Marea evanghelie după ioan

Ebahl, foarte emoţionat de bunătatea guvernatorului superior, i-a mulţumit lui Cireniu din adâncul inimii şi a grăit la sfârşitul cuvântării sale de mulţumire: „Cu adevărat, o asemenea onoare n-am sperat eu niciodată în apropierea oraşului Cezarea! Această scrisoare să fie din partea mea însă de asemenea însoţită de cele mai bune înfăptuiri pentru omenire şi acest lucru cu atât mai mult, deoarece îmi revine şi în scrisoare dreptul şi împuternicirea imperială de a face din orice evreu cinstit un cetăţean roman, căruia atunci, ca mie însumi, îi revin toate drepturile şi avantajele unui cetăţean roman. Cu adevărat, împrejurimea noastră să numere acuşi o grămadă de cetăţeni romani şi luările de rămas bun ale fariseilor din aceste regiuni, să se înmulţească ca iarba în primăvară! Oh, asta va fi minunat!“

Spune bătrânul Marcus, care stătea lângă: „Frate, tu ai într-adevăr dreptate, că te bucuri foarte tare asupra acestui lucru; pentru că este o treabă mare de a fi un cetăţean al Romei! Eu sunt aceasta din naştere; dar cu nimic mai puţin trebuie să le plătesc totuşi preoţilor templului, în fiecare an, un anumit tribut, asemenea evreilor. De la evrei iau ei numai zeciuiala, de la noi romanii însă un anumit tribut, un drept obţinut cu înşelăciune de la curtea romană, - şi trebuie să ştii să te învoieşti cu ei, dacă vrei să ajungi din tributul greu în bătrâna zeciuială. Numai această obligaţie de a plăti tribut de către cetaţenii romani către templu, ar trebui să-i fie luată templului iarăşi fără toată reţinerea de către Roma; mai întâi este impozitul de tribut prea greu şi în al doilea rând, acesta face templul prea puternic, - şi amândouă lucruri sunt rele.

În transportul actual de nelegiuiţi către Sidon, se află tocmai iarăşi câţiva instigatori, care au fost foarte sigur plătiţi de templu pentru lucrul lor. Este, ce-i drept, adevărat, că obligaţia de tribut există, ca o povară ieşită din comun, doar în unele principate ale Canaanului şi templul îşi are de promovat numai acolo drepturile sale, unde apare aceasta ca fiind în vigoare; dar templierii nu se mulţumesc cu asta, fac abuzuri cu ajutorul unor acte doveditoare false, pe care la arată ca fiind noi şi ieşind de la Roma şi îi silesc pe cetăţenii romani, să se înţeleagă cu ei cel puţin asupra zeciuielii. Eu am fost nevoit încă astăzi dimineaţă să le plătesc zeciuiala de peşte, căci, altfel, mi-ar fi făcut cu siguranţă toate bunecuviinţele imaginabile.

Părerea mea ar fi în consecinţă aceasta: Ar trebui să i se ia templului, atât de curând pe cât este posibil, toate concesiile posibile ale Romei, fără vreo oarecare excepţie; pentru că altfel ajunge Roma în pericol să primească în Asia acuşi răzvrătiri peste răzvrătiri şi înainte ca patruzeci de veri să treacă, va primi Roma cinstea foarte neplăcută să fie nevoită să cucerească şi cealaltă Asie pentru a doua oară de la Alfa până la Omega! - Aceasta este părerea mea, în care mă încred acum tare, pentru că cunosc foarte exact stările templului şi le şi detest însă foarte adânc.“

Spune Cireniu: „şi pentru acest picior infirm se va lăsa găsit un toiag! Dar dacă templierii îndrăznesc să dorească tributul şi din această regiune şi să creeze din acesta vechia lor zeciuială, atunci vom rândui într-adevăr fără zăbovire să se năpăstuiască o vreme de tunet bine hrănită asupra templului; pentru că asta e iarăşi o acţiune pe cont propriu din partea templului, care ar putea avea cu timpul, într-adevăr, cele mai rele urmări pentru Roma.

(Intorcându-se către căpitanul Iuliu:) „Tu, Iuliu, vei primi încă astăzi câteva suluri, pe care vei scrie după gândirea ta câteva propoziţii scurte pentru templu! - Tu mă înţelegi!?“

Spune Iuliu: „Ar fi totul bine şi potrivit, dacă regatul Iudeea n-ar fi fost dat mâncăciosului Irod în arendă, aproape cu toate drepturile de domnie! La aceasta se află în Ierusalim încă un guvernator neglijent, anume Ponţiu Pilat, care este foarte bucuros, dacă oamenii îi acordă pace şi linişte; cu acesta nu este prin urmare prea multe de înfăptuit! Dar aici se adaugă încă o circumstanţă fatală, care este foarte straşnic de luat în seamă: Dă-i tu templului o mie de legi încă cât se poate de grele şi el se va strecura printre toate, asemenea unui Proteu, - şi eu întreb, ce se poate atunci face încă mai departe.

A merge către templu cu o oarecare putere exterioară prea vizibilă, ar fi o treabă foarte îndrăzneaţă; pentru că poporul ţine de acesta şi îi consideră pe preoţi, anume în Iudeea, ca oameni pe jumătate zei şi ca mijlocitori între Dumnezeul lor şi oameni. Dacă ai constrânge, prin urmare, templul cu o oarecare violenţă vizibilă, atunci ai avea, însă, de asemenea, imediat cea mai arzătoare revoltă în întreaga Iudee pe gât; de aceaa este aici nevoie de foarte multă grijă, înainte ca să doreşti să înfăptuieşti ceva cu templul, în cea mai deplină seriozitate!

Ah, aici în Galilea şi anume în Ghenizaret, care se află într-o veşnică stare de asediu şi unde poporul este deja foarte înformat, te poţi duce foarte eficient pe câmpul de luptă împotriva celor negrii; dar în Iudea nu se poate face aceasta absolut de loc! De aceea este deviza: Dacă este ceva de înfăptuit împotriva templului, atunci trebuie ca să se ţină sfat înainte de aceasta!

Templul a ştiut să-şi creeze tot felul de privilegii de la Roma, pe tot felul de căi furişate, privilegii pe care trebuie să le respectăm, atâta timp cât avem norocul şi onoarea de a fi romani. Dacă treaba se desfăşoară astfel, atunci îmi vor folosi CHARTE ALBAE (documente albe, asta înseamnă nescrise) puţin sau absolut de loc! În regiunea mea însă, sunt eu însumi oricum Charta alba în măsură îndeajunsă! - De altfel, pot să folosesc întotdeauna câteva.

În Ghenizaret şi regiunea destul de largă de prin jur a acestuia, le-am gonit templierilor şantajul de tribut şi de zeciuială în aşa fel, că şi-au lăsat într-adevăr lăcomia lor desigur să se prăpădească pentru toate timpurile şi dacă sunt bine informat, atunci a şi făcut deja superiorul nostru de treabă Corneliu, în Capernaum, deja de mult acelaşi lucru, - şi astfel este Galilea aşa de destul de liberă de urgiile templului, exceptând câteva asupriri irodiane; dar, în puternica Iudee, nu va fi încă nici pe departe posibil de a obţine aceasta. Aceasta este aşa părerea mea. - Tu, înaltule domn, poţi, însă, totuşi, să ordoni ce vrei tu şi eu voi fi mereu slujitorul şi servitorul tău cel mai devotat!“
193. Tratarea răufăcătorilor şi a obsedaţilor.
Cireniu l-a lăudat aici pe Iuliu, spuse însă de asemenea foarte bine şi înţelept: „Dragă Iuliu, tu ştii că eu am mare încredere în tine şi că mintea ta limpede mi-a plăcut întotdeauna bine; dar ceea ce ai spus acum, nu pare a fi, aşadar, totuşi, aşa în totalitate să fi ieşit din propria ta opinie şi părere. Aceasta ai primit-o în gândirea de asemenea de la acel anumit Unul!“

Spune Iuliu: „O, desigur; pentru că adevărul nu se află în foc, ci numai în lumina blândă a Acestuia; şi astfel am devenit eu de asemenea cu mult mai blând şi tolerant de când l-am cunoscut. Oh, dacă aş putea, totuşi, să mă întâlnesc cu El pe undeva numai încă o dată în viaţa mea!“

Spune şi Jarah, care stătea lângă şi era atentă la toate: „Oh, aceasta este şi singura şi unica dorinţă a mea!“

În timpul acestei discuţii, am venit Eu neobservat în spatele lui Iuliu. Numai Cireniu Mă observă şi i-a spus lui Iuliu la semnul Meu: „Tu, uită-te puţin în spate! În spatele tău se află Cineva, de parcă ar vrea să vorbească cu tine!“

Iuliu se uită repede în spate şi cade aproape într-un leşin de bucurie de a Mă vedea aici şi Jarah scoate un strigăt de cea mai mare bucurie şi îmi cade la piept ca moartă; şi Eu am fost nevoit s-o las să se odihnească astfel în jur de o jumătate de oră, până ce şi-a revenit iarăşi din ameţeala ei fericită.

Deoarece începuse însă să se lase deja tare seara, de aceea i-am Eu spus bătrânului Marcus: „Tu te vei îngriji acum iarăşi pentru faptul, ca să primim o cină înbelşugată ; lasă să nu fie nici o lipsă de peşte, pâine şi vin!“

Spune Marcus: „Doamne, ce vom face însă cu răufăcătorii, care acolo, la mare, legaţi de stâlpi, păziţi de soldaţi, aşteaptă probabil sentinţa lor cu cea mai mare frică?“

Spun Eu: „Pe aceştia îi lăsăm astăzi să sufere înşeptit, din cauza celor multe duhuri rele, de care sunt posedaţi şi nimeni nu are voie să le dea nici ceva de mâncare, nici ceva de băut, căci, altfel, n-ar fi vindecabili! Tu, fratele Meu Iuliu, fă-le conoscută astăzi o sentinţă, potrivit cu care trebuie să îndure mâine cea mai dureroasă moarte, prin arderea înceată, în decursul întregii zile! Mâine, însă, să fie ei atunci de-abia absolviţi de pedeapsă şi Eu voi vedea, dacă sunt de puşi în libertate. Frica peste măsură de mare îi va înfrânge pe locuitorii lor răi şi ei vor începe încetul cu încetul să-şi ia rămas bun. Legaţi-i însă bine tare de stâlpi, căci, altfel, vă vor da mult de lucru!

Pe cei şapte instigatori politici, pentru că nu au păcătuit contra nici unui lucru însemnat, lăsaţi-i puţin mai uşurel; acelora vestiţi-le o pedeapsă corporală ascuţită cu buciul şi rânduiţi apoi să le fie dat ceva pâine şi apă! Dimineaţa se va arăta, dacă pedeapsa le este de iertat sau nu!“

La aceste cuvinte i-a spus Cireniu lui Iuliu: „Deci, mergi, aşadar, acolo, rupe toiagul şi vesteşte-le, la ce trebuie să se aştepte mâine!“

Iuliu se ridică de îndată şi merge cu câţiva suburdonaţi de-ai săi la coasta, care se afla la nici cinci sute de paşi de lociunţa lui Marcus. Acolo ei au ajuns la delicvenţii prinşi de nişte stâlpi şi le-a poruncit soldaţilor, să-i lege pe aceştia şi mai strâns de acei stâlpi. Când soldaţii au executat acest ordin prin a-i lega pe aceştia cu frânghii şi cu lanţuri, de abia atunci le-a dat veste Iuliu celor cinci ucigaşi, ce vor avea ei de ispăşit deja începând cu dimineaţa din următoarea zi! Tot aşa le-a vestit celor şapte delicvenţi politici pedeapsa lor cruntă.

Când au auzit cei cinci ucigaşi o astfel de sentinţă, au început aceştia să plângă, să se vaite şi să dispere şi ei încep să strige cât pot de tare, ca ei să fie totuşi omorâţi pe loc; căci o astfel de stare jenantă le era imposibil de suportat! Tot aşa strigă şi cei şapte ca să fie mai îngăduitor şi să aibă mai multă milă. Dar Iuliu se îndepărtează de îndată de acei cinci ucigaşi şi de cei şapte delicvenţi politici şi nu le mai ascultă strigătele înspământătoare.

Când el a ajuns la noi, a început să vorbească (Iuliu:) „Acest lucru nu este într-adevăr unul minor! Acele plângeri, chipurile disperate, gesturi, în faţa cărora se înspăimântă şi un animal! Deci, eu sunt totuşi bucuros că nu mă mai aflu în apropierea lor! Este aproape de necrezut, - dar capul meduzei nu poate avea un aspect omenesc! Sunt într-adevăr cât se poate de curios, ce chipuri vor avea aceşti răufăcători!“

„Vezi tu“, îi spun Eu lui Iuliu, „acesta este efectul spiritelor rele din ei! Acestea nu vor putea suporta frica cea mare până mâine şi vor pleca, cum am spus Eu şi de mâine noi vom avea lucru uşor, ca să-i scăpăm pe aceşti oameni de sub dominarea lor.“

Întreabă Cireniu: „Dar ce se va întâmpla după aceea cu ei? Le vom putea da drumul, sau va mai trebui să-i reţinem pentru o vreme?“

Spun Eu: „Cu siguranţă, căci fără învăţăturile necesare nu pot fi lăsaţi pe piciorul liber! Nici cei şapte nu vor pleca; deoarece nici un om nu scapă aşa de repede de un păcat, cum el a comis unul! Ca timp pentru acei cinci, nu va ajunge un an şi pentru cei şapte va fi nevoie de cel puţin o jumătate de an. - şi acum să aşteptăm în linişte şi bucuroşi cina!“

194. Discursurile înţelepte ale Jareih.
Spune după aceasta bătrânul Marcus: „Doamne şi Învăţătorul tuturor învăţătorilor! Tu ai spus mai înainte către mine, că astăzi voi auzi eu rarităţi despre menirea omului şi eu voi începe să cunosc şi împărăţia lui Dumnezeu. Da într-adevăr şi cât se poate de minunat! Eu am auzit deja multe în această zi, am văzut şi am trăit, cum până acum niciodată în întreaga mea viaţă; şi acum se adeveresc spusele Tale şi prin urmare eu voi face tot posibilul, ca picioarele noastre obosite să nu meragă nefericite la odihnă.“

Spun Eu: „Da, da, du-te şi uită-te dacă bucătăresele nu au terminat încă cu arta lor! După cină se vor mai întâmpla câteva lucruri, ce te vor aduce iar cu un pas mai aproape de împărăţia lui Dumnezeu.“

Spune Marcus: „Dar Doamne, ce este cu această fată, care încă te ţine în braţe şi îţi inundă pieptul cu lacrimi; nu-ţi va mai da drumul, cum se pare acum?!“

Spun Eu: „Întreab-o tu pe această fată, ea nu-ţi va rămâne datoare cu vreun răspuns!“

Marcus o întreabă acum pe Jarah care pare aproape de ceruri.

Jarah se îndreaptă imediat şi spune: „Ascultă, tu drag şi bătrân prieten! Cine l-a apucat o dată pe Acesta, acel nu mai are voie să-I dea drumul; căci dacă îl lasă, atunci şi-a lăsat şi viaţa veşnică şi a pierdut-o pe aceasta pentru totdeauna. Ceea ce eu fac trupeşte, acest lucru ar trebui ca voi să-l faceţi cu toţii în inimă, aşa cum fac şi eu cu toată inima mea!

Cine îşi iubeşte viaţa, dar care îl dă pe Domnul uşor deoparte pentru lume, acela îşi va pierde viaţa, pentru că l-a pierdut pe Domnul vieţii. Dar cine nu-i dă importanţă vieţii şi numeşte ‘viaţa’ doar pe cea din inimă, trăind-o doar pentru Domnul tuturor vieţilor, acela va primi viaţa veşnică, chiar dacă ar muri de mii de ori trupeşte!

Iată, atunci când Domnul a venit pentru prima oară la noi, eu l-am recunoscut mai întâi în inima mea şi doar pe El îl iubesc deasupra tuturor; da, dacă El ar cere acum de la mine, ca eu să mor în această clipă pentru El, atunci mi-ar fi moartea o bucurie binevenită! Ăici ştiu şi simt cât se poate de viu, că dragostea pentru El nu va mai putea muri în veci, pentru că îi este imposibil, să comită un păcat, care, de fapt, este singura moarte pentru suflet. Dar dacă este mort sufletul omului, atunci este mort şi întreg omul. Acest lucru să-l reţii cât se poate mai bine, tu, bărbat bătrân; căci eu sunt din şcoala cerurilor, care este dragostea şi adevărul şi viaţa. Ceea ce eu ţi-am spus acum, sunt învăţături din ceruri şi din această pricină tu ar trebui să le reţii bine!“

Când bătrânul Marcus a auzit aceste vorbe de la Jarah, a început el să vorbească, străpuns de entuiziasmare: „O tu copil din ceruri, care eşti mult prea bun şi prea pur pentru această lume murdară! Într-adevăr, dacă Domnul ar părăsi casa mea trupeşte, atunci eu voi veni la tine, pentru a învăţa înţelepciunea cerească! Oh, ce difernţă între tine şi fiicele mele! Tu eşti deja un soare şi fiicele mele de abia că sunt strălucirea acestuia într-o picătură mică de rouă! O Ebahl, cât de bucuros poţi fi tu, că eşti tatăl unui asemenea înger!“

Aici au început să-i curgă lacrimile lui Marcus din ochii săi plini de fericire şi el a mers cu paşi grăbiţi în bucătărie, pentru a se interesa de cină şi să le povestească fiicelor sale, ce învăţătură a primit el de la fetiţa aceea din Ghenizaret, iar fiicele sale s-au mirat şi l-au rugat, ca acesta să găsească după cină o ocazie, prin care şi ele să poată schimba o vorbă cu copilul ceresc.

Marcus a fost cât se poate de bucuros la aceste cuvinte şi le-a promis că va face aceasta, doar, ca ele să se grăbească, ca cina să fie gata. Şi fiicele au vorbit: „Tată, într-un sfert de oră va fi totul pregătit!“

Aşa a plecat Marcus din bucătărie şi le-a ordonat fiilor săi, să aşeze repede pe masa de afară vin şi pâine şi să aibă grijă, ca nu cumva să lipsească lumina; pe masă să ardă mai multe lămpi umplute şi celălalt spaţiu de curte să fie umplut cu torţe de pescari, iar acestea să ardă întreaga noapte! - Toate acestea au fost imediat aranjate şi când a început să se lase noaptea, ardeau la mese daja mai multe lămpi şi curtea cea largă era luminată de mai multe făclii. Imediat au fost aduşi la masă peşti minunat pregătiţi, pâine, vin şi tot felul de fructe.

Înainte de mâncare, a rostit Jarah un Psalm al lui David şi M-a rugat după aceea ca Eu să binecuvântez mâncarea şi băutura; şi Eu am făcut aceasta, iar după aceea ne-am aşezat cu toţii la masă, am mâncat cu mare poftă bucatele gătite şi am devenit veseli la măsura cea dreaptă a vinului. Eu stăteam lângă Cireniu şi lângă drăgălaşa Jarah; Cireniu stătea în partea Mea stângă şi Jarah stătea în dreapta Mea; lângă Jarah stătea Rafael al ei şi în faţa acestuia se afla bătrânul Marcus. Acesta din urmă însă a observat cum mânca Rafael bucatele; căci dacă Rafael ducea în faţa gurii un peşte sau o bucată de pâine, un fruct sau un pahar de vin, atunci dispăreau toate şi Marcus nu-l putea vedea pe acel tânăr că mânca sau mesteca vreun fel de mâncare.

Josose, fiul adoptiv al lui Cireniu, care se afla lângă Cireniu, a observat uimirea mută a bătrânului Marcus şi a vorbit: „Bătrân războinic Marcus! Ce îţi place aşa de mult la rabinul Rafael, că nu mai vrei nici măcar să-ţi muţi privirea de la el?“

Vorbeşte bătrânul: „Da, tu fiu înalt al stăpânului şi al domnitorului meu, aici se petrec într-adevăr apariţii ciudate! Acest băiat duce la gură mâncare şi băutură, nu-şi deschide niciodată gura, nu mestecă şi nu bagă ceva în aceasta; dar mâncarea totuşi dispare în faţa gurii sale! Cum se întâmplă aceasta? Cum se poate? Acest lucru este iarăşi un miracol! Ce pot eu să învăţ din toate acestea?“

195. Duhul şi materia.
Spune Josose: „Din aceasta tu poţi învăţa, că în ceruri nu poate intra nimic material, adică, cum acest înger dizolvă toată mâncare materială în cea spirituală şi din aceasta el culege doar cea ce este curat duhovnicesc. Acel tânăr este un duh pur omenesc din ceruri şi prin el se poate vedea cerul într-o formă mai minusculă; dar aceste mâncăruri ne reprezintă pe noi oamenii, care încă mai suntem prinşi în materia noastră. Aceasta este într-adevăr deja cât se poate de bine preparată, ca şi aceste mâncăruri, la soba de foc al marelui Învăţător, care ne-a învăţat aceasta şi care se mai află trupeşte printre noi, - dar totuşi noi nu putem intra cu aceste trupuri ale noastre în împărăţia cerurilor.

Dar când noi vom fi chemaţi de Dumnezeu, ca să părăsim acest pământ, atunci un înger al lui Dumnezeu va face cu noi tot acelaşi lucru. Aşa cum face acesta acum cu mâncărurile, adică aceasta înseamnă, că într-o clipă el va elibera tot ce este spiritual din materie, materia o va preda descompunerii totale, sufletul însă şi duhul de viaţă, cât şi totul, ce aparţine sufletului în materie, va trece într-o formă desăvârşită omenească în lumea spiritelor după voinţa veşnică şi de neaschimbat a lui Dumnezeu! - Iată, acest lucru tu trebuie şi poţi să-l înveţi din felul ciudat de mâncare al acestui măreţ tânăr ceresc!“

Spune Marcus, cât se poate de mirat din cauza înţelepciunii lui Josoe: „Eu am observat deja de mult, că tu eşti un băiat cât se poate de înţelept şi de avansat vârstei tale; dar nu aş fi crezut că eşti chiar aşa de înţelept! Tu mi-ai dat o învăţătură foarte importantă, pentru care eu îţi voi mulţumi întotdeauna; dar să ştii, că setea de cunoaştere a omului devine din ce în ce mai puternică, cu cât mai multe ştie el şi din această pricină, pe mine mă interesează acum, să aflu peste această învăţătură, cum se întâmplă o astfel de dizolvare a materiei!“

Spune Josoe: „Prietene, nu este bine, atunci când un om ştie prea multe; dar acest lucru tu poţi să-l reţii! Iată, materia nu este nimic altceva decât ceva spiritual fixat prin voinţa atotputernica a lui Dumnezeu. Un astfel de înger nu are nimic altceva decât exprimarea personificată a voinţei atotputernice a lui Dumnezeu; el nu poate în nici într-un caz să dorească altceva decât ceea ce vrea Dumnezeu.

Dacă vrea Dumnezeu să dizolve materia, atunci aceasta se va reţine printr-o înfăţişare de om a atotputernicei voinţe a lui Dumnezeu, ceea ce este fix sau legat se dizolvă şi toată materia dispare într-o clipă, trece în elementul spiritual de veci şi rămâne prin urmare ceea, ce a fost din începuturi, doar că este mai desăvârşită şi mai perfecţionată.

Nenumărate puteri se vor uni şi vor deveni un individ mare desăvârşit şi acesta va fi prin urmare un perfect spirit omenesc după voinţa Domnului pe veci! - Ai înţeles tu aceasta?“

Spune Marcus: „Da, am înţeles aceasta, dar acum nu te întreb nimic mai departe; căci înţelepciunea ta este mult prea înaltă pentru înţelegerile mele! Dar ceea ce aş vrea să aud, sună aşa; vreau să te aud pe tine vorbind cu fata la fel de înţeleaptă, pe nume Jarah; acest lucru probabil că va fi un deliciu, aşa cum nu se va mai putea găsi vreodată în ceruri!“

Spune Josoe: „Iată, acest lucru este puţin cam înfumurat din partea ta! - Aici vezi tu acum două pahare pline de vin! Ar fi înţelept dacă ai vrea să torni unul plin peste celălalt plin? Nu s-ar vărsa pe pământ vinul nobil la această lucrare pentru nimic şi iar nimic? Ce folos ar avea? Ceea ce eu ştiu, cu siguranţă că ştie şi fata şi prin aceasta nu aş putea nici eu să învăţ ceva de la ea şi nici ea de la mine! Din această pricină noi ne vom scuti de astfel de eforturi. Vorbeşte tu mai bine cu minunatul copil al lui Dumnezeu! Tu şi fiicele tale, femeia şi fii tăi vor putea învăţa multe de la ea; căci până acum nu a mai trăit vreo fată de pe pământ astfel de experinţe, date de la Dumnezeu, cum a trăit această fată. Ştie nenumărat de multe, ce în afară de Domnul nu ştie vreun alt om de pe acest pământ mare şi întins. - Înţelegi tu ceea ce eu am spus?“

196. Jarah îi desface lui Josose nodul gordian.
Spun Eu către Josose: „Dar dragul Meu Josose, de unde ştii tu, că Jarah Mea cea dragă posedă o înţelepciune aşa de înaltă şi cunoaşte lucruri, care în afară de Mine nu-i sunt cunoscute nimănui?“

Spune Josose: „Doamne, cum aş putea eu să ştiu aceasta şi cum mă poţi întreba pe mine, cu toate că Tu eşti acela, care mi-a aşezat aceste cuvinte în inimă şi în gură, ceea ce eu să recunosc şi ceea ce eu să vorbesc?!“

Spun Eu: „Foarte bine, dragul Meu Josose; pentru că tu ştii aceasta, spune-ne şi nouă mai amănunţit, de ce - cu toate că îmi sunt cunoscute gândurile tale deja înainte ca tu să le formezi în adâncurile inimiii tale - te-am întrebat Eu aceasta!“

Aici rămâne pe gânduri Josose şi caută un răspuns potrivit; dar nu vrea să se găsească vreunul. După un timp spune cu o voce cât se poate de mică: „Doamne, în recunoaşterea mea îngustă nu se poate găsi un răspuns drept, cel puţin din partea mea nu se poate aceasta; Tu probabil că m-ai întrebat doar de formă, aşa cum un rabin îl întrebă pe ucenicul său ceva, cu toate că rabinul ştie acel lucru cu mult înainte decât îl poate ştii ucenicul său. Dar totuşi este o diferenţă mare între Tine şi între un rabin care îşi testează ucenicul! Acesta ştie foarte bine, ce ştie, dar el fără vreo testare nu poate ştii ceea ce ştie şi cunoaşte ucenicul său. Dar Tu nu numai că ştii totul clar şi limpede, ceea ce ştiu eu, ci Tu cunoşti chiar şi toate gândurile secrete ale oamenilor şi ale îngerilor - şi Tu mă întrebi pe mine? Iată, în aceasta se află pentru mine defavoare principală a nodul încâlcit gordian! Dar pentru că nu sunt nici pe departe un Alexandru, eu nu-l pot descâlci!“

Spun Eu: „Spune-Mi, de ce nu te întreabă tânărul din Sihar despre acestea, aşa de parcă nu ar ştii, cu toate că aceste lucruri el le ştie cât se poate de bine!? Da, el se lasă învăţat de tine şi se comportă aşa de parcă el ar fi ucenicul tău!“

Spune Josose: „Doamne, aceasta este plângerea mea continuă la adresa lui, că el vrea să înveţe de la mine, cu toate că el cu siguranţă posedă o înţelepciune măreaţă; şi dacă îl întreb despre ceva, atunci spune el mereu: ‘Da uite, despre aceasta am vrut eu tocmai să te întreb!’ Eu însă întreb tocmai şi Te-am întrebat deja astăzi dimineaţă, ce fel de metodă de predare este aceasta. Desfăşurase tatăl Jarahei într-adevăr mai înainte o părere destul de înţeleaptă despre o asemenea metodă de învăţare, pe care aş putea-o pune în practică într-adevăr şi la întrebarea Ta pusă mie; dar eu nu sunt totuşi pe deplin de acord cu opinia lui şi n-o pot pune de aceea pe deplin valabil în practică pentru răspunsul explicativ la întrebarea Ta formată pe deplin în fel gordian.

La ucenici bine cunoscători deja a tot felul de cunoştinţe este o asemenea metodă de învăţământ într-adevăr cea mai bună din lume, pentru că prin aceasta este îndemnat foarte activ tânărul încă limitat în gândire spre gândirea proprie, simţirea proprie şi găsirea proprie; dar dacă folosim o asemenea metodă de predare la un ucenic, care este încă pe deplin neştiutor de toate elementele ştiinţei, atunci aş dori aici să văd totuşi, când şi cum îşi va însuşi ucenicul alfabetul şi în sfârşit citirea unui scris pe o cale naturală fără fapte miraculoase la o asemenea metodă de predare!

Pentru aceasta nu se potriveşte, deci, opinia altfel bună a lui Ebahl şi aşa nici n-o pot aici folosi. Eu ţi-o spun, o, Doamne, de aceea foarte direct, că nu sunt în stare să-ţi dau nici un răspuns la întrebarea Ta gordiană. Tu vei dori însă de aceea să ne dai totuşi nouă tuturor milostivirea de a-ţi răspunde Singur la întrebare!“

Spun Eu: „Cum ar fi deci, dacă cea mai dragă a noastră Jarah ar dori să ne explice o asemenea întrebare?“

Spune Josoe puţin surprins: „Asta o poate face ea într-adevăr, dacă e în stare! Fireşte, dacă Tu, o Doamne, îi vei da răspunsul în inimă, atunci va avea ea într-adevăr uşor de răspuns!“

Spun Eu: „Asta n-o voi face tocmai de această dată şi ea însăşi va trebui să-ţi aducă răspunsul!“

Spune Josoe: „Aşadar, atunci nu i-ar merge probabil tocmai cu foarte mult mai bine decât mie!“

Spun Eu cu mina cea mai prietenoasă: „Aşadar, noi vrem să vedem! Spune-ne prin urmare, tu cea mai dragă Jarah, de ce L-am întrebat astfel înfăţişat despre ceva pe dragul Josoe, despre care am ştiut desigur deja de cu mult înainte!“

Spune Jarah, puţin emoţionată: „Doamne, dacă am voie să vorbesc şi sunt şi nevoită oarecum, atunci pari Tu să-i fi pus dragului Josoe această întrebare gordiană, cum a numit-o el, doar dintr-un motiv puţin umilitor pentru sufletului său tare cutezându-se în sus. Pentru că el susţinuse mai înainte, că n-ar trebui de aceea să vorbească nimic cu mine, pentru că ar ştii toate cele ce le ştiu eu şi noi doi n-am putea prin urmare să vorbim nimic unul cu altul; o asemenea sfătuire ar însemna a turna un pahar plin peste un al doilea pahar plin. Dar dragul Josoe a uitat la aceasta, că ai împărţit diferit darurile duhului chiar şi între îngerii Tăi şi că prin aceasta chiar şi un cel mai desăvârşit înger poate să înveţe încă foarte multe de la un alt înger foarte desăvârşit!

Eu sunt însă de părere: Dacă Tu, o, Doamne, întrebi astfel, atunci nu întrebi din nici un alt motiv, decât pentru a-l conduce pe un oarecare puţin înfuriat la o recunoaştere umilitoare de sine! Şi atâta cât recunosc eu în inima mea cu cunoaşterea mea limitată, i-ai dat dragului Josoe tocmai din acest motiv o asemenea întrebare gordiană.

El făcuse, ce-i drept, mai înainte într-adevăr afirmaţia faţă de Marcus, contrazicându-se puţin, că am făcut experienţe prin milostivirea Ta ca până acum nici un om pe întreg pământul întins; şi totuşi se consideră un pahar tot aşa de plin! Dacă îmi mărturiseşte însă o asemenea experienţă ieşită din comun, atunci într-adevăr nu înţeleg, de ce nu vroia să intre cu mine în nici o discuţie. Eu pe partea mea sunt însă totuşi de părerea, că, în ciuda experienţei mele desigur nemaiauzite, pot să învăţ totuşi ceva de la el şi nu consider paharul meu absolut de loc încă aşa de plin, ca în el n-ar mai găsi nici un spaţiu ceva din paharul lui plin.

Şi cum am spus acum (aici zâmbi puţin Jarah), astfel nici nu pare a fi, aşadar, paharul lui încă chiar aşa de enorm de plin, că din vinul meu n-ar mai găsi atunci nici o picătură un spaţiu în paharul lui presupus plin!

Eu nu vreau însă, de altfel, să fi făcut absolut de loc cu această afirmaţie despre Josoe numai cumva în cel mai neânsemnat mod duşmănoasă o mândrie puţin prea sus clocotind ţâşnită, ci pentru că am fost îndemnată, de aceea am vorbit, precum am simţit în inimă; eu cred de aceea că n-am comis tocmai nici un păcat chiar pre mare! Dacă l-am făcut însă, atunci vreau să-l şi îndrept iarăşi după puteri!“

Spun Eu: „Nu, nu, absolut de loc! Inima ta cea mai devotată se află doară prea deschisă în faţa Mea şi tu i-ai făcut lui Josoe chiar un mare serviciu; pentru că el a şi fost într-adevăr puţin slab în subiectul atins de tine într-un mod foarte copilăros şi această slăbiciune ar fi putut să-l ducă într-adevăr cu timpul pe oarecare căi mici greşite. Acum însă este el vindecat şi în această sferă şi el se va amesteca acum într-adevăr cu tine cu foarte mult drag într-o discuţie înviorătoare; pentru că el are un fel bun de a se exprima.“
197. Despre limitarea în cunoaştere a omului pământesc.
(Eu, adresându-Mă lui Josoe:) „Ce spui tu acum la răspunsul potrivit şi cel mai reuşit al celei mai drăgălaşe Jarah?“

Spune Josoe: „O Doamne a toată viaţa, această cea mai minunată fetiţă nu mai este cu siguranţă deja de mult o fată pământească; ea, cea mai minunată Jarah, este o lumină din cer personificată de primă mărime, faţă de care sunt eu abia o cea mai mică steluţă! Am făcut într-adevăr şi eu experienţe prin milostivirea Ta ca până acum puţini muritori, - pentru că nu este nici o glumă, de a fi petrecut în criptă aproape doi ani după simţul meu în lumea duhurilor şi cu trupul în putrefacţie şi să fi venit în sfârşit înapoi pe acest pământ pe deplin conştient, prin milostivirea Ta şi prin îndurarea Ta cea mai minunată; dar totuşi recunosc acum tare, că de-abia mă simt demn de a-i fi acestei fete un elev slab şi netalentat. Dacă ea vrea să-mi acorde dragostea de a mă învăţa numai ceva puţin în aşa unele lucruri, atunci voi primi cu foarte multă plăcere toate asemenea lucruri cu mulţumirea cea mai mare din lume.“

Spune Jarah: „Da, cel mai drag el meu Josoe, tu eşti un fiu de rege şi eu fiica unui evreu, care este numai un hotelier în Ghenizaret - astfel privită treaba cumva lumeşte, ar fi într-adevăr foarte arogant şi pretenţios de a mă apropia de tine; dacă vrei însă să vii în jos la mine de la înălţimea ta, atunci să găseşti o pereche de braţe întinse şi o uşă deschisă în coliba mea modestă, sărăcăcioasă!“ - La această formulă de adresare însemnată cască Josoe ochii mari şi abia ştie, ce să-i răspundă fetei.