Marea evanghelie după ioan

Eu însă nu m-am întors spre popor, care, în fond, nu făcea parte chiar din cele mai bune, ci am vorbit în treacăt spre ucenici: „Aceste specii rele şi groaznice caută un semn de la Mine, dar ei nu vor primi altul decât acelaşi care ia fost dat profetului Iona!“ (Matei 16, 4) După aceasta am plecat Eu împreună cu ucenicii şi i-am lăsat acolo cât şi pe popor, dar mai mult pe acei ispititori, am urcat în vasul care ne aştepta încă şi am ordonat ca acesta să se întoarcă înapoi acolo de unde a plecat cu o seară în urmă.

Dar când în amiaza mare am trecut pe cealaltă parte printre tot felul de discuţii despre locuri şi despre oameni, unde noi am fost bineprimiţi şi când ne-am aflat din nou la poalele acelui munte, pe vârful căruia cu şapte pâini şi cu mai mulţi peşti s-au săturat patru mii de oameni, de abia atunci şi-au amintit ucenicii, că au uitat la graniţa cu Magdala, să cumpere pâine; (Matei 16,5) căci deja era târziu amiaza şi foamea îi mâna tare. Prin urmare au decis unii dintre ei, să procure pâine de undeva din această regiune sau chiar să se întoarcă în Magdala, pentru că de aici se putea parcurge drumul cu corabia într-o oră, dacă vântul era bun.

Dar când ucenicii M-au întrebat spre a primi sfaturi, le-am spus Eu lor: „Faceţi ce vreţi! Dar aveţi grijă şi feriţi-vă de aluatul fariseiilor şi a saducheiilor!“ (Matei 16, 6) - Când au auzit aceste cuvinte ucenicii de la Mine, s-au gândit în secret aşa: „Aha, acum mai este încă ceva! Este o dojană uşoară, din pricina faptului că nu am luat pâine cu noi!“ (Matei 16,7)

Dar pentru că am observat aceste gânduri înfricoşate la ei de îndată, le-am vorbit Eu aceste cuvinte: „Oh, voi neâncrezătorilor! Ce vă frământă pe voi că nu aţi luat pâine?! (Matei 16, 8) Nu înţelegeţi voi încă? Nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini care au fost împărţite la călătoria din Ghenizaret şi câte pâini au mai rămas acolo?! (Matei 16,9 ) Nici la cele şapte pâini de ieri care au ajuns pentru patru mii de oameni, nesocotind femeiile şi copiii şi nici aşa nu vă aduceţi aminte câte coşuri au mai rămas?! (Matei 16, 10) Cum puteţi voi să nu înţelegeţi că nu m-am referit la pâinea pe care voi nu aţi luat-o, atunci când Eu v-am spus: ‘Feriţi-vă de aluatul fariseiilor şi al saducheiilor!’ (Matei 16, 11) - prin care se poate înţelege învăţătura greşită a acestor oameni, cu tot felul de metode dulci şi aparent credincioase, cu garanţii serioase şi vestiri minunate, răspândesc ei aceasta în popor şi în secret se prăpădesc de râs atunci când ei pescuiesc multe suflete proaste şi sărăcăcioase.

Cine predică mai mult nemurirea sufletului omenesc decât saducheii, cine vorbeşte de Edenul veşnic şi de eternul chin al iadului, - şi ca persoane nu cred nici o iotă din ceea ce spun şi sunt cei mai mari păcătoşi! Înţelegeţi voi acum ce am vrut Eu să spun prin cuvântul ‘aluat’?“ - Doar după această explicaţie au înţeles ucenicii, că nu am spus, ca ei să se ferească de aluatul de pâine, ci ca ei să se ferească de învăţătura rea a fariseiilor şi a saducheiilor. (Matei 16, 12) - Noi însă am rămas în noaptea aceasta în corabie, în care s-a aflat pentru nevoile noastre pâine şi câţiva peşti.

În ziua următoare am trimis Eu câţiva ucenici spre Cezarea lui Filip, tot o cetate mică în regiunea de stăpânire greco - galileană, stituată mai departe de marea galileană. Ei trebuiau să se intereseze primii, ce părere aveau oamenii din această regiune despre Mine şi dacă aceşti oameni de aici au auzit cel puţin ceva despre Mine şi faptele Mele.

Şi mai mulţi ucenici, care cunoşteau bine această regiune, au mers după micul dejun repede în regiunea menţionată mai sus şi s-au interesat cu hărnicie, ce părere aveau oamenii aceia despre Mine şi cât şi ce au auzit aceştia despre Mine. Ucenicii trimişi înainte s-au mirat suficient de mult, când au auzit, că în această regiune, în care Eu nu am mai fost niciodată, era binecunoscut numele Meu şi fiecare om ştia să povestească foarte multe lucruri despre Mine. Căci ucenicii s-au comportat aşa de parcă ei M-ar cunoaşte doar din auzite şi prin aceasta cei care au fost întrebaţi, aveau un mai mare spaţiu de joacă prin care ei puteau să povestească o grămadă de lucruri.

Că a fost vorba la unele povestiri de nişte exagerări colosale, este uşor de imaginat; aşa s-a aflat una printre acestea, care ucenicii i-au interzis povestitorului să mai rostească vreun cuvânt în privinţa aceasta. Această povestire nu consta în nimic mai mult, decât că Eu puteam să cresc mare, cât un uriaş şi în acelaşi timp puteam să devin atât de mic ca şi cel mai mic pitic; mai era şi faptul că Eu puteam deveni foarte bătrân şi imediat din nou tânăr. Se spune că am fost chiar şi văzut, ca fiind o femeie desăvârşită. Da, unii dintre ei ştiau chiar mai multe; căci ei au auzit, că cu mare uşurinţă Eu îmi puteam schimba înfăţişarea în orice fel de animal doream. -

Că au interzis aceste povestiri ucenicii, poate înţelege fiecare om îndeajuns de mult; dar cum a fost posibil, ca astfel de absurdităţi şi altele ca acestea să apară chiar şi în acele locuri, unde Eu am învăţat şi am vindecat, este ceva, ce şi până în ziua de astăzi este un mister pentru unii îngeri ai cerului înalt. De acolo datează şi încurcătura a celor cincizeci de Evanghelii, care la prima întrunire bisericească de la răsărit au fost excluse, ceea ce este chiar foarte bine; căci, în fond, sunt autentice doar Evangheliile lui Ioan şi ale lui Matei şi povestea apostolilor, scrisorile şi relevaţia lui Ioan. Cele două Evanghelii, a lui Marcu şi a lui Luca, au şi acestea valoarea lor sfântă, cu toate că se distanţează în unele fapte de Evanghelia lui Matei. - şi pentru că ştim acum aceasta, călătorim noi mai departe spre drumul evanghelic.
175. Domnul într-o colibă săracă din Cezarea lui Filip.
În vreme ce ucenicii trimişi în faţă se ocupau de cunoaşterea regiunii şi a oamenilor din împrejurul Cezareii lui Filip, am rămas Eu până spre seară pe locul liber de lângă munte; dar cu câteva ore înaintea apusului am părăsit Eu împreună cu ceilţi ucenici acel loc, am ajuns spre seară în apropiere de Cezarea lui Filip (Matei 16, 13) şi i-am găsit pe ucenicii, care au mers înaintea Mea, într-o colibă sărăcăcioasă, a cărei locuitori cât se poate de simpli erau ocupaţi, să le pregătească cina ucenicilor obosiţi şi flămânzi.

Stăpânii casei au întrebat de îndată pe ucenici cine eram noi şi aceştia le-au divulgat fără prea multe reţineri, că Eu eram tot acel Iisus, despre care ei au vorbit unele lucruri mai înainte.

Când stăpânul casei a auzit una ca aceasta, a lăsat de a dreptul tot lucrul din mână şi a picat în faţa Mea în genunchi, spunând aceste cuvinte: „Ce lucru bun am înfăptuit eu sărac şi păcătos om, deoarece mi se arată atâta milostivire? O, Tu bărbat sfânt din ceruri, care ai fost trimis la noi, păcătoşii acestui pământ! Cum te-aş putea lăuda şi slăvi eu, ca fiind un om sărac şi simplu? Ce aş putea eu să fac ca să-ţi fie pe plac?“

Spun Eu: „Drag prieten, ridică-te şi uită-te, ca şi noi să primim o cină, constând din pâine, peşte şi puţin vin; după aceea, îngrijeşte-te de un culcuş bun şi prin aceasta tu ai făcut deja tot ceea ce îmi doresc Eu de la tine!“

Aici se ridică de îndată săracul stăpân al casei şi spune cu un chip puţin întristat: „Dragule Învăţător, ce am eu, îţi dau, deoarece casei mele i s-a dovedit o astfel de onoare; căci eu ştiu, că Tu eşti un Fiu al lui David şi pe lângă aceasta un mare profet. Pâine şi peşti am eu în cămară pentru astăzi şi mâine, dar cu vinul nu stăm prea bine, nu numai noi, ci toţi din întreaga regiune; nici în cetatea apropiată Cezarea lui Filip nu prea este vin. Suc de mure şi de zmeură am eu înr-adevăr, dar este puţin învechit şi din această pricină puţin cam acru; noi îl bem cu apă şi cu puţină miere împotriva setei. Dar câteva oale pline de lapte acru de capră am; dacă doreşti ceva din acestea, atunci aş aduce eu imediat câte ceva aici. Cu pâine este într-adevăr o mâncare delicioasă!“

Spun Eu: „Atunci adu aici, ceea ce ai!Dar Eu văd, că ai mai multe damigene de vin în casa ta; dacă tu nu cultivi niciodată via, la ce bun damigenele?“

Spune posesorul sărac al barăcii: „Da, da, damigene am eu într-adevăr, pentru că eu am meseria aceasta; dar niciodată nu s-a aflat vreodată în acestea o picătură de vin! Eu am aproape cincizeci pentru târgul următor din oraş şi o bucată o vând pentru un ban bun.“

Spun Eu: „Du-te şi ia damigenele şi umplele pe toate cu apă!“

Întreabă săracul bărbat din colibă: „Bun Învăţător, la ce bun să fac aceasta?!

Spun Eu: „Prietene, nu întreba, ci ceea ce Eu îţi spun, tu înfăptuieşte, căci atunci vei fi fericit în această viaţa şi pe vecie!“

La aceste cuvinte, bărbatul sărac din baracă şi-a strigat imediat femeia şi cei opt copii ai săi deja maturi, din care şase erau fiice şi doi fii şi cu toţii au mers să umple la fântână cele cinzeci de damigene. Când toate au fost pline, a venit şi M-a întrebat el, ce să facă mai departe cu acestea.

Atunci am vorbit Eu aşa spre el: „Du-le pe toate în grota răcoroasă din piatră, care se află lipită de partea din spate a barăcii tale!“

Săracul om din acea căsuţă, care în acea grotă ţinea paiele, le-a împrăştiat pe pământ şi a aşezat damigenele pline de apă într-o ordine bună pe paie şi când a terminat acest lucru, a venit din nou la Mine şi a vorbit: „Domnul şi Învăţătorul meu, totul este aranjat, aşa cum tu ai poruncit! Mai trebuie făcut şi altceva?“

Spun Eu: „Acum totul este pus în cea mai bună ordine. Du-te acum şi ia cele mai bune cupe ale tale din piatră şi umplele din una dintre acele damigeni, din care tu doreşti, dar gustă din cupa umplută, ce gust are; să aduci după aceea totul aici şi să ne spui, ce gust are apa pregătită astfel!“

Săracul merge imediat, ia douăsprăzece cupe şi le umple pe toate. În timp ce le umplea pe acestea l-a înţepat în nas mirosul extraordinar de vin şi când el gustă conţinutul lichid, nu mai ştia ce să facă de atâta mirare şi a spus aceste cuvinte către unul din copiii săi care îl ajuta: „Ascultaţi, acest lucru nu poate fi înţeles de mintea mea omenească! Apa, cu care am umplut damigenele şi din care am umplut acum aceste cupe, a devenit un vin bun şi cât se poate de nobil! Gustă şi convinge-te!“

Copiii au gustat şi nu s-au putut mira suficient de mult de acest miracol; şi cel mai bătrân fiu a spus: „Tată, tu ştii, că eu mă descurc cu scrisul. Eu cunosc toţi profeţii şi toate faptele lor; dar o astfel de faptă nu a săvârşit niciodată vreunul! Acest om ciudat trebuie să fie evident mai mult decât un profet oarecare!“

Spun şi fiicele: „Da, da tată, aşa ni se pare şi nouă! Până la urma urmei este chiar Ilie, care se zice că se va mai întoarce încă o dată pe pământ, pentru a-i pregăti pe oamenii pământului la venirea lui Mesia! Sau poate chiar El este marele Mesia?“

Spune tatăl: „Cât şi una cât şi cealaltă sunt posibile! Hm, hm, dar cât de neaştept şi dintr-o dată s-a întâmplat acest lucru!“

În vreme ce săracul om vorbea simulând, vine repede femeia sa şi spune, aproape fără aer din cauza fericirii: „Veniţi, veniţi şi vedeţi ce s-a întâmplat în casa noastră! Cămara noastră este plină de tot felul de mâncăruri bune şi cu cea mai bună pâine! Acest lucru nu l-a putut înfăptui nimeni, în afară de marele Învăţător, care înainte cu o oră a venit în căsuţa noastră umilă şi a cerut de la noi ca sa-i dăm un culcuş şi o cină!“

Spune bărbatul: „Acest lucru este de necontestat! Dar cum? Cine ne poate spune mai multe despre aceasta? Ce este el? Cine este el? Dacă spunem noi: ‘El este un profet!’ atunci este evident că noi spunem prea puţin. Dacă spunem noi: ‘El este un Dumnezeu!’ atunci probabil că noi rostim prea multe lucruri; căci Dumnezeu este doar un Duh; acesta are însă carne, sânge şi oase şi la sfârşit se poate pune întrebarea, dacă el nu este cumva un Zeus sau un Apolon grec. Dar acum să ducem plini de umilinţă, dragoste şi mulţumire acest vin afară şi pâinea şi peştii şi tot ce avem noi şi se poate mânca; deoarece această facere de bine este nemărginit de mare!“

Acum vine săracul bărbat cu cupele pline şi femeia şi copiii săi aduc pâinea, peştii şi alte lucruri comestibile. Şi bărbatul se închină adânc în faţa Mea şi spune cu o voce plăcută şi umilă: „O Domnule şi Învăţătorule! Cine eşti tu totuşi, că poţi înfăptui astfel de lucruri doar prin puterea voinţei? Eu tremur de respectul cel mai înalt în faţa ta! Un om ca noi, tu nu poţi fi; dar ce şi cine eşti tu prin urmare, ca noi să te putem lăuda după măsura care ţi se cuvine?“

Spun Eu: „Iată, dragul Meu prieten, Eu vreau să-ţi spun ceva şi din aceasta tu singur vei putea trage concluzia cea dreaptă! Dimineaţa, dacă tu vei observa, că la răsărit va fi din ce în ce mai luminat şi cerul se va roşi treptat, atunci tu spui cuvintele: ‘Soarele va răsări de îndată!’ Dar se face mai luminat la răsărit, când luna se apropie de acesta; dar luminii mate nu-i urmează roşeaţa dimineţii şi atunci când luna plină se arată pe cer şi cu lumina sa pe jumătate luminează pământul, nu se deschide totuşi nici o floare, pentru ca aceasta să absoarbă lumina mată şi fără viaţă!

Masagerii înconjuraţi deja puternic de lumină, care vestesc răsăritul apropiat al soarelui şi care de fapt sunt acei norişori luminaţi, sunt cu mult mai puternici decât luna plină; dar dacă nu ar urma după aceşti mesageri soarele, atunci ar arăta întreg pământul aşa cum arată în partea de miază noapte a pământului, unde nouă luni pline nu poate acoperi pământul o rază de soare. Şi iată, aşa se întâmplă şi în lumea veşnică a spiritului, prin care a fost şi există materialul.

Apar tot felul de învăţători şi profeţi şi îi învaţă pe oameni aşa şi aşa; ici şi colo mai este un strop de adevăr, dar lângă acel strop există alte mii de miciuni şi lângă acel strop de adevăr îşi dau şi acestea imaginea, de parcă ar fi adevărul deplin. Şi uite, toţi învăţătorii, profeţii şi învăţăturile lor se aseamănă cu raza lunii, care îşi schimbă tot timpul strălucirea şi de multe ori atunci când pe timp de noapte lumina sa este necesară, nici măcar nu străluceşte.

Dar, pe lângă învăţătorii şi profeţii falşi, sunt şi unii adevăraţi, din gura, inima şi ochii cărora străluceşte lumina lui Dumnezeu. Aceştia se aseamănă cu acei norişori înconjuraţi de strălucire, care vestesc răsăritul apropiat al soarelui; dar dacă ar rămâne doar la aceasta, la acei norişori strălucitori, adică la acei adevăraţi şi drepţi profeţi, ar arăta cu timpul în inima oamenilor exact aşa, cum arată în partea de nord a pământului, adică îngheţat, rece şi tot ce este, este mort. Dar adevăraţii norişori luminaţi, care merg înaintea soarelui şi după aceasta răsare şi la prima sa rază de soare, pe care o întinde pe munţii încă gri şi pe culoarele pământului, se trezeşte totul, plin de bucurie şi viaţă: păsările ciripesc mamei luminii şi a căldurii Psalmi curaţi, muştele şi bondarii se ridică în aerul străpuns de lumină şi zumzăiesc plini de fericire înaintea zilei şi florile câmpiilor îşi ridică capetele minunat împodobite şi îşi deschid gura bogată în balsamuri, pentru a sufla celui care încălzeşte lumea cel mai extraordinar miros înainte.

Dar din această pildă cât se poate de adevărată, poţi afla tu cu uşurinţă, pentru ca tu să fii în înţelegere limpede, deoarece este nevoie să mă pui pe Mine într-un loc în inima ta, care este demn de Mine! Nici lumina stelelor şi nici strălucirea aurită de răsărit a norişorilor nu este în stare să desfacă frânghiile acestui pământ material, pentru a-l chema în libertatea independentă; acest lucru înfăptuieşte doar soarele.

Dar cine poate fi Acela între oameni, de vocea şi de voinţa Căruia ascultă toate spiritele prinse în materie şi se subjugă în tot ce El doreşte, - şi El este Acela, despre Care toţi profeţii au vorbit de venirea Sa?“

Aici rămâne săracul bărbat pe gânduri şi merge încet cu ai săi în baracă, pentru ca nu cumva să ne jeneze la cină.

176. Mărturia ucenicilor despre Hristos.
Noi am mâncat cina şi familia omului din baracă ne-a pregătit un culcuş cât se putea de bun. Dar, în casă, a vorbit el către femeia sa şi copiii săi: „Ascultaţi! Cu cea mai mare certitudine, acesta este vestitul Mesia! Adică Însuşi Iehova în carne şi oase, soarele din vecie a lumii spirituale, Căruia toţi profeţii i-au mers înainte ca nişte norişori umpluţi de lumina dumnezeiască! Da, da, acum ştiu bine, cum stau lucrurile; dar ce să facem acum?! Aproape că nu mai am curajul să vorbesc vreun cuvânt spre El, Celui mai sfânt şi etern, căruia îi slujesc nenumăraţi îngeri, bineînţeles nevăzuţi de noi, care în fiecare clipă primesc de la El porunci noi şi pe acestea le duc cu rapiditatea gândului spre stele şi la toate celelalte capete ale lumii! Şi Acesta rămâne în noaptea aceasta în căsuţa noastră sărăcăcioasă, căruia toate cerurile veşnice şi edenurile îi ascultă poruncile!

Oh, bucuraţi-vă şi pe lângă aceasta minunaţi-vă tremurând; căci El va rămâne la noi în această noapte! Şi această milă înaltă nu merită întreaga lume, dar să nu mai vorbim de căsuţa noastră cea mică, şi, pe lângă aceasta, noi, care suntem plini de păcate!“

Dar în vreme ce omul din baracă discuta aceasta cu familia sa, în timp ce ei pregăteau culcuşul pentru noi, i-Am întrebat Eu pe ucenici, adică pe aceia, pe care Eu i-am trimis înainte, spunându-le: „Cine, spun oamenii din această regiune, că aş fi Eu?“ (Matei 16, 13)

Răspund la aceasta ucenicii care au fost întrebaţi: „Nenumăraţi spun că Tu eşti într-adevăr, Ioan Botezătorul, care a înviat din morţi. Iar alţii cred şi spun, că Tu eşti Ilie, despre care este scris, că va veni din nou pe pământ, pentru a-L anunţa pe Mesia cel mare şi care le va striga oamenilor, ca aceştia să se căiască şi să se întoarcă spre Dumnezeu. Alţii însă cred, că Tu eşti profetul Ieremia, despre care încă există un mit în popor, că acesta va veni înaintea lui Mesia din ceruri. Ei mai spun, că Tu mai poţi fii unul dintre ceillalţi profeţi (Matei 16, 14); căci înaintea venirii lui Mesia, îi vor păşi înainte toţi profeţii! - Acestea sunt legendele principale despre Tine; dar mai există altele mulţimi, pe care le-am auzit de la oameni şi după ce ei le-au povestit, noi le-am interzis strict să mai rostească vreun cuvânt şi i-am învăţat lucruri mai bune. Dar mai mulţi cred, că tu eşti Zeus-ul captivat al grecilor.“

Spun Eu: „Deci bine, voi Mi-aţi spus ceea ce aţi auzit; dar acum vreau Eu să aud din gura voastră, cine credeţi voi că de fapt sunt Eu. Eu nu vă întreb din pricina faptului că doresc să fiu superior vouă, ci doar cu mare seriozitate; căci Eu am obsrvat la unele ocazii, că sentimentele voastre despre fapele Mele se ating atunci de ce este lumesc, că voi prin urmare vă faceţi imediat o altă părere despre Mine în inimile voastre şi nu Mă priviţi întru totul, aşa cum ar trebui să fiu privit, atunci când Eu înfăptuiesc un miracol! De aceea spuneţi-Mi o dată deschis, cine credeţi că sunt Eu, care este părerea şi conştiinţa voastră limpede şi în realitate!“ (Matei 16, 15)

Aici rămân pe gânduri toţi ucenicii şi nu ştiau, în afară de Simon Iuda, ce să-Mi răspundă la această întrebare. - Iuda Iscarioteanul a vorbit spre Toma: „Acum vorbeşte! Tu eşti doar întotdeaauna deştept şi înţelept! Ar trebui să fie pentru tine o mică glumă, ca să găseşti un răspuns valabil la întrebarea Învăţătorului!“

Spune Toma: „Vorbeşte tu, dacă eşti aşa de înţelept! Pentru mine este Acela, care se dă în faţa noastră de mult timp! El nu spune niciodată altceva despre El doar: ‘Eu sunt un Fiu al omului şi Dumnezeu este Tatăl Meu, cât şi al vostru!’ Dacă aceasta este mărturia Sa, ce altă mărturie putem noi să dăm în adevăratul sens al dreptăţii din noi înşine? El înfăptuieşte bineînţeles lucruri, care de la Moise şi alţi profeţi nu a desăvârşit vreodată un om. Doar dacă privim noi aceasta în lumina cea dreaptă, atunci noi vom găsi, că este totuşi Duhul lui Dumnezeu, prin care acesta înfăptuieşte printr-un om ales şi pur! Dar Duhului lui Dumnezeu îi va fi tot una, dacă printr-un om ales mişcă sau distruge munţii, sau dacă le lasă un cuvânt mic rostit de profeţi, ca acesta să se înfăptuiască!“

Spune Iuda Iscarioteanul: „Tu crezi că El este doar un profet?“

Spune Toma: „Da, sigur şi El este cel mai înalt, care a fost vreodată purtat de acest pământ, - care de fapt nu este lucrare Sa, ci este lucrarea lui Dumnezeu! Căci doar Dumnezeu singur, poate trezi un om ca acesta să devină profet, aşa cum a făcut cu Samuel, care încă a fost un copil şi cum El, adică doar Dumnezeu, l-a schimbat pe măgarul aparentului profet Bileam într-un adevărat profet şi prin măgar l-a schimbat şi pe acel Bileam. Dacă aceasta înţelegem noi bine şi mărturia, care Iisus Însuşi şi-o dă, adică, că el este doar un Fiu al omului, cu toate că puterea dumnezeiască, care se află în el în abundenţă, există şi se exclamă ca fiind din când în când Eu-l dumnezeiesc, atunci, după părerea mea, noi nu putem să-i dăm altă mărturie, decât ceea ce el crede că este! Prin urmare, este un fiu dumnezeiesc exemplar, aşa cum suntem şi noi, chiar dacă nu în gradul ridicat cum este el.“

Spune Iuda Iscarioteanul: „Dar vorbele acelea din care se înţelege că mulţi îl cred că el este vestitul Mesia şi romanii şi grecii mai buni îl văd ca pe singurul şi atotputernicul Dumnezeu?!“

Spune Toma: „Aceştia au şi ei dreptatea lor; căci puterea lui Dumnezeu, care se află în El, este doar singurul şi adevăratul Mesia şi fără multe alte cuvinte este chiar Iehova Însuşi.“

Cu această explicaţie se mulţumeşte şi Iuda Iscarioteanul şi Eu, cu toate că am auzit aceste cuvinte, nu am spus nici un cuvânt la toate acestea.

Petru a observat însă tăcerea Mea, s-a ridicat în picioare şi a spus: „Doamne, eu observ şi între fraţi, că există păreri didferite despre Tine! Dă-mi din această pricină voie, ca Eu să rostesc limpede şi pe înţelesul tuturor mărturia mea despre Tine!“

Spun Eu: „Fă aceasta! Cum sună prin urmare cuvintele tale?“

Spune Petru, respectiv, Simon Iuda: „Din adâncurile inimii mele eu recunosc cu vocea tare în faţa lumii: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!“ (Matei 16, 16)

Spun Eu către Petru: „Fericit eşti tu, Simone, fiul lui Iona; nu carnea şi sângele tău ţi-a relevat aceasta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri! (Matei 16, 17)

Dar Eu îţi spun acum pentru totdeauna: Tu eşti Petru, o stâncă; pe această stâncă Eu Imi voi zidi biserica şi porţile iadului nu o vor birui! (Matei 16, 18) şi Eu vreu să-ţi dăruiesc cheile din împărăţia cerurilor! Tot ce tu vei lega pe acest pământ, va fi legat şi în ceruri şi tot ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în împărăţia cerurilor!“ (Matei 16, 19)

Dar Petru a spus: „Doamne, eu îţi mulţumesc pentru această milă înaltă, cu toate că eu nu mă simt demn pentru aceasta, deoarece am fost şi încă mai sunt un păcătos mare; dar ce are de-a face cu legatul şi cu dezlegatul, recunosc deschis, că eu nu înţeleg şi nu ştiu, cum să pricep aceasta. Tu ai putea să-mi limpezeşti puţin aceste lucruri, dacă ai dori Tu aceasta!“

Spun Eu: „La timpul potrivit, totul îţi va fi foarte limpede; dar pentru moment vă interzic cu stricteţe, ca înainte de vreme să nu spuneţi cuiva, că Eu sunt Iisus, adevăratul Hristos!“ (Matei 16, 20)

După această discuţie importantă, întreabă Matei, scribul, dacă el ar putea să scrie acestea.

Spun Eu: „Miracolul de aici tu nu-l vei însemna şi nu trebuie să aminteşti de discuţia între Toma şi Iuda Iscarioteanul; dar vei scrie ce este mai important şi ce am vorbit Eu acum cu Petru. Scrie tu tot timpul aşa, cum Eu îţi voi aşeza cuvintele în inimă şi atunci totul va fi bine şi adevărat!“ - Cu aceste cuvinte a fost şi scribul împăcat şi a mers în scurt timp să se odihnească; noi însă am rămas la masă până la miezul nopţii şi oamenii casei au venit şi ne-au ţinut companie, care a fost una cât se poate de plăcută.

177. Posesorul barăcii Marcus povesteşte grozăviile templului.

Omul din baracă, pe numele lui Marcus, a ştiut să ne povestească foarte multe lucruri despre farsei şi cărturari. Printre altele a vorbit el despre cruzimea celor din templu şi cum aceştia deveneau pe loc duşmanii de moarte, dacă bănuiau doar în unul sau altul vreo arteră profetică! Se mai spunea că astfel de oameni erau ucişi în secret! Ei erau învitaţi cu prietenie, primeau o onoare după cealaltă şi din prietenie pură li se strângeau mâinile. Dar dacă ajungeau în odăile din spate ale templului, atunci pentru aceştia se termina lumea aceasta; căci nici unul nu mai zărea lumina zilei! Este, vorbeşte mai departe Marcus, de neânţeles, cum putea Dumnezeu să privească asemenea grozăvii. În Sodoma şi Gomora a fost rău, dar în comparaţie cu aceasta, cum stau lucrurile acum în Ierusalim, a fost Sodoma şi Gomora, ca şi o picătura în comparaţie cu marea întreagă; şi, totuşi, Dumnezeu a distrus aceste cetaţi cu foc din ceruri, cu toate că Avraam s-a rugat de mai multe ori să nu facă aceasta! Dar acum la masa aceasta de grozăvii de toate felurile, care sunt înfăptuite în Ierusalim zi de zi, se comportă Dumnezeu, Domnul, de parcă nu ar ştii nimic şi nu se mai îngrijeşte deloc de omenirea întreagă! Ce motive ar putea avea toate acestea?!

La această întrebare cât se poate de bună răspund Eu cu aceste cuvinte: „Prietene, Dumnezeu ştie tot ce se întâmplă aici! El cunoaşte toate grozăviile fără număr ale fariseilor şi ale cărturarilor; dar de aceea am venit doară Eu în lume, ca aceste specii de vipere să umple măsura prin Mine a grozăviilor lor; şi când aceasta se va întâmpla, atunci vai de aceste specii!“

Spune Marcus: „Da, Doamne, Învăţător şi prietenos binefăcător al oamenilor! Chiar dacă Tu ai puterea, cu o suflare să sufli o mie de oameni într-o altă lume, eşti totuşi de compătimit, dacă ţi-ar veni vreodată idea, să te laşi văzut în Ierusalim şi să înfăptuieşti acolo minuni! Eu îţi sunt ţie un om cât se poate de modest, dar înţeleg totuşi câte ceva, de care nici un fariseu nu ar visa vreodată; dar eu sunt pe lângă aceasta atât de descurcăreţ şi joc în faţa fariseilor, cu care eu mă întâlnesc adeseori, un drac atât de prost, că ei nici măcar nu bănuiesc, că eu posed vreo cunoaştere secretă.

Pentru că deja mă cunosc de multă vreme şi cred că sunt un împiedicat prost şi sunt de părerea, că mi s-ar putea arăta o piatră şi un chip şi eu nu le-aş putea deosebi, mă lasă deseori să privesc în spatele secretelor lor negre! Şi acolo am văzut deja lucruri, despre care eu trebuie să spun deschis, că de câteva ori am început să nu mai cred deloc în existenţa lui Dumnezeu! Căci eu m-am gândit în sinemi aşa: ‘Dacă există un Dumnezeu atotputernic, cât se poate de înţelep, drept şi bun şi îi pasă de omenire, aşa cum ne învaţă scriptura, atunci Lui îi este imposibil să privească la aceste grozăvii! Nu există un Dumnezeu! Omul este după Platon un urmaş al mamuţei din privinţa trupului şi din privinţa sufletului se aseamănă cu bestiile rele. De aceea, în vârful orcărei comunităţi trebuie să se afle un înţelept şi bun Samson, care animalului alcătuit, pe numele de om, îi şterge cu toiagul de pedeapsă pe partea animalică şi îl îmblânzeşte după ani de zile, ca acesta să devină măcar pe jumătate om!’

Cu astfel de gânduri şi altele mai rele s-a ocupat mintea mea, atunci când mă întâlneam cu faptele groaznice şi secrete ale acestora, care au fost cu drept descrişi de tine ca fiind nişte vipere! De aceea, cum am spus, Doamne şi Învăţătorul meu, dacă tu vrei să pleci cât mai repede şi în cel mai crunt fel de pe această lume, atunci du-te spre Ierusalim şi Tu vei afla, că eu ţi-am spus adevărul deplin, fără a fi vreun anume profet!

Ca să-ţi spun doar o mică parte secretă despre sfinţenia gunoiului din templu, care întrece cea de-a mia parte, îţi povestesc eu acum doar pe scurt ce mi s-a întâmplat mie, nu cu mult timp în urmă. Dar cum au ajuns aceste vipere la asemenea gânduri diabolice, nu imi este mie cunoscut. Satana cu siguranţă că nu le-a dat impulsul, - căci atât de departe nu poate ajunge răutatea acestuia!“

178. O poveste din templu.
(Marcus): „În partea din-dărăt a aşa zisei Asia Mică, o regiune locuită de oameni, în care majoritatea femeilor sunt sterpe. Ce poate să poarte vina, nu pot să-ţi spun. Pe lângă aceasta este un lucru cert, că, dacă aceste femei se culcă cu evrei sau samarinieni, rămân la fel de grele ca şi femeile noastre. Deci, fariseii, care îşi trimit diabolicii apostoli în toată lumea, au cunoscut deja de multă vreme acele femei sterpe şi de mullte ori au călătorit în stilul caravanelor în acel loc, pentru a le lăsa grele pe acele femei! Era într-un anume fel un gest de prietenie bine plătit. Dar nu a rămas la acest gest, pentru că, cu timpul acei bărbaţi din mica Asie au început să recunoască, că ei au fost înşelaţi amarnic; căci femeiile lor nu au rămas în adevăratul sens al cuvântului grele în acel loc de însămânţare, care a fost construit de misionarii din Ierusalim, la graniţa acestei comunităţi, cu mulţi ani în urmă, ci acei misionari au cumpărat aici, cât şi în Iudea copii nou născuţi, i-au adus în acel loc, unde frumoasele şi corpolentele femei, chiar dacă acestea nu puteau să rămână însărcinte, rămâneau în acel loc zece luni de zile. După trecere acestui timp de zece luni, în care o femeie se culca aproape până la moarte cu apostolii templului, i se aducea femeii un astfel de copilaş cumpărat şi aceasta într-un fel atât de înşelător, că chiar şi acea femeie credea, că acel copil primit era al ei! Dar, cum am mai spus, cu timpul şi-au dat seama bărbaţii acelor femei frumoase de această înşelătorie şi acest fapt s-a întâmplat printr-un samarinean cinstit, care le-a arătat celora din mica Asie, ce lucruri diabolice înfăptuiau apostolii credincioşi din cetatea Ierusalim.

Atunci au venit bărbaţii comunităţii înşelate la acei ‘apostoli’ în locul de însămânţare şi le-au spus acestora, cu seriozitate, ce au auzit de la cetăţenii Sihar-ului şi chiar şi femeile însămânţate le-au mărturisit aceasta!

‘Apostolii’ însă, care erau unşi cu toate balsamurile minciunii, au găsit de îndată o scăpare sănătoasă, i-au înscris pe samarinieni bărbaţiilor înşelaţi dintr-o astfel de parte, că acei samarinieni, care de mult sunt nişte fugari blestemaţi de Dumnezeu prin evrei, sunt chiar ei aceia care poartă toată vina şi din pricina lor toate femeile sunt sterpe.

Prin aceasta au căzut samarinienii buni într-un complot dublu şi aceasta în primul rând din cauza că fariseii i-au denunţat şi i-au bănuit în faţa acelora din mica Asie şi în al doilea rând din partea bărbaţiilor acelor femei sterpe, care după explicaţia fariseilor au început să creadă, că samarinienii erau tot felul de vrăjitori răutăcioşi şi de mulă vreme ei au pricinuit celora din mica Asie un blestem, pentru că acolo a fost omorât cu pietre un samariniean o dată din cauza faptului că s-a culcat cu o femeia de acolo. Dar ei, adică fariseii, ştiau un mijloc, prin care femeile măritate cu bărbaţi, puteau să primească acest mijloc în schimbul unei plăţi bune! - Acum, drag şi bun Învăţător, vine adevărul, respectiv ceea ce este diabolic, la lumina zilei!“

Spun Eu: „Povesteşte mai departe aşa! Nu ar fi necesar pentru Mine, dar cu atât mai mult pentru ucenicii Mei, ca ei să afle acesta.“