Marea evanghelie după ioan



Yüklə 2,39 Mb.
səhifə11/43
tarix18.03.2018
ölçüsü2,39 Mb.
#45975
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   43

Iair este acum foarte senin şi spune către Mine: „Doamne, din adâncul inimii mele îţi mulţumesc pentru această salvare minunată de la o slujbă, în care eu aş fi devenit o pradă uşoară pentru Satana, după relaţiile împotriva lui Dumnezeu!“

Spun Eu: „Deci, nu ţi-am spus: dacă este vorba de târguri bogate ale celor din templu, atunci poate fi întrerupt sabatul ca jertfă în oricare oră a zilei! Dar din aceasta tu poţi vedea uşor, cât de mult ţin cei din templu la Dumnezeu şi la legile Sale sfinte!

Dar din cauza poporului să mergem noi şi să vizităm sinagoga şi să ne uităm acolo, ce vor face şi vor învăţa acei farisei; dar noi vom ocupa locurile din spate, ca să nu fim observaţi prea devreme de încrezuţii farisei şi de bătrânii poporului!“

Spune Iair: „Dar eu nu voi intra, căci pe mine mă cunoaşte fiecare băiat; dacă aş fi în sinagogă, atunci ar trebui să iau loc în rândurile din faţă şi voi aţi fi pârâţi prin aceasta!“

Spun Eu: „Să nu-ţi crească din această pricină peri albi! Căci dacă Eu sfătuiesc ceva, cum să se întâmple, atunci poţi tu acţiona fără nici o grijă după aceasta şi ţie nu ţi se va îndoi nici un fir de păr! Şi aşa să mergem cu toţii acolo!“ - Noi ne punem imediat în mişcare şi după scurt timp ajungem la sinagogă.

Când intrăm înăuntru, sinagoga este foarte goală şi doar fariseii care par să slujească umple acea sinagogă. Mai târziu vin din când în când unii evrei bătrâni şi iau loc pe bănci, pentru a ţine cu drept şi con amore (cu dragoste) somnul lor de amiază.

După o jertfire şi rostirea seacă a unor legi, din câţiva Psalmi profesionali şi a unui cântec înalt a lui Solomon se ridică un un vorbitor şi merge la scaunul de vorbit şi începe cu o voce răguşită să predice aşa: „Dragii mei din părinţii noştri Avraam, Isaac şi Iacob! Noi trăimi nişte vremuri grele - asemănătoare cu acelea, când Noe şi-a construit arca şi în sfârşit, după vorbele lui Iehova, s-a închis împreună cu familia sa în aceasta! Noi suntem acum în faţa oraşului sfânt, de care a spus Daniel şi noi putem vedea în faţa ochilor teroriile prevestite de el - aşa cum sclavii exilaţi ai vrăjitoarei Megära privesc chinurile fraţiilor lor şi trebuie să aştepte cu dureri, până când şi ei vor fi puşi la rândul lor pe fierul încins - şi noi nu ne putem mişca nici în stânga şi nici în dreapta! Noi suntem aşa de părăsiţi ca un trunchi de copac de mult neânsufleţit pe un vârf de munte, ca o dovadă cruntă, că în aceste regiuni înalte au fost odată păduri mari şi dese! Dar ce se poate face? Aceasta este o întrebare mare! O coroană de diamante pentru acela, care este în stare să găsească un răspuns plauzibil! Dar gândiţi-vă la poziţia noastră mare şi legată cu toate lanţurile lumii!

Pe de o parte ne stau în spate romanii cât şi întregul munte Sinai, pe de altă parte fiul dulgherului, care dintr-o dată a devenit dintr-un adevărat neghiob de casă un profet, cum nu a trăit de la Avraam încoace vreunul printre evrei. Toţi fug după el, mic şi mare şi tineri şi bătrâni! Dacă s-ar coborî astăzi Iehova pe pământ, atunci se pune întrebarea cea mare, dacă El ar înfăptui sau ar putea face lucrări mai măreţe! Fiecare boală din depărtare o vindecă el doar prin cuvânt, pe cei morţi îi cheamă din morminte şi le dăruieşte o viaţă întreagă şi desăvârşit de sănătoasă! Tot aşa le porunceşte vânturilor şi valurilor mării şi ele îl ascultă ca un scalv pe stăpânul său! Atunci când el vorbeşte, răsună cea mai profundă înţelepciune dumnezeiască şi toţi sunt fermecaţi de puterea cuvântului său şi îl urmează de la oraş la oraş. Pe lângă aceasta îi are pe cei puternici ai Romei de partea sa, care îl ascultă cu toate legiunile, atunci când el ar avea nevoie de aceasta. Noi însă stăm la marginea prăpastiei şi aşteptăm ca în orice clipă să picăm şi totuşi nu aveam nici o fiinţă muritoare de partea noastră - în afără de aceşti bătrâni adormiţi din sinagogă! Acum se mai pune încă o dată întrebarea: ce putem noi să facem?

La ce ne foloseşte Moise şi toţi profeţii, ce chiar Iehova, care a vorbit cu Moise şi cu profeţii Săi, care însă ne lasă să umblăm acum de un întreg secol în cea mai mare mocirlă!? Şi dacă noi strigăm, ca să ne facem auziţi până la stele, nu se mai arată nici un Iehova şi ne lasă la ananghia cea mai mare, ca un rău mire care îşi lasă mireasa îndurerată şi de zece ori sedusă! Noi însă avem pentru aceasta titlul de onoare să ne numim ‘poporul lui Dumnezeu’, în timp ce păgânii fără vreun Dumnezeu, sunt în posesia puterii şi au toate bogăţiile lumii, aşa cum Iehova i-a prevestit lui David în scripturi, - care însă nu s-a adeverit vreodată!

Şi vorbind, dumnezeieşte: ‘ şi împărăţia ta nu va avea vreodată sfârşit!’ Să ne uităm la împărăţia de nesfârşit a lui David! O tu minciună frumoasă a unui profet măgulitor pe nume David! Cât de des a avut împărăţia lui David un sfârşit! Chiar el a avut fericirea, să trăiască alături de fiul său şi dacă un stejar nu l-ar fi luat prinzonier, atunci ar fi putut David să-i cânte lui Iehova al său alţi zece mii de Psalmi şi Abesalom ar fi stat totuşi pe tron! - Dar să lăsăm deoparte ceea ce a trecut şi să privim actuala împărăţie a lui David! O tu împărăţie minunată! Poate că a călătorit sufletul lui David în împăraţii Romei, a căror împărăţie are cel puţin acum o faţadă mai bună pentru a deveni o împărăţie eternă decât împărăţia melcilor a marelui om după inima lui Dumnezeu! Fraţi, nu înţelegeţi voi încă, că învăţătura noastră veche este o adevărată fabulă, în care nu este nimic adevărat în afară de numele acelea adăugate din strămoşi?! Şi noi suntem încă acei proşti care credem, că putem câştiga vreo îmbunătăţire! Ce om măgar sau bou poate să accepte o îmbrăcăminte veche şi zdrenţuită pe trup, dacă pentru stofa cea veche poate avea zece haine din cea mai bună stofă?!

Istoria şi trăirile noastre propri ne arată strălucitor de bine, că nu mai este nimic real în învăţătura lui Moise şi a profeţiilor, aşa cum este şi o nucă goală în interior, - şi totuşi încă ţinem înfometaţi la acea învăţătură de parcă ar fi un calcul sigur şi nu mergem mai departe din cauza prostiei noastre, care a prins rădăcini, cu toate că apa ne intră prin toate deschizăturile corpului ca Iordanul în marea moartă!

De aceea fraţiilor, să ne alăturăm fiul dulgherului şi noi vom fi în siguranţă! Căci el înfăptuieşte în faţa ochilor noştri ceea, ce bătrânii nu au văzut la Iehova şi nu au fabulat! Eu cred, că prin aceasta am răspuns la întrebarea cea grea pusă de mine; faceţi voi aşa şi nouă ne va merge mai bine fizic şi moral!

Roban, cel mai bătrâni dintre noi, ne-a dat un exemplu bun ; să-l urmăm şi pentru nici unul dintre noi nu va fi calea cea greşită! Poate că chiar acest dulgher Iisus neobservat este cel mai bun, pentru a reface pe o perioadă împărăţia etern nefericită a lui David! Căci la puterea sa mare şi magică, cu care nici o putere din lume nu se poate măsura, este cel mai probabil să le impui respectul, romanilor necredincioşi, ca legiunile lor măreţe să primească mii de picioare ca să poată fugi.“

Aici se ridică cei mai bătrâni, învăţaţii scripturilor, fariseii şi leviţii şi spun: „ Tu înţelegi greşit scriptura, dacă porţi un aşa discrus necredincios, care însă pare într-un anume fel lumesc adevărat, care însă este în felul spiritual o hulă gravă împotriva maiestăţii lui Dumnezeu şi din această cauză suntem obligaţi, să te alungăm spre binele nostru, din societatea noastră, printre păgâni!“

Spune cel care a vorbit: „Credeţi voi, că prin aceasta mă pedepsiţi? Oh, voi vă înşelaţi amarnic! Dacă vreţi voi, proştilor să rămâneţi şi să muriţi de foame aşa, atunci faceţi aceasta, ca voi să rămâneţi în noaptea voastră întunecată! Nătărăi bătrâni ce sunteţi, daţi-mi un exemplu, unde un astfel de vorbitor a lui Dumnezeu a înviat un mort din mormânt şi i-a redat viaţa, aşa cum a făcut-o acest dulgher!“

Spun cei mai bătrâni: „Aceasta o va face Dumnezeu în ziua judecăţii (ziua cea tânără)!“

Spune cel care a vorbit: „Dumnezeul vostru vă va fluiera ceva frumos în ziua judecăţii! Nici un om nu ştie vreo silabă, că Iehova, cum noi îl cunoaştem din scripturi, a înviat vreun om din mormânt! Pentru că un om nu a trăit niciodată aşa ceva şi la sfârşitul vieţii sale pământeşti şi scurte a văzut doar moartea sigură în faţa ochiilor, a devenit înfricoşat şi a început cu teamă să întrebe: ‘Ce sunt eu, unde mă duc atunci când se termină această viaţă?’ şi pentru că nu am dus vreodată lipsă de slujitori ai lui Dumnezeu, aşa cum avem noi onoarea batjocoritoare să ne numim, au trebuit să găsească spre alinarea celor care întrebau şi spre binele lor, care să potolească multele întrebări precise şi prin aceasta a apărut învierea în ziua judecăţii, care probabil nu se va arăta niciodată din cerurile măreţe; şi noi, oameni cu cap, ne lăsăm vrăjiţi de aceasta şi suntem din această cauză orbi la faptele şi lucrările adevărate, care se întâmplă aici în faţa ochiilor, nasurilor şi a urechiilor noastre! Este într-adevăr atât de ruşinos pentru un bărbat, dacă un om bătrân se desparte de jucăria sa veche şi uzată din copilărie?

Ce veţi face voi cu lucrurile vechi ale evreiilor, care nu va ţine încă o jumătate de secol după luminarea popoarelor? Eu nu voi fi acel prostănac care va aştepta sfârşitul acestei învăţături oarbe, unde sunt doar numele adevărate sau povestiri de fabule, care mai întâi au fost povestite de moaşe sugariilor şi din care acei sugari care au crescut au construit o minunată învăţătură dumnezeiască, în care nu se află nici un sistem şi nici o scânteie mică de vreo ordine logică după felul grecesc!

Dacă Iehova nu este în stare să vorbească şi să înveţe ca un sărac filozof grec, atunci ar trebui El să meargă mai întâi la greci în şcoală, înainte ca El să înveţe popoarele adevărul, ordinea şi înţelepciunea!

Dar departe de mine este gândul, că eu nu mi-l imaginez mai înţelept pe Iehova decât un profet educat de o bonă, care la atât de multă prostie stăpâneşte aşa de mult haz, ca să spună o astfel de învăţătură sumbră, care în primul rând nu o înţelege şi nici nu poate el, deoarece a fost planul său, ca această învăţătură să fie înţeleasă de vreun om! - Lăsaţi-mă în pace cu Iehova al vostru! Într-adevăr, ca un om drept începe să-mi fie ruşine, că am ţinut la o astfel de învăţătură prostească!

Dar dacă a fost ceva la învăţătura lui Moise la bun început, atunci este acel ‘ceva’ atât de schimbat prin neatenţiile josnice ale oameniilor, că noi poate nu posedăm acum nimic altceva din toate acestea decât numele, care şi el poate că este exprimat greşit!

De aceea, eu voi fi încă astăzi un ucenic al dulgherului Iisus! El este bun şi nu va alunga cu siguranţă un om bun de lângă el, aşa cum o faceţi voi!“


50. Discursurile celor mai bătrâni despre starea evreilor.
Spun cei mai bătrâni miraţi şi furioşi pe cel care a vorbit: „Ateule! Ateule! ştii tu, că după Moise ai merita tu pentru discursul tău păgân, să fii tu aici pietruit direct în sinagogă? Cum poţi îndrazni să-i dezechiliberz pe alţi oameni în credinţa lor, să-i faci să se îndoiască de Dumnezeu şi de Moise, doar pentru că tu nu ai pic de credinţă?

Nu ai tu nici măcar aşa puţină minte, ca tu să nu poţi înţelege, că nu ajunge nici o vârstă a omului, ca în sine să devină mai deştept chiar după mii de ani şi să creadă doar ceea ce a văzut? Dumnezeu i-a învăţat de aceea din spiritul Său pe oameni semnele scrierii, prin care să poată ei să scrie ceea ce au trăit şi că urmaşii lor nu vor trăi cu siguranţă una ca aceasta şi chiar pentru aceşti urmaşi să scrie ei, ca aceia să aibă cunoştiinţa bună, că nu pot ei trăi în timpurile lor acele lucruri, pentru că fiecare timp este cu totul altfel. Aceasta ne învaţă chiar şi puţinele noastre zile, pe care noi le trăim pe pământ, deoarece nici un an, nici o lună, nici o săptămână şi nici o zi nu se aseamănă una cu cealaltă! Cercetează cronica şi noi îţi vom da totul ce avem, dacă tu poţi găsi un timp, în care s-a întâmplat exact acelaşi lucru, care se întâmplă acum în faţa ochiilor noştri!

Dar dacă se întâmplă aşa lucrurile şi nu altfel pe acest pământ, ce urmăreşti tu în consecinţă cu suspectările tale desprinse şi dure asupra scripturii, care este o moştenire sfântă de la părinţii noştri din începuturi către noi, urmaşii lor şi ne învaţă în contururi clare toate întâmplările pe care le-au trăit ei ca oameni evlavioşi devotaţi lui Dumnezeu şi ce măsuri au fost luate, prin care urmaşii lor pot trăi mai uşor şi mai ordonat o viaţă bine-plăcută lui Dumnezeu, decât fusese probabil la ei cazul?!

Crezi tu, deci, că noi suntem chiar aşa de proşti, că ne-ar fi imposibil, să apreciem, ceea ce se întâmplă acum în faţa ochilor noştri? O, atunci tu te înşeli amarnic! Dar noi folosim înţelepciunea părinţilor noştri, care mai înainte au pus totul la o mare încercare în decursul a mulţi ani, până ce ei au preluat aceasta, ca fiind ceea ce se arătase!

Dacă strămoşii noştri ar fi fost tot aşa de creduli ca tine, atunci ei n-ar fi omorât proorocii cu pietre! Când vedeau ei însă, că un profet adevărat nu se lepăda cu nici o lăţime de fir de păr de ceea ce el mărturisea şi sub ucigătoarea ploaie de pietre, atunci fireşte că mărturia lui primea o altă înfăţişare şi părinţii o acceptau ca fiind ieşită de la Dumnezeu!

Dacă însă părinţii noştri procedau într-un mod astfel de critic la acceptarea unei mărturii noi a voinţei lui Dumnezeu către oameni, făcută de un profet, atunci este numai cât de cât rezonabil de a presupune, că parcă învăţătura lui Dumnezeu n-ar fi nimic altceva decât o pamfletă (scriere de batjocoră) a unor oarecare băieţi tineri străvechi şi bine-intenţionat nechibzuiţi, cărora le era o plăcere, să ducă în eroare toate generaţiile următoare?!

Tu ne-ai declarat, ca fiind nebuni şi proşti; dar aici se pune o întrebare mare, dacă dintre noi nu eşti tu cel mai mare!? Pentru că să judeci aşa de lipsit de dragoste împotriva fraţilor tăi precum o faci tu, nu i se cuvine unui bărbat din seminţia lui Levi!

Dacă ai vrut tu însă să ne pui doar la încercare prin cuvântarea ta rea, dacă noi la întâmplările ieşite din comun al acestui timp am mai fi încă într-adevăr, ceea ce trebuie noi să fim, ca evrei adevăraţi, atunci ai ales tu pentru acest lucru o formă proastă şi te-ai descoperit în faţa noastră aşa de fapt numai pe tine însuţi, în ceea ce priveşte faptul cum eşti tu alcătuit în inima ta.

Pentru că fiecare om se vădeşte cel mai mult în râvna lui oarbă şi mărturiseşte despre sine, cum este el alcătuit în cugetu său; pentru că atunci lasă el frâu deplin şi liber celor mai dragi iedei, convingeri şi pătimi ale sale.

Dar ascultătorul lucid işi gândeşte partea lui a lucrurilor şi are la aceasta avantajul, de a-l cunoaşte din temelie pe prietenul său.

Crezi tu oare, că noi nu ştim, cum s-au sălăşluit în învăţătura noastră despre Dumnezeu, mai ales în partea ei de exercitare, foarte mari abuzuri, care, din păcate, îi acoperă pe Moise şi pe profeţi nu arareori mai rău decât cum acoperă soarele cei mai denşi nori de furtună? Dar scrierea curată, nefalsificată nu poate fi acoperită cu astfel de nori şi un adevărat învăţat al scripturii va şti totuşi totdeauna, cum stau lucrurile pentru el în ceea ce priveşte adevărul curat.

Noi toţi vedem aşa de bine ca şi tine, că, la sfârşit, aceste abuzuri vor omorî învăţătura curată a lui Dumnezeu la oameni, precum viermii răi de lemn pomul în viaţă, dar şi numai oameni asemănători cu tine; dar învăţătura în ea însăşi va rămâne de aceea totuşi curată şi va avea în toate timpurile mărturisitorii ei curaţi şi statornici.

N-ai văzut tu, deci, încă niciodată un pom, pe a cărui ramuri s-au înrădăcinat o grămadă de plante vitrege, rele spre pieirea pomului pentru oameni şi îşi iau hrana lor din acelaşi pom? Incetează însă de aceea pomul de temelie propriu zis să fie, ceea ce este el în motivul motivului?

Noi oamenii cu simţurile noastre prosteşti fireşte că nu putem într-adevăr să înţelegem motivul unor asemenea degenerări; dar noi totuşi înţelegem, că acestea n-ar fi posibil să se formeze, dacă Dumnezeul atotputernic şi atotânţelept n-ar vrea acest lucru. De ce trebuie, deci, să fie lupi, care există doar pentru faptul de a distruge turmele paşnice de miei şi nedăunătoare şi să se sature de sângele şi carnea lor? De ce trebuie să existe leul, ursul, tigrul, hiena şi alte animale de pradă sfâşietoare, de ce pe lângă porumbelul blând vulturul puternic, mâncăcios? Vezi, acestea sunt secrete de nepătruns pentru noi oamenii cu vederea îngustă şi noi nu le putem însenina!

Un ţăran îşi lucră ţarina; totul se alfă în cea mai deplină binecuvântare; el îşi lărgeşte deja jitniţele sale, ca ele să primească binecuvântarea nouă. Dar atunci vine într-o zi dintr-o dată foarte neaşteptat o oră de furtună, - şi toată binecuvântarea este distrusă! Nu s-ar putea pune aici cu drept cuvânt întrebarea şi să se spună: „Dumnezeule, dacă Tu ai vrut, ca această ţarină să nu-i aducă roade ţăranului, pentru că el este probabil un păcătos, atunci ai fi avut Tu doară destulă putere, de a distruge în răsad binecuvântarea ţarinii, prin care ţăranului ar fi fost scutit de costuri şi osteneală!“ Dar vezi, aşa ceva se întâmplă foarte des în faţa ochilor noştri şi nimeni nu este în stare, să dea despre acest lucru numai un oarecare motiv rezonabil.

Tot aşa vedem noi devieri practice şi în curata învăţătura a lui Moise în templu şi la toţi mărturisitorii ai acesteia, pe ici pe colo mai mult sau mai puţin; noi vedem drumeţi pe căi greşite; noi vedem o masă mare de plante parazitice pe vechiul pom al vieţii. Ce vină avem noi însă de aceea şi pentru aceasta? Noi nu am făcut toate acestea şi nu am vrut, ca să fie astfel, ci noi am găsit aceasta deja aşa şi trebuie s-o suportăm, chiar dacă aceasta ne şi este încă cât se poate de amar în gură!

Dar de aceea nu-i este pus duhului nostru totuşi o barieră, ca noi să acceptăm de aceea şi plantele dăunătoare la pomul vieţii ca fiind una şi aceeaşi. Nouă ne rămâne totuşi pomul în puritatea lui iniţială şi crescăturile lui reziduuase sunt privite ca fiind, ceea ce sunt ele; şi împotriva acestei înţelepciuni de viaţă nu poate nici un Dumnezeu să facă vreo obiecţie. Atunci ar fi într-adevăr Dumnezeu un dumnezeu absurd, dacă El ar dori să-i spună fiecăruia dintre noi în parte: „Du-te şi distruge templul, care a devenit plin de necurăţie; pentru că Eu, Dumnezeu, am o mare neplăcere la grozăviile lui!“ N-ar putea aici omul singuratic slab să-I răspundă Dumnezeului său şi să zică: „Doamne, vezi, ce nechibzuinţe îmi ceri Tu, făpturii Tale sărace, slabi? Dacă Te jenează existenţa mea, atunci Te-ar costa doar un gând şi eu nu mai sunt; dar să ceri de la mine imposibilităţi, înseamnă a porunci unei muşte, ca ea să ia un elefant pe spate şi să-l care de acolo cu puterea ei naturală neânmulţită!“

Noi suntem însă de părere, că Dumnezeu este mult prea înţelept, ca El să nu admită, că nici un om nu poate înnota împotriva unui torent tumultuos!

Spune-ne acum, dacă tu ai acceptat deplinul adevăr al cuvântării noastre şi noi vrem să-ţi iertăm totul, cu ceea ce tu orb şi nechibzuit ne-ai învinuit!“
51. Mărturia unui vorbitor despre chivotul legii.
Spune vorbitorul, care nu pierduse nici un moment cumpătul său într-adevăr stoic din cauza aceastei învăţături într-adevăr foarte întemeiate: „Dragi prieteni şi fraţi! Ceea ce voi mi-aţi predicat acum, ştiu eu tot aşa de bine ca voi; dar totuşi mă bucură acum pentru prima dată în viaţa mea între voi, că la această ocazie mi-a fost împărtăşit norocul mare, de a afla, că voi, tot aşa ca şi mine, n-aţi căzut în cap! Ceea ce voi aţi spus, este adevărat; dar întrebarea mea nu este de aceea totuşi răspunsă.

Este aşa, cum voi aţi vorbit, ceea ce eu accept pentru mine destul de limpede, cu toate că eu am vrut cu motive aparent împotrivitoare să vă dau doar o lovitură în coastă, prin care gura voastră continuu închisă să fie deschisă. Şi vedeţi, aceasta mi-a reuşit, că voi aţi vorbit cu mine foarte deschis pentru prima dată în timpul întrunirii şi înfăptuirii noastre timp de douăzeci de ani!

Dar nici a mea, nici a voastră înţelegere clară nu împuţinează răul, în care ne aflăm după toate aparenţele. Este şi rămâne întrebarea mare, importantă, ce să începem noi acum.

Eu, fiul unui preot superior din Ierusalim, crescut şi educat în templu, ştiu numai foarte exact, cum stau lucrurile cu chivotul legii. Lemnul, argintul şi aurul este încă cel vechi; dar toiagul lui Aaron mereu verde este spre pulverizare de uscat, tablele legii sunt sparte, mana constă încă doar în idee! Şi stâlpul de foc, unde este oare acesta?! Se ştie din analele (cronicele) scripturii, că fiecare nechemat îşi pierdea viaţa, dacă el atingea chivotul cu mâini nesfinţite; acum poţi urca pe chivot şi-l poţi atinge cum vrei şi nu iasă nici un foc ucigător din el.

Dacă călători străini vor să vadă pentru mulţi bani şi tăcere sfântă făgăduită vechea minune, atunci li se permite aceasta fără toată ezitarea, dar de-abia în ziua următoare după permisiunea acordată. Atunci se formează iarăşi artificial stâlpul de foc, dar să fim bine-înţeleşi, nu peste chivotul adevărat şi vechi, ci peste unul reprodus artificial din metal! Acest chivot are sus, în mijloc montat, un pahar negru, dar aşa, că acest pahar, care este fixat pe capac şi este cufundat în el până la nivelul acestuia, nu se poate vedea cu uşurinţă în încăperea pentru sine foarte întunecată şi sfântă din cauza flacărei ţâşnitoare luminoase şi foarte dense. În acest pahar este pus ulei de petrol foarte fin şi eteric, amestecat cu alte uleiuri bine-mirositoare şi foarte fine şi aprins cam cu o oră înainte; astfel arde atunci acesta în sus până la şase stânjeni înălţime şi închipuie astfel stâlpul de foc.

Când cei curioşi să vadă s-au uitat gură cască la acest stâlp de foc destul de frumos cu mare plăcere şi doresc să vadă interiorul chivotului, atunci este ridicat capacul de sus şi pus foarte atent pe un postament aurit cu ceremonii mereu formale şi rugăciuni goale împreună cu stâlpul de foc continuu arzând în sus şi privitorilor le este bineînţeles arătate noile table mozaice ca fiind cele adevărate, aşa şi mana, care este însă de asemenea foarte proaspătă, un toiag al lui Aaron înverzit şi mai multe asemenea lucruri, ce conţine lada.

Unii privitori sunt prin aceasta pe deplin impresionaţi; unii, mai ales grecii, se duc însă iarăşi în secret zâmbind din sfânta sfintelor şi spun la sfârşit: „Aceasta este într-adevăr o compoziţie foarte drăguţă!“ Numai regretă cei mai mulţi, că restul templului este ţinut chiar aşa de mizerabil. Eu vă spun, eu vreau chiar să fac un mare pariu, că în acest timp vechiul chivot al legii este dat la o parte pentru toate timpurile şi că acum înlocuieşte permanent noul aliaj de bronz locul şi slujba lui.

Dacă voi nu vreţi însă să-mi daţi crezare, atunci să ne deghizăm ca romani, să mergem la Ierusalim, să păşim în templu şi să ne purtăm acolo ca străinii; de îndată se va găsi un duh slujitor, care ne va întreba foarte amănunţit, de unde venim, pe cine căutăm noi în Ierusalim, cât de mult timp vom rămâne în „oraşul lui Dumnezeu“, încotro ne ducem apoi şi dacă călătorim cu bani mulţi, dacă noi n-am avea de vândut aur şi argint şi dacă n-am vrea să vedem cumva sfânta sfintelor contra achitării unei taxe foarte neânsemnate. Atunci întrebăm noi numai preţul şi ni se va spune ceva despre o sută de livre de argint. Noi spunem însă atunci, că asta este prea mult şi noi nu vrem absolut de loc să vedem asemenea lucruri; dacă este aceasta posibil pentru zece livre, atunci suntem de acord. Şi noi ajungem toţi cu zece livre rele în sfânta sfintelor, dacă noi îi dăm mai înainte o făgăduială festivă păzitorului superior în cauză, despre faptul că nu vom spune neapărat pentru nimic în lume niciodată cuiva ceva despre acest lucru, nici în ţara iudeilor, nici într-o ţară străină depărtată, precum şi nimănui să nu-i spunem, că am fost în sfânta sfintelor. Aceasta făgăduim noi foarte uşor şi noi ajungem astfel ca pseudo-romani în sfânta sfintelor şi voi înşivă vă puteţi convinge atunci, dacă este vreo silabă minţită din toate câte eu v-am înştiinţat mai înainte despre chivotul legii!

Şi, dragi prieteni şi fraţi, dacă ca om cu o minte puţin mai iluminată ai văzut aşa ceva cu ochii foarte proprii în sfânta sfintelor, unde am slujit însumi la asemenea ocazii ca o slugă şiret folosibilă, atunci îi este unui om sincer într-adevăr pentru totdeauna o treabă amară, să se prezinte ca un înşelător şi mincinos rău plătit al poporului! Cât de des m-am gândit atunci în sinemi şi mi-am spus: „Dacă sfânta sfintelor, care trebuie să fie vie, pe care sunt bazate (întemeiate) întreaga învăţătură a lui Dumnezeu şi toate legile, este o curată şarlatanerie ţinută în secret, ce părere să ai atunci despre întreaga învăţătură şi despre legi?“ - Eu am vorbit, aşadar, acum vorbiţi iarăşi voi; eu sunt dispus să vă ascult.“

Spune un bătrân: „Iţi era ţie, deci, permis, să vădeşti un asemenea secret? N-ai trebuit tu să faci o făgăduinţă în ceea ce priveşte tăcerea veşnică, înainte ca să fii lăsat să pleci din templu ca iniţiat?“

Spune vorbitorul: „Fireşte; dar eu sunt acum aşa de liber, să nu mai ţin această făgăduinţă prostească, care nu are pentru mine nici o valoare şi nici nu poate avea, ci să-i spun tare întregii lumi, cum este ea înşelată! Şi aici în Nazaret nu luăm asemenea lucruri doară oricum chiar aşa de exact şi aşa se poate chiar îndrăzni, de a rupe o asemenea făgăduială de înşelăciune, fără a-şi face din aceasta o conştinţă.“

52. Cuvântarea de apărare a bătrânilor.


Spun cei mai bătrâni: „Noi admitem acum într-adevăr, că tu ai dreptate într-o anume privinţă, - dar pe deplin totuşi nu; pentru aceasta eşti tu prea tânăr cu cel puţin douăzeci de ani de experienţă. Situaţia se manifestă acum într-adevăr aşa, precum ai spus tu; dar n-a fost întotdeauna astfel. Pentru că uite, dacă tu eşti în stare să gândeşti destul de temeinic şi logic, atunci tu trebuie doară într-un mod necesar să stabileşti propoziţia, ca fiind de nezdruncinat adevărată: „Dacă n-ar fi fost niciodată ceva adevărat şi existent în realitate, atunci nici nu i-ar putea veni unui om în minte, să reproducă ceva fals şi neadevărat.“ De ce se poate primi numai foarte des în timpul nostru creator de tot felul de arte diamante false, perle false, tot aşa şi aur şi argint fals?

Noi ştim, că persienii confecţionează cele mai bune şi fine fulare şi alte confecţii de stofă şi le şi dau acestora cea mai durabilă culoare după arta lor secretă, din care cauză produsele lor au şi o valoare mare. Dacă mergi tu însă astăzi la Ierusalim, la Sichar sau chiar la Damasc la piaţă, atunci trebuie tu să fii un cunoscător fin al produselor, pentru a nu cumpăra stofe curat imitate în ţara noastră, deci stofe false şi de proastă calitate ca fiind original persiene, pe un preţ mare, pentru care se cumpără de obicei stofe persane! - Ce reiasă însă din aceasta?

Uite, dacă n-ar fi fost niciodată diamante adevărate, niciodată perle adevărate, niciodată un aur şi argint adevărat şi niciodată stofe persiene adevărat artistice, atunci nici nu i-ar veni vreunui om în minte, de a reproduce ca falsificare asemenea lucruri! Şi dacă cea adevărată n-ar avea o aşa de mare valoare, atunci va rămâne şi imitaţia falsă desigur nefacută; pentru că cu siguanţă nu-i va veni vreunui om în minte, de a imita o piatră falsă de calcar, pentru că piatră adevărata de calcar se găseşte într-o măsură imensă. Acum poţi tu să îţi închipui într-adevăr foarte uşor, că niciodată nu s-ar fi imitat tocmai astfel înfăţişat un chivot fals cu stâlpul de foc, dacă n-ar fi existat mai înainte într-adevăr unul original şi minunat adevărat.“

Spune cel care a vorbit, pe numele Chiwar: „Foarte bine! Acest lucru este limpede; dar întrebarea este, ce s-a putut întâmpla, că vechiul chivot al legii a murit într-un anumit fel! Mai există încă şi se află din când în când la locul greşit în hala prea sfântă, - dar în prezent nu se mai întâmplă aşa des din cauza vizitelor dese, cu care este onorată hala cea sfântă, cu toate că se ştie foarte bine, că cu nici treizeci de ani în urmă în afară de preotul suprem, care avea dreptul să stea pe scaunul lui Aaron, nu avea nimeni altcineva voie să între în sanctuar şi însuşi preotul suprem avea voie să intre doar de două ori pe an după regulile obişnuite; doar în cazuri extreme avea el voie să intre şi de trei sau patru ori pe an în sanctuar.

Dar cum s-a întâmplat că sanctuarul a rămas doar cu numele sanctuar, dar în fond şi la urma urmei este tot aşa un sanctuar ca singaoga noastră de aici?“

Spune unul bătrân care este mai experimentat: „ Care a fost motivul de bază, nu ştie nici unul iniţiat din intreaga ţară a lui Israel; este doar un factor sigur, că coloana de foc s-a stins deodată între altarul de jertfă şi sanctuar, după uciderea cruntă a preotului Zaharia şi cu toate rugăciunile şi rugăriile nu a mai apărut aceasta.

Nu s-a putut explica o astfel de situaţie poporului, cu acest lucru eşti de acord! Căci acest lucru ar fi pricinuit la popor prea multă mişcare; şi pe lângă aceasta mai sunt şi romanii în ţară! Ce baie de sânge şi stârpire ar fi urmat după această mărturisire!

Dar în afară de cei iniţiaţi nu ştie nici un om în întreaga ţară Israel şi aceşti galileeni, care dorm aici şi nu aud prea bine şoaptele noastre, nici atunci când sunt treziţi, nu ar face nici ei nimic, pentru că cu toţii împreună au mai puţină credinţă şi sunt mai mult greci decât evrei şi pentru o viaţă bună au ei principiile lor: o religie trebuie să existe pentru înfrânarea poporului rău, de care se poate folosi partea acea mică care este cultă şi este tot una, ce mister poate fi la baza unei religii.

Ce îl interesează pe un galilean mai înalt în poziţie, dacă acea ladă este adevărată sau falsă, dacă îşi face efectul la poporul prost, care este superstiţios şi uşor de ademenit!? Se poate vorbi deschis între prieteni aici în Nazaret, în Capernaum şi în Horazine, fără a produce vreo pagubă; dar în ceea ce îi priveşte pe greci şi pe romani, deci, în aceste cazuri ştim, cu cine avem noi de-a face!

De aceea a fost dus predicatorul Ioan în închisoare, care s-a aflat mai mulţi ani în Bethabara, pentru că s-au temut, că el fiind un fiu a lui Zaharia şi care nu a dat o mărturie bună pentru preoţii din Ierusalim, ar putea ştii ceva de chivotul legii şi ar putea vesti aceasta poporului!

De aceea este şi dulgherul urmărit, pentru că se tem de el din cauza darului său profetic, că el ar putea vesti totuşi aceasta poporului! De aceea să rămâne între noi un mic secret acest lucru şi nu trebuie să ne aruncăm la aşa o vânzare ieftină!“

Spune Chiwar: „Este într-adevăr o poveste disperată; dacă nu cumva au auzit aceia la intrarea principală discursul nostru!“

Spune cel mai bătrân: „Deci, noi am şoptit mai mult decât am vorbit şi aceia de acolo nu au auzit nimic sau foarte puţin din ceea ce noi am rostit! Şi dacă au auzit ce am vorbit, sunt majoritatea romani şi greci şi nu înţeleg ceea ce am discutat noi între noi.“

Spune Chiwar: „Dar eu l-am observat printre aceşti oameni pe fiul dulgherul Iisus, pe guvernatorul Cireniu, pe înaltul Iair, pe comandantul Corneliu, pe Faustus şi alte persoane cunoscute!“

Spune cel mai bătrân: „Aceştia sunt oameni, de care noi nu trebuie să ne ferim; dacă ei au auzit sau nu este tot una! Dacă vor să vestească poporului, nu au nevoie de discuţia noastră, ca ei să ştie mult prea bine, cum stau lucrurile cu lada din templu; şi dacă ei nu vor să spună nimic, nu poate fi un motiv discuţia noastră - şi prin aceasta noi putem fi fără nici o grijă! Dar acum să fim atenţi, ca iniţiaţi să nu vestim din greşeală acest lucru; şi dacă aceasta se va întâmpla vreodată, atunci va fi nevoie de cea mai mare atenţie!“
53. Chiwar dă mărturie despre lucrările şi despre viaţa lui Iisus.
Spune Chiwar: „Într-adevăr, eu trebuie să laud înţelepciunea voastră! De cât timp trăim şi lucrăm noi împreună, nu s-a ivit niciodată ocazia, în care să vă cunosc eu, colegii mei buni, aşa cum v-am cunoscut eu astăzi şi mă bucură acum nespus de mult, că eu am oameni de partea mea în loc de slujitori proşti ai templului; dar lăsând aceasta deoparte rămâne apariţia dulgherului cel mai extraordinar lucru, care este recepţionat de simţurile omeneşti, de când locuiesc oamenii pe acest pământ. Aici dispare Adam cu poveştile sale în decurs de mii de ani! Un Enoh aparţine poporului cerşitor spiritual; Avraam, Isaac şi Iacob, Moise, Aaron şi Ilie sunt nişte coate-goale faţă de noi! O zi aduce mai multe minunăţii neauzite, decât au trăit străbunii şi strămoşii noştri vreodată!

Eu însumi am fost astăzi şi ieri un observator secret, la întâmplările care au avut loc în casa şi în afara casei bătrânului Iosif. Eu spun: miracole peste miracole! Doi îngeri vizibili şi vii îi slujesc! Nevasta lui Faustus era în Capernaum şi dulgherul a dorit ca şi ea să ia parte la masa de dimineaţă; dar era nevoie de aproape patru ore, ca ea să fie adusă din Kapernaum în Nazaret. Dar ce s-a întâmplat? Dulgherul le-a făcut semn acestor îngeri. Ei dispar doar câteva clipe şi o aduc binedispusă pe frumoasa Lidia, nevasta lui Faustus, în Nazaret! - Ce spuneţi voi despre aceasta? Trebuie să fie evident mai mult, decât suntem noi în stare ca să înţelegem?!“

Întreabă cei mai în vârstă: „Ce ai mai putut vedea?“

Spune Chiwar: „Voi o cunoaşteţi pe fiica lui Iair şi ştiţi foarte bine, că ea a murit de două ori şi a doua oară s-a aflat ea deja mai multe zile în mormânt, acest lucru îl ştiţi; dar voi nu ştiţi, că acea Sara, fiica ceresc de frumoasă a lui Iair, a devenit femeia lui Borus! Nu este de necrezut, că o fiinţă femeiască care a fost de două ori moartă a devenit femeia unui bărbat şi aceasta într-un fel şi chip, cum pământul nu a mai văzut o astfel de căsătorie?! Atunci când fiul dulgherului i-a binecuvântat, a văzut ea toate cerurile deschise şi nenumărate legiuni de îngeri au umplut aerul şi l-au lăudat pe Dumnezeu, că El le dăruieşte oamenilor de pe pământ o astfel de milostivire. Dar când perechea a fost binecuvântată de Iisus, s-au închis cerurile la un semn vizibil al dulgherului şi doar cei doi îngeri au rămas, cum au fost ei mai devreme şi cum noi îi putem vedea în sinagogă, acolo, în apropierea uşii cu înfăţişarea a doi minunaţi de frumoşi tineri. Uitaţi-vă la ei şi spuneţi, dacă pot fi de altundeva decât din cerurile pure!

Dar dacă aşa stau lucrurile şi nimeni dintre noi nu poate nega aceasta, de ce nu poate fi fiul dulgherului ceva mai înalt decât un eleva al Essäerilor, pe care el nu i-a putut vedea niciodată, că după cunoştînţele mele nu s-a îndepărtat din aceste ţinuturi, în afară de câteva ori cu tatăl şi cu fraţii săi spre Ierusalim şi, cred eu, că mai încă o dată spre Sidon, pentru a construi acolo o casă; în afară de aceste dăţi s-a aflat el însă de fiecare dată acasă.

Cu toate că se ştie că a fost tot timpul un lucrător retras şi tăcut şi s-a crezut că este prost, se mai ştie totuşi, că începând de la naşterea sa şi până la împlinirea vârstei de doisprezece ani s-au întâmplat lucruri ciudate cu el; chiar şi naşterea sa se spune că a fost minunată - după povestirile comandantului roman Corneliu, care mi-a povestit aceasta nu de multă vreme la o ocazie festivă din Capernaum!

Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci întreb eu cu seriozitate, dacă mai trebuie să existe reţineri, ca acest Iisus să fie privit cel puţin ca fiul lui Dumnezeu; căci lucrurile pe care el le înfăptuieşte şi cum le ordonă îngerilor şi aceştia îl ascultă la cel mai mic semn al său, toate acestea conduc spre faptul cert, că în spatele acestui Iisus trebuie să se afle din belşug duhul dumnezeiesc din vecie!

Dar dacă este aşa - cum se arată faptele şi învăţăturile Sale -, atunci nu ştiu eu într-adevăr, de ce mai ţinem noi atât la acea ladă moartă, în timp ce cea vie înfăptuieşte şi se mişcă în faţa ochiilor noştri! Noi putem să rămânem aparent pentru popor ceea ce suntem, ca să nu devină prea evident acest lucru; dar în inimă se ne întoarcem cu toţii cu tărie spre el!“

Spune înţeleptul bătrân: „Ori cu totul sau deloc! Căci dacă există ceva dumnezeiesc în el, atunci aceasta va respinge jumătăţile; dar dacă nu este cazul, atunci este totuşi mai bine, să rămânem noi cu lada cea veche într-o memorie vie la rostul ei dinainte, decât ca să acceptăm noi ceva, unde nu cunoaştem motivul adevărat!“

Spune Chiwar: „De aceea vom face noi o încercare ca voi să vă puteţi lămuri; căci eu nu mai trebuie să mă lămuresc. Eu ştiu foarte bine ceea ce voi face, atunci când îl voi urma.“

Spune cel mai bătrân: „Crezi tu oare, că templul nu va face nimic atunci când un oraş după altul se va debarasa de el, ca şi un fruct copt de pe pom? Eu cred, că templul nu va aştepta prea multă vreme şi îşi va trimite în toate părţile preoţii care pedepsesc! Şi atunci vai de acei oameni care s-au debarasat; aceia vor fi chinuţi cu amărăciune! Mai bine le va merge acelora, care au trecut la învăţătura înţeleaptă a greciilor, decât uceniciilor lui Iisus, care nu sunt nici evrei curaţi şi nu sunt nici pe departe greci şi cu bunăştiinţă ştiu, cel puţin câţiva dintre ei misterele sfinte şi relaţiile goale ale templului şi au trecut şi ei prin aceasta!

Eu vă spun: nimic nu îi va băga într-o nelinişte mai mare şi mai periculoasă, ţinută în secret, pe aceşti oameni din templu, decât - fiinţa aparentă şi profetică a lui Iisus şi a uceniciilor săi! Şi o astfel de nelinişte va trage toate nodurile satanice după sine, pentru a strica o învăţătură, care ar însemna într-adevăr capătul tuturor templelor.

Sau nu aţi văzut voi anul trecut, ce au făcut cei din templu cu un grec, care a vestit poporului că în templu se primesc acum şi orfande din aur şi arigint roman, cu toate că doar banul lui Aaron ar trebui să fie primit şi în afară de acesta nici unul? Vedeţi, a fost atras în templu cu promisiunea câştigului; şi când au pus mâna în acest fel pe el în templu, a fost ucis într-un fel, că cronica nu poate arăta vreun exemplu! - De aceea este nevoie ca noi să fim precauţi! Noi trebuie să devenim mai întâi greci şi doar după aceea să devenim ucenicii lui Iisus cu trupul şi sufletul, sau noi trebuie să rămânem într-u totul ceea, ce suntem; căci cu jumătăţi de măsură nu suntem nici unde prea bine primiţi!“

Spune Chiwar: „Acum ai din nou dreptate în ceea ce are de-a face cu atenţia lumească; dar vorbind între noi: Dacă acest vizibil dulgher este mult aşteptatul Mântuitor, aşa - cum este numit de David cu mare teamă - adică Însuşi Iehova, atunci să devenim noi printr-o ocolire inteligentă ucenicii Săi, sau să ne îndreptăm precis şi fără ocoluri spre steagul Său ceresc şi să nu ne lăsăm înfricoşaţi de piedicile lui Satana, pentru că prin El ne este asigurată viaţa pe veci, chiar şi cu preţul vieţii noastre amărâte lumeşti, care durează şi aşa foarte puţin?!“

La aceste cuvinte ale lui Chiwar rămân toţi pe gânduri şi nu mai ştiu cum să se decidă.
54. Sfatul îngerilor spre cei convertiţi din templu.
Deodată se apropie de ei cei doi îngeri şi spun: „Chiwar a vorbit drept în felul său şi tu bătrânule ai dreptate cu faptul, că trebuie să fii întru totul a lui Dumnezeu, deoarece lui Dumnezeu nu-i sunt pe plac jumătaţile de măsură! Noi însă vă spunem, ca fiind martorii Săi din ceruri: Nu vă temeţi de aceia, care nu vor putea face nimic împotriva sufletului vostru, ci să vă fie mai mult teamă de Acela, care este un Domn asupra vieţii în cer şi pe pământ! Fără El nu există viaţă, nici în ceruri şi nici pe pământ! De aceea noi, ca fiind nişte adevăraţi martori din ceruri, vă sfătuim, să faceţi ceea ce vi-a spus prietenul vostru Chiwar.“

Spune cel mai bătrân: „Cine sunteţi voi minunaţi tineri, că vă numiţi ‘martorii din ceruri’?“

Spun cei doi: „Intreabă-l pe Chiwar, care ne-a văzut când am luat-o pe nevasta lui Faustus din Capernaum şi el vă va spune cine suntem noi!“

Spune cel mai bătrân: „Dacă este aşa, atunci nu mai este nevoie nici de o alegere şi noi vom întoarce spatele acestui templu!“

Spun cei doi: „Nu aşa, dragi prieteni; căci Domnul este bun în toate felurile! Dacă îl urmaţi cu inima, dacă credeţi viu în El şi că doar prin El se va îndeplini scriptura şi în mare parte este deja îndeplinită, atunci faceţi voi destul; în afară de aceasta, rămâneţi cum sunteţi, ca slujitorii lumii şi ai Satanei, care mişună prin temple, să nu fie treziţi înainte de vreme! Invăţaţi poporul lui Moise şi profeţii şi respectaţi legile adevărate ale lui Dumnezeu; dar pe legile lumeşti ale templului nu daţi doi bani, căci aşa veţi deveni adevăraţi ucenici, ca aceia pe care El i-a ales dintre pescari.“

După două zile însă veţi primi din Ierusalim un alt superior, care la început va fi foarte adept templului, dar mai târziu se va putea târgui cu el şi pentru bani el va da o scutire după cealaltă; căci nici el însuşi nu crede deloc în templu şi aşa voi veţi avea un joc uşor. Iair s-a retras şi va trăi în casa ginerelui său. Dar nu spuneţi celui superior nou despre minunăţiile, care s-au întâmplat aici!“

Spune Chiwar cu respect profund: „ Slujitori ai lui Dumnezeu din împărăţia luminii şi a vieţii veşnice! Este foarte bine, ca noi să ne ţinem după sfatul, pe care voi ni la-ţi dat prin mila lui Dumnezeu, dar eu doresc totuşi ca să-mi fie puţin mai bine! Cum ar fi, dacă persoana mea ar face parte dintre ucenici, ca fiind într-adevăr unul?“

Spun cei doi: „Fiecare om de pe acest pământ este liber şi poate face ceea ce vrea şi doreşte şi poate să creadă şi să vorbească ce vrea; dar dacă cineva a primit milostivirea din ceruri, aşa cum vi s-a arătat vouă şi primeşte un sfat, atunci ar face bine, dacă se ţine după acesta; căci peste ucenicii care sunt la Domnul vor veni vremuri grele ale ispitei, unde trebuie ei să reuşească în spirit prin focuri şi mulţi vor fi slăbiţi şi vor pica! Vouă, însă, vă va fi mult mai uşor şi voi veţi reuşi în linişte ceea ce ucenicii vor reuşi doar prin mare teamă şi urmăriri! Tu, Chiwar, poţi să faci ce doreşti; dar pentru tine ar fi mai bine dacă ai rămâne în poziţia în care te afli acum.“

Spune Chiwar: „Da, eu voi rămâne; dat atâta timp cât Domnul se va afla aici, aş vrea să-mi petrec timpul alături de El ca să mai aud şi ca să mai pot vedea câte ceva! Să nu fac nici aceasta?“

Spun cei doi: „Acest lucru îl poţi face, cu toate că Domnul nu va vorbi şi nici nu va înfăptui nimic extraordinar, pentru că oamenii aici sunt aproape fără credinţă şi cred că Domnul este un fel de vrăjitor. Voi veţi avea ocazii destule, ca să îi învăţaţi pe aceşti oameni adevărul, pentru care Domnul nu va ţine departe de voi răsplata. Astăzi, mai spre seară va veni şi Roban la voi şi vă va aduce mărturii importante despre Domnul Iisus şi voi veţi avea în el un învăţător inteligent şi înţelept; căci Roban este unul dintre spiritele puternice printre voi.“ - După aceste cuvinte se depărtează îngerii şi se întorc înapoi în compania noastră.


55. Relaţia dintre popoare spre suveran.


Acum Mă întreabă Cireniu, dacă ar fi sfătuitor să ridice legea cea grea rostită de el împotriva fariseilor, bătrânilor, leviţilor şi învăţaţilor, căci după părerea sa erau convertiţi aceştia.

Spun Eu: „Atunci, când ai dreptul să emiţi o lege, nu trebuie prea repede să pronunţi alta! Dacă este rostită o lege, atunci nu trebuie să te grăbeşti prea tare, să ridici legea o dată rostită; căci atunci trebuie respectat sfatul înţeleptului. Iată, dacă tu emiţi o lege nouă, atunci ţi vei face duşmani pe aceia, care se încadrează în acea lege; dacă ridici însă acea lege, atunci nu îţi va mulţumi nimeni, ci în ochii lor tu îţi vei arăta slăbiciunea, ei vor triumfa şi vor spune: ‘Uite-te la acest tiran! Pentru că el vede numărul mare al duşmaniilor săi, vrea să-şi recâştige prietenia poporului prin ridicarea acestei legi! Dar el nu îşi va gasi prieteni în popor; căci cine a fost o dată un tiran, acela va fi şi pentru o a doua oară unul, dacă ajunge din nou la putere!’

Şi de aceea este mai bine să se lase o lege aşa cum este, decât să fie ridicată; dar pentru aceasta se poate lăsa în secret deoparte legea şi atunci când se vor întâmpla abateri de la aceasta, atunci pedeapsa să fie mai blândă. Dacă vine un alt suveran are libertatea, să ridice cu totul legile pe care le-a înfiinţat celălalt şi să înfiinţeze pentru duhul poporului altele mai blânde. Ar trebui să se întâmple ca ei să vină şi să te roage, ca tu să laşi o parte cruntă din acea lege deoparte, dar tu poţi face aceasta cu reţinerea, că vei actualiza cu stricteţe legea, dacă se vor vedea urme a unei urmăriri răutăcioase, pentru care a fost emisă acea lege!

Iată, aceasta este deşteptăciunea, cu care oricare suveran ar trebui să-şi conducă poporul, dacă el vrea să conducă fericit! Un suveran amorţit şi tolerant va ajunge la convingerea tristă, că prin toleranţa sa prea mare i s-a urcat poporul în cap!

Căci popoarele se comportă cu suveranul său ca şi un copil cu părinţii săi. Părinţii severi şi înţelepţi vor avea tot timpul copii buni, ascultători şi muncitori, care îşi vor respecta şi îşi vor iubi părinţii, în timp ce părinţii toleranţi vor avea copii care le vor creşte peste cap şi la sfârşit îi vor alunga din propria lor casă.

Dragoste serioasă şi înţelepciune este o lege veşnică; cine va acţiona după aceasta, nu face vreun pas greşit şi fructele vor fi gustoase şi bune. M-ai înţeles tu acum întru totul?“

Spune Cireniu: „Da, Domnul meu, întru totul şi aşa a fost tot timpul pe acest pământ. Un suveran bun şi tolerant îşi pune prea repede capăt suveranităţii sale; dar şi unul tiran şi strict nu prea rămâne mult timp în poziţia sa. Eu cred, că undeva în mijlocul acestor exterme domneşte înţelepciunea, fericirea şi tăria permanentă!?“

Spun Eu: „Da, da, aşa este: în mijloc, aşa cum ţi-am arătat Eu ţie!Dar acum să mergem iarăşi acasă; căci este deja târziu după amiază!“

IntreabăCorneliu: „Dar Doamne, rămân aici să doarmă aceşti cetăţeni bătrâni? Aceşti oameni ar fi putut rămâne acasă pentru a sărbători lăudabil sabatul, ca ei să nu deranjeze prin sforăitul lor tare pe cei care mai sunt aici prezenţi! Căci este de bătut câmpii, cum sforăie aceşti oameni, - o apariţie, care îmi este în cel mai mare grad neplăcută! Eu pot să suport multe, dar sforăitul unui om mă poate duce la marginea disperării!“

Spun Eu: „Lasă, lasă acum! Atâta timp cât ei sforăie, nu comit nici un păcat! Este bine că ei sforăie acum; căci dacă ar fi fost treji, ar fi auzit unele lucruri, de care s-ar fi înfuriat şi acest lucru nu ar fi fost bine! Dar pentru că au dormit adânc, nu au auzit şi nu au văzut nimic din cele întâmplate aici şi de aceea ei nu s-au enervat; şi iată, acest lucru este bun! Dar acum să mergem şi să-i lăsăm pe aceşti oameni să doarmă!“

Apoi am început să ne mişcăm spre uşă; dar fariseii şi cei mai bătrâni s-au dus în grabă la uşă, care era pe jumătate deschisă şi au deschis repede întreaga uşă mare şi au spus: „Doamne, scris este: ‘Deschideţi uşile larg şi porţile depărtate, ca împăratul slavei să intre! Cine este însă acest împărat? Acesta este Iehova Savaot! Acestuia de la noi toţi să-I fie toată măirea, toată slava şi toată cinstea din veşnicie în veşnicie!’“

Şi Cireniu spune cu o mină prietenoasă: „Da, aşa este şi să rămână pe veci! Domnul să fie totdeauna cu voi!“

Şi ei strigă: „şi cu duhul tău, ca tu să ne fii îndurător, ca şi El! Pentru că legile tale ne-au apăsat tare până acum, mai rău decât moartea; dar, deoarece noi înşine am devenit acum pe deplin ucenicii Lui şi ne impunem pe viu însăşi legile tale, de aceea sunt legile tale dure pentru noi aşa, de parcă n-ar mai fi. Dar noi îţi mulţumim totuşi pentru tocmai aceste legi; pentru că fără ele noi am fi putut deveni uşor trădători a acestei treburi foarte sfinte! De aceea, noi nici nu te mai rugăm acum pentru anularea legilor dure date; pentru că noi înşine, ca fiind cu tine de-o potrivă gânditori, credincioşi înfăptuitori, le anulăm tocmai prin acţionarea şi neacţionarea noastră foarte proprie până la ultima virgulă, pentru toate timpurile timpurilor!“

Spune Cireniu: „În această privinţă vă este legea şi din partea mea anulată şi eu cred în sigura speranţă, de a nu mai fi nevoi niciodată să vă înnoiesc această lege dură. Nu vă mai lăsaţi niciodată de aceea duşi în eroare şi urmaţi cu severitate, ceea ce v-au sfătuit cei doi îngeri ai lui Dumnezeu, căci aşa vom rămâne noi cei mai buni prieteni în Dumnezeu Domnul şi guvernarea mea nu vă va apăsa! Şi dacă s-ar arăta sub conducerea noul superior al şcolii voastre, că el ar vrea să vă persecute în oricare formă din cauza, că voi sunteţi prieteni ai lui Iisus, Domnul din veşnicie şi în acelaşi timp prieteni ai romanilor care vor să vă facă bine, atunci voi veţi găsi într-adevăr calea până la mine, - şi atunci vor fi acele măsuri într-adevăr luate, prin care drepturile voastre fizicie şi mai ales cele duhovniceşti vor fi cel mai bine protejate! Şi acum vă spun încă o dată: Domnul să fie cu voi!“

Şi toţi strigă iarăşi: „şi cu duhul tău pe veci!“

După aceea fac ei o plecăciune adâncă în faţa noastră şi noi mergem pe uşa larg deschisă şi ne ducem acasă, unde ne aşteaptă o gustare bună, constând din pâine, vin şi tot felul de fructe dulci şi pe deplin coapte. Noi ne aşezăm la masă, mulţumim şi mâncăm încetul cu încetul, ceea ce poartă mesele, - rămânem însă în acelaşi timp şezând la mese până la asfinţit în tot felul de cuvântări şi discuţii constructive.


56. Roban şi Kisjonah ne relatează întâmplările lor.
Aproape de asfinţit, ajunge Roban din Kis, însoţit de Kisjonah, la casa Mea, îi salută deja din depărtare pe toţi; pe care îi întâlneşte şi Kisjonah vine tocmai de asemenea în grabă cu braţele deschise la Mine, Mă salută mai ales pe Mine într-un mod într-adevăr foarte prietenos cu lacrimi în ochi şi o salută după aceea după un răstimp de-abia pe fiica lui, care îl ţinuse deja de mult timp de mână şi aplica multe sărături asupra acesteia; tot aşa l-a salutat el şi pe ginerele lui, pe Corneliu şi când află el de-abia, că romanul strălucitor care stă lângă Mine este guvernatorul de frunte Cireniu, atunci el îl roagă pentru iertare, pentru că l-a trecut cu vederea!

Dar Cireniu cuprinde foarte emoţionat mâna lui Kisjonah, o ţine apăsată pe pieptul său şi spune foarte tare: „Nu tu pe mine, ci eu pe tine trebuie să te rog să mă ierţi, că nu te-am salutat mai înainte; dar ca scuză să fie faptul, că nu te-am cunoscut personal! Pentru că pe lângă Domnul Iisus, căruia fireşte că i se cuvinte Lui singur toată slava şi toată cinstea, îţi sunt şi eu dator, tu bărbat credincios şi cinstit, cu o mulţimire niciodată de secat; pentru că printre toţi oamenii acelei împrejurimi ai contribuit tu decis cel mai mult la faptul, că am fost salvat dintr-o nedumerire, care m-ar fi costat altfel într-adevăr desigur viaţa! Aceasta îmi este într-adevăr o mare bucurie, să te cunosc pe tine, tu prietenul meu foarte demn de stimă, acum personal.“

Kisjonah este acum iarăşi o dată foarte fericit şi ne povesteşte multe, din ceea ce el trăise între timp şi ne povesteşte la sfârşit şi faptul, că el l-a vizitat pe Sichar împreună cu Roban cel destul de cinstit şi bătrân şi a vorbit acolo multe cu Jonael, Jairuth şi foarte multe lucruri cu Archiel, care trăieşte şi acţionează acum foarte natural ca un om, aşa încât unui străin nu i-ar putea veni în gând nici în vis, că s-ar afla în spatele său o fiinţă curat duhovnicească.

Tot aşa l-a vizitat el şi pe doctorul Joram şi casa acestuia minunat nemaipomenită precum şi pe femeia acestuia dragă şi minunată şi a auzit de la cei doi lucruri foarte minunate; şi Roban ar fi fost pretutindeni doar ochi şi urechi şi nu s-ar fi putut minuna îndeajuns despre toate; şi când a fost el aşa destul de puternic emoţionat, atunci ar fi spus el mereu ca pentru sine: „da da, sânge şi viaţă pentru maestrul Dumnezeiesc din Nazaret! Pentru că El nu poate fi un om, ci El trebuie să fie Dumnezeu Insuşi, căci altfel, nu i-ar fi posibile asemenea lucruri!“

Când Kisjonah povestea încă astfel, a venit Roban la Mine şi nu spune nimic decât: „Doamne, eu sunt al Tău şi nici o putere, în afară de voinţa Ta singură, mă poate despărţi de Tine!“

Spun Eu: „Eu am ştiut aceasta într-adevăr dinainte, că tu vei fi unul dintre cei ai Mei; dar tu încă nu ştii, că acum şi toţi fraţii tăi şi împreună slujitori cu tine aparţin de cei ai Mei, fără să înceteze din această cauză, să fie în faţa lumii, ceea ce ei au fost mai înainte, - tot aşa şi tu vei rămâne deocamdată, ceea ce ai fost tu, atâta timp, până ce noul superior al şcolii, care va prelua poimâine slujba lui Iair, se va fi tocit puţin.

Fraţii tăi te vor iniţia însă într-adevăr în toate, ce ai tu de a face, de a vorbi şi cum să te comporţi faţă de noul superior, care va începe, ce-i drept, la început să măture cu o mătură foarte stufoasă; dar nu va dura o jumătate de an şi voi veţi putea înfăptui totul cu el pentru oarecare bani, deaorece el nu are nici o credinţă faţă templu, ci deocamdată numai faţă de bani; apoi va fi el însă într-adevăr în stare să şi creadă în ceva mai bun. - Dar, acum, mergi la fraţii tăi şi înştiinţează-i despre toate, ce ai văzut şi ai auzit!“

La aceste cuvinte ale Mele se recomandă Roban la Kisjonah, mulţumindu-i pentru tot binele ce i l-a făcut şi spune la sfârşit: „Asemenea lui Kisjonah s-ar mai găsi pe pământ într-adevăr puţini! De aceea eşti tu singurul, care a nimerit şi a găsit inima mea! Domnul să te binecuvânteze pentru tot binele, pe care mi l-ai acordat mie şi o mie altora!“ - După aceste cuvinte se apleacă el adânc în faţa noastră şi merge grăbit la fraţii lui, care mai sunt astăzi încă adunaţi în sinagogă - însă fără cei care dorm, care acuşi după plecarea noastră au fost îndepărtaţi din sinagogă. El este primit surpinzător de prietenos şi ei îşi mărturisesc acum unul altuia cu cugetul fericit şi vioi cu mirare peste mirare totul, ce ei au trăit, auzit şi văzut.

Noi suntem însă de asemenea binedispuşi; pentru că Kisjonah nu venise singur, ci cu mai multe animale de cărat foarte încărcate şi cu călăuzele acestora şi a adus vin, făină, brânză, pâine, miere şi o grămadă dintre cei mai aleşi peşti în stare de afumare, aşa încât mama Maria de-abia avea loc, să depoziteze toate cele aduse.

A fost de aceea rugat un vecin, să păstreze cu grijă surplusul în cămară lui mare de alimente, ceea ce a şi făcut el atunci, cu toate că tocmai nu prea cu plăcere din curată politeţe, deoarece era el tot timpul un zgârcit însetat de câştig. Dar, deaorece Kisjonah i-a oferit şi i-a dat atunci două monede de aur pentru osteneala şi politeţea lui, aşa că a fost el imediat bine intenţionat şi peste măsură de servant şi s-a lovit în ducerea sacilor, deoarece se făcuse deja tare întuneric, o dată tare de ucenicul Ioan. Acesta i-a spus însă: „Prietene, fii atent în râvna ta plătită, căci altfel vei pricinui tu o pagubă pentru tine şi pentru ceilalţi! Fericit ai fi tu însă, dacă ai fi tu pentru împarăţia lui Dumnezeu, care a venit chiar aşa de aproape de tine, aşa de ostenit ca pentru cele două monezi mizere de aur şi tu nu te-ai lovi la aceasta de nimeni! O marea orbire, care nu poate şi nu vrea niciodată să recunoască, ceea ce este cel mai mare!“

Vecinul nu s-a lăsat însă conturbat, a îndeplinit munca lui stabilită şi nu se mai interesa de nimic altceva.

Atunci a întrebat Ioan: „Doamne, este, aşadar, totuşi posibil, ca un om să poată avea aşa de multă tâmpenie în trupul său şi în sufletul acestuia?“

Spun Eu: „Lasă-l să plece! Există asemenea acum multe mii în ţara iudeilor, care sunt aici mai proşti şi mai încăpăţânaţi decât un măgar! De aceea li se şi cuvine însă numai plata unui măgar!“

Despre aceasta s-a format un mic râset printre companie, pe care Philopold l-a ridicat încă mai mult cu observaţia lui foarte potrivită şi a dovedit, cum un om este în stare să vadă de obicei totul mai bine decât exact ceea, ce îi este în faţa ochilor lui! Şi toţi au admirat dialectica lui (arta de vorbire) foarte excelentă.

După această scenă ne-am ridicat noi însă de la masă şi ne-am dus acuşi la odihnă.

57. Slujba lumească a unui înger. Învelişul de globă.


Toţi şi-au luat acum aşternutul lor în posesie şi au dormit până în dimineaţa luminoasă; şi Eu M-am odihnit şi am dormit câteva ore. Cei doi îngeri, însă, au îndeplinit în noapte treaba lor de conducere a lumii şi au şi fost deja iarăşi la noi la răsăritul soarelui, veniră la Mine, mulţumiră şi spuseră: „Doamne, totul este în cea mai mare ordine în întreg omul mare al lumii. Sorii principali de mijloc se află nemişcaţi pe poziţiile lor şi rotirile lor sunt la fel; traiectorile sorilor principali de mijloc de rangul doi sunt nemişcate, traiectorile sorilor de mijloc de a treia clasă în jurul celor de-a doua sunt tocmai şi ele în cea mai mare ordine, tot aşa şi sorii de mijloc de clasa a parta cu sorile lor planetare de zece ori o sută de mii, pe ici pe colo mai mult şi pe ici pe colo mai puţin, - precum Tu, o Doamne, ai pus măsura din începutul străvechi! Sorii planetari nenumăraţi de mulţi însă cu plantele şi lunile lor mici, cel mai adesea fără lumină depind oricum de ordinea sorilor mari de cârmuire şi astfel este în acest înveliş de globă* totul în cea mai mare şi cea mai bună ordine şi noi avem de aceea voie iarăşi aici la Tine, Tată sfânt şi la copiii Tăi nouă foarte scumpi, să petrecem o zi luminoasă.“ (*’Inveliş de globă’ este denumirea concentrării a decilioane ori decilioane de sori, care ca sori centrali de clasa întâia, a doua, a treia şi a patra cu nenumărat de mulţi sori planetari, cum este unul şi pământul nostru, se mişcă toţi în orbite mari şi vaste în jurul unui punct central comun, nemăsurat de mare, care este şi un soare de mijloc principal aproape nesfârşit de mare. - Dar nenumărat de multe asemenea învelişuri de globă, care se află pentru noi oamenii în neimaginabil de largi depărtări unul faţă de celălalt şi care umple spaţiul veşnic nemărginit, poartă numele comun de ‘marele om al lumii’. - Aceasta pentru înţelegerea mai uşoară a relatării de dimineaţă a celor doi îngeri către Iisus, Domnului nemărginirii. Jakob Lorber. )

Spun Eu: „Foarte bine, petreceţi însă bine fiecare minut prin tot felul de învăţături folositoare; pentru că copilaşii Mei necesită încă mult acestea!“

Cei doi îngeri păşesc acum înapoi foarte veseli şi prea fericiţi şi o salută pe Maria şi apoi pe ucenici, pe Cireniu, Corneliu, Faustus, Iair, pe Kisjonah şi pe Borus. Cireniu însă, care auzise ceva despre cei mulţi sori, i-a întrebat de îndată pe cei doi, despre ce sori ar fi vorbit ei aici cu Mine, deoarece el ar cunoaşte numai un singur soare.


Yüklə 2,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   43




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin