Marea cameră Hotărârea (fond)

B. Consiliul Europei

97. Organismele Consiliului Europei s-au exprimat în mai multe rânduri cu privire la problematica restituirii bunurilor persoanelor strămutate în interiorul propriei ţări („persoane strămutate”) şi refugiaţilor. Rezoluţiile şi recomandările citate în continuare sunt deosebit de relevante în contextul prezentei cauze.

1. „Rezolvarea problemelor proprietăţii refugiaţilor şi a persoanelor strămutate în interiorul propriei ţări”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) Rezoluţia 1708 (2010)

98. În această rezoluţie, Adunarea Parlamentară observă că nu mai puţin de 2,5 milioane de refugiaţi şi persoane strămutate se confruntă cu o situaţie de strămutare în statele membre ale Consiliului Europei, în special în regiunile Caucazului de Sud şi de Nord, în Balcani şi în Mediterana de Est, şi de multe ori reprezintă o problemă de lungă durată, în măsura în care multe dintre persoanele strămutate fiind în imposibilitate să revină acasă sau să aibă acces la casele şi la terenurile lor, încă din anii ‘90 şi chiar anterior (pct. 2). În aceste condiţii, subliniază importanţa restituirii:
„3. Distrugerea, ocuparea şi confiscarea bunurilor abandonate încalcă drepturile persoanelor în cauză, perpetuează strămutarea şi complică reconcilierea şi restabilirea păcii. În consecinţă, restituirea bunurilor – cu alte cuvinte, faptul de a restabili foştii locuitori strămutaţi în drepturile lor şi în posesia fizică a bunurilor lor – sau despăgubirea sunt forme de reparaţie necesare pentru restabilirea drepturilor individuale şi a statului de drept.

4. Adunarea Parlamentară consideră restituirea ca fiind un răspuns optim la pierderea accesului la locuinţe, terenuri şi proprietăţi – şi a drepturilor de proprietate aferente acestora. Este într-adevăr singurul remediu care dă posibilitatea de a alege între trei «soluţii durabile» la strămutare: revenirea persoanelor strămutate la locul lor de reşedinţă iniţial, în condiţii de siguranţă şi demnitate; integrarea în locul în care au fost strămutate; sau reinstalarea într-o altă parte a ţării de origine sau în afara graniţelor acesteia.”

Adunarea Parlamentară a făcut în continuare referire la instrumentele de protecţie a drepturilor omului ale Consiliului Europei (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeană, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale) şi la principiile Pinheiro (Organizaţia Naţiunilor Unite), şi a solicitat statelor membre să ia o serie de măsuri:
„9. Având în vedere cele de mai sus, Adunarea invită statele membre să rezolve problemele postconflict privind drepturile de proprietate asupra locuinţelor, terenurilor şi bunurilor cu care se confruntă refugiaţii şi persoanele strămutate, ţinând cont de principiile Pinheiro, de instrumentele relevante ale Consiliului Europei şi de Recomandarea Rec(2006)6 a Comitetului de Miniştri.

10. Având în vedere aceste norme internaţionale şi experienţa programelor de restituire a bunurilor şi de despăgubire care au fost puse în aplicare în Europa până în prezent, statele membre sunt invitate:

10.1. să garanteze o reparaţie efectivă, într-un termen rezonabil, pentru pierderea accesului la locuinţe, terenuri şi bunuri – şi drepturile aferente acestora – abandonate de refugiaţi şi de persoanele strămutate, fără a aştepta negocieri privind soluţionarea conflictelor armate sau statutul unui anumit teritoriu;

10.2. să se asigure că reparaţia se face sub forma restituirii, confirmând drepturile legale ale refugiaţilor şi ale persoanelor strămutate asupra bunurilor lor, restabilindu-le accesul fizic, în condiţii de maximă siguranţă, la aceste bunuri, precum şi la posesia asupra lor. În cazul în care restituirea nu este posibilă, trebuie să se acorde o compensaţie adecvată, confirmând drepturile anterioare asupra bunurilor şi oferind o sumă de bani sau bunuri cu o valoare rezonabil de apropiată de valoarea de piaţă sau în orice alte modalitate care garantează o reparaţie justă;

10.3 să se asigure că refugiaţii şi persoanele strămutate ale căror drepturi nu sunt recunoscute oficial înainte de strămutare, dar care, în fapt, beneficiau de dreptul de folosinţă asupra proprietăţii validat de autorităţi, primesc acces egal şi efectiv la căi de atac şi dreptul de a obţine despăgubiri pentru lipsirea de posesie. Acest fapt este deosebit de important atunci când persoanele afectate sunt vulnerabile social sau fac parte din grupuri minoritare;

[...]

10.5 atunci când titularii de drepturi de închiriere şi de ocupare au fost forţaţi să-şi abandoneze domiciliul, să se asigure că lipsa locuinţei este considerată justificată până în momentul în care condiţiile unei întoarceri voluntare, în siguranţă şi demnitate, au fost restabilite;

10.6 să instituie proceduri pentru solicitarea reparaţiei rapide, accesibile şi eficiente. În cazul în care strămutările şi lipsirea de posesie au avut un caracter sistematic, trebuie să instituie organisme decizionale abilitate să se pronunţe cu privire la aceste cereri, care vor aplica proceduri accelerate care implică relaxarea normelor în materie de probă şi facilitarea procedurii. Vor fi de competenţa acestora toate tipurile de proprietate capabile să asigure cazarea şi subzistenţa persoanelor strămutate, inclusiv proprietăţile cu uz rezidenţial, agricol şi comercial;

10.7 să garanteze independenţa, imparţialitatea şi expertiza organismelor decizionale, în special prin stabilirea unor norme adecvate privind componenţa acestora, care să poate să prevadă prezenţa unor membri internaţionali. [...]”

2. „Refugiaţi şi persoane strămutate în Armenia, Azerbaidjan şi Georgia”, APCE, Rezoluţia 1497(2006)

99. În această rezoluţie, Adunarea solicita, în special, Armeniei, Azerbaidjanului şi Georgiei:
„12.1. să-şi concentreze toate eforturile pentru a găsi o soluţionare paşnică a conflictelor din regiune, pentru a crea condiţii pentru întoarcerea acasă voluntară, potrivit adunării, a refugiaţilor şi a persoanelor strămutate, în condiţii de maximă siguranţă şi demnitate;

[...]

12.4. să facă din revenirea persoanelor strămutate o prioritate şi să facă tot ce este posibil în timpul negocierilor pentru ca aceste persoane să revină în condiţii de maximă siguranţă, chiar înainte de o reglementare generală;

[...]

12.15. să dezvolte o cooperare practică pentru a ancheta soarta persoanelor dispărute, precum şi pentru a facilita restituirea de documente şi proprietăţi, în special servindu-se de experienţa din Balcani în tratarea unor probleme similare.”

3. Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la persoanele strămutate în interiorul propriei ţări, Rec (2006)6

100. Comitetul de Miniştri recomanda, în special, următoarele:
„8. Persoanele strămutate în interiorul propriei ţări au dreptul de a se bucura de bunurile lor, în conformitate cu drepturile omului. Ele au, în special, dreptul de a-şi recupera bunurile pe care le-au abandonat în urma strămutării. În cazul în care persoanele strămutate în interiorul propriei ţări sunt private de proprietăţile lor, trebuie să li se ofere o despăgubire adecvată.”
ÎN DREPT