Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale

Scenariul C: Catalist al Schimbării vs. Menținerea Status Quo

Scenariul C include două grupuri diferite de jurisprudență națională. În acest scenariu, Articolul 21 are întotdeauna un rol central în definiția standardelor drepturilor fundamentale la nivel național. Instanțele recurg la interpretarea constantă și/sau la utilizarea metodei comparative. În toate aceste cazuri, există un efect de spargere. Acestea sunt cazurile în care există și un dialog între instanțele naționale și legislator.

1. 
   Scenariul C (1): Articolul 21 este menționat ca reactant pentru Directivele privind Egalitatea. Se face adesea trimitere la Articolul 21 pentru a schimba o interpretare anterioară.
   

Corte di Cassazione / Curtea Supremă din Italia -19.5 – 9.9.2016

Reclamantul a fost angajat cu contract pe termen fix pe baza unei convenții cu autoritățile publice, lucru care favorizează angajarea persoanelor cu dizabilități.

Tribunalul și Curtea de Apel au decis că sistemul care favorizează angajarea persoanelor cu dizabilități (Legea 68/1999), care permite convențiile între autoritățile publice și societăți pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, stabilește reguli speciale, care nu includ regulile stabilite de D. Lgs. 368/2001 privind necesitatea de a indica motivele tehnice, productive, organizatorice sau de înlocuire, care justifică termenul fix, ca derogare de la regula generală potrivit căreia standardul relațiilor de angajare nu este determinat de durata angajării. Din contră, Curtea Supremă a afirmat că angajarea pe termen fix a unei persoane cu dizabilități necesită indicarea motivelor tehnice, productive, organizatorice sau de înlocuire, care justifică termenul fix, ca regulă generală pentru toți lucrătorii. Curtea Supremă a comparat cazul cu o hotărâre națională anterioară a Curții Supreme (Cass. 13825/2010). În această hotărâre, a respins înțelegerea anterioară pe baza surselor europene și internaționale. În concluzie, legile speciale privind angajarea persoanelor cu dizabilități oferă stimulente fiscale pentru societăți, însă derogarea de la regulile privind controlul justificării angajării pe termen fix ar duce la discriminarea acestor persoane în comparație cu alți lucrători, contrar Articolului 21 al Cartei.⁵⁴

2. 
   Scenariul C (2): trimitere la Articolul 21 fără trimitere la Directive. Acest lucru se realizează adesea în contextul evaluării constituționalității legislației – pentru a sprijini schimbarea legislativă sau pentru a menține status quo.
   

Așa cum demonstrează unele cazuri din partea II, Instanțele Naționale consideră uneori că, în domeniul nediscriminării:

„[Carta] este următoarea etapă în evoluția [sa]”⁵⁵

Este puțin probabil ca CJUE să adopte această abordare. Scopul de aplicare a Cartei și Explicațiile sunt destul de clare. CJUE a fost criticată în trecut pe motiv că aceasta ar putea să depășească limitele Articolului 19 al TFUE, iar astfel UE ar devansa competențele acesteia și ar încalca natura subsidiară a prevederilor nediscriminării. ⁵⁶ Legislația UE nu evoluează în mod dinamic, schimbările legislative și jurisprudența națională conformă cu Scenariul C contribuie la aceeași evoluție.

Trebuie să se menționeze faptul că această abordare a prevederilor Cartei permite avansarea simultană a pozițiilor opuse privind egalitatea și nediscriminarea, practic în același timp, în diferite state membre ale UE. Acest lucru facilitează o evoluție pe mai multe niveluri a standardelor anti-discriminare la nivelul UE. De exemplu, cu privire la orientarea sexuală, consultați cauza Curții Constituționale din Austria (Cauza B166/2013) cu privire la cauza Curții Constituționale din Spania (STC 198/2012, 6 noiembrie 2012). În aceste două decizii, Articolul 21 și cauza Schalk și Kopf (Cauza 30141/04) se interpretează pentru sprijinirea adoptării soluțiilor opuse la nivel național.

Austria, Verfassungsgerichtshof, Cauza B166/2013, 13 martie 2014.

Decizia Curții Constituționale din Austria se referă la un cuplu homosexual din Olanda care dorea să își reînnoiască jurămintele de nuntă în Tyrol. Cererea cuplului, bazată pe clauza de nediscriminare (Articolul 21) a Cartei, a fost respinsă cu argumentul că respectiva prevedere națională privind nediscriminarea nu trebuie să fie conformă cu Articolul 21 al Cartei, deoarece nu are ca scop implementarea legislației Uniunii. În plus, prevederile naționale nu sunt incluse în domeniul de aplicare a directivelor privind egalitatea ale UE, astfel că „nu există nicio prevedere a legislației Uniunii care să fie specifică acestui domeniu sau care l-ar putea influența”. Prin urmare, a continuat Curtea Constituțională, normele Uniunii în cauza de față nu formulează obligații ale statelor membre, iar drepturile fundamentale ale Cartei nu se aplică referitor la normele naționale care determină această cauză. Decizia are în concluzie o declarație ipotetică. Bazându-se pe jurisprudența CEDO, Curtea Constituțională menționează că, în cazul în care Carta s-ar aplica pentru cauza dată, rezultatul nu ar fi unul diferit. Așa cum a arătat CEDO în cauza Schalk și Kopf (Cauza 30141/04) – așa cum subliniază Curtea Constituțională – decizia privind posibilitatea în care cuplurile homosexuale trebuie să aibă același drept de acces la căsătorie ca și cuplurile heterosexuale presupune evaluarea dezvoltărilor sociale, care ar putea fi diferite în statele membre ale UE. Revenind la legislația UE, Curtea afirmă: „Cu privire la chestiunea accesului la căsătorie pentru cuplurile de același sex, lipsește competența pentru Uniune; prin urmare, [Articolul 21 al Cartei] nu se opune faptului că cerințele care rezultă din interzicerea discriminării diferă de la un stat membru la altul, atâta timp cât – lucru care este valabil pentru cauza respectivă așa cum arată jurisprudența CEDO – înțelegerea și scopul de aplicare a interzicerii discriminării corespund cu Art. 14 al Convenției [...].” ⁵⁷ Pentru mai multe informații despre această cauză, consultați partea II a Modulului IV, Fișa de caz 11.

Curtea Constituțională din Spania (STC 198/2012, 6 noiembrie 2012)

Curtea Constituțională din Spania a respectat o interpretare evoluționară a Constituției și a susținut că Articolul 32 al Constituției nu l-a împiedicat pe legislator să adopte Legea 13/2005 pentru a permite căsătoriile între persoanele de același sex. Curtea Constituțională a optat pentru intrepretarea constantă a Articolului 32 al Constituției din perspectiva jurisprudenței CEDO și a obligațiilor UE. În cauza Schalk și Kopf c. Austriei, Curtea din Strasbourg a formulat o interpretare evolutivă a Articolului 12 al Convenției, bazându-se pe tonul literal al Articolului 9 al Cartei UE a Drepturilor Fundamentale, care nu se referă în mod explicit la bărbați și femei. Trebuie să se rețină faptul că Curtea Constituțională nu menționează aceste autorități ad abundantiam, ci ca dovadă decisivă care a susținut convingerea Tribunalului că instituția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie dispare treptat. Curtea Constituțională repetă această exercitare atunci când revine asupra argumentării Legii 13/2005. Aceasta identifică scopul legii în „echivalarea dintre statuturile juridice ale persoanelor homosexuale și heterosexuale”, și evocă Art. 21 al Cartei UE a Drepturilor Fundamentale ca dovadă că acest scop stă la baza unei tendințe generale. Jurisprudența Curții din Strasbourg este de asemenea menționată în mod repetat începând cu cauza Fretté c. Franței pentru a demonstra faptul că statele beneficiază de o marjă largă de discreție în reglementarea posibilității de a extinde instituția căsătoriei la cuplurile de același sex. Pentru mai multe informații cu privire la această cauză, consultați partea II a Modulului IV, fișa de caz 10.

În aceste cazuri, instanțele naționale sprijină legislatorul. Cunoașteți cazuri în care aceeași exercitare a fost aplicată împotriva legislatorului?

3.