Marea evanghelie după ioan

Fariseul îi prinde mâna şi spune nu după mult timp cât se poate de mirat: „Hm, îi cât se poate de ciudat, eu nu simt de fapt nimic, în afară de mâna mea strâns închisă, în care nu ar avea loc nici măcar o muscă, dar o mână! Pe scurt, eu pot se te cuprind şi din aceast lucru eu deduc, că tu nu eşti alcătuit ca şi noi din carne şi oase.“

Vorbeşte Rafael: „Ridică o piatră, care se află la picioarele tale şi dă-mi-o mie!“

Băiatul ridică piatra, care cântărea mai bine de treizeci de livre şi spune la aceasta: „Fiinţă spirituală, dacă mâna mea trece prin mâna ta întru totul, atunci ar putea ca şi această piatră grea să pice prin mâinile tale, ca şi prin aerul invizibil; căci această piatră cântăreşte cel puţin treizeci de livre şi dacă această piatră pică până la urmă prin mâinile tale pe picioarele mele, atunci mi le răneşte!“

Spune Rafael: „Dacă se întâmplă acest lucru, atunci eu ţi le voi vindeca într-o clipă. Şi de aceea dă-mi acea piatră fără vreo grijă în mâinile mele!“

La aceste vorbe îi dă fariseul cel tânăr piatra în mâinile lui Rafael.

Când Rafael prinde acea piatră cu uşurinţă în mâinile sale şi o ţine, spre mirarea fariseului cel tânăr, fără vreun efort şi o aruncă dintr-o mână în cealaltă, de parcă ar fi doar o prună mică, spune fariseul cel tânăr: „Ascultă, tu drag spirit, sau ce eşti, să se încurce cineva într-o bătălie cu tine, nu este un lucru bun; căci ori ce ar face persoana aceea, ea ar pierde cu siguranţă! - Dar de unde ai tu această putere de neimaginat?“

Spune Rafael: „Iată, acest lucru nu este nimic; în faţa ochilor tăi eu voi sfărâma această piatră tare şi singurul lucru ce va rămâne, va fi doar cel mai fin praf!“ - Aşa strânge Rafael acea piatră şi într-o clipă devine aceasta praf, aşa că la masa lui Rafael se afla doar o grămadă de praf alb şi cât se poate de fin.

Când a văzut tânărul fariseu această manevră, s-a îndoit de mirare şi chiar şi colegii săi au venit în grabă, pentru a vedea acest miracol mai din apropiere.

La aceasta a spus îngerul: „Pentru cineva, care posedă această putere, nu este chiar greu, să transforme această piatră în praf, dar mai greu îi este ca acest praf să-l schimbe în forma anterioară şi tare. Căci fiecare om poate să zdrobească o astfel de piatră, dacă nu chiar cu mâinile, aşa ca mine, atunci însă cu ajutorul unor unelte. Dar presarea acelui praf îi va fi unui om foarte greu, ca acesta să se preschimbe din nou, - şi mai ales în forna sa iniţială. Dar pentru ca tu să te convingi, că mie îmi sunt toate posibile, fii atent şi uită-te, dacă acest lucru îl vei putea face ca mine!“

Aşa a adunat Rafael praful de piatră la o grămadă pe masă şi într-o clipă s-a aflat acea piatră în forma sa precedentă şi cu aceeaşi greutate pe masă, în faţa îngerului.

La această manevră nu mai spun nimic tânărul fariseu şi colegii săi şi de abia sunt aceştia în stare să formeze un cuvânt corect în gura lor.

Dar îngerul vorbeşte aşa către el: „Uite, acest lucru încă nu este nimic! Fii atent, această piatră eu o voi zdrobi într-o clipă acum doar prin tăria voinţei mele! - După aceste cuvinte vorbeşte îngerul către piatră: „Dizolvă-te în eterul corespunzător şi devin-o la fel ca şi cel mai fin eter!“ - La aceste cuvinte poruncite, a dispărut dintr-o dată acea piatră şi nici un om nu a văzut pe undeva vreo urmă din acea piatră. - Aşa l-a întrebat îngerul pe fariseul cel tânăr: „Deci, cum ţi-a plăcut acest lucru, prietene? Ai putea să faci tu tot acelaşi lucru?“

Spune fariseul cel tânăr: „Ascultă, tu spirit angelic sau ce eşti tu, acest lucru este extraordinar! Acum cred eu într-adevăr că eşti un înger al lui Dumnezeu. Doar că nu pot înţelege, cum poţi tu să asculţi de un om de pe acest pământ, cu toate că ai astfel de puteri extraordinare! Căci acest lucru a spus şi fata despre acel Mântuitor din Nazaret şi eu trebuie să cred acest lucru, dacă vreau sau dacă nu.
Există într-adevăr un mijloc pe acest pământ prin care se poate ajunge să poruncim asupra voastră? Cum a ajuns acel om în această postură? Noi ştim din Scriptură unele exemple, unde îngerii au slujit oamenilor, dar doar la porunca atotputernicului Dumnezeu; ; dar aşa şi cum te afli tu acum printre oamenii muritori, nu se poate găsi în Scriptură un exemplu asemănător! Nu, nu prieteni, acest lucru nu este chiar atât de limpede! Tu cu uşurinţă poţi fi un înger al lui Dumnezeu, dar tot cu atâta uşurinţă poţi fi tu cu totul altceva, unde se spune: ‘Iehova fii cu noi!’ - Este noapte, da, aproape miezuil nopţii şi atunci se alătură cu hărnicie acei ‘Iehova fii cu noi!’. Tu pari mult prea frumos, blând, bun şi înţelept pentru un ‘Iehova fii cu noi’; dar pe acest amănunt nu se poate baza prea mult lumea!? Dar dacă ai cumva respectul să fii unul dintre acei ‘Iehova fii cu noi’, atunci noi nu dăm chiar aşa multe pe cunoaşterea acelui Vindecător din Nazaret; deoarece proba cu acea piatră m-a pus pe gânduri ciudate, - Iehova fii cu noi! Nu se spune pe degeaba că satana se poate transforma şi într-o înfăţişare luminoasă, atunci când el doreşte aceasta! Şi dacă tu eşti un astfel de ‘Iehova fii cu noi’, atunci vrem noi ca să zburăm mai degrabă de aici decât să mergem; căci pentru noi şi aşa nu este totul în ordine aici!“

La aceste cuvinte ale fariseului cel tânăr vor să fugă toţi; dar Cireniu îi opreşte şi îi trimite din nou la locurile lor. Ei se pun iarăşi pe locurile lor, dar stau pe acele bănci aşa, de parcă ar fi pline de cuie.

243. Discursul de scuzare al fariseului cel tânăr.

Iuliu însă vorbeşte spre fariseul cel tânăr care, de obicei, era foarte deschis: „Într-adevăr, la început am crezut că eşti puţin mai înţelept şi mai normal, decât cum pari să fi acum, - şi tu crezi că acest înger mult prea pur este după posibilităţi un drac! Ah, acest lucru întrece toate măsurile! Nu poţi tu observa din cuvintele şi faptele noastre, ca fiind un om cât de cât înţelept, că noi nu suntem ai diavolului? După învăţătura voastră mai vrea diavolul altceva decât răul fără margini? Şi noi nu putem suporta şi pedepsim tot timpul ceea ce este rău; cum putem noi să fim atunci ai diavolului? S-a arătat vreodată satana bun şi milostiv faţă de cineva? Noi însă suntem în faţa tuturor drepţi, milostivi şi, după posibilităţi şi buni. Cum am putea noi prin urmare să suportăm un diavol printre noi? Oh, voi nevăzătorilor! Nu aţi văzut voi până acum un om posedat de diavol? Eu am văzut din aceştia mai mulţi, dar printre toţi aceia, nu am văzut vreunul care să fi fost tratat bine de cel din corpul său! Dar, dacă în prostia voastră dură credeţi că noi suntem nişte draci, ce credeţi prin urmare că sunt cei din templu şi chiar şi voi, unde templul - cum îi este cunoscut acum lumii mai bune - este alcătuit din minciuni şi neadevăruri şi este clădit din răutate şi chiar voi sunteţi slujitorii unui astfel de templu? Chiar voi recunoaşteţi, că templul ar fi cât se poate de bun pentru a fi o şcoală pentru satana! Şi despre noi, care le dăruim tuturor bine peste bine din inimile noastre, vreţi să credeţi că noi suntem ai diavolului, pentru că vi-a arătat un duh din ceruri o parte mică din puterea sa de nedescris? Prin urmare, eu vreau să aflu acum de la voi, cum trebuie să arate acei oameni, care nu sunt ai diavolului!“

Spune fariseul, care în clipa aceea părea mai cumpătat: „Deci, deci, prietenos şi înalt Iuliu, nu trebuie să priveşti această poveste mică ca un păcat personal al nostru! Căci iată, cu ceea ce este hrănit un om, cu acel lucru îşi primeşte trupul hrana! Dacă hrana este bună, atunci şi hrănirea este bună; dar dacă hrana este rea, atunci şi hrănirea este prin urmare rea. Un om neglijent, care, la sfârşit, mănânca cu porcii, acela nu se va comporta cu mult mai altfel decât acei porci! Şi aşa se întâmplă cu noi acum şi spiritual. Ani întregi a fost hrănit stomacul sufletului nostru cu mâncare de porci şi acele resturi care au mai rămas nu ies aşa de repede, cum a-m crede, afară din stomacul sufletului!

Noi avem părerile şi cunoaşterile noastre mai bune, care, bineînţeles, încă sunt amestecate cu mult gunoi, iar acest lucru trebuie să li se mulţumească romanilor şi grecilor pe lângă care noi ne-am mai învârtit. Dar când ajungem iarăşi la Ierusalim, adică mai exact în templu, atunci ajung paisprăzece zile, ca noi să ne prostim prin tot felul de fraze care sună cât se poate de mistice. Ce miracole, dacă la astfel de ocazii extraordinare s-au format deja de îndată nori negri în sufletele noastre peste cunoştinţa cea nouă şi o pun în întuneric, că la această imagine ne putem compara cu un călător în miezul nopţii căruia, printr-un fulger, i se dezvăluie drumul printre prăpastie; dar acest lucru prea puţin îl ajută pe acel călător, deoarece după o astfel de iluminare scurtă urmează un întuneric şi mai profund!

De aceea ai tu răbdare cu noi, cu timpul ne vom schimba! Dar cum am spus, deodată nu se poate şi eu şi noi toţi suntem bucuroşi, că am început să pricepem, de ce merg aşa lucrurile şi nu pot merge altfel; căci dintr-o piatră dură nu reiese după câteva clipe de lucru a artistului o formă în detaliu a omului.

Noi am auzit şi am citit câte ceva despre îngerii cerului. Cei trei străini, care l-au vizitat pe Avraam au fost îngeri; la Lot au fost îngeri; scara lui Iacob este cunoscută că a fost plină de îngeri; animalul de povară al lui Bileam, aşa zisului profet, i-a vestit acestuia prezenţa unui înger; însoţitorul şi ghidul lui Tobie cel tânăr a fost un înger; israeliţii au văzut îngerii spânzurători ai lui Dumnezeu cum intrau din casă în casă la egipteni; la cei trei tineri din cuptor s-au văzut îngeri, - şi în Scriptură se poate citi de mai multe ori, cum îngerii lui Dumnezeu au păşit pe acest pământ, mergând împreună cu oameni. De ce să nu fie posibil şi aici?
Dar aici prezenţa unui înger este atât de extraordinară, că, bineînţeles, nu se poate pricepe de îndată în adevărul deplin, aşa cum noi credem ceea ce s-a întâmplat în străvechi timpuri. Să crezi este uşor, pentru că timpurile care au trecut îşi imaginează omul că au fost mai bune, decât timpul actual, care dintr-un anumit motiv pare mult prea nedemn pentru apariţii dumnezeieşti, fără a se gândi la faptul, că în Sodoma şi în Gomorra nu s-au întâmplat lucrurile chiar pe placul lui Dumnezeu, căci, altfel, El nu ar fi distrus acele locuri cu foc din ceruri.

Pe scurt, tu trebuie să înţelegi, că acest lucru este unul extraordinar, care nu a mai fost trăit de vreo fiinţă a acestui pământ, după cunoştinţele noastre! Şi pentru că noi ne-am pierdut puţin cu firea la această probă ciudată a îngerului, prin care ne-a adus mărturia cerească, se poate înţelege cu uşurinţă, dacă privim puţin stilul nostru de viaţă precedent. De aceea, înaltule Iuliu, nu privi această prostie a noastră, ca fiind un păcat în adevăratul sens al cuvântului!“

244. Învăţarea fariseiilor prin Iuliu.

Spune Iuliu: „Deci, eu vi-am spus oricum, că din partea voastră a fost o prostie mare, care vouă vi-a rămas în suflet încă de la prima educare. Ceea ce încă nu a ieşit, va ieşi cu vremea cu totul din voi. Deodată bineînţeles că nu merge; căci o prostie cu rădăcini dispare de multe ori cu mult mai greu dintr-un om, decât cum se vindecă o boală veche a corpului. Dar prin mijloacele drepte se pot vindeca ambele la timpul potrivit.

Noi nu condamnăm prostia nimănui, fie dacă aceasta este înăscută sau nu, pentru că nici un prost nu poate face nimic împotriva educaţiei sale. Dar dacă el are prin urmare ocazia, să trăiască experienţe extraordinare şi să vorbească cu oameni, care sunt măreţi în înţelepciunea cea dreaptă şi care au cunoaşterea necesară în toate lucrurile, care apar pe acest pământ, atunci unul din acesta trebuie să-şi părăsească prostia şi să accepte ceea ce este bine şi adevărat, din ce a văzut şi să recunoască adevărul după spusele amabile ale unor bărbaţi buni. Dacă se împotriveşte cu tărie, atunci este demn de bici; şi dacă nici acest lucru nu va aduce roade, atunci trebuie scos un astfel de om din compania oamenilor mai buni şi trebuie dus într-un loc al nebunilor, pentru că altfel oamenii s-ar supăra prea tare din pricina prostiei sale prea profunde - iar acest lucru nu ar fi bine.
Dar la voi nu este cazul, pentru că inteligenţa voastră a fost trezită prin întâlnirea cu noi, romanii şi cu grecii şi noi suntem acum poporul cel mai bine format şi cunoscător de pe acest pământ, cu toate că noi, după reproşurile voastre, nu credem în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob. Dar dacă noi v-am pune întrebarea, dacă voi credeţi cu tărie, aşa cum ar fi de aşteptat după ceremoniile şi cuvintele voastre, atunci faptele voastre întoarse şi rele, chiar dacă nu ar spune gura voastră, care tot timpul a fost una mincinoasă, ar rosti cu tărie adevărul şi ar spune aşa: ‘Noi nu credem nimic, ci ne prefacem în credinţă în faţa poporului prost şi ne lăsăm plătiţi pentru astfel de minciuni, în care suntem nişte adevăraţi maeştri!’ Dacă compar credinţa noastră în Dumnezeul vostru cu a voastră, atunci noi credem de o mie de ori mai mult în El!

Da, noi recunoaştem, că Dumnezeul vostru este singurul şi adevăratul Dumnezeu, din care dumnezeii noştri nu sunt nimic altceva decât frânturi din calităţile Sale, care fantezia omenească le-a schimbat în tot felul de personalităţi; dar voi nu-L recunoaşteţi nici pe Dumnezeul vostru şi nici măcar însuşirile Sale, pe care noi le exprimăm prin tot felul de imagini şi le adorăm. Iar din această pricină voi mai trebuie să învăţaţi câte ceva, trebuie să testaţi şi să înţelegeţi în sfârşit, cum şi în ce stare se află toate lucrurile pe acest pământ şi ce adevăr se ascunde în spatele acestora.

Dar dacă voi veţi găsi adevărul, atunci recunoaşteţi-l şi rămâneţi în acesta şi gândiţi-vă şi acţionţaţi după el, căci atunci veţi fi în fapte copiii lui Dumnezeu, în vreme ce voi spuneţi acum, cum spun toţi evreii, (adică) că ei sunt copiii lui Dumnezeu şi în inimă nici măcar nu cred că există un Dumnezeu!“

SFÂRŞITUL VOLUMULUI 2

( in Total sint 10 Volume)