum şi eficientă în activitate.

Boala psihică apare ca anormalitate şi se manifestă ca dificultate şi diminuare a comunicării individului cu lumea, precum şi ca dificultate în relaţiile cu oamenii. Oricine poate să aibă izbucniri emoţionale fără să fie considerat că are tulburări de personalitate. Dar când un om are probleme emoţionale severe care pun stăpânire pe viaţa lui şi îi influenţează activitatea, atunci spunem că el este o personalitate anormală. Astfel de personalităţi au nevoie de ajutor.

Durerea fizică este un fenomen natural: s-a văzut la senzaţii, că organismul are receptori pentru durere şi că durerea are funcţie de apărare. Ea este simţită într-un anume loc. Dar durerea sufletească nu poate fi localizată.

Personalitate histeroidă.

Se caracterizează prin susceptibilitate, egoism, egocentrism, anti-altruism, încercarea de a folosi orice situaţie în favoarea sa, hiperemotivitate aparentă, de suprafaţă iar nu trăire adâncă, teatralitate.

Personalitate anxioasă.

Nu este capabilă să analizeze cauzele situaţiilor nefavorabile şi să folosească şansele şi elementele favorabile; este nehotărâtă şi neeficientă; repetă în mod steril planuri şi nu trece la a le pune în activităţi reale; este neliniştită; se teme de mulţime şi de locuri publice.

Criza de anxietate se manifestă prin dispnee, tahicardie, paloare, creşterea tensiunii arteriale, tremor.

Personalitate psihopatică.

Psihopatul este: glacial, nesubordonat, agresiv, lipsit de responsabilitate morală, nu are simţul valorilor, impulsiv, nu intră în reciprocitate cu semenii, încalcă legea. El nu suferă, ci îi face pe ceilalţi să sufere prin comportamentul său dereglat şi agresiv.

Alcoolismul ca simptom al unei tulburări de personalitate.

Psihologii consideră că alcoolismul este mai degrabă un rezultat decât o cauză a dificultăţilor individului. Cu ajutorul alcoolului, omul devine mai sigur pe el. Ceea ce pare greşit, incorect înainte de a bea, devine corect. Alcoolul îi dă băutorului un sentiment de bine şi de eficienţă. Dar trebuie să se ştie că acest sentiment este fals. În realitate, alcoolul nu te face mai puternic, ci dimpotrivă el poate să fie o cauză a depresiei, să te facă dependent.

Unii beau pentru a depăşi sentimentele de slăbiciune, pentru a se simţi mai puternici, dar fără să-şi asume responsabilităţile. Alţii beau folosind alcoolul ca o scuză pentru a se manifesta agresiv.

Alcoolismul este o problemă de sănătate foarte serioasă. Mulţi copii şi adolescenţi devin alcoolici pentru că ei nu-şi dau seama de primejdia de a deveni dependenţi de alcool, deşi beau întâmplător la început.

Dependenţa de droguri

Drog este orice substanţă chimică ce modifică dispoziţia, percepţia sau conştiinţa.

O persoană este dependentă de drog atunci când necesită de fiecare dată o doză mai mare pentru a avea aceleaşi efecte. Când persoana nu mai foloseşte drogul, apar simptome care pot să varieze de la disconfort uşor, la tremurături şi greaţă, până la posibila moarte. Există şi o dependentă psihologică de drog: nefolosirea drogului cauzează persoanei supărare.

Dependenţa, psihologică poate surveni nu numai la droguri în sensul definiţiei de mai sus. Poţi deveni dependent de filme, de televizor, de jocuri de noroc, de hobby-uri etc. Este vorba despre formarea unui obicei ca sursă de confort zilnic. Uneori persoanele devenite dependente, folosesc drogul pentru a fugi de problemele vieţii.

Termeni de reţinut: normal, anormal, normalitate psihică, anormalitate psihică, personalitate histeroidă, personalitate anxioasă, personalitate psihopatică, alcoolism, tulburări datorate alcoolului (delirium tremens, halucinaţii auditive, intoxicaţii patologice), drog, dependenţă de drog, dependentă psihologică.

Capitolul XIV.

PSIHOLOGIE şi PARAPSIHOLOGIE* 24.1. Fenomene psihologice paranormale.

În prima lecţie am afirmat că psihicul este o realitate de un fel deosebit şi că nu poate fi măsurat cu mare precizie, aşa cum se pot măsura obiectele materiale. S-a văzut de-a lungul acestui manual că existenţa fenomenelor psihice (manifestărilor psihice) este observabilă în comportamente. Psihologia studiază manifestările psihice, le descrie şi încearcă să le explice. Dar poate psihologia să explice orice comportament cu aceeaşi precizie pe care fizica o are în cazul fenomenelor fizice, materiale? Răspunsul este categoric, nu.

Analizaţi exemplul:

Într-un oraş din Germania, o familie a constatat că, în timpul prânzului, asupra casei lor acoperită cu tablă, se aruncă cu pietre. Terorizaţi de situaţie, au cerut protecţia politiei. Poliţiştii au supravegheat atent locul. Nu vedeau pe nimeni aruncând cu pietre. Dar cei din casă auzeau pietrele pe acoperiş şi au cerut să se rezolve situaţia. S-a intensificat paza. S-a observat că, de flecare dată când casa era bombardată cu pietre, prin preajmă se găsea un băiat de 10-l2 ani. El nu lua pietre în mană, dar s-a gândit să-l interogheze totuşi. Copilul a spus că se joacă, comandându-le pietrelor. A fost luat în studiu de specialişti în fenomene psihologice paranormale. Fenomenul a fost denumit poltergeist (spirit bătăuş).

Para” – “alături de” (în greaca clasică); “para” se foloseşte ca element de compunere a cuvintelor cu sensuri ca “în afară de”; “opus; “contrar”, “împotrivă”.

Fenomene psihologice paranormale sunt acele manifestări psihice care nu pot fi explicate cu mijloacele ştiinţifice obişnuite ale psihologiei.

Vom prezenta unele fenomene psihologice paranormale. Trebuie precizat că manifestă rile psihice paranormale nu se întâlnesc la majoritatea oamenilor ci doar la extrem de puţini oameni.

Percepţie extrasenzorială.

Unii oameni (foarte puţini) se pare că au capacitatea de a achiziţiona informaţie la nivelul inconştientului fără ca aceasta să fi trecut mai întâi prin percepţia conştientă.

Această informaţie pătrunde apoi în sfera conştientului ca “o presimţire”; “un vis; “o viziune sau voce interioare” etc. Astfel de fenomene se produc fie în stări. Când conştiinţa este blocată (de exemplu, în vis), sau când conştiinţa se solicită la un nivel foarte înalt (de exemplu, o înţelegere bruscă – o intuiţie bruscă – însoţită de certitudinea adevărului).

Premoniţia este un fenomen de percepţie extrasenzorială (prae, “înainte” plus cognoscere, “a cunoaşte”).

Cunoşti ceva dinainte. Dar nu este vorba de a ajunge pe cale logică să ştii că evenimentul cutare se va produce în viitor (de exemplu, după ce a nins foarte mult, este de aşteptat să apară inundaţii cu ocazia topirii foarte rapide a zăpezii; sau prevederea vremii de către meteorolog).

Telepatia.

Tele, “departe”, plus pathe, “simţire” (în greaca clasică).

Telepatia este comunicarea la distanţă. Un exemplu că este posibilă comunicarea la distanţă între doi oameni fără a se folosi vreo formă de limbaj exterior, oral sau scris, este o experienţă făcută în casa lui Einstein în 1915.

Freud a fost rugat să verifice capacitatea unui receptor telepatic, Wolf Messing. El s-a concentrat şi i-a transmis lui Messing un ordin în gând. Acesta a plecat în baie, de unde s-a întors cu o pensetă şi i-a smuls lui Einstein trei fire din barbă. Freud a confirmat executarea corectă a ordinului.

Prieteni care sunt departe unul de altul nu şi-au scris de mult. Deodată îşi scriu unul altuia în acelaşi timp. Este telepatie? Scrierea scrisorilor în acelaşi timp pare foarte neobişnuită celor doi şi, de aceea, povestesc despre ea. Dar sunt mii de prieteni care se gândesc unul la altul şi nu-şi scriu.

Percepţia extrasenzorială (E. S. P) este o problemă nerezolvată a ştiinţei, chiar dacă s-ar putea să fie un fapt întemeiat. Dar pentru aceasta trebuie aduse dovezi de către specialişti. Datele pot fi uşor falsificate de indivizi care nu au pregătire de psihologi. Nu sunt încă folosite metode de verificare experimentală a datelor folosindu-se instrumente moderne.

Poate cineva să îndoaie o cheie fără să pună mâna pe ea numai prin simplul fapt că vrea acest lucru? Există indivizi care pot să influenţeze obiectele de la distanţă. De exemplu, un “medium” (o persoană despre care se spune că este în legătură cu forţe dincolo de lumea fizică) a reuşit să repare ceasuri stricate numai atingându-le.

Termeni de reţinut: fenomen psihologic paranormal, parapsihologie, percepţie extrasenzorială (E. S. P) premoniţie (precogniţie), telepatie, psihokinezie (PK), hipnoză somnambulism.

GLOSAR.


Algoritm = succesiune finită de operaţii elementare (reguli de calcul, sisteme de simboluri şi operatori matematici sau logici, instrucţiuni, comenzi), bine definite, care constituie o schemă de rezolvare. Derivat din numele lui Muhammed ibn Musa Horezmi, matematician arab din secolul al IX -lea.

Asociaţionism = o a şcoală de gândire în psihologie care explică formarea şi manifestarea proceselor psihice şi a însuşirilor psihice prin mecanismul asociativ. De exemplu, din asocierea senzaţiilor ar rezulta percepţia.

Autism = Autos este sinele vital. Autentic este doar ce este în mine, ce-l în afară este identic cu ce-l în mine, deci numai ce-l în mine există, refuz ce nu-l în mine.

Behaviorism (engl. behaviour “comportament”) = curent în gândirea psihologică americană care porneşte de la ideea că reacţiile sunt în funcţie de stimuli. De aceea este suficient să se studieze relaţia S-R (Stimul-Răspuns) pentru a explica şi înţelege comportamentul. Acest curent a adus contribuţii importante în teoria învăţării (instruirea programată).

Ereditate (genotip) = totalitatea informaţiei genetice, fixată în genele celor 46 de cromozomi, preluată de descendenţi de la ascendenţi prin intermediul părinţilor.

Ereditate particulară sau diferenţială = ereditatea care deosebeşte indivizii după genele moştenite pe linie parentală de la ascendenţii familiei.

Euristică = arta investigării, căutării şi descoperirii prin intermediul gândirii, a căilor de soluţionare şi a inventivităţii umane.

Epilepsie = boală a sistemului nervos caracterizată prin crize convulsive intermitente, localizate sau generalizate, însoţite de pierderea cunoştinţei, halucinaţiei şi alte tulburări psihice.

Funcţie simbolică = posibilitatea de a reprezenta un “semnificat” (obiect) cu ajutorul unui “semnificant” (înlocuitor al obiectului).

Gene = elemente materiale purtătoare de patrimoniu ereditar. Asigură variabilitatea şi stabilitatea de-a lungul generaţiilor.

Impulsuri = imbolduri de a acţiona. Au mecanism înnăscut şi sunt legate de necesitatea organismului de a-şi menţine starea de echilibru (homeostazie). De exemplu, imboldul de a o lua la fugă din faţa primejdiei, legat de frică. Nu pot fi stăpânite.

Inhibiţie = diminuare sau oprire a unei funcţii. Poate avea loc la diverse niveluri, conştiente sau inconştiente.

Mediu (în sena larg) = ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale cu care omul este în interacţiune permanentă.

Allport, G. W. = psiholog american. Teoria lui pune accent pe “organizarea dinamică” a personalităţii, pe individualitate şi pe unicitatea ei.

Chomaky, Noam (n.1928) = psiholog şi lingvist american. Este reprezentant al structuralismului în lingvistica teoretică, al aşa numitei gramatici transformaţionale generative.

Ebbinghaus, Hermann (1850-l909) = psiholog german. Preocupat de problemele memoriei (şi-a făcut experienţele pe sine) a scris Despre memorie (185), conţinând lucrări. Care au făcut din el unul dintre fondatorii psihologiei experimentale.

Fechner, Gustav Theodor (180l-l8) = psiholog german, unul dintre întemeietorii psihologiei experimentale. A lucrat în domeniul psihologiei senzoriale.

Freud, Sigmund (1856-l939) = doctor psihiatru şi psiholog austriac, creatorul teoriei psihanalitice. Consideră că la originea tulburărilor nevrotice stau dorinţele refulate în report cu complexul lui Oedip, ireconciliabile cu alte dorinţe sau cu morala.

Fromm, Erich (190-l980) = psihanalist american de origine germană. Elementul nou pe care îl aduce se referă la faptul că structura caracterului individului uman este determinată nu numai de datele propriei fiinţe biologice, ci şi de societatea în care trăieşte, de istoria la care participă.

Jung, Carl Gustav (1875-l961) = psiholog şi psihiatru elveţian. A lărgit noţiunea de inconştient de la “inconştientul personal” (noţiune introdusă de Freud) la “inconştientul colectiv” ca sediment al tuturor experienţelor liniei ancestrale şi “obârşie a tuturor creaţilor umane trecute şi viitoare”.

Kant, Immanuel (1724-l804) = filozof german, întemeietorul filosofiei clasice germane. A elaborat o ipoteză cosmologică evoluţionistă. Sistemul filosofic al lui kant este idealismul transcendental.

Locke, John (1632-l704) = medic, psiholog şi om politic englez, reprezentant al empirismului. În psihologie s-a situat pe poziţii asociaţioniste. Locke porneşte de la ideea că la naştere sufletul este o ‘tabula rasa” şi toate cunoştinţele umane derivă din experienţa senzorială.

Plaget, Jean = psiholog elveţian. A făcut ample cercetări asupra dezvoltării cunoaşterii la copii, elaborând o teorie originală privind geneza şi mecanismele gândirii.

Platon (427 – 347î. Hr) = filozof clasic grec, discipolul lui Socrate. Pe frontispiciul întrării în grădina lui Academos unde îşi prezenta doctrina filozofică era scrisă “să între cine ştie geometrie”. Câteva dintre lucrările lui fundamentale, (Dialogurile): Phaidros (despre frumos), Phaidon (despre bine), Repubilca (o doctrină a cetăţii ideale) în care cei la care predomină raţiunea (filosofii) sunt conducătorii, cei la care predomină virtutea (inima) sunt apărătorii, iar cei la care predomină partea vegetativă a corpului sunt meseriaşii de orice fel.

Popescu – Neveanu, Paul (1926-l94) = psiholog roman, profesor la Universitatea din Bucureşti. A elaborat sinteze critice privind curente, idei, autori, în problemele relaţiilor dintre aptitudini-atitudini, dar mai ales în cele ale planurilor inteligenţei şi creativităţii.

Thomdike, Edward-Lee (1874 -l949) = cunoscut psiholog american. A făcut experimente privind inteligenţa animală. A stabilit că există o mare similitudine între curba învăţării la oameni şi curba lui Ebbinghaus cu privire la copii.

Zapan, Gheorghe (1897-l976) = psiholog roman, doctor în psihologie şi matematică. Contribuţiile sale se referă la taxologie (ştiinţă a organizării, care se ocupă de factorii de progres şi învăţării şi activităţii umane).

Bibliografie 1) Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi.

Pedagogică, Bucureşti 2) Barnett, S. A., Instinct şi intellgen~ă, Editura ştiinţifică, Bucureşti 3) Bruner, J. S., Pentru o teodeainstruirii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973 4) Carroll, J. B., Limbajşigand~re, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979 ş) Chomsky, N., Limbajul în cadrul cunoastefi, în Teodi ale llmbajului, Teodi ale învăţadi,

Editura Politică, Bucureşti, 198 6) Colectiv (Chircev, A.; Pavelcu, V.; Roşca, Al.; Zorgo, B), Psihologie Pedagogică,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967 7) Croce, B, Estetica, Editura Univera, Bucureşti, 1971 8) Davitz, J. R., Ball Samuel, Psihologia procesului educaţional, Editura Didactică şi.

Pedagogică, Bucureşti, 1978 9) Delacroix, H., Psihologia artei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983 10) Engle, T. I. şi Snellgrove, L., Psychology, Harcourt Brace Jovanovieh, 1979 1) Ey., H., Conştlinţa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983 12) Eysenek, H. şi Eysenek, M., Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora,

Bucureşti 13) Freud, S., Introducere în psihanaliză, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 192 14) Freud, S., Scrieri despre literatură şi artă, Editura Univers, Bucureşti, 1980 15) Fromm, E., Texte alese, Editura Politică, Bucureşti, 1983 16) Golu, M., Principii de psihologie cibernetică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1975 17) Hilgard, E., R. şi Bower, G., H., Teorii ale învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1974 18) Jacob, Fr., Logica viului, Editura Enciclopedică Romană, Bucureşti, 1972 19) Jung, C., G., Structura psihicului, Editura Anima, Bucureşti, 194 20) Jung, C., G., Descrierea tipurilor psihologice, Editura Anima, Bucureşti, 194 21) Jung, C., G., Despre formarea personalităţii, Editura Anima, Bucureşti, 194 2) Jung, C., G., Conştient şi inconştient, Editura Anima, Bucureşti, 194 23) Jung, C., G., Patern ofbehaviors, larhetip, Editura Anima, Bucureşti, 194 24) laplanche, J., Pontalis, l. B., Vocabularul psihanalizei, Humanitas 2ş) larmăt, J., Genetica inteilgenfel, Editura Stuntifica, Bucureşti, 197 26) Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Editura Didactica şi pedagogica,

Bucureşti, 1970 27) Littauer; Fl., Personalitate. Plus. Cum săi înţelegi pe ceilalţi şi pe tine, Press SRL, 19 28) Kant, Imm., Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 29) Neculau, A., Liderii în dinamica grupurilor, Editura Ştiinţifica şi Enciclopedică,

Bucureşti, 197 30) Orizonturi noi în psihologie, Editura Enciclopedica Româna, Bucureşti, 1973 31) Pavlov, I. P, Experienţa a douăzeci de ani, Editura Academiei 32) Pavelcu, V., Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţi, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1982 3) Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, Editura Didactica şi Pedagogica,

Bucureşti, 1969 34) Plaget, J., Judecata morala la copil, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1980 35) Polya, G., Descoperirea în matematica, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti 36) Popescu – Neveanu, P, Tipurile de activitate nervoasă superioară la om, Editura.

Academiei, Bucureşti 37) Popescu – Neveanu, P, Curs de psihologie generală, Universitatea Bucureşti, 197 38) Premak, D., Capacitatea de reprezentare şi accesibilitatea cunoaşterii în Teorii ale limbajului, Teorii ale învăţării, Editura Politica, Bucureşti, 198 39) Roco, M., Creativitatea individuala şi de grup, Editura Academiei, Bucureşti, 1979 40) Roşca, Al (coordonator), Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie 41) Steiner, G., După Babel, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 42) Szondi, L., Diagnostic experimental des pulsions, RU. F., Paris, 1952 43) Şchipu, U şi Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică.

Bucureşti, 197 4) Terman, L., M., Descoperirea şi stimularea talentului excepţional, în Caiete de pedagogie moderna, 9, E. D. P., 1981 45) Torance, E., Toggart, B. şi Toggart, W, Stilul Personal de prelucrare a informaţiilor (H. I. P.), Bensevile, Illinois, S. U. A.

46) Teodorescu, S., Psihologia conduitei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 47) Vemon, Ph., E, Vemon, D., F., Identificarea copiilor supradotaţi, în Caiete de pedagogie moderna, 9, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1981 48) Tyson, M., Creativitatea, în Orizonturi noi în psihologie, Bucureşti, 1973 49) Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Şansa, 196 50) Wilkison, R., Somnul şi visele, în Orizonturi noi în psihologie, Bucureşti, 1973 1ş7

In.


PROCESELE PSIHICE SENZORIALE.

IV. SENZAŢILE

1. DEFINIREA şi CARACTERIZAREA GENERALĂ A SENZAŢILOR.

Legături informaţionala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizată prin intermediul senzaţiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fără a avea o baza senzoriala.

Senzaţiile sunt procesele psihice elementare prin care se semua1izează separat, în forma imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt, (analizatori).

Deşi senzaţiile sunt fenomene reale ale vieţii psihice, rareori omul le realizează separat. În mod obijnuit, ele sunt integrate proceselor mai complexe. Senzaţiile reflectă doar însuşiri separate, dar omul trăieşte într-o lume a obiectelor şi de aceea, cu necesitate, le integrează în procese perceptive. Spunem, totodată, despre senzaţii ca sunt imagini primare pentru ca ele reprezintă rezultatul imediat al acţiunii stimulului asupra analizatorilor şi nu apar decât în aceste condiţii. Imaginea primara dispune şi de alte câteva însuşiri şi anume: intensitatea senzaţiei, calitatea, durata, tonalitatea afectivă asociată ei.

2. ANALIZATORUL – STRUCTURA şi FUNCŢI.

Senzaţiile sunt rezultatul activităţii reflexe a analizatorilor ca răspuns la stimulările exterioare simple. Analizatorul este un ansamplu structural-funcţional care face poaibilă producerea senzaţiilor. În alcătuirea lui intră mai multe componente (vezi fig. 6).

Receptorul este componenta care transformă energla excitanţilor externi în influx nervos. Din punct de vedere neurocibernetic această transformare este o codare (o trecere de la stimulul fizic exterior într-un cod neurofiziologic: impulsurile nervosse). Aşa, de exemplu, receptorul vizual este retina cu conurile unităţii receptoare care conţin rodopsina, o substanţa care se descompune în prezenţa luminii; prin acest proces se produc biocurenţii care vor fi transmişi celorlalte verigi ale analizatorului. (Împreuna cu componentele auxillare, retina constituie prima veriga a analizatorului. Aceasta este specializata în urma unui îndelungat proces de adaptare la mediul terestru.)

Calea de conducere a influxului nervos este veriga intermediara. Include în alcătuirea ei fibre nervosse senzitive şi o serie de centri subcorticali, care fac o analiza şi o sinteza primara a influxurilor nervosse şi un prim filtraj senzorial, astfel încât la scoarţa cerebrala nu se transmit toate stimulările mediului, ci numai acelea care au semnificaţie adaptativa pentru om.


Yüklə 1,28 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin