Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale

Actori: dialog între instanțele naționale și organismele pentru egalitate.

Dezvoltările progresive în domeniul nediscriminării sunt explicate prin tendințele deciziilor judiciare, dezvoltărilor legislative - la care a contribuit aplicarea Cartei - dar și prin referire la acțiunile individuale sau concertate ale diferiților actori – cum ar fi instanțele, organismele pentru egalitate, ombudsmanii, ONG-urile și autoritățile de poliție. ²⁹

Articolul 7 al Directivei privind Egalitatea Rasială prevede următoarele:

“Statele membre trebuie să asigure punerea la dispoziția tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament, a procedurilor judiciare și/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde consideră necesar, în vederea respectării obligațiilor care decurg din prezenta directivă, chiar și după ce relația din care se presupune că a rezultat discriminarea a luat sfârșit.”

Directiva privind Egalitatea în Muncă, Directiva privind Egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și Directiva privind Egalitatea de tratament între bărbați și femei (încadrare în muncă și condiții de muncă), reformă, conțin prevederi similare.

În plus, Directiva privind Egalitatea Rasială, Directiva privind Egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și Directiva privind Egalitatea de tratament între bărbați și femei obligă statele membre ale UE să desemneze un organism (sau mai multe organisme) care:

• 
  oferă asistență independentă victimelor discriminării în plângerea depusă de acestea;
  
• 
  efectuează sondaje independente cu privire la discriminare;
  
• 
  publică rapoarte independente și face recomandări cu privire la orice chestiune legată de discriminare.
  

Organismul sau organismele desemnate pe baza prevederilor acestor trei directive sunt în general menționate ca organisme pentru egalitate. Organismele pentru egalitate pot, în practică, să fie împărțite în două tipuri de bază, promoționale sau cvasi-judiciare. Statele membre ale UE dispun de unul dintre aceste tipuri, sau ambele – formând trei categorii de sisteme.³⁰³¹

Directivele UE privind tratamentul egal nu specifică felul în care trebuie să fie structurate organismele pentru egalitate. Organismele pentru Egalitate pot fi: Instituția Națională pentru Drepturile Omului (INDO) în cazul în care aceasta respectă cerințele Principiilor de la Paris, Ombudsmanul sau o parte din Organismele pentru egalitate în diferite domenii. Normele Națiunilor Unite pentru instituțiile pentru drepturile omului, Principiile de la Paris, și Comisia Europeană a Consiliului European împotriva Recomandărilor Generale ale Rasismului și Intoleranței (CERI) Nr. 2 și Nr. 7 privind „organismele specializate” oferă îndrumare cu privire la stabilirea și funcționarea lor.

Specificitățile la nivel național determină existența diferitelor tipuri de relații dintre Organismele pentru egalitate și instanțele naționale, precum și dacă acestea acționează în calitate de organisme de decizie, în calitate de părți ale unui litigiu sau în calitate de consilieri/sursă de informații pentru legislatori.