Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale

Scenariul A: Reflecția Directivei privind Egalitatea

Scenariul A include două grupuri diferite de jurisprudență națională.

(1) În primul rând, jurisprudența națională în care nu există nicio menționare a Articolului 21 și în care existența legislației secundare este decisivă în inițierea sau aplicarea garanțiilor de nediscriminare. În aceste cazuri, instanțele naționale nu recunosc valoarea adăugată prin menționarea în mod explicit a Cartei. Judecătorii fac trimitere doar la prevederile legislației naționale privind nediscriminarea și/sau la directive. Atunci când fac trimitere la directive, judecătorii evaluează posibilitatea în care legislația UE a fost transpusă în mod corespunzător la nivel național.

Grecia, Consiliul de Stat, numărul cauzei 3729/2011, Curtea Administrativă Supremă, 24 noiembrie 2011.

Consiliul de Stat a constatat că, în conformitate cu interpretarea combinată a Articolului 21, alineatele 2, 3 și 6 ale Constituției și prevederile relevante ale Directivei 2000/78/CE, Statul are o îndatorire pozitivă specială de a asigura amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilități în concursurile publice, pentru ca acestea să poată participa cu șanse egale alături de candidații rămași. În lipsa unei legislații de stat specifice cu privire la chestiunea respectivă, fiecare comisie de concurs are obligația de a lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura amenajări corespunzătoare. Lipsa toaletelor pentru persoanele cu dizabilități a fost de ajuns pentru a submina capacitatea reclamantului de a-și îndeplini obligațiile în funcție de abilitățile sale și, astfel, concursul s-a anulat, iar comisia de concurs a fost obligată să repete examenele prin luarea de măsuri pentru a permite candidatului să aibă acces la facilități corespunzătoare. ⁴²⁴³

În acest caz, întrebările deschise sunt următoarele:

• 
  Ar avea sens să se menționeze Carta în aceste cazuri?
  
• 
  Ar exista o valoare adăugată sau trimiterea la prevederile Cartei ar avea doar valoare ornamentală (ad abundantiam)?
  

(2) În al doilea rând, jurisprudența națională care nu menționează în mod explicit Articolul 21, dar în care existența altor prevederi ale legislației internaționale privind nediscriminarea are un rol de susținere și de interpretare în decizia la nivel național. Judecătorii fac trimitere la prevederile legislației naționale privind nediscriminarea, uneori la una dintre directivele privind egalitatea și la Convenție, la CNUDPH sau la alte instrumente juridice internaționale. Acest lucru nu rezultă neapărat din interpretările stricte ale domeniului de aplicare a diferitelor surse sau nu se conformează neapărat cu ierarhia normelor. În aceste cazuri, judecătorul optează pentru interpretatea constantă.

Grecia, Consiliul de Stat, numărul cauzei 4596/2014, Curtea Administrativă Supremă, 18 decembrie 2014.

Reclamantul, un preot din cadrul Bisericii Ortodoxe Răsăritene, a fost pedepsit de instanța judecătorească ecleziastică pentru infracțiunea ecleziastică „arsenokitia” (raporturi sexuale cu persoane de același sex). Acesta a fost exclus din biserică și demis din funcția publică. Reclamantul a atacat decizia în fața Consiliului de Stat. Consiliul de Stat a examinat presupusa încălcare a articolului 14 al Convenției coroborat cu articolul 8 al Convenției. Curtea a menționat jurisprudența relevantă a Convenției (Marea Cameră, hotărârea judecătorească din 12 iunie 2014, Fernandez Martinez c. Spaniei, nr. 56030/07 și hotărârea judecătorească din 23 septembrie 2010, Obst c. Germaniei, nr. 425/03). În această privință, Consiliul de Stat a constatat că preoții au acceptat în mod voluntar obligațiile și restricțiile speciale care derivă din statutul lor de preoți și că, într-o anumită măsură, Biserica poate interveni în exercitarea anumitor drepturi fundamentale ale acestora, inclusiv dreptul acestora la respectarea vieții personale, în centrul căruia se află libertatea sexuală. Această intervenție este justificată prin autonomia comunităților religioase, un principiu care permite bisericilor să impună preoților să îndeplinească anumite standarde cu privire la comportamentul lor personal. Prin urmare, Curtea a constatat că nu există nicio încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8 al Convenției și a respins cererea de anulare.⁴⁴

Înalta Curte din Praga
Data deciziei: 17 februarie 2014

În 2013, Curtea Supremă din Cehia a decis că Înalta Curte din Praga trebuie să reexamineze cererea de despăgubire financiară și să explice în mod corespunzător motivul pentru care, în acest caz, scuzele ar fi suficiente pentru despăgubirea reclamantului. Curtea Supremă menționează faptul că „discriminarea este aproape întotdeauna o încălcare a drepturilor personale”, în conformitate cu Articolul 13 secțiunea 1 din Codul Civil Ceh. A menționat de asemenea decizia CEDR/C/56/D/17/1999 privind felul în care refuzarea furnizării de servicii pe motiv de etnie necesită compensații bănești.

Cauza a avut ca obiect o cerere de despăgubire pentru o încălcare pe motive rasiale a drepturilor personale ale reclamantului. Încălcarea se referea la comportamentul unui proprietar de restaurant, care a expus în incinta restaurantului său o statuie a unei zeități grecești antice care ținea în mână o bâtă de baseball cu inscripția „Prinde-i pe țigani”. Reclamantul este de etnie romă. Inițial, atât Instanța Locală din Praga, cât și Înalta Curte din Praga au respins cererea. S-a constatat că acțiunea inculpatului a fost pur și simplu „neadecvată”. După ce decizia curții de apel (Înalta Curte din Praga) a fost atacată din nou de Curtea Constituțională în 2010, Înalta Curte a reexaminat cauza și, la sfârșitul anului 2011, a pronunțat pentru prima oară o hotărâre în favoarea reclamantului, constantând că acțiunea proprietarului restaurantului a fost discriminatorie. Cu toate acestea, instanța a respins cererea pentru compensațiile bănești, motivând că scuzele reprezintă o reparație adecvată în circumstanțele actuale.

De data aceasta, în cadrul procedurilor repetate din 2014, Înalta Curte din Praga a constatat că era necesar ca reclamantul să primească compensații bănești. Instanța a acordat reclamantului suma de 926 EUR (25.000 CZK).⁴⁵ Instanța a afirmat faptul că inculpatul „a expus o inscripție în magazinul său – un loc accesibil publicului, și, în virtutea scopului destinat publicului – un loc accesibil persoanelor de etnie romă și că această acțiune este și constituie o ingerință ilegală în drepturile personale, dreptul la egalitate, și diminuează în mod semnificativ valoarea de bază a personalității - valoarea deminității umane - interferând cu drepturile tuturor persoanelor care se consideră de etnie romă”. În conformitate cu Articolul 13 al secțiunii 1 a Codului Civil Ceh, o „persoană fizică” are dreptul de a solicita „reparație adecvată” în cazul în care „demnitatea umană” a fost „diminuată în mod semnificativ”. În acest caz, persoana respectivă are dreptul la compensații bănești pentru prejudicii nemateriale. ⁴⁶

În cazul de față, întrebările deschise sunt următoarele:

• 
  De ce instanțele naționale au menționat Convenția, dar nu și Carta?
  
• 
  Au procedat astfel din motivul aplicării stricte a normelor privind domeniul de aplicare?
  
• 
  Care ar fi fost valoarea adăugată, dacă aceasta există, în cazul în care s-ar fi menționat Carta?